Sunteți pe pagina 1din 4

Leziune vestibulară

Compensare, decompensare și incapacitatea compensării

Sistemul vestibular cuprinde organele de echilibru (canalele semicirculare) ale urechii


interne și părțile de la nivelul sistemului nervos central care coordonează și procesează infomații
de echilibru. Organele de echilibru dau informații sezoriale vitale despre mișcare, echilibru si
orientare spațială. În plus, sistemul vestibular ajută la menținerea vederii clare în timpul
mișcărilor printr-o funcție automatizată numită reflex vestibulo-ocular (VOR).

Sistemul vestibular poate fi compromis în mai multe moduri. Infecții virale (labirintită și
neuronită vestibulară), afecțiuni care perturbă nivelul presiunii lichidului urechii interne ( Boala
Ménière și Hydrops endolimfatic secundar), traumatisme craniene, tumori benigne (Neurinom
acustic) și degenerare legată de vârstă, toate pot provoca leziuni permanente ale acestuia.

Corpul are o capacitate limitată de a repara deteriorarea organelor vestibulare, deși


organismul se poate recupera deseori de leziuni vestibulare prin faptul că partea din creier care
controlează echilibrul se recalibrează pentru a compensa. Acest proces de compensare apare în
mod natural la majoritatea oamenilor, cu toate acestea, atunci când procesul de compensare nu
are succes, reeducarea vestibulară poate fi esențială.

Compensare acută (imediată)

Când apare o leziune bruscă la nivelul organelor vestibulare de pe o parte, pacientul se


poate simți foarte rău ore intregi, până la câteva zile cu vertij (senzație de învârtire), tulburări de
cap (amețeli) și instabilitate, adesea însoțite de transpirație, greață și vărsături. Acest lucru se
datorează faptului că semnalele de orientare spațială transmise la nivelul sistemului nervos
central de la ambele urechi interne nu sunt simetrice, iar creierul interpretează diferența ca
mișcare constantă.

Cercetătorii afirmă că, după această perioadă inițială, creierul depistează că semnalele
primite de la urechi sunt incorecte și oprește semnalele printr-un proces numit “ Bariera
Cerebeloasă”. Când acest proces acționează, vertijul si o mare parte din senzația de rău se
îmbunătățesc. Cu toate acestea, pacientul se simte nesigur în ortostatism, deoarece semnalele
vestibulare, utilizate în mod normal pentru menținerea echilibrului, au fost oprite.
De asemenea, pacientul poate raporta amețeli sau vedere încețoșată asociate cu mișcări ale
capului, deoarece reflexul vestibulo-ocular (VOR) nu mai funcționează corect. Informațiile
furnizate de propriocepție (senzația de presiune de la nivelul suprafeței plantare) și vedere fac
parte din procesul natural de menținere a echilibrului. Deci, fără participarea analizatorului
vestibular, pacientul poate încă să meargă, dar va simți nesiguranță și se poate
prabuși/dezechilibra în întuneric, pe suprafețe moi sau denivelate.

În acest moment, majoritatea pacienților se simt suficient de bine încat să fie capabili să se
dea jos din pat și să meargă la medic. Doctorul vede o persoană care nu acuză stări de amețeală
sau vertij dar a cărei mers este ataxic, anormal și fără coordonare. Dacă pacientul nu este capabil
să ofere informații clare despre ceea ce s-a întâmplat, el/ea poate fi trimis/ă imediat la neurolog
pentru a exclude prezența unui accident vascular cerebral din cauza mersului ataxic.

Bariera cerebeloasă poate persista de la câteva zile până la câteva săptămâni de la debutul
afecțiunii. Dacă testarea echilibrului este realizată în această etapă, rezultatele testelor pot arăta
că pacientul prezintă afectarea bilaterală a sistemului echilibrului, acesta putând fi un rezultat
incorect, deoarece bariera cerebeloasă reduce mișcările oculare (VOR), care sunt de obicei
evaluate în timpul testării echilibrului.

Compensarea cronică (pe termen lung)

În timpul etapei de compensare acută, cerebelul eliberează lent bariera, permițând astfel
trecerea graduală a semnalelor trimise de urechea internă către creier. Așadar, creierul își poate
regla calculele pentru a face diferența între semnalele provenite de la organul vestibular afectat
și cel sănătos. O astfel de compensare nu poate avea loc dacă bariera cerebeloasă rămâne pe loc.

Pentru majoritatea pacienților, mișcările realizate în timpul activităților zilnice, sunt


suficiente pentru a obține compensarea cronică (pe termen lung), de regulă între două și patru
săptămâni de la debutul afecțiunii. Odată ce acest proces de compensare cronică este finalizat,
pacientul, în principiu, nu mai prezintă simptome. În cazul în care instabilitatea și/sau amețeala
provocată de mișcare persistă, compensația nu este completă și medicul poate prescrie un
program de reeducare vestibulară.
Reeducarea vestibulară este un program de tratament realizat de către un kinetoterapeut
pecial pregătit. El este conceput pentru 1) desensibilizarea sistemului de echilibru la mișcările
problematice și 2) să îmbunătățească reglarea necesară pentru compensarea pe termen lung.
Acest lucru este realizat cu exerciții care implică „doze” mici, controlate și repetitive de mișcări
și activități care provoacă amețeli. Reeducarea vestibulară are cea mai mare eficiență atunci când
este aplicată de un terapeut care are pregătire specifică și experiență în această formă de terapie.

Decompesarea

Chiar și după dispariția simptomelor, este important să ne amintim că, sistemul echilibrului
rămâne afectat, creierul adaptându-se pur si simplu la afecțiune. În cazul multor pacienți,
amețeala și vertijul vor reveni în câteva luni sau ani după compesarea în urma unei leziuni a
sistemului echilibrului. Este foarte important pentru medic să afle ce tip de amețeli sau vertij are
pacientul.

Dacă pacientul descrie alte crize severe rotatorii, cu instabilitate si greață, care durează
între câteva ore și zile, sugerează că s-a produs o leziune secundară la nivelul echilibrului, cum ar
fi o altă infecție virală, un atac de Meniere sau Hidrops endolimfatic secundar. Acele afecțiuni
necesită diagnostic și tratament medical. Dacă pacientul spune că amețeală apare în urma
anumitor mișcări și că durează între câteva secunde și câteva minute, aceasta sugerează că a
apărut decompensarea. Decompensarea înseamnă că creierul a uitat reglajul fin pe care l-a
dezvoltat in etapa de compensare cronică descrisă mai sus.

Evenimentele care pot produce decompensarea includ o răceala gravă sau gripă, o
intervenție chirurgicală minoră sau orice intrerupe activitatea normală pentru câteva zile, cum ar
fi vacanțele. Recuperarea după decompensare este exact ca recuperarea care se produce în timpul
compensării cronice. Mișcările și activitățile sunt stimulii de care creierul are nevoie pentru a
regla sistemul. În centrul nostru de echilibru, sfătuim în mod regulat pacienții să iși păstreze
instrucțiunile de exerciții VRT într-un sertar, chiar și după ce s-au recuperat, în așa fel încât să
înceapă exercițiile imediat, dacă reapar simptomele. De obicei, recuperarea după decompensare
este mai rapidă comparativ cu recuperarea după leziunea inițială a sistemului de echilibru.

Nereușirea de a compensa
Două lucruri sunt necesare pentru a compensa o leziune. În primul rând, creierul trebuie
să primească semnale de la organul de echilibru. Prin urmare, mișcările nu trebuie evitate,
deoarece mișcările creează semnalele de care creierul are nevoie pentru a compensa leziunea. În
al doilea rând, zonele creierului care se ocupă de echilibru trebuie sa fie capabile de schimbare.

În timpul primelor stadii de amețeală, mulți medici iși sfătuiesc pacienții să evite
mișcările bruște și să iși reducă activitățile. Majoritatea pacienților li se vor prescrie unul sau mai
multe medicamente anti-amețeală, cum ar fi Antivert ( meclizina ), Valium ( diazepam ), Xanax (
alprazolam ), Phenergan, ( prometazina ) sau Compazine ( proclorperazina ). Acest lucru este în
regulă în timpul stadiului acut al unei probleme de amețeală cu scopul de a reduce simptomele
care persistă timp de ore sau zile, chiar și atunci când pacientul nu se mișcă. Cu toate acestea,
după ce a trecut stadiul acut, inactivitatea și medicamentele pot afecta procesul de compensare de
lungă durată.

Orice medicație care determină somnolență, incluzând toate medicamentele împotriva


amețelilor, poate încetini sau opri procesul de compensare, deci nu este adecvată utilizarea pe
termen îndelungat.

Cei mai mulți pacienți la care compensarea nu s-a realizat, ori nu au evitat cu strictețe
anumite mișcări, ori au utilizat medicamente împotriva amețelilor, sau amândouă.

Tratamentul include terapie prin reabilitare vestibulară și reducerea graduală și eventual


eliminarea acestor medicamente.

Leziunile cerebrale provocate de accidente vasculare, traumatisme craniene sau de alte


cauze, pot încetini sau opri procesul natural de compensare.

Este dificil de anticipat care pacienți cu leziuni cerebrale se vor reabilita și în ce măsură, însă
toți pacienții trebuie să aibă șansa de a beneficia de programul de terapie prin reabilitare
vestibulară.

În centrul nostru pentru echilibru folosim diferite măsurători pentru simptome și abilități
funcționale pentru a evalua în mod repetat progresul de-a lungul tratamentului.

Atâta timp cât pacientul prezintă îmbunătățiri, chiar și gradual, tratamentul trebuie continuat.