CAPITOLUL III.

ACTUL JURIDIC CIVIL

= acţiunile omeneşti cu intenţia de a produce efecte juridice; manifestarea

de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, respectiv de a
naşte, modifica sau stinge un raport juridic civil.

TRĂSĂTURI

- prezenţa unei manifestări de voinţă care să provină de la un subiect de

drept civil (pers. fz sau juridică)
- manifestarea de voinţă tb. făcută cu intenţia de a produce efecte juridice
(ac. elemente diferenţiază actul juridic civil de faptul juridic)
- efectele juridice avute în vedere prin manifestarea voinţei: a da naştere, a
modifica sau a stinge un raport juridic civil concret

Termenul „act juridic civil” are urm. înţelesuri:

- manif. de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice
- înscris constatator al manif. de voinţă, adică suportul material care
consemnează manif. de voinţă exprimată

SECŢIUNEA II. CONDIŢII PTR. VALABILITATEA AJC

Definiţia şi clasificarea condiţiilor actului juridic civil

Condiţiile AJC => elem. din care este alcătuit un asemenea act

Condiţii de fond – se referă la conţinutul AJC

Condiţii de formă – se referă la exteriorizarea voinţei

Condiţiile de fond, esenţiale ptr. validitatea unei convenţii:

1. capacitatea de a contracta
2. consimţământul valabil al părţii care se obligă
3. un obiect determinat
4. o cauză licită

Cele 4 condiţii de fond sunt esenţiale, au un caracter general, fiind cerute

la orice AJC.

1
 1. CAPACITATEA DE A ÎNCHEIA AJC

= acea condiţie de fond şi esenţială care constă în aptitudinea subiectului

civil (pers. fz., ps. juridică) de a deveni titular de drept şi obligaţii civile
prin încheierea de acte juridice civile.

- face parte din capacitatea de folosinţă (aptitudinea omului de a avea dr. şi

obligaţii civile), dar este expresia fidelă a capacităţii de exerciţiu
(aptitudinea omului ori a colectivului de oameni de a-şi exercita dr. şi a-şi
asuma obligaţii prin încheierea de acte juridice civile).

Principiul capacităţii de a încheia acte juridice civile (D31/1954) =

nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de exerciţiu, decât în cazurile şi
condiţiile stabilite de lege.

Codul civil prevede suplimentar că:

- poate contracta orice persoană care nu este declarată necapabilă de lege
- pot cumpăra şi vinde toţi cei cărora nu le este oprit prin lege

Pentru persoana juridică, principiul capacităţii de a încheia AJC este

subordonat principiului specializării capacităţii.

OBS.
1. capacitatea nu tb. confundată cu discernământul, întrucât capacitatea este
o stare de drept, pe când discernământul apare ca o stare de fapt.
Capacitatea are ca izvor numai legea, iar discernământul e de nat.
psihologică. Discernământul e avut în vedere şi în cadrul
consimţământului, în sensul că lipsa discernământului echivalează cu
lipsa consimţământului.
2. actul de renunţare, fie şi parţial, la cap. de a încheia un act juridic, în
general, este lovit de nulitate absolută.

Excepţia incapacităţii de a încheia AJC = numai în cazurile anume prevăzute

de lege o persoană nu poate participa la întocmirea unui AJC
Codul civil prevede: necapabili de a contracta sunt:
- minorii sub 14 ani (nu au capacit. de exerciţiu)
- persoanele puse sub interdicţie judecătorească
- în gen., toţi cei cărora legea le-a interzis anumite contracte

Referitor la cei cărora legea le-a interzis încheierea anumitor contracte,

Codul civil interzice încheierea contractului de vânzare-cumpărare între soţi.

2
Potrivit legii civile, donaţia între soţi este revocabilă. Dacă vz. între soţi ar fi
valabilă, s-ar realiza încheierea unor contracte de vz-cump. simulate. Această
interdicţie are scopul de a împiedica soţii să realizeze sub aparenţa unor
vânzări simulate, donaţi irevocabile.
Prin această interdicţie, se apără interesele moştenitorilor şi ale
creditorilor, care ar putea să fie fraudaţi prin încheierea unor contracte de vz-
cump. fictive.

- Tutorii nu pot cumpăra bunurile persoanelor aflate sub tutela lor, cât
timp socotelile definitive ale tutelei nu au fost date sau primite.
- Mandatarii împuterniciţi să vândă un lucru nu pot să-l cumpere, ptr. că
de regulă nu se admite ca o persoană să cumuleze rolul de vz. şi
cumpărător.
- Persoanele care administrează bunurile ce aparţin statului, comunelor,
oraşelor, municipiilor sau judeţelor nu pot cumpăra bunurile aflate în
administrarea lor.
- Funcţionarii publici nu pot cumpăra bunurile statului sau unit.
administrativ teritoriale care se vând prin mijlocirea lor.
- Judecătorii, procurorii şi avocaţii nu pot cumpăra dr. litigioase* care
sunt de competenţa curţii de apel în a oricărei circumscripţie îşi
exercită profesia. În cazul jud. de la ÎCCJ şi a procurorilor de la
Parchetul General (de pe lângă ÎCCJ) interdicţia se întinde pe tot
teritoriul ţării.
- Persoanele insolvabile nu pot cumpăra bunuri imobile care se vând prin
licitaţie publică.

* Dr. litigioase = drepturi care formează obiectul unui proces început şi

neterminat + dr. în privinţa cărora se poate naşte o contestaţie serioasă
şi viitoare.

3
 CONSIMŢĂMÂNTUL

= manif. de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice

Formarea voinţei juridice

- necesită un proces psihologic complex, al cărui punct de plecare îl
constituie existenţa unei nevoi pe care omul tinde să le satisfacă.

Reflectarea nevoii conduce la reprezentarea scopului de atins, adică

reprezentarea unui fapt (lucru) susceptibil să satisfacă nevoia. Pe măsura ce
scopul devine mai clar, se trece la tendinţa de dorinţă.
În aceste condiţii începe faza a doua a prec. psihologic, voluntară, care este
deliberarea (cântărirea avantajelor şi dezavantajelor dorinţelor şi a mijloacelor
de realizare aflate în concurs). Aici intervine un motiv care determină subiectul
de drept să ia hotărârea de a încheia un anumit act juridic, hotărâre pe care o
exteriorizează în sensul că o comunică celorlalţi oameni.
Motivul care determină subiectul de drept să încheie actul juridic este primul
element al voinţei juridice, numit cauza sau scopul actului juridic civil, iar
hotărârea de a încheia actul juridic civil, exteriorizată, în dr. civil s.n.
consimţământ.

Principiile voinţei juridice în dr. civil

1. Principiul libertăţii actelor civile (pp. autonomiei de voinţă)

Părţile:
- sunt libere să încheie convenţii sau să facă acte unilaterale dacă se
respectă legea şi bunele moravuri;
- sunt libere să stabilească aşa cum doresc conţinutul (clauzele) actului
juridic civil;
- sunt libere ca, prin acordul lor, să modifice sau să revoce actul juridic
civil pe care l-au încheiat, cu condiţia să respecte: ordinea publică,
bunele moravuri, normele imperative.

2. principiul voinţei reale (interne)

voinţa juridică este formată din 2 elemente: elementul intern (psihologic) şi

elementul extern, constând în voinţa exteriorizată. În general, între cele două
există o deplină concordanţă, însă în caz contrar, Codul civil român adoptă ca
regulă concepţia subiectivă care acordă prioritate absolută voinţei interne
(reale) întrucât aceasta este elementul constitutiv al actului juridic, declaraţia
de voinţă nefiind decât mijlocul de exteriorizare a acelei voinţe externe.

4
 DEFINIŢIA CONSIMŢĂMÂNTULUI
ŞI
CONDIŢIILE PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNDEPLINEASCĂ
PENTRU A FI VALABIL

Consimţământ = acea condiţie esenţială, de fond şi generală a actului

juridic civil care constă în hotărârea de a încheia un act juridic civil,
manifestată în exterior.

Sensuri: - manifestarea unilaterală de voinţă (în actele unilaterale)

- acordul de voinţă al părţilor

Pt. a fi valabil, consimţământul tb. să îndeplinească următoarele condiţii:

- să provină de la o persoană cu discernământ
- să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice
- să fie exteriorizat
- să nu fie alterat de nici un viciu de consimţământ

1. Consimţământul trebuie să provină de la o persoană cu discernământ

Persoana fizică cu capacitatea deplină de exerciţiu se prezumă că are

discernământ juridic necesar pentru a încheia acte juridice civile.
Persoanele lipsite de capacitatea de exerciţiu (minorul< 14 ani, cei puşi
sub interdicţie juridică) sunt prezumate a nu avea discernământ, fie datorită
vârstei fragede, fie stării de sănătate mentală.
Minorul între 14-18 ani are discernământ juridic în curs de formare.
Pentru persoana juridică, nu se pune problema, întrucât reprezentantul
legal este întotdeauna o persoană fizică cu capacitatea deplină de exerciţiu,
dar care, în fapt, într-un anumit moment, acela al încheierii actului juridic
civil, să fie lipsite temporar de discernământ (beţie, hipnoză).

2. Consimţământul tb exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice

Manifestarea de voinţă tb făcută de autorul ei cu intenţia de a se obliga

juridiceşte, adică de a da naştere, modifica ori stinge un raport juridic
civil.
Aceste condiţii de valabilitate nu e îndeplinită în următoarele condiţii:
- Când consimţământul a fost dat în glumăm din prietenie, curtoazie,
fără intenţia de a crea un raport juridic
- Când manif. de voinţă s-a făcut sub condiţie pur potestativă (mă oblig
dacă vreau)
- Când manif. de voinţă este foarte vagă

5
 - Când manif. de voinţă a fost făcută cu o rezervă mentală, cunoscută de
destinatarul acesteia.

3. Consimţământul tb să fie exteriorizat

Voinţa internă produce efecte juridice numai dacă este exteriorizată, adică
facută cunoscută de către alţii.
În dr. civil RO funcţionează principiul consensualismului, cf căruia simpla
manifestare de voinţă este nu numai necesară, ci şi suficientă, pt ca actul
juridic civil să se nască valabil dpdv al formei sale. De la ac. Principiu, există
şi excepţii, cum e cazul actelor solmne, în cazul cărora exteriorizarea voinţei
se va face întotdeauna în forma cerută de lege (autentică).
Manif. de voinţă poate fi expresă sau tacită. Tăcerea prin ea însăşi nu
constituie o manif. de voinţă, aî. nu valorează consimţământ. Prin excepţie,
ea este luată în calcul at. când legea prevede expres, sau când prin voinţa
expresă a părţilor, se atribuie o anumită semnificaţie juridică tăcerii.

4. Consimţământul nu tb să fie alterat de un viciu de consimţământ

Sunt vicii de consimţământ: eroarea, dolul (viclenia), violenţa şi leziunea

VICIILE DE CONSIMŢĂMÂNT

= acele împrejurări care afectează caracterul conştient şi liber al

voinţei de a face un act juridic.

Eroarea = falsa reprezentare a realităţii la încheierea actului juridic

Eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra substanţei obiectului

convenţiei. Eroare nu produce nulitate când cade asupra persoanei cu care
s-a contract, afară numai când consideraţia persoanei este cauza principală
pt. care s-a făcut convenţia.

Astfel, eroare poate fi asupra calităţii substanţiale al obicetului contractat

(error in substantium) sau asupra identităţii ori calităţii persoanei
contractante (error in personam).

6
 Eroarea este de mai multe feluri, în funcţie de gravitatea şi
consecinţele pe care le produce:
- Eroarea obstacol (distructivă de voinţă)
- Eroarea – viciu de consiţământ
- Eroarea indiferentă

Eroarea obstacol – dat. gravităţii sale deosebite, împiedică formarea actului

juridic, întrucât manif. de voinţă ale părţilor nu se întâlnesc.

Falsa reprezentare poate cădea asupra:

- Naturii actului juridic ce se încheie (error in negotio) - una dintre părţi
crede că încheie un anumit act juridic (ex. Contractul de VC), iar
cealaltă crede că încheie un alt act juridic (ex. Contract de donaţie)
- Indentităţii obicetului (erroe in corpore) – una dintre părţi are în vedere
că actul juridic prezintă un anumit obiect, iar cealaltă parte crede că
tratează asupra altui obiect.
Sancţiunea – nulitatea absolută a actului juridic

Eroarea - viciu de consimţământ se manifestă sub 2 forme:

- Eroare asupra substanţei – e viciu numai când se referă la calitaăţile

substanţiale ale obiectului, deoarece partea care a încheiat actul juridic
şi-a manifestat voinţa numai în considerarea acestor calităţi pe care în
mod eronat le-a crezut adevărate.
Ex. Se crede că se cumpără originalul unui tablou de un mare pictor, în
realitate este o copie
- Eroare asupra persoanei – e viciu în AJ în care consideraţia persoanei
contractantului sau calităţii sale esenţiale sunt determinate la
încheierea AJ, cum ar fi cazul căsătoriei sau al contractului intuitu
personae (ex cu un avocat)
Sancţiunea – nulitatea relativă a actului juridic

Eroarea indiferentă – falsa reprezentare a unor împrejurări mai puţin

importante la încheierea AJC şi care nu afectează valabilitatea actului (eroarea
asupra calităţii nesubstanţiale ale obiectului actului juridic)
Sancţiunea – poate conduce la o eventuală acţiune în justiţie care să atragă o
diminuare valorică a prestaţiei, dar nu se anulează actul.

În funcţie de natura realităţii fals reprezentate:

a) Eroarea de fapt – falsa reprezentare a unei situaţii (stări, împrejurări)
faptice la încheirea actului juridic;
b) Eroare de drept – falsa reprezentare a existenţei sau a conţinutului
unui act normativ

7
 Codul civil prevede că un consimţământ dat din eroare nu este valabil,
fără a distinge între eroarea de fapt şi eroarea de drept, iar jurisprudenţa
admite eroarea de drept ca viciu de consimţământ.

Structura erorii – vicii de consimţământ

 un singur element – de natură psihologică – falsa reprezentare a

realităţii

Condiţii cerute pt. ca eroarea să fie viciu de consimţământ

1. Elem. asupra căruia cade falsa reprezentare să fi fost hotărâtor

la încheierea actului juridic a.î. cel în eroare nu ar fi făcut actul
juridic dacă ar fi cunoscut adevărata stare de lucruri.
2. Cealaltă parte (necontractantul) să fi ştiut sau să fi tb. să ştie că
elem. asupra căruia cade falsa reprezentare este hotărâtor, pt.
încheierea actului juridic de către partea aflată în eroare.
În actele unilaterale nu se pune această condiţie întrucât, prin
ipoteză, lipseşte cealaltă parte.
Această condiţie este valabilă numai pt. contractele încheiate cu
titlu oneros.

În cazul actelor juridice bilaterale sau multilaterale, nu este necesar ca

fiecare parte să se găsească în eroare, pt. a fi în prezenţa viciului de
consimţământ, ci este suficient să cadă în eroare numai una dintre
părţi. Dacă, totuşi, ambele părţi au fost în eroare, fiecare parte poate
cere anularea contractului pentru eroarea căreia îi este victimă.

Dolul (viclenia) = inducerea în eroare a unei persoane, prin mijloace viclene

sau dolosive pt. a o determina să încheie un act juridic

C. civil: Consimţământul nu e valabil at. când e surprins prin dol.

Dolul este o clauză de nulitate a convenţiei când mijloace viclene întrebuinţate
de una din părţi sunt a.î. este evident că fără ac. maşinaţiune cealaltă parte n-ar fi
contractat.
Dolul nu se presupune.

Clasificări:

8
 - Dol principal = cade asupra unor elemente importante la încheierea
AJ a.î. în lipsa erorii pe care o provoacă, actul juridic respectiv nu s-ar
fi în lipsa erorii pe care o provoacă, actul juridic respectiv nu s-ar fi
încheiat. Atrage anulabilitatea actului juridic.
- Dol incident = cade asupra unor elemente nedeterminate la încheierea
actului juridic. Nu atrage anulabilitatea contractului ci dă naştere
numai unei acţiuni în despăgubire.

Structura dolului

- Element obiectiv, material – utilizarea de mijloace viclene, dolosive

pt. a induce în eroare; poate fi acţiune comisivă (+) sau omisivă (-).
- Element subiectiv, intenţionat – intenţia de a induce în eroare o
persoană, pt. a determina să încheie un act juridic civil.

Condiţii pt. a fi viciu de consimţământ

1. să fie determinat pentru încheierea actului juridic

- dacă partea aflată în eroare ar fi ştiut adevărul nu ar fi încheiat acel act;
2. Să provină de la cealaltă parte sau
- să provină de la un terţ dacă contractantul are cunoştinţă de această
împrejurare;
- dolul a fost săvârşit de un reprezentant (mandatar) al celeilalte părţi.

Proba dolului

Dolul nu se presupune ceea ce înseamnă că partea care invocă dolul ca viciu

de consimţământ va trebui să-l dovedească.
Dolul fiind un fapt juridic poate fi dovedit prin orice mijloc de probă,
inclusiv proba cu martori sau prezumţii simple.

Întrucât dolul are o natură juridică dublă, de viciu de consimţământ şi de

faptă ilicită a autorului manoperelor dolosive, poate constitui temei atât pt.
anularea actului juridic, cât şi pt. o acţiune în despăgubire.

VIOLENŢA

= ameninţarea unei persoane cu un rău de natură să-i insufle o temere ce

o determină să încheie un act juridic, pe care astfel nu l-ar fi încheiat.

Violenţa este cauză de nulitate a convenţiei şi când s-a exercitat asupra

soţului sau soţiei, asupra descendenţilor şi ascendenţilor.

9
 Simpla temere reverenţiară, fără violenţă, nu poate anula convenţia.

După natura răului cu care se ameninţă, violenţa este de 2 feluri:

- violenţa fizică = ameninţarea cu un rău priveşte integritatea fizică şi

bunurile persoanei
- violenţa morală = ameninţarea cu un rău moral, de natură să provoace
o teamă care duce la încheierea unui act juridic care altfel nu s-ar fi
încheiat; se referă la onoarea, cinstea ori sentimente persoanei.

Structura

1. element obiectiv – ameninţarea cu un rău

2. element subiectiv – insuflarea unei temeri persoanei ameninţate

Condiţii pt. a fi viciu de consimţământ

- să fie determinată pt. încheierea actului juridic civil

- să fie injustă (nelegitimă) – răul cu care se ameninţă poate privi atât
persoanele, cât şi bunurile
În afară de persoanele ameninţate, răul poate privi pe soţ, soţie,
descendent (copil, nepot) ori ascendent (bunic, părinte).
Nu orice ameninţare constituie violenţă, ci e necesar ca aceasta să
reprezinte o încălcare a legii, adică să fie nelegitimă.
Ameninţarea poate proveni nu numai de la contractant, dar şi de la terţ.

LEZIUNEA

= disproporţia vădită de valoare între două prestaţii.

Este o pagubă egală cu diferenţa de valoare dintre două prestaţii stipulate în

cadrul unui act juridic.

Minorul nu poate ataca angajamentul său pt. o clauză de necapacitate, decât în

caz de legiune. Actele juridice ce se încheie de minorii care nu au împlinit vârsta
de 14 ani sunt anulările pt. incapacitate, chiar dacă nu este leziune.
Sunt anulabile pt. leziune numai actele juridice care îndeplinesc cumulativ
următoarele condiţii:
a) să fie vorba de acte de administrare

10
 b) să fi fost încheiate de minorul între 14-18 ani singur, fără încuviinţarea
ocrotitorului legal
c) să fie acte cu titlu oneros, comutative
d) să fie acte păgubitoare pt. minor

Structura

1. element obiectiv: disproporţia de valoare între contraprestaţii

2. element subiectiv: profitarea de starea de nevoie în care se găseşte
cealaltă parte

Sancţiunea => anularea actului

Pt. anularea actului juridic:

- leziunea să fie o consecinţă directă şi nemijlocită a actului respectiv,
întrucât când leziunea rezultă dintr-un eveniment cauzal şi neaşteptat,
minorul nu are acţiune în recuziune
- să existe în raport cu momentul încheierii actului juridic
- disproporţia de valoare între contraprestaţii tb sa fie vădită.

3. OBIECTUL ACTULUI JURIDIC CIVIL

= conduita părţilor stabilită printr-un act juridic civil, respectiv acţiunile

ori inacţiunile la care părţile sunt îndreptăţite ori care sunt ţinute.

Condiţii de valabilitate

Condiţii generale:

1. obiectul trebuie să existe

- dacă bunul a existat dar nu mai există la data încheierii actului juridic,
conduita nu e îndeplinită, iar actul juridic nu mai e valabil
- dacă bunul există în momentul încheierii actului juridic, condiţia „să
existe” este îndeplinită
- bunurile viitoare pot forma obiect valabil al actului juridic cu excepţia
succesiuni viitoare şi nedeschise încă.
2. obiectul tb. să fie în circuitul civil
Bunurile aflate în circuitul civil sunt cele susceptibile să facă obiectul
unor acte translative sau constitutive. Bunurile alienabile formează
regula, iar cele inalienabile constituie excepţia.

11
 Bunurile aflate în circuitul civil sunt de 2 feluri:
- bunuri care pot circula liber, neîngradit
- bunuri care pot circula în condiţii restrictive
3. obiectul actului juridic civil să fie determinat sau măcar
determinabil
Ob. este determinat când se precizează în act. elem. care îl
individualizează şi determinabil, când se prevăd în actul juridic
suficiente elem. necesare determinării lui în viitor.
- când ob. AJ constă într-un lucru cert (res certa), det. se face prin
inserarea în actul juridic caracterelor lor particulare
- când ob. constă în lucruri det. generic (res genera) condiţia este
îndeplinită fie prin stabilirea precisă a cantităţii, valorii, calităţii, fie
stabilirea numai unor criterii determinate, care se vor folosi la
momentul executării actului, iar individualizarea se face prin cântărire,
măsurare, numărare.
4. obiectul actului juridic tb. să fie posibil
- să îl poată realiza o persoană în mod obişnuit. Obiectul nu este posibil
decât în cazul în care imposibilitatea este absolută, adică pt. oricine.
Dacă imposibilitatea este relativă – numai pt. un anumit debitor –
atunci obiectul actului juridic este valabil, iar în caz de neexecutare
culpabilă din partea debitorului, creditorul are dreptul să fie
despăgubit.
- Nimeni nu poate fi obligat la ceea ce e imposibil. Imposibilitatea
privitoare la obiect poate fi de ordin material sau de ordin juridic.
5. obiectul actului juridic civil tb. să fie licit şi moral
- să nu deroge de la legile care interesează ordinea publică şi bunele
moravuri

Condiţii speciale:
- în actele translative sau constitutive de drepturi, transmiţător tb. să fie
şi titularul acelui drept.
- în actele intuitu personae se cere ca ob. să constea într-un fapt personal
al debitorului
- existenţa autorizaţiei adm. sau judiciare prevăzute de lege

1* În actele translative sau constitutive de drepturi reale, cel ce se

obligă trebuie să fie titularul acelui drept
a) dacă înstrăinarea priveşte bunuri de gen sau bunuri viitoare, lipsa
calităţii de proprietar în momentul încheierii actului juridic nu atrage
nevalabilitatea acestuia întrucât în asemenea cazuri, dr. de proprietate
nu se transmite din momentul încheierii actului

12
 b) dacă înstrăinarea priveşte un bun individual determinat (res certa) e
necesar a se face următoarele distincţii:
- când părţile au fost de bună credinţă sau cel puţin cumpărătorul a fost
de bună credinţă, crezând ca bunul aparţine vânzătorului, actul juridic
e lovit de nulitate relativă
- când ambele părţi au fost de rea credinţă, actul juridic este nul pt.
cauză ilicită (nulitate absolută)

2* în actele intuitu personae, se cere ca obiectul să constea într-o

faptă personală a celui care se obligă
- condiţie care se aplică at. când obiectul AJ constă într-un fapt
(obligaţiile de a face şi de a nu face)

3* Existenţa autorizaţiei administrative sau judiciare prevăzute de

lege
Ex. regimul armelor şi muniţiilor

4. CAUZA (SCOPUL) ACTULUI JURIDIC CIVIL

= acel element al actului juridic civil care constă în obiectivul urmărit la

încheierea unui asemenea act.

- cauza este acele elemente de natură psihologică care explică şi dă

răspunsuri la întrebarea: pt. ce (cu ce scop) s-a încheiat actul juridic?
- Este o condiţie de sine stătătoare, independentă de celelalte
Cauza este independentă de consimţământ, deoarece este element psihologic ce
determină consimţământul, răspunzând la întrebarea pt. ce partea a încheiat
actul, pe când consimţământul ne arată dacă partea a voit sau nu să se oblige
juridiceşte prin act juridic.

ELEMENTELE CAUZEI

a) Scopul imediat
- în contractele sinalagmatice, cauza consimţământului fiecărei părţi
constă în prefigurarea mentală a contraprestaţiei (o parte se obligă
ştiind că şi cealaltă se obligă)
- în contractele unilaterale cu titlu gratuit, scopul imediat este dorinţa de
a gratifica

13
 - în actele reale, scopul imediat constă în remiterea bunului
Scopul imediat este un element abstract şi invariabil, deoarece este comun
în cadrul unei anumite categorii de acte juridice civile. Spre ex, în
contractul de VC, scopul imediat al cumpărătorului este dobândirea dr. de
proprietate asupra lucrului cumpărat, iar scopul imediat al vânzării este
obţinut preţului.

b) Scopul mediat
- motivul determinat pt. încheierea AJC, motiv care se referă fie la
însuşirile unei prestaţii, fie la calitatea unei persoane.
- Este concret şi variabil de la o categorie de acte la altă categorie şi
chiar în cadrul aceleaşi categorii de la un act la altul.
Ex: în cadrul contractului de VC scopul mediat al consimţământului este
destinaţia concretă ce urmează a se da lucrului cumpărat, element ce
variază de la un cumpărător la cumpărător (o persoană cumpără un
apartament pt. a locui, iar altă persoană cumpără un apartament pt a-l
dona cuiva), respectiv de la vânzător şi cumpărător (o persoană vinde un
autoturism pt. ca din suma obţinută ca preţ să cumpere mobilier, iar altă
persoană vinde un autoturism pt. ca din suma obţinuta să îşi plătească o
datorie)

CONDIŢIILE DE VALABILITATE A CAUZEI ACTULUI JURIDIC

a) să existe
b) să fie reală
c) să fie licită şi morală

a) cauza să existe
- pe de o parte, trebuie deosebit scopul mediat de scopul imediat şi pe de
altă parte, trebuie deosebite motivele pt. care lipseşte cauza actului
juridic
- lipsa cauzei se poate datora lipsei voinţei juridice sau altor cauze

b) cauza să fie reală

Cauza nu e reală at. când e falsă şi e falsă atunci când există eroare
asupra acelui lucru care constituie motivul determinat al
consimţământului
- se află în strânsă legătură cu eroarea – viciu de consimţământ
ex. o persoană gratifică pe alta crezând că gratificatul îi este nepot şi află
ulterior că nu-i este nici măcar rudă îndepărtată. Motivul determinat al
voinţei de a gratifica l-a constituit calitatea persoanei gratificate. Cauza
este aşadar falsă.
Falsitatea cauzei aduce nulitatea relativă a AJC.

14
 c) cauza să fie licită şi morală
cauza este nelicită este prohibită de legi, când este contrarie bunelor
moravuri sau ordinii publice.
- priveşte scopul mediat. Sancţiunea care intervine în cazul cauzei ilicite
(imorale) este nulitatea absolută a actului juridic.

Proba cauzei

Cauza nu tb probată, existenţa şi valabilitatea cauzei sunt prezumate. Numai

cine pretinde că lipseşte cauza, ori că aceasta nu e valabilă, acela tb. să
dovedească acest lucru.
Cauza poate fi dovedită, constituind un fapt juridic, prin orice mijloc de probă,
inclusiv proba cu martori şi prin prezumţie.

SECŢIUNEA A V-A. EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL

= drepturile subiective şi obligaţiile civile la care dă naştere, pe care le

modifică sau le stinge un asemenea act

Efectele actului juridic civil sunt reglementate de C.c. prin 2 categorii de norme:

- norme care reglementează efectele convenţiilor sau contractelor, în

general
- norme care reglementează efectele diferitelor contracte civil
(contractul de VC, schimbul, locaţiunea, societatea, mandatul,
depozitul, etc.)
Stabilirea efectelor AJC este operaţia de fixare, de determinare a dreptului şi
obligaţiilor civile cărora partea (părţile) au voit să le dea naştere. Cuprinsul AJC
este stabilit prin ipoteză, de către partea sau părţile care au dat naştere actului,
prin ceea ce numim „clauze”.
Stabilirea conţinutului AJC înseamnă, în esenţă, stabilirea „clauzelor” şi este o
operaţie mai mult sau mai puţin complicată, după cum voinţa părţilor e clară sau
mai puţin clară (datorită neconsemnării manif. de voinţă, greşitei exprimări a
părţilor, folosirea unor terminologii improprii).
În primul rând, tb dovedită existenţa actului, după care se stabilesc și efectele
sale. Când acestea sunt mai dificil de stabilit se apelează la reguli de interpretare
a AJC.

15
Reguli de interpretare a AJC

1. Convențiile obligă nu numai la ce este expres într-însele, dar și la efectele

pe care legea, obiceiul și echitatea le dau actului după natura sa.
2. cauzele obișnuite într-un contract se subînţeleg, deşi nu sunt exprese.
3. interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor
contractante, iar nu după sensul literal al termenilor.
4. un act este interpretat în favoarea debitorului şi în contra creditorului.
5. când o clauză e primitoare de două înţelesuri, ea se interpretează în sensul
că poate avea un efect, iar nu în acela în care nu ar putea produce
niciunul.
6. termenii susceptibili de 2 înţelesuri se interpretează în sensul ce se
potriveşte mai mult cu natura contractului.

PRINCIPIILE EFECTELOR ACTULUI JURIDIC ŞI EXCEPŢIILE LOR

1. principiul forţei obligatorii (pacta sunt servanda)

2. principiul irevocabilităţii
3. principiul relativităţii

1. Principiul forţei obligatorii – pacta sunt servanda

Art. 969 alin.1 C.c.: „Convenţiile legale făcute au putere de lege între
părţile contractante”.
Pentru contractele bilaterale contractul este legea părţilor.
Odată ce e încheiată o convenţie cu respectarea, acea convenţie este obligatorie
pt. părţi aşa cum e legea însăşi, întrucât actul juridic civil este manif. de voinţă
făcută şi una din părţi nu o respectă, ea poate fi adusă la îndeplinirea prin forţa
coercitivă a statului. Fundamentul moral este acela că o dată cuvântul dat, el
trebuie respectat.
Principiul pacta sunt servanda cunoaşte 2 excepţii. Excepţiile de la acest
principiu sunt acelea când efectele actului juridic nu se produc aşa cum au dorit
părţile, la încheierea lui, ci independent de voinţa părţilor, aceste efecte sunt mai
extinse sau mai restrânse, după caz, decât cele stabilite iniţial.
Drept cazuri de restrângere a forţei obligatorii (actul juridic încetează înainte de
termen) sunt:
- încetarea contractului de mandat prin moartea, punerea sub interdicţia
ori insolvabilitatea sau falimentul mandatului ori a mandatarului;

16
 - încetarea contractului de locaţiune când lucrul a pierit în tot (nu mai
poate fi folosit potrivit destinaţiei, pp. distrugerea materială a lucrului,
imposibilitatea de a-l mai folosi)
- încetarea comodatului din cauza morţii comodatarului, dacă
împrumutul a fost făcut cu luarea în considerare a persoanei
comodatarului, situaţie în care moştenitorii sunt obligaţi să restituie
imediat bunul, chiar dacă în contract s-a prevăzut în termen ulterior.
- Încetarea contractelor de societate civilă în cazul pierderii obiectului
societăţii, morţii, punerii sub interdicţie sau insolvabilităţii unuia dintre
asociaţi.

Cazuri de extindere a forţei obligatorii

- prelungirea efectelor actelor juridice, prin efectul legii, peste termenul

convenit între părţi
- prelungirea efectelor actului juridic cu executarea succesivă at. când,
pe parcursul existenţei lui, intervine un caz de forţă majoră care
împiedică un anumit timp executarea obligaţiilor. Pe durata existenţei
lui sunt suspendate temporar efectelor obligatorii ale contractului şi
revin de îndată ce forţa majoră a încetat.
- Revizuirea efectelor actului juridic din cauza modificării echilibrului
firesc al valorii prestaţiilor reciproce ale părţilor, în urma schimbării
împrejurărilor avute în vedere în momentul încheierii actului juridic.
Se pune problema modificării clauzelor iniţiale ale actului în scopul
restabilirii echilibrului valoric al prestaţiilor
Ex. în cazul remuneraţiei dr. de autor, în cazul contractelor de
voluntariat

2. Principiul irevocabilităţii actului juridic

= convenţiile nu pot fi revocate decât prin acordul părţilor, afară de

cazurile autorizate de lege

 un act unilateral nu poate înceta prin manif. de voinţă în sens contrar, din
partea autorului actului. Actului bilateral nu i se pune capăt numai prin
voinţa unei sg. părţi.
 Există de la acest principiu excepţiile prevăzute de lege. Dacă în cazul
unei convenţii bilaterale (multilaterale) toate părţile sunt de acord să pună

17
 capăt contractului, ele sunt libere să facă acest lucru, în virtutea libertăţii
AJC.
Excepţii (actului juridic bilateral i se poate pune capăt prin voinţa unei
singure părţi):
a) excepţii de la irevocabilitate în categoria actelor unilaterale
- în materie contractuală – oferta poate fi revocată până în momentul
ajungerii ei la destinatar, întrucât destinatarul nu a făcut nici un fel de
cheltuieli şi nu există nici un risc ca el să fie vătămat.
- În materie de testament - poate fi revocat oricând
- Renunţarea la moştenire – se poate revoca dacă sunt îndeplinite
condiţiile:
 Dacă între timp nu a acceptat altcineva moştenirea
 Dacă nu au expirat cele 6 luni în care este încadrat
termenul de acceptare a moştenirii. În dr. civil, acesta s.n.
retractare.
- consimţământul părintelui firesc sau al tutorelui exprimat la adopţia
copilului poate fi revocat în termen de 30 de zile de la data expirării lui
în condiţiile legii
- legatul
- revenirea asupra acceptării exprese sau tacite a moştenirii, dacă
succesiunea ar fi absorbită sau micşorată cu mai mult de jumătate prin
descoperirea unui testament necunoscut în momentul acceptării
- revocarea mărturisirii pt. eroare de fapt
- revenirea asupra consimţământului exprimat de o persoană la
prelevarea de ţesuturi sau organe umane în scop terapeutic.

OBS. În cadrul contractelor bilaterale există:

- excepţia de neexecutare
- rezilierea pt. neexecutarea culpabilă
- riscul contractului

b) excepţii de la irevocabilitatea în categoria actelor bilaterale şi

unilaterale:
(care pot fi revocate unilateral)
- donaţia între soţi este revocabilă
- revocarea contractului de mandat: mandatul se stinge prin revocarea
mandatarului sau prin renunţarea mandatarului la mandat
- încetarea depozitului la cererea deponentului
- denunţarea unor contracte de către judecătorul sindic în cazul
procedurii insolvenţei

18
 - denunţarea contractului de comandă a unei opere viitoare
- denunţarea contractului de asigurare
- desfacerea societăţii civile
- denunţarea contractului de locaţiune încheiat pe durată nedeterminată
- denunţarea unilaterală a contractului de voluntariat de către una din
părţi

3. Principiul relativităţii efectelor actului juridic

= convenţiile produc efecte numai faţă de părţile contractante, nu şi faţă de

al treilea.

Un act încheiat între anumite persoane nici nu avantajează nici nu este vătămător
pt. altcineva. Actul juridic bilateral dă naştere la dr. şi obligaţii numai pt. părţile
lui iar actul unilateral obligă numai pe autorul acestuia.
Parte = ps. fizică sau juridică care încheie AJC fie personal, fie prin
reprezentant.
Persoana străină din actul juridic s.n. terţ
Între parte şi terţ se află o noţiune intermediară, cea de având cauză, adică
persoana care deşi nu a participat la încheierea actului, totuşi suportă efectele
acestuia, datorită legăturii ei juridice cu părţile.

Categorii de avânzi – cauză

 succesori – universali = dobândesc un patrimoniu

- cu titlu universal = dobândesc o fracţiune de patrimoniu

 succesori cu titlu particular = dobândesc numai un bun sau un drept, cu

condiţia că trebuie dobândit de la aceeaşi persoană acelaşi
bun în legătură cu care şi altcineva a dobândit dr. şi oblig.
 Creditorul chirografar =acel creditor care nu are garantată creanţa sa cu
o garanţie reală, nici ipotecă, nici gaj, nici privilegiu, nici
dr. de retenţie, însă el are garantată creanţa sa cu toate
bunurile mobile şi imobile prezente şi viitoare ale
debitorului

Excepţii de la principiul relativităţii

Excepţii aparente:
1. situaţia avânzilor-cauză

19
2. promisiunea faptei altuia (A, B, C sunt coproprietari pe un autoturism şi
numai una A vinde lui D autoturismul. A promite să facă totul pt. a obţine
consimţământul celorlalţi 2, iar după ce încheie actul, B şi C să-l ratifice.
A nu are mandat de la B şi C, dar în realitate, A nu promite fapta lor ci
promite propria faptă, aceea de a-i convinge, dacă A nu-şi îndeplineşte
obligaţia de a-i convinge, va fi răspunzător).
3. simulaţia – operaţia juridică prin care părţile încheie 2 acte: unul real,
ascuns şi altul aparent public dar mincinos. Legea dă dreptul terţului să
opteze între actul public şi actul secret şi să invoce în favoarea sa unul din
aceste 2 acte, după cum îi dictează consimţământul.
4. acţiunile directe – dreptul unei persoane de a da în judecată pe altcineva,
parte într-un act juridic, deşi nu este în raport juridic contractual cu
pârâtul.
Ex. dreptul celor fol. de antreprenor să cheme în judecată direct pe client
şi să ceară de la acesta datoria antreprenorului. Contractului de antrepriză
există între client şi antreprenor, clientul are raport contractual dar nu cu
lucrătorii fol. de antreprenor. Între lucrători şi beneficiari nu există rap.
contractual, dar primii se pot îndrepta prin acţiune împotriva clientului şi
numai în măsura oblig. pe care acesta o are de executat faţă de
antreprenor.
Ac. acţiune directă este consacrat pt. mandant care îl poate da în judecată
pe substituitul mandatarului. Mandantul nu e în rap. contractual cu
substituitul mandatarului, iar dacă acesta în executarea mandatului
pricinuieşte pagube mandantului, acesta este în drept să îl dea în judecată
pe substituit, cu toate că între ei nu există rap. contractual.
Ac. drept nu ia naştere din contracte, ci este un drept pe care-l conferă
direct legea, de unde şi denumirea de acţiuni directe.
5. reprezentarea – procesul tehnico-juridic prin care o persoană
(reprezentantul) încheie un act juridic în numele şi pe seama altei
persoane (reprezentatul), efectele actului juridic astfel încheiat
producându-se direct în persoana celui reprezentat, deşi actul juridic a
încheiat fizic de către reprezentant.
6. veritabila excepţie de la principiul relativităţii este stipulaţiunea pt.
altul
stipulaţiunea pt. altul sau promisiunea în favoarea faptei altuia, în dr. civil
este o convenţie prin care o parte (stipulantul) convine cu cealaltă parte
(promitentul) ca ac. din urmă să execute o prestaţie în favoarea unei a
treia persoane, numit terţ beneficiar.
Din ac. stipulaţie dintre stipulant şi promitent se naşte (din convenţie, nu
din lege) dr. pt. terţul beneficiar de a cere de la promitent executarea
prestaţiei.

20
 SECŢIUNEA VI. NULITATEA ACTULUI JURIDIC CIVIL

= sancţiunea de dr. civil, care constă în lipsirea actului juridic de

acele efecte care sunt contrare normelor edictate pt. încheierea
valabilă a actului juridic civil.

Sancţiune de drept civil

- constă în lipsirea actului juridic de efecte şi intervine numai atunci
când se încalcă acele norme de drept civil care sunt edictate pt
încheierea valabilă a AJC.
- Ac. încălcare se raportează întotdeauna la momentul încheierii AJC

FUNCŢIILE NULITĂŢII

 Funcţia preventiv – educativă = atenţionarea părţilor actului juridic

asupra consecinţelor pe care le atrage nesocotirea n.j. la încheierea AJC,
lipsind actul de efectele în vederea cărora a fost făcut.
 Funcţia sancţionatorie = apare când funcţia preventivă nu şi-a dovedit
eficienţa, constând în lipsirea de efecte a actului juridic încheiat cu
nerespectarea condiţiilor de validitate.

Concepţia dr. civil român contemporan asupra nulităţii actului juridic e aceea
a unei nulităţi în principiu parţiale şi remediabile, în sensul că nulitatea
actului juridic are menirea de a suprima numai efectele care contravin
dispoziţiile legale încălcate la momentul încheierii actului juridic, lăsându-se
neatinse celelalte efecte. Nulitatea totală intervine numai când clauzele care
contravin legii au constituit cauza principală şi determinantă a încheierii AJ.
În concepţia dr. civil român contemporan, nulitatea parţială constituie regula,
iar nulitatea absolută excepţia.

DETERMINAREA NULITĂŢII FAŢĂ DE REZOLUŢIUNE,

REZILIERE, REVOCARE, CADUCITATE ŞI INOPOZABILITATE

a) Nulitatea şi rezoluţiunea
Dacă nulitatea constă în lipsirea de efecte a unui act juridic încheiat cu
respectarea normelor privind condiţiile sale de validitate, rezoluţiunea este
acea sancţiune de drept civil ce presupune desfiinţarea retroactivă a unui
contract sinalagmatic cu executare dintr-o dată pt. neexecutarea culpabilă a
obligaţiilor de către una din părţi.
Spre ex., dacă la încheierea unui contract de VC, cumpărătorul a fost în
eroare cu privire la calităţile substanţiale ale obiectului actului juridic, atunci

21
 el va putea solicita anularea (nulitate relativă) contractului respectiv. Dacă
însă contractul a fost încheiat valabil, dar vânzătorul nu predă lucrul vândut
sau cumpărătorul nu plăteşte preţul, atunci cel interesat va putea cere
rezoluţiunea contractului respectiv.
Între nulitate şi rezoluţiune există unele asemănări:
- ambele atrag ineficacitatea AJC
- atât nulitatea, în principiu, cât şi rezoluţiunea desfiinţează actul juridic
cu efect retroactiv
- ambele operează, în principiu, printr-o hot. a organului de jurisdicţie
competent

între nulitate şi rezoluţiune există importante deosebiri:

- nulitatea se aplică tuturor categoriilor de contracte pe când
rezoluţiunea se aplică numai contractelor sinalagmatice cu executare
dintr-o dată;
- nulitatea intervine în momentul încheierii AJC pt nerespectarea unei
dispoziţii legale ref. la încheierea valabilă a actului juridic, pe când
rezoluţiunea apare ulterior momentului încheierii actului şi se
datorează neexecutare culpabile a obligaţiei de către una din părţi;
- nulitatea presupune un AJC încheiat cu nerespectarea unei condiţii de
valabilitate, pe când rezoluţiunea presupune un act juridic valabil
încheiat
- nulitatea este obligatorie pt. instanţă, pe când rezoluţiunea este
facultativă (ex. instanţa poate acorda un termen de graţie debitorului
pt. a-şi executa obligaţiile)
- nulitatea relativă şi rezoluţiunea sunt supuse unor reguli diferite în
ceea ce priveşte începutul prescripţiei extinctive, iar nulitatea absolută
nu e supusă prescripţiei extinctive.

b) nulitatea şi rezilierea

dacă nulitatea constă în lipsirea de efecte a unui act juridic încheiat cu

nerespectarea normelor privind condiţiile sale de valabilitate, rezilierea este
sancţiunea de dr. civil ce intervine în cazul neexecutării culpabile a obligaţiilor
de către una din părţi în contractele sinalagmatice cu executare succesivă şi
constă în încetarea efectelor contractului respectiv pentru viitor.
Ex. încheierea unui contract prin violenţă atrage nulitatea relativă a acestuia, pe
când neplata chiriei de către locatar poate conduce la rezilierea contractului.
Rezilierea este, de fapt, tot o rezoluţiune, dar cu urm. deosebiri:
- rezilierea operează numai pt viitor
- rezilierea se aplică numai contractelor sinalagmatice, care se execută
prin prestaţii succesive, pe când rezoluţiunea se aplică contractelor de
executare uno ictu.

22
c) nulitatea şi revocarea
dacă nulitatea constă în lipsirea de efecte a unui act juridic încheiat cu
nerespectarea normelor privind condiţiile sale de validitate, revocarea, ca
sancţiune de dr. civil, constă în înlăturarea efectelor AJC datorită
ingratitudinii gratificatului sau neexecutării culpabile a sarcinii.
Ex. A donează lui B un anumit bun, cu obli, ca B de a presta un anumit
serviciu pt C (donaţie cu sarcină). Dacă donaţia nu se încheie în formă
autentică, va interveni nulitatea donaţiei, iar dacă, iar daca B nu îndepl.,
culpabil, sarcina în favoarea lui C, va intervi revocarea donaţiei.
Revocarea se aseamănă cu nulitatea prin aceea că şi ea reprezintă o cauză de
ineficacitate a AJC.

Deosebiri:
- nulitatea presupune un act juridic încheiat cu nerespectarea unei
condiţii de valabilitate, revocarea presupune un act juridic valabil
încheiat
- dacă nulitatea se aplică oricărui act juridic, revocare se aplică, în
principiu, actelor cu titlu gratuit
- cauza nulitatăţii este contemporană momentului încheierii actului
juridic, revocarea presupune cauze ulterioare încheierii actului juridic
- prescripţia extinctivă a acţiunilor este supusă unor reguli diferite

d) nulitatea şi caducitatea
dacă nulitatea este lipsirea de efecte a unui act juridic încheiat cu
nerespectarea normelor privind condiţiile sale de validitate, caducitatea este
acea cauză de ineficacitate ce constă în lipsirea AJC valabil încheiat de orice
efecte datorită apariţiei unor cauze ulterioare încheierii sale şi care este
independentă de voinţa autorului actului.

Ex. legatul cuprins într-un testament devine caduc dacă la data deschiderii
succesiunii există o incapacitate a legatarului de a primi legatul

Deosebiri între nulităţi şi caducitate

- nulitatea face ineficace un act juridic nevalabil, datorită nerespectării
unei condiţii de validitate. Caducitatea presupune un act juridic
încheiat. Nulitatea operează independent de faptul că actul juridic a
produs sau nu efecte, caducitatea presupune numai un act ce nu a
apucat încă să producă efecte.

23
 - Cauzele de nulitate sunt anterioare ori concomitente momentului
încheierii actului juridic, pe când cauzele care atrag caducitatea sunt
întotdeauna ulterioare încheierii actului juridic.
- În cazul nulităţii cauza de nulitate este dependentă sau nu de voinţa
părţii actului (în cazul dolului, violenţa fraudei), cauza de nulitate
presupune chiar intenţia iar în cazul caducităţii, împrejurarea ce o det.
este întotdeauna străină de voinţa autorului (iar nu de cea a
beneficiarului actului).

e) nulitatea şi inopozabilitatea

dacă nulitatea este lipsirea de efecte a unui act juridic încheiat cu nerespectarea
normelor privind condiţiile sale de validitate, inopozabilitatea este sancţiunea de
drept civil care intervine în cazul nerespectării de către părţile anumitor acte
juridice a dispoziţiilor legale adoptate în scopul ocrotirii intereselor terţilor, prin
anumite măsuri de publicitate.

Deosebiri

- nulitatea vizează toate actele, pe când inopozabilitatea prezintă interes

în cazul actelor juridice pt. care legea prevede anumite formalităţi de
publicitate
- nulitatea presupune un act juridic încheiat nevalabil; inopozabilitatea
priveşte situaţia când actul s-a încheiat valabil dar ulterior încheierii
sale nu s-au respectat cerinţele de publicitate pt. terţi. Un asemenea
act, între părţi este valabil, iar faţă de terţi inopozabil.
- În caz de nulitate, efectele privesc atât părţile actului juridic, cât şi
terţi, pe când în caz de inopozabilitate, efectele actului juridic se
produc faţă de părţi dar dr. şi obligaţiile născute din actul nu pot fi
opuse părţilor.
- Atunci când legea primite, nulitatea se poate înlătura prin confirmare,
iar inopozabilitatea se ratifică.

24
 CLASIFICARE, CAUZE ŞI REGIM JURIDIC

Clasificarea nulităţii actului juridic civil

1. în funcţie de natura interesului (general ori individual) ocrotit prin

dispoziţia legată de încheierea AJC, nulitatea e absolută şi relativă.
Nulitatea absolută – sancţionează nerespectarea, la încheierea AJC, a
unei norme care ocroteşte un interes general, obştesc (a unei n. j.
imperative de ordine publică, care instituie o condiţie de valabilitate pt.
încheierea actului juridic)
Nulitatea relativă – sancţionează nerespectarea la încheierea AJC a
unei norme care ocroteşte un interes particular, individual

2. în funcţie de întinderea efectelor sale , nulitatea este parţială sau

totală
Nulitatea parţială – desfiinţează numai o parte din efectele AJC (cele
care contravin scopului normelor juridice încălcate), celelalte efecte
menţinându-se întrucât contravin legii.
Nulitatea totală – desfiinţează AJC în întregime, nepermiţând ca acest
act să producă vreun efect

Nu constituie acte de nulitate parţială:

a) situaţia în care dintre mai multe acte juridice distincte, dar aflate în
strânsă legătură, numai unul dintre ele este anulat;
b) situaţia în care, deşi nevalabilă ca un anumit act juridic, manif. de
voinţă produce efecte ca alt act juridic, ….
c) Situaţia în care actul juridic lovit de nulitate absolută este validat
prin îndeplinirea ulterioară a cerinţei legale nerespectate la
momentul încheierii lui
d) Situaţia în care actul juridic lovit de nulitate relativă este validat
prin confirmare
e) Situaţia în care forma actului e nulă

Nulitatea parţială înseamnă lipsirea de efecte numai a unei sau unor

clauze, dar nu toate ale aceluiaşi act juridic.

3. după modul de consacrare legislativă: expresă sau virtuală

(implicită)

25
 Nulitatea expresă – atunci când rezultă în mod explicit dintr-un text
legal. Majoritatea nulităţii e formată din cazurile de nulitate expresă,
prevăzute fie în codul civil, fie în alte izvoare de drept.
Nulitatea virtuală – nu e prevăzută expres de lege dar rezultă
neîndoielnic din modul în care este reglementată o anumită condiţie de
validitate a actului juridic.

4. după felul condiţiei de validitate nerespectate: de fond şi de formă

Nulitatea de fond – lipsa/nevalabilitatea unei condiţii de fond
(consimţământul, capacitatea, obiectul şi cauza)
Nulitatea de formă – sancţionează nerespectarea condiţiei de formă
cerută ad validitatem

5. după modul de valorificare: judiciară şi amiabilă

Nulitatea judiciară – nulitatea actului juridic este declarată de Instanţă
Nulitatea amiabilă – părţile se înţeleg perfect cu privire la nulităţii
actului juridic încheiat de ele şi lipsesc de efecte actul respectiv prin
voinţa lor fără a fi necesară sesizarea organului de jurisdicţie
competent.

Cauzele de nulitate

Nulitatea are drept de cauză generică nerespectarea la momentul încheierii AJC

a dispoziţiilor legale care reglementează condiţiile sale de validitate.

Sunt cauze ce conduc la nulitatea AJC:

- încălcarea dispoziţiilor legale privind capacitatea de a încheia AJC

- lipsa ori nevalabilitatea consimţământului
- nevalabilitatea obiectului AJC
- nevalabilitatea cauzei AJC
- nerespectarea formei AJC, cerută ad validitatem
- nesocotirea limitelor autonomiei de voinţă (ale libertăţilor actelor
juridice)
- fraudarea legii

26
Cauze de nulitate absolută

- nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la capacitatea civilă a

persoanelor, în cazurile:
a) nerespectarea unei incapacităţi speciale de folosire a ps. fizice
b) lipsa capacităţii de folosinţă a ps. juridice
c) nerespectarea principiului specializării capacităţii
- lipsa totală a consimţământului, cum este cazul erorii de obstacol
- nevalabilitatea obiectului AJC
- nevalabilitatea cauzei AJC, dar numai atunci când lipseşte datorită
absenţei scopului imediat, cauza este ilicită sau imorală
- nerespectarea formei AJC cerute ad validitatem
- lipsa ori nevalabilitatea autorizaţiei administrative sau judiciare
- nesocotirea limitelor libertăţii actelor juridice
- fraudarea legii
- încălcarea dreptului de preemţiune al statului

Cauze de nulitate relativă

- nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la capacitatea civilă a

persoanelor, însă numai atunci când:
a) actul juridic este încheiat de ps. lipsită de capacitatea de exerciţiu
(minorul mai mic de 14 ani, interzisul)
b) actul juridic de administrare încheiat fără încuviinţarea din partea
ocrotitorului legal şi este lezionar pt minorul 14-18 ani
c) actul juridic de dispoziţie încheiat de minorul 14-18 ani fără
încuviinţare de la ocrotitorul legal şi autoritatea tutelară
- interdicţia VC între soţi
- lipsa discernământului în momentul încheierii actului juridic
- viciile de consimţământ (mai puţin eroarea obstacol), dolul, violenţa,
leziunea
- nerespectarea dr. de preemţiune în anumite cazuri.

27
 REGIMUL JURIDIC AL NULITĂŢII

= totalitatea regulilor cărora le este supusă nulitatea absolută sau relativă

Întrucât efectul nulităţii este acelaşi (ineficacitatea actului juridic), indiferent că

este vorba de nulitatea absolută sau relativă, se admite că regulile privesc 3
aspecte:
a) cine poate invoca nulitatea? (sfera persoanelor îndreptăţite să invoce pe
cale de acţiune sau de excepţie nulitatea)
b) în cât timp poate fi invocată nulitatea (prescriptibilitatea sau
imprescriptibilitatea dr. de acţiune pt a cere anularea)
c) dacă poate fi acoperită sau nu prin confirmare

REGIMUL JURIDIC AL NULITĂŢII ABSOLUTE

1. nulitatea absolută poate fi invocată de orice are un interes juridiceşte

ocrotit
- nulitatea absolută este menită să protejeze interesele generale, obşteşti
a.î. trebuie să dea posibilitatea unui cerc foarte larg de persoane sau
organe să invoce o asemenea sancţiune a AJC

persoanele interesate pot fi: părţile AJC; avânzii-cauză ai părţilor; alte persoane
care nu au participat la încheierea AJC, dar care ar justifica un interes propriu;
instanţa din oficiu; procurorul, precum şi alte organe prevăzute de lege. Partea
care ar fi vinovată de fapte ce constituie cauza nulităţii poate cere constatarea
nulităţii absolute şi desfiinţează retroactivă a actului, invocând chiar cauza pe
care a provocat-o personal.

OBS.
Terţii care sunt străini de actul juridic vor putea invoca nulitatea absolută a
actului numai în măsura în care actul juridic le este opozabil, deoarece numai
atunci se bucură de un interes ocrotit de lege.

2. nulitatea absolută poate fi invocată oricând, pe cale de acţiune sau de

excepţie, ea fiind imprescriptibilă
3. în principiu, nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare sau în
alt mod. Confirmarea este actul unilateral de renunţare la de. De a invoca
pe cale de acţiune sau de excepţie nulitatea.
Prin excepţie, sunt unele cazuri în care însăşi legea acordă posibilitatea
unei acoperiri a nulităţii absolute prin confirmare

28
 - căsătoria încheiată împotriva dispoziţiilor referitoare la vârsta legală
nu va fi declarată nulă dacă între timp acela dintre soţi care nu avea
vârsta cerută pt. căsătorie a împlinit-o ori dacă soţia a dat naştere unui
copil sau rămas însărcinată
- în cazul în care soţul unei persoane declarată moartă s-a recăsătorit şi
după această hot. declarativă de moarte e anulată, căsătoria cea nouă
rămâne valabilă. Prima căsătorie e desfăcută pe data încheierii noii
căsătorii.

REGIMUL JURIDIC AL NULITĂŢII RELATIVE

1. nulitatea relativă poate fi invocată, în principiu, numai de ps. ocrotită şi al

cărui interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic

- poate fi invocată pe cale de acţiune sau pe cale de excepţie

Nulitatea relativă mai poate fi invocată de: cel al cărui interes a fost
nesocotit la încheierea actului juridic, reprezentantul legal al celui lipsit de
capacităţii de exerciţiu succesorii părţi ocrotite prin norma juridică
încălcată la încheierea actului juridic, de către procuror, de creditorii
chirografari ai părţii ocrotite, de autoritatea tutelară în cazul protecţiei
incapabilului.
2. nulitatea relativă poate fi invocată numai în cadrul termenului de
prescripţie extinctivă (în general 3 ani)
3. nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmare expresă sau tacită de
către cel care o poate invoca
Confirmarea expresă = actul unilateral făcut în scopul direct de a acoperi
nulitatea relativă pe care cel ce face confirmarea o poate invoca. Pt. a fi
valabil, actul de confirmare tb. să îndeplinească următoarele condiţii:
- să provină de la ps. îndreptăţită a invoca anulabilitatea actului
- să fie făcut în deplină cunoştinţă de cauză
- viciul care afecta actul confirmat să fi încetat în momentul confirmării
- să cuprindă obiectul, caua şi natura obligaţiei şi să facă menţiune
asupra motivului acţiunii în anulabilitate
- din cuprinsul actului să rezulte intenţia de acoperire a nulităţii
Confirmarea tacită rezultă din fapte sau acte care nu lasă nicio îndoială
asupra intenţiei de confirmare a actului anulabil.
Neinvocarea anulabilităţii în cadrul termenului de prescripţie este
calificată, în doctrină, ca o confirmare prezumată.
Confirmarea se produce retroactiv, respectiv de la data când a fost
încheiat actul juridic confirmat.

29