FACULTATEA DE INGINERIE PETROL SI GAZE

PROIECT EDUCATIE FIZICA SI SPORT

Metode utilizate în activitatea de educaţie

fizică şi sportivă

Profesor Indrumator: Student:

Prof. Marcel Deacu Tudor Vicentiu
Promotie 2014 – 2015
Grupa 20173

1
 Programul după care se reglează acţiunile practice şi teoretice în scopul dobândirii de
cunoştinţe şi realizarea unor obiective poartă denumirea de metodă. Eficienţa practică a
metodelor depinde de reflectarea, veridică a fenomenelor studiate, semnificaţia sa derivă din
termenul grecesc „methodos”, „cale de urmat”, „drum de urmat” pentru atingerea
obiectivelor propuse. Metoda indică totalitatea demersurilor prin care omul reuşeşte să
cunoască un anumit fenomen, să producă un obiect sau să provoace conştient modificări în
realitatea materială obiectivă. (M.Epuran, 1996) La baza metodelor şi reuşitei în aplicarea lor
stau procedeele metodice, construite dintr-un lanţ de operaţii propuse de specialist
recepţionate de beneficiar (student, subiect) metoda devenind astfel instrument prin care
subiectul explorează realitatea în scopul cunoaşterii. Prin combinarea metodelor, procedeelor
metodice şi a raporturilor care se stabilesc între acestea şi principiile de instruire iau naştere
orientările metodologice. I. Cerghit (1997) afirmă că din punct de vedere executiv activităţii îi
corespunde o anumită metodologie, actiunii o metodă, iar operaţiei un procedeu. În educaţie
fizică şi sport există un sistem de metode, clasice sau moderne pe care le presupune procesul
instructiv-educativ specific şi un sistem de orientări metodologice .
Pe fondul acestor caracteristici deosebim :
- Metode de instruire.
- Metode de corectare a greşelilor.
- Metode de refacere a capacităţii de efort.
- Metode de verificare şi apreciere.
- Metode de educaţie.
- Metode didactice.
- Metode de cercetare.
- Metode de evaluare.
Orientările metodologice moderne amintite sunt:
A) Problematizarea (este orientarea metodologică de tip euristic).
B) Modelarea
C) Instruirea programată
D) Altgoritmizarea de tip noneuristic
E) Tratarea diferenţiată (orientare metodologică mixtă euristică şi noneuristică, după unii
specialişti mai mult „principiu” )

1. Metode utilizate în activitatea de educaţie fizică şi sportivă

2
Aşa cum au fost prezentate sunt numeroase cu aplicaţii multiple noi ne vom opri la metodele
de instruire care vizează realizarea obiectivelor de dezvoltare a calităţilor motrice, de
învăţare, consolidare, perfecţionare a deprinderilor motrice, de comunicare, de cunoaştere,
de creativitate necesară activităţii de instruire şi educaţie eficientă. Pe lângă realizarea
obiectivelor, metodele îndeplinesc şi o serie de funcţii pe care le vom exemplifica citându-i pe
Gh. Cârstea, Gh. Mitra, A. Mogoş, I. Şiclovan, M. Epuran: Funcţia normativă – care prevede
indicaţii metodice şi procedee pentru predareînvăţare. Funcţia formativă – legată de predare-
învăţare-evaluare vizând aspectul dezvoltării motrice şi intelectuale al elevului. Funcţia
cognitivă – modalitatea prin care elevul dobândeşte cunoştinţe şi i se oferă informaţii, soluţii
pentru rezolvarea carenţelor apărute în învăţare. Funcţia motivaţională – contribuie la
creşterea interesului elevilor pentru materia predată. Funcţia instrumentală – reprezentând
instrumentele operaţionale, proxiologice ale activităţii didactice. După felul în care este
transmis conţinutul, metodele sunt: Verbale – au la bază conţinutul scris sau rostit. Intuitive –
axate pe observarea directă. Acţionale(practice) – utilizează activitatea practică prin exersare.

A. Metode verbale

a. Expunerea : povestirea , explicaţia , prelegerea

b. Conversaţia
c. Brain stormingul
d. Studiul individual

a. Expunerea – principalul instrument de realizare şi modalitate de exprimare este

limbajul verbal simplu, convingător, sugestiv.

Primele două aspecte exploatează funcţiile cognitive ale limbajului, sugestia utilizează
funcţiile expresive persuasive ale limbajului.
Povestirea – terbuie să fie plastică, convingătoare prin ton, timbru, expresiviate, însoţită de
demonstraţie şi fond muzical, bazată pe realităţi cunoscute, se foloseşte în special în
învăţământul primar, dar şi în rest, favorizează formarea reprezentărilor, se bazează pe
universul cunoaşterii, asigură o încărcătură emoţională pozitivă, creşte interesul pentru
mişcare şi trebuie înţeleasă ca metodă care favorizează integrarea cunoştinţelor în activităţi
motrice complexe. Exemplu : în secvenţa de pregătire a organismului pentru efort unde
trebuie să execute variante de mers, alergare, sărituri şi diferite mişcări ale segmentelor şi
corpului utilizăm o poveste „La zmeură” derulată sub forma unui joc. Subiecţii execută
deplasare pe o potecă îngustă (mers în coloană câte unul), se feresc de urs nu fac zgomot,
(merg pe vârfuri), am văzut un pitic(mersul piticului), culeg zmeură, o pun în coşuleţ (execută
mişcări imitative cu membrele superioare), vine furtuna (ridică braţele, imită vântul), sărim

3
peste pârâiaş (sărituri), plouă (pas alergător), ploaia a stat ne plimbăm culegem floricele
(îndoiri, aplecări ale trunchiului), mirosim floricelele (inspir, expir) etc.

Explicaţia – trebuie să fie clară, precisă, concisă, logică, joacă rol fundamental în instruirea
subiecţilor de vârstă şcolară, favorizează insuşirea unor deprinderi motrice (elemente din
gimnastica acobatica, ritmică, procedee tehnice din jocuri etc.). Explicaţia se referă la
elementele fundamentale care condiţionează efectuarea mişcării, se realizează concomitent
cu demonstraţia, poate fi însoţită de material intuitiv (dispozitive, planşe etc.).

Prelegere - recomandată la nivelul claselor terminale, gimnaziu, liceu, specifică

învăţământului universitar se cere în utilizarea ei o riguroasă argumentare ştiinţifică a
temelor abordate.

2. Conversaţia – este important a se realiza pe tot parcursul lecţiei, fără exagerări, un dialog
realizat între profesor şi elev, evidenţiind probleme specifice, stricte, referitoare la eficienţa
conţinutului şi metodologiei instruirii.

3 – 4. Brain Stormingul, „furtuna de idei”, „asaltul de idei” şi studiul individual nu sunt

utilizate atât cât ar trebui în practica actuală a domeniului, tehnologizarea, informatizarea,
poate, vor deschide mai multe „uşi” pentru nou.

B. Metode intuitive
Metodele intuitive apelează la perceperea, procesarea, transmiterea informaţiilor la
analizatorii auditiv, vizual, kinestezic, tactil utilizând demonstraţia nemijlocită prin planşe,
prin mijloace tehnice, moderne şi observarea execuţiei altor subiecţi în scopul formării unei
reprezentări clare a structurii motrice. Demonstraţia strâns legată în predare de explicaţie şi
povestire este folosită nemijlocit la nivel de model prin utilizarea unui subiect din grup care
lucrează cu cadrul didactic şi care stăpâneşte foarte bine tehnica execuţiei unor acte sau
acţiuni motrice care trebuiesc învăţate de toţi subiecţii (exemplifică în lecţie).

Planşele, schiţele, diafilmele, filmele, înregistrările video sunt tehnici folosite în demonstrare
şi învăţare. Observaţia execuţiei altor subiecţi vizează aspectele pozitive ale execuţiei dar şi
evoluţiile negative, fapt ce indică nivelul de conştientizare a execuţiei corecte.

C. Metode acţionale practice (exersarea)

În exersare, (deci în mod automat în instruire în educaţie fizică şi sport) suntem condiţionaţi
metodico-organizatoric după W.Soll(1972) de formele fundamentale ale grupului şi de
condiţiile specifice astfel:
4
1. După modul de conştientizare a grupurilor: - exersarea se realizează pe echipe sau formaţi;
- exersarea se realizează pe ateliere de lucru.

2. După modul în care se desfăşoară exersarea:

- în raport cu desfăşurarea spaţiului, fără un cadru fix, în formaţii diferite de lucru;
- în raport de caracteristicile temporale, exersare la semnal sonor, semn, în succesiunea
indicată, sau în succesiunea liber aleasă de subiecţi.

3. După condiţiile spaţiale şi poziţia la aparate : - exersarea la aparate aşezate într-o anumită
succesiune metodică, în dependenţă unele de altele. - Exersarea pe ateliere de lucru diferite
din punct de vedere metodico- organizator. Gheorghe Cârstea(1993) consideră că metodele
practice în educaţie fizică şi sport se pot realiza prin exersare sistematică şi conştientă
efectuată cu scopul îndeplinirii unor obiective precise. Deoarece ne referim la aplicaţii
metodice în activitatea studenţilor, pentru a fi însuşite informaţiile specifice domeniului
există o singură cale de atingere a obiectivelor vizate, exersarea, care implică activitate
practică, efort fizic combinat cu efort psihic. Exersarea are mai multe variante cu aplicare în
domeniul nostru:
Exersare independentă a deprinderilor şi/sau priceperilor motrice (Matveev, Novicov,
Şiclovan). Întâlnită în primele faze ale învăţării se poate realiza global sau parţial, la început
global, în condiţii uşoare (obstacole de înălţime mică, mingii uşoare, elan redus, ritm lent de
execuţie etc.) şi apoi pentru finisare tehnică a execuţiei se trece, dacă este cazul la exersare
parţial analitică.
Exersarea mai multor deprinderi şi/sau priceperi motrice, denumite şi exersare simultană,
presupune un lanţ de acţiuni solicitate de activităţile practice, competiţii etc..
Exersarea complexelor pentru dezvoltare fizică, după forma de practicare a exerciţiilor fizice
se organizează diferenţiat.

În lecţia de educaţie fizică după forma ei actuală, complexele pentru dezvoltarea fizică
armonioasă sunt formate din 6-8 exerciţii se efectuează în secvenţa a III-a. Se mai pot adăuga
2-3 exerciţii pentru influenţarea specială a indicilor de dezvoltare somatici şi funcţionali.
Exersarea pentru dezvoltarea calităţilor motrice (Gh.Cârstea, Teoria şi Motodica Educaţiei
Fizice şi Sportului, 1993). Ea se realizează diferenţiat în funcţie de fiecare calitate motrică
abordată.