Sunteți pe pagina 1din 14

GESTIUNE SI AUDIT IN INSTITUTIILE

FINANCIAR BANCARE

TIRDA COSMINA FLORINA


MCEA II
CUPRINS

1) Definirea auditului bancar


2) Tipologia misiunilor de audit
3) Planul de misiune
4) Organizarea auditului
5) Rapoartele de audit extern
1) Definirea auditului bancar

Schemantic, denumirea de “audit” provine de la cuvantul italian “audire”, care inseamnă “a


asculta, a auzi”, iar rădacinile auditului provin din activitatea economică desfașurată încă din
Evul Mediu.

Auditul bancar reprezintă ansamblul de acțiuni de evaluare, verificare și control a


activității băncii, implicit a documentelor financiar-contabile finale elaborate de aceasta (bilanțul
contabil, contul de profit și pierderi), pentru a stabili dacă acestea ofera o imagine fidelă a
activității perioadei (de obicei un an finaciar).

Se pot distinge două trăsături fundamentale ale auditului bancar:

- depistarea erorilor și a fraudei;

- prevenirea erorilor și a fraudei.

Există o falsă impresie generală ca scopul auditului este de a depista erori, fraude, dar
nu acestea sunt elementele definitorii ale unui audit. Auditul poate releva, prezenta unor greșeli
sau a unei fraude, dar aceste elemente sunt trasături secundare ce apar în urma unei activități
normale de audit. Auditul implică, în principal, acțiuni de verificare și control ale activității
băncii și certificarea în final a corectitudinii, sub toate aspectele semnificative, a cifrelor
înscrise în documentele financiar-contabile finale. Băncile sunt instituţii de credit care,
conform Legii nr. 58/1998 republicată cu modificările cuprinse în L. Nr. 343/17.07.2006,
desfăşoară cu titlu profesional activitate de atragere de depozite sau alte fonduri rambursabile
de la public şi de acordare de credite în cont propriu. Activitatea bancară are, prin natura ei atât
o componentă comercială (băncile cumpără şi vând o marfă) cât şi financiară (marfa băncilor
fiind banii). Din acest punct de vedere, băncile acţionează pe piaţă atât ca instituţii comerciale al
căror scop este maximizarea profiturilor, cât şi ca intermediari monetari, ce asigură
redistribuirea bănilor în economie. Astfel, impactul poziţiei financiare al unei bănci se
manifestă nu numai asupra deciziei acţionarilor şi clienţilor băncii respective dar şi asupra
unui întreg segment al economiei dimensiunile acestui segment fiind direct dependente de
dimensiunile băncii. Mai mult decât atât, calitatea unică a băncilor de creatoare de monedă
fac din acestea un canal semnificativ de implementare a politicilor monetare la nivel
guvernamental, astfel că asigurarea transparenţei în ceea ce priveşte realitatea poziţiei unei
bănci, stabilitatea financiară a acesteia şi prezentarea unor situaţii financiare credibile,
reprezintă mai mult decât o necesitate pentru structurile administrative dintr-un stat.

De aceea asigurarea și organizarea auditului în domeniul bancar au o importanţă deosebită,


particularităţile acestui mediu al economiei impriând o anumită specificitate activităţilor legate
de audit.

2) Tipologia misiunilor de audit

Tipologia auditului cuprinde o serie de clasificări ale acestui proces multidimensional după
cum urmează:

1. În functie de obiectivul urmărit auditul este:

Auditul situațiilor financiare în care se examinează informațiile din situațiile


financiare de sinteză. Criterul de auditare constă în normele naționale și internaționale de
contabilitate iar raportul de audit conține exprimarea unei opinii cu privire la prezentarea unei
imagini fidele a acestor situații, conform criteriului stabilit. De cele mai multe ori, situațiile
financiare incluse în acest audit sunt: bilanțul contabil, contul de profit și pierderi, situația
fluxurilor de trezorerie, situația modificărilor în capitalul propriu, precum și notele însoțitoare
ale declarațiilor financiare.

Auditul de conformitate în care se examinează acțiunile băncii din perspectiva politicilor


stabilite, codurilor, normelor și reglementărilor, în scopul evaluării eficienței și eficacității lor
în atingerea obiectivelor organizatiei, iar raportul de audit conține referiri la conformitatea cu
politicile, codurile stabilite.

Managerii reprezintă principalul grup de utilizatori interesati de rezultatele auditului de


conformitate din perspectiva respectării reglementarilor si regulilor interne și externe asociate
unei activități pe care o conduc.

2. În funcție de modalitatea de organizare a activității de audit și de apartenența


auditorilor, se pot distinge trei tipuri de audit:
Auditul guvernamental, care se efectuează de către angajații instituțiilor publice
specializate (cum ar fi primariile, Ministerul Finantelor Publice, Curtea de Conturi sau în
cadrul sistemului bancar, de către Banca Naționala a României) și poate include audit de
conformitate și audit operațional iar în cazul misiunilor de supraveghere ale Băncii Naționale a
Romaniei, și auditul situațiilor financiare.

Auditul bancar extern este activitatea de audit organizată de către un auditor


independent – o firmă specializată în activitatea de audit, ca urmare a solicitării băncii, contra
unui comision plătit de banca comercială respectivă.

Băncile comerciale, prin legea bancară în vigoare (Legea nr. 58/1998 cu modificările și
completările ulterioare, art. 61 si art. 62), sunt obligate să apeleze la un auditor independent
(auditor extern) - o societate de expertiza contabilă autorizată în condițiile legii să desfașoare
activitate în Romania - care acordă asistenta de specialitate, certifica situatiile finaciare finale si
informează Banca Nationala a Romaniei cu privire la orice act fraudulos.

Banca comercială numește auditorul independent și are obligatia de a publica bilanțul


contabil împreună cu opinia auditorului independent.

Auditul bancar intern este activitatea de audit organizată în interiorul unei bănci
comerciale de către un departament specializat al băncii, inclus în organigrama acesteia, la
un nivel care sa permită independenta activității de audit și a opiniei formulată și transmisă
conducerii băncii în urma auditului efectuat.

Acesta se poate defini ca o examinare de specialitate, ca o evaluare a activitatii desfasurate de


banca atat la nivelul directiilor generale, directiilor de specialitate si compartimentelor
functionale din cadrul centralei bancii respective, cat si la nivelul unitatilor teritoriale, avand ca
obiect sprijinirea conducerii centrale si a unitatilor teritoriale in vederea adoptarii celor mai
adecvate masuri in activitatea proprie, in raporturile cu Banca Nationala a Romaniei, cu
actionarii si clientii bancii comerciale.

Asadar, auditul intern reprezintă o verificare de tip:

 endogen (verificarea este realizată printr-o structură specializată din interiorul


băncii);
 ex-post (verificarea este realizată la sfarșitul unei acțiuni sau decizii puse în aplicare
de compartimentele de specialitate ale băncii comerciale);
 continuu (verificarea este realizată pe parcursul unui an calendaristic asupra
activității globale desfasurată de sistemul auditat, în scopul identificării părților
slabe ale sistemului și măsurilor ce se impun pentru remedierea lor in timp util).
Departamentul de audit intern, pe baza unui plan și unei metodologii prestabilite, va realiza un
diagnostic general al băncii, sub aspect tehnic, managerial și financiar-contabil.

Funcțiile structurii organizatorice de audit intern sunt direct proporționale cu responsabilitățile


pe care conducerea i le-a atribuit, cu marimea și structura bancii, cu calitatea auditorului.

Auditul băncilor comerciale poate fi obiectul atât al activității de audit extern (prin
intermediul unei societăți de audit specializată), cât și al celei de audit intern.

În interiorul băncii, misiunile de audit sunt duse la îndeplinire de către


divizia/departamentul de audit intern, care, așa cum am mai precizat, este subordonată direct
conducerii băncii, tocmai pentru a asigura independența față de serviciile sau filialele auditate.

Planul de audit intern este plurianual (în general trienal) și presupune inspectarea:

- serviciilor operaționale sși a serviciilor descentralizate (operațiuni de încasări și plăți,


operațiuni de casierie, activități de creditare etc);

- serviciilor funcționale sau centrale (departamentul juridic, de trezorerie, de informatică,


de personal, decontări externe, decontări interne, activitatea pe baza de carduri etc).

Misiunile de audit intern ce pot fi intreprinse sunt de tipuri diferite, intrucât ele trebuie să
răspundă unor obiective variate. Astfel, se disting următoarele tipuri de misiuni de audit intern:

1. Misiunile clasice – sunt cele realizate în mod normal în cadrul unui program de
audit și care vizează un sector de activitate, un departament al băncii, o sucursala a acesteia
etc. Obiectivele unei astfel de evaluări sunt cele tradiționale pentru acest tip de misiune:
securitatea, eficacitatea și calitatea serviciilor bancare, respectarea dispozitiilor legale de
către banca, fiabilitatea / exhaustivitatea informatiilor etc.

2. Misiunile “flash” – sunt misiuni scurte, având ca obiectiv realizarea rapida a unui
diagnostic sau verificarea rapidă a unuia sau mai multor puncte specifice. Ele pot constitui o
etapă pregătitoare a unei misiuni clasice, respectiv de luare la cunoștință, sau pot declanșa o
astfel de misiune.
Obiectivele unei astfel de misiuni “flash” pot fi, spre exemplu:

 de a verifica respectarea limitelor de risc de schimb sau de expunere pe anumite


instrumente;
 de a verifica justificarea conturilor unui departament sau ale unei sucursale
(numărul conturilor utilizate, soldurile și mișcările acestora);
 de a verifica existentul din tezaurul societății bancare, cum ar fi numerarul, hartiile
de valoare, metalele prețioase etc;
 de a verifica aplicarea unei proceduri specifice (spre exemplu, implementarea unei
proceduri speciale de lucru pentru mesajul SWIFT MT940, implementarea unei
proceduri speciale pentru un client important al băncii);
 de a verifica controlul intern al unei entitati determinate etc.

3. Investigațiile – sunt declanșate ca urmare a apariției unei probleme specifice:


pierderi (in general, fiecare sucursală este organizată ca centru de profit), depășiri de limite
(delegarea competențelor in teritoriu implică impunerea unor limite de actiune care nu trebuie
depasite decat cu acordul prealabil al centralei, colaborarea cu bancile corespondente trebuie sa
fie condusa in cadrul unor limite de risc si de expunere), fraude, deturnări etc.

4. Misiuni tematice sau transversal – au drept scop studierea unei problematici,


identificată in prealabil, care se regăsește in toată banca sau la mai multe entități: funcția
comercială a bancii (activitatea de vanzare a produselor si serviciilor băncii), gestiunea riscurilor
de credit sau a riscurilor de dobândă, capacitatea informaticii de a satisface nevoile diversilor
utilizatori, eficienta funcției de control de gestiune sau de gestiune a activului si pasivului etc.

5. Auditul de management – acest tip de misiune depășește rolul tradițional al auditului,


în sensul în care, la obiectivele clasice, se adaugă o apreciere motivată asupra capacității
oamenilor și a organizației de a profita de mediu si de mijloacele disponibile. Aceasta este o
sarcina grea, care cere auditori experimentati si adevarati profesionisti.
3) Conținutul tip al unui plan de misiune este următorul (exemplu):

PLANUL DE MISIUNE

I. Prezentarea societății bancare

- denumirea societății,

- sediul social,

- capital social și acționari,

- scurt istoric,

- considerații succinte privind obiectul de activitate, piata, concurenta.

II. Informații contabile

- bugete și conturi previzionale,

- particularitățile sistemului contabil,

- principiile contabile: prudența, permanența metodelor utilizate, continuitatea activității,


independenta exercitiului, comparabilitatea conturilor anuale, intangibilitatea bilantului de
deschidere, noncompensarea posturilor de activ si pasiv.

III. Definirea misiunii:

- natura misiunii: conturi anuale, conturi consolidate, previziuni;

- alți auditori, experți sau cenzori cu misiuni in unitatea auditată.

IV. Sisteme și domenii semnificative:

- prag de semnificație

- funcții și conturi semnificative

- zone de risc identificate


- controale semnificative pe care ne putem sprijini.

V. Orientarea programului de lucru:

- aprecierea controlului intern

- lucrări deosebite

- cofirmări de obținut, interne sau externe

- inventare fizice

- asistența de specialitate necesară: informatică, fiscală, juridică, tehnică

- documente necesare pentru activitatatea desfasurată.

VI. Echipa de specialiști și timpul alocat desfășurării misiunii.

VII. Planificarea:

- repartizarea lucrărilor,

- datele intervențiilor pe etape.

4) Organizarea auditului intern

Lansarea și strategia

Băncile își organizează compartimentele de audit in vederea asigurării desfășurării


acestei activități în mod independent și eficient. De regulă, compartimentul de audit intern
este separat din punct de vedere organizatoric de controlul intern, în sensul că aceste două
structuri ale băncii sunt conduse de persoane diferite, ale caror misiuni nu se interpun.

Auditorul - persoana din cadrul departmenentului / compartimentiului de audit care își


asumă responsabilitatea finală pentru misiunea de audit ce urmează a fi intreprinsă – este cel
care va defini strategia de audit.

Strategia de audit se realizează și in scopul elaborării unui program de lucru pe baza căruia sa
se poata formula o opinie finala pertinenta asupra gestiunii entitatii auditate.
De aici rezultă că, obiectivele ce trebuie avute in vedere pe parcursul elaborarii strategiei de
audit sunt:

 înțelegerea activității departamentului auditat;


 identificarea riscurilor legate de sectorul de activitate în care activează departamentul în
cauza;
 identificarea obiectivelor critice de audit si elaborarea abordării de audit
corespunzatoare;
 înțelegerea caracteristicilor controlului intern, astfel încât să se poată confirma faptul
că se poate adopta o abordare de audit bazata pe sisteme, (spre exemplu, pentru
tranzactiile de rutina);
 examinarea problemelor legate de întocmirea situațiilor financiare;
 identificarea necesității apelului la experți;
 examinarea posibilității de aplicare a tehnicilor de reviziure asistata de calculator.

Orientarea și planificarea

Strategia de audit servește drept bază pentru elaborarea planului de audit. Pregatirea planului de
audit presupune urmatoarele etape:

1. Efectuarea procedurilor analitice de control, astfel încât să se faciliteze planificarea


auditului:
 identificarea posturilor importante din situațiile financiare, categoriilor de tranzacții și
afirmațiilor conținute în situațiile financiare de sinteză;
 definirea obiectivelor de audit și confirmarea obiectivelor critice de audit identificate
în momentul realizarii strategiei de audit;
 evaluarea diferitelor categorii de riscuri:
 riscul inerent;
 riscurile majore de eroare pentru fiecare obiectiv de audit în parte;
 în urma analizei procedurilor de control intern, realizarea unei evaluări preliminare a
riscului de nerealizare corectă a controlului intern față de obiectivele de audit;
2. Fixarea hotărârilor luate cu ocazia planificării auditului intr-un Plan de Intervenții și
a procedurilor de audit reținute într-un Program de Lucru;

3. Obținerea aprobării pentru hotararile luate cu ocazia planificării auditului și a


procedurilor de audit reținute, inainte de începerea misiunii de teren;

4. Comunicarea Planului de Intervenții echipei de audit;

5. Comunicarea schimbărilor survenite pe timpul desfasurării misiunii de audit și


instruirea membrilor echipe de audit pentru a face față acestor schimbări.

Pe masura desfasurarii misiunii de audit, este bine să se procedeze la efectuarea de ajustări


ale bugetului, să se compare timpul real cu timpul prevăzut și să se estimeze timpul și
costurile suplimentare față de bugetul fixat.

Planificarea aspectelor logistice de audit presupune în general o colaborare stransă cu


departamentul auditat, inclusiv organizarea unor ședințe cu conducerea și personalul angajat al
acestuia, pentru a se conveni asupra unor probleme importante, cum ar fi: calendarul de audit si
locurile ce urmeaza a fi vizitate, situatiile si informatiile pe care le va furniza personalul
departamentului in cauza etc.

In concluzie, in conformitate cu normele de referință ale auditului financiar, orice plan de


misiune de audit trebuie să conțină informații cu referire la:

1) societatea bancară – prezentare generală: denumire, coordonate, structura


organizatorică, locurile unde își desfasoară activitatea, surt istoric, obiectul de
activitate, conducere și persoane de contact;
2) conturi – organizare și politici contabile, conturi previzionale, situatia evolutivă a
conturilor de rezultate și a principalelor posturi din bilanțurile contabile;
3) sisteme si domenii semnificative – determinarea pragului de semnificatie, identificarea
funcțiilor și conturilor semnificative, prezentarea zonelor de risc, identificarea punctelor
forte și a celor slabe ale sistemului, stabilirea atitudinii conducerii față de controlul
intern;
4) misiunea – natura acesteia (certificarea de conturi anuale, de conturi consolidate,
atestarea unor situații particulare), principalele condiții pentru realizarea activității de
control (documente de solicitat, funcții de evaluat, data inventarului fizic, confirmări de
primit, intervenții ale specialiștilor);

5) organizarea misiunii – numărul și nivelul membrilor echipei, utilizarea lucrărilor


auditorilor interni sau externi, calendarul de intervenții pe teren;
6) bugetul – determinarea orelor necesare pe feluri de lucrări, calculul costurilor estimate
în funcție de experiența membrilor echipei, compararea numărului orelor necesare cu
limitele stabilite de normele profesionale și justificarea diferențelor.

Ținând cont de pretențiile justificate ale terților interesați de calitatea auditului extern,
este de la sine înțeles faptul ca, pe de o parte, calificarea auditorului extern trebuie dovedită,
această activitate fiind obligatoriu a se realiza de către persoane specializate – iar pe de alta
parte trebuie dovedită și independența auditorului față de societate, astfel încât cititorul
rapoartelor de audit sa aiba certitudinea obiectivitatii informatiilor prezentate de acesta. Din acest
motiv, băncile își aleg auditorii situațiilor financiare dintre numele recunoscute sub aspectul
calificării și independentei, iar relațiile lor de afaceri ce depășesc de regulă granițele unei țări,
impun acestora alegerea unui auditor financiar recunoscut pe plan international, al carui nume
rezoneaza și în țările de origine ale partenerilor bancari.

Reglementările bancare românești chiar impun ca situațiile financiare publicate de băncile din
Romania să fie auditate de auditori cu experiența și independent recunoscute. Spre exemplu,
condițiile de autorizare pentru functionarea unei bănci in Romania (art. 17 din Legea bancara
nr. 58/1998 republicata), prevăd nominalizarea auditorului financiar, experiența și
indenendența acestuia fiind o condiție a autorizării (cf. art. 20 din Legea mentionata).
Schimbarea auditorului este de asemenea, obligatoriu a fi notificată și acceptată de către
institutia de autorizare. De asemenea, partenerii băncilor țin cont, în evaluarea riscurilor legate
de relatia cu o anumita banca, si implicit a nivelurilor limitelor de angajare financiara cu aceasta,
de calitatea si renumele auditorului financiar.
5) Rapoartele de audit extern

Rapoartele de audit extern devin astfel documente financiare oficiale ale instituțiilor
bancare, o carte de vizită a acestora, certificată și, într-o anume măsura, garantată de
auditorul financiar. Apare astfel o structura simbiotica a intereselor celor doua institutii, ce se
reprezinta reciproc din punct de vedere al imaginii pe piata. Situatiile financiare trebuie sa
furnizeze informații care prezintă fidel rezultatele și poziția financiară a întreprinderii,
reflectă realitatea economică a tranzacțiilor realizate, sunt impartiale, prudente, relevante și
credibile. Pentru realizarea calității informațiilor prezentate în situațiile financiare se aplică
prevederile Standardelor de Contabilitate Naționale relevante și/sau Standardele de
Contabilitate Internationale pentru a oferi o imagine fidelă a patrimoniului, a profitului
(pierderii) si a fluxurilor de trezorerie. De precizat ca in ultimii ani autoritatile de reglementare
in domeniul contabilitatii (Ministerul Finantelor Publice si organismul profesional contabil –
Corpul Extertilor Contabili si al Contabililor Autorizati din Romania, respectiv Banca Nationala
a Romaniei pentru institutiile de credit) fac eforturi considerabile pentru armonizarea
standardelor contabile nationale cu standardele internationale de contabilitate si cu standardele
europene contabile, inca usor diferite de standardele internationale.

Situațiile financiare trebuie să furnizeze informații utile pentru adoptarea deciziilor


economice, pentru a hotărâi utilizarea profitului, oportunitatea de cumpărare sau vânzare a
unei investiții de capital, pentru a evalua deficiențele în răspunderea managerială, capacitatea
întreprinderii de a plăti și de a oferi alte beneficii angajaților săi, pentru a evalua garanțiile
pentru credite acordate întreprinderii, a determina politicile de impozitare, pentru calculul
profitului și distribuirea dividendelor ori a elabora date statistice despre venitul național.

Situațiile financiare sunt întocmite conform unui model contabil bazat pe costul istoric
recuperabil și pe conceptul de mentinere a nivelului capitalului financiar. În acest sens, s-a
elaborate „Cadrul general de întocmire și prezentare a situațiilor financiare“ elaborat de
Comitetul pentru Standarde de Contabilitate Internationale. Acest cadru poate fi aplicat
oricărui model contabil, precum și concepte privind capitalul și mentinerea lui, opțiunea
pentru tratamente contabile alternative permise de IAS.

Auditorii trebuie să aiba în vedere, potrivit „Cadrului general“, îndeplinirea obiectivului


situațiilor financiare, caracteristicile calitative care determină eficienta informației contabile
din situațiile financiare, modul de evaluare a elementelor pe baza cărora sunt întocmite
situațiile financiare ca fiind principala sursă de informații a utilizatorilor.