Sunteți pe pagina 1din 75

Influenţa menstruaţiei în personalitatea femeii şi în relaţia de cuplu

I. CADRUL TEORETIC..................................…..............................................pag. 3
1. ISTORIC...............................................………....................................................pag. 3
Mit şi adevăr - menstruaţia de la greci până în prezent…............................pag. 3
2. GENERALITĂŢI FIZIOLOGICE......................................................…pag. 5
2.1. Hormonii - substanţe pentru corp şi creier….........................................pag. 7
2.2. Tulburări menstruale prin insuficienţă…........................……..........................pag. 8
2.3. Tulburări menstruale prin exces....................................…….............................pag. 9
3. SINDROMUL PREMENSTRUAL: DE LA CORP LA PSIHIC;
IMPLICATII PERSONALE ŞI SOCIALE................................................pag. 9
3.1. Simptome emoţionale şi apetitul sexual: interpretări psihanalitice……........pag. 12
3.2. Tulburarea disforică premenstruală (TDP).........................................pag. 14
3.3 Sindromul intermenstrual......................................................................……....pag. 17
4. SEXUALITATEA SI PSIHODINAMICA PERSONALITATII............…....pag. 18
4.1. Actul sexual şi etapele sale psihofuncţionale..........................................pag. 18
4.2. Psihanaliză şi libido.................................................................................pag. 20
4.3. Stress şi comportament sexual.................................................................pag. 21
4.4. Dorinţă sexuală, plăcere sexuală, inhibiţii…………………………………….pag. 22
4.5. Instinctul şi dorinţa sexuală - factori care influenţează
dorinţa sexuală..........................................................………......................................pag. 25
4.6. Cuplul - dragoste, intimitate, sexualitate.......................…………......................pag. 27
5. DEREGLĂRILE PERSONALITĂŢII DIN PERSPECTIVĂ
PSIHOCLINICĂ.............................................................................................pag. 30
5.1. Tulburări specifice de personalitate.........................................................pag. 30
5.2. Nevroză şi sexualitate - influenţă în dublu sens?....................................pag.32
5.3. Anxietatea femeii şi satisfacţia în cuplu..................................……....................pag. 36
5.4. Tulburările sexuale şi terapeutica lor; rolul terapeutului,
formele de terapie..................................................………...........................................pag. 38

II. METODOLOGIA LUCRĂRII...............................................................pag. 43


1. CONSIDERAŢII REFERITOARE LA VALORI PROMOVATE ÎN
CADRUL STUDIULUI EFECTUAT........................................................pag. 43
2. OBIECTIVE.............................................................................................pag. 45
3. IPOTEZE.................................................................................................pag. 45
4. ASPECTE METODOLOGICE..............................................................pag. 46
4.1 Planul desfăşurarii cercetării................................................................pag. 46
4.2 Eşantion utilizat.....................................................................................pag. 47
4.3 Instrumente psihodiagnostice utilizate..................................................pag.47
III. ANALIZA CANTITATIVĂ ŞI CALITATIVĂ A
REZULTATELOR OBŢINUTE........................................….......................pag. 56
IV. INTERPRETAREA REZULTATELOR STUDIULUI…............pag. 65
V. CONCLUZII ASUPRA STUDIULUI REALIZAT..........................pag. 72
1. PREZENTĂRI ILUSTRATIVE DE CAZ…………………………
2.OBSERVAŢII LEGATE DE VALORIFICAREA
CERCETĂRII………………………………………………………
VI.
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………...
VII. ANEXE

2
I. CADRUL TEORETIC

1. ISTORIC

Mit şi adevăr – menstruaţia de la greci până în prezent

Ideea că muşchii şi tendoanele ne instruiesc mintea este adesea considerată fie


copilărească, fie antiintelectuală. Deoarece dualismul occidental evaluează mai mult
mintea decât corpul, gândirea decât simţirea, cei mai mulţi dintre noi devin sceptici când
se gândesc la soma şi psiche ca la câmpuri unificate de energie. Chiar şi atunci când
acceptăm existenţa legăturilor între minte şi trup, de obicei acordăm atenţie situaţiilor în
care mintea dă comenzi corpului.
Ceea ce subevaluăm sau ignorăm este faptul că toate aceste fenomene care
sugerează comunicarea minte-corp au loc în dublu sens; că schimbarea minţii poate
începe cu schimbarea corpului.
În timpurile străvechi, lumea credea că uterul joacă un rol decisiv în ciclul
menstrual al femeii şi era considerat centrul fiinţei ei. Vechii greci considerau că toanele
femeii îşi au originea în uterul său. Cuvântul grec pentru uter este hysteros, de unde
derivă cuvântul isterie pe care îl folosim azi. Uterul era comparat cu o grădină şi astfel, în
zilele în care femeia avea menstruţie erau considerate zilele în care grădina înflorea. În
consecinţă, zilele care tocmai precedau sau urmau menstruaţia erau cele mai fertile.
“Menstruaţia nu este altceva decât lacrimile unui uter dezamăgit.”
Chiar părintele medicinei, Hipocrate, formula o relaţie strânsă între sexualitatea
perturbată şi isterie căutând să dovedească valabilitatea teoriei mai sus amintite şi
considerând că boala este exclusiv feminină.
Sângele menstrual, o pletoră sau un reziduu al nutriţiei, este considerat o variantă
locală în economia corporală generică a fluidelor şi organelor. Astfel, femeile prea grase,
care transformau pletora în grăsime, dansatoarele, care consumau pletora până la ultima
picătură în exerciţii, şi “femeile implicate în concursurile de cântece” (în trupurile lor

3
materia era forţată să se rotească şi este complet “consumată”) nu aveau nici ele
menstruaţie şi în general erau sterile. Aici asociaţia se face între gâtul prin care trece aerul
şi gâtul uterului prin care trece menstruaţia; activitatea dintr-o parte reducând activitatea
din cealaltă (Isidor).
Aristotel spunea că femeile aveau menstruaţie deoarece erau mai reci decât
bărbaţii şi astfel aveau şanse ca la anumite vârste să aibă un surplus de hrană. Dar şi aşa
s-a considerat că menstruaţia la femei are echivalenţe funcţionale nereproductive; ceea ce
o făcea să fie privită ca parte a fiziologiei comună atât femeilor cât şi bărbaţilor. Astfel,
spunea Hipocrat, declanşarea unei sângerări nazale, ca şi în cazul menstuaţiei era un
indiciu că febra avea să scadă, după cum sângerarea nazală era un semn prevestitor a
faptului că scurgerile de sânge până atunci blocate, amenoreea, îşi vor găsi ameliorarea în
curând. Acelaşi tip de substituţie funcţionează şi în cadrul transpiraţiei: femeile au mai
multă menstruaţie iarna, şi mai puţină vara, spunea Soranus, din cauza evaporării în
cantităţi diferite care are loc în corp pe timp rece sau cald.
Sângele menstrual trece pentru prima oară atât de aproape de “murdar”, de
locurile de excreţie.
“Când o femeie va simţi un flux, fluxul ei fiind sânge care se afla în corpul ei, ea
se va afla şapte zile în propria murdărie şi oricine o va atinge va fi impur până la căderea
serii” (Leviticul, XV, 19). Oroarea sângelui menstrual este un dat cvasiuniversal. Evul
mediu a crezut că un bărbat poate lua lepră dacă s-a cuplat cu o femeie în perioada
menstruaţiei. Epoca noastră a pierdut vechile simbolozări care făceau să se întâlnească
impurul şi sacrul – sângele ciclului intrând în poţiunea cu care se vindecau anumite boli.
Tratamentul social contemporan al fenomenului primului ciclu ascunde aceleaşi
ambiguităţi ca şi “revoluţia sexuală”.
Inepţiei murdarului care trebuie trecut sub tăcere şi ascuns îi urmează un discurs
familial “eliberat” şi foarte seducător, care face din apariţia pe neaşteptate a ciclului
ultimul subiect despre care se vorbeşte.
Experienţa primului ciclu este un moment structurant. Bettelheim notase valoarea
sa de ritual, de iniţiere spontană fără echivalent la bărbat. Multe fete îşi inventează ciclul
pe care nu-l au pentru a avea dreptul de a face parte din “grupul celor mari”.

4
Pe planul reprezentărilor psihice, mândria pentru un fapt rivalizează cu ruşinea
pentru altul. Faţă de feminitatea inconştientă şi conflictele ei, îmbrăţişează două direcţii.
Într-o perspectivă freudiană, centrată în jurul problematicii castrării, trauma
primului ciclu este pusă în contul unei echivalenţe inconştiente între “sângeroasă” şi
“castrată”. Pe de altă parte, Jones subliniază că “tăietura” nu este decât unul dintre
echivalenţii posibili ai “rănii”. Asimilarea sângelui ciclului şi acela al castrării afirmă că
poate fi o simbolizare secundară care maschează rana – orificiul. Pubertatea pentru fată
este corpul care se deschide pentru a sângera din acest motiv cunoscând rezistenţele
narcisice împotriva breşei făcute astfel. Pubertatea confruntă psihicul feminin cu
înlăuntrul, cu necunoscutul şi cu angoasele arhaice. Astfel explică psihanaliza anorexia şi
bulimia ca răspunsuri patologice ale angoasei în faţa vidului intern, un vid pe care
reprezentarea vaginului are dificultăţi în al delimita.

2. GENERALITĂŢI FIZIOLOGICE

Tot ceea ce există se subordonează unui ritm, unui ciclu. Alternanţa zi-noapte este
un ciclu, cea a plantelor este un ciclu, viaţa însăşi – naştere, maturitate, moarte – este un
ciclu. Diferă doar perioada de la începerea unui ciclu până la terminarea lui şi începerea
unui nou ciclu. Corpul uman este direct influenţat de ciclul lunar, dar în special corpul
femeii răspunde la acest ciclu. Aşa cum luna trece prin mai multe faze în timpul unui
ciclu, tot aşa şi corpul femeii trece prin mai multe faze şi cum este foarte uşor să observi
şi să înţelegi fazele lunii, tot aşa de uşor este să observi şi să înţelegi fazele ciclului
menstrual.
Evenimentele din viaţa femeii se prezintă de fiecare dată în mod diferit,
schimbând trupul şi spiritul ei, marcând procesul unei evoluţii psihice şi spirituale. Prin
ciclurile menstruale, ele îşi trăiesc timpul legat de cosmos, de lună, de anotimpuri, de
viaţă şi de moarte, de natură.
Menarha, apariţia primelor menstre, marchează în numeroase culturi trecerea de
la copilărie la maturitate, la statutul femeii susceptibile de procreaţie. Este în sine un

5
eveniment care posedă o valoare simbolică şi care va ritma viaţa femeii adulte până la
debutul celui de-al cincilea deceniu, vârsta menopauzei. În aceeaşi măsură, pentru multe
dintre femei înseamnă primele simptome ale unei afecţiuni recurente: sindromul
premenstrual (SPM).

Menstruaţia reprezintă eliminarea mucoasei uterine (endometru). În fiecare lună


mucoasa unterină se transformă sub acţiunea hormonilor ovarieni - estrogeni şi
progesteron - pregătindu-se pentru primirea şi găzduirea unui ovul fertilizat,îngroşâdu-se
progresiv în paralel cu o reţea de vase sanguine şi gland. Dacă această fertilizare nu are
loc, secreţia de progesteron scade. Această scădere a nivelului progesteronului duce la
apariţia unor mici contracţii ale vaselor sanguine ale mucoasei uterine. Acestea sunt
urmate de o “sufocare” a mucoasei uterine, care începe să se elimine, producându-se mici
hemoragii locale. Totalitatea acestor mici hemoragii reprezintă menstruaţia.
Fiziologic, ciclul menstrual se află sub comanda unor hormoni şi reprezintă o
succesiune de modificări ale aparatului genital, modificări menite să faciliteze apariţia şi
instalarea unei sarcini. Ciclul menstrual se poate împărţi în două perioade: perioada pre-
ovulatorie şi perioada post-ovulatorie (sau perioada luteală).
Perioada pre-ovulatorie, cea de debut a ciclului, începe în prima zi de menstruaţie
(sângerare) şi ţine pâna în ziua ovulaţiei.
Perioada post-ovulatorie începe odată cu ovulaţia şi se termină la începerea altei
menstruaţii.

6
2.1. Hormonii – substanţe pentru corp şi creier

În trecut se credea că hormonii ne afectează doar corpul, nu şi creierul. Acum ştim


că hormonii ne programează creierul încă înainte de naştere, dictându-ne gândirea şi
comportamentul.
Hormonii – substanţe chimice extrem de puternice sunt secretate la nivelul
anumitor glande trecând direct în circulaţia sangvină, acţionând specific pe un anumit
ţesut sau organ. Hormonii sexuali sunt secretaţi de glanda hipofiză, care este unită printr-
un peduncul de hipotalamus. Ea reglează funcţia secretoare a celorlalte glande. Secreţiile
hipofizei sunt controlate de creier şi de nivelul celorlalţi hormoni din sânge.
Estrogenii (produşi ai ovarelor şi ai suprarenalelor) acţionează asupra organelor
genitale, asupra pielii şi asupra mucoaselor, asupra ţesutului osos, vaselor sangvine,
asupra metabolismului în general.
Cercetătoarea Elizabeth Hanson de la Universitatea din Ontario a făcut un studiu
în legătură cu raportul dintre performanţa femeilor şi estrogen. Ea a descoperit că nivelul
scăzut de testosteron reduce capacitatea de orientare în spaţiu a femeii, în vreme ce un
nivel crescut de estrogen sporeşte capacitatea de exprimare şi cea motoare. Aceasta
explică de ce în timpul cilcului menstrual, în zilele cu o mare cantitate de estrogen,
femeia se comportă calm, vorbind fluent, aproape perfect. În schimb, în zilele cu o
cantitate mare de testosteron, vorbirea sa este mai haotică, iar orientarea în spaţiu este
mai bună. (A.Pease, B. Pease, 2001)
Progesteronul are un rol esenţial în ceea ce priveşte o sarcină. Sub acţiunea
progesteronului, mucoasa uterină suferă modificări radicale, care o pregătesc pentru
implantarea ovulului. “Progesteronul este hormonul care declanşează sentimente
părinteşti şi educaţionale, scopul lui fiind de a încuraja femeia să îşi asume cu succes
rolul de mamă”. (ibidem)
Ovulaţia reprezintă eliberarea unui ovocit – celula sexuală feminină – din ovar. În
prima jumătate a ciclului, în faza preovulatorie, începând cu prima zi de menstruaţie un
număr de foliculi sunt activaţi. Câţiva dintre ei vor ajunge la maturitate, dar unul singur
va elibera ovocitul. Ovulaţia are loc cu 14 zile plus sau minus două zile înainte de

7
începerea unui nou ciclu, deci cu 14 zile înainte de începerea unei noi menstruaţii.
Ovocitul este aspirat de franjurii pavilionului trompei uterine (tub fallopian), iar aceasta îi
va înlesni deplasarea către uter. În timpul acestei călătorii poate avea loc fecundarea
ovocitului de către spermatozoizi, astfel survenind sarcina.

2.2. Tulburări menstruale prin insuficienţă

Robert Duguay, în 1976, diviza disfuncţiile sexuale la femei in două categorii:


1) legate de rolul de femeie: frigiditatea, vaginismul – dificultăţi în relaţionarea
cu partenerul;
2) legate de rolul de mamă – sarcini fantomă, amenoree, greţuri, false naşteri –
implicând relaţia cu copilul.

Amenoreea – defineşte absenţa menstruaţiei. Amenoreea poate fi primară, dacă


menstruaţia nu a apărut până la vârsta de 18 ani, sau secundară, când timp de 3 luni
consecutive o femeie nu a mai avut menstruaţie, deşi anterior prezentase cicluri
menstruale normale.
Criptomenoreea – reprezintă o falsă absenţă a menstruaţiei, care are loc, dar
sângele menstrual nu se poate scurge în afară. Cauza cea mai obişnuită a acestei rare
tulburări o reprezintă imperforaţia himenului.
Oligomenoreea – reprezintă scăderea frecvenţei menstruaţiilor, astfel încât durata
ciclurilor menstruale creşte la 35-45 de zile sau chiar mai mult.
Hipomenoreea – defineşte scăderea intensităţii fluxului menstral, uneori până la
câteva picături, ciclul menstrual apărând însă la intervale aproape normale.
Spaniomenoreea – reprezintă o înmănunchiere a celor două tulburări descrise mai
sus: menstruaţiile apar la intervale mari de timp, la 3-4 luni şi prezintă din punct de
vedere cantitativ o scurgere saguină diminuată. Cauzele care determină aceste tulburări
ale menstruaţiei sunt extrem de numeroase.

8
2.3. Tulburări menstruale prin exces

Polimenoreea – reprezintă o creştere a frecvenţei menstruaţiilor, care deci survin


la intervale de timp mai mici de 21 de zile.
Hipermenoreea (menoragia) – defineşte creşterea duratei menstrei (peste 8 zile)
sau creşterea cantităţii de sânge eliminat (peste 80 de ml).
Metroragia – defineşte hemoragia uterină care apare între două fluxuri
menstruale. Ca şi în cazul tulburărilor menstruaţiei prin insuficienţă, cauzele acestor
modificări pot fi variate, de la afecţiunile organelor genitale mergând până la dezordini
hormonale complexe. Tulburările menstruaţiei prin exces pot avea drept consecinţă
instalarea anemiei feripive. În timpul unei menstruaţii normale, femeia pierde
echivalentul a 0,4 – 1 mg fier/zi. Dacă sângerările sunt abundente şi durează mai multe
zile, există riscul apariţiei unei anemii feripive (anemie secundară deficitului de fier).
Necesarul de fier (care este de 20 mg/zi) poate fi asigurat prin consumul de alimente cu
conţinut ridicat de fier.

3. SINDROMUL PREMENSTRUAL: DE LA CORP LA PSIHIC;


IMPLICATII PERSONALE ŞI SOCIALE

Odată cu instalarea primelor menstruaţii sau până la vârsta de 30 de ani (rar mai
târziu), multe femei “presimt” aproximativ la mijlocul ciclului menstrual o serie de
semne ce cresc în intensitate pe măsură ce se apropie menstruaţia, însumate în ceea ce
poartă denumirea de sindrom premenstrual (SPM), semne care dispar în preziua sau în
prima zi a menstruaţiei. SPM poate debuta odată cu apariţia primelor menstruaţii, dar
uneori poate apărea după un avort sau după o infecţie genitală, după începerea sau
întreruperea utilizării pilulelor anticoncepţionale. Modificările cele mai caracteristice ale
SPM sunt:

9
- aproape constant sânii se măresc în volum provocând o senzaţie de tensiune
dureroasă care creşte în intensitate pe măsură ce se apropie instalarea menstruaţiei, apar
mici noduli sensibili sau dureroşi la palpare;
- abdomenul se destinde, apare senzaţia de balonare şi durere difuză, care poate fi
însoţită de constipaţie. Poate apare o poftă crescută pentru dulciuri şi săruri, precum şi o
senzaţie permanentă de sete;
- edemele ploapelor şi ale degetelor de la mâini şi picioare, sunt în general destul
de discrete;
- frecvente sunt tulburările neuropsihice. Acestea pot fi minore constând într-o
stare de iritabilitate, tensiune sau deprimare, dar pot ajunge la forme severe, adevărate
psihoze care degradează climatul conjugal şi/sau social în care îşi trăieşte viaţa;
- pot apărea pusee de acnee, herpes bucal sau vaginal, păr gras prin exces de
sebum;
- pot apărea şi simptome neurovegetative: palpitaţii, înţepături în dreptul inimii,
modificări ale respiraţiei ce pot ajunge până la adevărate crize de astm bronşic.
Dacă majoritatea femeilor (cca. 80%) prezintă semne şi simptome ale SPM,
acestea sunt prezente într-o formă atenuată, uşoară, care de cele mai multe ori nu necesită
nici un fel de tratament medicamentos.
Sunt cazuri în care SPM apare datorită unor factori emoţionali: conflicte maritale,
conjugale, nerealizarea aspiraţiilor profesionale, care prin simpla lor rezolvare poate
atenua până la dispariţie SPM. Acestea, acţionând asupra centrilor nervoşi şi în special
asupra hipotalamusului, pot să îi modifice secreţiile, influenţând astfel întreg lanţul
hormonal. Foarte frecvent există o stare de iritabilitate uneori chiar de tensiune nervoasă,
până la o stare de anxietate si degresiune. În formele mai uşoare – obişnuite – femeile
acuză o stare pronunţata de oboseală şi apatie.
Multe femei constată că relaţiile lor cu cei din jur se degradează temporar.
Tensiunea premestruală a fost uneori incriminată ca o cauză a conduitei
necorespunzătoare faţă de copii sau soţi şi folosită de avocaţi ca o justificare pentru
acţiuni necaracteristice persoanei în cauză. Reid şi Peri apreciază că 70 – 90 % din femei
reclamă tulburări premenstruale de diferite grade. Cauza exactă nu se cunoaşte. Se
presupune că ar fi efectul modificărilor hormonale din organism – respectiv o insuficientă

1
secreţie de progesteron, predominanţa estrogenilor fiind responsabilă de apariţia unor
tulburări, în special de retenţia de apă, dar şi de factori fiziologici şi metabolici, cum sunt
metabolismul zahărului şi carenţa de fier, deficienţe de vitamine, etc.
S-a pretins adesea că SPM este apanajul epocii moderne, al ţărilor industrializate
sau al anumitor clase sociale. Totuşi, ca majoritatea bolilor femeii, SPM este o afecţiune
transculturală care a existat dintotdeauna. Prezentarea clinică poate totuşi să varieze de la
o regiune a globului la alta. Japonezii ar avea de exemplu simptome mai puţin pronunţate,
spre deosebire de turci care ar suferi cel mai intens. Pe de altă parte, există frecvent o
istorie familiară a SPM. Predispoziţia se transmite în acest caz din generaţie în generaţie
dar nu întotdeauna se întâmplă astfel. (I.O. Godfroid – Psihiatria femeii pag. 13).
Ipotezele cu privire la etiologia SPM sunt numeroase. Rolul statusului hormonal
şi al tulburărilor sale premenstruale a constituit obiectul celei mai mari atenţii. Din punct
de vedere istoric excesul de estrogen sau secreţia de progesteron au fost primele
incriminate. Teoria cea mai cunoscută sugerează rolul unei deficienţe de progesteron sau
al unui raport estrogen – progesteron ridicat. A mai fost de asemenea evocat un
dezechilibru al neurotransmiţătorilor cerebrali (privind serotinina).
Cu toate acestea sunt legaţi de SPM şi factori psihosociali: în principal stresul sau
chiar disensiunile maritale. Însăşi menstruaţia poate acţiona ca factor de stres. La
pacientele predispuse genetic şi sub influenţa indiscutabilă a factorilor endocrini, survin
evenimente de viaţă precipitante, pentru care trebuie evocaţi parametri ca personalitatea
femeii sau vulnerabilitatea la stres. Ifluenţa acestor facori psihologici este confirmată de o
experienţă interesantă: din momentul în care un grup de paciente sunt anunţate că suferă
de SPM ele descriu manifestări de mare intensitate. Este vorba în fond de o mare
afecţiune încă greşit circumscrisă, care rămâne dificil de crezut sau explicat, dar a cărei
morbiditate nu ar trebui subestimată. Dacă SPM este frecvent, acest lucru nu înseamnă că
ar trebui banalizat.
SPM rămâne o afecţiune cronică şi tratamentul eficace trebuie menţinut pe o
perioadă foarte îdelungată. SPM şi DDP sunt de departe cele mai frecvente afecţiuni ale
perioadei premenstruale. Alte manifestări, mai rare, pot surveni câteodată: atacuri de
panică, episoade hipomaniacale sau maniacale, chiar psihotice. Este vorba adesea de o

1
agravare premenstruală a bolii subiacente. De exemplu, mai mult de 40% dintre femeile
suferind de atacuri de panică prezintă o intensificare a crizelor înainte de menstruaţie.

3.1. Simptome emoţionale şi apetitul sexual: interpretări psihanalitice…

Sensibilitatea ridicată este obişnuită, iar femeile prezintă o gamă variată de


simptome, care include depresia, anxietatea, furia şi agitaţia. De asemenea pot suferi de
lipsa de concentrare şi chiar pierderi de memorie (afirmaţii controversate). Depresiile
grave, iritabilitatea şi tensiunea înaintea menstruaţiei sunt cunoscute ca disfuncţie
disforică premenstruală (DDP). Afectează cam 3 – 8% dintre femei în timpul anilor
fertili. Diagnosticarea cu DDP se face dacă o femeie prezintă 5 din cele 11 simptome de
depresie identificate de Asociaţia Psihiatrilor Americani. Aceste simptome ar trebui să
apară în timpul celor mai multe cicluri menstruale şi să se înrautăţească cam cu o
săptămână înaintea menstruaţiei, urmând să se rezolve după aceea. În cazuri rare, unele
femei prezintă halucinaţii. Trebuie deasemenea remarcat faptul că la unele femei această
perioadă poate fi una foarte creativă, plină de energie. Apetitul sexual poate varia – de la
diminuare la apetit sexual exagerat.
W. Stekel în cartea Psihologia eroticii feminine îşi pune întrebarea dacă în timpul
menstruaţiei femeile sunt mai excitate sexual decât în restul perioadei. El îl citează în
cartea sa pe Rohleder care afirma că chiar şi la frigide în perioada menstruaţiei libidoul
este mai ridicat. Din contră, în experimentul lui Furbringer ia o energică poziţie împotriva
acestei presupuneri. În studiul Asupra problemei periodicităţii sexuale la sexul feminin
prezintă rezultatele unei mici statistici, utilizând un eşantion de 60 de persoane, unele
sănătoase, altele cu uşoare tulburări organice. Dintre acestea 87% resping net şi sigur
orice pornire a instinctului sexual în perioada menstruaţiei, cele mai multe având repulsii
faţă de relaţiile sexuale în această perioadă. Numai 8 femei au recunoscut că în perioada
menstruaţiei are loc o intensificare a libidoului.
Stekel afirmă că aparenta frigiditate a femeii în perioada menstruaţiei este un
produs al refulării nevrotice. Multe femei simt dezgust în această perioadă, nu pot sau nu
vor să se gândească la fenomenele sexuale. Aceasta vine probabil numai din faptul că în

1
timpul şi după menstruaţie toate tendinţele sexuale se intensifică. Instinctele se
accentuează, se anunţă dorinţe infantile, dorinţe refulate, dorinţe incapabile de a fi
conştiente se deşteaptă sau ameninţă să se deştepte. Imediat apare teama, ruşinea,
dezgustul şi astfel aceste dorinţe sunt respinse şi transformate. Tot Stekel afirmă că toate
fenomenele de apărare nevrotică se intensifică în perioada menstruaţiei. El prezintă cazuri
în care arată că “dorinţa de neplăcere” cedează în faţa “voinţei de plăcere” în timpul vieţii
instinctuale intensificate în perioada menstruaţiei.
Frigiditatea are o dublă faţă: consecinţă patologică a refulării pe de o parte, pe de
altă parte să protejeze eul de angoase asociate cu fantasme. Faza de masculinitate la fată
şi reprezentarea pe care ea şi-o formează despre propriul ei sex ca şi castrat, aceste două
“produse psihice” îndeplinesc o funcţie defensivă: una ca şi cealaltă disimulează rana
vaginală. Vaginul “ignorat” este de fapt un vagin negat. Aceste consideraţii asupra
feminităţii primitive şi asupra refulăriie ei constitue centrul antitezei teoriei freudiene
asupra feminitaţii.
“Corp rănit, interior ameninţat sau distrus…” Horney vorbeşte mai mult despre
angoasa în faţa dorinţei decât despre dorinţa însăşi. Dorinţa de tată şi de penisul lui,
punerea lor în relaţie cu vaginul penetrat sunt semnele primei feminităţi. Reprezentarea
unui vagin rănit este confirmată la pubertate de sângele menstrual. Horney spune că a-l
urma pe Freud înseamna a avea dificultăţi în explicarea heterosexualităţii femeii.
W. Reich susţine că la psihopatele pe care le trata şi care erau complet frigide,
agresivitatea creştea la începutul menstruaţiei. Psihiatria vede în indispoziţia menstruală o
urmare directă a procesului somatic al menstruaţiei, încercând o influenţare organo-
terapeutică. Tot Reich susţine că irascibilitatea şi agresivitatea sunt reacţii psihice la
sângerarea genitală, deprimarea corespunzând în parte ofensei narcisice (majoritatea
femeilor se simt dezavantajate faţă de bărbaţi din cauza menstruaţiei) şi a refulării
instinctelor de distrugere (sentimentul de vinovăţie).

Criteriile pentru diagnosticarea DDP (disfuncţie disforică premenstruală)


Simptomele trebuie să apară în timpul ultimei săptămâni a fazei luteale în cele mai multe
cicluri. Aceste simptome trebuie să dispară în primele zile după începerea menstruaţiei.
Simptomele ce pot apărea sunt:

1
- sentimentul de tristeţe şi neajutorare, posibile gânduri suicidale;
- sentimentul de tensiune sau anxietate, iritabilitate;
- labilitate afectivă marcată – schimbări ale stării de spirit perioade în care
femeia plânge uşor;
- irascibilitate persistentă;
- dezinteres privind activităţile zilnice şi relaţiile interumane;
- tulburări de concentrare;
- oboseală sau lipsa de energie;
- modificări ale apetitului alimentar, hiperfagie sau apetit exagerat pentru
anumite alimente;
- tulburări de somn – hipersomnie sau insomnie;
- sentimentul de pierdere a controlului;
- dispoziţie depresivă marcată, sentimente de lipsă de speranţă sau idei de
auotdepreciere;
- creşterea conflictelor interpersonale;
- letargie, fatigabilitate, lipsa marcată de energie;

3.2. Tulburarea disforică premenstruală (TDP)

Se disting la ora actuală două forme de SPM, bazate pe intensitate şi pe


simptomatologie. Prima formă afectează în jur de 30% dintre femei, fără însă ca viaţa lor
profesională sau privată să fie afectată de aceasta. Putem vorbi în unele cazuri de
“tulburare disforică premenstruală”, care se regăseşte la 2 până la 10% din populaţia
feminină. Este vorba de o dereglare foarte frecventă, dat fiind faptul că patru femei din
zece suferă, într-o manieră mai mult sau mai puţin accentuată de aceste simptome care
preced apariţia menstruaţiei.
Femeile care au avut o tulburare depresivă majoră recurentă ori o tulburare
bipolară I/II, pot fi supuse unui risc mult mai mare de a suferi tulburări care satisfac
criteriile de cercetare pentru tulburarea disforica premenstruală (TDP). Femeile care au
avut episoade depresive majore, maniacale sau psihotice postpartum severe, pot fi

1
deasemenea expuse unui risc mult mai mare de a avea modificări de dispoziţie disforică
premenstruală severă. Frecvent, există un istoric de tulburări afective şi axioase
anterioare. Idei delirante şi halucinaţii au fost descrise în faza luteală tardivă a ciclului
menstrual, dar sunt extrem de rare.
Simptomele sunt de severitatea (dar nu de durata) episodului depresiv major şi
cauzează o deteriorare în capacitatea de a funcţiona social sau profesional. Deteriorarea
în funcţionarea socială se poate manifesta prin discordie maritală sau în cuplu, probleme
cu amicii şi familia.
Deşi femeile cu combinaţie de dismenoree (menstruaţie dureroasă) şi tulburare
disforică premenstruală este oarecum posibil să solicite tratament mai mult decât femeile
cu numai una din condiţii, cele mai multe femei prezintă numai una din condiţii.
Se estimează ca cel puţin 75% din femei relatează modificări premenstruale
minore sau izolate. Studii limitate sugerează o apariţie a SPM la 20 – 50% dintre femei şi
că 3 – 5% din femei experimentează simptome care pot satisface criteriile pentru această
tulburare propusă. (DSM IV, 1994)
Există foarte puţine studii sistematice asupra evoluţiei şi stabilităţii acestei
condiţii. Simptomele premenstruale pot debuta la orice vârstă dupa menarhă debutul
survenind oricând în adolescenţă, până târziu, la 20 – 30 de ani.
În DSM IV, femeile al căror tablou clinic satisface aceste criterii de cercetare
trebuie să fie diagnosticate ca având tulburare depresivă fără altă specificaţie.
Modificările afective tranzitorii, pe care le experimentează multe femei în jurul
perioadei menstruaţiei nu trebuie considerate tulburare mentală. Tulburarea disforică
premenstruală trebuie luată în considerare numai când simptomele interferează
considerabil cu activitatea profesională sau şcolară, ori cu activităţile sociale uzuale şi
relaţiile sociale (de exemplu: evitarea activităţii sociale, scăderea productivităţii şi
eficienţei în activitatea profesională sau şcolară).
TDP se distinge de departe de SPM prin pattern-ul sau caracteristic de simptome,
prin severitatea şi deteriorarea care rezultă.
TDP trebuie distinsă de exacebarea prementruală a unor tulburări mentale curente
(exemplu: tulburări afective, anxioase, somatoforme, bulimie nervoasă, tulburări ale
uzului de o substanţă şi tulburări de personalitate). În astfel de situaţii există o agravare

1
premenstruală a simptomelor, dar simptomele persistă de la un capăt la altul al ciclului
menstrual.

Absenţa de-a lungul generaţiilor a unui consens asupra criteriilor de diagnostic a


generat mari dificultăţi în cercetare. De fapt în funcţie de definiţia utilizată, prevalenţa pe
care o întălnim variază de la 5 la 95 %. Unii autori au dezvălui astfel 150 de simptome
posibile şi nu mai puţin de 16 ipoteze etiologice, cea mai mare parte implicând statusul
hormonal.
Au fost folosite la scară largă chestionare pentru diagnosticarea SPM, dintre care
cele mai cunoscute sunt “Moon Menstrual Distres Questionnaire” şi “Premenstrual
Assessment Form”. Diagnosticul se bazează pe punerea în evidenţă a naturii clinice a
manifestărilor şi pe excluderea altor maladii psihiatrice. Între a patra şi a douăsprezecea
zi a ciclului menstrual survine o remisie a simptomatologiei la 75% dintre femei.
Diagnosticul diferenţial al sindroamelor premenstruale este de fapt foarte vast:
boli psihice (depresie, distimie, anxietate, tulburări de personalitate), migrene,
endocrinopatii, mastopatii, etc. Pe de altă parte, este asociat unei vaste comorbidităţi
pentru anumite afecţiuni psihice: depresie, alcoolism, suicid, comportamente violente sau
periculoase. Femeile suferind de SPM sunt în mod evident mai expuse riscului de a
dezvolta un episod depresiv major. Din contră, atunci când starea depresivă este deja
prezentă, exacerbarea premenstruală a simptomelor poate complica tabloul clinic.
Pe lângă distincţia dintre cele două tipuri de sindrom premenstrual bazată pe
severitatea simptomelor, mai poate exista o altă diferenţiere generată de natura acestora.
Astfel există o formă în care predomină manifestările fizice (distemie abdominală,
tensiune mamară, acnee, modificări ale apetitului, transpiraţii, cefalee) şi o alta în care
simptomele acuzate sunt psihologice (oboseală, iratibilitate, labilitate psihică, tristeţe,
hipersensibilitate, plâns).

1
3.3. Sindromul intermenstrual

Aşa cum arată şi denumirea sa, sindromul intermenstrual (SIM) survine între două
menstruaţii, în momentul în care are loc ovulaţia: aproximativ în ziua a 14 – a la femeile
cu ciclul de 28 de zile sau cu 12-14 zile, înaintea menstruaţiei, la femeile cu ciclul
neregulat. Sindromul care are un caracter ciclic, apre deobicei în jurul vârstei de 30 de
ani, fiind mai frecvent întâlnit la femeile care nu au născut niciodată. Se caracterizează
prin dureri abdominale joase însoţite de o sângerare (metroragie).
Durerea este localizată la nivelul abdomenului inferior (pelvis), are o intensitate şi
durată variabilă. Poate fi însoţită de balonare, de senzaţia de a urina mai frecvent. Pot
apărea greţuri şi vărsături. Sângerarea urmează durerii şi poate varia de la câteva picături
până la o cantitate asemănătoare unei menstruaţii obişnuite. Alte simptome care pot să
apară sunt: dureri de cap, ameţeli, insomnie, agitaţie, palpitaţii, tesiunea sânilor.
Dismenoreea defineşte menstruaţia însoţită de dureri abdominale joase cu
caracter colicativ (de crampă abdominală), frecvent asociindu-se şi alte manifestări locale
şi generale. Durerea este resimţită în abdomenul inferior şi se însoţeşte frecvent de
tulburări digestive: greaţă, vărsături şi diaree. Pot apărea dureri rebele de cap (tip
migrenă), edeme, ameţeli, transpiraţii reci, valuri de căldură şi iritabilitate sau deprimare
mai ales la femeile labile psihic.
Este un fenomen comun prezent la aproape toate femeile. Dacă durerea este scurtă
şi nu foarte intensă, poate fi considerată normală şi nu necesită tratament. Cauza este
incomplet cunoscută. Se presupune că ar fi rezultatul unei hioperproducţii de
prostaglandine, un hormon foarte puternic care acţionează în mici cantităţi. În cazul
uterului, provoacă contracţii rapide şi puternice ale muşchilor şi are efect constrictiv
asupra vaselor de sânge, cauzând crampe şi alte elemente de disconfort. S-a constatat că
numai menstruaţiile care urmează unei ovulaţii sunt dureroase. Se presupune că
progesteronul care apare după ovulaţie ar avea un rol în producerea durerii menstruale
sau se produce un dezechilibru între cantitatea de estrogeni si progesteroni.
Tulburările glandelor genitale pot duce la apariţia unor importante dezechilibre
specifice cu profunde rezonanţe în viaţa şi personalitatea individului, în comportamentul
psiho-sexual al acestuia.

1
4. SEXUALITATEA ŞI PSIHODINAMICA PERSONALITĂŢII

Sexualitatea este, prin natura şi structura sa, un fenomen complex asupra căruia
dimensiunea psihologică a persoanei îşi pune puternic amprenta. Dimensiunea biologică
a sexualităţii a fost studiată din punct de vedere genetic, biochimic, endocrinologic,
neurologic. Dimensiunea psihologică, mai puţin studiată, se prezintă ca un domeniu
extrem de complex, interesant teoretic şi de o importanţă practică deosebită. Este,
incontestabil, meritul lui Freud de a fi relevat pentru prima dată importanţa dimensiunii
psihologice a personalităţii în viaţa persoanei, prin situarea în centrul doctrinei
psihanalitice a pulsiunii sexuale, a libidoului, ca fundament al dinamicii proceselor
psihice.

4.1. Actul sexual şi etapele sale psihofuncţionale

Cel mai important aspect al comportamentului sexual este reprezentat de actul


sexual.
Actul sexual este una dintre activităţile umane cele mai complexe, implicând
schimbări fiziologice în întregul corp, în special în zona genitală, dar şi, de exemplu, în
sistemul muscular şi aparatul circulator. El reprezintă totodată una dintre acţiunile în care
psihicul - personalitatea, percepţiile, răspunsurile învăţate - joacă un rol crucial.
Foarte simplificat, răspunsul sexual, atât al bărbaţilor cât şi al femeilor, se rezumă
din punct de vedere fiziologic la o acumulare de sânge în zona genitală, urmată de
contracţii musculare orgasmice şi relaxarea întregului corp. Din raţiuni pedagogice,
pentru a face mai uşoară înţelegerea modificărilor graduale ce apar, actul sexual a fost
împărţit de către specialişti în patru etape distincte:
Faza de excitare (preludiu) În această etapă apar primele semne de excitare
sexuală, datorate afluxului crescut de sânge înspre zona genitală. Ca urmare, apar erecţia
penisului, respectiv a clitorisului, şi lubrifierea vaginului. Totodată, sânii cresc în

1
dimensiuni şi sfârcurile devin erecte, creşte tensiunea musculară, şi apar modificări
circulatorii: accelerarea pulsului şi creşterea tensiunii arteriale.
Faza de platou Odată iniţiată excitarea sexuală, aceasta creşte gradual în
intensitate până la un anumit nivel, când se menţine constantă o anumită perioadă de
timp. Această perioadă reprezintă faza de platou, în cursul căreia se acumulează tensiunea
sexuală necesară pentru a declanşa orgasmul. Modificările iniţiate în faza anterioară se
accentuează.
Orgasmul. Această fază este cea mai intensă, dar şi cea mai scurtă dintre toate
etapele răspunsului sexual. Timp de câteva secunde până la maxim ceva mai puţin de un
minut, gândirea este anulată de un amalgam de senzaţii şi trăiri fizice intense. Fiziologic,
apar contracţii musculare ritmice - în cazul bărbatului, datorită contracţiilor penisului şi
uretrei este posibilă ejacularea. Orgasmul femeii este datorat contracţiilor ritmice ale
uterului, vaginului şi întregului corp. Contracţiile musculare pompează rapid sângele
acumulat în organele genitale, generând senzaţia de intensă detensionare caracteristică
acestui moment.
Faza de rezoluţie (postludiu) Aproape imediat după orgasm, corpul se relaxează şi
începe să îşi reia starea de dinaintea excitării sexuale - etapă denumită faza de rezoluţie.
Organele genitale îşi revin la dimensiunile de repaus, întreaga musculatură se relaxează,
iar respiraţia, pulsul şi tensiunea arterială revin la valorile obişnuite.
Modificările fiziologice ce apar pe parcursul celor patru faze amintite, la bărbaţi,
sunt foarte asemănătoare celor ce apar în rândul femeilor. Un argument în favoarea
teoriei ce susţine că de fapt există un unic tipar al răspunsului sexual, necondiţionat de
sex, este constatarea că există diferenţe semnificative între felul cum persoane de acelaşi
sex reacţionează la excitarea sexuală, în aceeaşi măsură în care există diferenţe între
bărbaţi şi femei. Şi totuşi, a răspunde definitiv la această întrebare rămâne extrem de
dificil, deoarece o multitudine de factori psiho-socio-culturali influenţează major tiparele
genetice de funcţionare ale organismului. Un exemplu sugestiv în acest sens este
următorul: primele studii realizate asupra comportamentului sexual au constatat că în
medie, bărbaţii tind să ajungă la orgasm în timpul actului sexual mult mai rapid decât
femeile. Studiile efectuate mai recent asupra răspunsului sexual al femeilor arată însă că
acestea ajung la fel de repede la orgasm ca şi bărbaţii, dacă se masturbează. Cu alte

1
cuvinte, ceea ce era considerat până nu demult drept o diferenţă importantă între
răspunsul sexual al celor două sexe, poate să fie pur şi simplu rezultatul faptului că, de
obicei, în timpul actului sexual bărbaţii sunt partea activă, direcţionând stimularea
sexuală (poziţie, frecvenţa mişcărilor copulatorii şi direcţionarea lor) în funcţie de
propriile preferinţe.

4.2. Psihanaliză şi libido

Libidoul corespunde unui proces dinamic, cu o încărcătură energetică, un factor de


motricitate care face ca organismul să tindă spre un scop. Componentele pulsiunii sexuale
sunt: sursa pulsiunii (starea tensională), scopul pulsiunii (finalitatea travaliului direct sau
indirect ce se realizează în vederea reducerii stării tensionale) şi obiectul pulsional
(elementul prin care se realizează travaliul datorită căruia pulsiunea poate atinge scopul
său ).
Pe lângă pulsiunile sexuale, psihanaliza postulează şi existenţa unor pulsiuni
parţiale care sunt segmente sau componente (fie surse, fie scopuri, fie obiecte). Ele
funcţionează la început haotic şi tind independent şi autonom spre satisfacţie (reducere
tensională), după care se grupează pe nivele şi formaţiuni specifice, începând cu
organizarea orală şi terminând cu cea genitală.
Un alt grup de pulsiuni propuse de psihanaliză este cel al pulsiunilor Eului.
Acestea, spre deosebire de pulsiunile sexuale, sunt desexualizate, sublimate.
Pulsiunile sexuale şi pulsiunile Eului (pulsiuni de autoconservare) sunt iniţial într-o
relaţie primară sau de ataşament – anaclisis - , după care pulsiunile sexuale devin
autonome. În cadrul acestui dualism, pulsiunea sexuală este o forţă inconştientă, care nu
se supune decât principiului plăcerii, e foarte greu educabilă şi are o mare capacitate de
perturbare a echilibrului aparatului psihic. Pulsiunilor Eului le revine rolul de a utiliza
esenţialul de energie necesar apărării faţă de pulsiunea sexuală. Ele nu se pot satisface
decât cu ajutorul unui obiect real şi nu în mod fantasmatic, de aceea pulsiunile Eului fac
trecerea mai rapidă de la principiul plăcerii la principiul realităţii.

2
Psihanaliza clasică vorbeşte şi de pulsiuni distructive, în care include agresivitatea.
Pulsiunile de dominare şi acaparare, cât şi pulsiunile morţii sunt dobândite şi tind la
reducerea completă a tensiunii pentru a stabilii o stare anterioară chiar fiinţei umane –
starea anorganică.
„În Cu privire la principiul plăcerii (1920), Freud menţionează că pulsiunile vieţii
conţin pulsiunile de autoconservare şi pulsiunile sexuale, că ele tind să conserve nu
numai unitatea vitală existentă, dar şi să constituie o unitate mai integrantă sau mai
înglobantă.” (Perciun V.,2001,p.102)
În linii generale, sensul subiectiv al manifestărilor pulsionale este şi acela de
împlinire a unei dorinţe. Producţiile inconştientului – fantasme, simptome şi vise –
reprezintă împlinirea unor dorinţe prin structurări în care dorinţa se prezintă într-o formă
mai mult sau mai puţin deghizată. Se postulează astfel o relaţie subiect – obiect,
considerându-se ca o interacţiune între subiect şi anturaj sau mediu numită relaţie
obiectală. În cadrul acesteia, obiectul este privit ca un mijloc de procura plăcere, fiind
relativ interşanjabil. De asemenea, el poate fi specificat în istoria subiectului în aşa fel
încât numai un obiect bine precizat sau substitutul său pot procura satisfacţia.
Astfel, relaţia obiectală se prezintă ca o noţiune înglobantă şi tipică faţă de evoluţia
personalităţii şi pune accentul pe viaţa relaţională a subiectului

4.3. Stress şi comportament sexual

Viaţa sexuală, ca parte importantă a personalităţii, este în mod evident afectată de


stresul cotidian. În plus, poate deveni ea insăşi sursă de stres, participând la formarea
unui cerc vicios. Relaţia între sex şi stres este una de interdependenţă, nu doar ca relaţie
cauzală, ci şi ca formă de manifestare. Pentru a putea înţelege această relaţie, trebuie să se
înţeleagă mecanismele de protecţie pe care psihicul le adoptă în faţa unui stres de lungă
durată, de o intensitate medie, ca acela la care sunt supuşi majoritatea oamenilor.
Stresul creează un sentiment de teamă, de insecuritate, la care se răspunde printr-o
trebuinţă afectivă, prin supunere, prin putere sau prin retragere. Astfel, în spatele
trebuinţei afective se ascunde raţionamentul „sunt iubit, deci sunt ocrotit, protejat”,

2
pentru supunere sau retragere – „mă supun ( sau mă retrag), deci nu voi fi lovit”, iar
pentru putere – „sunt puternic, deci nimeni nu va încerca să mă lovească”.
Trebuinţa afectivă ia adesea forma unei frenezii sexuale sau a „foamei” de plăceri
sexuale, fără a fi redusă numai la aceasta. Expresia sexuală a trebuinţei de afecţiune
depinde într-o anumită măsură de circumstanţele exterioare, de diferenţele imprimate de
civilizaţie, de vitalitatea şi de temperamentul sexual diferit. În goana după afecţiune unele
persoane trec de la o relaţie sexuală la alta, fără discriminare în alegerea partenerilor,
pentru ele relaţiile sexuale însemnând nu numai eliberarea de tensiunile sexuale specifice,
ci şi singura cale de realizare a contactului uman, contactul fizic devenind un substitut
pentru relaţia afectivă. Sexualitatea apare ca principala punte de contact cu ceilalţi şi
capătă o importanţă excesivă.
Pentru majoritatea oamenilor însă, sexul reprezintă de cele mai multe ori o
modalitate de eliberare a tensiunilor şi anxietăţilor, o modalitate de relaxare. Pentru cei
foarte stresaţi convertirea tensiunilor psihice refulate în sex poate duce la o falsă
concluzie, şi anume că dorinţele sexuale exagerate s-ar datora temperamentului sau ar fi
înnăscute.

4.4. Dorinţă sexuală, plăcere sexuală, inhibiţii

Psihologia s-a ocupat întotdeauna de sex şi de dragoste plecând de la tot ceea ce


nu merge bine, analizând carenţele, patologiile, perversiunile. Devenim mai conştienţi de
organele noastre atunci când ele se îmbolnăvesc.
“Bunăstarea sexuală” face parte din necesităţile vitale ale vieţii umane, asigură
echilibrul, sănătatea şi adaptarea socială. Pentru că sexualitatea împlineşte şi desăvârşeşte
fiinţa umană, conferindu-i sănătate şi armonie restabilindu-se echilibrul energetic şi
vitalitatea, nu putem ignora semnificaţia atitudinilor, concepţiilor, prejudecăţilor şi
reacţiilor afective şi a impactului acestora asupra comportamentului sexual.
Mai mult ca oricând, sexualitatea a devenit o condiţie sine qua non a dezvoltării şi
funcţionalităţii unui cuplu, dar şi un motiv al disoluţiei acestuia.
Comportamentul sexual, după A. Hesnard, presupune două aspecte:

2
1) probleme legate de psiho-fiziologia nevoii sexuale şi impulsiunea erotică
elementară, psihologia dorinţei erotice, actul sexual.
2) conduitele diferenţiate ale sexelor, care include:
a) trăsăturile sexuale caracteristice ale masculinităţii şi ale feminităţii
b) trăsăturile ambigue ale intersexualităţii
c) trăsăturile caracteristice comportamentului sexual orientat către sine însuşi
(narcisismul).
Orgasmul şi alte forme de exprimare sexuală reprezintă o sursă atât de importantă
a autoafirmării încât doua treimi dintre psihiatri consideră că oamenii “aproape
întotdeauna sau foarte des îşi pierd respectul de sine când sunt privaţi de manifestarea
regulată a plăcerii sexuale” (Gloria Steinem, Revoluţia interioară, pag. 202).
Orgasmul sexual este în egală măsură şi unul psihic, putând fi considerat ca
sumum – ul plăcerii şi valorii pe care o fiinţă o conferă celeilalte, expierienţa mentală
complexă de reducere a tensiunilor organice şi psihice, constând în satisfacţia dorinţei
sexuale prin plăcere.( Mitrofan I, Mitrofan N, 1994)
Plăcerea sexuală sau senzuală reprezintă un semnal spontan emis de sinele cel
mai adânc. Femeile care se respectă mai puţin îl pot rata datorită faptului că sunt mai
atente la corpul partenerului decât la al lor.
Inhibiţia, reprimarea voită a plăcerii sexuale sau considerarea acesteia ca pe un
fapt blamabil, pudoarea, concepţia că sexualitatea se desfăşoară oricum “de la sine”, în
virtutea instinctului, sunt alimentate mai ales de prejudecăţi aflate în vecinătatea
ignoranţei psihologice, incriminând o aşa-zisă “moralitate” ce învăluie problema
sexualităţii în “plăceri conspirative”, “pudicităţi”, rezervându-i sensul de “tabu”.
Toată lumea posedă dorinţă sexuală, însă nu toţi posedă dorinţă sexuală în sensul
de a dori să aibă raporturi sexuale cu altă persoană. Absenţa dorinţei sexuale este o
disfuncţie primară, însă la majoritatea există o dorinţă care se pierde în timp, aceasta
fiind o disfuncţie secundară.
Alţi autori descriu pierderea dorinţei sexuale nu ca pe o disfuncţie sexuală în sine,
ci ca pe un produs sau simptom al unei dificultăţi în cadrul relaţiei, ca rezultat al unor
împrejurări, cum ar fi boala fizică, tulburări emoţionale sau alcoolism. Unul dintre
motivele serioase este una dintre “problemele” femeii, starea de disconfort fizic şi psihic

2
dinaintea şi din timpul menstruaţiei, sindromul premenstrual mai accentuat, dar şi jena
femeilor în relaţie şi reticenţa cu care partenerul tratează această problemă, de multe ori
în necunoştinţă de cauză. Aceasta implică cunoaşterea şi deschiderea, face parte din
intimitatea cuplului, iar dacă acest canal nu este deschis, dorinţa sexuală se atenuează,
devine din ce în ce mai slabă, dispare. În acest caz nu trebuie confundată intimitatea
femeii sau a oricărui partener cu aşa-numita “pudicitate”, jenă, ascundere, care într-un
cuplu bine închegat, cu principii de nezdruncinat, cu sentimente profunde şi comunicare,
deschidere, nu au loc.
Dorinţa şi activitatea sexuală depind de împrejurări, de felul în care priveşte
individul situaţia, de posibilităţi şi de alegerea personală. La nivel de persoană, dorinţa
sexuală este o stare fizico-mentală ce reacţionează la stimulii din lumea exterioară la fel
ca cei din reflecţia şi meditaţia interioară.
Dorinţa sexuală este considerată ca fiind legată de chimia organismului,
sindromul “dacă chimia şi secreţiile noastre nu sunt în regulă, atunci ce speranţe mai
avem?”sau de ritmurile şi astrologia corpului nostru. Studiile făcute asupra activităţii
feromonilor (secreţia substanţei într-un individ stimulează răspunsul altui individ) au
demonstrat că fenomenul îşi are originea în constituţia persoanei.
Dispariţia dorinţei sexuale devine sinonimă cu o frecvenţă mai scăzută a
raporturilor sexuale. Ceea ce pare a fi a o dorinţă sexuală scăzută poate fi un simptom al
unei alte probleme cum ar fi depresia ori fobia faţă de boli ori poate fi un element al unui
tablou difuz al dezorganizării şi al stresului. Depresia şi pierderea dorinţei sexuale pot fi
rezultatul unei insatisfacţii cronice în cadrul cuplului.
De obicei, la femeile normale, dorinţa erotică legată de contactul sexual este
depăşită ca preocupare şi intensitate de ansamblul consecinţelor pe care relaţia sexuală cu
un bărbat o are pentru ea ca perspectivă de viaţă.
Dorinţa sexuală a unui individ depinde depinde în mare măsură de partenerul
acestuia, care poate declanşa, întreţine, şi satisface orice dorinţă, sau dimpotrivă, o poate
inhiba sau deturna în alte direcţii sau forme de manifestare.
La femeie, dorinţa sexuală este dominată de instinctul de procreere, care se
combină cu nevoia de a se dărui pasiv, de a juca rolul unei persoane devotate care suferă,
suportă şi în final este învinsă, subordonată şi condusă de partenerul ei.

2
Ceea ce o femeie normală cere de la partenerul ei sunt iubirea, tandreţea, un
sprijin ferm în viaţă, o anumită manieră de a se purta şi copii.
După A. Forel, particularităţile apetitului sexual la femeie sunt rezultatul
combinării anumitor factori:
a) influenţa profundă a funcţiilor sexuale asupra întregii sale existenţe;
b) rolul sexual pasiv;
c) facultăţile sale mentale speciale.

4.5. Instinctul şi dorinţa sexuală – factori care influenţează dorinţa sexuală

Prin instinct (lat. “instinctus”= ghimpe) se înţelege pulsiunea naturală care


dirijează un comportament (A. Parot). În psihanaliză, Freud distinge două mari tipuri de
instincte: instinctul sexual sau pulsiunea de viaţă (Eros) şi instinctul sau pulsiunea de
moarte (Thanatos).
La baza instinctului sexual se află dorinţa sau apetitul sexual. Dorinţa sexuală are
atât o bază biologică, cât şi una psihologică şi ea este legată de numeroşi factori externi,
interni sau interpersonali care o condiţionează. Dorinţa sexuală ca “nevoie” trebuie
diferenţiată de celelalte nevoi elementare ca cele de hrană, somn, mişcare. Dorinţa
sexuală se manifestă ca plăcere. Astfel, “nevoia sexuală” apare mai mult ca o dorinţă
decât ca o simplă nevoie instinctuală.
Sunt acceptate două sensuri ale noţiunii de “dorinţă sexuală”:
a) o accepţiune de ordin behaviorist, care susţine că “dorinţa sexuală este o
senzaţie particulară care împinge individul în a căuta experienţe sexuale” (H. S. Kaplan).
b) accepţiunea psihanalitică – care consideră dorinţa sexuală ca fiind o
mentalizare particulară bazată pe procesele de simbolizare creativă, care condiţionează,
prefigurează şi reprezintă plăcerea.
La om, nevoia sexuală apare în raport direct cu dorinţa, care depăşeşte nevoia pur
instinctuală, cuprinzând şi sferele emoţional-afectivă, intelectuală, socială. Astfel, dorinţa
devine o entitate complexă în care converg elemente de factură biologică, psihologică,
emoţional-relaţionale.

2
Factorii emoţionali care pot influenţa dorinţa sexuală, diminuându-o până la
suprimarea ei completă, sunt reprezentaţi prin: frică, angoasă, depresie, descurajare,
experienţele de eşec, stările conflictuale.
Condiţiile dorinţei sexuale:
1) starea fizică şi psihică a individului. Oboseala excesivă, anumite nevoi
elementare ca nevoia de lichide, nutritive, nevoia de defecaţie sau urinare scad dorinţa
sexuală.
2) condiţii psihologice – circumstanţele emoţionale sau relaţionale defavorabile
scad dorinţa sexuală. Perceperea ostilităţii, insecuritatea sau neîncrederea în partener ca
de altfel şi senzaţiile dezagreabile sau dureri resimţite în corp, grija, neliniştea, teama.
3) personalitatea partenerilor cuplului, reprezentat în special prin capacitatea de
seducţie a partenerilor.
4) factorii socio-familiali care pot diminua dorinţa sexuală sunt: obişnuinţa cu
partenerul, ritualizarea excesivă a raportului sexual, executarea mecanică a actului sexual,
fără o pregătire prealabilă.
5) starea de sănătate psiho-somatică; o exagerare a dorinţei sexuale apare în
anumite boli şi anume în stările maniacale, manifestările de tip anxios; o diminuare a
dorinţei activităţii sexuale apare în cadrul depresiilor, stărilor febrile, afecţiunilor
inflamatorii ale căilor uro-genitale, congestiilor pelviene la femei.
6) factorii de mediu natural pot stimula dorinţa sexuală.
7) factorii psihotraumatizanţi, mai ales cei emoţionali-afectivi: conflicte repetate
în cadrul cuplului, agresivitatea partenerilor, violenţa, neîncrederea, insecuritatea, stările
de culpabilitate fac să se diminueze dorinţa şi activitatea sexuală.

4.6. Cuplul – dragoste, intimitate, sexualitate

Psihologul R. Sternberg (1988) a văzut dragostea ca pe un triunghi ale cărui laturi


nu sunt egale: pasiunea, intimitatea, obligaţia, din combinaţia acestora rezultând:
- dragostea sociativă
- dragostea romantică

2
- dragostea completă
- dragostea naivă
- dragostea golită
C. Hendrick şi S. Hendrick (1986) au identificat trei stiluri de manifestare a
dragostei:
- eros (pasiune)
- ludus (joc)
- storge (prietenie)
Zick Rubin (1970,1973) a identificat alţi trei facori ai comportamentului erotic :
- ataşamentul
- susţinerea emoţională
- itimitatea
Intimitatea conferă individului reale surse de adaptare şi eficienţă socială. Ea
oferă o sursă nelimitată de energie, o rezistenţă crescută la sres o miraculoasă
“imunitate psihosocială” (Mitrofan N, Mitrofan I, 1994 pag 94). Autorii prezintă
funcţiile intimităţii: dezanxietarea şi consolidarea sentimentului acceptării de sine.
H. S. Kaplan consideră intimitatea drept o “caliate particulară a două persoane de
a fi aproape sub aspect emoţional”, deci de a dizolva orice distanţă psihologică uzând de
o comunicare completă şi autentică, ce induce o maximă transparenţă, susţinute de
atenţie, responsabilitate şi încredere mutuală, fără “apărări” şi disimulări atunci când
unuia dintre parteneri i se întâmplă ceva semnificativ sub aspect emoţional. În cuplul
erotic, intimitatea este importantă “ pentru că ea determină calitatea vieţii şi a dragostei”
– afirmă Kaplan.
În multe cupluri se remarcă o teamă de intimitate, uneori mai puternică decât cea
de sexualitate. Lipsa intimităţii poate să genereze la unul sau la ambii parteneri anxietate,
evitare, îndepărtare, sentimente de jenă şi penibil. Explicaţia acestor fenomene constă în
faptul că prin intimitate se presupune “un raport de încredere deplină în celălalt”
(Mitrofan N, Motrofan I, 1994 pag. 96), fără teamă că acesta ar putea profita de
vulnerabilităţile sale.
În primul rând pentru ca într-un cuplu să se dobândească armonia intimităţii,
trebuie mai întâi să se stabilească o intimitate non-verbală (senzorială, corporală, fizică),

2
în primul rând cu sine, apoi cu partenerul. Acceptarea propriului corp şi posibilitatea de a
comunica prin intermediul acestuia, “de a se arăta” sau dezvălui celuilalt condiţionează o
bună intimitate. Acceptarea de sine, a propriului corp, fără complexe, “ de a fi cu tine
însuţi”, asigură şi acceptarea corpului celuilalt, a manifestărilor non-erotice ale acestuia.
În situaţia în care manifestările corporale non-erotice ale unuia provoacă dezgust,
refuz şi evitare din partea celuilalt denotă o slabă funcţionalitate emoţională a cuplului.
Intimitatea non-verbală se bazează pe comunicarea senzorială. La aeasta se
adaugă mesajele verbale, care alături de cele senzitive crează atmosfera de intimitate.
Canalele senzitive cu cea mai mare implicare în intimitate sunt: simţul olfactiv, termic şi
tactil.
Dicks consideră că în afara concordanţei socioculturale, există şi un sitem de
norme personale privind aşteptările de rol conjugal, precum şi un sitem al “forţelor
inconştiente”, care generează un anumit mod de comunicare afectivă între parteneri, de
schimburi şi recompense sexual afective şi spirituale. Domeniul forţelor inconştiente
poate genera similaritatea, dar şi complementaritatea firilor.

Principalele componente structurale biologice şi psihologice ale personalităţii care


se impun ca “dominantă” în activitatea şi relaţionarea interpersonală sunt:
a) Componenta fizionomică (înfăţişare, mimică, expresivitate)
b) Componenta bio-tipologică (aspect ponderal)
c) Componenta intelectuală (procesul de cunoaştere)
d) Componenta dinamico-energetică (temperament, afectivitate, motive)
e) Componenta proiectivă (trebuinţe, tendinţe, dorinţe, aspiraţii, scopuri,
idealuri)
f) Componenta efectorie (deprinderi, priceperi, aptitudini)
g) Latura relaţionară (trăsături de caracter)
(N. Mitrofan, 1984, pag. 55)

Având în vedere modelul piramidal al trebuinţelor al lui Maslow, motivaţia


conduitei membrilor cuplului ne apare ca un proces complex, în cadrul căruia se produc
continuu treceri de la nivele inferioare la nivele superioare ale ansamblului motivaţional,

2
precum şi treceri de la extern la intern, de la trebuinţe exterioare la trebuinţe ce îsi trag
seva din însăşi interanţiunea interpersonală. Cu cât motivaţia conduitei partenerilor urcă
spre vârful piramidei cu atât avem de a face cu o creştere în intensitate şi profunzime a
sentimentului de dragoste. Anumite disfuncţionalităţi apărute în viaţa şi activitatea
cuplului pot determina doar mici “abateri” ale tendinţei permanente de trecere succesivă
de la un nivel inferior spre unul superior de motivare a relaţionării interpersonale.
La nivelul personalităţii umane regăsim o multitudine de componente de ordin
biologic şi psihologic organizate ierarhic şi integrate într-un profil ce se caracterizează
prin unicitate, originalitate, irepetabilitate. Deşi personalitatea umană este supusă unor
procese numeroase de schimbare, formare, dezvoltare, putem vorbi de o anumită
stabilitate psihologică şi bilogică.
Cunoşterea în cadrul cuplului erotic capătă o serie de trăsături specifice:
- relaţionarea presupune intervenţia personalităţii cu toate componentele şi
nivelele sale, deci integral, nu secvenţial;
- cunoaşterea se realizează mai facil şi mai profund deoarece relaţionarea se
face în cadre mai puţin oficiale decât alte tipuri de relaţii interpersonale;
- cunoaşterea şi autocunoaşterea partenerilor este facilitată de faptul că
relaţionarea este mediată de o serie de elemente de ordin erotico-sentimental
ceea ce permite accesul până în profunzimea componentelor de personalitate;
- abaterile pe care le comit imaginea de sine şi imaginea partenerului despre
sine sunt supuse mult mai des unui proces de corecţie datorită confruntării
frecvente a ritmurilor psihologice ale personalităţilor;
- rezultatele cunoaşterii şi autocunoaşterii au mai mare aplicabilitate în procesul
adaptării şi integrării interpersonale.
Ch. Gelleman (1974) consideră că stabilitatea şi fericirea cuplului ar fi
condiţionată de patru factori: dragostea, sexualitatea, căsătoria şi copiii. Dacă nu există
dragoste sexualitatea e doar mecanică, igienică, lipsită de căldură şi imaginaţie. Dacă nu
există nici dragoste nici sexualitate, cuplul formează un sistem care corespunde descrierii
lui Sartre : “Infernul este celălalt”.

2
5. DEREGLĂRILE PERSONALITĂŢII DIN PERSPECTIVĂ
PSIHOCLINICĂ

5.1. Tulburări specifice de personalitate

Tulburarea de personalitate reprezintă o deviaţie extremă de la patternul


comportamental comun al unui anumit grup cultural. Ea a mai fost numită şi dezvoltare
întrucât ea se schiţează din copilărie, se cristalizează la adolescenţă şi însoţeşte persoana
respectivă pe tot parcursul existenţei sale.
Modificarea de personalitate apare, de obicei, la vârsta adultă, în urma unei trăiri
psihostresante excesive şi prelungite sau în urma unei boli psihice severe. Spre deosebire
de tulburarea de personalitate care constituie o dezvoltare şi are o sorginte
plurifactorială, modificarea de personalitate este dobândită şi secundară unei situaţii
elocvente şi certe.
În ultimii ani a apărut o noua clasificare a tulburărilor de personalitate bazată pe
criterii conceptuale, etiologice şi prognostice. Din această perspectivă, tulburările de
personalitate sunt sistematizate în trei categorii: tulburări nucleare, tulburări de sine şi
tulburări de trăsătură.
Tulburările nucleare ale personalităţii (forma schizotipală, paranoidă hipertimă,
ciclotimă şi depresivă) sunt cele mai severe sub aspectul fenomenologiei clinice şi sunt
mai strâns corelate cu modelul biologic.
Tulburările de sine (forma schizoidă, antisocială şi borderline) prezintă o imagine
de sine inadecvată, disproporţionată sau falsă şi sunt favorizate sau determinate de situaţii
frustrante sau stresante ale copilăriei timpurii, ca şi de mediul familial neunitar sau
perturbator.
Tulburările de trasatură ale personalităţii (forma obsesiv-compulsivă, histrionică,
dependentă, narcisică, pasiv-agresivă şi evitantă) prezintă un grad semnificativ de
„suferinţă subiectivă”, determină o importantă invalidare socioprofesională şi inadecvare
la grupul social. Aceste tulburări se aseamănă cu trăsăturile normale de personalitate,
fiind considerate variante extreme ale acestora.

3
Clasificările de referinţă ale tulburărilor de personalitate sunt cele propuse de
OMS (ICD-10) şi APA (DSM-IV). Acestea sunt în mare măsură concordante şi descriu
următoarele tipuri specifice de tulburări de personalitate:
CLUSTER A (DSM-IV)
 tulburarea de personalitate de tip paranoid se caracterizează prin suspiciozitate
exagerată, neîncredere, interpretativitate, controlul fidelitatii, autenticitatii faptelor,
tendinţa de putere, de succes, valorizare, dificultăţi de relaţionare, autovalorizare,
combativitate; incidenţă crescută la grupurile minoritare; mai frecventă la bărbaţi
decât la femei;
 tulburarea de tip schizoid implică introversie, detaşare de realitate, rezonanţă afectivă
scăzută, preferinţă pentru activităţi solitare, conduită bizară, indiferenţă la laudă sau
critică; în copilărie a fost solitar, izolat, cu slabe rezultate şcolare, considerat
excentric;
 tulburarea de personalitate de tip schizotipală (în ICD-10 nu apare): idei de
referinţă, gândire magică sau credinţe stranii (superstiţii, clarviziune,
telepatie), experienţe perceptuale deosebite (iluzii corporale), limbaj bizar,
afect inadecvat, dificultăţi relaţionale.
CLUSTER B
 tulburarea de personalitate antisocială (disocială în ICD-10), încălcarea regulilor,
normelor, obligaţiilor, conduită iresponsabilă dispreţuitoare, lipsă de regret,
remuşcare, impulsivitate, iritabilitate, incapacitatea de a învăţa din experienţe
negative, dispreţ pentru muncă; factorul genetic este foarte important în
etiopatogeneza acestei tulburări; individul, în mod obligatoriu, a avut în copilărie un
diagnostic pedopsihiatric de tulburare de conduită, cu debut cel târziu la vârsta de 10
ani;
 tulburarea de tip border-line (emoţional instabilă) - eforturi de a evita abandonul real
sau imaginar, relaţii interpersonale instabile, oscilează între devalorizare şi
idealizare, imagine de sine instabilă, impulsivitate, comportament sau ameninţări de
suicid repetate, comportament automutilant, sentiment cronic de vid;
 tulburare de personalitate histrionică - dorinţa de a se afla în centrul atenţiei,
comportament seducător, provocator, inadecvat, expresie superficială şi

3
schimbare rapidă a emoţiilor, teatralism, autodramatizare, emotivitate
exagerată, sugestibilitate crescută; apare mai frecvent la femei;
 tulburare de tip depresiv (apare în Appendix B în DSM-IV): tristeţe de fond,
anhedonie, lipsa încrederii în sine, pesimism, introversie, indecizie,
perfecţionism, conştiinciozitate, lentoare, exprimare diminuată a
sentimentelor.
CLUSTER C
 tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă (anancastă în ICD-10): valorizarea
înaltă a regulilor, normelor, ordinelor, perfecţionism, exigenţă faţă de sine şi ceilalţi,
conştiinciozitate, inflexibilitate, scrupuozitate, intoleranţă faţă de compromis,
indecizie, dificultăţi în a lua hotărâri;
 tulburarea de personalitate anxios-evitantă : teama de a fi criticat, ridiculizat, umilit
sau respins, evitarea activităţilor care implică relaţii interpersonale, subestimarea
calităţilor personale, nevoie de securizare, reasigurare; copiii cu temperament timid
sunt predispuşi la această tulburare;
 tulburarea de tip dependent : stimă de sine redusă, nevoia de suport, aprobare,
acceptare, incapacitatea de a lua decizii fără ajutor, sprijin, relaţii sociale
limitate numai la cei de care e dependent, acceptarea unor situaţii nefavorabile
de teama de a nu pierde sprijinul; predomină la femei.

5.2. Nevroză şi sexualitate – influenţă în dublu sens?

Nevoia de aer, de apă, de hrană, de sexualitate şi siguranţă sunt nevoile de care


viaţa omului este pusă în pericol. Dacă nesatisfacerea primelor poate duce la moarte
fizică, suprimarea sexualităţii poate duce la o “moarte mintală” (Mitrofan I, 1994), care
poate trece prin stări de depresie, anxietate, ce epuizează rersursele energetice ale
organismului.
Experienţa partenerităţii face parte obligatorie din menţinerea homeostaziei
psihofizice a fiinţei umane, constituind unul din factorii determinanţi ai stării de sănătate.

3
Adesea, în spatele unui cuplu marital cu o aparenţă bună, normală, se ascund
importante tulburări funcţionale psiho-familiale, psihosexuale, tulburări privind
identitatea unuia sau altuia dintre parteneri, rolurile şi statuturile acestora.
Fragilitatea cuplurilor depinde nu numai de crizele actuale care pot apărea între
parteneri, ci şi de evenimente cu caracter psihotraumatizant din istoria psiho-biografică al
fiecărui partener al cuplului marital respectiv.
În sfera normalităţii fizice şi psihice întâlnim persoane a căror dezvoltare şi
maturizare psiho-socio-relaţionară s-a fixat în stadii infantile, marcându-le existenţa prin
inabilitatea stabilirii unor relaţii armonice durabile cu sexul opus. Astfel de persoane
evită angajarea în parteneritate, prezentând o teamă nejustificată de relaţie,
problematizând excesiv, alunecând între dorinţă şi renunţare, între tentaţie şi abandon. Ei
trăiesc o dramă relaţională şi comunicaţională care devine treptat o dramă morală şi de
cunoaştere, frustrându-se cel m ai frecvent de împlinirile iubirii şi de efectele sale.
Limitele interacţiunii erotice sunt dictate de jocul trebuinţelor şi pulsiunilor
bazale, a căror necesitate de satisfacere se proiectează în raport cu sexul opus.
Satisfacerea acestor necesităţi de relaţionare bio-psihologică constituie unul din factorii
determinanţi ai echilibrului fiinţei umane. Obiectul iubirii poate fi complementul armonic
al personalităţii, posibilitatea satisfacerii depline a trebuinţelor fireşti ale acestuia. Dar nu
întotdeauna obiectul iubirii poate satisface real trebuinţele şi aşteptările proiectate în
relaţional ce perturbă întreg sistemul pulsional-motivaţional al partenerului.
Acumularea frustraţiilor în interiorul iubirii tinde să transforme acest sentiment în
opusul său. Starea de criză psihologică şi relaţională a unui cuplu se instituie ca urmare a
consumării unei etape tensionale, dominată de conflicte, culminând cu intoleranţa la
prezenţa fizică sau psihică a partenerului. Patologizarea relaţiei fragilizează forţa, energia
fizică şi psihică a celor două personalităţi implicate, favorizând reacţii nevrotice de tip
depresiv, anxios, iritabil.
Într-o relaţie de cuplu distorsionată nu se poate pune problema identificării unui
“vinovat şi a unei victime”, ci doar a stabilirii gradului de patologie relaţională instituit.
Tulburări ca anxietatea şi reacţiile depresive persistente prezintă femeile denumite
de Gaston Ferdiere “les efectivement insatisfaites” (“nesatisfăcute efectiv”), ai căror
parteneri sunt mult diferiţi de partenerele lor (…).

3
Soţii psihogeni, în parteneritate, pot fi ei înşişi nişte bolnavi nevrotici sau
psihotici. Convieţuirea cu asemenea parteneri este de natură să producă la partenerul
sănătos din punct de vedere psihic reacţii depresive şi anxioase, uneori prin frustraţie,
uzură şi suprasolicitare relaţională, alteori prin contagiune psihică cu preluarea
simptomelor prin imitaţie şi inducţie. Este cunoscută aşa-numita “folie a deux” sau
delirul indus, constând în prezenţa ideilor delirante simultan la cel puţin două persoane,
de cele mai multe ori afectiv strâns legate între ele.
Trăsăturile unei vieţi în cuplu dizarmonice, grefate de violenţe, alcoolism, gelozie,
şi indiferentism afectiv conduc la aşa numitele “sinistroze conjugale” (Costache Pascal),
caracterizate prin refugiul în boală, conversii somatice multiple, tulburări de dinamică
sexuală, în special la femei, dar şi la bărbaţi.
Nevrozele sexuale şi reacţiile nevrotice sexuale sunt uneori disimulate sau
învăluite de comportamente de protest sau de reacţii psihogene (depresive, anxioase,
neurovegetative, isterice) intricate cu o fenomenologie psihosomatică (gastrite, ulcere
duodenale, colite, hipertensiuni arteriale, tulburări de ritm circulator, exacerbarea unor
reacţii alergice, etc). Aici putem include şi tulburările care apar ca şi consecinţă a ciclului
menstrual. La femeie, “potenţialul de somatizare”, de antrenare a unor funcţii somatice în
sentimentele erotice sau frustrări este destul de mare: endocrine, vasculare, respiratorii,
secretorii, motorii.
Frecventele disfuncţii sexuale comportă un determinism psihologic ce conduce la
perturbări fiziologice şi invers, ambele aspecte fiind inetrcorelate în apariţia, întreţinerea
şi ameliorarea disfuncţiei.
Există diferite păreri în ceea ce priveşte raportul din starea depresivă şi activitatea
sexuală. Foarte multe persoane, de diferite vârste şi provenind din medii şi culturi
diferite, consideră că adevărata cauză a depresiei ar fi absenţa unei sexualităţi normale şi
satisfăcătoare. În realitate, lucrurile stau cu totul invers, unul din semnele cele mai
precoce ale depresiei fiind tulburările de dinamică sexuală, impotenţă, frigiditate, lipsa
orgasmului. Apariţia tulburărilor de sexualitate nu face decât să îngrijoreze mai mult, să
accentueze ideile de vinovăţie şi inutilitate, deoarece ea nu mai poate funcţiona nici
măcar la nivelul cuplului sexual.

3
Depresia rămâne cea mai frecventă boală a societăţii moderne în a cărei etiologie
se îmbină efectele stresului, frustrările cotidiene, factorii biologici, genetici şi
educaţionali. Între tulburările pe care boala le induce, cele de comportament sexual se
află pe un loc important chiar dacă depresivii se feresc adesea să le reclame.
Sexualitatea depresivului este afectată alături de comportamentul alimentar şi
tulburările de somn, dispoziţia tristă făcând comportamentul sexual o zonă neinteresantă.
Partenerul de cuplu este cel care reclamă această schimbare importantă. Interesul pentru
activiatea sexuală scade odată cu interesul şi plăcerea pe care depresivul le simţea pentru
majoritatea lucrurilor. Senzaţia de oboseală permanentă şi lentoare atât de caracteristice
depresiei par aproape incompatibile cu dorinţa sexuală şi cu posibilitatea realizării unui
raport normal. Principalele tulburări sexuale ale depresivului sunt scăderea importantă a
libidoului, o diminuare a fantasmelor şi imaginaţiei sexuale obişnuite ca şi a receptivităţii
pentru iniţiativele erotice.
Toate aceste tulburări fac ca imaginea de sine să fie în declin, să scadă încrederea
şi autostima şi prin acestea să accentueze atât depresia cât şi tulburările de sexualitate
care o însoţesc. Mai mult chiar, dorinţa partenerului va fi găsită ca ameninţătoare sau
chiar vinovată şi sentimentele de culpabilitate se vor amesteca cu cele de ostilitate. După
mulţi autori ar exista o patologie depresivă a sexualităţii feminine: reducerea receptivităţii
pentru viaţa sexuală, absenţa iniţiativei erotice şi insatisfacţie conjugală.
În tabloul “depresie/pierderea dorinţei” trebuie subliniat că stările depresive
influenţează dorinţa sexuală. În acest caz este necesar un tratament specific al stării
depresive, înainte ca terapia sexuală să intre în joc. Terapia sexuală se poate dovedi
nenecesară , căci nu rareori o vindecare a depresiei duce la o revenire a dorinţei sexuale.

5.3. Anxietatea femeii şi satisfacţia în cuplu

Trăirea anxietăţii şi a fricii pe de o parte şi trăirea semnificaţiei de periculos pe de


alta sunt complementare şi se condidiţionează reciproc. Anxietatea e trăită neplăcut, ca un
pericol individual sau posibil, neprecizat încă, dar care destabilizează fiinţa. Subiectul nu
mai poate fi atent, nu se mai poate angaja în situaţii actuale concrete, simte că nu mai are

3
de ce să se lege, de ce să se ancoreze, simte cum alunecă în afara lumii. El nu mai poate
trăi plenar prezentul, dar nici trecutul şi viitorul. Pe lângă destructurarea temporalităţii, o
dată cu anxietatea se perturbă şi trăirea înrădăcinării subiectului în sine şi în lume.
Anxietatea dă o stare de încordare, făcând individul să se simtă în acelaşi timp
vulnerabil. Omului anxios îi lipseşte siguranţa dată de şederea pe un teren ferm care i-ar
permite luarea unei poziţii anume adecvate existenţei sale. La femei trebuinţa de
stabilitate, asigurarea unei nevoi de siguranţă este şi mai accentuată decât la bărbaţi, este
o condiţie sine qua non a existenţei sale. Dacă la aceasta se mai adaugă şi nesiguranţa
dată de starea de anxietate, mai mult sau mai puţin apropiată de realitate, femeia trăieşte o
stare din ce în ce mai acută ca şi dezechilibru al existenţei sale. La această stare poate
contribui foarte mult “prezenţa” sau “absenţa” celuilalt, lipsa unui partener stabil şi
echilibrat care să atenueze starea de nesiguranţă, sau dimpotrivă, să o accentueze. Omul
care îi acordă încredere şi afecţiune este sprijinul de nădejde al anxiosului. Însă în relaţie
această nevoie de a fi “alături”, “aproape” de celălalt poate crea o interdependenţă, poate
ajunge la o formă de “cuplu patologic”, în care celălalt nu se mai poate dezvolta ca
individuaţie, în care femeia care are predispoziţia spre anxietate îl “absoarbe”, îşi
“devorează” inconştient partenerul, solicitându-i întreaga atenţie şi întregul sprijin,
cerând fără a dărui, luând fără a se mai putea gândi la celălalt pentru că trăirea
nesiguranţei, investigarea mediului pentru a vedea pericolul este tot ceea ce îi captează
atenţia, consumându-i întreaga energie.
Enăchescu susţine că printre cauzele psihiatrice ale exceselor sexuale se numără
tulburările de anxietate, în cursul cărora activitatea sexuală apare ca o formă de apărare
împotriva acesteia.
La anxios, teama se accentuează mai cu seamă seara, când lumea este incertă,
când întunericul îi limitează raza de investigare a lumii. În momentele acestea dorinţa de
a fi cu celălalt este şi mai acută. Şi dacă într-un cuplu echilibrat, seara sau întunericul
poate fi o sursă sporită de intimitate, la cuplul în care femeii anxioase i se accentuează
starea, ea poate fi fie atenuată de un partener sensibil, echilibrat, dar mult mai puternic,
fie accentuată, din lipsa acestuia, sau prin alimentarea stării, datorită manifestării
neînţelegerii sau ignoranţei acestuia.

3
Trăirea anxietăţii pune probleme de ordin existenţial în viaţa unui om, cu atât mai
mult va afecta viaţa unui cuplu. Trăirea anxietăţii, ca şi a depresiei, a angoasei în viaţa
femeii face ca activităţile pe care ea le desfăşoară în mod normal fără nici un fel de
dificultăţi, acum să întâmpine mari greutăţi sau chiar incapacitatea de a le realiza.

În spatele unui cuplu cu o aparenţă bună, normală, se ascund importante tulburări


funcţionale psiho-familiale, psihosexuale, tulburări privind identitatea unuia sau a altuia
dintre parteneri. Toate aceste aspecte au consecinţe serioase, adesea deosebit de grave,
afectând putenic cuplul.
Fragilitatea cuplurilor depinde nu numai de crizele actuale dintre parteneri, ci şi
de evenimentele cu caracter psihotraumatizant din istoria psiho-biografică a fiecărui
partener al cuplului marital respectiv.
C. Enăchescu remarcă unele aspecte implicate direct în neînţelegerea cuplurilor
cum ar fi: vârsta partenerilor, situaţiile conflictuale, legătura dintre parteneri – afectată
de obicei de familiile fiecăruia dintre partenerii cuplului, sexualitatea, personalitatea
partenerilor. Ne vom opri în continuare asupra celor două dimensiuni care ne interesează,
şi anume asupra sexualităţii şi personalităţii partenerilor.
Sexualitatea în cadrul cuplurilor fragile suferă distorsiuni importante. Femeia
percepe manifestările de tandreţe, afecţiunea bărbatului, ca pe o acţiune lipsită de
semnifiecaţia unei comunicări sau chiar pe o relaţie de tip inhibant-paralizantă.
Personaliatatea partenerilor are un rol deosebit de important şi complex. S-a
constat existenţa unor importante corelaţii dintre sexualitate şi tulburările de
personalitate, exprimate mai ales prin fenomene regresive, stări de angoasă difuză,
tulburări de identitate care sunt proiectate asupra propriului corp, fiind în raport direct cu
imaginea de sine.
Toate acestea antrenează cu sine o serie de simptome somatice sau psihice foarte
variate cum ar fi: cefalee, dismenoree cu amenoree, dureri perineale, colită, insomnii,
plâns facil, indispoziţie afectivă, iritabilitate, labilitate emoţională, oboseală, preocupări
ipohondriace, depresivitate.
A. Păunescu-Podeanu (apud. Enăchescu, C., 2000, p. 111) insistă asupra
fenomenelor de incompatibilitate imunologică, care pot apărea sub forma unor stări

3
alergice între parteneri, manifestate pe plan biologic prin tulburări somatice şi psiho-
somatice de un polimorfism extrem de variat, iar în plan psihologic prin conflicte, stare
de repulsie, depresie, plâns, anxietate.
Un alt aspect care poate constitui un factor important în procesul de fragilizare al
cuplurilor este reprezentat de apariţia unor afecţiuni mai mult sau mai puţin invalidante
din sfera genitală la unul din partenerii cuplului, de regulă la femei.

5.4. Tulburările sexuale şi terapeutica lor; rolul terapeutului, formele de


terapie

Terapeutica în cadrul sexologiei şi psihosexologiei implică aspecte particulare


legate de natura tulburărilor şi de faptul că acestea sunt în legătură directă cu cuplul
sexual.
Din punct de vedere clinic, tulburările de dinamică sexuală ale femeii sunt mai
nuanţate, spre deosebire de cele ale bărbatului. În plus, ele sunt trăite deosebit de intens în
planul intim, subiectiv al femeii respective.
Terapeutul, în examinarea unei femei care vine la consultaţie cu asemenea
probleme, trebuie să ţină cont de anumite aspecte şi anume:
- abordarea cu mult tact şi discreţie a problemelor pe care le relatează persoana;
- tratarea cu seriozitate şi delicateţe a problemei;
- crearea unui climat de încredere care să ducă la deschidere şi comunicare
totală între pacient şi medic;
- investigarea vieţii sexuale a pacientei (primul contact sexual, tipul de relaţie
cu partenerul actual);
- investigarea situaţiilor psiho-traumatizante, în special cele de ordin emoţional-
afectiv (dacă ele au apărut înainte sau după apariţia menstruaţiei);
- se va ţine cont de nivelul cultural, profesiunea, starea civilă a femeii, de
relaţiile sociale în general;
- antecedentele personale ale bolnavei (data primei menstruaţii, ciclul menstrual
actual, sarcini, avorturi provocate sau spontane, afecţiuni genitale organice sau

3
funcţionale, afecţiuni de tip nevrotic, conflicte, frustrări afective, dacă a suferit
intervenţii chirurgicale pentru afecţiuni ale aparatului genital).
J. G. Lemaire (apud. Enăchescu, C., 2000, p 214) descrie starea clinică a cuplului
ca fiind exprimată prin natura relaţiilor şi a comunicării între parteneri şi constă din
următoarele: stare de tensiune, conflicte, brutalităţi, violenţă, insecuritate, izolarea şi
înstrăinarea membrilor cuplului, lipsă de comunicare şi de cooperare, culpabilizare
reciprocă, dorinţă reciprocă de excludere din grup, dorinţa fiecăruia de a-şi domina
partenerul, tulburări de dinamică sexuală diferită.
O importanţă deosebită în procesul terapeutic al tulburărilor psihosexuale o are
rolul medicului terapeut, căruia i se cer calităţi deosebite şi un nivel de pregătire, o
experienţă profesională deosebite în acest sens.
În situaţia terapeutică se creează o relaţie specială de tipul medic-bolnav, dar în
cazul cuplului acesta capătă o configuraţie nouă de tipul medic-cuplu conjugal. Fiecare
din membrii acestei relaţii va avea un rol bine determinat a cărui importanţă va garanta
reuşita sau nereuşita actului terapeutic.
Ca să poată avea un rol terapeutic pozitiv, eficient în terapia tulburărilor
psihosexuale ale cuplului, medicul trebuie să aibă un anumit tip de personalitate,
echilibrat emoţional-afectiv, matur, serios, dar receptiv, să fie un exemplu pozitiv de
încredere şi susţinere a problemelor cuplului.
Rolul terapeutic al medicului se caracterizează prin următoarele:
- responsabilitate faţă de problemele bolnavilor;
- seriozitate, dar nu rigiditate;
- un mod binevoitor de a privi şi asculta plângerile bolnavilor;
- discreţie faţă de relatările bolnavilor, manifestat prin nerelatarea acestor discuţii
celuilalt partener, rudelor sau altor persoane;
- tact deosebit în abordarea problemelor şi a subiectului;
- atitudine neutră, dar plină de înţelegere faţă de problemele cuplului;
- capacitatea de a sesiza esenţialul din cele realtate de cei doi parteneri;
- o atitudine directoare discretă, nedominantă;
- discuţiile trebuie să aibă un caracter liber, deschis;
- favorizarea transferului pozitiv din partea partenerilor;

3
- să apropie partenerii cuplului marital, să realizeze reunificarea acestora şi
lichidarea problemelor care au dus la apariţia tulburărilor în interiorul
cuplului;
- să aibă în vedere scopul final al terapiei, rezolvarea problemelor cuplului,
restabilirea stării de echilibru şi sănătate mintală a membrilor cuplului.

Tratamentul tulburărilor psihosexuale ale partenerilor cuplului sexual, fie separat,


fie global considerând cuplul, se face prin formele de psihoterapie inspirate de
psihanaliză. Se urmăresc a fi puse în evidenţă problemele de ordin conflictual, interne, ale
cuplului, care, fiind în raport cu relaţia erotico-sexuală, trimit la sfera pulsională şi
emoţional-afectivă a membrilor gruplui cuplului, ceea ce justifică utilizarea
psihoterapiilor de inspiraţie psihanalitică.
Terapia tulburărilor psihosexuale are o mare gamă de forme şi tehnici de
tratament, care pot fi grupate în următoarele:
- tehnici de sfătuire ( counseling)
- tehnici de profilaxia tulburărilor psihosexuale (igienă mintală)
- tehnici de psihoterapie (individuală sau de grup)
Sunt mai multe forme de procedee sau tehnici terapeutice:
- psihoterapii individuale – se adresează numai unei singure persoane din cadrul
cuplului
- psihoterapii colective sau de grup şi aici întâlnim mai multe forme:
a) terapia de grup obişnuită;
b) terapia cuplului (dual-sex therapy);
c) psihoterapia familiei

Dintre tehnicile prezentate, cea mai importantă ca efect pozitiv şi adresabilitate


este considerată de specialişti ca fiind psihoterapia familiei, centrată pe problemele
conflictuale ale cuplui (Ibidem, p. 221).
În abordarea problemelor cuplului trebuie avută în vedere dimensiunea “istorică”
a lui, durata acestuia de la momentul întemeierii cuplului până la apariţia primelor

4
probleme (conflicte, tensiuni, crize de separare, probleme sexuale), care constituie
obiectul psihoterapiei.
Apoi trebuie foarte bine diagnosticate tulburările psihosexuale, cauzele acestora,
formele lor, data apariţiei, în scopul instituirii celor mai adecvate forme de terapie. În
acest sens trebuie avuţi în vedere ambii parteneri.
Măsurile de psihoterapie care se impun vor avea un caracter diferenţiat, aceasta în
stânsă legătură cu problemele partenerilor (în cazul de faţă cele ale partenerei în mod
pregnant), dar şi a gravităţii problemelor apărute între parteneri.

***
Într-o lume în care “bombardametul” asupra psihicului şi corpului vine de
pretutindeni poate că influenţa menstruaţiei şi a problemelor legate de ea este o infimă
formă de a ne influenţa acţiunile şi comportamentul. Totuşi sănătatea femeii nu trebuie
neglijată pentru că o dată cu ea este afectată şi calitatea relaţiei, a cuplului conjugal şi a
familiei în general. Totodată, acest fenomen, “fenomenul mestruaţiei”, atât de blamat,
mitizat şi demitizat, de multe ori fiind un subiect tabu, dar şi mult ignorat de partea
masculină trebuie să recunoaştem că are un rol important în întreaga viaţă a femeii,
inclusiv în personaliatatea sa şi în modul de a relaţiona, chiar şi intim. Este până la urmă
ceea ce anunţă marea transformare a fetei în posibilă mamă, semnalul de alarmă care
aduce marile transformări în viaţa femeii.De aceea mi s-a părut important în a-i acorda o
mai mare importanţă nu numai din punct de vedere fiziologic, ci chiar psihologic,
încercând să analizez influenţa sa în personalitatea femeii şi în relaţia de cuplu.
Şi ca să închei într-un spirit umoristic, uşor acid, nu discriminant pentru partea
masculină, ci pentru a arăta lipsa importanţei ce nu îi este acordată acestui “fenomen”
pentru că el, ca şi maternitatea aparţine numai femeii, voi face apel la câteva fraze ale
unei autoare feministe:
<<Dar dacă bărbaţii ar avea mentruaţie? Gândiţi-vă: ar exista ceremonii care să
marcheze instaurarea acestui invidiat început al vieţii adulte masculine.
Bărbaţii s-ar lăuda cu durata şi cantitatea fluxului. Un institut naţional al
dismenoreei ar investi sume imense în cerecetări privind disconfortul lunar.
Tampoanele igienice ar fi subvenţionate de stat.

4
Bărbaţii ar pertinde că beneficiază de forţă sexuală sporită, posibilităţi intelectuale
intensificate şi capacităţi fizice crescute când sunt “la ciclu”.>> (Gloria Steinem,
Outrageous Acts and everyday rebelions, Holt, Rinehart and Winston, New York, 1983,
pag. 334)

4
METODOLOGIA LUCRĂRII

1. CONSIDERAŢII REFERITOARE LA VALORI PROMOVATE ÎN


CADRUL STUDIULUI EFECTUAT

În orice studiu de psihologie clinică, cum este şi cel de faţă, valoarea promovată
este, evident, sănătatea.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.) a definit sănătatea ca o completă
bunăstare fizică, mentală şi socială, care nu constă în absenţa bolii sau a infirmităţilor.
Această definiţie precizată încă din 1946 şi reformulată în diverse rânduri,
subliniază interacţiunea şi interdependenţa dinamică dintre trei componente ale sănătăţii:
condiţia fizică, condiţia echilibrului psihic şi ambianţa socială.
Există însă multe alte moduri de definire a sănătăţii:
 Definiţia tridimensională a sănătăţii – sănătatea ca un concept ce vizează atît
individul cât şi colectivităţile are trei dimensiuni principale: dimensiunea
biologică (dezvoltarea, integrarea şi buna funcţionare a sistemelor organice
ale individului), dimensiunea psihologică (capacitatea individului de a se
manifesta prin conduite şi comportamente adecvate) şi dimensiunea socială
(aptitudinea de a stabili relaţii interpersonale şi de cooperare);
 Definiţia „sănătăţii ideale” – funcţionare desăvârşită a tuturor componentelor
sistemului psihic uman, realizând o armonie a individului cu sine însuşi şi
cu mediul înconjurător;
 Definiţia „sănătăţii ameninţate” – axată pe ansamblul factorilor de risc al
îmbolnăvirii persoanei;
 Definirea sănătăţii ca stare de echilibru – sănătatea este considerată în mod
concret ca o armonie de forţe antagoniste (Jaspers);
 Definirea sănătăţii ca valoare – sănătatea implică întotdeauna şi dimensiuni
axiologice, psihologice, sociale, morale; K. Schneider a arătat că norma
valorică este de fapt „exact ceea ce corespunde idealului subiectiv al
persoanei”, fiind un produs al unei manifestări psihodinamice;

4
 Definirea sănătăţii ca tendinţă la menţinerea şi augumentarea libertăţii –
insul liber şi sănătos este acea persoană capabilă de a opta şi de a acţiona în
cunoştiinţă de cauză;
 Definirea sănătăţii ca „modus vivendi” – elementele de definire a omului
sănătos după părerea lui Eric Fromm (“A avea şi a fi”, 1983) sunt:
-sentimentul de identitate şi de încredere în sine;
-sentimentul de a iubi, de a exercita o gândire critică şi una exercitată în
plan sentimental;
-eliberarea de narcisism şi acceptarea limitelor dureroase, inerente
existenţei umane;
-cunoaşterea de sine;
-posibilitatea de a fi autentic;
-dezvoltarea imaginaţiei;
-dezvoltarea poftei de viaţă.
Alături de sănătate, consider că acest studiu încearcă să promoveze şi alte valori
precum: cunoaşterea de sine, acceptarea şi înţelegerea celuilalt, apelul la cadre calificate
atunci când problemele ce apar nu pot fi soluţionate (mai ales problemele de cuplu).
Totodata influenţa în dublu sens a corpului de psihic şi a psihicului de către corp este o
problemă ce ar trebui luată mai în serios. Fără pretenţia de a fi o lucrare cu tentă
feministă, tinde să pledeze pentru drepturile femeii, integritatea sănătăţii sale fizice şi
psihice şi demitizarea concepţiilor “ruşinoase” şi “murdare” ce “aureolează” de secole
acest “dat” al femeii.

4
2.OBIECTIVE
Obiectiv 1
Surprinderea şi discutarea unor eventuale diferenţe între femeile care au probleme
cu ciclul menstrual si cele care nu prezinta astfel de probleme.
Obiectiv 2
Evidenţierea şi problematizarea raporturilor corelative existente între diverse
dimensiuni ale personalităţii, atitudinile faţă de menstruaţie şi relaţionarea cu partenerul
la persoanele cu probleme cu menstruaţia.

3. IPOTEZE

Ipoteza 1.
Există diferenţe semnificative statistic între femeile cu probleme menstruale şi cele
fără probleme din punctul de vedere al nivelurilor de depresie şi anxietate.
Ipoteza 2.
Există diferenţe semnificative statistic între femeile cu probleme menstruale şi cele
fără probleme din punctul de vedere al modului de relaţionare intimă.
Ipoteza 3.
Există diferenţe semnificative statistic între femeile cu probleme menstruale şi cele
fără în ceea ce priveşte problemele fiziologice, concepţiile referitoare la menstruaţie ale
acestora, stări psihice, atitudini ale partenerului de viaţă, propriile atitudini faţă de
menstruaţie.
Ipoteza 4.
Există corelaţii semnificative statistic între trăsăturile de personalitate, influenţa
stării de sănătate şi atitudinile şi comporatamentul faţă de sexualitate în rândul
persoanelor cu probleme în menstruaţie.

4
4. ASPECTE METODOLOGICE

4.1 Planul desfăşurarii cercetării

Etapa 1 – documentarea în vederea realizării acestui studiu, apelul la literatura de


specialitate, deşi în acest domeniu s-a pus accentul foarte puţin sau doar în
trecere asupra acestui subiect;
Etapa 2 – recoltarea datelor, s-a făcut pe 60 de subiecţi persoane feminine, cu o
medie de vârstă de 23,5 ani, în general studente, persoane care nu folosesc
anticoncepţionale şi care aveau în momentul respectiv o relaţie stabilă cu un partener. De
asemenea persoane care nu au suferit nici o intervenţie chirurgicală la nivel genital (avort,
de exemplu). Diferenţierea dintre femeile cu probleme şi cele fără probleme cu
menstruaţia s-a făcut pe baza unui scurt interviu verbal cu subiecţii înainte de a li se
aplica chestionarele, conţinând întrebări la modul: “ai un partener stabil?”, “ai probleme
cu menstruaţia, adică te simţi rău fizic şi/sau psihic înaintea sau în perioada
menstruaţiei?”, “iei anticoncepţionale?”, etc.
Etapa 3 – prelucrarea datelor s-a realizat cu ajutorul programului de prelucrare
statistică SPSS for Windows, versiunea 10.0.
Lucrarea având un caracter comparativ, s-a realizat în primul rând un calcul al
diferenţelor semnificative dintre mediile obţinute la diverse probe între eşantioanele de
subiecţi. Acest lucru s-a realizat cu ajutorul testului Student (t).
În realizarea corelaţiilor a fost folosit “coeficientul de corelaţie Pearson”.
Etapa 4 – interpretarea psihologică a datelor
Etapa 5 – valorificare şi concluzii finale

4
4.2 Eşantion utilizat
Studiul a fost realizat pe un eşantion de 60 de subiecţi - 30 de femei cu probleme
menstruale şi 30 de femei fara probleme menstruale

Tabel cu distribuţia subiecţilor în cadrul eşantionului


Lot de subiecţi N
Femei cu probleme 30
menstruale
Femei fara probleme
menstruale 30
Total 60

4.3 Instrumente psihodiagnostice utilizate

Bateria de teste folosite în acest studiu a fost alcătuită din:


STAI X1 – Chestionarul de anxietate forma STAI –X1 măsoară anxietatea ca stare,
adică nivelul anxietăţii în momentul în care este aplicat chestionarul. Conţine 20 itemi cu
patru variante de răspuns :
1 – deloc
2 – puţin
3 – destul
4 – foarte mult
Cotarea se face în modul urnător :
- la itemii 1, 6, 7, 10, 13, 16, 19 se acordă punctaj în sens invers şi anume pentru
«deloc» = 4, « puţin »= 3, « destul »= 2, « foarte mult »= 1. Aceasta deoarece cotele mici
relevă o anxietate mică, cotele mari o anxietate de moment mare. Cota la anxietate este
dată de însumarea cifrelor acordate fiecărui item. La ceilalţi itemei şi anume : 2, 3, 4, 5,
8, 9, 11, 12, 14, 15, 17, 18, 20 se acorde puncet în sens crescător, care coincid cu numărul
variantelor de răspuns. Împărţirea scalei s-a realizat în 5 subscale asfel:
20 – 31 anxietate foarte scăzută
32 – 43 anxietate scăzută
44 – 55 anxietate moderată

4
56 – 67 anxietate ridicată
68 – 80 anxietate f ridicată

STAI X2 – Chestionarul de anxietate forma STAI –X2 măsoară anxietatea ca


trăsătură, adică modul în care se simte de obicei subiectul, această stare devenind o
trăsătură a personalităţii sale. Conţine 20 itemi cu patru variante de răspuns :
1 – aproape niciodată
2 – câteodată
3 – adeseori
4 – aproape întotdeauna
Cotarea se realizează la fel ca şi la forma X1 şi anume :
- la itemii 1, 6, 7, 10, 13, 16, 19 se acordă punctaj în sens invers şi anume pentru
«aproape niciodată» = 4, «câteodată»= 3, «adeseori»= 2, «aproape întotdeauna »= 1.
Aceasta deoarece cotele mici relevă o anxietate mică, cotele mari o anxietate de moment
mare. Cota la anxietate este dată de însumarea cifrelor acordate fiecărui item. La ceilalţi
itemei şi anume: 2, 3, 4, 5, 8, 9, 11, 12, 14, 15, 17, 18, 20 se acordă puncte în sens
crescător, care coincid cu numărul variantelor de răspuns.

BDI (Back Depression Inventhory) are 21 de itemi notaţi de la A la W, fiecare cu


câte patru variante de răspuns. Fiecărei variante îi corespunde câte o cifră de la 0 la 3.
Cotarea se realizează adunând cifrele corespunzătoare variantelor de răspuns, suma
minimă fiind 0, suma maximă 63. Acest rezultat, obţinut din însumarea numerelor
corespunzătoare itemilor se împarte la 21.
Maximul de depresie este cotat cu nota 3,00 in timp ce nota 0 este complet lipsita
de depresie.
În practică, 0 este ideal.
Interpretare:
- Sub 0,5 absenta depresiei
- 0,5 – 1,2 depresie moderata
- 1,2 – 2,0 depresie severa
- 2,0 – 2,5 depresie grava

4
Mai mult decât 2,5 depresie extremă (risc de moarte). Fiecare întrebare (item
urmăreşte o anumită dimensiune şi anume :
A.Tristeţe
B. Pesimism
C. Sentimentul eşecului
D. Nemulţumire
E. Vinovăţie
F. Sentimentul pedepsei
G. Neplacere fata de sine
H. Autoacuzare
I. Autoagresiune
J. Plâns
K. Iritabilitate
L. Retragere sociala – Izolare
M. Nehotarare
N. Modificari in imaginea de sine
O. Dificultati in munca
P. Tulburari de somn
R. Fatigabilitate
S. Anorexie
T. Pierdere in greutate
U. Preocupari fata de starea fizica
W. Absenta libidoului

Chestionarul de menstruaţie este întocmit personal şi conţine 40 de itemi ce


surprind descrieri ale unor stări fizice şi psihice dinaintea şi din timpul menstruaţiei.
Chestionarul este constituit pe baza a 5 scale (dimensiuni) ce măsoară :
- probleme fiziologice : 1, 2, 3, 4, 5, 7, 9, 11, 14, 15, 16, 23, 24, 28, 33, 34, 38
- concepţii legate de menstruaţie şi despre « statutul » de femeie în legătură cu
acest subiect : 6, 21, 29

4
- stări fizice şi psihice ce pot apărea înaintea sau în timpul menstruaţiei :8, 10, 13,
17, 22, 27, 36, 39, 40
- atitudinea (comportamentul) partenerului văzută prin prisma subiectului legat de
acest subiect (sexualitate) : 12, 18, 20, 21, 37
- atitudinea subiectului faţă de menstruaţie şi stările fizice şi psihice pe care le
implică aceasta şi atitudinea faţă de sexualitate : 18, 19, 21, 22, 26, 30, 31, 32, 35, 37, 38
Modalitatea de răspuns:
- s-a constituit o foaie de răspuns cu variante de la A la F, unde :
A – niciodată
B – aproape niciodată
C – câteodată
D – adeseori
E – aproape întotdeuna
F – întotdeauna
Cotarea s-a realizat în modul următor :
- la itemii 1, 2, 12, 17, 18, 19, 21, 34, 36 cotarea s-a realizat în mod invers,
adică :
A – niciodată – cotată cu 5
B – aproape niciodată - cotată cu 4
C – câteodată - cotată cu 3
D – adeseori cotată cu 2
E – aproape întotdeuna cotată cu 1
F – întotdeauna cotată cu 0
La restul itemilor cotarea s-a făcut în mod crescător A – 0…F – 5.
Pentru fiecare dimensiune măsurată s-a constituit câte o scală unde scorul a fost
dat de suma cifre lor corespunzătoare variantelor de răspuns.
I dimensiune: cota minimă = 0, cota maximă= 85
- 0- 28- probleme minore
- 29 – 56 – probleme medii
- 57- 85 – probleme majore
A II - a dimensiune – cota minimă 0, cota maximă 15

5
0 – 5 – concepţii sănătoase
6- 10- concepţii greşite datorate problemelor fiziologice
11- 15- concepţii eronate
A III - a dimensiune – stări fiziologice şi psihologice – cota minimă 0, cota
maximă 45 :
0 - 15 - stări pozitive, neinfluenţate de problemele legate de menstruaţie
16 - 30 – stări uşoare de disconfort
31- 45 – stări agravate datorate problemelor menstruaţiei
A IV – a dimensiune – atitudinea partenerului cota minimă 0 – cota maximă 25 :
0 – 8 – fără probleme cu partenerul
9 – 16 – uşoare nemulţumiri legate de atitudinea/ comportamentul partenerului
17 – 25 – probleme/ nemulţumiri mari legate de partener în legătură cu această
problemă
A V- a dimensiune – atitudinea subiectului- cota minimă – 0, cota maximă – 55
0 – 16 atitudine pozitivă, neinfluenţată de starea dinaintea şi din timpul
menstruaţiei
17 – 35 – atitudine reţinută
36 – 55 – atitudine negativă legată de aceste probleme

Deci cotele mici obţinute la acest chestionar relevă lipsa problemelor legate de
menstruaţie, iar cotele mari denotă prezenţa problemelor legate de stări fizice şi psihice,
atitudini pozitive, negative, nemulţumiri legate de atitudinea partenerului.

Testul multidimensional de relaţionare

Acest test a fost elaborat şi validat ca un instrument de masură a tendinţelor


psihologice asociate relaţiilor intime. Rezultatele indică că subscalele acestui test au o
înalta relevanţă, şi sunt uşor de reprodus. În plus, s-a constatat că se poate realiza o
măsurare standardizată a satisfacţiei în privinţa relaţiei prin folosirea subscalelor testului.
Acest test are întrebarile grupate în 12 subscale, conţinând fiecare câte 5 itemi,
care vizează câte un sector particular în cadrul stabilirii şi trăirii unei relaţii intime.

5
Astfel, sunt abordate probleme ca: respectul faţă de relaţie, preocuparea faţă de aceasta,
controlul intern al relaţiei, conştientizarea acesteia, motivaţia de a avea o relaţie, teama
faţă de o relaţie, anxietatea asociată implicării într-o relaţie, asertivitatea, depresia,
monitorizarea acesteia, satisfacţia în cadrul relaţiei etc. La fel ca în cazul testului care
viza problemele de sănătate şi aici la fiecare din cele 60 de afirmaţii fiecare subiect
trebuie să răspundă în funcţie de măsura în care această afirmaţie este valabilă pentru el
cu o litera de la A la E, litere care ulterior se cuantifică şi se pot interpreta rezultatele
obţinute de subiecţi pe cele 12 subscale vizate. Un aspect important îl constituie
perspectiva de abordare a problemei şi anume: ţinând cont de prezenta relaţie în care
subiectul este implicat, o relaţie încheiată recent sau o relaţie imaginară.

1. Respectul relaţiei
Itemii acestei subscale se referă la tendinţa generală de a evalua pozitiv capacitatea
proprie de a relaţiona intim cu un partener. Această subscală a fost concepută să măsoare
în ce grad oamenii ajung să aibă un sentiment de respect ţinând cont de aspectele intime
ale vieţii lor, şi măsura în care sunt încrezători în relaţia lor intimă. Se referă la adecvanţa
ca partener intim. Subscala evaluează cum se simt subiecţii faţă de propria relaţie intimă.
Oamenii caracterizaţi de aceşti itemi sunt cei care consideră că au un mare potenţial în
relaţia în care sunt implicaţi, care au obţinut un respect al relaţiei şi sunt încrezatori în
faptul că au capacitatea de a relaţiona intim cu un partener. (1,13,25,37,49).

2. Preocuparea subiectului cu propria sa relaţie


Este definită ca tendinţa de a deveni absorbit de aceasta, obsedat de ea, până în
momentul în care subiectul exclude orice gând la alt subiect. Oamenii cu scoruri mai
înalte pe această subscală tind să fie obsedaţi de problemele lor intime. (2,14,26,38,50).

3. Controlul intern al relaţiei


Itemii acestei subscale se referă la convingerea oamenilor că aspectele intime ale
vieţii lor sunt determinate de controlul propriu. Itemii au fost construiţi pentru a măsura
expectanţele oamenilor că ei singuri îşi pot influenţa relaţiile intime. Subiecţii

5
caracterizaţi de aceşti itemi sunt cei care cred că ei pot determina natura şi calitatea
relaţiei lor intime. (3,15,27,39,51).

4. Conştienţa relaţiei
Itemii acestei subscale se referă la conştienţa aspectelor intime ale relaţiei proprii.
Aceşti itemi au fost construiţi pentru a observa tendinţa oamenilor de a gândi şi de a
reflecta asupra naturii relaţiei lor intime. Oamenii caracterizaţi de aceşti itemi, sunt cei
care fac o introspecţie a relaţiei lor intime, care analizeaza dorinţele şi motivele legate de
relaţia intimă şi care în general reflectează asupra naturii relatiei lor intime.
(4,16,28,40,52).

5. Motivaţia relaţiei
Itemii subscalei se referă la motivaţia de a avea activitate intimă. Mai exact, itemii
sunt desemnaţi să măsoare motivaţia subiecţilor de a se implica în relaţii intime. Oamenii
caracterizaţi de aceşti itemi sunt cei are sunt motivaţi de a aborda aspecte intime ale
relaţiilor lor apropiate, de a se implica în relaţii intime care implică propria persoană şi
partenerul, şi de a lupta pentru menţinerea şi dezvoltarea relaţiei intime. (5,17,29,41,53).

6. Anxietatea privind relaţia


Itemii acestei subscale se referă la sentimentele de anxietate asociate aspectelor
intime ale vieţii subiectului. Mai exact, itemii au fost construiţi pentru a pune în evidenţă
tensiunea, disconfortul, anxietatea subiecţilor vizavi de relaţiile lor intime. Oamenii
caracterizaţi de aceşti itemi sunt cei care suferă de anxietate cronică ca rezultat al faptului
că se gândesc la aspectele intime ale relaţiilor lor strânse. (6,18,3,42,54).

7. Asertivitatea relaţiei
Itemii se referă la tendinţa de a fi asertiv în privinţa aspectelor intime ale vieţii. În
particular, itemii măsoară caracteristica de a fi asertiv - şi anume de a decide cu privire la
relaţiile intime, de a se baza pe forţele proprii în împlinirea şi perseverenţa în relaţiile
intime. Oamenii cu scoruri înalte pe această scală au o predispoziţie comportamentală de
a fi instrumentali în realizarea dorinţelor şi motivaţiilor intime. Ei tind să aibă o orientare

5
instrumentală, autodirecţionată către relaţiile lor intime şi tind să se bazeze mai mult pe
sine, decât pe alţii în luarea deciziilor privind satisfacţia în cadrul relaţiei.
(7,19,31,43,55).

8. Depresia legată de relaţia intimă


Se defineşte ca tendinţa de a evalua relaţiile intime proprii într-un mod negativ şi de
a se simţi deprimat în privinţa statusului relaţiei intime proprii. (8,20,32,44,56).

9. Controlul extern al relaţiei


Itemii subscalei se referă la convingerea oamenilor că relaţiile lor intime sunt
determinate de experienţe şi influenţe care sunt în afara controlului lor. Mai exact, itemii
determină expectanţa oamenilor că relaţiile intime sunt în mare parte determinate de forţe
pe care ei înşişi nu le pot anticipa sau influenţa. Oamenii caracterizaţi de aceşti itemi sunt
cei care cred că relaţiile lor intime nu sunt controlate de ei înşişi şi că aspectele intime ale
vietii lor sunt sub influenţe externe. (9,21,33,45,57).

10. Monitorizarea relaţiei


Itemii subscalei se referă la conştienţa reacţiei altor oameni faţă de relaţiile intime
ale subiectului. Itemii au fost desemnaţi pentru a pune în evidenţă cum este percepută
reacţia altor oameni faţă de relaţiile intime ale subiectului, a proiecţiei imaginii relaţiei
proprii în ochii altor oameni. Oamenii caracterizaţi de aceşti itemi sunt cei preocupaţi de
aparenţele relaţiilor intime proprii, de impresia pe care relaţiile lor proprii o fac asupra
altora. (10,22,34,46,58).

11. Teama de relaţie


Itemii acestei subscale se referă la teama oamenilor de a se implica într-o relaţie
intimă cu un partener. Mai exact, itemii evaluează în ce măsură oamenilor le este frică de
o relaţie intimă. Subiecţii caracterizaţi de aceşti itemi spun că au sentimente de frică ca
rezultat al relaţiilor intime. (11,23,35,47,59).

12. Satisfacţia în relaţia intimă

5
Itemii subscalei se referă la evaluarea statusului nevoilor proprii ale subiecţilor.
Mai exact, itemii măsoară gradul în care nevoile intime într-o relaţie sunt satisfăcute.
Subiecţii caracterizaţi de aceşti itemi cred că sunt satisfăcuţi cu relaţia lor
intimă.statusului relatiei intime proprii. (8,20,32,44,56).

5
III. ANALIZA CANTITATIVĂ ŞI CALITATIVĂ A
REZULTATELOR OBŢINUTE

Realizarea analizei cantitative a presupus construirea unei baze de date şi explorarea


ei statistică cu ajutorul programului statistic SPSS for Windows, varianta 10.0. La
prelucrarea datelor s-au folosit testul statistic t şi Corelaţia Pearson.
Rezultatele obţinute sunt prezentate în tabelele şi diagramele din cadrul acestui
capitol.
Analiza calitativă implică studierea măsurii în care datele obţinute confirmă
ipotezele studiului şi se realizează prin discutarea tabelelor şi graficelor ilustrative.
Prezentarea s-a făcut în următoarea formulă:

Ipoteza 1
Există diferenţe semnificative statistic între femeile cu probleme menstruale şi cele
fără probleme din punctul de vedere al nivelurilor de depresie şi anxietate.

Pentru testarea acestei ipoteze am folosit rezultatele obţinute de subiecţi la testele


BDI, STAI X 1 si STAI X2.
Am folosit testul statistic t pentru diferenţe între medii.
Rezultatele „semnificative”, obţinute prin testarea acestei ipoteze, sunt prezentate în
tabelele următoare:

Tabelul nr. 1 – Diferenţele de medii dintre femeile cu probleme menstruale si cele fara
probleme menstruale la nivelul depresiei si anxietatii.

GRUPURI N Medii Deviaţia Eroarea


standard standard a
mediei
BDI cu probleme 30 .9653 .2291 4.184E-02
fara probleme 30 .5303 .1677 3.062E-02
STAI1 cu probleme 30 50.1667 2.6141 .4773
fara probleme 30 52.8333 3.3946 .6198
STAI2 cu probleme 30 55.4333 6.2626 1.1434
fara probleme 30 44.4333 5.8232 1.0632

5
Tabelul nr.2 – Semnificaţia diferenţelor de medii dintre femeile cu probleme menstruale
şi cele fără probleme menstruale la nivelul depresiei şi anxietăţii

Sig. t df Semnifi Diferenţa Eroarea 95%


caţia lui mediilor standard a Interval de
t diferenţei încredere
Valori Valori
minime maxime
BDI .202 8.391 58 .000** .4350 5.184E-02 .3312 .5388
STAI1 .573 -3.409 58 .001** -2.6667 .7822 -4.2325 -1.1009
STAI2 .984 7.045 58 .000** 11.0000 1.5613 7.8747 14.1253
* semnificativ la un p<.05 ; ** semnificativ la un p<.01

După cum se poate observa din tabelul nr. 2, apar diferenţe la nivelul depresiei şi
anxietăţii între femeile cu probleme şi cele fără probleme menstruale.
Femeile cu probleme înregistrează cote mai ridicate pe dimensiunile:
 depresie (tabel nr.1) şi această diferenţă este semnificativă la un p<.01 (t=8.391,
semnif.=.000);
 anxietatea ca trăsătură (tabel nr. 1) şi această diferenţă este semnificativă la un
p<.01 (t=7.045, semnif. = .000)
Femeile cu probleme înregistrează cote mai scăzute la Chestionarul de anxietate
Stai X1, această diferenţă fiind semnificativă la un p<.01 (t= -3409, semnif. = .001).
S-a observat că femeile cu probleme obţin la scara depresiei (BDI) cote
semnificativ mai ridicate (t=8.391, semnif.=.000). În lumina acestui rezultat putem spune
că persoanele cu probleme au o predispoziţie spre depresie mult mai ridicată decât lotul
celălalt (fără probleme), elemente ale dispoziţiei depresive: tristeţe, pesimism,
nemulţumire, sentimente de indiferenţă şi de gol interior, reverie, sentimente de
inferioritate şi culpabilitate, neplăcere faţă de sine, plâns, iritabilitate.
O altă diferenţă observată este cea a anxietăţii «de trăsătură» (t=7.045, semnif. = .
000, la un p<.01), ceea ce denotă că persoanele care prezintă probleme cu menstruaţia
sunt mai predispuse spre stări de anxietate, aceasta devenind o trăsătură a personalităţii
lor.
În legătură cu anxietatea ca stare de moment, aceasta a înregistrat cote mai mari la

5
nivelul lotului fără probleme (t=-3.409, semnif.=.001). Aceasta s-ar putea datora faptului
că majoritatea subiecţilor erau studente, iar aplicarea chestionarelor a fost făcută ]nainte
de sesiune, ceea ce presupune o anxietate mai mare datorată altor cauze decât celor legate
de menstruaţie. O altă problemă care se ridică aici ar putea fi nemăsurarea anxietă’ii de
stare în perioada SPM.

5
Ipoteza 2

Există diferenţe semnificative statistic intre femeile cu probleme menstruale şi cele


fără probleme din punctul de vedere al modului de relaţionare intimă.

În vederea testării acestei ipoteze am folosit rezultatele obţinute de subiecţi la


“Chestionarul multidimensional de relaţionare”.
Tabelul nr. 3 – Diferenţele de medii dintre femeile cu probleme menstruale si cele fara
probleme menstruale.
GRUPURI N Media Deviaţia Eroarea
standard standard a
mediei
RELATI 1 cu probleme 30 9.9333 3.3418 .6101
fara probleme 30 13.3333 2.7207 .4967
RELATI 4 cu probleme 30 12.5667 1.9061 .3480
fara probleme 30 11.1667 2.5337 .4626
RELATI 6 cu probleme 30 9.8333 2.9488 .5384
fara probleme 30 6.0000 3.4441 .6288
RELATI 8 cu probleme 30 7.5333 3.6553 .6674
fara probleme 30 4.2667 3.0731 .5611
RELATI 10 cu probleme 30 9.7667 1.6543 .3020
fara probleme 30 6.1000 3.6892 .6736
RELATI 12 cu probleme 30 9.4333 3.9626 .7235
fara probleme 30 14.4667 3.7207 .6793

Tabelul nr. 4 – Semnificaţia diferenţelor de medii dintre femeile cu probleme menstruale


şi cele fără probleme menstruale.

Sig. t df Semni Diferenţa Eroarea Intervalul


ficaţia mediilor standard de
lui t a încredere
diferenţei (95%)
Valoarea Valoarea
minimă maximă
RELATI1 .333 -4.321 58 .000** -3.4000 .7868 -4.9749 -1.8251
RELATI4 .049 2.418 58 .019* 1.4000 .5789 .2413 2.5587
RELATI6 .449 4.631 58 .000** 3.8333 .8278 2.1763 5.4904
RELATI8 .255 3.747 58 .000** 3.2667 .8719 1.5214 5.0119
RELAT10 .003 4.967 58 .000** 3.6667 .7382 2.1890 5.1443
RELAT12 .851 -5.072 58 .000** -5.0333 .9924 -7.0198 -3.0468
 semnificativ la un p<.05 ; ** semnificativ la un p<.01

5
După cum se poate observa din tabelul nr. 2, apar diferenţe semnificative statistic la
nivelul modului de relaţionare intimă pe umătoarele dimensiuni:
- respectul relaţiei, la un p<.01 (semnificaţia lui t = -4.321, semnif.=.000), ceea ce
înseamnă că femeile cu probleme nu au un sentiment de respect ţinând cont de aspectele
intime ale vieţii lor, nu sunt încrezătoare în relaţia lor intimă, nu sunt încrezătoare în
faptul că au capacitatea de a relaţiona intim cu un partener, le lipseşte încrederea în ele ca
partener intim
- conştienţa relaţiei, la un p<.05 (semnificaţia lui t=2.418, semnif.=.019). Această
semnificaţie denotă faptul că persoanele care au probleme cu menstruaţia se gândesc mai
puţin la relaţia lor intimă, la calitatea acesteia, spre deosebire de persoanele care nu
prezintă asemenea probleme.
- anxietatea privind relaţia, la un p<.01 (semnificaţia lui t=4.631, semnif.=.000), ceea
ce denotă că persoanele cu probleme menstruale sunt mai anxioase, mai tensionate în
relaţia intimă decât celelalte, se gândesc mult la aspectele intime ale vieţii intime şi
resimt un mare disconfort în relaţie.
- depresia legată de relaţia intimă, semnificativă la un p<.01 (semnificaţia lui
t=3.748, semnif.=.000). Din această diferenţă reiese faptul că persoanele ce prezintă
probleme au tendinţa de a evalua relaţiile intime într-un mod negativ şi se simt deprimate
în relaţia intimă faţă de celelalte, interes scăzut faţă de activitatea sexuală
- monitorizarea relaţiei; semnificativă la un p<.01 (semnificaţia lui t=4.967,
semnif=.000. Aceasta denotă că persoanele care au probleme cu menstruaţia sunt mai
preocupate de imaginea pe care o fac altora relaţia lor, aparenţele relaţiei intime proprii,
de impresia pe care relaţiile lor proprii o fac asupra altora.
- satisfacţia în relaţia proprie – la această scală obţinându-se o diferenţă negativă, la
un p<.01 (semnificaţia lui t=-5.072, semnif.=.000). Diferenţa obţinută pe această scală
denotă faptul că femeile din lotul cu probleme în menstruaţie sunt mai puţin satisfăcute
de relaţia proprie decât cele din celălalt lot, nevoile intime fiind mai puţin satisfăcute în
relaţie.
Astfel, putem afirma că diferenţe între femeile cu probleme şi cele fără probleme
apar numai pe anumite scale ale testului de relaţionare intimă şi anume acestea sunt mai

6
puţin încrezătoare în ele însele ca parteneri intimi, resimt un mai mare disconfort în
relaţie, sunt mai nesigure pe ele în relaţia intimă, evaluează relaţia intimă în mod negativ
şi simt un interes mai scăzut faţă de activitatea sexuală (sclalele 1, 4, 6, 8). De asemenea
ele sunt mai preocupate de imaginea pe care şi-o fac alte persoane despre propria lor
relaţie intimă, sunt maipreocipate de aparenţe (monitorizarea relaţiei – scala 10). De
asemenea ele sunt mai puţin satisfăcute în relaţia intimă decât persoanele fără probleme
(scala 12 – satisfacţia în relaţie), ipoteza fiind cofirmată.

6
Ipoteza 3.
Exista diferenţe semnificative statistic între femeile cu probleme menstruale şi cele
fără în ceea ce priveşte problemele fiziologice, concepţiile referitoare la menstruaţie ale
acestora, stări psihice, atitudini ale partenerului de viaţă, propriile atitudini faţă de
menstruaţie.
Pentru această ipoteză au fost folosite cotele subiecţilor la « Chestionarul pentru
menstruaţie ». Rezultatele semnificative obţinute prin testarea acestei ipoteze sunt
prezentate în tabelele următoare:
Tabelul nr. 5 – Diferenţele de medii dintre femeile cu probleme menstruale si cele fara
probleme menstruale.
GRUPURI N Media Deviaţia Eroarea
standard standard a
mediei
MENSTR1 cu probleme 30 40.8667 3.0932 .5647
fara probleme 30 22.8000 3.5467 .6475
MENSTR2 cu probleme 30 7.5667 2.2234 .4059
fara probleme 30 5.5333 3.4214 .6247
MENSTR3 cu probleme 30 28.2000 4.4210 .8072
fara probleme 30 19.5667 5.9171 1.0803
MENSTR5 cu probleme 30 28.9333 4.5405 .8290
fara probleme 30 19.3333 5.7914 1.0574

Tabelul nr. 6 – Semnificaţia diferenţelor de medii dintre femeile cu probleme menstruale


si cele fara probleme menstruale.

Sig. t df Semni Diferenţa Eraoarea Intervalul


ficaţia mediilor standard de
lui t a încredere
diferenţei
Valori Valori
minime maxime
MENSTR1 .430 21.027 58 .000** 18.0667 .8592 16.3468 19.7866
MENSTR2 .085 2.729 58 .008** 2.0333 .7450 .5421 3.5246
MENSTR3 .234 6.402 58 .000** 8.6333 1.3485 5.9339 11.3327
MENSTR5 .181 7.145 58 .000** 9.6000 1.3436 6.9105 12.2895
 semnificativ la un p<.05 ; ** semnificativ la un p<.01

6
După cum se poate observa din tabelul nr. 5, dimensiunile la nivelul cărora s-au
înregistrat diferenţe semnificative sunt :
 scala 1 – probleme fiziologice, semnificative la un prag p<.01 (t=21.027,
semnif.=.000)
 scala 2 – concepţii legate de menstruaţie, semnificative la un prag p<.01 (t=2.729,
semnif.=.008)
 scala 3- stări fizice şi psihice care apar în timpul sau înaintea ciclului menstrual,
semnificative la un p<.01 (t=6. 402, semnif.= .000)
 scala 5 - atitudinea subiectului faţă de menstruaţie şi stările fizice şi psihice pe
care le implică aceasta şi atitudinea faţă de sexualitate, diferenţe semnificative
fiind la un p<.01 (t=7.145, semnif.=.000)
Se poate observa că femeile cu probleme obţin la scala 1 (probleme fiziologice)
cote semnificativ mai ridicate (t=21.027, la un p<.01) decât femeile din celălalt lot ceea
ce arată că acestea prezintă numeroase simptome înaintea sau în timpul menstruaţiei,
stări de rău fizic şi psihic, tensiune, dureri abdominale, numeroase cheaguri, dereglări,
lipsa concentrării de la activităţi, flux menstrual prea redus sau prea abundent, etc.
La cea de-a doua scală, femeile cu probleme obţin cote semnificativ mai ridicate
decât celelalte (t =2.729, la un p<.01). Aceasta măsoară concepţiile legate de menstruaţie.
Astfel se poate spune că femeile ce prezintă probleme consideră menstruaţia ca pe ceva
nefiresc, «un blestem» dat femeie, un privilegiu pentru bărbaţi că nu suferă asemenea
transformări lunare.
La scala 3, femeile cu probleme menstruale prezintă stări fizice şi psihice mai
accentuate decât celelalte. Astfel ele au obţinut o cotă semnificativ mai ridicată (t =
6.402, la un prag p<.01). Astfel aceste femei prezintă o irascibilitate mai mare decât
celelte, panică, oboseală, uşoară agresivitate, lipsa concentrării, accentuarea stresului şi a
tristeţii.
La cea de-a cincea scală, care măsoară atitudinea subiectului faţă de problemele
legate de menstruaţie s-au obţinut de asemenea cote semnificativ mai ridicate la femeile
cu probleme decât la celelalte (t=7.145, la un p<.01)

6
Ipoteza 4.

Există corelaţii semnificative statistic între trăsăturile de personalitate, influenţa


stării de sănătate şi atitudinile şi comporatamentul faţă de sexualitate în rândul
persoanelor cu probleme în menstruaţie.

Rezultatele obţinute prin testarea acestei ipoteze sunt prezentate în tabelele


următoare:

Tabel nr. 7 – Corelaţii


MENSTR1 MENSTR2 MENSTR3 MENSTR4 MENSTR5
RELATI3 Corelaţia -.055 .245 -.417 .299 -.062
Pearson
Semnif. .773 .192 .022* .109 .743
N 30 30 30 30 30
RELATI4 Corelaţia -.349 -.062 -.394 -.030 -.513
Pearson
Semnif. .058 .744 .031* .877 .004**
N 30 30 30 30 30

** Corelaţia este semnificativă la un p<.01


* Corelaţia este semnificativă la un p<.05

Corelaţii semnificative la un p.01


O corelaţie negativă semnificativă la un .01 se observă între variabila menstraţie

5 – adică atitudinea subiectului faţă de menstruaţie şi faţă de sexualitate şi scara

Relaţionare 4 – conştienţa relaţiei de la Chestionarul multidimensional de relaţionare

(valoarea coeficientului de corelaţie Pearson=.004 ; semnificaţia=.001).

Astfel putem spune că subiecţii care au cote mai ridicate la dimensiunea atitudini

la chestionarul de menstruaţie nu sunt înclinaţi spre a analiza calitatea relaţiei intime,

dorinţele şi motivele ce stau la baza naturii relaţiei.

Corelaţii semnificative la un p<.05


Corelaţii pozitive s-au obţinut la un prag p<.05 se observă între:

6
- dimensiunea 3 la Chestionarul de relaţionare şi dimensiunea 3 la Chestionarul de
menstruaţie şi anume controlul intern al relaţiei şi stările fiziologice şi psihologice
dinaintea şi din timpul menstruaţiei (valoarea coeficientului de corelaţie Pearson = .022).
Astfel putem afirma că persoanele a căror stare este influenţată de menstruaţie,
atât fizic cât şi psihic nu cred că pot influenţa natura şi calitatea relaţiei lor intime, mai
degrabă aceasta este influenţată de starea subiectului.
- dimensiunea 4 la Chestionarul de relaţionare şi dimensiunea 4 la Chestionarul de
menstruaţie (valoarea corelaţiei Pearson = .031), adică între conştienţa relaţiei şi stările
fiziologice şi psihologice, ceea ce înseamnă că persoanele ale căror stări sunt modificate
nu sunt predispuse spre o analiză atentă a calităţii relaţiei, a dorinţelor şi motivelor legate
de aceasta.

6
IV. INTERPRETAREA REZULTATELOR STUDIULUI

Ipoteza 1.
Există diferenţe semnificative statistic între femeile cu probleme menstruale şi cele
fără probleme din punctul de vedere al nivelurilor de depresie şi anxietate.
Ipoteza 2.
Există diferenţe semnificative statistic între femeile cu probleme menstruale şi cele
fără probleme din punctul de vedere al modului de relaţionare intimă.
Ipoteza 3.
Există diferenţe semnificative statistic între femeile cu probleme menstruale şi cele
fără în ceea ce priveşte problemele fiziologice, concepţiile referitoare la menstruaţie ale
acestora, stări psihice, atitudini ale partenerului de viaţă, propriile atitudini faţă de
menstruaţie.
Ipoteza 4.
Există corelaţii semnificative statistic între trăsăturile de personalitate, influenţa
stării de sănătate şi atitudinile şi comporatamentul faţă de sexualitate în rândul
persoanelor cu probleme în menstruaţie.

Din cele patru ipoteze ale studiului, prima şi a doua a fost confirmate, iar ipoteza
trei a fost parţial confirmată şi patru de asemenea.
Astfel, deşi există diferenţe semnificative la nivelul personalităţii între femeile cu
probleme în menstruaţie şi cele fără probleme, este prea mult spus că ar fi vorba despre
un profil al personalităţii femeilor cu probleme menstruale.
Se constată un nivel mai ridicat spre tendinţe depresive la persoanele care au
probleme cu menstruaţia: tristeţe, pesimism, nemulţumire, sentimente de indiferenţă şi
gol interior, sentimente de inferioritate şi culpabilitate, plâns, irascibilitate.
Depresia rămâne cea mai frecventă boală a societăţii moderne în a cărei etiologie se
îmbină efectele stresului, frustrările cotidiene, factorii biologici, genetici, educaţionali.
Totodată, studiile anterioare au arătat că la femeile labile psihic aceste stări sunt
accentuate înainte de menstruaţie (sindrom premenstrual).

6
Diagnosticul diferenţial al sindroamelor premenstruale este de fapt foarte vast: boli
psihice (depresie, distimie, anxietate, tulburări de personalitate), migrene, endocrinopatii,
mastopatii, etc. Pe de altă parte, este asociat unei vaste comorbidităţi pentru anumite
afecţiuni psihice: depresie, alcoolism, suicid, comportamente violente sau periculoase.
Femeile suferind de SPM sunt în mod evident mai expuse riscului de a dezvolta un
episod depresiv major. Din contră, atunci când starea depresivă este deja prezentă,
exacerbarea premenstruală a simptomelor poate complica tabloul clinic.
De asemenea, nivelul anxietăţii la aceste femei este mai ridicat decât cele din lotul
de control. Persoanele anxioase sunt mai nesigure de sine, se simt incapabile de a face
faţă obstacolelor, sunt nemulţumite de ele însele, le lipseşte calmul şi echilibrul. De
asemenea, ele nu se consideră persoane fericite.
Din punct de vedere al modului de relaţionare intimă s-au remarcat diferenţe
semnificative între cele două grupe de subiecţi. Astfel, aceste femei nu au încredere în
relaţia lor intimă şi nici în ele însele ca partener intim. Ele se gândesc mai puţin la
calitatea relaţiei lor intime. De asemenea, ele sunt mai anxioase, mai tensionate în cadrul
relaţiei intime, resimt un mare disconfort în relaţie. Anxietatea dă o mare stare de
încordare, făcând individul să fie în acelaşi timp vulnerabil. În relaţie, ele manifestă
nevoia de a fi “aproape”, “alături” de celălalt. Însă această nevoie poate crea o
interdependenţă, se poate transforma într-o formă de “cuplu patologic”, în care celălalt nu
se mai poate dezvolta ca individuaţie, în care femeia care are predispoziţia spre anxietate,
îl “absoarbe” pe celălalt, îşi “devorează” inconştient partenerul, solicitându-i întreaga
atenţie şi întregul sprijin, cerând fără a dărui, luând fără a se mai putea gândi la celălalt.
Trăirea anxietăţii pune probleme de ordin existenţial în viaţa unui om, cu atât mai
mult va afecta viaţa unui cuplu. Trăirea anxietăţii, ca şi a depresiei, a angoasei în faţa
femeii fac ca acţiunile şi comportamentul său să fie defectuos în relaţia de cuplu.
Tulburări ca anxietatea şi reacţiile depresive persistente prezintă femeile denumite
de Gaston Ferdiere “les efectivements insatisfaites” (nesatisfăcute efectiv), ai căror
parteneri sunt mult diferiţi de partenerele lor. La aceste persoane, printre tulburările pe
care depresia le induce, cele de comportament sexual se află pe un loc important, chiar
dacă depresivii se feresc adesea să le reclame. Interesul pentru activitatea sexuală scade
odată cu interesul şi plăcerea şi faţă de alte lucruri. Senzaţia de oboseală şi lentoare

6
caracteristice depresiei sunt incompatibile cu dorinţa sexuală şi cu posibilitatea realizării
unui raport normal. Astfe, principalele tulburări sexuale sunt scăderea importantă a
libidoului, diminuarea fantasmelor şi imaginaţiei sexualeşi a receptivităţii faţă de
iniţiativele erotice.
Toate aceste tulburări fac ca imaginea de sine să fie în declin, să scadă încrederea şi
autostima şi prin acestea să accentueze atât depresia cât şi tulburările de sexualitate care o
însoţesc. Mai mult chiar, dorinţa partenerului va fi găsită ca ameninţătoare sau chiar
vinovată şi sentimentele de culpabilitate se vor amesteca cu cele de ostilitate. După mulţi
autori ar exista o patologie depresivă a sexualităţii feminine: reducerea receptivităţii
pentru viaţa sexuală, absenţa iniţiativei erotice şi insatisfacţie conjugală.
De asemenea, la aceste persoane se remarcă un interes crescut faţă de imaginea pe
care o face altora propria relaţie intimă, aparenţa relaţiei.
La persoanele cu probleme în menstruaţie se remarcă o cotă crescută şi la nivelul
problemelor fiziologice în comparaţie cu celălalt lot.
Astfel există o formă în care predomină manifestările fizice (distemie abdominală,
tensiune mamară, acnee, modificări ale apetitului, transpiraţii, cefalee) şi o alta în care
simptomele acuzate sunt psihologice (oboseală, iratibilitate, labilitate psihică, tristeţe,
hipersensibilitate, plâns).
Dismenoreea defineşte menstruaţia însoţită de dureri abdominale joase cu caracter
colicativ (de crampă abdominală), frecvent asociindu-se şi alte manifestări locale şi
generale. Durerea este resimţită în abdomenul inferior şi se însoţeşte frecvent de tulburări
digestive: greaţă, vărsături şi diaree. Pot apărea dureri rebele de cap (tip migrenă), edeme,
ameţeli, transpiraţii reci, valuri de căldură şi iritabilitate sau deprimare mai ales la femeile
labile psihic.
Se estimează că cel puţin 75% din femei relatează modificări premenstruale
minore sau izolate. Studii limitate sugerează o apariţie a SPM la 20 - 50% dintre femei şi
că 3 - 5% din femei experimentează simptome care pot satisface criteriile pentru această
tulburare propusă. (DSM IV, 1994)
Deşi femeile cu combinaţie de dismenoree (menstruaţie dureroasă) şi tulburare
disforică premenstruală este oarecum posibil să solicite tratament mai mult decât femeile
cu numai una din condiţii, cele mai multe femei prezintă numai una din condiţii.

6
Se constată dereglări ale ciclului menstrual (oligomenoree, hipomenoree,
polimenoree, hipermenoree).
De asemenea se remarcă diferenţe semnificative la cele două grupuri din punct de
vedere al intensităţii sindromului premenstrual. Astfel, persoanele din grupul definit “cu
probleme” acuză: senzaţii de balonare, durere difuză, însoţite de constipaţie, iritabilitate,
tensiune, deprimare, care pot ajunge la forme grave, disconfort mărit fizic şi psihic,
numeroase cheaguri, lipsa concentrării la activităţi.
Sunt cazuri în care SPM apare datorită unor factori emoţionali: conflicte maritale,
conjugale, nerealizarea aspiraţiilor profesionale, care prin simpla lor rezolvare poate
atenua până la dispariţie SPM. Acestea, acţionând asupra centrilor nervoşi şi în special
asupra hipotalamusului, pot să îi modifice secreţiile, influenţând astfel întreg lanţul
hormonal. Foarte frecvent există o stare de iritabilitate uneori chiar de tensiune nervoasă,
până la o stare de anxietate si degresiune. În formele mai uşoare - obişnuite - femeile
acuză o stare pronunţata de oboseală şi apatie.
De SPM sunt legati şi factori psihosociali: în principal stresul sau chiar
disensiunile maritale. Însăşi menstruaţia poate acţiona ca factor de stres. La pacientele
predispuse genetic şi sub influenţa indiscutabilă a factorilor endocrini, survin evenimente
de viaţă precipitante, pentru care trebuie evocaţi parametri ca personalitatea femeii sau
vulnerabilitatea la stres. Ifluenţa acestor facori psihologici este confirmată de o experienţă
interesantă: din momentul în care un grup de paciente sunt anunţate că suferă de SPM ele
descriu manifestări de mare intensitate. Este vorba în fond de o mare afecţiune încă greşit
circumscrisă, care rămâne dificil de crezut sau explicat, dar a cărei morbiditate nu ar
trebui subestimată. Dacă SPM este frecvent, acest lucru nu înseamnă că ar trebui
banalizat.
S-a pus problema dacă în timpul menstruaţiei femeile sunt mai excitate decât de
obicei. Astfel, la o parte din subiecţi s-a obţinut o cotă ridicată la această dimensiune.
W. Stekel în cartea Psihologia eroticii feminine îşi pune întrebarea dacă în timpul
menstruaţiei femeile sunt mai excitate sexual decât în restul perioadei. El îl citează în
cartea sa pe Rohleder care afirma că chiar şi la frigide în perioada menstruaţiei libidoul
este mai ridicat. Din contră, în experimentul lui Furbringer ia o energică poziţie împotriva
acestei presupuneri. În studiul Asupra problemei periodicităţii sexuale la sexul feminin

6
prezintă rezultatele unei mici statistici, utilizând un eşantion de 60 de persoane, unele
sănătoase, altele cu uşoare tulburări organice. Dintre acestea 87% resping net şi sigur
orice pornire a instinctului sexual în perioada menstruaţiei, cele mai multe având repulsii
faţă de relaţiile sexuale în această perioadă. Numai 8 femei au recunoscut că în perioada
menstruaţiei are loc o intensificare a libidoului.
Stekel afirmă că aparenta frigiditate a femeii în perioada menstruaţiei este un
produs al refulării nevrotice. Multe femei simt dezgust în această perioadă, nu pot sau nu
vor să se gândească la fenomenele sexuale. Aceasta vine probabil numai din faptul că în
timpul şi după menstruaţie toate tendinţele sexuale se intensifică. Instinctele se
accentuează, se anunţă dorinţe infantile, dorinţe refulate, dorinţe incapabile de a fi
conştiente se deşteaptă sau ameninţă să se deştepte. Imediat apare teama, ruşinea,
dezgustul şi astfel aceste dorinţe sunt respinse şi transformate. Tot Stekel afirmă că toate
fenomenele de apărare nevrotică se intensifică în perioada menstruaţiei. El prezintă cazuri
în care arată că “dorinţa de neplăcere” cedează în faţa “voinţei de plăcere” în timpul vieţii
instinctuale intensificate în perioada menstruaţiei.
Totodată s-au remarcat corelaţii între atitudinile faţă de menstruaţie şi atitudinile
subiectului faţă de sexualitate, corelaţii ce nu apar la persoanele fără probleme. Aceasta s-
ar putea explica prin negarea şi neacceptarea propriului corp şi totodată neacceptarea a
ceea ce implică o dezvăluire a intimităţii. Ele nu sunt înclinate spre a analiza calitatea
relaţiei, dorinţele şi motivele ce stau la baza naturii relaţiei.
W. Reich susţine că la psihopatele pe care le trata şi care erau complet frigide,
agresivitatea creştea la începutul menstruaţiei. Psihiatria vede în indispoziţia menstruală o
urmare directă a procesului somatic al menstruaţiei, încercând o influenţare organo-
terapeutică. Tot Reich susţine că irascibilitatea şi agresivitatea sunt reacţii psihice la
sângerarea genitală, deprimarea corespunzând în parte ofensei narcisice (majoritatea
femeilor se simt dezavantajate faţă de bărbaţi din cauza menstruaţiei) şi a refulării
instinctelor de distrugere (sentimentul de vinovăţie)
SPM rămâne o afecţiune cronică şi tratamentul eficace trebuie menţinut pe o
perioadă îndelungată. SPM şi DDP sunt de departe cele mai frecvente afecţiuni ale
perioadei premenstruale. Astfel, patru femei din zece suferă de simptome mai mult sau
mai puţin accentuate ce apar în perioada dinaintea menstruaţiei.

7
Putem afirma că există o influenţă în dublu sens, biunivocă între menstruaţie şi
problemele legate de ea şi personalitatea femeii şi relaţia de cuplu. Astfel, la persoanele
predispuse spre anxietate şi depresie apare o accentuare a acestor stări înainte de apariţia
menstruaţiei, dar şi disconfortul psihic şi fizic produs de aceasta poate determina reacţii
anxioase şi depresive.
De asemenea, persoanele cu probleme au o calitate de relaţionare intimă
defectuoasă şi în acelaşi timp o relaţie fragilă, cu probleme, nesatisfăcătoare poate
provoca simptome accentuate ale stării de disconfort dinaintea şi din timpul menstruaţiei.

7
V. CONCLUZII ASUPRA STUDIULUI REALIZAT

Rezultatele obţinute prin realizarea acestei cercetări confirmă existenţa unor


diferenţe între femeile cu probleme menstruale şi cele fără probleme la nivelul
personalităţii şi al modului de relaţionare intimă.
În cadrul primei ipoteze s-a realizat o comparaţie privind anxietatea şi tendinţele
depresive între cele două grupe de subiecţi.
Se constată un nivel mai ridicat spre tendinţe depresive la persoanele care au
probleme cu menstruaţia: tristeţe, pesimism, nemulţumire, sentimente de indiferenţă şi
gol interior, sentimente de inferioritate şi culpabilitate, plâns, irascibilitate.
De asemenea se constată o anxietate de trăsătură mai ridicată în rândul femeilor cu
probleme menstruale. Persoanele anxioase sunt mai nesigure de sine, se simt incapabile
de a face faţă obstacolelor, sunt nemulţumite de ele însele, le lipseşte calmul şi echilibrul.
A doua ipoteză a surprins diferenţe între cele două tipuri de subiecţi (femei cu
probleme şi femei fără probleme) din punct de vedere al relaţionării în cadrul relaţiei
intime. Astfel, aceste femei nu au încredere în relaţia lor intimă şi nici în ele însele ca
partener intim. Ele se gândesc mai puţin la calitatea relaţiei lor intime. De asemenea, ele
sunt mai anxioase, mai tensionate în cadrul relaţiei intime, resimt un mare disconfort în
relaţie. De asemenea, la aceste persoane se remarcă un interes crescut faţă de imaginea pe
care o face altora propria relaţie intimă, aparenţa relaţiei.
La persoanele cu probleme în menstruaţie se remarcă o cotă crescută şi la nivelul
problemelor fiziologice în comparaţie cu celălalt lot. Se constată dereglări ale ciclului
menstrual (oligomenoree, hipomenoree, polimenoree, hipermenoree).
De asemenea se remarcă diferenţe semnificative la cele două grupuri din punct de
vedere al intensităţii sindromului premenstrual. Astfel, persoanele din grupul definit “cu
probleme” acuză: senzaţii de balonare, durere difuză, însoţite de constipaţie, iritabilitate,
tensiune, deprimare, care pot ajunge la forme grave, disconfort mărit fizic şi psihic,
numeroase cheaguri, lipsa concentrării la activităţi.
S-au remarcat corelaţii între atitudinile faţă de menstruaţie şi atitudinile subiectului
faţă de sexualitate, corelaţii ce nu apar la persoanele fără probleme (ipoteza 4). Aceasta s-
ar putea explica prin negarea şi neacceptarea propriului corp şi totodată neacceptarea a

7
ceea ce implică o dezvăluire a intimităţii. Ele nu sunt înclinate spre a analiza calitatea
relaţiei, dorinţele şi motivele ce stau la baza naturii relaţiei.

PREZENTĂRI ILUSTRATIVE DE CAZ


1. OBSERVAŢII LEGATE DE LIMITELE CERCETĂRII ŞI
POSIBILITĂŢI DE CONTINUARE A STUDIILOR

BIBLIOGRAFIE
1. Andre, J., - Psihanaliza şi sexualitatea feminină, Ed. Trei, Bucureşti, 1997;
2. Asociaţia Psihiatrilor Liberi din România - Manual de diagnostic şi statistică a
tulburărilor mentale – DSM IV, 1994, Bucureşti, 2000;
3. Allport, G.W., - Structura şi dezvoltarea personalităţii, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1981;
4. Bodo, Victor – Educaţia armoniei sexuale,
5. Bristow, J., - Sexuality, Routledge, London, 1997;
6. Bruckner, Pascal, Finkielkraut, Alain – Noua dezordine amoroasă, Ed. Nemira,
Bucureşti, 1995;
7. Doron,R., Parot, Fr., - Dicţionar de psihologie, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1999;
8. Dehelean, M., - Semiologie şi criterii de diagnostic în psihiatria adultului:
perspectiva ICD - 10 – DCR – WHO şi DSM – IV – TR – APA
9. Enăchescu, C-tin., - Tratat de psihopatologie, Ed. Tehnică, Bucureşti, 2000;
10. Enăchescu, C-tin., - Tratat de psihosexologie, Ed. Polirom, Iaşi, 2003;
11. Enăchescu, C-tin., -Psihosexologie, Ed. Universal Dalsi, Bucureşti, 2000;
12. Evola, Julius – Metafizica sexului, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994;
13. Freud, S., -Vina de a fi femeie,
14. Giddens, A., - Transformarea intimităţii, Ed. Antet, Bucureşti, 2001;
15. Goldberg, D., - Ghid de psihiatrie practică, Ed. PRO, Bucureşti, 1999;
16. Golu, P. – Dinamica personalităţii, Ed. Geneze, Bucureşti, 1993;

7
17. Godfroid, I.O. – Psihiatria femeii
18. Knight, D., - Sexualitatea umană, Ed. Image, Bucureşti, 1999;
19. Lalo, Charles – Frumuseţea şi instinctul sexual, Ed. Excelsior, Timişoara, 2001;
20. Laquer, Thomas – Corpul şi sexul. De la greci la Freud, Ed. Humanitas,
Bucureşti, 1998;
21. Lăzărescu, M., - Introducere în psihopatologie antropologică, Ed. Facla,
Timişoara, 1998;
22. Leleu, Gerald – Cum să fim fericiţi în cuplu. Între fidelitate şi infidelitate, Ed.
Trei, Bucureşti, 1999;
23. Leonelli, Elisabetha – Dragoste şi sex – ghid de autoanaliză, Ed. Doina,
Bucureşti, 1997;
24. Macnab Francis – Dorinţa sexuală, Ed. Iri, Bucureşti, 1997;
25. Mândru Ungureanu, M., - Sex şi sexologie, Ed. Medicală, Bucureşti, 1994;
26. Macnab, Fr., - Dorinţa sexuală, Ed. IRI, Bucureşti, 1997;
27. Mitrofan, Iolanda – Cuplul conjugal. Armonie şi dizarmonie, Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1989 ;
28. Mitrofan, I., Ciupercă, C. - Incursiune în psihosociologia şi psihosexologia
familiei, Edit Press Mihaela, Bucureşti, 1998;
29. Mitrofan, I., Ciupercă, C.- Psihologia relaţiei dintre sexe,
30. Mitrofan, Nicolae – Dragostea şi căsătoria, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1984 ;
31. Mitrofan N., Mitrofan, I. – Elemente de psihologie a cuplului, Casa de editură şi
presă «Şansa» SRL, Bucureşti, 1994 ;
32. Nemţu, Cristina – Elemente de psihosexologie
33. Pease, A, Pease, B.- De ce bărbaţii se uită la meci şi femeile în oglindă,
Bucureşti, 2001;
34. Perciun, V., - Psihologie medicală, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2000;
35. Perciun, V., - Psihologie clinică, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2001;
36. Popescu-Neveanu-P., - Dicţionar de psihologie, Ed. Albatros, Bucureşti, 1978;
37. Radu, I., - Metodologia psihologică şi analiza datelor, Ed. Sincron, Cluj, 1993;
38. Reich, Wilhelm – Funcţia orgasmului, Ed. Trei, Bucureşti, 1995;

7
39. Stekel, W – Psihiatria femeii-
40. Stoica, T. – Sexologie şi educaţie sexuală
41. Strominger, L., - Psiho-patologie sexuală: Personalitatea sexuală şi modalităţile
sale de exprimare, Ed. Antet XX Press, Bucureşti, 2001;
42. Şchiopu, U., - Dicţionar de psihologie, Ed. Babel, Bucureşti, 1997;
43. Tudose, Florin – Erotica în cotidian: o incursiune în psihosexualitatea de fiecare
zi
44. Victor, J. S., - Human sexuality: a social psychological approach, Prentice-Hall,
1980;
45. Vintilă, M., - Curs de sexologie, UVT, Timişoara, 2000;
46. Westheimer, R. – Sex pentru toţi, Ed. Teora, Bucureşti, 1996;
47. Zlate, M., - Eul şi personalitatea, Ed. Trei, Bucureşti, 1997
48. http://www.sexdex.ro
49. http://www.infomedica.ro
50. http://www.ele.ro
51. http://www.seximus.ro