Sunteți pe pagina 1din 56

EPOCA STRĂVECHE

Prof. Juverdeanu Aurelia Melania


EPOCA STRĂVECHE

Epoca străveche se împarte


în două mari perioade:
• Epoca pietrei
• Epoca metalelor
EPOCA PIETREI
• Denumirea epocii vine de la
materialul principal din care
oamenii îşi confecţionau
uneltele: piatra.
• Aceasta era prelucrată la
început prin cioplire iar mai
târziu prin şlefuire.
• Perioadele epocii pietrei:
• paleolitic;
• mezolitic,
• neolitic,
• eneolitic.
PREISTORIA
(2500000 – 4000 î Hr.)
• Preistoria este prima
epocă din istoria
omenirii, care începe o
dată cu antropogeneza
şi se încheie în
momentul apariţiei
primelor forme de
scriere. Ea coincide, în
mare, cu prima parte
din epoca pietrei,
paleoliticul.
PREISTORIA
(2.500.000 – 4.000 î Hr.)
• Preistoria este epoca unor invenţii care au
separat oamenii de animale: uneltele, focul,
vorbirea.
• Atunci au apărut primele unelte, credinţele şi
cele dintâi manifestări artistice.
• Apoi, oamenii au învăţat să cultive plante şi să
crească animale, mai târziu să folosescă
metalele.
• Şi-au construit locuinţe, au întemeiat aşezări tot
mai mari şi mai puternice (devin sedentari).
• Au apărut primele forme de organizare socială,
apoi de organizare politică.
Antropogeneza
• Este procesul de formare a omului.

• Există două mari teorii privind formarea omului:

• Teoria religioasă, creationista: omul a fost creaţia lui


Dumnezeu.

• Teoria evoluţionistă a lui Charles Darwin: omul s-a format în


milioane de ani, prin evoluţie dintr-un strămoş comun cu

maimuţele antropoide: gorila, cimpanzeul, orangutanul şi


gibonul.
Gibon

Orangutan Gorila
Driopitecul (20.000.000–8.000.000 î.H.),
maimuţă.
o Strămoşul comun al maimuţelor mari şi
al hominidelor.
o Punctul din care a început evoluţia
speciei umane.

Ramapitecul (20.000.000-7.000.000 î.H.),


maimuţă.
 Semiarboricol.
 Ocazional avea poziţie verticală.
 Spărgea oasele cu bolovani pentru a
extrage măduva.
Proconsul(dryopithecus), posibilul
strămos comun dintre om si maimute
Descoperirea în 1948 în
estul Africii a unui craniu de
proconsul african/ dryopithecus
africanus, vechi de peste 18
milioane de ani a atras atenţia
asupra problemei strămoşului
comun dintre om și maimute.
Din punct de vedere
structural, proconsulul pare să
fie punctul de origine al familiei
hominidelor.

Oamenii sunt caracterizati prin:

a.limbaj propoziţional, organizat pe baza unor reguli;

b. folosirea uneltelor pentru îmbrăcăminte, mâncare;

c. cultură social determinată;

d. conştiinţa reflexivă: să cunoască ce unii cunosc, sentimente;

e. implicarea etică: cunoaşterea sensului de rău şi bine;

f. impulsurile estetice: cunoaşterea sensului frumosului;

g. Dorinta de cunoastere a problemelor vizibile sau senzoriale, a


rostului vieţii.
Australopitecul (6.000.000-
3.000.000 î.H.)- hominid
 Mers biped, nu complet vertical.
 Mai mult vegetarian (culegător).

Homo habilis (2.500.000-1.800.000


î.H.)
• Făuritorul primelor unelte-arme
cioplite.
• Vânător si culegator.
• Limbaj mai evoluat.
Ardi, cel mai vechi hominid descoperit în Etiopia
in 1994 are o vechime de 4,4 milioane de ani

Acest specimen, botezat


de oamenii de ştiinţă
Ardipithecus ramidus, prezintă
caracteristici biologice
nemaiîntâlnite înainte la alte
fosile, el datează din prima
etapă a evoluţiei umane.
Ardi reprezintă cel mai
vechi schelet cunoscut până în
prezent din familia primatelor.
Lucy, primul hominid descoperit
"Lucy", fosila unui
exemplar din specia numită
Australopitec, datând din
urmă cu 3,2 milioane de ani,
a fost descoperită în 1974 în
Etiopia, la o distanţă de 72
de kilometri de locul în care
Reconstituirea lui Lucy, după scheletul specialiştii au descoperit
descoperit în 1974
scheletul lui Ardi, 20 de ani
mai târziu.
Homo sapiens (250.000-35.000 î.H.)
 Poziţie tot mai verticală.
 Organizat în cete.
 Vânează cu suliţa.

Homo erectus  Aprinde focul.


(1.800.000-300.000 î.H.)
 Creier mai mare.
 Cunoaşte focul.
 Foloseşte unelte mai
diverse.
 Locuieşte în peşteri.
Ion de la Anina cea mai veche urmă a
existenţei lui homo sapiens din
Europa
Maxilarul de homo sapiens
botezat Ion, vechi de circa
40.000 de ani, a fost descoperit
în anul 2002 de un grup de
speologi dinTimişoara într-o
peşteră din Munţii Aninei.

El reprezintă cel mai vechi rest


de om modern din Europa.
De la 30.000 i. Hr. Omul de Cro-Magnon
inlocuieste Omul de Neanderthal,
evoluand in Homo Sapiens Sapiens.
Homo sapiens sapiens
 Începând cu 10.000 î.H.
 Ateliere de cioplire a pietrei.
 Primele manifestări
spirituale.
 Ornamentează uneltele.
 Picturi şi gravuri rupestre.
 Statuete reprezentând cultul
fecundităţii.
OCUPAŢII
• Primele ocupaţii au fost
vânatul, pescuitul şi
culesul plantelor.
OCUPAŢII

• În timp, omul
învaţă să
producă focul.
Avantaje:
încălzire,
iluminare,
prepararea
hranei, apărare.
OCUPAŢII

• Prin experienţa
acumulată, omul
preistoric începe să
practice agricultura,
creşterea animalelor şi

OCUPAŢII
• …unele
meşteşuguri
casnice: torsul,
ţesutul şi olăritul.
LOCUINŢE
• La începutul preistoriei omul
locuieşte în peşteri, pe
terase înalte ale râurilor.
LOCUINŢE
• Treptat, omul îşi
construieşte propriile
locuinţe: bordeie, colibe,
locuinţe lacustre.
Evoluţia locuinţelor
Grotă, colibă şi locuinţă
neolitică
Ceata, ginta, tribul
 Viaţa şi primejdiile din acele timpuri i-au silit pe
oameni să trăiască în grupuri, să muncească şi să se
apere împreună
 Vânătoarea, culesul, pescuitul, agricultura,
păstoritul - toate cer cooperarea dintre oameni
 La început au existat cetele de vânătoare, apoi
ginţile şi triburile
 Armele, uneltele, prăzile, recolta aparţineau tuturor
şi se împărţeau în mod egal
 Spre sfârşitul epocii apar uniunile de triburi şi
statele
Definirea grupurilor
 Ceata de vânătoare = grup de oameni primitivi
reuniţi din nevoia de a obţine hrana (vânatul)
 Ginta = grup de oameni reuniţi pe baza legăturilor
de rudenie dintre ei. Cuprinde pe toţi membrii unei
familii care au un strămoş comun.
 Tribul = cuprinde mai multe ginţi reunite pe un
anumit teritoriu
 Uniunile de triburi = alianţe tribale realizate în
timpul conflictelor pentru hrană sau pentru apărare
Totem

Apariţia manifestărilor artistice şi a credinţelor


religioase

Pictură rupestră
VIAŢA SPIRITUALĂ
• Apariţia vieţii spirituale este
condiţionată de dezvoltarea
inteligenţei. De existenţa
inteligenţei şi a traiului în colectiv
este legată apariţia vorbirii.
• Viaţa spirituală propriu-zisă
constă în credinţele oamenilor
primitivi în duhuri binevoitoare
sau răuvoitoare. Atragerea
bunăvoinţei acestor duhuri se
făcea prin ritualuri magice.
Asemenea practici magice,
ilustrate prin picturile rupestre
(pe pereţii peşterilor), se realizau
înainte de plecarea la vânătoare.
Preocupări artistice
Gânditorul de la
Hamangia,
Cernavodă

"Zeiţa" de la Vidra

Ceramică de Cucuteni
VIAŢA SPIRITUALĂ
• Când agricultura şi
păstoritul devin ocupaţii
dominante, se impun
credinţele în zeităţi ale
pământului, ale naturii :
cultul fertilităţii şi al
fecundităţii.
Cultura megalitică
• Megalit = nume dat unor monumente funerare sau
religioase construite în epoca neolitică şi la începutul
epocii bronzului, din blocuri de piatră brută sau sumar
cioplite
• Cromleh = monument megalitic cu caracter sacru din
epoca bronzului, alcătuit din mai multe pietre verticale
dispuse în cerc, la distanţe egale, în jurul unei pietre mari
• Dolmen = monument funerar megalitic, format dintr-o
lespede mare de piatră aşezată orizontal pe altele dispuse
vertical
• Menhir = monument megalitic de la sfârşitul epocii
neolitice, construit dintr-un bloc înalt de piatră necioplită,
aşezat vertical, izolat sau în grup
Cultura megalitică
Dolmen - Irlanda Stonehenge – Marea Britanie
(cromleh)

Insula Paştelui
Menhire - Suedia
Transformările modului de viaţă

 Evoluţia uneltelor: piatră cioplită→piatră şlefuită şi


perforată→aramă→bronz→fier
 Evoluţia locuinţei: păduri, scorburi,peşteri, grote→
colibe, locuinţe lacustre→aşezări permanente
 Evoluţia modului de obţinere a hranei: cules,
vânătoare→agricultură, păstorit
 Evoluţia modului de organizare socială: ceată→
gintă→trib→uniuni de triburi→stat
 Evoluţia vorbirii, apariţia credinţelor religioase şi a
manifestărilor artistice, au loc concomitent.
Concluzii

• Primii hominizi au populat pământul cu peste două


milioane de ani în urmă.
• Înfruntând pericole în fiecare zi, oamenii au reuşit să
supravieţuiască şi s-au răspândit pe tot
globul.Cauzele acestei reuşite au fost cooperarea,
inteligenţa, focul şi uneltele.
• Omul primitiv încearcă să cunoască şi să explice
lumea în care trăieşte, acumulează şi transmite
cunoştinţe prin practicarea meşteşugurilor şi
observarea atentă a naturii, crează tradiţii, dă o
formă vizibilă ideilor sale prin artă.
EPOCA METALELOR
• Materialul din care se
confecţionau uneltele,
armele era metalul, ca
urmare a descoperirii
tehnicii de prelucrare a
acestuia.
• Primele metale folosite
au fost arama, argintul
aurul, din eneolitic.
EPOCA METALELOR-PERIODIZARE

• PERIOADA DE TRECERE LA EPOCA BRONZULUI


• EPOCA BRONZULUI
• EPOCA FIERULUI:
• PRIMA VARSTA A FIERULUI=HALLSTADT
• A DOUA VARSTA A FIERULUI=LA TENE
PERIOADA DE TRECERE LA EPOCA
BRONZULUI
• In perioada de trecere spre epoca bronzului (2700 –
2000 i. Hr. ) a avut loc procesul de indo-europenizare
a spatiului european, prin patrunderea, din steeple
nord-pontice, a unor valuri successive de comunitati
de pastori indo-europeni, purtatori ai “civilizatiei
kurganelor”(tumuluilor).
• Patrunderea acestor triburi de pastori a determinat
multiple transformari de ordin cultural, social, etnic.
Indo-europenii si-au impus cultura materiala si
spirituala si i-au asimilat pe autohtoni.
• Infloritoarele culturi ale autohtonilor au fost
distruse. Vechile culturi eneolitice cu ceramica
pictata au disparut. In locul lor au aparut culturi
noi cu:
– ceramica grosolana, decorata cu motive
incizate;
– morminte tumulare, de inhumatie cu schelete
presarate cu ocru
• Locul gintilor matrilineare a fost luat de o
organizare patriarhala, ierarhica a societatii.
• Locuitorii au inceput sa vorbeasca o limba indo-
europeana.
EPOCA BRONZULUI
• In epoca bronzului (2000 – 1200 i. Hr.), din
populatia indo-europeana raspandita in Europa,
dupa un indelungat proces de diferentiere, au
luat nastere popoarele atestate de izoarele scrise
antice: grecii, ilirii, tracii, celtii/galii, italicii,
germanicii.
NOI OCUPAŢII
• Meşteşugurile se
dezvoltă ca ocupaţii
de sine stătătoare
NOI OCUPAŢII

• Comerţul a avut la
început forma trocului,
apoi s-a realizat cu
ajutorul monedei.
NOI OCUPAŢII
• Transporturile se
desfăşurau fie pe uscat
cu ajutorul tracţiunii
animale, fie pe apă cu
ajutorul bărcilor.
ORGANIZAREA SOCIALĂ
• Ca urmare a creşterii populaţiei,
triburile devin mai numeroase.
Dezvoltarea economică a dus la
accentuarea diferenţierilor de avere.
• Apare proprietatea privată
(personală) asupra pământului şi a
celorlalte bunuri, ceea ce determină
treptat apariţia claselor sociale:
• aristrocratia militara si sacerdotala;
• producatorii liberi, marea masa a
populatiei (agricultori, mestesugari)
ORGANIZAREA SOCIALĂ

• Relaţiile dintre triburi erau


uneori paşnice, alteori
războinice.
• Din cauza războaielor,
triburile cu interese
comune se unesc, formând
uniuni de triburi. Alegerea
unei căpetenii militare şi
politice indică tendinţele
de organizare statală.
VIAŢA SPIRITUALĂ
• În epoca metalelor,
vechile zeităţi
aparţinând cultului
fertilităţii şi
fecundităţii sunt
înlocuite cu zeităţile
solare.
VIAŢA SPIRITUALĂ

• În plan cultural, pe
lângă manifestările
artistico-religioase
(picturi, sculpturi)
apar primele forme
de scriere.
 Statul = teritoriul şi populaţia asupra cărora îşi exercită
autoritatea această organizaţie.

 A apărut în condiţiile:

- Dezvoltării meşteşugurilor (surplus de produse).

- Apariţiei proprietăţii private (din prăzi de război).

- Împărţirii societăţii în grupuri mari, deosebite ca rang şi


avuţie (războinicii, preoţii, aristocraţia, poporul de rând -
ţăranii, meşteşugarii, negustorii - sclavii.

 Statul organizează şi apără teritoriul împotriva atacurilor din


afară, asigură supunerea oamenilor de rând şi a sclavilor,
judecă pricinile de tot felul.
SFÂRŞITUL PREISTORIEI

• O dată cu apariţia
statului, respectiv a
scrierii, epoca
străveche se
încheie.
• La unele popoare
are loc din epoca
bronzului, la altele,
mai tarziu, in epoca
fierului.

S-ar putea să vă placă și