Sunteți pe pagina 1din 18

MOARTEA ŞI

PSIHOTERAPIA
ABORDĂRI-CHEIE

• Moartea ca situaţie-limită
• Moartea ca sursă primară de angoasă
MOARTEA CA SITUAȚIE-LIMITĂ

• O „situaţie-limită" este un eveniment, o experienţă crucială care aruncă persoana in confruntarea cu


propria „situaţie" existenţială din lume.
• O confruntare cu propria moarte („moartea mea") este o situaţie-limită fără egal, avand puterea de a
provoca o basculare importantă a modului in care individul trăieşte in lume.
• Moartea acţionează ca un catalizator care poate ridica persoana de la o anumită formă de existenţă, pe o
alta mai inaltă; de la o stare de mirare pentru cum sunt lucrurile, la mirarea că sunt.
• Conştientizarea morţii scoate persoana din sfera preocupărilor banale, furnizand vieţii profunzime şi
acuitate, precum şi o perspectivă cu totul şi cu totul nouă.
• Pierre din Război şi pace
• Ivan Ilici din „Moartea lui Ivan Ilici”
• Ebenezer Scrooge
CONFRUNTAREA CU MOARTEA ŞI
TRANSFORMAREA PERSONALĂ
• Cancerul vindecă nevroza
• Existenţa nu poate fi amanată
• poţi trăi doar in prezent; de fapt, nimeni nu poate supravieţui prezentului - el e mereu cu tine
• timpul etern este prezentul, nu viitorul
• nevroticul anulează prezentul, incercand să găsească trecutul in viitor
• persoana care nu „trăieşte" este cea mai ingrozită de moarte

• Preţuieşte ceea ce ai
• Dezidentificarea
• nevroticul nu işi protejează doar nucleul personal, ci şi multe atribute (muncă, prestigiu, statut, vanitate,
performanţe sexuale sau atletice), cu aceeaşi intensitate
EXERCIŢIU STRUCTURAT DE
„DEZIDENTIFICARE"
• Procedura este simplă şi ia aproximativ treizeci-patruzeci de minute.
• Aleg un cadru liniştit şi le cer participanţilor să noteze pe cartonaşe separate opt răspunsuri importante
la intrebarea „Cine sunt?"
• Le cer ulterior să treacă in revistă cele opt răspunsuri şi să aranjeze cartonaşele in ordinea importanţei:
răspunsurile care sunt mai apropiate de nucleul personal dedesubt, cele mai periferice deasupra.
• Mai apoi le cer să ia primul cartonaş şi să mediteze la cum ar fi dacă ar renunţa la respectivul atribut.
• După aproximativ două sau trei minute le cer (un semnal calm cum ar fi cel al unui clopoţel este de natură să
distragă mai puţin atenţia) să treacă la următorul cartonaş, şi aşa mai departe pană renunţă la toate cele opt
atribute.
• In continuare este recomandat ca pacienţii să fie ajutaţi să reintegreze acele părţi, parcurgand procedura in sens
invers.
MOARTEA CELUILALT ŞI CONŞTIENTIZAREA
EXISTENŢIALĂ
• Pierderea unui părinte ne pune in contact cu propria vulnerabilitate; dacă părinţii nu s-au putut salva pe ei inşişi, cine ne va
salva pe noi? Cand părinţii mor, nimic nu mai stă intre noi şi mormant. in schimb, noi inşine devenim o barieră intre copiii noştri
şi moarte.
• Pierderea unui soţ evocă adesea chestiunea singurătăţii fundamentale: pierderea unui apropiat important (uneori a unui
apropiat dominant) sporeşte conştientizarea faptului că, oricat ne-am strădui să infruntăm lumea in doi, pană la urmă, rămanem
fundamental singuri.
• Pierderea unui fiu sau fiice este adesea cea mai grea pierdere posibilă pentru mulţi dintre noi, iar doliul va fi şi pentru copil,
şi pentru noi.
• Lor li se mai aduc aminte şi de limitele propriilor puteri: nu există moment in viaţă cand ar fi mai motivaţi să intreprindă ceva,
insă se găsesc fără nicio putere; nu pot ocroti copilul fără apărare. La urma urmei, cand cineva e vinovat că nu a făcut ce ar fi
trebuit să facă, inseamnă că e ceva care poate fi făcut - o perspectivă mult mai confortabilă decat realitatea dură a vieţii. La fel de
sigur precum faptul că noaptea urmează zilei, e şi lecţia amară că nici noi nu vom fi protejaţi.
• Pierderea unui copil mai are insă o implicaţie asupra părinţilor. Ea semnalează eşecul marelui lor proiect de nemurire: nu vor
mai fi ţinuţi minte, sămanţa lor nu va mai rodi in viitor.
PIETRE DE HOTAR

• Separarea dintre soţi şi divorţul • Semne banale ale imbătranirii


• Angajamentul intr-o relaţie • Revederea unor fotografii mai vechi ale
• Trecerea către varsta adultă propriei persoane
• Intalnirea unor prieteni după multă vreme
• Mijlocul vieţii
• O ameninţare la adresa carierei sau --------------------------
pensionarea • Monitorizarea viselor şi fantasmelor
• Zilele de naştere • Discutarea unor emisiuni TV, filme sau cărţi
• Boala in stadiu terminal
MIJLOACE ARTIFICIALE PENTRU
CONŞTIENTIZAREA MORŢII (1)
• Unii terapeuţi care au folosit LSD in psihoterapie speculează că unul dintre principalele mecanisme de
acţiune ale acestuia constă in aducerea pacientului intr-o dramatică infruntare cu moartea.
• Alţi terapeuţi au sugerat că terapia de şoc (cu Metrazol şi insulină sau cea electrică) are efect datorită
experienţei morţii şi a renaşterii.
• Unii lideri ai grupurilor de intalnire au folosit o formă de „şoc existenţial", cerand fiecărui membru să işi
scrie propriul epitaf sau necrolog.
• Atelierele pe tema „destinului" adresate oamenilor de afaceri ocupaţi incep prin următorul exerciţiu
structurat: Desenaţi pe o foaie albă o linie. Unul din capete reprezintă naşterea, iar celălalt moartea
dumneavoastră. Puneţi o cruciuliţă unde vă găsiţi. Meditaţi asupra acestui fapt pentru cinci minute.
MIJLOACE ARTIFICIALE PENTRU
CONŞTIENTIZAREA MORŢII (2)
• „Chemarea" este un exerciţiu folosit in grupurile mari pentru a spori conştientizarea
finitudinii. Membrii sunt impărţiţi in grupuri de cate trei şi li se dă o temă de conversaţie.
Numele fiecăruia este scris pe o bucată de hartie, care e pusă intr-un bol, de unde este
extras la intamplare şi strigat. Individul al cărui nume a fost strigat se opreşte din
conversaţie şi intoarce celorlalţi spatele. Mulţi participanţi spun că rezultatul unui astfel
de exerciţiu este o conştientizare mai bună a arbitrarului şi a fragilităţii existenţei.
MIJLOACE ARTIFICIALE PENTRU
CONŞTIENTIZAREA MORŢII (3)
• Unii terapeuţi şi lideri de grupuri de intalnire folosesc o tehnică ce mizează pe imaginaţie
pentru augmentarea conştientizării morţii. Indivizilor li se cere să işi inchipuie propria
moarte - „Unde se va intampla?", „Cand?", „Cum?", „Descrieţi in detaliu imaginea",
„Inchipuiţi-vă propria inmormantare".
• Un profesor de filosofie descrie un număr de exerciţii pe care le foloseşte in clasă pentru
a spori conştientizarea morţii. Spre exemplu, studenţilor li se cere să işi scrie propriul
necrolog (cel „real" şi cel „ideal"), să işi consemneze reacţiile emoţionale la moartea
tragică a unui orfan in varstă de şase ani şi să scrie un scenariu al propriei morţi.
MIJLOACE ARTIFICIALE PENTRU
CONŞTIENTIZAREA MORŢII (4)
• Un grup axat pe experienţa „ciclului vieţii" a ajutat participanţii să se concentreze pe
chestiunile importante din fiecare stadiu al vieţii. In timpul dedicat bătraneţii şi morţii,
participanţii au petrecut cateva zile ca bătranii. Li s-a cerut să meargă ca bătranii, să se
imbrace ca bătranii, să işi pudreze părul şi să joace rolul unor bătrani pe care i-au
cunoscut bine. Au vizitat cimitirul din localitate. S-au plimbat singuri prin pădure, şi-au
imaginat că işi pierd cunoştinţa, că mor, că sunt descoperiţi de prieteni şi că sunt
inmormantaţi.
MIJLOACE ARTIFICIALE PENTRU
CONŞTIENTIZAREA MORŢII (5)
• W.M. Whelan descrie un atelier care constă intr-o sesiune unică de opt ore a unui grup de opt persoane.
Formatul era următorul:
1) membrii completează un chestionar pe tema angoasei morţii şi discută elementele angoasante.
2) intr-o stare de relaxare musculară profundă, membrii fantazează in detaliu, acordand atenţie tuturor celor cinci
simţuri, cu privire la propria moarte.
3) Membrilor li se cere să alcătuiască o listă a propriilor valori, iar mai apoi li se cere să işi imagineze o situaţie in
care un adăpost impotriva unui bombardament nuclear este capabil să salveze doar un număr limitat de
oameni: fiecare membru trebuie să argumenteze pe baza ierarhiei sale de valori de ce ar trebui tocmai el să fie
salvat (acest exerciţiu este potrivit autorilor organizat pentru a recrea „stadiul de negociere" a lui Kiibler-
Ross)
4) Iarăşi, membrilor, aflaţi intr-o stare de relaxare musculară, li se solicită să fantazeze cu privire la maladia lor
terminală, la inabilitatea de a comunica şi, in fine, la propriile funeralii.
INTERACŢIUNEA CU CEI AFLAŢI PE MOARTE

• Observarea unui grup de pacienţi cu cancer terminal de către pacienţii obişnuiţi aflaţi in
psihoterapie.
• Introducerea unui pacient care se luptă cu moartea intr-un grup psihoterapeutic obişnuit.
MOARTEA CA PRINCIPALĂ SURSĂ DE
ANGOASĂ
• Angoasa de moarte, deşi e omniprezentă şi cu ramificaţii pervazive şi cu toate că există la
cele mai profunde niveluri ale existenţei, este puternic refulată şi doar arareori e
experimentată in adevăratul sens al cuvantului.
• Sarcina terapeutului constă in reducerea angoasei pană la niveluri confortabile şi, mai apoi,
in utilizarea angoasei existente pentru a imbunătăţi receptivitatea şi vitalitatea pacientului.
REFULAREA ANGOASEI DE MOARTE

• Angoasa este diminuată intotdeauna cand e legată de un obiect sau de o situaţie precisă.
Angoasa tinde să se transforme in frică. Frica e frică de ceva; are o localizare in timp şi
spaţiu; şi, deoarece poate fi localizată, poate fi tolerată şi chiar „gestionată" (obiectul
poate fi evitat şi poate fi dezvoltat un plan sistematic de contracarare a fricii); frica e o
atingere superficială şi momentană - nu ameninţă structura profundă.
• Ca rezultat al refulării şi al transformării, terapia existenţială va avea ca obiect o angoasă
fără referinţă existenţială.
SISTEM DE REFERINŢĂ CARE SPOREŞTE
EFICACITATEA TERAPEUTULUI
• Una dintre sarcinile terapeutului este să sporească sentimentul de certitudine şi stăpanire a pacientului.
• A numi un lucru, a-l localiza intr-o succesiune cauzală inseamnă a incepe să il resimţi ca pe ceva
controlabil.
• Sentimentul de putere care decurge din inţelegere apare şi in situaţia noastră existenţială fundamentală:
fiecare dintre noi se simte mai puţin ineficace, mai puţin lipsit de ajutor, mai puţin singur chiar atunci când,
ironic, lucrul pe care ajungem să îl înţelegem este că fiecare dintre noi este în ultimă instanţă lipsit de
ajutor şi singur în faţa indiferenţei cosmice.
• Orice terapeut recurge la un sistem explicativ - un anumit sistem de referinţă ideatic – pentru a organiza
materialul clinic pe care il intalneşte. Chiar dacă sistemul explicativ al psihoterapeutul este extrem de
complex şi de abstract şi este adanc inrădăcinat in inconştient, incat nu poate fi transmis in formă
explicită pacientului, el sporeşte totuşi eficacitatea terapeutului.
ANGOASA DE MOARTE IN TERAPIA DE
LUNGĂ DURATĂ
• Cată vreme pacientul continuă să incerce să respingă moartea prin credinţa infantilă că terapeutul il va
elibera de ea, el nu il va părăsi pe terapeut. „Cată vreme sunt cu tine, nu voi muri" este refrenul nerostit
care işi face adesea simţită prezenţa in stadiile avansate ale terapiei.
• Indivizii care au suferit in viaţă o traumă emoţională importantă şi ale căror mecanisme de apărare
nevrotice au condus la autolimitare pot intampina dificultăţi extreme la mijlocul vieţii, momentul in care
imbătranirea şi inevitabila moarte trebuie recunoscute. Terapeutul care tratează pacientul de varstă
mijlocie trebuie să aibă in vedere că o bună parte din psihopatologie provine din angoasa de moarte.
• Incercările compulsive de a rămane tineri ale multor bărbaţi şi femei care ajung la mijlocul vieţii,
preocuparea ipohondrică pentru sănătate şi infăţişare, apariţia promiscuităţii sexuale, menită să
dovedească tinereţea şi potenţa, sentimentul vidului şi lipsa unui gust autentic pentru viaţă, ca şi frecvenţa
preocupărilor religioase reprezintă cu toate tipare familiare. Sunt incercări de a evada din timp.
MULȚUMESC PENTRU ATENȚIE!