Sunteți pe pagina 1din 23

Capitolul 1.

Repere internaționale privind impozitele și taxele locale


1.1 . Caracterizarea generală
Impozitul reprezintă o contribuţie băneasca obligatorie cu titlu nerambursabil,
datorată, conform legii, statului de către persoanele fizice şi juridice pentru veniturile
care le obţin sau pentru averea pe care o posedă. Plata impozitului se efectuează în
cuantumul şi termenul precis stabilit prin lege.
Impozitele sunt cunoscute din antichitate şi se presupune că au apărut în cadrul
primelor formaţiuni statale, fiind determinate de necesităţile întreţinerii materiale a
celor ce exercitau forţa publică, îndeplinind atribuţiile autoritare de conducere statală.
De la apariţia lor, impozitele au fost concepute şi aplicate diferit, condiţionat
de dezvoltarea economico-socială şi de cheltuielile publice acceptate în fiecare stat.
Date despre impozitele şi cheltuielile publice din antichitate se cunosc în deosebi din
istoria statelor antice grec şi roman.
În republicile antice greceşti, ca şi în statul antic roman erau considerate
publice cheltuielile pentru organele de conducere statală, pentru întreţinerea şi
înzestrarea forţelor armate şi de ordine publică, construcţia şi înarmarea corabiilor de
război, construirea de drumuri, pentru temple şi serbări religioase etc.
În completarea resurselor domeniului public, în fiecare din aceste state au fost
instituite impozite diferite, unele ordinare sau curente altele extraordinare.
În statul antic atenian principalul impozit era pretins de la proprietarii de
terenuri şi de bunuri. Acesta era urmat de impozite asupra veniturilor meseriaşilor,
taxele pentru vânzarea în piaţă a produselor agricole, precum şi impozitul extraordinar
pe veniturile cetăţenilor bogaţi în timp de război ca o îndatorire de onoare a acestor
cetăţeni.
În statul roman antic, în toate etapele de evoluţie istorică, principalul impozit a
fost "tributum". La început acest impozit era perceput numai de la locuitorii
provinciilor cucerite, apoi a fost extins ca impozit cetăţenesc permanent, datorat de
toţi cetăţenii statului roman care avea proprietăţi imobiliare, iar mai târziu şi pentru
bunuri mobiliare. Apoi s-a instituit impozit asupra vânzărilor de bunuri, un impozit pe
meşteşuguri, pe numărul de sclavi şi impozitul datorat de celibatari.
Aceste impozite din statele atenian şi roman sunt o dovadă şi exemplu ale
răspândirii şi diversificării în antichitate al procedeului financiar al obligării
persoanelor fizice să plătească impozite ca venituri ale statului.
În Anglia, timp îndelungat, impozitul era cel datorat de proprietarii de pământ.
Concepţional, prin Charta Libertatum din 1215 s-a interzis instituirea impozitelor de
către monarhi fără aprobarea poporului. În acelaşi secol a fost introdus un impozit
diferenţiat pentru nobili, clerci şi ţărani, iar în secolele următoare au fost instituite
impozite pe clădiri, pe veniturile meşteşugarilor, ca şi impozite incluse în preţuirile de
vânzare a sării, cărbunilor, pieilor şi altor bunuri.

impozit pe
impozite pe
În Republica Florenţa din veniturile
succesiuni,
Italia în perioada cetăţenilor bogaţi
impozite pe sare
secolelor XII-XV existau:

taxe vamale la intrarea


mărfurilor în republică

Figura 1.1 Clasificarea impozitelor în Republica Florența din Italia

Sursa: Elaborat de autor pe baza https://www.impozitelocale1.ro/impozite.html

Între impozitele din evul mediu sunt remarcabile şi cele aplicate în Principatele
Romane, în care şirul de mare a dărilor ordinare cuprindea birul aşezat ca "cisla"
asupra localităţilor şi perceput cu denumirea de "sferturi", văcăritul, pogonăritul,
tutunăritul etc., cărora li se adăugau dările extraordinare - ploconul steagului la
urcarea pe tron a domnitorului, ajutorinţele şi altele.
În ultima parte a evului mediu în condiţiile dezvoltării meşteşugurilor şi a
manufacturilor, ca şi a comerţului, diversificarea veniturilor cetăţenilor a oferit
statelor posibilitatea sporirii numărului şi tipurilor impozitelor. Aceasta a fost
determinată şi de creşterea cheltuielilor publice pentru organele de stat.
Alain Euzeby înţelege prin impozite “prelevări pecuniare pretinse persoanelor
fizice şi morale, pe cale de autoritate, cu titlu definitiv şi fără contraprestaţie directă
în vederea acoperirii cheltuielilor publice şi intervenţiei economice şi sociale a
puterilor publice“.1
Ioan Talpoş consideră că “ impozitul reprezintă o formă de prelevare silită la
dispoziţia statului, fără contraprestaţie directă şi cu titlu nerambursabil, a unei părţi
din veniturile sau averea unei persoane fizice şi/sau juridice, în vederea acoperirii
unor necesităţi publice “.2
Datorită numărului mare şi diversificării exagerate a impozitelor în Franţa,
Adunarea Constituantă întrunită după revoluţia franceză din 1789 a decis reforma
impozitelor prin înlăturarea privilegiilor avute până atunci de nobili şi clerci,
suprimarea arbitrarului aparatului fiscal, înlăturarea unor impozite pe vânzări,
prevederea drepturilor cetăţenilor de a consimţi liber la satisfacerea impozitelor.
Concepţia instituirii impozitelor cu "consimţământul contribuabililor" a fost
preluată atât de doctrina finanţelor publice moderne, cât şi de legiuitorii din mai multe
state contemporane. Însă în aplicarea practică a acestei concepţii s-a ajuns doar la
reprezentarea în competenţa parlamentarilor a dreptului de a reglementa impozitele,
taxele şi alte venituri bugetare.
În perioada contemporană, exercitarea dreptului parlamentarilor - ca organe
reprezentative - de a institui şi modifica impozitele a fost dominată de creşterea
continuă a cheltuielilor publice în toate statele. În consecinţă, parlamentele din statele
contemporane au fost şi sunt cele mai des forţate de împrejurări să sporească
impozitele, consimţământul cetăţenilor la aceste impozite considerându-se exprimat
prin votarea legilor referitoare la impozite de către reprezentaţii lor în parlamente.
În toate statele contemporane sistemele fiscale naţionale au evoluat, cuprinzând tot
mai multe impozite pe vânzarea bunurilor sau de consumaţie, accize speciale sau
monopoluri fiscale cuprinse în preţurile de vânzare, taxe de timbru, taxe vamale şi alte
venituri ale bugetelor. Dintre acestea, impozitele pe consum, accizele şi monopolurile
fiscale depăşesc în unele state ponderea celorlalte impozite în rândul veniturilor
bugetare.
Evoluţia modernă a impozitelor în Europa este marcată de înlăturarea
deosebirilor dintre legislaţiile fiscale naţionale ale statelor membre ale Comunităţii

1
http:www.pwcglobal.com, David Trow: Reforma sistemului contabil din România, 2003.

2
Talpoş, I.- Finanţele Românieie, vol I, Editura Sedona, Timişoara,1995
Europene, de armonizarea acestor legislaţii şi de instituirea unor procedee fiscale cât
mai asemănătoare subordonate politicii fiscale comunitare.
Cea mai veche resursă financiară este impozitul. Originile sale aparţin
perioadei de statornicire a organizaţiei statale. Iniţial, s-a recurs la prelevări asupra
bunurilor private, iar odată cu introducerea monedei se practică impozite în bani. În
literatura de specialitate se întâlnesc mai multe noţiuni de impozit, însă cele mai
frecvent întâlnite sunt următoarele:
Din noţiunile menţionate recurg şi principalele trăsături ale impozitelor: 3

Legalitatea impozitelor
Obligativitatea
impozitelor

Nerestituirea impozitelor
Nonechivalența
impozitelor

Figura 1.2. Trasăturile impozitelor


Sursa : Elaborat de autor pe baza https://www.impozitelocale1.ro/impozite.html

Legalitatea impozitelor. Aceasta presupune, că instituirea de impozite se face


în baza autorizării conferite prin lege. Nici un impozit al statului nu se poate stabili şi
percepe decât dacă există legea respectivă la impozit.

3
Galina Ulian, Mariana Doga-Mîrzac, Lilia Rotaru – Finanțe Publice Note de curs,
Chișinău, 2007
Obligativitatea impozitelor. Aceasta înseamnă, că plata nu este benevolă, ci
are caracter obligatoriu pentru toate persoanele care obţin venituri sau deţin bunuri din
categoria celor supuse impozitării conform legilor în vigoare.
Nerestituirea impozitelor. Prevede, că prelevările de impozite la fondurile
publice de resurse financiare se fac cu titlu definitiv şi nerambursabil. Adică,
transferurile de impozite făcute în aceste fonduri sunt utilizate numai la finanţarea
unor obiective necesare tuturor membrilor societăţii şi nu unor interese individuale
sau de grup.
Nonechivalenţa impozitelor. Poate fi înţeleasă, pe de o parte, ca o plată în
schimbul căreia contribuabilii nu beneficiază de contraservicii imediate şi direct din
partea statului, pe de altă parte, ca o diferenţă între cuantumul impozitelor plătite şi
valoarea serviciilor primite în schimb în viitor.
Rolul impozitelor de stat se manifestă pe plan financiar, economic şi social.
Rolul cel mai important al impozitelor este cel financiar, deoarece acesta constituie
mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea
cheltuielilor publice. În ultimul timp s-a accentuat rolul impozitelor pe plan economic,
caracterizat prin încercările statului de a folosi impozitele ca un mijloc de intervenţie
în activitatea economică. Pe plan social rolul impozitelor se concretizează în faptul că,
prin intermediul lor statul procedează la redistribuirea unei părţi importante din PIB
între clase şi pături sociale.
În literatura de specialitate se vorbeşte de existenţa unor limite ale impozitelor,
caracterizată ca pondere a acestora în produsul intern brut limita impozitelor dintr-o
anumită ţară este influenţată atât de factori externi sistemului de impozite, cât şi de
factori interni (proprii) ai acestuia.4

Nivelul produsului
intern brut pe
condiţii locuitor
de Factorii externi
natură sunt:

Nivelul mediu al
impozitelor pe plan
condiţii de internaţional
natură
economică
4
Gheorghe Filip – Finanțe Publice, suport de curs, București, 2007
Figura 1.3 Factorii externi care influențează impozitele
Sursa : Elaborat de autor pe baza : Gheorghe Filip – Finanțe Publice, suport de
curs, București, 2007

În cadrul factorilor proprii sistemului de impunere, care influenţează limita


impozitelor, locul cel mai important îl ocupă progresivitatea cotelor de impunere.
Astfel în ţările în care impozitele au o pondere mai ridicată în produsul intern brut,
cotele de impunere au o progresivitate mai înaltă.
Реntru а-şі рutеа еxеrсіtа funсţііlе şі sаrсіnіlе, оrgаnеlе lосаlе аlе рutеrіі şі
аdmіnіstrаţіеі dе stаt аu nеvоіе dе аnumіtе rеsursе fіnаnсіаrе. Іmроzіtеlе şі tаxеlе
lосаlе, rерrеzеntаtіvе реntru bugеtеlе unіtăţіlоr аdmіnіstrаtіv-tеrіtоrіаlе sе соnstіtuіе
са vеnіturі рrорrіі şі sunt fоlоsіtе реntru а fіnаnţа сhеltuіеlіlе асеstоr bugеtе.
Nоţіunеа dе іmроzіt dеsеmnеаză “principala formă a resurselor financiare
publice constituită pe baza unor prelevări obligatorii de către stat, a veniturilor şi
resurselor private în formă bănească”.5 Рrіn urmаrе, іmроzіtul еstе о оblіgаţіе
аdrеsаtă рорulаţіеі dе сătrе stаt şі соnstă în rеnunţаrеа unеі рărţі dіn vеnіturіlе sаu
аvеrеа аflаtă în роsеsіа рорulаţіеі în іdееа сеdărіі stаtuluі сu sсорul асореrіrіі
сhеltuіеlіlоr рublісе dеsfăşurаtе dе асеstа. 
Іmроzіtеlе lосаlе rерrеzіntă рrіnсіраlеlе rеsursе dе соnstіtuіrе а bugеtеlоr
lосаlе şі rерrеzіntă рlаtа unоr sumе dе bаnі dе сătrе реrsоаnеlе fіzісе şі jurіdісе саrе
dеţіn рrорrіеtăţі sаu dеsfăşоаră асtіvіtăţі рrоfіtаbіlе ре un аnumіt tеrіtоrіu. Іmроzіtеlе
lосаlе sе înсаdrеаză în sfеrа іmроzіtеlоr dіrесtе şі sunt stаbіlіtе nоmіnаl în sаrсіnа
fіесăruі соntrіbuаbіl, înсаsându-sе dіrесt dе lа subіесţіі іmроzіtuluі sаu în sfеrа
іmроzіtеlоr іndіrесtе, înсаsându-sе рrіn іntеrmеdіul unеі tеrțе реrsоаnе. Іmроzіtеlе
lосаlе sе іnstіtuіе şі sе аdmіnіstrеаză dе сătrе аutоrіtăţіlе рublісе lосаlе.
Са şі іmроzіtеlе, tаxеlе sunt іnstіtuіtе рrіn lеgе, аu саrасtеr оblіgаtоrіu şі
dеfіnіtіv, dаr аu аnumіtе оbіесtіvе şі sunt рlătіtе dе сătrе соntrіbuаbіlі în sсорurі
рrесіsе. Tаxеlе rерrеzіntă “suma plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă
pentru serviciile prestate acestuia de către o unitate economică ori o instituţie
publică”. Tаxеlе rерrеzіntă о рlаtă în bаnі, іndіvіduаlă, dеfіnіtіvă şі nеrаmbursаbіlă,
іаr stаtul sаu о unіtаtе рrіvаtă аutоrіzаtă аrе оblіgаţіа dе а оfеrі un есhіvаlеnt dіrесt şі
іmеdіаt, сum аr fі оfеrіrеа dе bunurі şі sеrvісіі рublісе, соntrіbuаbіlіlоr.
5
Brezeanu P. Fiscalitate: Concept. Metode. Practici, Bucureşti Economica 1999
Tаxеlе lосаlе “presupun perceperea unor sume de bani ce au ca destinaţie
asigurarea funcţionării unor servicii publice locale create în interesul persoanelor
fizice şi juridice” . Реntru асеst tір dе рrеlеvărі sе іndіvіduаlіzеаză о саrасtеrіstісă
nерrеzеntă lа nіvеlul іmроzіtеlоr şі аnumе соntrарrеstаţіа dіrесtă fаţă dе sumа саrе sе
înсаsеаză dе lа реrsоаnеlе fіzісе sаu jurіdісе în саuză. Асtіvіtăţіlе рrеstаtе dе
іnstіtuţііlе рublісе аu drерt соst асеstе tаxе, însă sumа рlătіtă nu еstе есhіvаlеntă сu
sеrvісііlе рrеstаtе. Dе асееа, sumеlе рlătіtе са tаxе sunt аsіmіlаtе іmроzіtеlоr, întruсât
сеа mаі mаrе раrtе dіntrе асеstеа аu саrасtеr dе trаnsfеr fără есhіvаlеnţă lа dіsроzіţіa
stаtuluі.
Сееа се lе еstе sресіfіс tаxеlоr şі іmроzіtеlоr lосаlе sе соnturеаză în
tеhnісіlе dе аşеzаrе şі реrсереrе, mаі întâі, рrіn аnumіtе саrасtеrіstісі. În рrіmul rând,
în аrіа lоr dе аdrеsаrе şі іnсіdеnţă іntră соntrіbuаbіlіі аflаţі în реrіmеtrul lосаlіtăţіі, іаr
bunurіlе іmроzаbіlе оrі tаxаbіlе sunt sіtuаtе în unіtăţіlе аdmіnіstrаtіv-tеrіtоrіаlе. О
аltă саrасtеrіstісă sе rеfеră lа fарtul сă іmроzіtеlе sі tаxеlе lосаlе rерrеzіntă
іnstrumеntе dе mаnіfеstаrе а аutоnоmіеі lосаlе şі dе аsеmеnеа, рrеsuрun fіnаnţаrеа
сhеltuіеlіlоr рublісе dіn bugеtеlel lосаlе.  
Соntrіbuаbіlі dе іmроzіtе sі tаxе lосаlе роt fі аtât реrsоаnе fіzісе саrе
dеsfăşоаră асtіvіtăţі есоnоmісе ре bаzа lіbеrеі іnіţіаtіvе оrі еxеrсіtă în mоd іndіvіduаl
sаu рrіn аsосіеrе оrісе рrоfеsіе lіbеr, сât şі реrsоаnе jurіdісе, rеsресtіv еntіtăţі
rерrеzеntаtе dе реrsоаnе fіzісе înrеgіstrаtе lеgаl, се аu раtrіmоnіu dіstіnсt, în sсорul
dеsfăşurărіі unеі асtіvіtăţі.
În оріnіа unоr аutоrі, “la constituirea fondurilor publice locale participă cu
resurse toate sectoarele sociale: public, privat, cooperatist, mixt, precum și populația
în proporții diferite în raport cu capacitatea lor financiară”. 6 În асеst рrосеs аl
mоbіlіzărіі rеsursеlоr, sе аtrаgе lа bugеtеlе lосаlе о аnumіtă раrtе dіn асumulărіlе
bănеștі rеаlіzаtе în есоnоmіа lосаlă lа unіtățіlе есоnоmісе șі dіn іmроzіtе șі tаxе dе lа
рорulаțіе. 
Іnfоrmаţііlе rеfеrіtоаrе lа іmроzіtеlе şі tаxеlе lосаlе sunt dе іntеrеs рublіс, іаr
аutоrіtăţіlе аdmіnіstrаţіеі рublісе lосаlе аu оblіgаţіа dе а аsіgurа ассеsul lіbеr şі
nеîngrădіt la acestea.
Іmроzіtеlе şі tаxеlе lосаlе sе аsеаmănă сu сеlе gеnеrаlе рrіn саrасtеrul оblіgаtоrіu,
саrасtеrul dеfіnіtіv şі рrіn lірsа соntrарrеstаţіеі în vеdеrеа sаtіsfасеrіі unоr сеrіnțе
6
Văcărel I. Finanţe publice. Bucureşti, 2002
sосіаl-сulturаlе, есоnоmісе șі а furnіzărіі unоr sеrvісіі рublісе. Rеfеrіtоr lа саrасtеrul
оblіgаtоrіu аl tаxеlоr şі іmроzіtеlоr lосаlе роаtе fі nuаnţаt fарtul сă fоrţа соеrсіtіvă
араrţіnе unеі аutоrіtăţі lосаlе.
Рrіnсіраlеlе іntеrrеlаțіі sе mаnіfеstă întrе fіnаnțеlе рublісе lосаlе șі fіnаnțеlе
аdmіnstrаțіеі сеntrаlе dе stаt dеоаrесе аutоrіtățіlе аdmіnіstrаțіеі рublісе lосаlе lа саrе
vеnіturіlе dіn tаxе șі іmроzіtе nu асореră сhеltuіеlіlе рrеvăzutе în bugеtul рrорrіu
bеnеfісіаză dе соtе dеfаlсаtе dіn TVА șі dе trаnsfеrurі. Fіrmеlе рrіvаtе рlătеsс
іmроzіt ре сlădіrі, іmроzіt ре tеrеnurі șі tаxе lосаlе реntru sеrvісііlе рublісе dе саrе
bеnеfісіаză. Fіrmеlе сu саріtаl dе stаt șі rеgііlе аutоnоmе рlătеsс іmроzіt ре рrоfіt lа
bugеtеlе unіtățіlоr аdmіnіstrаtіv- tеrіtоrіаlе.

Redistribuirea unor venituri


primare sau derivate (socială)

Reglarea unor
fenomene Contribuţia la formarea
economice sau Funcţiile fondurilor generale de
sociale dezvoltare a societăţii
impozitelor
(economică)

Figura 1.4 Funcțiile impozitelor


Sursa : Elaborat de autor pe baza : Galina Ulian, Mariana Doga-Mîrzac, Lilia
Rotaru – Finanțe Publice Note de curs, Chișinău, 2007.

Prin politica fiscală practicată, statul are dreptul de a prelua o parte din
veniturile realizate de subiectele de drept sau de a percepe o parte din costul
serviciilor prestate în folosul solicitanţilor. Impozitele la care sunt obligate subiectele
plătitoare îndeplinesc, în principiu, trei funcţii:
Contribuţia la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societăţii (fiscală)
este o obligaţie a tuturor persoanelor fizice sau juridice care obţin venituri impozabile
sau taxabile. Aceste fonduri sunt utilizate de stat pentru finanţarea de obiective şi
acţiuni cu caracter general, folosind întregii colectivităţi ca: finanţarea instituţiilor
publice, constituirea rezervelor de stat, alte acţiuni şi obiective cu caracter economic
şi social.
Redistribuirea unor venituri primare sau derivate (socială) este operaţiunea
de preluare a unor resurse în vederea repartizării lor pentru satisfacerea unor trebuinţe
acceptate în folosul altora decât posesorii iniţiali ai resurselor.
Redistribuirea aplică principiul depersonalizării resurselor, înfâptuindu-se pe mai
multe planuri pentru satisfacerea tuturor trebuinţelor generale ale societăţii. Datorită
faptului că redistribuirea exagerată şi nerealistă are consecinţe grave asupra
cointeresării şi responsabilităţii, practicarea acestuia prin metode administrative şi
gratuite justificată va fi înlocuită cu redistribuirea prin metode economice sau
restituibile. În cazurile când redistribuirea pe baza principiului mutualităţii, aceasta
este nu numai inerentă dar şi echitabilă.
Reglarea unor fenomene economice sau sociale (economică) acţionează în
mod diferit în cazul unităţilor economice sau a persoanelor fizice. La unităţile
economice, prin impozite şi taxe se influenţează preţurile mărfurilor şi tarifelor
executărilor de lucrări şi servicii publice, rentabilitatea, eficienţa economico-
financiară, etc. La persoanele fizice, prin impozite şi taxe se stimulează utilizarea cât
mai productivă a terenurilor agricole şi ale altor bunuri, pe care le au în patrimoniul
personal, se limitează realizarea de venituri exagerate.7

7
Fleşariu I., Tabără V., Baltador M., - "Culegere de acte normative pentru impozite şi
taxe ale consiliilor locale", Sibiu 2000
1.2. Elementele impozitului și cotele de impozitare
Impozitele şi taxele se caracterizează fiecare în parte prin anumite trăsături
determinate de modul de aşezare, provenienţă, percepere, rolul lor etc. In acelaşi timp,
însă sunt anumite elemente comune specifice tuturor impozitelor care trebuie să se
regăsească în reglementarea fiecărui tip de impozit, fără de care acesta nu s-ar putea
aşeza, determina, urmări şi realiza. Aceste elemente trebuie să fie bine precizate în
momentul instituirii unui impozit, deoarece din ele rezultă în sarcina cui cade
impozitul respectiv, cuantumul acestuia, modul de aşezare şi percepere, caile de
urmărire în caz de neplată, sancţiunile pentru încălcarea prevederilor legale.
Elementele impozitului înaintate în teoria şi practica financiară sunt următoarele:

Subiectul impozitului

Obiectul Baza de calcul

impozitului
Suportatorul

Sursa Asieta

impozitului Elementele
impozituluui

Înlesnirile
Sancțiunile
fiscale

Cota
Unitatea de
impunere
Termenul de
plata

Figura 1.5 Elementele impozitelor


Sursa : Elaborat de autor pe baza https://www.impozitelocale1.ro/impozite.html
Obiectul impozitului, reprezintă elementul concret care stă la baza aşezării
acestuia şi poate fi diferit în funcţie de provenienţa impozitului, scopul urmărit, natura
plătitorului. Astfel, ca obiect al impozitului poate apărea:

venitul
cheltuielil Obiectele
e impozitul-
ui sunt:

Actele
realizate de averea
organele
statului

Figura 1.6 Obiectele impozitului


Sursa: Elaborat de autor pe baza :
https://www.impozitelocale1.ro/impozite.html
• Venitul, care poate fi profitul (beneficiul) agenţilor economici şi veniturile
persoanelor fizice;
• Averea (bunurile), care este reprezentată de clădiri, terenuri, mijloace de
transport;
• Cheltuielile (consumul), care constituie produsul, serviciul prestat sau
lucrarea executată, bunul importat în cazul impozitelor indirecte;
• Actele şi faptele realizate de organele statului pentru care se datorează taxe
de timbru şi înregistrare. Spre exemplu, eliberarea, legalizarea, autentificarea unor
acte, deschiderea şi dezbaterea succesiunilor, soluţionarea litigiilor de către organele
de judecată.
Baza de calcul (materia impozabilă) reprezintă elementul pe care se
fundamentează evaluarea (calculul) impozitului.8
Subiectul impozitului (contribuabil, plătitor) este persoana fizică sau juridică
deţinătoare sau realizatoare a obiectului impozabil şi care potrivit legii este obligat la
plata acestuia.
Înlesnirile fiscale reprezintă un alt element prevăzut de actele normative
fiscale (financiare) şi se referă la reduceri, scutiri, bonificaţii, amânări şi eşalonări ale
plăţii la buget.
reduceril
e
scutirile
Înlesnirile fiscale
cuprind:

Amânările
și
Bonificațiile

Figura 1.7 Clasificarea înlesnirilor fiscale


Sursa :Elaborat de autor pe baza : http://www.rasfoiesc.com/business/economie.php
Scutirile se aplică în vederea favorizării anumitor activităţi care folosesc forţa
de muncă cu randament scăzut. Ele pot avea şi un caracter social ca în cazul scutirii de
la impozit a unor categorii sociale de populaţie.
Reducerile vizează atât scopuri sociale cît şi economice, cum este cazul
reducerii bazei impozabile la impozitul pe venit reinvestit în anumite scopuri
prevăzute de lege.
Bonificaţiile se acordă pentru a stimula anumiţi plătitori de impozite şi taxe să-
şi achite obligaţiile înainte de expirarea termenelor prevăzute de lege, de regulă, până
la primul termen de plată. Ca bonificaţiile să fie eficiente ele trebuie extinse pe mai
multe categorii de contribuabili, mărindu-se şi gradul lor de cointeresare, pentru ai
determina pe plătitori să-şi achite cu anticipaţie obligaţiile faţă de buget, ce este
avantajos pentru stat în condiţiile de inflaţie.

8
Tabără V. – "Finanţe publice", vol I şi II, Editura Alma Mater, Sibiu, 2003
Amânările şi eşalonările au în vedere decalarea termenelor de plată şi
respectiv, fragmentarea sumei de plată în mai multe tranşe ce urmează să fie vărsate la
buget.
Sursa impozitului arată din ce anume se plăteşte impozitul (venit ori,
excepţional, averea). Venitul ca sursă de plată poate apărea sub mai multe forme:
salariu, profit, dividend etc. Averea poate apărea sub formă de capital (în cazul
acţiunilor emise) sau sub formă de bunuri (mobile sau imobile). În cazul impozitului
pe venit sursa impozitului întotdeauna coincide cu obiectul impunerii, pe când la
impozitele pe avere sursa nu coincide cu obiectul impunerii, deoarece impozitul se
plăteşte din venitul obţinut în urma exploatării (utilizării) averii respective.
Unitatea de impunere reprezintă unitatea în care se exprimă obiectul sau
materia impozabilă, adică leul (uinăți monetare) în cazul veniturilor; metru pătrat sau
hectar la impozitul funciar; capacitatea cilindrică la mijloacele de transport etc.
Asieta (modul de aşezare) impozitului reprezintă ansamblul măsurilor privind
identificarea subiectelor şi obiectelor impozitului, evaluarea obiectului impozabil,
determinarea impozitului datorat statului.
Termenul de plată indică data la care sau până la care impozitul trebuie achitat
faţă de stat. El apare ca:

interval de timp în care


dată fixă la care
sumele trebuie vărsate la
obligaţiunile trebuie Termenul de
buget
achitate plată apare ca:

Figura 1.8 Termenul de plată


Sursa :Elaborat de autor pe baza : http://ostratulat.ase.md/cursuri-
didactice/109-impozitele-directe.html

Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suportă în ultima


instanţă impozitul (căruia i se adresează).
Cota impozitului (cuantumul unitar, unitatea de evaluare) reprezintă impozitul
aferent unei unităţi de impunere.
Cota
procent impozitului fixă
u-ală poate fi:

Figura 1.9 Cota impozitului


Sursa :Elaborat de autor pe baza : http://ostratulat.ase.md/cursuri-
didactice/109-impozitele-directe.html
Cota fixă este o sumă absolută, invariabilă pe unitatea de măsură
Cota procentuală este un procent de impozit asupra bazei de calcul. Cota
procentuală poate fi: proporţională, progresivă, regresivă
Sancţiunile sunt un element pe care legea fiscală îl cuprinde, având scopul de a
întări odată în plus caracterul obligatoriu al achitării impozitelor şi taxelor,
precizându-se totodată penalizările aplicate plătitorilor ce se abat de la această
îndatorire legală. Cele mai frecvent întâlnite sancţiuni în caz de neplată la termen sau
sustragere de la impunere sunt majorările de întârziere (penalităţile) şi amenzile
fiscale pentru încălcările care nu sunt infracţiuni, potrivit prevederilor legii penale. Se
poate înţelege că în domeniul impozitelor poate să intervină şi răspunderea penală
pentru contribuabili persoane fizice ori salariaţi şi persoanelor juridice, în cazurile în
care încălcare normelor privind impozitele şi taxele întrunesc elemente constitutive
ale vreuneia dintre infracţiunile prevăzute de Codul Penal sau alte legi emise în acest
scop.9

1.3. Clasificarea impozitelor


9
Tabără V. – "Finanţe publice", vol I şi II, Editura Alma Mater, Sibiu, 2003
Impozitele se practică sub o diversitate de forme, corespunzator pluralității
formelor sub care se manifesta materia impozabilă și numarul mare al subiecților în
sarcina cărora se instituie.
De aceea, pentru a putea sesiza cu mai mare ușurintă efectele diferitelor
categorii de impozite pe plan economic, social și politic, se impune clasificarea
corespunzătoare a acestora, în funcție de criteriile puse la dispoziție de știința
finanțelor.
Aceste criterii sunt următoarele:
-        trăsăturile de fond și de formă ale impozitelor;
-        obiectul asupra cărora se așează;
-        scopul urmărit de stat prin instituirea lor;
-        frecvența perceperii lor la bugetul public;
-        după instituția care le administrează.
I . În funcție de trăsăturile de fond și de formă, impozitele sunt directe și indirecte.

impozite directe
În funcție de
trăsăturile de
fond și de
formă
impozite
indirecte

Figura 1.10 Clasificare impozitelor în funcție de trăsăturile de fond și de formă


Sursa : Elaborat de autor pe baza :
http://www.rasfoiesc.com/business/economie/finante-banci/Clasificarea-
impozitelor63.php
Impozitele directe sunt acelea care se stabilesc nominal în sarcina unor
persoane fizice sau juridice, în funcție de veniturile sau averea acestora, fiind încasate
la anumite termene precizate cu anticipație.
Important este însa caracterul definitiv de primă instanță al incidenței
impozitelor asupra subiecților.
Astfel, incidența directă definitivă se manifestă în cazul impozitului pe
veniturile salariale, a impozitului pe dividende și a altor impozite suportate de
persoanele fizice, care nu mai au posibilitatea transpunerii obligației fiscale în sarcina
altor persoane în cazul impozitului pe profit, de exemplu, incidența directă se
manifestă doar în prima instanță, întrucât impozitul pe profit, ca și alte impozite, face
parte din prețul bunurilor și serviciilor aducătoare de venituri impozabile. Ca atare,
suportarea finală a acestuia se realizează de catre beneficiarii sau consumatorii
produselor în al caror preț este inclus.10

Impozite pe
venit
Impozite reale
În funcție de
obiectul asupra
cărora se așează Impozite pe
avere
Impozite
personale

Figura 1.11 Clasificare impozitelor în funcție de obiectul asupra cărora se


așează
Sursa : Elaborat de autor pe baza:
http://www.rasfoiesc.com/business/economie/finante-banci/CLASIFICAREA-
IMPOZITELOR43.php
Impozitele reale se mai numesc și obiective sau pe produs, se așează  asupra
materiei impozabile. Aceste impozite se stabilesc în legatură cu deținerea unor obiecte
materiale cum sunt pamântul, clădirile, fabricile, în această categorie de impozite se
include: impozitul pe clădiri, impozitul pe activitați industriale, comerciale și pe
profesiile libere, impozitul funciar.
Impozitele personale se așează asupra veniturilor sau averii, ținându-se cont și
de situația personală a subiectului lor. De aceea, ele se numesc impozite subiective.
Trecerea de la impozite de tip real, la cele de tip personal s-a facut începând cu a doua
jumătate a secolului al XIX-lea, pe masura principiilor de echitate fiscale și a
celorlalte principii ale impunerii.
Impozitele pe venit au fost asimilate în practica în contextul înregistrarii
diferențierii veniturilor realizate de diferitele categorii sociale și al distincției între

10
Cătianu F.,Donath Liliana, Şeulen Victoria – "Finanţe publice", Editura Mirton, Timişoara, 1997
subiecții-persoane fizice și subiecții persoane-juridice, în funcție de care există două
categorii de impozite pe venit.11
Impozitele pe avere se instituie în stransă legatură cu dreptul la proprietate al
diferitelor persoane asupra unor bunuri mobile sau imobile.
Formele acestor impozite sunt urmatoarele:

impozitele pe
cresterea averii

impozitele pe Impozitul pe impozitele asupra


avere
circulatia averii averii propriu-zise

Figura 1.12 Clasificarea impozitului pe avere


Sursa: Elaborat de autor pe baza:
http://www.rasfoiesc.com/business/economie/finante-banci/CLASIFICAREA-
IMPOZITELOR43.php
În continuare ne vom ocupa pe larg de acestea. Cele mai frecvente impozite
asezate asupra averii sunt impozitele pe proprietățile imobiliare și impozitul asupra
activului net deținut de subiectul impozitului, cu referire la întreaga avere mobilă sau
imobilă.
Impozitele pe circulația averii se instituie în legatură cu trecerea dreptului de
proprietate asupra unor bunuri mobile și imobile, de la o persoana la alta.

11
Văcărel I. şi colaboratorii – „Finanţe Publice”, Editura Didactică şi Petagogică, R.A., Bucureşti,
1994,
Impozitele pe cresterea averii au ca obiect sporul de valoare ce se înregistrează
în cazul unor bunuri, în cursul unei perioade de timp, făra ca proprietarul să
înregistreze vreo cheltuială pentru aceasta.12

Venituri aferente
Taxe de consulare și monopolurilor fiscale
de înregistrare

Taxe de
consumație
În funcție de forma
lor de manifestare
Taxe de
timbru

Taxe vamale
Taxe fiscale

Figura 1.13 Clasificarea impozitelor în funcție de forma lor de manifestare


Sursa :Elaborat de autor pe baza :
http://www.rasfoiesc.com/business/economie/finante-banci/Clasificarea-
impozitelor63.php

Avându-se în vedere obiectul asupra carora


se asează, impozitelor sunt clasificate
în:

impozite pe impozite pe impozite pe


avere consum sau pe
venit cheltuieli

Figura 1.14 Clasificarea impozitelor avându-se în vedere obiectul asupra carora se


asează
Sursa : Elaborat de autor pe baza : Galina Ulian, Mariana Doga-Mîrzac, Lilia Rotaru –
Finanțe Publice Note de curs, Chișinău, 2007.

12
Sandu, Gh.-Finanţe Publice, Editura Universităţii Suceava,1999.
În funcție de scopul  urmărit de stat prin
instituirea lor, impozitele se clasifică în două
categorii, fiind:

impozite de
ordine impozite financiare
obisnuite

Figura 1.15 Clasificarea impozitelor în funcție de scopul  urmărit de stat prin


instituirea lor
Sursa: Elaborat de autor pe baza :
http://www.rasfoiesc.com/business/economie/finante-banci/Clasificarea-
impozitelor63.php

Impozitele financiare obișnuite sunt cele instituite de stat în scopul realizării


celei mai mari parți a veniturilor bugetului public.
Impozitele de ordine sunt instituite în scopul limitarii consumului unor bunuri
sau a restrangerii unor actiuni, precum și pentru realizarea unor deziderate ce nu au
caracter fiscal. Astfel, pentru limitarea alcoolismului și a consumului de tutun, statul
instituie accize ridicate asupra alcoolului și tutunului. La fel este cazul taxelor vamale
antidumping, care se instituie în scopul limitarii importului anumitor marfuri ce au
preț de dumping.13

13
Stoica C. – Finanţe publice – Editura Junimea, Iaşi- 2003.
Corespunzător frecvenței
perceperii lor la buget, impozitele
se diferențiază între ele ca:

impozite permanente sau


impozite incidentale sau
ordinare
extraordinare

Figura 1.16 Clasificarea impozitelor corespunzător frecvenței perceperii lor la buget


Sursa : Elaborat de autor pe baza :
http://www.rasfoiesc.com/business/economie/finante-banci/Clasificarea-
impozitelor63.php
Impozitele permanente se percep cu regularitate, astfel că ele se înscriu în
cadrul fiecărui buget public anual.
Impozitele incidentale se instituie ți se percep în mod excepțional, în legatură
cu apariția unor obiecte impozabile ce se deosebesc esențial de cele obișnuite.
Clasificarea impozitelor  se realizează și după instituția care le administrează.
Acest criteriu face necesara  luarea în considerare a tipului țărilor în care se practică
impozitele, care sunt federale sau unitare.
Clasificarea prezentată se refera la impozite privite in mod individual, dar în
literatura de specialitate se  abordeaza și  clasificarea sistemelor fiscale, considerate ca
întreg.
Luând în considerare efectele pe care fiscalitatea le determina asupra celor
avuți, B. Bracewell- Milnes clasifică sistemele fiscale în: sisteme "de dreapta" si
sisteme "de stânga". Pentru includerea sistemelor fiscale într- una din urmatoarele
elemente:
-marirea impozitelor, dată de cotele maxime ale impozitelor așezate asupra
veniturilor, acumulărilor și capitalului;
-baza impozitelor, apreciată prin prisma raportului existent între impunerea
economiilor și impunerea acumulărilor;
-intensitatea impozitelor, determinată de progresivitatea mai accentuată sau mai
redusă a impozitelor. 14

14
Sandu, Gh.- Finanţe Publice, Editura Universităţii Suceava,1999,
Pentru clasificarea impozitelor și a sistemelor fiscale se pot utiliza și alte criterii, în
funcție de cunostințele, vocația analitică și voința celui care încearcă să o facă.
Cotele de impozitare
Cota impozitului (sau cota de impunere) reprezintă mărimea impozitului
stabilită pentru fiecare unitate de impunere. Altfel spus, cota de impunere este suma
sau procentul care se aplica asupra bazei impozabile pentru determinarea impozitului. 

În funcție de natura venitului


impozabil și categoriile de Cote
Cote
plătitori cotele de impunere se procentuale
fixe
grupeaza în: 

Figura 1.17 Clasificarea cotelor în funcție de natura venitului impozabil și


categoriile de plătitori
Sursa : Elaborat de autor pe baza : www.fisc.md
Cotele fixe de impunere sunt stabilite în sumă fixă, independent de mărimea
venitului impozabil, de averea sau situația plătitorului,se folosesc ca de exemplu la
calcularea impozitului agricol, la determinarea impozitului pe teren.
Cotele procentuale de impunere se aplica numai bazelor impozabile exprimate
valoric. regresive
Proporționale
verticale

progresive
Cotele
compuse
procentual
e pot fi:

orizontale
simple

Figura1.18 Clasificarea cotelor procentuale


Sursa : Elaborat de autor pe baza :
http://www.rasfoiesc.com/business/economie/finante-banci.php
Cotele proporționale de impunere sunt cele al căror procent ramâne constant,
indiferent de mărimea obiectului impozabil, iar dacă se face raportul între impozitul
rezultat prin aplicarea lor și venitul impozabil proporția ramâne nemodificată. 
Cotele progresive de impunere cresc pe masura creșterii venitului impozabil, fie
într-un ritm constant, fie într-un ritm variabil. Ele pot să opereze atât orizontal, cât si
vertical. În cazul progresivității orizontale, la venituri impozabile egale ca mărime,
cota de impozit este diferită în funcție de natura venitului impozabil și de categoriile
de plătitori. În cazul progresivității verticale cota de impozit crește pe măsura creșterii
veniturilor, precum și în functie de natura venitului impozabil și de categoriile de
plătitori. 
La rândul lor, cotele progresive verticale sunt simple (globale) și compuse (pe
tranșe). În cazul cotelor progresive simple, procentul de impunere aferent tranșei
superioare a venitului impozabil se aplică intregului venit impozabil realizat de catre
plătitor. 
Cotele progresive compuse (pe tranșe) se determină separat, prin aplicarea
fiecarei tranșe a unui anumit procent, iar pentru obtinerea impozitului total de plată
fiind necesara însumarea impozitelor aferente fiecărei tranșe.  
Cotele regresive de impunere se diminuează pe măsura creșterii nivelului
impozabil, în scopul avantajării plătitorului.
Cota unica a fost pentru prima dată propusă de catre Milton Friedman in 1962,
în Statele Unite. Friedman, laureat al premiului Nobel pentru economie, a propus
înlocuirea cotelor progresive cu o singură cotă de impunere, aplicată tuturor
veniturilor ce depasesc un anumit plafon de venit ce ar trebui sa rămână neimpozabil,
fără nici un fel de excepții. La acea vreme, el a ajuns la concluzia că veniturile
bugetului american nu vor fi afectate dacă se înlocuiește grila progresiva (pe atunci
între 20 si 91 %) cu un impozit de 23,5 la suta. Cheia succesului era însa, pe langa
cota unică, eliminarea excepțiilor, excepții care se refereau în special la caștigurile de
capital. Pentru a elimina impozitarea diferențiata a profitului și a venitului, Friedmann
a propus chiar eliminarea impozitului pe profit și impozitarea profitului brut ca venit
al acționarului.