Comparație între Legea nr. 84 /1995 și Legea nr.

1 /2011

privind conducătorii de doctorat

Am ales să subliniez diferențele dintre cele două Legi ale Educației în ceea ce privește
reglementările ce țin de conducătorii de doctorat. În primul rând este necesar să observăm
atent ce afirmă fiecare dintre cele două legi. Astfel, Legea nr.84 /1995 în Art. 73 alin. (3)
susține următoarele: „Conducătorii de doctorat pot fi profesori universitari titulari, asociați
sau consultanți ori academicieni, având titlul de doctor. Dreptul de a conduce doctoratul este
avizat nominal de Consiliul național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor
Universitare, la propunerea instituțiilor organizatoare, și este conferit prin ordin al ministrului
educației naționale.”
Legea nr. 1 /2011 în Secțiunea a 12-a, Ciclul III - Studii universitare de doctorat,
paragraful D. Conducătorul de doctorat, Art. 166 aduce anumite completări legii anterioare.
Aliniatul 1 prevede faptul că „pot fi conducători de doctorat persoanele care au obţinut
dreptul de conducere de doctorat înaintea intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi
persoanele care au obţinut atestatul de abilitare, având cel puţin funcţia de lector/şef de
lucrări, respectiv de cercetător ştiinţific gradul III” iar următorul aliniat reiterează prevederile
Art. 73 din Legea nr. 84 /1995 în legătură cu faptul că Ministerul Educației acordă titlul de
doctor, la propunerea CNATDCU standardele minimale nefiind influențate de funcția
didactică sau gradul profesional, ele fiind indentice cu cele de acordare a titlului de profesor
universitar.
O diferență majoră față de vechea reeglementare o constituie Art. 3, care prevede:
„Pentru a conduce doctorate, cadrele didactice şi de cercetare care au dobândit acest drept
trebuie să aibă un contract de muncă cu un IOSUD sau o instituţie membră a unui IOSUD şi
să fie membre ale unei şcoli doctorale. Cadrele didactice şi de cercetare abilitate şi
cercetătorii ştiinţifici abilitaţi devin conducători de doctorat în urma abilitării.” Se aduc unele
precizări importante referitor la specialiștii din străinătate care au dobândit dreptul legal de a
conduce doctorate în instituții de învățământ superior sau de cercetare-dezvoltare.
Aceștia dobândesc calitatea de conducător de doctorat în cadrul IOSUD din România,
după cum urmează: „ a) specialiştii care au calitatea de conducător de doctorat în una din
ţările Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European şi Confederaţia Elveţiană
dobândesc automat calitatea de conducător de doctorat în România, pe baza unei metodologii
aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului; b) Ministerul
Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului stabileşte o listă a instituţiilor de învăţământ
superior, din afara ţărilor menţionate la lit. a), aflate printre cele mai prestigioase universităţi
ale lumii. Specialiştii care au calitatea de conducător de doctorat în una din instituţiile aflate
pe această listă dobândesc automat calitatea de conducător de doctorat în România, în urma
unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi
sportului; c) specialiştii care sunt conducători de doctorat în cadrul unor instituţii din
străinătate, altele decât cele prevăzute la lit. a) sau b), pot obţine calitatea de conducător de
doctorat în România, fie printr-o convenţie internaţională de recunoaştere reciprocă, fie
conform prevederilor alin. (2).”
Legea Educației din 2011 aduce unele precizări importante față de cea din 1995 și în
ceea ce privește faptul că un conducător de doctorat poate îndruma studenţi-doctoranzi numai
în domeniul pentru care a obţinut acest drept, conform paragrafului (5), de asemenea el nu
poate îndruma simultan studenţi-doctoranzi decât într-un singur IOSUD, excepţie făcând
doctoratele conduse în cotutelă Art. 167 paragraful (1) numărul maxim de studenți-doctoranzi
care pot fi îndrumați simultan rezumându-se la 8.
În concluzie se observă faptul că Legea nr. 1 /2011 aduce unele completări Legii nr.
84 /1995 în ceea ce privește conducătorul de doctorat și modul în care poate fi obținut acest
titlu, cu precizarea că noua lege este mult mai clară, mai specifică și extinde posibilitatea de a
fi conducător de doctorat la specialiştii care au calitatea de conducător de doctorat în una din
ţările Uniunii Europene sau Confederația Elvețiană, dar și cei care au dobândit această
calitate în unele din cele mai prestigioase universități ale lumii. Cei care nu se încadrează în
aceste prevederi și sunt conducători de doctorat în cadrul unor instituţii din străinătate, pot
obţine calitatea de conducător de doctorat în România, printr-o convenţie internaţională de
recunoaştere reciprocă sau printr-un ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi
sportului, la propunerea CNATDCU.
Care ar fi explicațiile acestor îmbunătățiri a Legii? Consider că un rol important îl are
faptul că Romania este participantă la Procesul Bologna înca de la momentul lansării sale în
1999. De atunci și până în prezent a fost adoptat un cadru legislativ complex pentru ca
sistemul de educație să se alinieze la cerințele diverselor inițiative la nivel european.
Legile adoptate în domeniul educației trebuiau să aducă universitățile românești mai aproape
de Spațiul European al Invățământului Superior.
 Astfel, s-au făcut pași importanți în modernizarea sistemului de învățământ prin
O.M.Ed.C. 3617/16.03.2005 care generalizează aplicarea Sistemului European de Credite
Transferabile (European Credit Transfer and Accumulation System – ECTS) în universitățile
românești. ECTS a fost introdus în 1998, dar era folosit mai ales pentru schemele de
mobilitate cu partenerii străini, sau prin HG 404/2006, privind organizarea masteratelor, și
HG 567/2005, care definește obiectivul principal al programelor doctorale, constituie cadrul
legislativ care definește structurile ciclului doi și trei.
Romania s-a implicat activ în inițiativele Uniunii Europene de a aduce sistemele
educaționale și de formare mai aproape unele de altele mai ales după aderarea României la
Uniunea Europeană care a avut loc la 1 ianuarie 2007. Acestea au creat cadrul pentru ca în
anul 2011 România să aibă o viziunea mult mai deschisă despre procesul educațional și să
încerce să-l aducă la un nivel asemănător celui din cadrul Uniunii Europene.