Anton Pann

Anton Pann (născut: Antonie Pantoleon-Petroveanu) (data naşterii incertă, între 1793-1797 -
m. 4 noiembrie 1854) este un poet, compozitor de muzică religioasă, profesor de muzică
religioasă, foclorist, literat, publicist, de origine rom[1][2] sau aromân,[3] compozitor al muzicii
imnului naţional al României.[4] A fost supranumit de Mihai Eminescu „finul Pepelei, cel isteţ ca
un proverb” în poemul Epigonii. Prin prescurtarea numelui de familie şi românizare va fi numit
Anton Pann.

Biografie
Este fiul lui Pantoleone Petrov, un cioban vlah, sărăcit şi devenit căldărar, după obiceiul vremii,
din Sliven [5], o localitate din Imperiul Otoman, aflată în Bulgaria de astăzi, iar mama sa se
numea Tomaida. Între anii 1806 şi 1812 se refugiază în urma războaielor ruso-turce la nordul
Dunării, unde devine corist în catedrala ortodoxă din Chişinău, Basarabia, la partida de Soprani.

Opere
 Calendarul lui Bonifatie Setosul
 Versuri musiceşti
 Poezii deosebite sau cântece de lume (1831, 1837)
o Călătoria
o Însoţirea
o Luniţă luminătoare
o Munţilor, fiţi mărturii
o La Rîmnic
o Suflet altu n-are
o Zădărnicia
 Îndreptătorul beţivilor (1832)
 Hritoetia sau şcoala moralului care învaţă toate obiceiurile şi năravurile cele bune (1834)
 Noul Erotocrit (1837)
 O poveste arabică din Halima (1839, 1854)
 Fabule şi istorioare (1841)
o Copaciul şi dovleacul
o Lupul, pocăit
o Călătorul şi stejarul
o Cine ştie carte are patru ochi
o Nepotul împrumutat
o Mortul înecat
o Scumpul
o Planul simigiului
 o Vînătorul
o Toporul şi văcşoara
o Ciobanul şi magarul
o Feciorul moştenitor
o Cîinile
o De cînd ploaia cu cîrnaţii
o Norocul şi mintea
o Şoarecile
o Nu e nimic fără cusur
o Cucul şi privigatoarea
o Tăcerea e ca mierea
o Împrumutul
o Lupul, ţapul şi varza
o Ce zic oamenii de mine
o Grădinarul pagupaş
o Critica oamenilor
 Poezii populare şi Calendare (1846)
 Marş de primăvară
 Memorialul focului mare (1847)
 Povestea vorbei (1847)
 Dialog în trei limbi, ruseşte, româneşte şi turceşte (1848)
 Pocăinţa omului dezmierdat sau vorbire între suflet şi trup şi osebite sfaturi folositoare
trupeşte şi sufleteşte (1849, 1854)
 Adiata
 Înţeleptul Archir şi nepotul său Anadam (1850)
 Spitalul amorului sau Cântecul dorului (1850)
 O şezătoare la ţară sau Călătoria lui Moş Albu (1851)
 Versuri sau Cântece de stea
 Cântătorul beţiei. Care cuprinde numele beţivilor şi toate faptele care decurg din beţie
 Triumful beţiei sau Diata ce o lasă un beţiv pocăit fiului său (1852)
 Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea (1853)
 Poveşti şi angdote versificate (1854)
 De la lume adunate şi iarăşi la lume date
 Bazul teoretic şi practic al muzicii bisericeşti sau Gramatica melodică
 Mică gramatică muzicală teoretică şi practică
 Carul frânt – Nevoia învaţă pe om
 Ţermonia unui bătrân
 Astrologia