Sunteți pe pagina 1din 2

Lacustra

De George Bacovia
Poezia “Lacustra” face parte din volumul “ Plumb” aparut in anul 1916 si este emblematica
pentru atmosfera dezolanta specifica liricii lui george Bacovia.
In ceea ce priveste titlul simbolul “ Lacustra “ are drept corespondenta in realitate a locuinta
temporara si nesigura construita pe apa si sustinuta de paru piloni ceea ce sugereaza faptul ca eul liric
este supus pericolelor, de aceea se autoizoleaza devenind un insigurat in societatea de care fuge.
Tema poeziei o constitui conditia nefericita a poetului intr-o lume ostila, meschina, incapabila sa
inteleaga arta adevarata, prin folosirea motivelor specifice bacoviane ca motivul singuratatii, al golului
sufletesc, motivul ploii, al terorii de apa.
Ideea poetica o constituie starea de disperare si dezolare a poetului, data de imposibilitatea de
adaptare si de supravietuire intr-o lume mediocra.
Pezia “Lacustra” de G. Bacovia este alcatuita din patru catrene dispuse intr-o simetrie perfecta,
prima strofa este reluata in finalul poeziei schimbandu-se numai versul al II lea pentru a sublinia
solitudinea omului.
Sunt existente 2 planuri suprapuse: unul exterior, al lumii materiale si al naturii si unul interior,
al trairilor resimtite in profunzimea sufletului.
Strofa I exprima symbolic idea de atemporalitate ca stare de sâcâitoare permanenta a eului liric :
“ de-atâtea nopti ” , poetul percepe direct ploaia, care este atât de distrugatoare de materie incat efectele
sunt apocaliptice (“ aud material plangand “) intreg universal traind un dramatism sfasietor. Motivul
solitudinii este ilustrat aici printr-o singuratate dorita de poet, sintagma “ stau singur ’ simbolizand o
existenta solitara asemanatoare cu imaginea locuintelor lacustre.
Strofa a II a este dominate de simboluri psihologice exprimate prin verbele ce sugereaza
nevroza poetului. Panica si spaima provocate de izbitura brutala si neasteptata a valului (“ In spate ma
izbeste un val ”) sunt amplificate pana la disperarea eului liric din pricina solitudinii ce se simte
amenintata de un eventual pericol : “ Tresar prin somn si nu i se pare / Ca n-au tras podul de la mal”.
Strofa a III a amplifica starea de neliniste, de angoasa (durere) a poetului prin intermediul
istoriei, ca unic reper al existentei : “ Un gol istoric se intinde”, care dispare devine hau, neant, totul se
destrama, singura certitudine fiind prabusirea iminenta a universului sub actiunea distrugatoare a apei: “
Si simt cum de atata ploaie/ Piloţii grei se prăbuşesc”.
Ultima strofa a poeziei este reluarea primei strofe, primul vers fiind identic, iar prin versul al II
lea “ Tot tresărind, tot aşteptând... “ este sugerata atemploralitatea, vesnicia si eternizarea starii de
disperare, dezolare a eului liric din cauza pericolelor ce pandesc incontinuu existenta spirituala a lumii.
Poezia “ Lacustra” de G. Bacovia o confesiune lirica prin prezenta persoanei I sg. Sunt
dominante sugestiile si starile sufletesti specifice liricii bacoviene.
Prin aparitia simbolului lacustra este denotata o singuratate dorita, o autoizolare totala.
Apa este un simbol al dezintegrarii materiei spre deosebire de semnificatia pe care o are la Mihai
Eminescu unde izvoarele, lacul sunt datatoare de viata. Apa bacoviana actioneaza incet dar sigur,
dezintegreaza.
Muzicalitatea este data cu verbele care se afla la present ( “Aud, ma duce, dorm, tresar, simt “) si
simbolizeaza eternitatea starii de dezagreare, moartea lenta. Gerunziul verbelor auditive ( “Plouand,
plangand” ) sugereaza tristetea profunda, disperarea su nevroza.
Lacustra de G. Bacovia se inscrie in simbolism sugerand o realitate a sufletului a trairilor
interioare prin intermediul sugestiilor, simbolurilor.
De-atâtea nopţi aud plouând,
Aud materia plângând...
Sunt singur, şi mă duce-un gând
Spre locuinţele lacustre.

Şi parcă dorm pe scânduri ude,


În spate mă izbeşte-un val -
Tresar prin somn, şi mi se pare
Că n-am tras podul de la mal.

Un gol istoric se întinde,


Pe-aceleaşi vremuri mă găsesc...
Şi simt cum de atâta ploaie
Piloţii grei se prăbuşesc.

De-atâtea nopţi aud plouând,


Tot tresărind, tot aşteptând...
Sunt singur, şi mă duce-un gând
Spre locuinţele lacustre.