Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie
Geografia Turismului

Teme aferente seminarului de Turism cultural

Schitul Dârvari
Casa Mariei Mihăescu

Profesor: Student:
Lect. univ. dr. Teodorescu Camelia David Georgiana
Grupa 207
 Schitul Dârvari

În tumultul din centrul Bucureştilor, există undeva, ascunsă de privirile

trecătorilor preocupaţi de grijile vieţii cotidiene, pe fosta strada Păcii, o oază plină
de linişte, pace şi spiritualitate. Este sălaşul în care câţiva tineri monahi îşi înalţă
rugile către Dumnezeu, un loc despre care Părintele Nicolae Steinhardt spunea că
“nu poate să nu atragă prin graţia, micimea şi liniştea lui tupilată”.
 ISTORIC
Schitul Dârvari a fost ctitorit în anul 1834, de către Mihail Dârvari şi soţia
sa Elena, născută în familia Buzeştilor, care au cumpărat de la ctitorii Bisericii
“Icoana” – familia Băbeanu – un teren în spatele acestei biserici. Aici, „cu
cheltuiala căminarului Mihalache Dârvari, în zilele Măriei Sale Domnului
Alexandru Ghica-Voievod, în 1834 August 10” – cum glăsuieşte pisania de la
intrare – a fost zidită o mică şi modestă biserică din lemn, fără turlă, cu hramul
Învierii Sfântului Lazăr, al Sfinţilor Împarati Constantin şi Elena şi al Sfinţilor
Arhangheli Mihail şi Gavriil, ca loc de rugăciune pentru membrii familiei şi
apropiaţii acestora. Curtea bisericuţei a fost împrejmuită cu ziduri groase şi înalte,
iar în partea de nord şi de vest au fost construite chilii, pentru adăpostirea preoţilor
ce aveau să slujească în noul lăcaş.
 Prima obşte monahală s-a înfiripat aici un an mai târziu, în 1835, când 12
călugăriţe au fost aduse la schit, pentru a săvârşi slujbele mânăstireşti. Maica Sofia
a fost prima stareţă de la Dârvari şi a cârmuit obştea între 1835 şi 1846 şi, mai
apoi, între anii 1854 şi 1859. În tot acest timp, slujeau aici preoţi de mir.

În anul 1864, domnitorul Alexandru Ioan-Cuza a dat aşa-numita Lege a

secularizării, prin care multe mânăstiri româneşti, majoritatea „închinate“
Locurilor Sfinte, au fost închise. Drept urmare, în 1865, călugăriţele ce vieţuiau la
Dârvari, au fost trimise înapoi la mânăstirile Pasărea şi Ciorogârla, din apropierea
Bucureştilor, iar schitul a fost închis.
 O nouă perioadă începe la Dârvari în 1869, când călugării români de la
Schitul Prodromul din Muntele Athos, primesc îngăduinţa familiei ctitorilor de a se
adăposti aici, în trecerea lor prin Bucureşti, unde veneau deseori pentru strângerea
de ajutoare. În schimb, călugării se obligau să săvârşească sfintele slujbe.

Anul 1894 găseşte Schitul Dârvari foarte deteriorat şi, la cererea

Mitropolitului Ghenadie Petrescu, familia ctitorului face reparaţiile necesare pentru
buna funcţionare a vieţii monahale. Nicolae Dârvari, epitropul schitului în acea
vreme, repară biserica adăugându-i o turlă şi un pridvor, pentru înfrumuseţare şi
mai mult loc pentru credincioşi. O a doua reparaţie generală este făcută între anii
1933 şi 1934 de către generalul de divizie Mihail Dârvari - nepotul ctitorului. El
înlocuieşte din temelie vechiul locaş construind biserica în forma sa actuală, în care
îmbină armonios stilul oltenesc cu cel muntenesc bisericesc, şi tot el înnoieşte
chiliile de lângă biserică.

În 1959, regimul comunist ateu intervine brutal în viaţa schitului pe care îl

închide. Cei 13 călugări vieţuitori aici, împreună cu stareţul lor, părintele Simion
Ciumandra, sunt mutaţi cu forţa la Mânăstirea Cernica, iar lăcaşul devine biserică
de mir ca filie a Bisericii Icoanei.

După 1989, se încep lucrări de restaurare a picturii deteriorate, însărcinat cu

supravegherea acestora fiind părintele Sofian Boghiu, stareţul Mânăstirii Antim.

În 1992, Schitul Dârvari cu întreg complexul de clădiri din jur, a fost

declarat „monument istoric” de către Comisia Naţională a Monumentelor,
Ansamblurilor şi Siturilor Istorice.

Prin purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, la 31 martie

1996, Schitul Dârvari redevine aşezământ monahal, iar viaţa la schit reintră pe
făgaşul ei firesc.
 Până în anul 2002 sunt refăcute chiliile deteriorate de pe partea sudică,
reîncadrându-se cu grijă în noul ansamblu şi clopotniţa, reconstruită după planurile
originale făcute de arhitectul Gheorghe Simotta.
 Din anul 2007, Prea Fericitul Părinte Daniel, îi încredinţează ascultarea
stareţiei, parintelui Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie.Slujba instalării în funcţia de
stareţ al Schitului Dârvari a fost oficiată de sărbătoarea Sf. M. Mc. Gheorghe, în
săptămâna luminată din anul 2014.

Arhitectura
Biserica este construită din zid de cărămidă in forma de cruce in stilul
arhitectural oltenesc-muntenesc. Este compartimentată in Altar, naos si pronaos.

Naosul este delimitat de pronaos prin stâlpi laţi, uşor ieşiti din ziduri, fiind ca o
continuare până la pardoseală, a arcadei puternice care susţine bolta. Catapeteasma
este din lemn, ornamentată cu o sculptură fina şi o pictură foarte frumoasă.
Turla este pe naos, deschisă în formă octogonală, cu ferestre înalte, în exterior,
într-o parte şi alta a ferestrelor sunt coloane de zid văruite în alb, ca tot exteriorul
turlei. Biserica are şi un pridvor închis care face practic corp comun cu restul
suprafeţei, având legatură cu pronaosul printr-o deschidere mare, în spaţiul lui
credincioşii asistând la slujbă ca şi când ar fi în spaţiul din pronaos sau naos. Este
la fel de frumos pictat ca şi intregul spaţiu al bisericii. Are două intrări prin apus şi
sud, prin uşi din lemn în două canaturi ornamentate cu sculptură frumoasă în
filigran şi cu ancadramente în piatră. Se foloseşte intrarea din partea sudică.
Pridvorul este susţinut in faţă (vest) de 4 coloane cu capitele şi bază ornamentate
cu sculptura.

Altarul este luminat printr-o fereastră pe zidul din răsarit şi alta pe zidul din
nord; naosul si pronaosul au câte o fereastră pe fiecare parte a zidurilor, iar
pridvorul primeşte lumina prin două ferestre în partea de apus, aşezate în dreapta şi
stânga uşii de intrare, o fereastră pe peretele din sud în stânga uşii de intrare si o
fereastră pe peretele din nord. Toate ferestrele au grilaje din fier forjat si
ancadramente cu sculptură in piatră. Pardoseala bisericii este din ciment frumos
finisat, iar acoperisul din tablă. Faţadele exterioare sunt în mare parte simple,
având în partea superioară un brâu încadrat de două rânduri de cărămizi aşezate pe
muchie formând zimţi de ferăstrău. În zona naosului (în partea sudică) şi a
Altarului (în partea sudică şi de răsărit), deasupra brâului (sub cornise) sunt firide
de dimensiuni mici, pictate, restul faţadelor fiind văruit in alb.
1

1
http://www.schituldarvari.ro/index.php?page=istoric
http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-munteniei-dobrogei/schitul-darvari-68185.html