Sunteți pe pagina 1din 5

II.2.

IMPORTANȚA JOCULUI DIDACTIC ÎN DEZVOLTAREA VORBIRII


PREȘCOLARILOR

Jocul didactic este unul din cele mai eficiente mijloace pentru dezvoltarea unei vorbiri și
gândiri logice a preșcolarilor.Eficiența jocului didactic față de celelalte activități obligatorii
constă în faptul că la desfășurarea lui participă toți copiii, ei depunând eforturi de gândire și
exprimare, dar fără a conștientiza acest lucru, considerând că se joacă.
Printr-o alegere judicioasă , procesul asimilării și al adâncirii cunoștințelor este adaptat la
cerințele și specificul vârstei preșcolare.
Jocul didactic, ca mijloc de bază în educarea limbajului copiilor, realizează una din cele
mai importante cerințe ale educației preșcolare, aceea de a-i învăța pe copii o varietate de
noutăți, jucându-se în mod organizat.
Așadar, jocul didactic este “un tip de joc prin care educatorul consolidează, precizează și
verifică unele cunoștințe predate copiilor, le îmbogățește sfera de cunoștințe.Conținutul,
sarcina didactică, regulile și elementele de joc-ghicire, surpriză, mișcare, etc-conferă jocului
didactic un caracter specific, înlesnind rezolvarea problemelor puse copiilor.”( 10, p.63)
Termenul “didactic” asociat celui de joc, accentuează latura instructivă a activității care
devine, în mod necondiționat, parte integrantă a acestuia și se concretizează printr-un anumit
volum de cunoștințe,de acțiuni obiectuale și mintale pe care le solicită. (20, p.150)
Jocul didactic utilizat în contextul activităților preșcolare are această particularitate
esențială: el trebuie să îmbine armonios elementul instructiv și exercițiul cu elementul
distractiv.Învățând prin joc, copilul trebuie să se distreze în același timp.(20, p.151)
Îmbinarea elementului distractiv cu cel instructiv duce la apariția unor stări emotive
complexe, care stimulează și intensifică procesele de dezvoltare psihică.
Pentru a deveni joc, o activitate didactică trebuie să includă elemente ludice: explorarea,
surpriza, aşteptarea, ghicirea, întrecerea. Încorporat în activitatea didactică , elementul de joc
imprimă acesteia un caracter mai viu şi mai atrăgător, aduce varietate şi o stare de bună
dispoziţie funcţională, de veselie şi bucurie, de destindere, ceea ce previne apariţia monotoniei
şi oboselii, a plictiselii.
Esenţa şi specificul jocului didactic constă în întrepătrunderea şi interacţiunea acestor
componente( conţinutul jocului , sarcina didactică, elementele de joc şi regulile jocului), dar şi
în echilibrul dintre sarcina didactică şi acţiunea de joc. Ponderea mai mică sau mai mare a
uneia dintre aceste două componente poate duce la denaturarea jocurilor didactice, la
schimbarea profilului lor.

55
De exemplu, jocurile didactice în care elementul de joc este slab, accentul căzând numai
pe rezolvarea sarcinii instructive, îşi pierd caracterul ludic, se transformă pur şi simplu în
exerciţii cu material, în convorbiri sau în convorbiri după imagini, şi , invers, atunci când
acţiunea ludică este cu totul predominantă, jocul didactic se transformă într-o activitate pur
distractivă , îşi pierde caracterul instructiv.
Reuşita activităţilor depinde de modul în care educatoarea reuşeşte să aleagă , să
combine şi să organizeze ansamblul de metode, materiale şi mijloace ,precum si de măiestria
cu care conduce jocurile , în vederea realizării scopului propus .

II.2.1.Clasificarea jocurilor didactice de educarea limbajului

Având în vedere exigențele programei în vigoare în învățămantul preșcolar, cunoscând


cerințele programei clasei I, ținându-se seama de greșelile tipice constatate la preșcolari, se
poate realiza o grupare a jocurilor didactice după cum urmează:
1.Jocuri didactice pentru dezvoltarea laturii fonetice a limbajului;
2.Jocuri didactice pentru formarea deprinderii de exprimare corectă din punct de vedere
gramatical;
3.Jocuri didactice pentru precizarea și activizarea vocabularului.(21, p.77)
Prin folosirea jocurilor didactice astfel grupate , copiii sunt pregătiți în următoarele direcții:
 să pronunțe corect toate sunetele limbii romane;
 să folosească în vorbire cuvinte care denumesc obiecte și fenomene din mediul
înconjurător(substantive), cuvinte care țin locul unor nume(pronume), cuvinte care
exprimă un număr, o determinare numerică sau ordinea obiectelor prin
numărare(numerale), cuvinte care denumesc acțiuni(verbe), cuvinte de legătură;
 să folosească formele articulate și nearticulate ale substantivelor la singular și la
plural și terminațiile cazurilor substantivelor - mai ales la genitiv și dativ;
 să folosească în contexte diferite numeralele cardinale și ordinale;
 să schimbe formele verbului după persoană și număr și să deosebească timpurile
verbelor(prezent, trecut și viitor);
 să exprime corect acordurile gramaticale;
 să realizeze analize fonetice prin metoda fonetică, analitico-sintetică.(21, p.77)

56
Totuși , varietatea jocurilor didactice specifice educării limbajului desfășurate în
grădiniță, impune găsirea și a altor criterii de clasificare a acestora. Astfel, din punct de
vedere al utilizării materialului didactic există :
 jocuri didactice cu material didactic
 jocuri didactice fără material didactic sau orale.
Referindu-ne la primele, precizăm că educatoarea trebuie să acorde o atenție deosebită
asigurării materialului ilustrativ necesar desfășurării jocului didactic, știind că ponderea
jocurilor didactice cu material față de jocurile didactice verbale este mai mare la această
vârstă, dat fiind caracterul concret-situativ al gândirii preșcolarilor.”Necesitatea utilizării
materialului didactic este determinată de relațiile existente între cunoștințele copilului și
limbaj, de interacțiunea dintre obiect-imagine mentală-cuvânt. În acest fel va fi respectată
principala cerință a învățământului intuitiv, și anume ca intuiția să fie dirijată, sistematică,
activă și corelată cu interesele și trebuințele copilului.”(21, p. 77)

Jocul didactic are o componentă informativă și una formativă.(27, p. 18)


Indiferent de etapa de vârstă la care este utilizat, jocul didactic favorizează atât aspectul
informativ al procesului de învățământ, cât și aspectul formativ al acestuia.

Un rol esențial în educarea limbajului preșcolarilor îl are exemplul conduitei verbale a


educatoarei, care este un model pentru ei, dar și a celor din jur, care acționează asupra vorbirii
copiilor, a afirmării personalității lor.
Comunicarea între adult ( fie el educatoarea sau părinții) şi copil este esenţială în
formarea acestuia ca fiinţă socială.
Dorina Sălăvăstru în lucrarea Psihologia educației ( p. 190) configurează un sens
aproximativ al comunicării didactice arătând că “avem de-a face cu o comunicare didactică
atunci când, în mod organizat şi în instituţii specializate, persoane cu o pregătire specială
transmit cunoştinţe, formează deprinderi şi atitudini, iniţiază activităţi în vederea educării
generaţiei tinere”.

Comunicarea didactică este o comunicare instrumentală direct implicată în susţinerea


unui proces sistematic de învăţare, ea fiind considerată ca o forma specializată a fenomenului
complex al comunicării umane.

În studiile dedicate comunicării interumane se evidenţiază importanţa


comportamentului verbal. A educa de timpuriu copilul pentru o comunicare eficientă, pentru

57
înţelegerea mesajelor, în formele lor diverse, pentru a răspunde şi pentru a emite el însuşi
mesaje, este un deziderat major al educatorului. Pentru a comunica eficient cu preşcolarii
educatoarea trebuie să selecteze modalităţile de comunicare în funcţie de conţinutul
informaţiei, de particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor, de diversitatea culturală a
acestora.

Așadar, educatoarelor le revine sarcina de a organiza şi planifica experienţele de limbaj


ale fiecărui copil în funcţie de ritmul propriu de dezvoltare al acestuia.

Mijlocul principal prin care educatoarea se înscrie în parcurgerea acestei tendinţe este
comunicarea prin intermediul jocului.

Comunicarea orală utilizează drept canal principal cuvântul rostit, dar intervin intr-o
proporţie importantă si gesturile sau chiar imaginile, însă purtătoare de semnificaţii şi (deci
elemente ale comunicării) de asemenea, tonul, viteza, intensitatea vocii ( elemente de
paralimbaj ).

Comunicarea gestuală este un tip de comunicare cu un rol care, pe zi ce trece, se


descoperă a fi mai important decât se credea acum jumătate de veac. Se pune întrebarea - ce
scopuri se pot finaliza cu ajutorul diferitelor forme de comunicare în procesul educaţiei la
preşcolari?

În primul rând se dezvoltă capacitatea copilului de a intra în relaţie cu ceilalţi copii, cu


adulţii, iar în realizarea acestei sarcini se va avea ca efect perfecţionarea comportamentelor şi
competenţelor de comunicare ale copiilor aşa încât ei vor fi capabili :

- să ia parte la discuţii în mici grupuri informale;


- să întrebe şi să răspundă Ia întrebari;
să ia parte la jocurile în grup;
- să urmărească conţinutul unei poveşti;
- să demonstreze înţelegerea textului, apelând la repovestire, dramatizare, joc de rol.

În comunicarea cu copiii , educatoarea trebuie să le dovedeasă preșcolarilor că îi


respectă ca parteneri şi nu îi domină, Ie respectă dreptul la opinie, valorile şi experienţa
personală. In comunicarea didactică educatoarea trebuie să îmbine armonios şi eficient

58
diversitatea codurilor verbal, paraverbal şi nonverbal, să deschidă canale multiple de
comunicare - vizual, auditiv, tactil, olfactiv.

În comunicarea didactică educatoarea identifică diverse căi pentru lărgirea capacităţii


de ascultare activă a copiilor ,în special ascultarea empatică ce se regăseşte în convorbirile
libere, spontane şi în condiţii de joc.

În concluzie, putem spune că jocul este un mijloc de educaţie pentru comunicare şi


prin comunicare.

59