Stendhal, pe numele său adevărat Henri-Marie Beyle (23 ianuarie 1783, Grenoble – 23

martie 1842, Paris), a fost un scriitor francez renumit pentru finețea analizei sentimentelor

personajelor sale și pentru lipsa intenționată de sensibilitate a stilului său. Se crede că Stendhal și-a
ales pseudonimul literar ca un omagiu adus lui Johann Joachim Winckelmann, fondatorul arheologiei
moderne, născut în localitatea Stendal, Saxonia-Anhalt (Germania).

Stendhal a participat la războaiele care au urmat Revoluției franceze și din perioada Primului Imperiu

Napoleonian ca ofițer de dragoni și ca intendent militar.

Cuprins

 1Biografie

o 1.11796-1821 : Primii ani

o 1.21821-1831 : Elanul literar

o 1.31831-1842 : Ultimele opere, ultimele călătorii

 2Romanele lui Stendhal

o 2.1Realismul lui Stendhal

o 2.2Realismul în descrierea moravurilor și a societății

o 2.3Realismul subiectiv la Stendhal

 3Opera autobiografică

Biografie[modificare | modificare sursă]

1796-1821 : Primii ani[modificare | modificare sursă]

Stendhal se naște la Grenoble într-o familie burgheză. Mama sa, pe care o iubea mult, moare când el
avea 7 ani. În 1796 el intră la Școala Centrală din Grenoble. Între 1800 și 1801 viitorul scriitor
participă la Campania din Italia ca sublocotenent în al șaselea Regiment de dragoni. Întors la Paris, el
încearcă să se impună în domeniul comercial, literar și seducând femeile. Acești ani de început de
carieră vor constitui sursa de inspirație pentru personajul lui Julien Sorel din Roșu și Negru. În data de
3 august 1810, Stendhal este numit auditor în cadrul Consiliului de Stat, participând la administrație
și la războaiele napoleoniene. După căderea Imperiului care urmează Campaniei din Franța, în 1814,
el pleacă în Italia, instalându-se la Milano unde își regăsește iubita, Angela Pietragrua. Anul următor,
Stendhal își va grava pe cărțile de vizită : "Waterloo - ce păcat! Încă șase luni și aș fi fost numit prefect
de Sarthe la Le Mans".

În această perioadă el scrie mai multe opere legate de Italia ca și tratatul Despre dragoste. În 1821,
acuzat fiind de simpatie față de carbonari - influență sensibilă în nuvela Vanina Vanini - Stendhal este
expulzat din Milano.

1821-1831 : Elanul literar[modificare | modificare sursă]

Reîntors la Paris, aproape ruinat după decesul tatălui său, Stendhal începe să frecventeze saloanele
literare, își înființează propriul cenaclu și are chiar un discipol în persoana lui Prosper Mérimée. El
scrie pentru publicații periodice, publică primul său roman, Armance, urmat în 1830 de Roșu și
Negru, influențat în parte de Revoluția din iulie 1830, acest al doilea roman obținând un important
succes. După revoluție, este numit consul la Civitavecchia, în Italia.

1831-1842 : Ultimele opere, ultimele călătorii[modificare | modificare sursă]

Mormântul lui Stendhal în Cimitirul Montmartre

La Civitavecchia, scriitorul se plictisește și face dese călătorii, nereușind să încheie operele începute
(Amintirile unui egoist, Lucien Leuyen...). După ce termină ultima sa capodoperă, Mânăstirea din
Parma, în 1839, Stendhal moare de o criză cardiacă în noaptea de 22 spre 23 martie 1842 și este
înmormântat în Cimitirul Montmartre din Paris.

Romanele lui Stendhal[modificare | modificare sursă]

Opera lui Stendhal conține atât texte autobiografice (ca Viața lui Henri Brulard) cât și romane dintre
cele mai frumoase ale literaturii franceze: Roșu și Negru, Lucien Leuwen, Mânăstirea din Parma. Roșu
și Negru  este primul mare roman al lui Stendhal și primul care combină în mod subtil descrierea
realității sociale cu acțiunea romanescă, (după Erich Auerbach în celebrul său studiu Mimesis). Julien
Sorel, personajul central al romanului, este într-un sens produsul pur al epocii sale. Transportat de
ambiție, după lectura Memorialului din Sfânta Elena al lui Napoleon, conștient că de la Revoluție nu
numai nașterea ci și meritul personal are importanță, eroul visează să devină un nou Bonaparte.

Realismul lui Stendhal[modificare | modificare sursă]

Stendhal a gândit o anumită estetică realistă înainte de a o "aplica" în scriitură, realismul său specific

provenind din dorința de a crea un roman-oglindă, simplă reflexie a realității sociale și politice a
epocii dure pe care o traversa. În Racine și Shakespeare, scriitorul afirmă că datoria artei romantice
este de a răspunde gustului și tendinței populare. Realismul lui Stendhal înseamnă în primul rând
voința de a prezenta evenimente și fapte care îi interesează pe contemporani (Monarhia din Iulie
în Lucien leuwen, Restaurația în Roșu și Negru, înfrângerea și retragerea austriecilor în Mânăstirea
din Parma). În schimb, Stendhal este foarte preocupat de a reda sentimentele personajelor centrale
cu tot realismul psihologic de care e capabil. El se inspiră din teoriile privind iubirea conținute în
tratatul său Despre dragoste, încercând să fie un psiholog riguros. Sentimentul iubirii este descris cu
exactitate: naratorul insistă îndelung asupra începutului pasiunii și aventurii care îi urmează: cf. D-na
de Rênal - Julien, Julien - Mathilde de la Mole, Lucien Leuwen - D-na de Chasteller, Fabricio - Clélia.