Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Productivitatea muncii
sau
unde:
W=nivelulproductivitatiimuncii;
T=timpul;
Q = volumul productiei exprimat în bucati, tone, m.p. etc.
tone carbune/persoana.
Din cele redate mai sus rezulta ca, prin continutul si functiile sale, metodele
de calcul ale productivitatii muncii în unitati de timp si unitati naturale sunt
cele mai apropiate de definirea stiintifica a acestui concept, ele reflectând cel
mai fidel capacitatea de performanta a unei firme, sau, extrapolând, a unei
întregi economii nationale. Din pacate, sfera de cuprindere si de aplicativitate
a productivitatii muncii calculata în unitati naturale este destul de limitata.
Prin definitie, forma aceasta de exprimare presupune existenta unei productii
omogene. Or, dupa cum se stie, productia majoritatii întreprinderilor nu este
omogena si nici stabila, ea modificându-se continuu datorita progresului
tehnic si adâncirii diviziunii muncii. În plus, aceasta metoda nu poate oglindi
influenta modificarilor intervenite în volumul productiei neterminate si a
serviciilor cu caracter industrial care reprezinta, în multe situatii, o parte
importanta a activitatii economice. Din aceasta cauza, calculul productivitatii
muncii în unitati naturale necesita permanente adaptari la conditiile concrete,
specifice fiecarei întreprinderi sau sector. Cât priveste posibilitatea unor
comparatii internationale, este clar ca cea mai indicata metoda ramâne
calculul productivitatii muncii în unitati de timp. Varianta valorica ar putea fi
aplicata numai în conditiile în care preturile s-ar situa la nivelul celor
mondiale sau, interpretând acest proces pe un plan mai larg, moneda ar fi
convertibila.
Asadar, cu cât va fi mai ridicat nivelul productivitatii muncii, cu atât mai mare
va fi volumul productiei ce se obtine într-o unitate de timp si implicit cu atât
va fi mai mare cantitatea de bunuri de care va dispune societatea. Acest
lucru rezulta cu claritate din relatia (2) pentru ca:
Q=W*N
Obtinerea unei cantitati mai mari de produse într-o unitate de timp de catre o
persoana, sau reducerea de catre aceasta a timpului de munca necesar
pentru crearea unei unitati de produs, pot fi considerate drept cresteri ale
productivitatii muncii individuale. Ea poate fi urmarita pe un muncitor sau la
nivelul unei întreprinderi. La scara macroeconomica efectul general obtinut
de un întreg popor îsi gaseste expresia în produsul national brut care,
raportat la totalul muncii consumate pentru obtinerea lui, ne ofera una dintre
cele mai sintetice dimensiuni ale eficientei economice, cunoscuta sub
denumirea de productivitatea muncii nationale.
1. factori tehnici-materiali;
2. factori legati de dezvoltarea fortei de munca;
3. factori care vizeaza calitatea organizarii si conducerii procesului de
productie;
4. factori sociali si psihologici;
5. factori naturali.
Fara îndoiala, sporirea rodniciei muncii depinde în cel mai înalt grad de
nivelul de dezvoltare a uneltelor de munca. Productia moderna se bazeaza
intr-o masura tot mai mare pe masini, utilaje, instalatii tot mai complexe, cu
un grad ridicat de automatizare si performante tehnice superioare. Marcând o
etapa noua în cunoasterea si stapânirea naturii de catre om, stiinta
determina transformari calitative radicale în dezvoltarea uneltelor de munca,
în structura surselor de energie folosite si procedeele tehnologice aplicate.
Toate acestea îsi gasesc expresia în legatura ce se creeaza între dinamica
înzestrarii tehnice a muncii si cresterea productivitatii. Corelatia optima
dintre înzestrarea tehnica si productivitatea muncii se poate reda sub forma:
unde,
Rezumând cele mentionate mai sus, se poate spune ca folosirea unor unelte
si tehnologii moderne conduce la scurtarea duratei proceselor de productie,
reducând timpul necesar producerii unui produs.
Factorii de mai sus pot fi mult amplificati prin luarea în considerare a unor
elemente de natura sociologica si psihologica. Avem aici în vedere
capacitatea de integrare într-o anumita activitate a individului, aspiratiile pe
care el le urmareste, satisfactia ce i-o ofera profesia pe care o practica,
sistemul de servicii si de protectie sociala de care beneficiaza, distantele
pâna la locul de munca, conditiile de locuit s.a. Aspiratiile economice sunt
conditionate la rândul lor de unele predispozitii psihologice cum ar fi
aptitudinile manifestate de fiecare individ, dorinta acestuia de a munci,
sensibilitatea lui fata de nou etc.
Rentabilitatea
unde,
= profitul obtinut;
p = pretul de vânzare;
Q = cantitatea vânduta;
CT = costurile totale.
Fiind vorba de mai multe produse si mai multe preturi la care ele se
realizeaza, produsul pQ este de fapt o suma pQ. De asemenea, deoarece
costurile totale sunt date de suma costurilor fixe si a costurilor variabile,
relatia (1) mai poate fi scrisa si sub urmatoarea forma:
= pQ-(Cf+Cv) (2)
Cv=aQ
CT=Cf+aQ (3)
= pq-(Cf+aQ) (4)
Asadar, cele doua marimi, respectiv costul marginal si costul variabil mediu,
se identifica sub forma unei drepte paralela la axa pe care sunt reprezentate
cantitatile produse.
Asa cum se poate observa si din graficul nr.3 (a) <0 daca Q<Q0 si >0
pentru Q>Q0. Acelasi lucru se poate demonstra si pe graficul nr.3(b) unde
sunt redate curbele costului marginal (Cm), ale costurilor fixe medii (Cfm) si a
costurilor totale medii (CTM). În acest caz, Q0 este determinat direct pentru
conditia:
graficulnr.3(a)
Performantele strategice
Cei doi indicatori pot sa ia cele mai diferite forme de evolutie. De pilda, pretul
pietei, sau cursul ei, poate sa fie mai mic, egal sau mai mare decât valoarea
nominala a acesteia (adica valoarea la care a fost emisa). Este limpede ca, în
primele doua cazuri, nu poate fi vorba de câstig. Dimpotriva, atunci când
cursul actiunii ajunge sa fie mai mic decât valoarea ei nominala (valoarea
contabila cum o mai numesc unii economisti) se vor înregistra chiar pierderi.
Situatia aceasta survine ori de câte ori performantele economice ale
întreprinderii în cauza decad, prestigiul ei pe piata fiind grav afectat de o
serie de decizii contraproductive. În cel de-al doilea caz, când pretul este egal
cu valoarea nominala, firma nu realizeaza câstiguri suplimentare, dar poate
sa-si mareasca volumul capitalului utilizat cu partea pe care reuseste sa o
atraga de pe piata titlurilor de valoare. În fine, numai în cel de al treilea caz
se poate vorbi de câstig. Asa se explica faptul de ce ritmurile de crestere a
câstigurilor pe o actiune sunt, de obicei, mai lente decât ritmurile de crestere
a preturilor (cursurilor) ei.
Acesti cinci indicatori (la care mai pot fi adaugati si altii auxiliari) oglindesc, în
ansamblul lor, evolutia pozitiei pe piata a unei întreprinderi, într-un cuvânt
competivitatea ei. Se întelege ca aceasta va fi puternic influentata de
calitatea si parametrii functionali ai produselor sale, de performantele si
promptitudinea serviciilor de întretinere atunci când este vorba de bunuri de
folosinta îndelungata, de nivelul costurilor si, nu în ultimul rând, de
productivitate, care, asa cum am mai avut prilejul sa aratam, le influenteaza
pe toate.
Bibliografie: