Controlul administrativ ierarhic se exercită în cadrul raporturilor juridice de subordonare ierarhică, raporturi în care subiectele de drept se află în cadrul unei ierarhi administrative, subiectul de drept activ fiind titularul unei competenţe pe care o exercită ca o autoritate ierarhic superior faţă de alt subiect participant. Subordonarea ierarhică permite subiectului care are autoritate ierarhică superioară să exercite competenţa de a conduce, îndruma şi controla activitatea subiectelor de drept participante. Exercitarea acestei competenţe, în cadrul sistemului administraţiei publice, asigură funcţionalitatea şi unitatea sistemului în acţiunile de organizare a executării în concret a legii. Aşadar, spre deosebire de controlul intern care se efectuează din interiorul aceleiaşi instituţii administrative, controlul ierarhic se exercită de o instituţie ierarhic superioară asupra activităţii unei instituţii subordonate, ca parte esenţială a conducerii în administraţia publică. În conţinut, controlul ierarhic este similar cu controlul intern, ambele urmărind verificarea activităţii instituţiilor subordonate şi luarea măsurilor juridice necesare pentru înlăturarea şi prevenirea deficienţelor, deosebirea constând în faptul că subiectele controlului ierarhic sunt instituţii diferite, subiecte de drept administrativ distincte, aflate pe poziţii deosebite în cadrul raportului juridic. Pentru exercitarea controlului ierarhic nu sunt necesare dispoziţii exprese ale legii care să autorizeze autorul controlului să intervină în activitatea de control. Controlul ierarhic este modalitatea prin care este pusă în joc autoritatea ierarhică pe care o au organele superioare faţă de cele subordonate. Textele de lege sunt necesare numai atunci când se doreşte o limitare a atribuţiilor de control aşa, de pildă, în cazul în controlul ierarhic se poate realiza numai în ceea ce priveşte legalitatea actelor administrative şi nu oportunitatea lor, sau atunci când nu se atribuie competenţa anulării actelor organelor subordonate, ci numai suspendarea acestora. Procedural, controlul ierarhic se poate declanşa din oficiu sau pe baza unei reclamaţii sau sesizări efectuate de o persoană interesată împotriva activităţii unei instituţii publice, prin declanşarea a ceea ce se cheamă recursul ierarhic. Recursul ierarhic reprezintă o posibilitate pe care Lege nr. 554/2004 o oferă celor vătămaţi în drepturile lor prin actele administrative, pe care aceştia o pot folosi înainte de a se adresa instanţelor de contencios administrativ. Cu privire la efectele controlului ierarhi, reţinem că instituţia ierarhic superioară va putea să confirme, să anuleze, să modifice, să reformuleze sau chiar să înlocuiască actul emis de instituţia subordonată ca un act nou ( dacă aceasta intră în competenţa sa ). Instituţia superioară nu poate însă, să ia o măsură de atribuţia unei instituţii subordonate. Instituţia poate să-i anuleze sau să-i modifice actul sau decizia instituţiei subordonate, dar nu poate să o substituie instituţiei subordonate luând o măsură ce intră în competenţa acestuia, ceea ce ar genera o confuzie de atribuţii, o violare a autonomiei şi competenţelor. Instituţia ierarhic superioară căreia i s-a adresat un recurs ierarhic, urmare a exercitării controlului administrativ, are la dispoziţie mai multe variante de decizie: - să respingă recursul, menţinând şi confirmând actul administrativ; - să admită recursul şi să anuleze actul; - să admită, în parte, recursul, modificând actul. Alături de aceste variante legale, instituţia publică ierarhică poate să nu răspundă recursului reclamantului. Autorul recursului administrativ are la dispoziţie o acţiune la instanţă de contencios administrativ în condiţiile Legii nr. 554/2004. Şi controlul ierarhic ca şi controlul intern, vor pute declanşa acţiunea disciplinară sau alte forme de răspundere juridică împotriva persoanelor vinovate de producerea unor abateri, depistate cu ocazia controlului.