1. Concepția despre artă a lui Maiorescu/Gherea.

2. Baza comună poporanism/sămănătorism; principala deosebire.

3. G. Ibrăileanu – principii estetice.

-Estetica lui Maiorescu impune o metodă, o atitudine riguroasă şi critică într-un moment în
care literatura noastră modernă îşi construia temeliile. Scopul adevărurilor demonstrate de Maiorescu
„nu este şi nu poate fi de a produce poeţi”, cum niciodată estetica şi logica nu au creat frumosul,
respectiv adevărul, ci scopul său este acela de a elimina „mediocrităţile care fără nici o chemare
interioară, pretind a fi poeţi şi acest scop îl poate realiza estetica. Ideea este întotdeauna sentiment,
pasiune, nu noţiune. De aceea adevărurile ştiinţei, moralei, politicii, patriotismul ad-hoc nu-şi au locul
în poezie care este lipsită de finalitate practică.

-Unul dintre argumentele lui C.D-G. se bazează pe concepţia ce prefigurează ca societatea

viitorului va fi un organism social unic şi integrat care va permite armonia socială. Aspectele morale îşi
au importanţa lor în cadrul acestei concepţii. Nu rezultatele activităţilor sunt cele care atârnă mai greu
în evaluarea morală a acestora –judecată ce ţine de etica burgheză –, ci motivele care au inspirat acele
activităţi, abnegaţia, devotamentul şi jertfa care le-au însoţit. Printre conceptele pe care le dezbate se
află şi cel de revoluţie socială. Opunând ideea de revoluţie celei de evoluţie, se angajează într-o
polemică – devenită celebră – cu Titu Maiorescu, adeptul evoluţiei culturale organice. C.D.-G. insistă
asupra necesităţii existenţei condiţiilor obiective şi subiective ale trecerii la socialism.

2. Alaturi de poporanism si ortodoxism, samanatorismul sustine convingerea ca literatura

trebuie sa exprime specificul national, localizat, in lumea rurala, dorinta conservarii factorului
autohton este justificata prin ideea ca satul traditional este un reflex al ‘sufletului etnic’ producator de
cultura si civilizatie proprie si refractar la imittia culturii occidentale, inaderenta la civilizatia
industrialcapitalista, socotita straina spiritului romanesc, si, in plan literar aversiunea fata de
modernismul ‘decadent’, vazut ca un import cultural neasimilat. O intreaga literatura scrisa sub aceste
imperative ideologice este pusa, astfel, in slujba conservarii sufletului etnic si legitimata ca
reprezentanta a specificului national, ignorandu-se adeseori criteriul valorii estetice.
 3. Ibrăileanu concepe o foarte interesantă şi originală sinteză între estetica sociologică şi cea
psihologică, fiind mereu preocupat de eliminarea rigidităţii, a dogmatismului şi de afirmarea subliniată
a ideilor în raport strict cu realitatea intrinsecă a operei literare. În acest sens cercetătorul îşi
propunea să analizeze opera literară sub toate aspectele posibile, aceasta fiind văzută ca „obiect de
observaţie” ce trebuie „întors pe toate feţele”. Cercetarea asemănărilor şi deosebirilor dintre artă şi
ştiinţă a fost de altfel o preocupare permanentă a lui Ibrăileanu Conform ideii criticului, în timp ce
ştiinţa explică lumea şi lucrează cu noţiuni care sunt „extracte de imagini», arta o creează şi lucrează
cu imagini, idee pe care o întâlnim mereu în scrisul său critic. Revenind la deosebirea dintre artă şi
ştiinţă, Ibrăileanu e de părere că „arta urmăreşte frumosul, ştiinţa – adevărul, etica”. Redarea
realităţii „obiective” nu înseamnă fotografierea ei.