Particularitățile de construcție a unui personaj dintr-un basm cult

studiat

Opera epică „Povestea lui Harap-Alb”, scrisa de unul din cei

patru mari clasici, marele povestitor Ion Creangă, a fost publicată în
revista „Convorbiri Literare”, în anul 1877.Textul ce este ca specie un
basm cult ne învață, în opinia criticului literar George Călinescu, „că
omul de soi bun se vădește sub orice strai și la orice vârstă.”
Personajul principal si eroul binelui este Harap-Alb, mezinul
unui crai care „Amu cică era odată într-o țară..”Acesta surprinde
cititorul prin construcția lui realistă : protagonistul nu are însușiri
supranaturale și nu este desăvârșit din punct de vedere moral(lovește
calul cu frâul în cap, alungă inițial bătrâna care cere pomană), fiind un
personaj „rotund” și „tridimensional”.În caracterul lui regăsim atât
calități, cât și defecte.Acesta iese din tiparul mezinului superior,
nefiind un Făt-Frumos supererou, ci un băiat dispus să învețe din
greșeli, pornind într-o călătorie a maturizării.
Portretul moral al protagonistului este amplu conturat de scriitor,
îndeosebi prin caracterizarea indirectă, desprinsă din faptele, vorbele
și gândurile sale.Portretul fizic este inexistent, putând deduce doar că
personajul era tânăr.Astfel, prințul dă dovadă din incipit de
nepricepere, incapacitatea de a distinge adevărul de minciună și
naivitate(nesocotește calul pentru că era slab și jigărit), dar și de
bunătate (miluiește bătrâna) și de curajul care îl distinge de frații săi
mai mari(proba ursului de la pod).După ce trece de pod și iese de sub
aripa părintească, naivitatea și nesocotința sunt trăsăturile care
declanșează conflictul:crăișorul nu ascultă de sfatul părintesc și se
împrietenește cu Spânul.
În episodul coborârii în fântână, caracterizarea directă surprinde
nepriceperea și lipsa de experiență a tânărului prin sintagma : „Fiul de
împărat, boboc în felul lui la trebi de aiestea, se potrivește Spânului și
se bagă în fântână.”Răufăcătorul îi pretinde tânărului să facă schimb
de identități, îi ia scrisoarea(însemnele statutului) și sabia, silindu-l să
jure „pe ascuțișul paloșului” că îi va da „ascultare în toate…până când
îi muri și iar îi învie”.Scena fântânii are o importanță covârșitoare
pentru evoluția protagonistului, întrucât marchează începutul inițierii
sub supravegherea antagonistului, transformarea fiului de crai într-un
învățăcel și pierderea statutului, acesta devenind dintr-un om cu sânge
albastru un simplu rob. Numele său marchează acest lucru : „Harap-
Alb” este un oximoron, fiind format din doua cuvinte în
antiteză(harap-rob ce are culoarea pielii închisă, alb-puritatea inimii,
obârșia nobilă a mezinului), și evidențiază dualitatea
personajului.Degradarea pe scara socială este menită să pregătească
viitorul împărat, deoarece trăind în pielea năpăstuiților avea sa
dezvolte înțelepciune și va deveni un bun stăpân și judecător.
Scena morții și a reînvierii personajului principal,
corespunzătoare punctului culminant, se petrece într-o atmosferă
tensionată la curtea Împăratului Verde.Harap-Alb este omorât de
Spân, scopul său de inițiator fiind atins, iar prezența sa devine inutilă,
astfel încât primește pedeapsa supremă, dusă la îndeplinire de calul
năzdrăvan.Prințul este readus la viață de fata Împăratului Roș, cu
ajutorul elementelor magice specifice basmului, dar aflate într-o
combinație aparte(apa vie și apa moartă, trei smicele de măr dulce),
eliberându-l de jurământul făcut în scena fântânii și completând
procesul atingerii maturizării.Harap-Alb moare, însă se naște viitorul
rege.Secvența „renașterii” evidențiază corectitudinea personajului(a
îndeplinit întocmai jurământul făcut în fântână) și marchează
începutul unei noi etape : cea de rege, o metaforă amplă pentru
începerea vieții de adult.Naivitatea, neascultarea și nesăbuința au fost
înlocuite cu înțelepciune și chibzuință.
Acțiunea este liniară și surprinde tot procesul maturizării fiului
de crai, cronologic, de la starea inițială de privilegiat, la învățăcel și
apoi la omul matur, împăratul înțelept.Motivele narative specifice sunt
: superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin vicleșug, muncile,
pedeapsa, căsătoria.
Conflictul, asemenea basmelor populare, este lupta dintre bine și
rău, ce ascunde în al doilea plan caracterul de bildungsroman și
evoluția lui Harap-Alb.Eroul se confruntă cu doi antagoniști : Spânul,
răul necesar cu rol de inițiator, ce este omorât de calul fermecat abia
după ce-și îndeplinește scopul, și Împăratul Roș, care îl supune la mai
multe probe pentru a-i da fata (procedeul compozițional al triplicării
este amplificat).
Personajele basmului, atipice față de cele cu care ne-au obișnuit
basmele populare, îndeplinesc funcții de adjuvanți sau donatori, toate
contribuind la victoria eroului și la metamorfoza acestuia.Oamenii, dar
și ființele himerice și pantagruelice, amintesc de cea mai cunoscută
operă a lui Creangă – „Amintiri din copilărie” – cu toții găsindu-și un
corespondent în hilarele povestiri(Harap-Alb – Ionică; fata de împărat
– Smărăndița popii)
În concluzie, Harap-Alb este un personaj de basm unic în
literatura noastră, cu considerente și trăsături de caracter pur umane,
ce ne demonstrează valoarea unui om de „soi bun” și ne arată ca
oricare dintre noi putem izbândi în călătoria maturizării, cizelându-ne
și ascultând de prieteni și părinți.Sensul didactic și morala operei este
redată în cuvinte de Sf. Duminică : „Când vei ajunge și tu odată mare
și tare, îi căuta să judeci lucrurile de-a fir-a-păr și vei crede celor
asupriți și necăjiți, pentru că știi acum ce e necazul”.