Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CLASA aV-a
Subiectul I 30 puncte
Scrieți pe foaia de concurs răspunsul corect. Fiecare item are un singur răspuns corect.
1. Dumnezeu a creat lumea
a) din nimic, în șase zile;
b) din nimic în șapte zile;
c) din pământ, cu mâinile Sale.
2. Omul, cea mai desăvârșită făptură creată de Dumnezeu în:
a) ziua a treia;
b) ziua a șasea;
c) ziua întâi.
3. Dumnezeu a încheiat un legământ cu Noe, prietenul Său:
a) că îi va dărui viață veșnică pentru virtuțile lui;
b) că nu va mai pierde niciodată lumea prin potop;
c) că va dărui oamenilor un Mântuitor.
4. Ca să încerce credința lui Avraam, Dumnezeu i-a poruncit:
a) să îl aducă jertfă pe unicul său fiu – Isaac;
b) să construiască un Templu;
c) să primească oaspeți la Stejarul din Mamvri.
5. Cea mai mare virtute a lui Iosif a fost iertarea, întrucât:
a) și-a cerut iertare față de Dumnezeu;
b) l-a iertat pe tatăl său Iacov;
c) i-a iertat pe frații săi care îl vânduseră egiptenilor.
6. Moise este numit omul care a vorbit cu Dumnezeu, deoarece:
a) i-a eliberat pe evrei din robia egipteană, trecându-i prin Marea Roșie;
b) a vorbit cu El în rugul aprins (arbustul care ardea și nu se mistuia).
Subiectul II 20 puncte
(10 puncte)
Nașterea Domnului, Ieșirea din Egipt, Scrierea Psalmilor, arătatea Sfintei Treimi la stejarul
din Mamvri, crearea omului, crearea îngerior, întemeierea primei familii, trimiterea plăgilor
asupra Egiptului, Potopul, Legământul lui Dumnezeu cu Noe.
(10 puncte)
CLASA A V-a
Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele prevăzute explicit prin barem.
Se vor puncta orice alte formulări şi modalităţi de rezolvare corectă a cerinţelor, în acord
cu ideile precizate în barem.
Subiectul I 30 puncte
1. Pentru răspuns complet (încercuirea unei singure variante de răspuns ) se acordă 3 puncte iar pentru
răspuns greșit 0 puncte.
Subiectul II 20 puncte
1. Pentru aprecierea corectă a răspunsului 2,5 puncte iar pentru răspuns greșit 0 puncte.
2. Pentru realizarea fiecărei conexiuni corecte se acordă 2 puncte, iar pentru răspuns greșit 0 puncte.
Pentru utilizarea adecvată a limbajului religios şi citarea din Sfânta Scriptură se acordă 5
puncte, pentru respectarea parţială a cerinţei se acordă 2 puncte, pentru nerespectarea cerinţei nu se
acordă niciun punct;
d) Pentru construirea logică şi coerentă a textului, cu respectarea părţilor unei compuneri se acordă 5
puncte, pentru respectarea parţială a cerinţei se acordă 2 puncte, pentru nerespectarea cerinţei nu se
acordă niciun punct;
e) Pentru caracterul creativ şi originalitatea textului redactat se acordă 5 puncte, pentru lipsa
creativităţii şi a originalităţii textului nu se acordă niciun punct.