UNIVERSITATEA “1 DECEMBRIE 1918” DIN ALBA IULIA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

SPECIALIZAREA CONTABILITATE ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ID
DISCIPLINA: MICROECONOMIE

ROLUL COSTURILOR ÎN DECIZIA DE PRODUCȚIE A

ÎNTREPRINZĂTORULUI
RELAȚIA DINTRE AVANTAJUL DE COST ȘI COMPETITIVITATE

STUDENT: ZAHARIE VASILE CRISTIAN

ALBA IULIA
2020

1
Definirea şi tipologia costului
Costul de producţie este o categorie valorică, cu semnificaţii deosebite în economia
de schimb. De mărimea şi tendinţele costului de producţie depind condiţiile de viaţă ale
fiecărui individ şi ale colectivităţii naţionale, precum şi şansele de progres economico-social.
Având un rol important în mecanismul economic, costul de producţie exprimă esenţa
întregului sistem de raporturi pe linie de producţie şi circulaţie ce se stabilesc între agenţii
economici, întreprinzători, între producători şi consumatori, la un moment dat.
Pentru măsurarea corectă a costurilor de producţie se impune cunoaşterea condiţiilor
de producţie (înzestrarea tehnică, organizarea producţiei şi a muncii, nivelul de calificare a
lucrătorilor), stabilirea normelor de consum, de muncă, a preţurilor şi tarifelor şi estimarea
corectă a cheltuielilor, de factorii de producţie, de resurse în general.
Exprimarea bănească a tuturor cheltuielilor permite măsurarea şi comparabilitatea
costurilor. Astfel, costul de producţie se defineşte ca sumă a cheltuielilor fabricantului pentru
producerea de bunuri pentru vânzarea, sau suma costurilor cu manopera, amortizarea,
materiile prime, materialele şi regia costul chiriei, încălzirii, energiei electrice, a transportului
pentru producerea unui bun, sau ansamblul cheltuielilor necesare obţinerii unui volum de
producţie.
În prezent se produc deplasări importante în structura problematicii costului. Astfel, în
primul rând, o atenţie deosebită se acordă aspectelor privind reducerea costurilor în condiţii
de concurenţă.
În al doilea rând , tendinţei de evindenţiere distinctă a contribuţiei factorilor
influenţează nivelul costurilor. Astfel, frecvent se folosesc noţiuni, cum costul şansei
sacrificate sau costul de opţiune sau de oportunităţi, costul informaţiei necesar în luarea de
decizii, costul timpului, în care timpul e împărţit în timp liber şi timp de muncă remunerată ,
costul ecologic, cheltuielile efectuate cu protejarea şi conservarea apelor, aerului, solului etc.,
costul ştiinţei, costul instruirii, costul administraţiei ,costul restructurării, al retehnologizării,
costul competivităţii, costul tranziţiei la economia de piaţă, costul sănătăţii publice, costul
şomajului, costul inflaţiei.
În al treilea rând, costul producţiei se analizează şi urmăreşte dinamic ţinând cont de
interdependenţa dintre activităţi şi agenţii economici, deoarece ceea ce într-un loc constituie
preţ de vânzare al produselor, în altul reprezintă preţul de cumpărare al factorilor de
producţie.
Pentru cunoaşterea conţinutului costului de producţie trebuie avută în vedere relaţia
dintre acesta şi preţul de vânzare. Astfel, costul de producţie reprezintă numai o parte a

2
preţului de vânzare. Diferenţa dintre preţul de vânzare şi costul de producţie reprezintă
profitul obţinut.
P=C+pr sau: C=P-pr.
În cadrul relaţiei dintre cost şi preţ, costul este nu numai o cauză a preţurilor, ci şi
rezultatul lor.
Costul de producţie este un indicator economic cu o mare forţă de oglindire a calităţii
activităţii. Prin raportarea producţiei la costuri se poate cunoaşte eficienţa folosirii resurselor.
Costul serveşte drept criteriu de fundamentare a opţiunilor şi deciziilor fiecărui
producător. Atunci când rezultatele variantelor sunt identice, criteriul de alegere a variantei
optime îl reprezintă nivelul mai scăzut al costului.
În condiţiile economiei de piaţă se folosesc mai multe categorii de costuri, în care se
regăsesc, într-o formă sau alta, diferitele cheltuieli de producţie.
Activitatea oricărei firme implica o mare varietate de costuri, cele mai cunoscute
modalităţi de clasificare a acestora fiind:
•în costuri fixe și costuri variabile:
-costuri fixe(Cv): independente relativ de volumul producţiei (chirii, asigurări, dobânzi,
amortizarea capitalului fix, cheltuieli de întreţinere etc.);
-costuri variabile(Cv) : care se schimbă în funcţie de cantitatea de produse realizate. Ele sunt
funcţie crescătoare de nivelul producţiei;
-costuri totale (Ct) –reprezintă suma costurilor fixe şi variabile
Deci,Ct = Cf + Cv ;
•în costuri directe și costuri indirecte:
-costuri directe : acestea sunt similare cu costurile variabile şi reprezintă costuri care pot fi
atribuite direct fiecărei unităţi de bun produse (materii prime, ambalaj, timpul de munca
necesar producerii unui bun (daca acesta poate fi identificat foarte precis) etc.);
-costuri indirecte : cunoscute în practică sub denumirea de supracosturi si sunt în general
costuri care nu sunt legate imediat de produse (marketing, distribuţie, costuri cu angajaţii
auxiliari producţiei: secretariat, contabilitate, financiar, administraţie etc., cheltuieli cu
clădirile: chirii, lumina, încălzire, etc., facturi ca : telefon, internet etc.).
La nivelul întreprinderii, costurile prezintă importanţă deosebită din următoarele
motive:
•reprezintă informaţii pentru calcularea indicatorilor economico-financiari ai organizaţiei;
•stau la baza determinării nivelului producţiei şi a preţului de vânzare;

3
•exprimă baza de referinţă pentru stabilirea conţinutului contractelor de aprovizionare şi
desfacere;
•asigură informaţii privind identificarea acţiunilor necesare eficientizării activităţii
organizaţiei;
•sunt elemente de informare pentru conducerea organizaţiei şi stau la baza fundamentării unor
decizii privind evoluţia organizaţiei.

Relația dintre avantajul de cost și competitivitate

Avantajul costului constă în a obţine niveluri ale costurilor de producţie și desfacere
inferioare concurenţilor, graţie exploatării economiilor de scară, acumulării efectului de
experienţă sau oricărei alte surse de reducere a costurilor unitare, menţinând o anumită
paritate sau o anumită proximitate în termeni de calitate. Dacă reducerea costurilor se face în
detrimentul calităţii, acest tip de avantaj competitiv devine nu numai inoperant dar este și
nefast. Dacă cumpărătorii nu percep o mare diferenţă de calitate între produsele concurenţilor
și cele ale companiei, aceasta va avea profituri mai mari decât media: - fie aplicând preţuri
echivalente celor de pe piaţă, aspect ce îi va permite obţinerea unui profit mai mare având în
vedere nivelul mai redus al costurilor; - fie că reducerea de preţ pe care va consimţi să o facă,
pentru a-și crea un avantaj competitiv, va rămâne mai mică decât cea a diferenţei costurilor.
Costurile reduse de producție și desfacere stau la baza adoptării strategiei de preţuri
reduse, însă adoptarea acestei strategii presupune ca produsele să fie slab diferenţiate faţă de
cele existente, preţul reprezentând variabila principală care determină voinţa de plată a
clienţilor. Rezultă că produsele trebuie să fie foarte închise în aria caracteristicilor,
producătorul evitând să confere produselor sale caracteristici prea sofisticate și nu neapărat
necesare clientelei. Orice atribut suplimentar implică o creștere a costurilor și implicit riscul
pierderii avantajului de cost.
O situaţie favorabilă la nivelul costurilor apără compania de toţi cei cinci factori
principali care influenţează intensitatea concurenţei în sector, respectiv:
- împotriva agresiunii concurenţilor din sector, deoarece în momentul în care rivalii săi și-au
epuizat toate resursele în cadrul conflictului, compania în cauză, din motive de costuri mai
reduse, va obţine în continuare profituri mai mari; - împotriva clienţilor puternici, pentru că
aceștia nu-și pot exercita puterea decât dacă reușesc să găsească concurenţi firmei, care să
propună preţuri mai joase, aspect puțin probabil; - împotriva furnizorilor puternici, pentru că
ea va putea face faţă cu mai mult succes unor preţuri mai ridicate ale factorilor de producţie; -
o situaţie favorabilă sub raportul costurilor va reprezenta un obstacol important în faţa noilor

4
concurenţi potenţiali care doresc să intre în sector și va asigura firmei, viz-a-viz de produsele
de substituire, o poziţie mai favorabilă decât cea a concurenţilor săi.

Bibliografie

Colectivul Catedrei de Economie și Politici Economice: Economie,Editia a-6a,

Edit.Economica, București 2003
Didier Michel:Economia-regulile jocului, Edit. Humanitas, Bucuresti 1994
Cârstea, G., ș.a. Analiza strategică a mediului concurenţial, București:Editura Economică,
2002
Popa, I., Management strategic, București:Editura Economică, 2004
Heyne Paul: Modul economic de ganndire, Edit. Didactica Pedagogica, Bucuresti 1991

Webografie

http://web.ulbsibiu.ro/cosmin.tileaga/cercetare/Microeconomie_Macroeconomie.pdf