ELABORAREA METODICĂ Nr 11

TEMA: Cîmp protetic în realizarea protezei parţial mobilizabile acrilice cu placă.

1.Elementele cîmpului protetic edentat parţial. Caracteristica.

 Dinții stâlpi (funcţia de ancorare, menţinere și stabilizare a protezei: un număr mai

mare de dinţi restanţi asigură o mai bună stabilitate a protezei, dar este importantă
și repartizarea acestora: dinţii grupaţi oferă o mai mică stabilitate decât dinţii
repartizaţi în diferite locuri);

 Fibromucoasa: poate fi grupată în 4 clase:

1. sănătoasă cu grosime și rezilienţă moderată, amortizează șocurile care apar în
decursul masticaţiei și reduce tendinţa de deplasare a protezei;
2. atrofiată, subţire, rezilienţă redusă, inaptă să suporte presiuni masticatorii –
influenţează nefavorabil actul de masticaţie;
3. groasă friabilă, grad mare de rezilienţă care favorizează deplasarea protezei
4. hipertrofiată, mobilă – o fixare foarte slabă a protezei;

 Apofizele alveolare (vârful, versantul vestibular și oral); sunt grupate în 4 clase:

1. înalte, retentive, cu versante vestibulare și orale extinse, paralele între ele, fără
exostoze;
2. medii, cu versante vestibulare ușor oblice prin pierdere se substanţă osoasă;
3. cu valoare protetică slabă – resorbţie accentuată;
4. cu valoare protetică negativă – denivelate, dispărute parţial sau total,
incongruente, suprafaţă mucozală redusă

 Fundul de sac vestibular și lingual (mucoasa neutră/pasiv mobilă)

 Frenul buzei, frenul obrazului;
 Bolta palatină poate fi:
1. extinsă cu suprafaţa orizontală largă, fără torus palatin, cu sutură intermaxilară
insensibilă – sprijin calitativ pentru proteză;
2. valoare protetică medie suficient de largă dar cu sutura intermaxilară sensibilă;
3. valoare protetică slabă – suprafaţă ogivală – absenţa suprafeţelor orizontale și
prezenţa a două versante oblice inapte să asigure stabilizarea;

 Tuberozitățile maxilare pot fi

1. favorabile, retentive, cu versante paralele între ele;
2. de valoare medie, acceptabile, cu relief perceptibil – favorabil pentru
stabilizarea protezei;
3. valoare negativă – absenţa oricărui relief – inapt pentru asigurarea stabilităţii
protezei;
 4. care au retentivitate prea mare și necesită corectare chirurgicală;

 Tuberculii piriformi pot fi favorabili, mai puţin favorabili, cu valoare protetică

scăzută și valoare negativă.
 La aprecierea suportului osos se ia în consideraţie relieful și structura osoasă.

2.Indicaţii către terapia edentaţiei parţiale cu proteze parţiale mobilizabile.

 Edentaţie parţială medie și întinsă;

 Periodontită severă;
 Pierdere excesivă de os alveolar;
 Tratament temporar al edentaţiei;
 Pacienţi care nu-și permit financiar protezarea fixă;


3.Amprentele. Criterii de clasificare a amprentelor.

Amprentă – copia negativă fidelă a câmpului protetic, confecţionată cu scopul

realizării modelului.

După scopul urmărit, amprentele pot fi:

 documentare: se obţine modelul documentar (pentru pregătirea proprotetică)
 auxiliare: se obţine modelul auxiliar (dinţii antagoniști) sau de diagnostic (studiu
pe model)
 de bază: se obţine modelul pe care se realizează lucrarea protetică

După tehnica realizării amprentei:

 amprente realizate într-un timp: materialul se aplică în lingură și se presează pe
câmpul protetic o singură dată;
 amprente realizate în doi timpi: materialul se aplică în lingură și se presează pe
câmpul protetic apoi se scoate din cavitatea bucală, se aplică stratul de corecţie
și se mai presează o dată;
 amprentele din materiale de consistenţă diferită sunt numite duble
 amprente de corectare: o modificare a metodei în doi timpi, în cadrul căreia se
aplică material de aceeași provenienţă chimică;
 amprente în ocluzie: se amprentează ambele arcade dentare în poziţie de
ocluzie centrică (se folosește lingură specială)
 amprente parțiale: se amprentează un anumit sector al arcadei
 amprente totale: se amprentează toată arcada dentară
4.Lingurile amprentare. Varietăţi. Etapele amprentării anatomice.

Lingura amprentară este un suport pentru materialul amprentar în timpul

amprentării; deasemenea este un dispozitiv de armare pentru amprentă în timpul
realizării modelului.
Sunt metalice sau plastice; pentru o hemiarcadă, pentru două hemiarcade în
ocluzie, pentru o arcadă sau pentru ambele arcade în ocluzie.
Lingura este compusă din corp și mâner.
Corpul la maxilă acoperă palatul dur, la mandibulă este răscroit (loc pentru limbă);
servește pentru menţinerea materialului amprentar; poate avea orificii pentru retenţia
masei amprentare; este de diferite dimensiuni și forme.
Mânerul este poziţionat strict pe linia mediană a amprentei; servește pentru fixarea în
mână, poziţionarea corectă și menţinerea în timpul amprentării.
Sunt linguri standard și linguri individuale. Cu lingurile standard se ia amprenta
anatomică, cu cea individuală – amprenta funcţională. Pe baza amprentei anatomice
se face modelul auxiliar, pe baza amprentei funcţionale – modelul de bază. Pe modelul
auxiliar se confecţionează lingura individuală, pe modelul de bază se confecţionează
șablonul de ocluzie și macheta protezei, apoi se polimerizează acrilatul.

Amprentă anatomică: reflectă starea mucoasei în repaus funcţional.

Amprentarea anatomică:
1. Alegerea lingurii amprentare
2. Alegerea materialului amprentar
3. Prepararea lui
4. Depunerea pe lingură
5. Introducerea lingurii în cavitatea bucală
6. Centrarea, fixarea lingurii și modelarea marginilor
7. Înlăturarea lingurii cu amprenta din cavitatea bucală
8. Examinarea amprentei

5.Materialele amprentare. Clasificări. Nominalizări.

După Gerner și Napadov:

 elastice
 termoplastice
 dure

După I. Postolachi, Gh. Bârsa: după starea materialului la finalul prizei

 Elastice:
 Hidrocoloizi (reversibili/ireversibili) (alginat)
 Elastomeri de sinteză
 Materiale siliconice
  Materiale polisulfide
 Materiale polieterice
 Dure:
 Reversibile: substanţe termoplastice
 Ireversibile: Gips, paste de oxid de zinc și eugenol

6.Tehnica confecţionării modelului. Materiale.

Modelul preliminar este confecţionat din gips simplu. Se confecţionează pasta de

gips, se introduce în amprentă în cantităţi mici până la umplere; în acest timp
amprenta este amplasată pe măsuţa vibratorie; se verifică curgerea gipsului astfel
încât să pătrundă în toate imprimările amprentei. Un conformator de soclu se umple
cu gips peste care se întoarce și se înfundă amprenta. De menţionat că gipsul trebuie
să acopere marginile amprentei! (pentru a reda configurarea fundului de sac unde este
edentaţie). După priza gipsului, conformatorul și amprenta sunt înlăturaţi iar soclul
modelului este fasonat.

Modelul definitiv este confecţionat din gips simplu. Amprenta necesită o pregătire,
și anume îndiguirea și cofrarea. Îndiguirea constă în lipirea unei benzi de ceară de 3-4
mm pe suprafaţa exterioară a amprentei la o distanţă de 2-3 mm de la marginea ei.
Cofrarea prevede fixarea unei benzi de ceară de 20-25 mm împrejurul benzii de
îndiguire. Pentru amprenta de pe mandibulă se mai adaugă o plăcuţă de ceară care
înlocuiește planșeul. Astfel se obţine un conformator utilizat la realizarea soclului. Se
prepară pasta de gips și se umple amprenta și conformatorul. După priză se
fasonează.
Materiale:
 colbă, spatulă, conformator de soclu, măsuţă vibratorie, vacuum malaxor
 apă, gips

7.Cerinţe către modelul realizat pentru confecţionarea protezelor parţiale mobilizabile

acrilice.

Cerințe:
 să fie integru, să nu aibă surplusuri, pori, fisuri, lipsuri, fracturi, mai ales în zona
unde va fi modelată macheta protezei;
 să redea cu exactitate starea mucoasei în timpul funcţiei;
 să redea cu exactitate relieful câmpului protetic;
 să redea cu exactitate fundul de sac;
 să nu prezinte schimbări de volum;
 să aibă suprafaţă netedă;