Drepturile conexe dreptului de autor

Unitate de învăţare Nr. 2

IZVOARELE DREPTULUI PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

Cuprins Pagina

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 2…………………………………………………..... 19

2.1 Importanţa studierii izvoarelor D. P. I.......................................................................... 19
2.2 Izvoarele naţionale ale D. P. I....................................................................................... 20
2.3 Izvoare internaţionale ale D. P. I................................................................................... 23
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 2…………………………………………... 26
Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare…………………................................ 26
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 2…………………………………………………..... 26

18
 Drepturile conexe dreptului de autor

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 2

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 2 sunt:
• să deosebească principalele izvoare naţionale / internaţionale de drept
din domeniul D. P. I.;
• să compare legislaţia naţională a României cu legislaţia internaţională
din domeniul D. P. I.;
• să analizeze legislaţia României din domeniul D. P. I.

2.1 Importanţa studierii izvoarelor D. P. I.

Noţiuni Pornindu-se de la sensul etimologic al termenului de „izvor”, în ştiinţa

introductive juridică, prin el, au fost denumite, de asemenea, sursele, originea, factorii
de determinare şi creare a dreptului1.

Diferenţele Înainte de-a identifica izvoarele dreptului proprietăţii intelectuale este

specifice necesară o caracterizare a lor spre a sesiza diferenţele specifice, sensul
izvoarelor de lor, întrucât în literatura de specialitate se folosesc pe lângă termenul de
drept „izvoare” şi alţi termeni, precum „cauze, bază, dovadă, cutumă”.
În filozofia dreptului, termenul de izvoare ale dreptului desemnează
modalităţile specifice de exprimare a conţinutului unei norme de drept. În
doctrina mai veche a dreptului internaţional, de exemplu, se făcea
distincţia între izvoare materiale creatoare) şi formale2.

Izvoarele Izvoarele „materiale” desemnează condiţiile sociale, care duc la apariţia

„materiale” unor norme de drept: opinia publică, conştiinţa colectivă, noţiunea de
dreptate, solidaritatea socială, noţiunea de justiţie, convingerile juridice,
diversele interdependenţe ş.a.

Izvoarele Izvoarele „formale” ale DPI sunt mijloacele juridice, prin care se exprimă
„formale” normele acestui drept.

Ceea ce trebuie subliniat, pentru moment, este faptul că izvoarele

materiale, având un caracter extrajuridic, fac obiectul altor discipline
(sociologia juridică, filozofia sau istoria dreptului). Prin urmare, termenul
de izvoare ale dreptului maritim se aplică izvoarelor „formale” ale acestui
drept, adică, acelora cu caracter juridic.
Principalele
izvoare ale Dreptul de proprietate intelectuală are două categorii de izvoare: interne şi

1
Conceptul de izvor al dreptului este folosit într-un sens strict juridic, sens prin care se au în vedere formele de
exprimare a normelor juridice: acte normative (legi, decrete), obicei juridic, practică judiciară etc. Prin termenul
de izvor sunt denumite sursele, originea, factorii de determinare şi creare ai dreptului. Noţiunea de izvoare ale
dreptului are două abordări, făcându-se distincţia între: a) izvoare materiale, denumite uneori şi “reale” sau
“sociale” şi b) izvoare formale. Această noţiune are în vedere forma pe care o îmbracă dreptul în ansamblul
normelor sale. Aşadar, prin izvoare ale dreptului (în sens juridic), ştiinţa juridică are în vedere, într-o formulare
foarte generală, formele de exprimare ale normelor juridice în cadrul unui sistem de drept în diferite epoci şi
ţări.
2
Apud, Ion Diaconescu, Curs de drept Internaţional Public, Casa de editură şi presă „ŞANSA” SRL, Bucureşti,
1993, p. 45.
19
 Drepturile conexe dreptului de autor

D.P.I. internaţionale.

Protecţia creaţiei intelectuale este asigurată pe plan internaţional de

dispoziţiile Convenţiei de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale
din 1883 şi Convenţiei de la Berna pentru protecţia operelor literare şi
artistice din 1881. Convenţiile cuprind reguli aplicabile prin intermediul
legilor naţionale ale ţărilor membre, precum şi reguli uniforme aplicabile
pe teritoriul Uniunii de la Paris şi Uniunii de la Berna.

Dreptul naţional în domeniul DPI este asigurat de o serie acte normative

care sunt în concordanţă cu prevederile Constituţiei României cu
legislaţia internaţională şi comunitară.

Test de autoevaluare 2.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Definiţi noţiunea de izvor al dreptului în general şi enumeraţi principalele
izvoare de drept ale D. P. I.?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 26.

2.2 Izvoarele naţionale ale D. P. I.

Noţiuni În sistemul nostru de drept, reglementările existente nu acoperă întregul

introductive domeniu al proprietăţii intelectuale. Indiferent de situaţia concretă,
dispoziţiile Constituţiei din 2003 sunt aplicabile şi proprietăţii
intelectuale.

Constituţia României din anul 2003, garantează proprietatea intelectuală

prin prevederile art. 44 (dreptul de proprietate privată) şi art. 136
(proprietatea).

Principalele izvoare interne, care pot fi grupate, în funcţie de obiectele

protecţiei juridice sunt următoarele:

Domeniul a. în domeniul invenţiilor:

invenţiilor Legea nr. 64 din 11 octombrie 1991 (r2) privind brevetele de
invenţie3, Republicată (r1) în 20024, republicat (r2) în 20075 în baza Legii
nr. 28/20076;
Hotărârea Guvernului nr. 547 din 21 mai 2008 pentru aprobarea
Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64 din 1991 privind brevetele de
invenţie (r2)7;
Legea nr. 93 din 20 mai 1998 privind protecţia tranzitorie a brevetelor
de invenţie8 (pus în aplicare de Normă nr. 211/1998);

3
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 212 din 21/10/1991.
4
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 752 din 15/10/202.
5
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 541 din 08/10/2007.
6
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 44 din 19/01/2007.
7
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 456 din 18/06/2008.
20
 Drepturile conexe dreptului de autor

Normele Oficiului de Stat pentru invenţii şi Mărci nr. 211 din 22

septembrie 1998 de aplicare a Legii nr. 93 din 1998 privind protecţia
tranzitorie a brevetelor de invenţie;
Normele Oficiului de Stat pentru invenţii şi Mărci nr. 242 din 18
februarie 1999 privind sprijinirea brevetării în străinătate a invenţiilor
româneşti, modificate şi completate prin Normele nr. 318 din 04 ianuarie
2000;
Ordonanţa Guvernului nr. 41 din 30 ianuarie 1998 (r1)privind taxele
în domeniul protecţiei proprietăţii industriale şi regimul de utilizare a
acestora9 Republicat în 200610 în baza Legii nr. 381/2005, Modificat de
Legea nr. 28/2007, Legea nr. 350/2007 şi de Legea nr. 66/2010;
Hotărârea Guvernului nr. 573 din 7 septembrie 1998 privind
organizarea şi funcţionarea Oficiului de Stat pentru invenţii şi Mărci,
Modificat de H.G. nr. 1396/2009;

Domeniul b. în domeniul desenelor şi modelelor:

desenelor şi Legea nr. 129 din 29 decembrie 1992 (r2) privind protecţia desenelor
modelelor şi modelelor, Republicată în 2002, Republicat (r1) în 2003, în baza Legii
nr. 585/2002, Republicat (r2) 200711 în baza Legii nr. 280/2007;
Hotărârea Guvernului nr. 211 din 27 februarie 2008 pentru aprobarea
Regulamentului de aplicare a Legii nr. 129 din 29 decembrie 1992 privind
protecţia desenelor şi modelelor (r2)12;

Domeniul c. în domeniul topografiilor de circuite integrate:

topografiilor de Legea nr. 16 din 06 martie 1995 (r1) privind protecţia topografiilor
circuite produselor semiconductoare13, Republicat (r1) în baza Legii nr.
integrate 337/200514 şi pus în aplicare de:
Ordinul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci nr. 2 din 10/01/2007
pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 16/1995 (r1) privind
protecţia topografiilor produselor semiconductoare15;
Hotărârea Guvernului nr. 535 din 01 august 1996 pentru aprobarea
Regulamentului privind înregistrarea topografiilor circuitelor integrate;
Ordonanţa guvernului nr. 41/1998 (r1) privind taxele în domeniul
protecţiei proprietăţii industriale şi regimul de utilizare a acestora.

Domeniul d. în domeniul brevetelor de soi.

brevetelor de soi Legea nr. 255 din 30 decembrie 1998 (r1) privind protecţia noilor
soiuri de plante, Republicată în 200716 în baza Legii nr. 110/2006.
Hotărârea Guvernului nr. 984/ 2007 pentru aprobarea regulamentului
pentru aplicarea Legii nr. 255/1998 privind protecţia noilor soiuri de
plante17;

8
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 186 din 20/05/1998.
9
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 43 din 30/01/1998.
10
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 959 din 29/11/2006
11
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 876 din 20/12/2007
12
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 181 din 27/02/2008.
13
Republicat (r1) în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 824 din 06/10/2006.
14
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 824 din 06/10/2006.
15
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 90 din 05/02/2007.
16
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 65 din 26/01/2007.
21
 Drepturile conexe dreptului de autor

Domeniul e. în domeniul mărcilor şi indicaţiilor geografice:

mărcilor şi Legea nr. 84 din 15 aprilie 1998 (r1) privind mărcile şi indicaţiile
indicaţiilor geografice18, Republicat (r1) în baza Legii nr 66/2010;
geografice Hotărârea Guvernului nr. 1134 din 10 noiembrie 2010 pentru
aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 84 din 1998 privind
mărcile şi indicaţiile geografice19;

Domeniul f. în domeniul numelui comercial:

numelui Legea nr. 31 din 16 noiembrie 1990 (r2) privind societăţile
comercial comerciale, republicată (r2) în baza Legii nr. 161/2003, Completată de:
Lega nr. 302/2005, Legea nr. 441/2006, O.U.G. nr. 82/2007, O.U.G. nr.
52/2008, Legea nr. 284/2008, Legea nr. 88/2009, O.U.G. nr. 54/2010 şi
de Legea nr. 90/2010;
Legea nr. 26 din 05 noiembrie 1990 (r1) privind registrul comerţului,
Republicată (r1) în 1998 în baza Legii nr. 12/1998, Completat de: O.G.
nr. 53/1998, O.G. nr. 15/2003, Legea nr. 161/2003, O.U.G. nr. 82/2007 şi
de O.U.G. nr. 52/2008.

Domeniul g. în domeniul concurenţei neloiale:

concurenţei Legea nr. 11 din 29 ianuarie 1991 privind combaterea concurenţei
neloiale neloiale, Completat şi Modificat de: legea nr. 21/1996 şi de Legea nr.
298/2001;
Legea nr. 15 din 08 august 1990 privind reorganizarea unităţilor
economice de stat în regii autonome şi societăţi comerciale, Modificat de:
Lega nr. 58/1991, Legea nr .80/1991, O.G. nr. 15/1993, O.G. nr. 70/1994,
Legea nr. 21/1996, O.G. nr. 70/1994 (r) Legea nr. 219/1998, O.U.G. nr.
49/1999, Legea nr. 275/2006 şi de Legea nr. 58/2007;

Domeniul h. în domeniul dreptului de autor:

dreptului de Legea nr. 8 din 14 martie 1996 privind dreptul de autor şi drepturile
autor conexe20, Completat şi modificat de: Legea nr. 146/1997, Legea nr.
285/2004, Legea nr. 123/2005, Legea nr. 190/2005, Legea nr. 329/2006 şi
de Legea nr. 202/2010;
Hotărârea Guvernului nr. 401 din 23 martie 2006 privind organizarea,
funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii
atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor21, Modificat de:
H.G. nr. 698/2009, H.G. nr. 1410/2009 şi de H.G. nr. 1135/2010;
Hotărârea Guvernului nr. 1287 din 13 noiembrie 2002 privind numire
corpului de arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor.

17
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 638 din 18/09/2007.
18
Republicat (r1) în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 350 din 27/05/2010.
19
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 809 din 05/03/2010.
20
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 60 din 26/03/1996.
21
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 292 din 31/03/2006.
22
 Drepturile conexe dreptului de autor

Test de autoevaluare 2.2 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Enumeraţi principalele acte normative naţionale din D. P. I.?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 26.

23
 Drepturile conexe dreptului de autor

2.3 Izvoare internaţionale ale D. P. I.

Introducere Începând cu secolul al XIX-lea, vocaţia internaţională a drepturilor de

creaţie intelectuală a determinat includerea în convenţiile comerciale
bilaterale a unor prevederi referitoare la proprietatea industrială. Datorită
dezvoltării comerţului internaţional şi avântului progresului tehnic,
sistemul convenţiilor bilaterale a devenit necorespunzător.

Necesitatea protecţiei creaţiei intelectuale a impus noi forme de

cooperare, prin care să se realizeze o uniformizare legislativă.

Convenţia de la 1. Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale

Paris pentru Ideea unei reglementări şi Uniuni internaţionale în domeniul creaţiei
protecţia industriale a fost discutată la Congresul de la Viena din 1873, Congresul
proprietăţii de la Trocadéro din 1878 şi Conferinţa internaţională de la Paris din 1880.
industriale Acest proiect s-a concretizat la cea de-a doua Conferinţă internaţională de
la Paris, prin încheierea Convenţiei pentru protecţia proprietăţii
industriale din 20 martie 1883. Prin aceeaşi Convenţie, a fost creată şi
Uniunea internaţională pentru protecţia proprietăţii industriale, cu sediul
iniţial la Berna, iar din 1960 la Geneva.

Convenţia de Uniunea şi Protocolul de închidere a Conferinţei

internaţionale de la Paris au fost semnate de 11 ţări, în calitate de membre
fondatoare. Convenţia de la Paris a intrat în vigoare la 07 iulie 1884.

Convenţia de la Paris are un caracter deschis. Cu respectarea procedurii

prevăzute, ţările din afara Uniunii pot oricând să adere la Convenţie.
Instrumentele de aderare se depun la Directorul General (art. 21). La 01
ianuarie 2000 erau membre ale Uniunii de la Paris 154 de state.

În vederea introducerii îmbunătăţirilor care sunt de natură să

perfecţioneze sistemul Uniunii, Convenţia de la Paris a fost supusă unor
revizuiri periodice (art. 18). Conferinţele de revizuire care au fost
ratificate s-au ţinut la Bruxelles la 14 decembrie 1900, la Washington la
02 iunie 1911, la Haga la 06 noiembrie 1925, la Londra la 02 iulie 1934,
la Lisabona la 31 octombrie 1958 şi la Stockholm la 14 iulie 1967.
Convenţia de la Paris a fost modificată în 1979.

Formele revizuite ale Convenţiei nu sunt aplicate de toate statele membre

ale Uniunii de la Paris. Actul de la Haga este aplicat de 1 stat, Actul de la
Londra de 4 state, Actul de la Lisabona de 7 state şi Actul de la
Stockholm de celelalte state membre. De menţionat că unele state au
aderat la revizuirea de la Stockholm numai pentru clauzele administrative,
nu şi pentru clauzele de fond.

Neratificarea actelor de revizuire ale Convenţiei de la Paris este

condiţionată de existenţa anterioară a calităţii de membru a Uniunii.
Ţările din afara Uniunii pot să adere numai la Actul de la Stockholm (art.
23).

România a aderat la Convenţia de la Paris, revizuită la Bruxelles şi

24
 Drepturile conexe dreptului de autor

Washington, prin Decretul – Lege nr. 2.641 din 17 iunie 1920, ratificat
prin Legea din 27 martie 1924. De asemenea, prin Decretul nr. 427 din 19
octombrie 1963 a aderat la textele revizuite de la Haga, Londra şi
Lisabona, iar prin Decretul nr. 1.177 din 06 ianuarie 1969 a ratificat
forma revizuită de la Stockholm.

Convenţia de la 2. Convenţia de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice.

Berna pentru După îndelungate discuţii, care au durat aproape 25 de ani, la 09
protecţia septembrie 1886 s-a încheiat Convenţia de la Berna pentru protecţia
operelor literare operelor literare şi artistice. Convenţia a intrat în vigoare la 05 decembrie
şi artistice 1887. Ulterior, Convenţia a fost amendată şi completată printr-un Act
adiţional şi o Declaraţie interpretativă, semnate la Paris, la 04 mai 1896.

Convenţia de la Berna a fost adoptată de 9 state, în calitate de membre

fondatoare. Ţările contractante sunt constituite în Uniunea pentru
protecţia drepturilor autorilor asupra operelor lor literare şi artistice.

Convenţia de Uniune este deschisă oricărui alt stat. La 01 ianuarie 2000

erau membre ale Uniunii de la Berna 138 de state.

În vederea introducerii de ameliorări de natură să perfecţioneze sistemul

Uniunii, Convenţia a fost supusă unor revizuiri succesive. Revizuirea
dispoziţiilor Convenţiei s-a realizat prin următoarele modificări:
Actul de la Berlin, din 13 noiembrie 1908, intrat în vigoare la 09
septembrie 1910 şi completat la Berna, la 30 martie 1914;
Actul de la Roma, din 02 iunie 1928, intrat în vigoare la 01 august
1931;
Actul de la Bruxelles, din 26 iunie 1948, intrat în vigoare la 01 august
1951;
Actul de la Stockholm, din 14 iulie 1967, intrat în vigoare exclusiv
pentru articolele 22 – 30, la 01 ianuarie 1970;
Actul de la Paris, din 24 iulie 1971, intrat în vigoare la 10 octombrie
1974 şi modificat la 28 septembrie 1979.
Cu toate că majoritatea statelor membre au aderat la Actul de la Paris din
1971, 10 state aplică forma revizuită de la Bruxelles, iar 7 state aplică
forma revizuită de la Roma.

România a aderat la Convenţia de la Berna, în forma revizuită la Berlin,

prin Legea nr. 152, promulgată prin Decretul nr. 1.312 din 24 martie
1926, cu efecte de la 01 ianuarie 1927. Forma revizuită de la Roma a fost
ratificată prin Decretul nr. 1.471 din 31 martie 1935, cu efecte de la 06
august 1936, iar forma revizuită de la Stockholm a fost ratificată prin
Decretul nr. 549 din 31 iulie 1969. Prin legea nr. 77 din 08 aprilie 1998,
ţara noastră a aderat la Convenţie, în forma revizuită de la Paris, din 1971,
şi modificată în 1979.

Convenţia 3. Convenţia pentru instituirea Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii

pentru Intelectuale (O. M. P. I.)
instituirea La conferinţa diplomatică de la Stockholm din 14 iulie 1967 s-a semnat
Organizaţiei Convenţia pentru instituirea Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii
Mondiale a Industriale (O. M. P. I.). Convenţia a intrat în vigoare la 26 aprilie 1970.
25
 Drepturile conexe dreptului de autor

Proprietăţii
Intelectuale Organizaţia Mondială a Proprietăţii Individuale este o organizaţie
interguvernamentală, cu statut de instituţie specializată. Organizaţia
succedă Birourilor Internaţionale Reunite pentru Protecţia Proprietăţii
Intelectuale (B.I.R.P.I.), înfiinţate în 1893, care au administrat Uniunea de
la Paris şi Uniunea de la Berna. Sediul Organizaţiei Mondiale a
Proprietăţii Intelectuale este la Geneva (art. 10).

Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale a devenit instituţie

specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Acordul încheiat între
Organizaţia Naţiunilor Unite şi Organizaţia Mondială a Proprietăţii
Intelectuale a intrat în vigoare la 17 decembrie 1974.

Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale are ca scop să promoveze

protecţia proprietăţii intelectuale în lume şi să asigure cooperarea
administrativă între Uniuni (art. 3).

Alte convenţii 4. Alte convenţii privind protecţia proprietăţii intelectuale

privind protecţia Acord privind constituirea Organizaţiei Mondiale de Comerţ, încheiat
proprietăţii la Marrakech la 15 aprilie 1994, ratificat de România prin Legea nr. 133
intelectuale din 27 decembrie 1994;
Acord între România şi Comunitatea Europeană privind protecţia
reciprocă şi controlul vinurilor, semnat la Bruxelles la 26 noiembrie 1993,
ratificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 16 din 26 ianuarie 1994, aprobată
prin Legea nr. 120 din 14 decembrie 1994;
Acord între Guvernul României şi Organizaţia Europeană de Brevete
privind cooperarea în domeniul brevetelor, semnat la Bucureşti la 09
septembrie 1994, ratificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 32 din 15 august
1996, aprobată prin Legea nr. 32 din 14 martie 1997;
Protocolul referitor la Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea
internaţională a mărcilor, adoptat la Madrid la 27 iunie 1989, ratificat de
România prin Legea nr. 5 din 08 ianuarie 1998;
Tratatul Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale privind
dreptul de autor, adoptat la Geneva la 20 decembrie 1996, ratificat de
România prin Legea nr. 205 din 21 noiembrie 2000;
Tratatul Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale privind
interpretările, execuţiile şi fonogramele, adoptat la Geneva la 20
decembrie 1996, ratificat de România prin Legea nr. 206 din 21
noiembrie 2000;
Actul de la Geneva al Aranjamentului de la Haga privind înregistrarea
internaţională a desenelor şi modelelor industriale, adoptat la 02 iulie
1999, ratificat de România prin Legea nr. 15 din 22 februarie 2001.

Test de autoevaluare 2.3 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Enumeraţi principalele acte normative internaţionale din D. P. I.?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 26.

26
 Drepturile conexe dreptului de autor

Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 2.

Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în

În loc de
această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.
rezumat
Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare
Nr. 2 pe care urmează să o transmiteţi cadrului didactic.

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 2

Prezentaţi în maxim o pagină principalele izvoare ale D. P. I.?

Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare

Răspuns 2.1
În filozofia dreptului, termenul de izvoare ale dreptului desemnează
modalităţile specifice de exprimare a conţinutului unei norme de drept. În
doctrina mai veche a dreptului internaţional, de exemplu, se făcea
distincţia între izvoare materiale creatoare) şi formale. Dreptul de
proprietate intelectuală are două categorii de izvoare: interne şi
internaţionale.

Răspuns 2.2
Legea nr. 64 din 11 octombrie 1991 (r2) privind brevetele de invenţie;
Legea nr. 129 din 29 decembrie 1992 (r2) privind protecţia desenelor şi
modelelor; Legea nr. 16 din 06 martie 1995 (r1) privind protecţia
topografiilor produselor semiconductoare; Legea nr. 255 din 30
decembrie 1998 (r1) privind protecţia noilor soiuri de plante; Legea nr. 84
din 15 aprilie 1998 (r1) privind mărcile şi indicaţiile geografice.

Răspuns 2.3
Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale; Convenţia
de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice; Convenţia pentru
instituirea Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (O. M. P. I.).

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 2

1) Anechitoae, Constantin. Dreptul proprietăţii intelectuale. Curs

universitar. Bucureşti: Ed. Pro Universitaria, 2014, 188 p. ISBN 978-
606-647-901-1.
2) Anechitoae, Constantin. Dreptul proprietăţii intelectuale. Bucureşti:
Pro Universitaria, 2013.
3) Roș, Viorel. Dreptul proprietății intelectuale. Vo. I. Dreptul de autor,
drepturile conexe și drepturile sui-genris. București, Ed. C.H. Beek,
2016.

27