Baltagul

de Mihail Sadoveanu

Opera “Baltagul” scrisa de Mihail Sadoveanu si aparuta in anul 1930

este un roman interbelic, traditional, realist-mitic si obiectiv, care
ilustreaza viziunea despre lume a autorului, surprizand totodata viziunea
mioritica asupra mortii.

Romanul este o specie a epicii culte in proza, de mari dimensiuni, cu o

actiune polifonica, desfasurata pe mai multe planuri narative, atribuita
unor personaje numeroase, ale caror caractere se desprind dintr-un
conflict puternic.

Realismul este curentul literar care se caracterizeaza prin oglindirea

veridica si obiectiva a realitatii, cu toate aspectele ei, prin utilizarea
tehnicii detaliului, atitudinea critica fata de aspect ale realitatii,
realizarea personajelor tipice, care sunt determinate de mediul si epoca
in care traiesc.

Traditionalismul este o directive literara, culturala si ideological atasata

de valorile trecutului, private in opozitie de cele ale prezentului. Acesta
se opune neomodernismului prin tematica, pretuind traditia spiritualitatii
roamnesti, religia si satul, denotand o preferinta pentru modelul de
versificatie clasic.

Viziunea autorului asupra lumii este ca nimic nu este la voia

intamplarii, totul se supune unei ordini prestabilite, inspirat de balada
populara “Miorita”, Sadoveanu aseaza la temelia viziunii sale
intamplarea celor trei ciobani, optand pentru deschiderea romanului cu
un moto, alcatuit din doua versuri ale baladei: “Stapane, stapane/Mai
cheama s-un cane…”, raliandu-se caracterul mitic al creatiei.

O prima scena care sustine tema este drumul parcurs de Vitoria Lipan,
care se transforma intr-o dubla aventura: cunoasterea lumii si a sinelui,
parcurgand simultan doua lumi: spatiul concret, real si comercial, dar si
o lume „de semne si minuni”. Calatoria, cautarea adevarului constituie
axul romanului si se asociaza cu motivul labirintului.

O alta secventa este aceea cand Vitoria si Gheorghita descopera

osemintele lui Nechifor intr-o rapa. Aceasta secventa demonstreaza si
taria Vitoriei cand aceasta coboara in rapa, dar este si sugestiva pentru
Gheorghita care, lasat sa vegheze osemintele tatalui sau si este obligat sa
se maturizeze repede, conferind operei caracter de bildungsroman.

Titlul alcatuit din substantivul comun „Baltagul”, valorificand un simbol

ambivalent, facand trimitere la un topor cu doua taieturi, sugerand
moartea si viata care fac trimitere la arma uciderii lui Nechifor Lipan dar
si arma razbunarii acestuia.

Timpul desfasurarii actiunii este vag precizat, prin repere temporale: “in
postul Mare” “10 Martie”. Cadrul actiunii este Satul Magura Tarcaului,
dar si satul de campie, Cristesti, in Balta Jijiei.

Compozitional romanul este structurat in 16 capitole cu o actiune

desfasurata cronologic pe momentele subiectului. Expozitiunea consta in
prezentarea locurilor si a personajelor. Intriga surprinde ingrijorarea
Vitoriei pentru sotul ei care nu mai vine acasa din calatoriile lui, aici
izbnucnind conflictul interior al protagonistei. Desfasurarea actiunii
surprinde plecarea la drum a Vitoriei impreuna cu Gheorghita, cautarile
acestora si gasirea osemintelor lui Nechifor. Atunci intelege ca sotul ei a
murit, conflictual interior al femeii inceteaza. Punctul culminant il
reprezinta marturisirea crimei infaptuita de cei doi asasini si pedepsirea
lor, cei doi vinovati intrand intr-un confict exterior cu protagonista.
Deznodamantul o infatiseaza pe Vitoria cu planurile ei de viitor, dupa
finalizarea calatoriei initiate pentru descoperirea adevarului. tipul femeii
puternice, cu o vointa de neclintit. Celelalte personaje sugereaza diverse
stereotipuri: Gheorghita reprezinta flacaul, Minodora este fata de
maritat, Nechifor fiind personajul absent. In economia romanului apar si
personaje episodice precum preotul, vrajitoarea, negustorul evreu.

In concluzie romanul “Baltagul” este unul realist-mitic, traditional si

obiectiv, in care este transpusa tema si viziunea despre lume a autorului
intr-o maniera de exceptie. Maretia acestei opera monumentale consta in
denzitatea epica si grandoarea compozitionala in configurarea spatiului
arhaic, dominat de mituri si simboluri.