Sunteți pe pagina 1din 8

Mo d u l ul 4 – Teo ria ş i m eto d o lo g ia cu r ri cu lu mu l u i

4
MODULUL 4: PROCESUL DE
ÎNVĂŢĂMÂNT (I)
Timpul mediu necesar pentru studiu: 120 minute.

Obiective educaţionale
În urma studierii acestui Modul, vei dobândi următoarele competenţe
şi aptitudini:
- să identifici notele definitorii ale componentelor procesului de
învăţământ;
- să analizezi relaţia între componentele procesului de învăţământ;

Cuvinte cheie:
proces de învăţământ, componente ale procesului

Cuprinsul Modulului:

Modulul 4: PROCESUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT .........................................23


Obiective educaţionale .............................................................................23
Cuvinte cheie: ...........................................................................................23
4.1 Componentele procesului de învăţământ ...........................................25
4.2. Analiza relaţiilor dintre componentele procesului de învăţământ

Bibliografie ..................................................................................................32
Mo d u l ul 4 – Teo ria ş i m eto d o lo g ia cu r ri cu lu mu l u i

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 4

Din perspectivă socio-psiho-pedagogică, în literatura de specialitate


(Cerghit, I., 2006; Rotaru, T., 1990) au fost identificate următoarele
componente ale procesului de învăţământ: obiectivele educaţionale, agenţii
acţiunii, câmpul relaţional, conţinuturile, strategiile didactice, formele de
organizare, timpul.
Vom face în continuare o scurtă caracterizare a fiecărei componente
a procesului de învăţământ.

4.1 COMPONENTELE PROCESULUI DE


ÎNVĂŢĂMÂNT

4.1.1. Obiectivele învăţământului


Obiectivele învăţământului exprimă intenţii educaţionale pe termen
lung, mediu sau imediat. Obiectivele ajută cadrele didactice să ştie unde
trebuie să ajungă, adică orientează activitatea instructiv-educativă. În orice
act didactic, profesorul trebuie să se raporteze permanent la setul de
obiective propus pentru activitatea desfăşurată. Ele reprezintă atât punctul
de start al activităţilor didactice, cât şi punctul terminus deoarece evaluarea
se va face prin raportare la acestea. Cu alte cuvinte, obiectivele au funcţie de
anticipare a rezultatelor educaţiei, ele devenind criterii de evaluare a
acestora. Nu în ultimul rând, ele au rolul de a regla şi optimiza procesul de
învăţământ în lumina idealului educaţional.
În şcoală, obiectivele stabilesc ceea ce "urmează să cunoască elevii ca
informaţie, ce anume să ştie să facă ei ca acţiune/deprindere, apoi ce
atitudini/judecăţi să adopte" (Bocoş, M., Jucan, D., 2008, pg. 33).
4.1.2. Agenţii acţiunii şi câmpul relaţional
A doua componentă a procesului de învăţământ este cea reprezentată
de resursele umane participante, agenţii educaţionali. Aşa după cum
Mo d u l ul 4 – Teo ria ş i m eto d o lo g ia cu r ri cu lu mu l u i

aminteam în rândurile de mai sus, aceştia sunt profesorii, elevii, părinţii,


personalul auxiliar şi administrativ etc.
Fiecare dintre categoriile de resurse umane participante în acest proces au
roluri specifice. Cadrele didactice sunt responsabile cu instruirea şi educarea
elevilor, elevii sunt cei asupra cărora se exercită actul educaţional, şi care,
conform didacticii moderne, trebuie să îşi asume întreaga responsabilitate a
actului lor de formare.
Din păcate, realitatea şcolară actuală demonstrează că profesorii rămân
concentraţi doar pe predare, pe transmitere şi sunt prea puţin interesaţi de
încurajarea interacţiunilor dintre elevi, de facilitarea descoperirii de către
aceştia a unor adevăruri prin efort propriu, descoperire, muncă prin
cooperare. Consecinţa unei astfel de abordări a procesului de învăţământ
este cu siguranţă legată de atitudinea noii generaţii faţă de şcoală şi valorile
ei. Fiind învăţaţi doar să asculte, să primească de-a gata informaţiile
prelucrate de profesori, elevii ies din şcoală nepregătiţi pentru viaţă. Şcoala
devine pentru ei doar un mediu artificial, lipsit de autenticitate, iar realitatea,
de cele mai multe ori reprezentată de modelele promovate de mass media,
de lumea virtuală, îi transformă în cetăţeni lipsiţi de spirit critic, docili,
plictisiţi, sfâşiaţi de angoase şi depresii generate de o societate instabilă şi
care nu-ţi oferă siguranţa zilei de mâine.
Părinţii ar trebui să devină parteneri activi în procesul de educare a
tinerei generaţii, depunând efort comun şi sprijinind şcoala în demersurile
sale pedagogice. Acesta rămâne doar un deziderat căci în ce măsură părinţii
mai dispun azi de resurse psihice, fizice materiale în condiţiile în care
trebuie să facă faţă la două-trei slujbe pentru a putea asigura familiei un
minim de confort financiar.
Cu toate acestea, există situaţii când agenţii educaţionali acţionează
convergent, interacţionează unii cu alţii, se influenţează şi se lasă influenţaţi.
Datorită intensităţii schimburilor ce au loc între aceştia şi ca urmare a
interacţiunilor reciproce (profesor-elev, elev-elev, elev-elevi), putem vorbi
chiar de existenţa unui "câmp educaţional". Climatul care caracterizează
acest câmp poate fi unul pozitiv, care să faciliteze cooperarea între toţi
Mo d u l ul 4 – Teo ria ş i m eto d o lo g ia cu r ri cu lu mu l u i

actorii educaţionali, sau dimpotrivă, poate fi unul negativ, care să împiedice


buna desfăşurare a procesului educaţional.

4.1.3. Conţinuturile învăţământului


Conţinutul învăţământului reprezintă "suportul de bază al educaţiei şi
este format din bazele ştiinţei şi ale culturii" (idem, pg. 33). Conţinuturile
vehiculate în cadrul procesului de învăţământ pot fi: ştiinţifice, literare,
artistice, tehnice, filosofice, religioase etc.
În didactica tradiţională, conţinuturile făceau referire, în general,
cunoştinţele elevilor, definite prin raportare la fondul de valori informativ-
cognitive ale învăţământului. Treptat, conţinuturile învăţământului şi-au
lărgit aria de referinţă. Astfel, în ultimul timp, în conţinutul învăţământului
sunt incluse pe lângă cunoştinţe şi capacităţile, şi aptitudinile elevilor ca
urmare a implicării sale în procesul de învăţământ. A apărut un nou concept
integrator, cel de curriculum care face referire la sistemul experienţelor
directe şi indirecte trăite şi experimentate de elevi în şcoală.
Principalele documente în care se concretizează conţinutul
învăţământului sunt: planul de învăţământ, programele şcolare, manualele
şcolare, materialele auxiliare cu caracter didactic, în sprijinul folosirii
manualelor etc.

4.1.4. Strategiile didactice


Dacă metodologia didactică se referă la ansamblul metodelor,
procedeelor şi mijloacelor de învăţământ folosite în procesul didactic,
strategia didactică se referă la modul în care se îmbină într-o activitate
concretă metodele şi procedeele. Strategiile didactice se referă la "reglarea
unui întreg proces şi nu doar a unei secvenţe de instruire" (Comănescu, I.,
2003, pg. 228). Strategia didactică vizează prin urmare, "planul de îmbinare
a diferitelor metode şi mijloace de învăţământ în cadrul unei lecţii, pentru
realizarea unor obiective educaţionale" (idem, pg. 228).
În ceea ce priveşte inventarul mijloacelor tradiţionale de instruire,
dacă acesta se reducea în trecut la mijloacele verbale, cretă şi tablă, în zilele
Mo d u l ul 4 – Teo ria ş i m eto d o lo g ia cu r ri cu lu mu l u i

noastre asistăm la o tot mai accentuată pătrundere în viaţa şcolii a


mijloacelor tehnice care au drept scop facilitarea însuşirii unor noi
cunoştinţe de către elevi. Cele mai recente sunt aplicaţiile electronice care
pot fi folosite colaborativ. Acestea includ: "groupware", mediile electronice
de învăţare (Knowledge Forum, Future Learning Environment etc),
forumurile de discuţie etc.

4.1.5. Formele de organizare


Tot ceea ce se întâmplă în şcoală are loc într-un anumit cadru
organizaţional. Nicola (2000) defineşte forma de organizare drept "cadrul
organizatoric în care se realizează articularea dintre toate componentele
procesului de învăţământ" (pg. 436). El subliniază faptul că randamentul
procesului de învăţământ depinde nu numai de calitatea şi contribuţia
diverselor sale componente, ci şi de "modul în care interacţionează ele într-
un cadru organizatoric dat" (idem).
În trecut, singura formă de organizare era cea individuală, deoarece
societatea avea nevoie de un număr redus de persoane instruite. Cu timpul,
datorită extinderii comerţului şi dezvoltării oraşelor, s-a simţit nevoia unui
mod de organizare a activităţii didactice care să permită unui singur profesor
să înveţe mai mulţi elevi. Astfel că a apărut învăţământul pe clase şi lecţii.
Lecţia rămâne şi azi principala modalitate de organizare a procesului de
învăţământ. În cadrul unei lecţii, activitatea elevilor poate fi organizată
frontal, individual sau pe grupe.
O alternativă la învăţământul pe clase şi lecţii este învăţământul pe
grupe care are ca şi element caracteristic faptul că profesorul organizează şi
conduce activitatea unor grupe de elevi. Avantajul acestei forme de
organizare a învăţământului ar fi că elevii îşi însuşesc noul într-un mod mai
activ, prin dezvoltarea unor relaţii de cooperare între membrii grupului.

4.1.6. Timp
Întregul proces de învăţământ poartă amprenta timpului, activităţile
acestuia trebuind să se încadreze în timp: oră de clasă, zi de şcoală,
Mo d u l ul 4 – Teo ria ş i m eto d o lo g ia cu r ri cu lu mu l u i

săptămâna de şcoală, semestru şcolar, an şcolar etc. Proiectarea activităţilor


didactice este efectuată de cadrul didactic atât la începutul anului şcolar prin
realizarea planificărilor calendaristice, cât şi înaintea fiecărei lecţii, prin
alocarea atentă a unei perioade de timp optime pentru parcurgerea unor
conţinuturi date.
Nu în ultimul rând, elevul trebuie să fie învăţat să-şi organizeze
judicios timpul pentru studiu, să fie obişnuit să îşi planifice din timp
activităţile, să-şi facă planuri şi proiecte realiste care pot fi desfăşurate în
timpul pe care îl are la dispoziţie.

4.2 ANALIZA RELAŢIILOR DINTRE


COMPONENTELE PROCESULUI DE
ÎNVĂŢĂMÂNT

Interacţiunea dintre toate componentele sus enumerate asigură


procesului de învăţământ caracterul sistemic. După cum s-a putut constata,
procesul de învăţământ este alcătuit dintr-un ansamblu de subsisteme aflate
în strânsă interdependenţă, acestea asigurându-i funcţionalitatea şi eficienţa.
Procesul de învăţământ are un caracter dinamic, fiecare din componentele
sale evoluând şi restructurându-se continuu.
Componentele procesului de învăţământ sunt în strânse relaţii de
interacţiune şi interdependenţă. Cadrele didactice interacţionează cu elevii,
buna pregătire psihopedagogică şi metodică a acestora influenţând într-un
mod pozitiv succesul şcolar al elevilor. Elevii interacţionează între ei, pot
coopera sau pot să se afle în competiţie, pot învăţa singuri sau pot învăţa
împreună, pot fi simpli spectatori în lecţie sau pot fi participanţi activi,
subiecţi ai propriei formări. Atitudinea lor influenţează cu siguranţă calitatea
rezultatelor procesului, mai precis nivelul culturii generale şi de specialitate,
a trăsăturilor de personalitate, atitudinilor şi comportamentelor
absolvenţilor.
Mo d u l ul 4 – Teo ria ş i m eto d o lo g ia cu r ri cu lu mu l u i

Alegerea adecvată şi realistă a obiectivelor are consecinţe pozitive în


ceea ce priveşte rezultatele obţinute de elevi. Un cadru didactic cu o minte
clară, cu viziune îşi va conduce clasa de elevi asemeni căpitanului unei nave
care ştie unde este destinaţia. Absenţa interesului pentru proiectarea
riguroasă a obiectivelor, pentru operaţionalizarea comportamentelor poate fi
asemănată atitudinii căpitanului de vas care se lasă dus într-acolo unde-l
duce vântul, fără a şti vreodată dacă a ajuns unde trebuia şi fără a da şansa
elevilor săi de a se bucura de succesul reuşitei.
Introducerea în predare a unor mijloace moderne de învăţământ doar
din dorinţa atragerii elevilor spre activitate, nu este un sufieicent argument
pentru menţinerea acestora în predare. O strategie didactică tradiţională
poate fi uneori mai eficientă decât una modernă. Diferenţa este dată de
măiestria şi priceperea pedagogică a celui care selectează metodele,
mijloacele astfel încât ele să nu devină un scop în sine, ci să servescă
obiectivelor lecţiei.
Formele de organizare trebuie să corespundă obiectivelor activităţii
şi să faciliteze accesul tuturor elevilor nu doar la modalităţi de lucru bazate
pe competiţie, ci şi pe cooperare. Alegerea unei modalităţi de organizare a
învăţământului (frontal, individual sau pe grupe) va avea repercursiuni
asupra calităţii interacţiunilor sociale dintre elevi, asupra modului de
prelucrare a conţinuturilor, asupra climatului general al clasei.
Utilizarea optimă a timpului de către cadrul didactic, prelucrarea
adecvată şi accesibilizarea conţinuturilor de către profesor va avea
consecinţe pozitive asupra rezultatelor obţinute de elevi la şcoală.
Obişnuirea elevilor cu tehnici de muncă intelectuală, cu modalităţi de
organizare judicioasă a timpului va spori şansele de reuşită ale elevilor, va
conduce la îmbunătăţirea rezultatelor elevilor şi formarea unor deprinderi
atât de necesare şi în viaţa de zi cu zi.
În concluzie, trebuie să spunem că toţi aceşti factori se modelează în
funcţie de efectele lor, de rezultatele obţinute pe parcurs şi în final. Acest
reglaj poate avea loc datorită conexiunii inverse, a feed-back-ului care
analizează rezultatele sistemului. În funcţie de informaţiile obţinute sunt
Mo d u l ul 4 – Teo ria ş i m eto d o lo g ia cu r ri cu lu mu l u i

reglate, schimbate, modificate unele subsisteme, se realizează ameliorări sau


perfecţionări. Informaţiile astfel obţinute se adresează din nou "intrării" în
sistem pentru ca acesta să acţioneze adecvat în funcţie de noile obiective
propuse. Toate componentele procesului au deci o desfăşurare ciclică, în
spirală, astfel încât efectele devin cauze cu scopul avansării spre finalitatea
dorită.