Sunteți pe pagina 1din 3

Învăţarea centrată pe copil este o abordare a educaţiei care se focusează pe

nevoile elevilor şi nu pe a celorlalţi actanţi ai procesului educaţional, cum ar fi


profesorul sau administraţia instituţiei. Această abordare are multe implicaţii în
designul curriculumului, conţinuturile cursului şi gradul de interactivitate a
cursului.

(C. Rogers)

Învăţarea centrată pe elev este procesul ce oferă elevilor mai multă autonomie şi
control asupra alegerii subiectelor de studiu, a metodelor şi ritmului de învăţare.
Elevul urmează a fi implicat în luarea deciziei vizavi de ce, cum şi cînd va învăţa.

(J. Gibbs)

Educaţia centrată pe cel ce învaţă este o abordare a educaţiei care se bazează pe


contextul educaţional din care vine elevul şi pe urmărirea progresului în atingerea
obiectivelor învăţării. Prin sprijinirea elevului în achiziţionarea deprinderilor de
bază de învăţare şi oferirea unui suport pentru învăţarea pe parcursul întregii vieţi.

Educaţia centrată pe cel ce învaţă plasează responsabilitatea pentru învăţare pe


umerii elevului, în timp ce profesorul îşi asumă responsabilitatea pentru facilitatea
procesului educaţional. Abordarea tinde să fie individuală, flexibilă, bazată pe
competenţe, variată ca metodologie şi nu întotdeauna constrînsă în timp şi spaţiu.

(AFC Arizona Faculties Council)

Centrarea pe elev – cerinţa didactică de a pune copilul şi nu materia de învăţămînt


în centrul procesului instructiv. Ideea îşi are origine în Emil a lui J.J. Rousseau şi a
fost proclamată de reprezentanţii educaţiei noi ca o revoluţie coperniciană în
pedagogie. Este vorba de a porni de la interesele şi trebuinţele copiilor, de a
stimula propriul lor efort în formarea competenţelor prevăzute. Ca un corolar al
centrării pe copil a apărut şi principiul individualizării învăţămîntului, adică a
centrării pe fiecare elev în parte.

(Mircea Ştefan)
Abordarea centrată pe copil este o metodologie de orientare a ctivităţii didactice,
care permite, printr-un sistem de concepte, idei şi moduri de acţiune, asigurarea şi
susţinerea proceselor de autocunoaştere, autoidentificare şi autorealizare a
personalităţii copilului, dezvoltînd individualitatea lui irepetabilă.

(Meliniceniuc E.F.)

Învăţarea Centrată pe Copil este educaţia care asigură dezvoltarea şi


autoedificarea personalităţii copilului, pornind de la identificarea particularităţilor
individuale ale acestuia ca subiect al cunoaşterii şi acţiunii. Autoedificarea,
evident, include învăţarea şi recunoaşterea normelor sociale. În învăţarea
Centrată pe copil – învăţarea este activitatea comună a profesorului şi elevului
direcţionată spre autorealizarea elevului şi dezvoltarea calităţilor lui personale în
procesul studierii oricărei discipline de studiu.

(Hutorscoi A.V.)

Centrarea pe copil este o abordare a educaţiei la baza căreia stă recunoaşterea


individualităţii, irepetabilităţii, valorii în sine a fiecărui copil, dezvoltarea lui nu ca
„subiect colectiv”, dar în primul rînd, ca individualitate care posedă experienţa sa
subiectivă şi irepetabilă. A include experienţa subiectului în procesul cunoaşterii
înseamnă a organiza propria activitate în baza nevoilor, intereselor, obiectivelor
personale.

(Bondarevscaia E.V.)