Sunteți pe pagina 1din 5

Miorita

           

            Balada “Miorita” este capodopera folclorului literar romanesc, George Calinescu


considerand-o, alaturi de  “Traian si Dochia”, “Zburatorul” si “Mesterul Manole” unul dintre
miturile fundamentale ale romanilor. “Miorita” face parte din ciclul celor mai vechi productii
populare romanesti, numite de specialisti “repertoriul pastoresc”.

            Balada a fost culeasa de Alecu Russo de la niste pastori din muntii Vrancei, pe cand se


afla in exil la Soveja si publicata in prima culegere de “Poezii poporale. Balade. (Cantece
batranesti) adunate si indreptate de Vasile Alecsandri”, antologie aparuta in 1852.

Balada populară „Mioriţa” este atît de răspîndită, a pătruns atît de adînc în sufletul şi
mentalitatea poporului moldovenesc, încît a dăinuit nu numai în forma orală, scrisă, ci şi în
imaginile unor pictori anonimi. Anumiţi autori declară că unele ilustraţii din „Evangheliarul din
Elizavetgrad” (secolul al XVI-lea) ar reda momente din balada „Mioriţa”. Alţi afirmă că aceleaşi
imagini reflectă subiecte biblice. Balada „Mioriţa” a fost şi va rămîne înveşnicită în imaginile
pictorilor Nicolae Brana, Ilie Bogdesco – creaţii de o înaltă inspiraţie, nedepăşite pînă astăzi ca
măiestrie şi valoare.

La pagina 146 se redă povestită în imagini picturale balada „Mioriţa”. „Peisajul e


moldovenesc, ciobanul (moldovan) e pictat pe fundalul unui munte cu brazi, ascultînd
mioara năzdrăvană, care îl sfătuie:

Stăpîne,
stăpîne,
Iţi cheamă şi-un caine...”
În altă imagine „ceilalţi doi păstori stau întorşi cu spatele la moldovan, aşa cum procedează
cei care pun la cale o fărădelege”.

În această versiune, victima renunță la lamentație, ia atitudine, se revoltă înainte de a fi


asasinată. Omorul rămâne punctul de maximă tensiune, în legătură cu tema “mireasa lumii”,
moartea fiind văzută ca o reîncorporare a trupului în natură.
O mioara nazdravana isi avertizeaza stapanul ca tovarasii lui, invidiosi pe turmele lui
“mandre”, pe cainii sai mai “barbati”, si-au pus in gand sa il omoare. 

Pastorul moldovean se adreseaza atunci oitei lui, transmitandu-i ultimele sale dorinte. El o
roaga sa ii spuna baciului ungurean si celui vrancean sa-l ingroape in strunga pentru a fi mai
aproape de oi si pentru a-si auzi cainii. Ii mai cere sa ii puna la capatai trei fluiere: vantul
“cand a bate”, mioarele auzind cantecul, se vor aduna si il vor plange cu “lacrimi de sange”.
Ciobanasul o mai roaga sa nu vorbeasca de omor, ci sa spuna ca s-a insurat si ca la nunta lui
“a cazut o stea”, ca “soarele si luna/ i-au tinut cununa”, ca preotii i-au fost “muntii mari”,
lautari – pasarile, iar nuntasi – brazii si paltinasii.

Dar, daca va intalni o maica batrana inlacrimata care intreaba de un “mandru ciobanel”, sa-i
spuna doar ca el s-a insurat “C-o fata de crai/Pe-o gura de rai”,
Dar mamei sa nu ii spuna nimic de felul neobisnuit in care s-a celebrat nunta – nici un
cuvant despre steaua care “a cazut”, nici despre faptul ca “soarele si luna” i-au “tinut
cununa”.

Cine pierde asa cum a pierdut ciobanul *Mioritei* este instapanit in sufletul pamantului
pentru ca noi toti ne-am nascut pe pamant. Pentru ca pamantul este carnea stramosilor
nostri si carnea stramosilor pomilor asa este: pom si om. In limba noastra, diferenta dintre
pom si om este diferenta dintre consoana si vocala”.