7.

Metoda balanţieră
Metoda balanţieră sau metoda input-output este folosită in analiza economică in situaţia in
care intre elementele fenomenului analizat există relaţii de sumă si/sau diferenţă, ea dovedindu-si
utilitatea in elaborarea programelor privind activitatea curentă si de perspectivă a
intreprinderilor.
Prin aplicarea metodei balanţiere se urmăreste asigurarea unor proporţii, a unui echilibru intre
resursele si necesităţile din diferite domenii de activitate (de exemplu: balanţa consumurilor de
materiale, balanţa forţei de muncă, balanţa veniturilor si cheltuielilor in accepţiunea prezentă a
contului de profit si pierdere etc.).
Legăturile existente intre elementele fenomenului analizat, permit evidenţierea contribuţiei pe
care fiecare dintre acestea o au asupra modificării fenomenului, explicand astfel, in limitele date,
cauzele respectivei modificări. Modelul de principiu care surprinde acest tip de relaţii este
următorul:
F=a+b-c
in care: F reprezintă fenomenul analizat;
a, b, c - elementele care influenţează asupra fenomenului analizat.
Analiza oricărui fenomen se poate face atat in mărimi absolute, cat si in mărimi relative, cu
ajutorul indicilor cu bază fixă, cu bază in lanţ sau prin intermediul ritmurilor medii.
a) Analiza fenomenului in mărimi absolute
Modificarea oricărui fenomen (DF), se stabileste ca diferenţă intre valoarea efectivă sau
informaţia de stare (F1) si valoarea de referinţă a acestuia, considerată ca bază de comparaţie
(F0), astfel:
DF = F1 - F0
Măsurarea (cuantificarea) influenţei fiecărui element asupra modificării fenomenului analizat, se
stabileste ca diferenţă intre valoarea efectivă si valoarea de referinţă a respectivului element, dar
ţinand cont de semnul algebric al elementului din modelul fenomenului cercetat.
b) Analiza fenomenului in mărimi relative
Indicele unui fenomen (IF) se determină ca raport intre valoarea efectivă si valoarea de referinţă
a acestuia.