REPUBLICA MOLDOVA

MARELE STAT MAJOR

COMANDAMENTUL FORŢE ÎNTRUNITE

Pentru uz de serviciu

MANUALUL DE LUPTĂ A PLUTONULUI DE

INFANTERIE

„PROVIZORIU”

CHIŞINĂU
- 2009 -

1
2
 Prezentul manual este destinat comandanţilor de toate
nivelele, personalului didactic din cadrul Institutului Militar al
Forţelor Armate, precum şi catedrelor militare din cadrul instituţiilor
de învăţămînt superior de stat ca material didactic şi pentru
îndrumare la organizarea şedinţelor la pregătirea tactică.
În „Manualul de luptă a plutonului de infanterie” sunt expuse
principiile de bază privind pregătirea şi ducerea luptei de arme
întrunite de către plutonul infanterie motorizată, accentul fiind pus pe
pregătirea individuală şi psihologică a militarilor şi comandanţilor,
implementării cunoştinţelor şi deprinderilor ferme la organizarea
şedinţelor la pregătirea tactică.
„Manualul de luptă a plutonului de infanterie” se prezintă
pentru testare în cadrul procesului de instruire în unităţile militare
ale Armatei Naţionale, precum şi în procesul de învăţămînt în cadrul
Institutului Militar al Forţelor Armate şi catedre militare din cadrul
instituţiilor de învăţămînt superior de stat. Ediţia aceasta se trimite în
unităţile şi instituţiile corespunzătoare cu scopul studierii, discutării
şi înaintării propunerilor în Direcţia instruire şi doctrine a
Comandamentului Forţe Întrunite privind modificarea ulterioară a
manualului nominalizat în termen de un an de la aprobare.
Conţinutul prevederilor din prezentul manual să fie aplicate în
activitatea comandanţilor şi trupelor în mod creativ.
„Manualul de luptă a plutonului de infanterie” a fost întocmit
de către locotenent-colonel Vitalie STOIAN – conducătorul
proiectului, locotenent-colonel Iurie GÎRNEŢ, maior Vasile
SEVERIN, maior Ghenadie DIMITRIU, maior Vitalie RUSU, maior
Constantin CEBOTARI.

3
 CUPRINS

Pag.
T i t l u l I. Organizarea, dotarea, misiunile şi sprijinul
8
plutonului de infanterie……………………………………..
Capitolul I. Principii generale……………………………….. 8
Capitolul II. Lupte şi ciocniri……………………………….. 10
Capitolul III. Forme şi procedee de luptă…………………… 12
Capitolul IV. Pregătirea acţiunilor de luptă (comanda şi
controlul)…………………………………………………….. 16
1. Planificarea acţiunilor de luptă………………………….… 17
2. Organizarea acţiunilor de luptă……………………………. 31
Capitolul V. Dispozitive…………………………………….. 38

T i t l u l II. Staţionarea…………………………………….. 44
Capitolul VI. Organizarea raionului de staţionare şi
activităţile desfăşurate în cadrul acestuia…………………….. 44
1. Organizarea şi amenajarea raionului de staţionare………... 44
2. Siguranţa staţionării……………………………………….. 44
3. Pregătirea pentru luptă…………………………………….. 51
Capitolul VII. Staţionarea în condiţii particulare…………… 51
1. Staţionarea în bivuac…………….………………………… 51
2. Cantonarea………………………………………………… 53

T i t l u l III. Deplasarea……………..…………….……….. 53
Capitolul VIII. Generalităţi…………………………………. 53
Capitolul IX. Marşul…………………………….…………... 54
Capitolul X. Transportul…………………………………….. 64
Capitolul XI. Pregătirea deplasării………………………….. 66

T i t l u l IV. Reacţii la contact……………………………... 68

Capitolul XII. Reacţiile plutonului de infanterie la contactul
cu inamicul (cînd plutonul acţionează pe jos)……………….. 68
Capitolul XIII. Reacţiile plutonului de infanterie la contactul
cu inamicul (cînd plutonul acţionează îmbarcat pe TAB sau
MLI/MLD)…………………………….…………………….. 70

T i t l u l V. Regruparea şi înlocuirea…………………..… 71

4
Capitolul XIV. Regruparea…………….……………………. 71
Capitolul XV. Înlocuirea………………………………….…. 71

T i t l u l VI. Ofensiva…………...………………………….. 73
Capitolul XVI. Generalităţi…………………………………. 73
1. Misiuni şi norme tactice………………………………….... 73
2. Manevra…………………………………………………… 75
Capitolul XVII. Pregătirea şi desfăşurarea luptei
ofensive………………………………………………………. 78
1. Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul……………… 78
2. Ofensiva din mişcare…………………………...………..… 82
3. Urmărirea………………………………………………….. 85
4. Lupta de întîlnire………………………………………….. 85
5. Ieşirea din încercuire……………….……………………… 86
6. Cercetarea prin luptă……………………….……………… 87
7. Raidul………………………………………………….…... 87
8. Incursiunea……………………………………………….... 88
9. Atacul demonstrativ…………………………………….…. 88
10. Reacţia la contact………………………………………… 89
11. Ieşirea din ambuscadă………………………………….… 89
12. Executarea unui culoar într-un
90
obstacol……………….….
13. Curăţirea unei
93
tranşei……………………………………..
14. Distrugerea unor
94
cazemate…………………………….….
Capitolul XVIII. Particularităţi ale luptei ofensive……….… 95
1. Ofensiva în localităţi (mediul urban)……..……………….. 95
2. Ofensiva cu forţarea unui curs de apă (canal)……………... 95
3. Ofensiva pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate
redusă………………………………………………………… 97
4. Ofensiva pe timp de iarnă…………………………………. 103
5. Ofensiva în pădure………………………………………… 103
6. Ofensiva plutonului ca forţă aeromobilă……………….….. 106

T i t l u l VII. Apărarea……………..…………………..….. 107

Capitolul XIX. Generalităţi…………………………………. 107
1. Misiuni şi norme tactice…………………………………... 108
2. Manevra…………………………………………………… 110
5
Capitolul XX. Pregătirea şi desfăşurarea luptei de
apărare……………………………………………………….. 112
1. Pregătirea şi desfăşurarea luptei de apărare……………….. 112
2.Apărarea pe poziţii…………………………………….…… 115
3. Apărarea în sector…………………………………………. 121
4. Apărarea mobilă……………………….…………………... 122
5. Apărarea pe aliniamente intermediare…………………….. 123
6. Retragerea…………………………………………………. 124
7. Apărarea în încercuire………………………………….….. 125
8. Executarea contraatacului…………………………………. 125
9. Apărarea în cadrul luptei de întîlnire……………………… 126
10. Ambuscada………………………………….……….….... 127
11. Capcana……………………….………………………..… 130
Capitolul XXI. Particularităţi ale luptei de apărare…………. 131
1. Apărarea în localităţi (mediul urban)……………………… 131
2. Apărarea pe un curs de apă (canal)……………………….. 133
3. Apărarea pe timp de noapte şi în alte condiţii de
vizibilitate redusă…………………………………………….. 135
4. Apărarea pe timp de iarnă…………………………….…… 137
5. Apărarea în pădure………………………………………... 138

T i t l u l VIII. Acţiunile plutonului de infanterie destinat

ca patrulă……………………………………………………. 140
Capitolul XXII. Generalităţi………………………………... 140
Capitolul XXIII. Patrula de luptă…………………………... 140
Capitolul XXIV. Baza de patrulare………………….……… 143

Titlul IX. Asigurarea acţiunilor şi protecţia

forţelor……………………………………………….………. 148
Capitolul XXV. Generalităţi………………………………... 148
Capitolul XXVI. Principalele procedee de asigurare a
acţiunilor şi protecţia forţelor…….………………………..…. 148
1.Cercetarea…………………………………………….……. 148
2. Siguranţa………………………………………….……….. 154
3. Protecţia electronică………………………………………. 157
4. Contracararea efectelor acţiunilor psihologice ale
inamicului…………………………………………………….. 158
5. Mascarea……………….………………………………….. 160
6. Protecţia genistică…………………………………….…… 161
6
7. Protecţia antiaeriană………………………………………. 164
8. Apărarea nucleară, biologică şi chimică………….……….. 165
9. Protecţia împotriva sistemelor incendiare………………… 168
10. Protecţia informaţiilor…………………………………… 168
11. Protecţia medicală……………………………………….. 169
12. Protecţia mediului……………………………….……….. 170
13. Protecţia muncii………………………………….………. 171
14. Activitatea de informare şi relaţii publice…………….…. 172
15. Asigurarea topogeodezică……………………………….. 172
16. Asigurarea hidrometeorologică………………………….. 172
17. Asigurarea cu resurse umane………………………….…. 173
18. Evitarea fratricidului………………………………….….. 173
19. Asistenţa juridică…………………………………….…... 174
20. Asistenţa religioasă………………………………….…… 173

T i t l u l X. Rapoarte, ordine şi planuri…………………... 175

Capitolul XXVII. Raport standard MPE (muniţie, pierderi,
echipament)…………………………………………….…...... 175
Capitolul XXVIII. Ordin preliminar (de avertizare)…….
177
…..
Capitolul XXIX. Ordin de acţiune (atac, apărare)………….. 180

ANEXA nr. 1. Particularităţile luptei în condiţii specifice de

teren…………………..…………………………………….… 201
ANEXA nr. 2. Modele de ordin de acţiune a comandantului
patrulei………………….……..…………………………….. 207
ANEXA nr. 3. Model de ordin fragmentar………………….. 216
ANEXA nr. 4. Modele de scheme…………………………... 218

7
 Titlul I
ORGANIZAREA, DOTAREA, MISIUNILE ŞI SPRIJINUL
PLUTONULUI DE INFANTERIE
Capitolul I
PRINCIPII GENERALE
1. Plutonul de infanterie este structura organizatorică de
luptă de bază care acţionează, de regulă, în cadrul companiei de
infanterie, avînd un înalt grad de coeziune între grupe şi diferitele
categorii de personal ce îl compun; se constituie într-o subunitate
stabilă, dinamică şi flexibilă, cu o capacitate sporită de a duce acţiuni
de luptă, în toate condiţiile de climă, timp şi anotimp.
Plutonul este constituit din trei grupe de infanterie identic
organizate, înzestrate cu transportoare amfibii blindate sau maşini de
luptă ale infanteriei.
Armamentul, muniţia, ţinuta şi materialele specifice sunt
conform precizărilor făcute în „Manualul grupei de infanterie”, titlul I.
Conducerea plutonului de infanterie este asigurată de către
comandantul de pluton şi locţiitorul acestuia, avînd în dotare: busolă,
binoclu, pistol şi pistol-mitralieră.
2. Misiunea de bază a plutonului de infanterie constă în
ducerea concomitentă a luptei împotriva personalului şi a blindatelor
inamicului, acţionînd pe jos sau pe tehnica militară din dotare.
Simultan cu îndeplinirea misiunii de bază plutonul de
infanterie trebuie să fie în măsură să participe la operaţii militare altele
decît războiul (OMAR) şi la acţiuni asociate luptei armate sau OMAR.
3. Personalul plutonului pune în practică ordinele
comandantului, constituind mediul de valorificare a competenţelor
manageriale ale acestuia.
Puterea de luptă a plutonului este determinată nemijlocit de
gradul de instruire, de forţa morală şi competenţa comandantului.
Forţa morală a personalului plutonului se bazează pe încrederea
acestuia în comandanţi, în valoarea individuală a camarazilor, în
armamentul şi tehnica de luptă din dotare, precum şi pe convingerea,
că de felul cum va acţiona depinde succesul în luptă.
Demnitatea şi mîndria sunt calităţi ce aparţin atît personalului
subunităţii, cît şi comandantului.
8
 În cadrul plutonului disciplina militară este obligatorie, de la
comandant la soldat, aceasta asigurînd convergenţa eforturilor morale
şi materiale, îndeplinirea cu îndemînare a atribuţiilor şi misiunilor.
Pentru îndeplinirea misiunii ce revine plutonului, fiecare militar
trebuie să-şi cunoască atribuţiile personale, ale celorlalţi camarazi şi
să execute activităţile şi responsabilităţile specifice; fiecare comandant
de grupă să fie în măsură, ca la nevoie, să execute atribuţiile
locţiitorului comandantului de pluton.
Misiunea primează întotdeauna.
4. Comandantul de pluton răspunde personal de
îndeplinirea cu succes a misiunii primite.
Pe timpul pregătirii luptei comandantul de pluton este obligat:
a) să conducă pregătirea subunităţii pentru îndeplinirea
misiunilor primite;
b) să cunoască permanent starea şi posibilităţile plutonului,
ale subunităţilor primite ca întărire (sprijin) sau cele cu care
cooperează şi ale inamicului de la contact;
c) să planifice activităţile şi să orienteze permanent acţiunile
subordonaţilor;
d) să elaboreze cursurile acţiunilor, să selecteze cursul optim,
să ia decizii şi să transmită oportun misiunile grupelor şi subunităţilor
de întărire (sprijin);
e) să organizeze sistemul de lovire, asigurarea acţiunilor şi
protecţia forţelor în toate situaţiile care le impun;
f) să conducă realizarea amenajării genistice, a sistemului de
baraje şi obstacole;
g) să conducă şi să verifice starea tehnicii de luptă şi a
armamentului plutonului;
h) să organizeze şi să asigurare odihna, hrănirea şi echiparea
militarilor din subordine.
Pe timpul desfăşurării luptei comandantul de pluton este
obligat:
a) să conducă dispunerea plutonului şi lupta acestuia în
concordanţă cu planul de acţiune şi posibilităţile tehnico-tactice ale
armamentului;
b) să-şi stabilească locul în dispozitiv şi să urmărească
permanent cîmpul de luptă;
c) să adapteze planul de acţiune la specificul situaţiei, luînd
măsurile adecvate;
9
 d) să organizeze observarea cîmpului de luptă;
e) să raporteze comandantului de companie despre
problemele şi situaţia militarilor din subordine;
f) să raporteze comandantului de companie despre puterea de
luptă a plutonului;
g) să informeze permanent subordonaţii privind situaţia de
luptă;
h) să cunoască şi să transmită semnalele de conducere şi
cooperare în luptă.
6. În lipsa comandantului de pluton atribuţiile acestuia se
îndeplinesc de către locţiitorul comandantului de pluton.
Pe timpul pregătirii luptei locţiitorul comandantului de
pluton îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) coordonează şi răspunde de asigurarea materială (suportul
logistic) a plutonului (muniţie, hrană, echipament, armament);
b) conduce antrenamentele pentru misiune;
c) conduce repetiţiile grupei şi plutonului atunci cînd
comandantul de pluton primeşte alte ordine de la comandantul de
companie;
d) conduce realizarea machetei terenului;
e) conduce inspecţiile înainte de plecare în misiune.
Pe timpul desfăşurării luptei locţiitorul comandantului de
pluton, îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) conduce elementul de sprijin (baza de foc);
b) coordonează acţiunea grupei din adîncime, atunci cînd
comandantul de pluton este la aliniamentul de contact;
c) conduce activitatea de evacuare a răniţilor;
d) organizează şi conduce paza prizonierilor de război;
e) răspunde de refacerea puterii de luptă prin asigurarea
continuităţii realizării suportului logistic, atît pe timpul cît şi după
îndeplinirea misiunii.

10
 Capitolul II
LUPTE ŞI CIOCNIRI
7. Acţiunea de luptă a plutonului de infanterie reprezintă
ansamblul măsurilor şi activităţilor concepute, planificate şi
desfăşurate de către acesta pentru îndeplinirea obiectivelor
încredinţate, incluzînd acţiunea propriu-zisă (mişcarea, transportul,
aprovizionarea, atacul, apărarea şi manevrele necesare) sau executarea
unei misiuni tactice, de instruire ori administrative.
La nivel tactic acţiunea plutonului se concretizează în lupte şi
ciocniri.
8. Lupta este confruntarea armată (un şir de confruntări în
mediul specific) prin care se urmăreşte îndeplinirea unor scopuri de
importanţă tactică.
Lupta se duce de către subunităţi sau grupări de forţe cu rol
tactic, care, folosindu-şi elementele puterii de luptă 1 resping,
capturează sau nimicesc grupările de forţe angajate şi îndeplinesc
misiunile primite prin care se realizează o etapă (o parte din aceasta) a
operaţiei (bătăliei).
9. Ciocnirea reprezintă momentul angajării directe a
inamicului de către forţele proprii de valoare tactică într-o
confruntarea militară desfăşurată în timp scurt, avînd loc, de regulă,
între elementele de siguranţă ale forţelor adverse şi care se poate
transforma sau nu în luptă.
10. Luptele şi ciocnirile se caracterizează prin: dinamism,
schimbări bruşte şi rapide ale situaţiei; întrebuinţarea armelor
inteligente; mare diversitate de forme şi procedee de ducere a
acţiunilor militare; caracter complex, decisiv şi de independenţă al
acţiunilor; pregătirea acţiunilor în timp scurt; folosirea mijloacelor
moderne în pregătire şi desfăşurare; folosirea cu pricepere a terenului
şi a detaliilor de planimetrie; pregătirea şi desfăşurarea acestora în
condiţiile pericolului şi a folosirii armelor nucleare, biologice şi
chimice (NBC).
11. Succesul în luptă este condiţionat de:
a) nivelul instruirii pentru luptă a grupelor;

11
 b) concentrarea eforturilor pentru îndeplinirea celor mai
importante misiuni;
c) cunoaşterea inamicului şi zădărnicirea acţiunilor acestuia;
d) distrugerea oportună a mijloacelor N.B.C.;
e) capturarea sau nimicirea grupării principale de forţe a
inamicului;
f) manifestarea iniţiativei şi a flexibilităţii în îndeplinirea
misiunilor;
g) devansarea inamicului în declanşarea loviturilor şi
executarea acestora cu rapiditate, sincronizat şi pe toată adîncimea
dispozitivului său;
h) pregătirea şi ducerea acţiunilor neîntrerupt, atît ziua cît şi
pe timp de noapte;
i) executarea oportună a manevrei;
j) aplicarea continuă a măsurilor de asigurare a acţiunilor şi
de protecţie a personalului plutonului;
k) realizarea conducerii militare şi a cooperării neîntrerupte;
l) realizarea logisticii acţiunilor de luptă ale plutonului;
m) disciplina militară fermă şi de educarea în spiritul
învingătorului.
Capitolul III
FORME ŞI PROCEDEE DE LUPTĂ
12. După natura şi scopul lor, acţiunile pe care le execută (la
care participă) plutonul de infanterie se concretizează în: forme ale
luptei armate; operaţii militare altele decît războiul (OMAR); acţiuni
militare asociate luptei armate şi operaţiilor militare altele decît
războiul; forme de asigurare a acţiunilor şi de protecţie a forţelor.
13. Lupta armată reprezintă confruntarea militară violentă
între două forţe adverse cu putere de luptă, care urmăresc fiecare în
parte îndeplinirea scopurilor propuse.
Formele de luptă armată sunt ofensiva şi apărarea.
În funcţie de situaţie şi eşalon, formele luptei armate se
concretizează în procedee specifice ofensivei (apărării), în modalităţi
particulare de exprimare şi în acţiuni cu caracter ofensiv (defensiv).
Procedee specifice ofensivei: ofensiva din contact, ofensiva
din mişcare, ofensiva combinată, urmărirea, lupta de întîlnire şi
ieşirea din încercuire.

12
 Procedee specifice apărării: apărarea pe poziţii, apărarea
mobilă, apărarea pregătită din timp, apărarea pregătită în grabă,
retragerea, apărarea pe aliniamente intermediare şi apărarea în
încercuire.
Modalităţile particulare de exprimare a ofensivei
(particularităţi ale ofensivei) sunt: ofensiva în localităţi (mediul
urban), ofensiva în teren muntos-împădurit, ofensiva pe litoral şi în
deltă, ofensiva cu forţarea unui curs de apă (canal), ofensiva pe timp
de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate redusă, ofensiva pe timp de
iarnă, ofensiva în pădure şi ofensiva în teren cu culturi înalte.
Modalităţile particulare de exprimare a apărării
(particularităţi ale apărării) sunt: apărarea în localităţi (mediul
urban), apărarea în teren muntos-împădurit, apărarea pe litoral şi în
deltă, apărarea pe un curs de apă (canal), apărarea pe timp de noapte şi
în alte condiţii de vizibilitate redusă, apărarea pe timp de iarnă,
apărarea în pădure şi apărarea în teren cu culturi înalte.
Acţiuni cu caracter ofensiv: cercetarea prin luptă, raidul şi
atacul demonstrativ.
Acţiuni cu caracter defensiv: apărarea pentru respingerea
inamicului care execută un contraatac, apărarea pentru consolidarea
aliniamentului final al misiunii şi apărarea în cadrul luptei de
întîlnire.
14. Ofensiva este principala formă de luptă armată prin care se
urmăreşte capturarea, izgonirea sau nimicirea inamicului; scopul
general al ofensivei este înfrîngerea inamicului şi crearea condiţiilor
pentru succesul acţiunilor ulterioare sau pentru încetarea ostilităţilor şi
trecerea la acţiuni post-conflict.
Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul este procedeul
prin care se realizează atacul asupra inamicului aflat în apărare,
plecînd la acţiune din poziţiile deţinute în faţa acestuia.
Ofensiva din mişcare este procedeul prin care se realizează
atacul asupra inamicului aflat în apărare, după un marş pe o distanţă
variabilă.
Ofensiva combinată este procedeul prin care se realizează
atacul asupra inamicului aflat în apărare, cu o parte din forţe din
mişcare, iar cu alta din contact.
Urmărirea este procedeul ofensiv prin care se realizează
menţinerea contactului cu inamicul care îşi părăseşte poziţiile de luptă
şi încearcă să se sustragă acţiunii forţelor atacatoare.
13
 Lupta de întîlnire este procedeul prin care două grupări de
forţe adverse, în mişcare pe acelaşi itinerar, din sensuri opuse,
angajează lupta urmărind realizarea scopurilor propuse prin acţiuni
ofensive.
Ieşirea din încercuire este procedeul ofensiv prin care se
realizează scoaterea prin luptă a forţelor încercuite de sub loviturile
inamicului.
Cercetarea prin luptă este un atac cu obiectiv limitat executat
pentru a-l sili pe inamic să-şi demaşte dispozitivul, valoarea sau
intenţia forţei sale, prin determinarea acestuia să răspundă la acţiunea
ofensivă, dezvăluindu-şi astfel punctele slabe ale sistemului defensiv.
Raidul este un atac de scurtă durată, cu obiectiv limitat
desfăşurat într-un spaţiu redus în teritoriul inamicului, urmărind
nimicirea, distrugerea ori capturarea unuia sau mai multor elemente cu
scopul de a-i dezorganiza acţiunile acestuia.
Atacul demonstrativ se execută în scopul de a distrage atenţia
inamicului fără a încerca angajarea sa în luptă.
15. Apărarea este forma de luptă armată impusă şi adoptată
temporar prin care se realizează respingerea, oprirea sau întîrzierea
acţiunilor inamicului în scopul menţinerii spaţiului terestru (aerian,
maritim, fluvial) sau obiectivului încredinţat.
Apărarea pe poziţii este procedeul adoptat în scopul
interzicerii, pentru o perioadă de timp stabilită, a pătrunderii
inamicului într-o anumită porţiune de teren (zonă, raion, obiectiv);
nimicirea propriu-zisă a inamicului constituie un obiectiv secundar; se
organizează în scopul menţinerii ferme a poziţiei de apărare,
producerii de pierderi cît mai mari inamicului, respingerii ofensivei
acestuia şi interzicerii pătrunderii lui în adîncime; acest procedeu se
bazează pe un sistem de poziţii combinat cu obstacole, amenajarea
judicioasă a terenului şi manevra rezervelor.
Apărarea mobilă este un procedeu adoptat în scopul nimicirii
(înfrîngerii) inamicului printr-un atac hotărîtor executat cu o grupare
de forţe de lovire (izbire), într-un moment favorabil; în acest scop,
gruparea de lovire trebuie să aibă o mobilitate mai mare sau cel puţin
egală cu a atacatorului, iar celelalte forţe aflate în apărare să reuşească
fixarea inamicului şi direcţionarea pătrunderii acestuia în sensul dorit.
Apărarea pregătită din timp este procedeul defensiv care
permite forţelor angajate în luptă să-şi pună în aplicare în volum
complet elementele puterii de luptă.
14
 Apărarea pregătită în grabă este procedeul defensiv care
permite forţelor angajate în luptă să-şi pună în aplicare în volum redus
elementele puterii de luptă.
Retragerea este procedeul defensiv prin care forţele angajate în
luptă întîrzie acţiunile inamicului şi se sustrag loviturilor puternice ale
acestuia, schimbîndu-şi poziţiile de luptă spre înapoi.
Apărarea pe aliniamente intermediare se organizează de
către marile unităţi operative, atunci cînd inamicul dispune de o
superioritate covîrşitoare de forţe şi mijloace sau se găseşte într-o
situaţie avantajoasă; scopul apărării, în acest caz, îl constituie
cîştigarea de timp, producerea de pierderi inamicului şi sustragerea
forţelor proprii de sub loviturile acestuia.
Apărarea în încercuire este procedeul prin care forţele menţin
o suprafaţă de teren (obiectiv), luptînd cu un inamic care este dispus în
jurul lor şi acţionează din toate direcţiile.
Trecerea la apărare pentru respingerea inamicului care
execută un contraatac pe timpul desfăşurării ofensivei are loc atunci
cînd forţele proprii de pe direcţia de contraatac sunt inferioare
numeric, calitativ şi (sau) poziţional forţelor inamicului care
contraatacă şi nu sunt în măsură să le respingă din mişcare.
Trecerea la apărare pentru consolidarea aliniamentului
final al misiunii se execută în cadrul eşalonului superior pentru:
asigurarea flancurilor şi spatelui forţelor; respingerea contraatacului;
interzicerea afluirii rezervelor inamicului; crearea condiţiilor
favorabile pentru continuarea ofensivei cu alte subunităţi şi pentru
refacerea resurselor necesare luptei.
Trecerea la apărare în cadrul luptei de întîlnire se execută în
situaţia cînd inamicul a devansat în desfăşurare forţele proprii sau este
superior în forţe şi mijloace.

15
 16. Ambuscada este un procedeu tactic folosit, atît în apărare
cît şi în ofensivă, în scopul întîrzierii acţiunilor inamicului, producerii
de panică şi pierderi, precum şi pentru nimicirea acestuia.
17. Capcana este un procedeu simplu şi eficace de luptă
împotriva inamicului care constă dintr-un ansamblu de acţiuni practice
bazate pe folosirea lucrărilor genistice (gropi, furnale, locaşuri,
şanţuri, escarpe, contraescarpe, abatize, avalanşe), dispozitivelor
speciale (laţuri, curse, saci cu pietre, plase şi spirale din sîrmă, frînghii
cu bile din lemn, fier sau pietre), barajelor şi obstacolelor improvizate,
minelor cursă, terenului mlăştinos sau cu posibilităţi de inundare,
punctelor obligate de trecere, pădurilor, porţiunilor cu drumuri şi căi

ferate cu poduri, surselor de apă şi construcţiilor care oferă posibilităţi

de adăpostire pentru istovirea, întîrzierea şi nimicirea inamicului sau
reducerea capacităţii sale combative. Se foloseşte atît în ofensivă, cît
şi în apărare.
18. Operaţiile militare altele decît războiul sunt activităţi
şi misiuni ale căror scopuri se îndeplinesc prin alte mijloace decît
lupta armată.
Operaţiile militare altele decît războiul la care participă
plutonul de infanterie, în cadrul eşalonului superior, sunt: asistenţa
umanitară; asistenţa naţională acordată unei naţiuni; impunerea
zonelor de excludere; loviturile şi raidurile; sprijinul militar acordat
autorităţilor civile; evacuarea necombatanţilor; acţiunile în sprijinul
păcii; acţiunile de descurajare; acţiunile de căutare – salvare –
evacuare; acţiunile de apărare şi de menţinere a ordinii constituţionale.
19. Acţiunile militare asociate luptei armate şi operaţiilor
militare altele decît războiul sunt măsuri şi activităţi premergătoare
sau consecutive luptei armate şi operaţiilor militare altele decît
războiul, prin care plutonul de infanterie este pregătit sau adus în
starea din care să poată desfăşura misiunea următoare sau să înceteze
misiunea în curs de derulare.
Principalele forme de acţiuni militare asociate sunt: deplasarea,
staţionarea, regruparea şi înlocuirea.

16
 20. Acţiunile plutonului se desfăşoară în una din următoarele
perioade (stări) distincte: de pace, criză, război şi post-conflict.
De regulă, acţiunile desfăşurate pe timp de pace, în situaţii de
criză şi în perioada post-conflict fac parte din gama operaţiilor
militare altele decît războiul.
21. În toate formele şi procedeele luptei armate, în acţiunile
specifice acestora, precum şi în alte acţiuni militare se execută
asigurarea acţiunilor şi protecţia forţelor, conform detaliilor
prezentate în titlul IX.
Capitolul IV
PREGĂTIREA ACŢIUNILOR DE LUPTĂ
(COMANDA ŞI CONTROLUL)
22. Pregătirea acţiunilor de luptă reprezintă un ansamblu de
activităţi pe care comandantul de pluton le desfăşoară în vederea
îndeplinirii misiunii şi cuprinde planificarea, organizarea,
cooperarea şi controlul.
Activităţile desfăşurate de comandantului de pluton pentru
pregătirea acţiunilor se desfăşoară în următoarea succesiune:
a) Pasul 1 – Primirea misiunii;
b) Pasul 2 – Emiterea ordinului preliminar sau de
avertizare;
c) Pasul 3 – Pregătirea planului preliminar;
d) Pasul 4 – Executarea deplasării necesare,
e) Pasul 5 – Recunoaşterea;
f) Pasul 6 – Completarea planului;
g) Pasul 7 – Emiterea ordinului de acţiune;
h) Pasul 8 – Supervizarea.

17
 23. Comandantul de pluton nu este obligat să urmeze paşii de
la 3 la 8 într-o ordine strictă; deoarece în luptă nu va avea timpul
necesar îi poate executa şi în altă ordine, în funcţie de situaţie; el va
actualiza în permanenţă planul său de acţiune cu noile informaţii
obţinute şi va informa subordonaţii cu schimbările survenite.
Secţiunea 1
Planificarea acţiunilor de luptă
24. Planificarea are ca scop elaborarea planului de acţiune şi a
ordinului de acţiune.
25. Iniţierea planificării are la bază ordinul de acţiune al
eşalonului superior şi cuprinde însuşirea misiunii primite sau
aprofundarea celei deduse.
26. Pasul 1 – primirea misiunii. Comandantul poate primi
misiunea prin intermediul ordinului preliminar (de avertizare), a
ordinului de acţiune sau a ordinului fragmentar (OFRAG). La
primirea misiunii comandantul de pluton execută două activităţi
importante aşa ca analiza misiunii şi stabileşte principalele probleme
ale planificării.
La analiza misiunii comandantul plutonului de infanterie
determină următoarele:
a) intenţia şi concepţia comandantului eşalonului superior
(companie, batalion);
b) sarcinile pe care grupa trebuie să le îndeplinească;
c) limitele acţiunii asupra libertăţii de acţiune ale plutonului;
d) misiunea reformulată a plutonului;
e) calculul timpului.
27. Intenţia comandantului eşalonului superior.
Comandantul plutonului trebuie să cunoască intenţia şi
concepţia eşalonului superior în urma rezultatului acţiunii militare. El
trebuie să înţeleagă rolul şi responsabilităţile sale în concepţia luptei
lor. Această informaţie este găsită în ordinul de operaţie (OPORD) al
comandantului de companie.
28. Sarcinile pe care plutonul trebuie să le îndeplinească.
Comandantul plutonului trebuie să identifice şi să înţeleagă
toate sarcinile a căror îndeplinire determină succesul misiunii, inclusiv
cele care asigură coordonarea acţiunilor plutonului cu subunităţile
18
vecine. Sarcinile pot fi precizate (de eşalonul superior) şi, sau deduse,
fiind exprimate în relaţie cu terenul, acţiunile sau forţele inamicului,
forţele proprii, sau cu o combinaţie a acestor factori.
Sarcinile precizate sunt stabilite de comandantul eşalonului
superior şi se regăsesc în conţinutul ordinului de luptă.
Sarcinile deduse nu sunt exprimate în ordinul de luptă al
eşalonului superior, dar trebuie identificate şi executate pentru ca
misiunea să fie îndeplinită cu succes; ele sunt stabilite în funcţie de
situaţie, misiune sau scopul urmărit; acţiunile de rutină sau cele
inerente îndeplinirii misiunilor tactice nu sunt considerate sarcini
deduse (de exemplu: coordonarea sprijinului de foc cu manevra sau
realimentarea autovehiculelor) şi fac, de regulă, obiectul prevederilor
procedurilor standard de operare; responsabilităţi, cum ar fi acoperirea
flancurilor şi intervalelor dispozitivului de luptă al plutonului sau
lichidarea elementelor izolate ale inamicului rămase după cucerirea
obiectivului de atac, constituie sarcini deduse (dacă nu sunt precizate
în ordinul de operaţie al eşalonului superior) şi pot fi menţionate în
ordinul de operaţie propriu.
După identificarea sarcinilor, pe parcursul derulării procesului
de elaborare a concepţiei, trebuie determinată sarcina esenţială pentru
misiune.
29. Limitele acţiunii asuprea libertăţii de acţiune al
plutonului.
Limitele acţiunii reprezintă obligaţiile şi restricţiile impuse şi
exprimă ce nu are voie plutonul să execute înainte, în timpul şi după
terminarea acţiunilor; formulări cum ar fi „a fi pregătit pentru…”,
„începînd cu…“, „pînă la…” exprimă limitări; factori şi restricţii,
precum timpul la dispoziţie sau interdicţia radio, sunt, de asemenea
limitări.

19
 30. Misiunea reformulată constituie un enunţ clar şi concis,
bazat pe sarcina esenţială pentru misiune şi pe scopul acesteia,
exprimat în formatul: Cine? (plutonul); Ce? (sarcina); Cînd? (timpul
critic); Unde? (de regulă caroul sau coordonatele); De ce? (scopul pe
care trebuie plutonul să-l îndeplinească). Acest enunţ devine primul
alineat al estimării comandantului plutonului şi ulterior, conţinutul
paragrafului 2 – MISIUNEA al Ordinului de acţiune (Ord. Acţ.) al
comandantului plutonului.
31. Calculul timpului se execută pentru a determina intervalul
de timp avut la dispoziţie pentru planificarea şi desfăşurarea
activităţilor de pregătire, avînd în vedere următoarele:
a) capacitatea de a aprecia corect timpul şi spaţiul la
dispoziţie constituie una din cele mai importante calităţi ale unui
comandant; timpul este un factor esenţial în orice acţiune militară, el
determină calitatea planificării şi execuţie; comandantul obţine
primele indicaţii despre timpul la dispoziţie prin Ordinul Preliminar al
eşalonului superior; cuantumul de timp pe care îl are plutonul pentru a
se pregăti sau a executa o misiune determină detalierea procesului de
planificare; din acest motiv comandantul trebuie să stăpînească foarte
bine modul de desfăşurare a procesului de comandă şi control şi
trebuie să dispună de personalul, tehnica şi comunicaţiile necesare
derulării acestui proces;
b) planificarea inversă reprezintă procedeul de calcul al
timpului şi constă în inversarea succesiunii în timp a acţiunilor, pentru
determinarea momentului iniţierii activităţilor de pregătire;
c) planificarea, executarea recunoaşterilor, elaborarea şi
emiterea ordinelor, realizarea dispozitivului de acţiune, sunt activităţi
care se execută la toate eşaloanele, indiferent de timpul la dispoziţie;
pe cît posibil aceste activităţi se vor executa concomitent; atunci cînd
acest lucru nu este posibil, primele activităţi iniţiate vor fi cele care
consumă cel mai mult timp; comandantul trebuie să ia în considerare
şi timpul necesar efectuării deplasării forţelor spre raioanele
(aliniamentele) iniţiale, timpul necesar dispunerii în acestea şi
realizării măsurilor de siguranţă şi protecţie;
d) analiza timpului are ca rezultat un grafic al activităţilor
care trebuiesc desfăşurate, grafic ce poate suferi modificări atunci cînd
intervin situaţii neprevăzute pe timpul desfăşurării activităţilor;

20
 32. De regulă, comandantul de pluton îşi planifică timpul,
cuprins între momentul primirii misiunii şi cel de plecare la ofensivă
(cînd trebuie să fie gata pentru apărare) avînd în vedere următoarele
aspecte:
a) este necesar ca peste 1/3 din timpul avut la dispoziţie să fie
folosit pentru planificarea proprie şi pentru emiterea ordinului de
acţiune;
b) aproximativ 2/3 din timpul avut la dispoziţie trebuie
destinat subordonaţilor pentru planificarea şi pregătirea misiunii de
către aceştia;
c) se iau în considerare şi alţi factori: timpul de zi-lumină la
dispoziţie, timpul necesar deplasării la şi de la ordine şi pentru
repetiţii;
d) în schematizarea mentală a activităţilor pregătitoare,
comandantul de pluton foloseşte planificarea inversă, plecînd de la
finalul acţiuni spre începutul acesteia;
e) comandantul de pluton trebuie să aloce timp suficient
pentru îndeplinirea fiecărei activităţi.
33. Pasul 2 – Emiterea ordinului preliminar (de
avertizare).
Comandantul asigură instrucţiunile iniţiale printr-un ordin
preliminar (de avertizare) care conţine suficiente informaţii necesare
pregătirii acţiunii într-un timp cît mai scurt; acestea se referă, de
regulă, la ridicarea muniţiei, a raţiilor de hrană şi de apă, la verificarea
mijloacelor de transmisiuni.
Comandantul emite ordinul de avertizare cu toate informaţiile
pe care le are la dispoziţie la momentul respectiv şi nu aşteaptă noi
informaţii pentru completarea acestuia, asigurînd actualizarea lui ori
de cîte ori este necesar.
Ordinul preliminar (de avertizare) cuprinde situaţia,
misiunea, instrucţiuni generale şi instrucţiuni speciale.
Situaţia – o scurtă descriere a situaţiei inamicului, a forţelor
proprii şi a subunităţilor primite în întărire (sprijin).
Misiunea este cea primită de la comandantul de companie şi
reformulată de către comandantul de pluton sau cea dedusă de către
acesta.
Instrucţiunile generale se referă la:
a) modificările în structura grupei;
b) echipamentul şi tehnica necesare;
21
 c) cerinţele speciale (mine antiblindate, aparatură de vedere
pe timp de noapte şi altele);
d) calculul timpului, care trebuie să includă ora începerii
deplasării, ora şi locul dării ordinului de acţiune, termenul probabil de
execuţie, ora începerii inspecţiilor şi ce se verifică, ora la care se
execută repetiţiile şi ce se exersează;
e) alte instrucţiuni necesare.
Instrucţiuni speciale pentru:
a) subordonaţi;
b) cei care participă la elaborarea ordinului de acţiune.
34. Pasul 3 – Pregătirea planului preliminar. Comandantul
de pluton execută o estimare a situaţiei, pe care o foloseşte ca bază
pentru planul său preliminar.
Estimarea reprezintă procesul luării deciziei militare şi cuprinde
5 paşi:
a) analiza detaliată a misiunii;
b) analiza situaţiei şi dezvoltarea cursului acţiunii;
c) analiza fiecărui curs al acţiunii;
d) compararea între ele a cursurilor acţiunii;
e) decizia.
35. Pasul 1. Analiza detaliată misiunii
Analiza detaliată misiunii este primul pas în procesul de
estimare fiind modul prin care comandantul înţelege şi obţine
informaţii despre misiuni; informaţiile care stau la baza analizei
misiunii se extrag din Ord. Acţ. al eşalonului superior, respectiv din
paragraful 3 – EXECUŢIA, care precizează concepţia comandantului
eşalonului superior, misiunile şi sarcinile subunităţilor subordonate,
precum şi instrucţiunile de coordonare; paragraful 2 conţine misiunea
companiei; alte informaţii utile sunt incluse în anexe şi scheme.
36. Pasul 2. Analiza situaţiei şi elaborarea cursului acţiunii.
Analiza situaţiei, al doilea pas în procesul de estimare îl
constituie analiza situaţiei folosind factorii MIFT-T rămaşi după
analiza misiunii:
a) Inamic;
b) Forţe proprii;
c) Teren;
d) Timp.

22
 Factorii sunt analizaţi pentru a determina influenţa acestora
asupra cursurilor de acţiune posibile. După finalizarea analizei şi
centralizarea estimărilor, comandantul de pluton este în măsură să
elaboreze variantele posibile de cursuri ale acţiunilor.
Pentru analiza situaţiei, comandantul de pluton studiază datele
şi informaţiile despre teren şi stare a vremii, inamic şi forţele proprii.
37. Analiza terenului se execută pe baza studierii
caracteristicilor terenului care influenţează direct acţiunile militare:
a) posibilităţile de observare şi executare a focului;
b) posibilităţile de adăpostire (acoperire) şi mascare;
obstacolele;
c) punctele-cheie din teren;
d) direcţiile (căile) de apropiere.
Concomitent cu acestea, comandantul analizează şi condiţiile de
timp, anotimp şi stare a vremii.
Avînd la dispoziţie concluziile rezultate în urma studierii
terenului şi a stării vremii, comandantul este în măsură să determine
modul în care caracteristicile zonei de acţiune influenţează
posibilităţile forţelor proprii şi ale inamicului.
Posibilităţile de observare şi executare a focului;
posibilităţile de observare sunt determinate de modul în care terenul
influenţează cercetarea, recunoaşterea, descoperirea şi identificarea
ţintelor (obiectivelor); posibilităţile de executare a focului sunt
determinate de modul în care terenul influenţează eficacitatea focului
executat cu categoriile de armament din dotare; pe baza concluziilor
rezultate în urma analizei acestor influenţe, comandantul stabileşte
elementele de bază ale sistemului de foc.
Posibilităţile de adăpostire (acoperire) şi mascare;
adăpostirea reprezintă protecţia împotriva focului executat de inamic,
iar mascarea reprezintă protecţia împotriva observării acestuia; analiza
posibilităţilor de adăpostire şi mascare nu poate fi separată de analiza
posibilităţilor de observare şi executare a focului; mijloacele de foc şi
tehnica de luptă trebuie să fie adăpostite şi mascate pentru a putea fi
folosite eficient şi a le proteja împotriva loviturilor inamicului; la
identificarea proprietăţilor naturale de mascare ale terenului, trebuie
luat în considerare şi impactul pe care aparatura de vedere pe timp de
noapte şi pe bază de imagini termale îl are asupra posibilităţilor de
observare, atît ale inamicului, cît şi forţelor proprii.

23
 Obstacolele reprezintă orice restricţii naturale sau artificiale
care canalizează, întîrzie, restricţionează sau deviază deplasarea în
teren a forţelor şi mijloacelor Orice porţiune de teren este evaluată
din punctul de vedere al tipului de forţe care urmează să acţioneze în
respectivele condiţii. Influenţa obstacolelor este exprimată prin gradul
de accesibilitate a terenului: inaccesibil, greu accesibil şi accesibil.
Toate obstacolele care afectează posibilităţile de deplasare (manevră)
ale forţelor, trebuie identificate şi analizate, inclusiv cele realizate de
forţele proprii, astfel:
a) teren inaccesibil – zona este impracticabilă pentru un
anumit tip de forţe, sau necesită un efort prea mare pentru asigurarea
mobilităţii acestora; foarte puţine zone sunt considerate inaccesibile
pentru infanteria care acţionează pe jos; în unele zone, reţeaua de
drumuri asigură deplasarea forţelor mecanizate, dar nu permite
executarea manevrei acestora;
b) teren greu accesibil – existenţa pantelor abrupte şi a
vegetaţiei dese pot îngreuna executarea manevrei forţelor care
acţionează în acest tip de teren, iar sprijinul forţelor şi mijloacelor de
asigurare a mobilităţii este uneori necesar; o zonă considerată greu
accesibilă pentru forţele mecanizate, poate fi considerată ca accesibilă
pentru infanteria care acţionează pe jos;
c) teren accesibil – deplasările şi manevra sunt posibile pe
majoritatea direcţiilor, iar forţele care acţionează în zonă nu au nevoie
de sprijinul elementelor de asigurare a mobilităţii.
Punctele-cheie din teren reprezintă zonele a căror ocupare,
menţinere sau control conferă un avantaj pentru ambii combatanţi;
folosind harta şi informaţiile disponibile, comandantul poate
determina porţiunile de teren în care dispunînd forţele şi mijloacele,
poate domina direcţiile de apropiere sau zona obiectivului; pentru a
controla o porţiune-cheie din teren, nu este obligatorie dispunerea de
forţe şi mijloace, accesul inamicului spre aceste zone putînd fi
împiedicat, folosind focul direct şi din poziţii de tragere acoperite;
determinarea punctelor-cheie din teren, oferă comandantului indicaţii
utile pentru organizarea sistemului de foc şi realizarea dispozitivului
de luptă; punctele-cheie din teren vor fi luate în considerare pe timpul
elaborării cursurilor de acţiune.
Direcţiile (căile) de apropiere reprezintă porţiunea de teren
necesară pentru deplasare (înaintare) către un anumit obiectiv; o
direcţie de apropiere favorabilă oferă, de regulă, suficiente coridoare
24
de mobilitate; acestea sunt zonele în interiorul căilor de apropiere care
permit atît deplasarea cît şi executarea manevrei; ele permit forţelor
proprii sau ale inamicului să înainteze sau să se retragă, respectînd
normele tactice şi le asigură posibilitatea concentrării forţelor,
realizării surprinderii şi deplasării rapide; în zona de acţiune trebuie
identificate direcţiile de apropiere atît pentru forţele mecanizate cît şi
pentru infanteria care acţionează pe jos; în ofensivă se identifică căile
de înaintare favorabile spre obiectiv ale forţelor proprii şi direcţiile
posibile de contraatac ale inamicului; în apărare aceiaşi regulă este
valabilă, aplicată în sens invers; trebuiesc identificate, de asemenea,
direcţiile pe care elementele de cercetare ale inamicului le poate
folosi; după identificarea direcţiilor de apropiere, trebuie analizată
influenţa obstacolelor asupra practicabilităţii acestora, examinînd
următoarele aspecte:
a) ce obstacole naturale pot împiedica înaintarea;
b) cum pot fi consolidate obstacolele naturale existente şi
cum va influenţa aceasta practicabilitatea căilor de apropiere;
c) în ce măsură obstacolele paralele cu direcţiile de apropiere
favorizează protecţia flancurilor sau limitează deplasările de front.
38. Starea vremii va fi analizată folosind cele cinci elemente
esenţiale pentru acţiunile militare:
a) vizibilitatea (care include timpul de lumină);
b) vîntul;
c) precipitaţiile;
d) norii;
e) temperatura şi umiditatea.

25
 Pentru a stabili efectele lor asupra acţiunilor, efectele stării
vremii vor fi corelate cu terenul; vremea afectează multe categorii de
tehnică şi echipament (inclusiv aparatura electronică şi optică), terenul
(practicabilitatea) şi vizibilitatea, dar cel mai mare impact îl are asupra
militarilor; în condiţii de vreme rea, de căldură sau frig excesive,
procesul de comandă şi control este îngreunat, vremea aspră şi
vizibilitatea redusă reduc eficienţa acestuia şi a acţiunilor
subordonaţilor, iar existenţa şi direcţia de bătaie a vîntului
condiţionează modul de folosire a mijloacelor fumigene.
39. Analiza inamicului. Scopul analizei inamicului este de a
stabili cel mai probabil şi cel mai periculos curs ale acţiune a acestuia;
informaţiile pentru identificarea acţiunilor provin din mai multe surse,
incluzînd doctrina inamicului şi activităţile curente desfăşurate de
acesta; informaţiile necesare pentru analiza inamicului includ
următoarele:
a) compunerea – aceasta poate fi prezentată sub forma unui
tabel (schemă) şi care include date referitoare la tipul, denumirea,
organizarea şi dotarea de principiu a forţelor inamicului dispuse în
zona de acţiune a grupei;
b) dispozitivul de luptă constă în identificarea modului de
dispunere a forţelor inamicului pe cîmpul de luptă; acesta poate fi
prezentat grafic pe hartă, sub formă de schemă, sinteză informativă
sau alt format ales; stabilirea dispozitivului de luptă al inamicului se
bazează şi pe concluziile rezultate în urma analizei terenului;
c) tăria (gradul de completare) – aceste informaţii se referă la
valoarea reală a forţelor şi mijloacelor inamicului care acţionează în
zona de acţiune;
d) acţiuni semnificative – sunt informaţii referitoare la
activităţile cele mai recente desfăşurate de inamic şi care oferă indicii
despre intenţiile probabile ale acestuia;
e) particularităţi şi slăbiciuni – reprezintă anumite
caracteristici ale forţelor sau mijloacelor de luptă ale inamicului care
examinate şi exploatate cu grijă, pot furniza un avantaj forţelor
proprii;
f) posibilităţile inamicului – sunt acţiunile pe care inamicul le
poate desfăşura şi care pot influenţa semnificativ îndeplinirea misiunii
de către forţele proprii.

26
 Cursurile de acţiune probabile ale inamicului sunt identificate
de comandant, pe baza informaţiilor enumerate anterior; analiza
acestora se va axa pe determinarea punctelor tari ale inamicului
(pentru a putea fi evitate) şi pe slăbiciunile sale (pentru a putea fi
exploatate). În timpul procesului de estimare, comandantul poate
accepta, revizui sau ignora cursurile de acţiune ale inamicului
prezentate, sau pot crea altele; această interacţiune este esenţială în
elaborarea unor cursuri ale acţiunilor forţelor proprii cît mai realiste;
rezultatul va consta într-un enunţ clar şi concis al celui mai probabil
curs al acţiunilor inamicului, ale cărui informaţii vor permite
comandantului să stabilească cursul optim al acţiunilor grupei.
40. Analiza forţelor proprii. Multe din aceste informaţii
trebuie să fie identificate de comandant astfel:
a) compunerea este prezentată ca o sumă de date despre
forţele disponibile pentru îndeplinirea misiunii. Cunoaşterea
plutonului, respectiv, organizarea curentă pentru luptă, comandanţii de
grupe, precum şi documentele de conducere elaborate anterior, îl pot
ajuta pe comandant să stabilească viitoarea compunere pentru luptă
ale plutonului;
b) dispunerea curentă a forţelor proprii este stabilită de
comandant, hărţi ale situaţiei, scheme sau alte documente elaborate
anterior; informaţiile referitoare la dispunerea curentă, includ datele
referitoare la dispunerea grupei, subunităţilor de sprijin de luptă şi de
logistică;
c) nivelul capacităţii combative – concluziile analizei
capacităţii combative a forţelor proprii se concentrează pe
evidenţierea posibilităţilor reale şi a vulnerabilităţilor, pentru a-l ajuta
pe comandant să selecteze cursul optim de acţiune; analiza capacităţii
combative are în vedere misiunea şi intenţia comandantului eşalonului
superior, dispunerea curentă şi ulterioară a vecinilor şi a rezervei
eşalonului superior, elementele puterii de luptă şi moralul
personalului, situaţia logistică, puterea de luptă a unei subunităţi este
dată de numărul personalului şi mijloacelor de luptă şi nu de mărimea
acesteia; puterea plutonului se bazează pe numărul, tipul şi capacitatea
combativă a efectivului;
d) activităţile semnificative – datele privind formele de
manevră, măsurile de asigurare şi protecţie a forţelor şi alte elemente
care vor fi luate în calcul pe timpul planificării;

27
 e) particularităţi şi slăbiciuni trebuie identificate, fiind luate
în considerare pe timpul elaborării cursurilor de acţiune.
Concluziile rezultate în urma analizei situaţiei constituie baza
estimării comandantului de pluton. Estimările comandantului de
pluton stau la baza elaborării cursurilor de acţiune.
41. Elaborarea cursurilor de acţiune. Cursul de acţiune
reprezintă un plan posibil de îndeplinire a misiunii plutonului; el
trebuie să fie clar şi concis, să arate cum va îndeplini plutonul
misiunea şi să conţină suficiente detalii; este indicată elaborarea a 2
sau 3 cursuri ale acţiunilor, pentru ca să existe posibilitatea de a studia
mai multe opţiuni; elaborarea mai multor cursuri de acţiune ajută în
realizarea mai multor variante de plan şi creşte flexibilitatea comenzii
în timpul execuţiei; fiecare curs de acţiune trebuie să fie:
a) Viabil – să asigure îndeplinirea misiunii şi să sprijine
intenţia comandantului;
b) Acceptabil – să evite crearea unor dificultăţi inutile în
desfăşurarea acţiunilor plutonului;
c) Distinct – misiunile şi sarcinile stabilite pentru subordonaţi
să difere de cele stabilite în cadrul altui curs de acţiune.
Un curs de acţiune trebuie să răspundă la următoarele întrebări:
Ce? (Ce sarcini sunt de îndeplinit?); Cînd? (Cînd va trebui începută
sau terminată acţiunea, constituie limitări ale timpului?); Unde?
(Unde se află zonele pentru apărare sau ofensivă stabilite prin ordin?);
Cum? (Cum se realizează manevra şi care sunt scopurile elementelor
acesteia? Care este efortul principal?); De ce? (Care este scopul
stabilit şi care vor fi rezultatele acţiunii?).
Metodele de elaborare a unui curs al acţiunii pot diferi de la un
comandant la altul, în funcţie de experienţa comandantului; de regulă,
activitatea de elaborare a unui curs al acţiunii cuprinde următorii paşi:
a) stabilirea punctelor decisive – în principiu, comandantul
va identifica punctele vulnerabile ale inamicului asupra cărora
plutonul îşi va concentra puterea de luptă;
b) stabilirea eforturilor de sprijin (secundare) – comandantul
stabileşte natura şi valoarea efortului (eforturilor) de sprijin,
răspunzînd la întrebarea “Ce altceva trebuie făcut pentru ca efortul
principal să aibă succes?”
c) stabilirea scopurilor – comandantul va stabili scopuri ce
trebuiesc atinse de efortul principal şi cel de sprijin; scopul efortului

28
principal va fi direct legat de scopul acţiunilor companiei, stabilit de
eşalonul superior;
d) stabilirea şi repartizarea sarcinilor – comandantul va
repartiza grupelor sarcinile identificate, în concordanţă cu scopurile
stabilite;
e) stabilirea măsurilor de control – măsurile de control sunt
stabilite pentru a clarifica responsabilităţile şi a sincroniza acţiunile
subordonaţilor în sprijinul efortului principal; comandantul trebuie să
asigure subordonaţilor săi libertatea de acţiune, în limitele impuse de
situaţia concretă;
f) întocmirea enunţului şi a schemei cursului acţiunii –
reprezentările grafice ale cursurilor de acţiune sporesc claritatea
acestora; pe schemă va fi reprezentat modul de executare a manevrei;
măsurile grafice de control trebuie să fie reprezentate cu acurateţe, iar
dacă schema va fi inclusă în ordinul de acţiune simbolurile grafice
atipice, folosite pentru clarificarea unor particularităţi, vor fi explicate
într-o legendă;
42. Pasul 3. Analiza cursurilor de acţiune
Al treilea pas al estimării situaţiei este analizarea cursurilor de
acţiune. Etapa de analiză a cursurilor de acţiune se desfăşoară la
posibilitate sub forma jocului de război folosindu-se procedeul
acţiune, reacţie, contrareacţie. După analiza în parte a fiecărui curs de
acţiune, se stabilesc avantajele şi dezavantajele, care vor sta la baza
luării deciziei.
43. Pasul 4. Compararea cursurilor de acţiune
Al patrulea pas în procesul de estimare îl reprezintă compararea
cursurilor de acţiune şi alegerea cursului optim. Activitatea începe
prin prezentarea avantajelor şi dezavantajelor pe baza criteriilor de
evaluare stabilite anterior. Comandantul compară cursurile de acţiune
elaborate, în vederea identificării celui care are cele mai mari şanse de
succes împotriva celui mai probabil curs al acţiunilor inamicului,
precum şi împotriva celui mai periculos.
Cursul acţiunilor selectat trebuie, de asemenea, să implice un
nivel minim de risc pentru forţele şi mijloacele proprii, să asigure cea
mai favorabilă dispunere a forţelor proprii la încheierea misiunii (în
vederea desfăşurării acţiunilor ulterioare), să asigure suficientă
flexibilitate pentru a adapta execuţia la elementele neprevăzute şi să

29
 asigure un maxim posibil de iniţiativă şi libertate de acţiune pentru
subordonaţi.
Cea mai obişnuită metodă de comparare a unor cursuri de
acţiune este “matricea de comparare”. Această metodă constă în
enumerarea factorilor semnificativi stabiliţi şi folosirea acestora
pentru indicarea eficienţei cursului de acţiune (fig. 1). Atunci cînd
cursurile de acţiune sunt evaluate prin acordarea de punctaje la
criteriile stabilite, cursul optim este cel care întruneşte punctajul cel
mai mic.

Curs de Curs de Curs de

CRITERII acţiune acţiune acţiune
nr. 1 nr. 2 nr. 3
POSIBILITĂŢI DE MANEVRA + + +
SIMPLITATE + + -
SPRIJIN DE FOC + + +
INFORMAŢII + + -
PROTECŢIA AA + + +
MOBILITATE(ADĂPOSTIRE) + + -
SPRIJIN DE SERVICII - - +
COMANDĂ ŞI CONTROL + + +
(+) (+) -
Fig. 1. Model de matrice de comparare.

44. Pasul 5. Decizia

Pasul cinci în procesul de estimare unde comandantul va decide
ulterior asupra schemei generale a manevrei.
Concepţia acţiunii redă modul în care comandantul de pluton a
decis să îndeplinească misiunea; obligatoriu va fi inclus şi un
subcapitol despre executarea manevrei şi a sprijinului de foc (se
întocmeşte schemă). Astfel în concepţie comandantul de pluton
determină:
a) modul de îndeplinire a misiunii primite (care inamic, unde
şi cu ce mijloace să fie nimicit şi măsurile de inducere a acestuia în
eroare);
b) dispozitiv de luptă (deplasare, staţionare);
c) misiunile efectivului grupei, maşinii de luptă şi mijloacelor
de foc de întărire;
30
 d) organizarea conducerii.
Planul preliminar actualizat constituie baza coordonării, a
recunoaşterii, a organizării misiunilor şi a instrucţiunilor de deplasare.
Pregătirea pentru recunoaştere a comandantului de pluton se
execută conform ordinului primit. Acesta se consultă cu locţiitorul său
pe care îl lasă înlocuitor la comandă.

45. Pasul 4 – Executarea deplasării necesare.

Plutonul poate începe deplasarea în timp ce comandantul încă
planifică sau execută recunoaşterea sub conducerea locţiitorului
comandantului de pluton.
46. Pasul 5 – Recunoaşterea.
Dacă timpul permite, comandantul de pluton execută, personal,
recunoaşterea în scopul confruntării elementelor rezultate din analiza
terenului şi aducerii corectivelor necesare planului său, al confirmării
gradului de practicabilitate al rutelor şi a timpului necesar deplasărilor
mai importante.
Cînd timpul nu permite, comandantul de pluton execută
recunoaşterea pe hartă.
Executarea recunoaşterii cuprinde:
a) clarificarea, prin confruntare a răspunsurilor la întrebările
ce apar pe timpul analizei situaţiei din cadrul procesului elaborării
cursului optim de acţiune;
b) stabilirea modului de acţiune pentru îndeplinirea misiunii;
c) planificarea acţiunii;
d) elaborarea mentală a detaliilor planului de acţiune.
47. Pasul 6 – Completarea planului. Comandantul de pluton
completează şi finalizează planul său pe baza rezultatului
recunoaşterilor asigurîndu-se că acesta îndeplineşte cerinţele misiunii
şi se încadrează în cerinţele intenţiei comandantului eşalonului
superior.
Planul de acţiune presupune detalierea concepţiei şi cuprinde 5
puncte: situaţia, misiunea, execuţia, sprijinul logistic, comanda şi
comunicaţiile.
Situaţia se referă la:
a) situaţia inamicului (scopul, forma de luptă, compunerea,
dispozitivul probabil de luptă, acţiunile probabile şi etapele acestora,
termenele, comanda);
31
 b) concepţia comandantului de companie – scopul luptei,
direcţia de efort, etapele acţiunii, comanda; acţiunile pe care le
execută; situaţia vecinilor şi acţiunile acestora (cele care interesează);
c) subordonări şi resubordonări (dacă este cazul).
Misiunea reformulată constituie un enunţ clar şi concis, bazat
pe sarcina esenţială pentru misiune şi pe scopul acesteia, exprimat în
formatul: Cine? (plutonul); Ce? (sarcina); Cînd? (timpul critic);
Unde? (de regulă caroul sau coordonatele); De ce? (scopul pe care
trebuie plutonul să-l îndeplinească).
Execuţia detaliază decizia comandantului rezultată pe parcursul
procesului de planificare, astfel: direcţia de acţiune şi manevra;
etapele acţiunii şi termenele; direcţia de efort; alte priorităţi şi
precizări (instrucţiunile de apărare nucleară, biologică şi chimică;
priorităţile specifice; stabilirea măsurilor de mascare); programarea în
timp a acţiunilor; cooperarea; sprijinul de luptă; instrucţiuni de
coordonare.
Sprijinul logistic cuprinde concepţia de realizare a sprijinului
logistic.
Comanda şi comunicaţiile cuprinde următoarele subcapitole:
a) comanda – înlocuitorul la comandă, locul comandantului
de pluton;
b) comunicaţii – instrucţiunile de recunoaştere, identificare şi
regulile generale privind utilizarea mijloacelor de comunicaţii;
rapoartele şi timpul în care acestea vor fi înaintate.
Planul de acţiune constituie baza documentară pentru elaborarea
ordinului de acţiune.
Secţiunea a 2-a
Organizarea acţiunilor de luptă
48. Pasul 7 şi 8 intră în organizarea acţiunilor de luptă şi se
desfăşoară după elaborarea planului de acţiune şi presupune
transmiterea misiunilor la subordonaţi (prin ordin de acţiune) şi
realizarea dispozitivului de luptă.
49. Pasul 7 – Emiterea ordinului de acţiune. Ordinul de
acţiune este emis de comandantul de pluton către subordonaţi în
scopul coordonării execuţiei unei acţiuni specifice.
Comandantul de pluton emite ordinul de acţiune şi îl transmite
verbal, în apropierea obiectivului sau terenului unde se va desfăşura
acţiunea; cînd nu este posibil, trebuie să folosească modelul (macheta)
32
terenului sau o schiţă a acestuia; ordinul de acţiune se consemnează în
carnetul plutonului.
Comandantul de pluton trebuie să se asigure că subordonaţii au
înţeles misiunea primită şi concepţia de acţiune; pentru verificare
comandantul îi va pune să repete părţile importante din ordinul primit.
Comandantul de pluton poate, de asemenea, să folosească
pentru emiterea ordinului de acţiune schiţele conceptuale.
Schiţa conceptuală cuprinde locurile şi poziţiile obiectivelor,
măsurile de control şi punctele cheie ale terenului în relaţie una cu
cealaltă. Nu este necesar să se deseneze la scară.
Modelul terenului este reprezentarea la scară tridimensională a
zonei de responsabilitate cu toate detaliile de planimetrie pe care se
trec elementele rezultate din planul de acţiune; el este suficient pentru
informarea şi discutarea acţiunilor la un obiectiv şi poate prezenta
întreaga zonă a misiunii.
Modelul terenului se construieşte astfel:
a) se orientează la teren (nordul de pe model este nordul din
teren);
b) se modelează formele de relief ale acestuia din zona de
acţiune;
c) se reprezintă carourile de hartă;
d) se realizează detaliile de planimetrie;
e) se verifică materializarea corectă a terenului (fig. 2).
Pe modelul terenului se pun toate elementele planului de
acţiune folosind “colecţia de soldăţei” (de diferite culori), cretă
(colorată), cartonaşe 3x5 cm, marcatori de ţintă, sfoară sau marcatori
de subunităţi şi unităţi (se pot folosi tuburi, cartuşe de manevră, bucăţi
de lemn, frunze), apoi se verifică dispunerea corectă a elementelor
planului de acţiune.

33
 Fig. 2. Modelul (macheta) terenului
50. Ordinul de acţiune are formatul similar ordinului cu 5
paragrafe (folosim acest format pentru a evita omisiunile sau
remarcile nefolositoare) şi cuprinde: situaţia; misiunea; execuţia;
sprijinul logistic; comanda şi comunicaţiile.
Situaţia este primul paragraf al ordinului şi cuprinde
următoarele subpuncte:
a) inamicul – compunerea, dispunerea şi puterea de luptă;
activităţile recente; posibilităţile mijloacelor şi forţelor primite ca
întărire (sprijin) şi de folosire a armelor de distrugere în masă; curs de
acţiune cel mai probabil sau cel mai periculos (schema);
b) forţele proprii – misiunea şi concepţia eşalonului superior;
misiunile vecinilor;
c) subunităţile primite în întărire (în sprijin).
Misiunea este paragraful doi al ordinului de acţiune în care se
indicată misiunea reformulată a plutonului. De regulă, ea include
răspunsurile la următoarele întrebări: Cine? Ce? Cînd? Unde? şi De
ce?
Execuţia este paragraful trei şi cel mai principal al ordinului de
acţiune şi cuprinde următoarele subpuncte:
a) concepţia acţiunii;
b) misiunile subordonaţilor;
c) misiunile subunităţilor primite ca întărire ( sprijin);
d) instrucţiuni de coordonare.
Concepţia acţiunii redă modul în care comandantul de pluton a
decis să îndeplinească misiunea; obligatoriu va fi inclus şi un
subcapitol despre executarea manevrei şi a sprijinului de foc (se
întocmeşte schemă), astfel:
În concepţie comandantul de pluton determină:
a) modul de îndeplinire a misiunii primite (care inamic, unde
şi cu ce mijloace să fie nimicit şi măsurile de inducere a acestuia în
eroare);
b) dispozitiv de luptă (deplasare, staţionare);
c) misiunile grupei şi mijloacelor de foc de întărire;
d) organizarea conducerii.
Misiunile subordonaţilor – cuprind misiunile şi restricţiile
grupei în parte.
Misiunile subunităţilor primite ca întărire (sprijin) – acest
subparagraf se întocmeşte numai în măsura în care este necesar şi se
34
utilizează numai pentru a stabili acele misiuni pe care subunităţile de
sprijin trebuie să le îndeplinească şi care nu sunt menţionate în altă
parte; unităţile de sprijin de luptă se enumeră în ordinea în care apar în
organică (ordinea de bătaie).
Instrucţiuni de coordonare – aici se trec instrucţiunile
aplicabile la două sau mai multe elemente ale subunităţii; de regulă,
include linii de despărţire, obiective, aliniamentul de plecare, timpul şi
direcţia atacului şi alte elemente specifice necesare pentru
coordonarea acţiunilor subunităţilor participante la misiune; alte
informaţii ce pot fi incluse sunt instrucţiunile pentru transmiterea
rapoartelor, momentul probabil al execuţiei şi cînd intră în vigoare
ordinul.
Sprijinul logistic este paragraful patru al ordinului de acţiune
în care se indică modul de organizare a sprijinului logistic al acţiunii
plutonului de infanterie şi cuprinde următoarele subpuncte:
a) concepţia sprijinului logistic;
b) organizarea aprovizionărilor;
c) organizarea transporturile;
d) organizarea mentenanţei;
e) organizarea asistenţei medicală;
f) organizarea cartiruirii forţelor
g) organizarea serviciilor de campanie.
Comanda şi comunicaţiile este punctul cinci al ordinului de
acţiune şi cuprinde următoarele subpuncte:
a) comanda – locul şi timpul instalării punctului de comandă-
observare, locul comandantului de pluton şi succesiunea la comandă;
b) comunicaţiile – instrucţiunile de recunoaştere, identificare
şi regulile generale privind utilizarea mijloacelor de comunicaţii;
rapoartele şi timpul în care acestea vor fi înaintate.
51. Pasul 8 – Supervizarea. Supervizarea include executarea
organizarea coordonării, cooperării (desfăşurarea repetiţiilor) şi
controlul (sau inspecţia) pregătirii pentru luptă.
Coordonarea reprezintă activitatea prin care se asigură
conlucrarea tuturor forţelor participante la luptă, în timp, spaţiu şi pe
misiuni, pe baza unui plan unic şi a unei concepţii unitare, în scopul
concentrării şi însumării eforturilor acestora pentru îndeplinirea
misiunii de luptă comune.
Organizarea cooperării şi menţinerea neîntreruptă a acesteia
este una din principalele îndatoriri ale comandantului; aceasta are un
35
caracter centralizat şi unitar şi se organizează de comandant, atît pe
baza elementelor stabilite în decizie cît şi a rezultatului
recunoaşterilor.
Coordonarea se organizează pe timpul procesului de elaborare
a planului de acţiune şi se precizează în teren, la recunoaşteri.
52. La organizarea coordonării în ofensivă, comandantul de
pluton este obligat să:
a) stabilească modul de deplasare şi de desfăşurare a
plutonului, insistînd în mod deosebit asupra ieşirii organizate şi la
timp pe aliniamentul de atac, în scopul realizării simultaneităţii
atacului limitei dinainte a apărării inamicului la ora “C”;
b) coreleze acţiunile grupelor între ele şi cu vecinii;
stabilească precis modul de acţiune al acestora pe timpul atacului
limitei dinainte şi al obiectivelor din adîncimea apărării inamicului;
c) precizeze modul de acţiune pentru asigurarea introducerii
în luptă a forţelor eşalonului superior;
d) stabilească modul de acţiune împreună cu vecinii pentru
oprirea şi nimicirea inamicului care contraatacă şi pentru continuarea
ofensivei;
e) stabilească modul în care se va trece la urmărirea,
încercuirea şi nimicirea inamicului;
f) comunice semnalele pentru trecerea la ofensivă, pentru
deschiderea, transportul şi încetarea focului, indicarea obiectivelor,
precum şi alte semnale de cooperare.
53. În apărare, pe baza studiului posibilităţilor de acţiune ale
inamicului, comandantul de pluton trebuie să precizeze:
a) aliniamentele (sectoarele) pe care eşalonul superior
execută foc în sprijinul plutonului;
b) sectoarele de foc concentrat (cine participă şi semnalul de
executare a focului);
c) aliniamentul barajului general, al focului antiblindate şi al
aruncătoarelor;
d) aliniamentul de deschidere a focului de către mijloacele de
sprijin;
e) modul de asigurare a flancurilor;
f) semnalele de cerere, deschidere, transport, încetare a
focului şi de indicare a obiectivelor;

36
 g) modul de sprijin al plutonului cînd se apără pe poziţia
siguranţei de luptă şi direcţia de repliere.
Comandantul de pluton va pune accent, îndeosebi, pe
coordonarea acţiunilor pentru nimicirea mijloacelor blindate ale
inamicului precum şi a mijloacelor aeriene care atacă de la înălţimi
mici.
54. Comandantul de pluton va acorda o atenţie deosebită
coordonării acţiunilor subunităţilor pe timpul luptei în condiţii de
izolare.
În toate situaţiile, la organizarea coordonării, se va avea în
vedere pericolul întrebuinţării mijloacelor nucleare, biologice şi
chimice şi a sistemelor incendiare, urmărindu-se coordonarea acţiunii
secţiilor pentru înlăturarea urmărilor atacului executat cu aceste
categorii de armamente.
Principalele probleme de coordonare se stabilesc de către
comandant pe timpul luării deciziei şi se consemnează în ordinul de
acţiune.
După organizarea coordonării comandantul de pluton în scopul
verificării înţelegerii de către pluton a misiunilor primite, verificării
corectitudinii planului de acţiune organizează şi desfăşoară repetiţii.
55. Cooperarea se organizează şi se desfăşoară cu subunităţile
vecine plutonului în scopul sincronizării acţiunilor pe timpul luptei.
Comandantul de pluton organizează cooperarea cu vecinii după
participarea la activitatea de coordonare la comandantul de companie.
56. Repetiţiile sunt folosite de către comandantul de pluton
pentru:
a) exersarea misiunilor esenţiale (pentru a îmbunătăţi
performanţele);
b) cunoaşterea punctelor slabe şi a problemelor din plan;
c) coordonarea activităţilor elementelor subordonate.
d) îmbunătăţirea înţelegerii de către subordonaţi a concepţiei
de acţiune în scopul creşterii încrederii acestora.
Repetiţiile se execută în scopul formării unor militari foarte
bine informaţi şi instruiţi cu privire la acţiunile planificate şi modul de
execuţie al acestora.
Comandantul trebuie să execute repetiţiile pe terenul care se
aseamănă cu cel din zona de acţiune şi în condiţii de vizibilitate
similare.
37
 Plutonul poate începe repetiţiile la exerciţiile tactice specifice şi
alte părţi din instrucţiunile cu caracter permanent înainte de primirea
ordinului de acţiune; odată ce ordinul a fost emis, plutonul poate
repeta misiunile specifice.
După repetiţii se execută un scurt bilanţ.
57. Controlul (inspecţia) se execută în scopul verificării
următoarelor probleme:
a) punerea în practică a prevederilor planului de acţiune;
b) nivelul de pregătire al grupelor;
c) îndeplinirea la timp a misiunii primite.
De regulă controlul se realizează prin deplasarea la subordonaţi.
Controlul evidenţiază gradul de pregătire al militarilor.
Comandantul de pluton şi locţiitorul său fac pe timpul controlului
verifică:
a) tehnica, armamentul şi muniţia;
b) uniformele şi echipamentul adecvat pentru misiune;
c) modul de înţelegere a misiunii şi a responsabilităţilor
specifice;
d) comunicaţiile;
e) raţiile şi apa;
f) mascarea;
g) modul de remediere a deficienţelor constatate pe timpul
inspecţiilor precedente.

38
 Capitolul V
DISPOZITIVE
58. Plutonul în coloană (cînd acţionează pe jos)

Cdt.pl.
EAP
Militarii se
deplasează
unul înapoia
Loc.Cdt.pl.
celuilalt la
distanţa
normală, avînd
în faţa
Cdt.gr.
formaţiei EAP,
urmată de
comandantul
de grupă şi
EAB.
Comandantu
EAB
l de pluton şi
locţiitorul
acestuia se
dispun în
flancul drept.
Se adoptă pe
Gr. 1 I. Gr. 2 I. Gr. 3 I.
timpul
marşului.

0,5 m 0,5 m

39
 59. Plutonul în săgeată (cînd acţionează pe jos)

EAP

Gr. 1 I.

EAB
Plutonul se
deplasează, avînd
20 (50) m grupele în dispozitiv
săgeată, cu comandantul
Cdt.pl. de pluton dispus între
grupa 1 şi grupa a 2-a şi
20 (50) m cu locţiitorul acestuia
dispus între grupa a 2-a
şi grupa a 3-a (se adoptă
EAP în ofensivă şi cînd
acţionează ca patrulă).
Distanţa între
Gr. 2 I. comandantul de pluton
EAB (locţiitorul acestuia) şi
grupele între care se
dispune este de:
- 20 m atunci cînd se
20 (50) m prevede întîlnirea cu
inamicul;
Loc.cdt.pl. - 50 m atunci cînd nu
se prevede întîlnirea cu
20 (50) m inamicul.
Este un dispozitiv
EAP premergător de luptă.

Gr. 3 I

EAB

40
 60. Plutonul în linie cu grupele în săgeată (pe jos)

Plutonul se
constituie în linie de
grupe, grupele fiind
EAP
în săgeată.
Comandantul de
pluton şi locţiitorul
acestuia se dispun în
Cdt plt Loc cdt plt
intervalele dintre
EAB
grupe (se adoptă în
apărare).
Gr.1I. Gr.2I. Gr.3
Este un dispozitiv
premergător de luptă.

61. Plutonul în linie cu grupele în linie (lanţ de trăgători)

EAB EAP Cdt.pl. Loc.cdt.pl.

Gr.1I. Gr.2I. Gr.3I.

Plutonul se dispune în linie, cu grupele desfăşurate pentru luptă

(se adoptă, de regulă, în lupta de apărare).
Este un dispozitiv de luptă.

41
 62. Plutonul în triunghi cu vîrful înapoi cu grupele în
săgeată

EAP Plutonul se constituie în

formaţie de grupe în săgeată,
Cdt.pl. grupa 1 infanterie şi grupa 2
către înainte la acelaşi nivel,
EAB iar grupa 3 în spate.
Loc.cdt.pl. Comandantul de pluton şi
Gr.1I. Gr.2I. locţiitorul acestuia se dispun
înaintea grupei 3 infanterie
(se adoptă atît în ofensivă cît
şi în apărare).
Gr.3I. Este un dispozitiv de
luptă.

42
 63. Plutonul în triunghi cu vîrful înainte cu grupele în
săgeată

Plutonul se dispune cu
EAP grupa 1 infanterie către
înainte, iar grupa 2 şi grupa
3 spre înapoi, pe acelaşi
aliniament. Comandantul de
pluton şi locţiitorul acestuia
EAB se dispun înapoia grupei 1
infanterie. Grupele sunt în
Gr.1I. săgeată (se adoptă atît în
ofensivă cît şi în apărare).
Gr.2I. Gr.3I. Este un dispozitiv de
luptă.
Cdt. Pl.

Loc. Cdt. Pl.

43
64. Plutonul în coloană cîte unu (pe un rînd)

Plutonul se
dispune cu
echipele
EAP (1)
antipersonal de
la cele trei grupe
Cdt.gr.1I. de infanterie în
săgeată, ca
Cdt.pl. elemente de
siguranţă în faţă
şi în flancurile
formaţiei;
EAB (1) ceilalţi militari
se deplasează în
coloană cîte unu
EAP (2) Cdt.gr.2I. EAP(3) (pe un rînd)
începînd cu
comandantul Gr.
1 I, imediat
EAB (2) înapoia echipei
antipersonal
care asigură
deplasarea către
Loc.cdt.pl. înainte (se
adoptă pe timpul
Cdt.gr.3I. deplasării prin
marş sau în
patrulă).
EAB (3) Este un
dispozitiv de
marş.

44
 65. Plutonul în coloană cîte doi (pe două rînduri)

Gr.1 I Plutonul se
dispune cu grupele
EAB(1) împărţite, alternînd
EAP şi EAB.
EAP(1)
Echipele se
deplasează în
Cdt.pl.
coloană cîte unu (pe
un rînd) cu distanţa
Gr. 2 I
de 6-8 m între
EAB(2) militari (se adoptă
EAP(2) pe timpul deplasării
prin marş sau în
patrulă).
Este un
Loc.cdt.pl. dispozitiv de marş.

Gr. 3 I
EAB(3)
EAP(3)

Notă: Intervalele dintre militari şi grupe se micşorează sau

se măresc în funcţie de teren şi situaţia în care se acţionează.

45
 66. Caracteristicile dispozitivelor plutonului de infanterie:

Caracteristici
Cînd se Posibilităţi de
Dispozitivul
foloseşte Control Flexibilitate executare a Viteză
focului
1 2 3 4 5 6
Permite
executarea
Constituie Bun (pentru Permite o
limitată a focului
Plutonul în dispozitivul de executarea desfăşurare rapidă
către în faţă şi Bună
săgeată bază al manevrei şi a către în lateral şi
spre înapoi, dar
plutonului focului) în adîncime
numai către
flancuri
Cînd
comandantul de
pluton are
Plutonul în nevoie de o Putere maximă
linie cu putere maximă către în faţă,
Greu Minimă Înceată
grupele în de foc către limitată către
linie înainte şi flancuri
situaţia
inamicului este
cunoscută

45
 Caracteristici
Cînd se Posibilităţi de
Dispozitivul
foloseşte Control Flexibilitate executare a Viteză
focului
Cînd
comandantul de
Bune către Mai înceată
pluton nu Mai uşor decît
înainte şi către decît atunci
doreşte plutonul atunci cînd Mai mare decît
înapoi. Nu la fel cînd plutonul
desfăşurat în plutonul este atunci cînd
de bune ca în ete dispus în
prima linie. dispus în linie plutonul este
Plutonul în situaţia cînd săgeată, dar
Cînd cu grupele în dispus în săgeată,
linie cu plutonul este mai rapidă
comandantul de linie, dar mai dar mai mică
grupele în dispus în săgeată. decît atunci
pluton doreşte dificil decît decît atunci cînd
săgeată Mai bune decît cînd plutonul
să se atunci cînd plutonul este
atunci cînd este dispus în
pregătească plutonul este dispus cu grupele
plutonul este linie cu
pentru contactul dispus în în linie
dispus în linie, cu grupele în
cu inamicul. săgeată
grupele în linie linie
La apropierea
de obiectiv
Cînd datele Asigură două
Putere foarte mare
Plutonul în despre inamic grupe pentru
de executare a
triunghi cu sunt vagi şi se Greu executarea Înceată
focului către
vîrful înapoi aşteaptă imediată a focului
înainte şi flancuri
contactul cu către înainte şi o

46
 Caracteristici
Cînd se Posibilităţi de
Dispozitivul
foloseşte Control Flexibilitate executare a Viteză
focului
grupă pentru
executarea
forţele acestuia
focului în situaţia
din faţă
contactului din
flanc ori spate
Permite
Dificil, dar Înceată, dar
comandantului de
mai bun decît mai rapidă
Cînd datele pluton să
atunci cînd decît atunci
despre inamic reacţioneze la
Plutonul în plutonul este Putere foarte cînd plutonul
sunt vagi şi nu contactul cu un
triunghi cu dispus în mare de foc către este dispus în
se aşteaptă inamic de valoare
vîrful înainte triunghi cu înainte şi flancuri triunghi cu
contactul cu redusă şi să aibă
vîrful înapoi şi vîrful înapoi
acesta încă două grupe
în linie cu
pentru a executa
grupele în linie
manevra
Plutonul în Cînd Asigură
Cel mai greu de
coloană cîte vizibilitatea executarea rapidă Cea mai
Cel mai uşor manevrat din
unu (pe un este redusă sau a focului către rapidă
această formaţie
rînd) terenul flancuri, dar se

47
 Caracteristici
Cînd se Posibilităţi de
Dispozitivul
foloseşte Control Flexibilitate executare a Viteză
focului
limitează focul
accidentat către înainte şi
înapoi

48
 T i t l u l II
STAŢIONAREA
Capitolul VI
ORGANIZAREA RAIONULUI DE STAŢIONARE
ŞI ACTIVITĂŢILE DESFĂŞURATE ÎN CADRUL ACESTUIA
Secţiunea 1
Organizarea şi amenajarea raionului de staţionare
67. Staţionarea constă în dispunerea plutonului de infanterie
într-un raion în vederea pregătirii luptei, a marşului sau în scopul
refacerii puterii de luptă.
Pentru staţionare, plutonul se dispune într-un raion în cadrul
eşalonului superior sau independent.
68. Raionul de staţionare al plutonului se stabileşte, de obicei, de
către eşalonul superior şi trebuie să asigure dispunerea mascată a
acestuia, protecţie NBC, să aibă căi de intrare şi de ieşire şi să ofere
posibilitatea asigurării cu apă a personalului.
În raionul de staţionare plutonul se dispune dispersat în lungul
itinerarelor de deplasare sau în afara acestora, ţinîndu-se seama de
dispozitivul care trebuie realizat în vederea ducerii acţiunilor de luptă.
Comandantul de pluton elaborează ordinul de acţiune pentru
staţionare şi-l transmite subordonaţilor.
69. Raionul de staţionare se ocupă, de regulă, pe întuneric sau în
alte condiţii de vizibilitate redusă.
Oprirea coloanelor subunităţilor pe comunicaţii pentru a aştepta
intrarea în raionul de staţionare este interzisă.
Amenajarea genistică a raionului începe imediat după sosirea în
acesta, iar cînd este posibil, se execută din timp; pentru protecţia
personalului, tehnicii militare şi stocurilor de materiale împotriva
armelor de distrugere în masă şi sistemelor incendiare se amenajează
adăposturi.

49
 Secţiunea a 2-a
Siguranţa staţionării
70. În staţionare plutonul poate fi numit pichet de pază
independent sau pichet de pază în cadrul detaşamentului de pază; de
regulă, plutonul ocupă şi pregăteşte un punct de sprijin de bază şi de
rezervă – dacă se dispune de timp – cu o dezvoltare frontală de 500-
1000 m şi primeşte o fîşie de siguranţă cu o lărgime de pînă la 2 km; el
poate fi trimis la o distanţă de pînă la 5 km faţă de subunităţile cărora le
face siguranţa.
Pichetul de pază se instalează pe un aliniament favorabil apărării
pe cît posibil protejat de obstacole antiblindate şi care să asigure un
cîmp de vedere spre inamic pe o distanţă cît mai mare.
71. Pentru recunoaşterea militarilor din subunităţile proprii,
zilnic, se stabileşte secretul, care se comunică subunităţilor din siguranţa
de staţionare şi elementelor de cercetare trimise în faţa acesteia; secretul
constituie mijlocul de recunoaştere a militarilor subunităţilor proprii de
cei ai inamicului; el se comunică, de regulă, pentru 24 ore, dar poate fi
schimbat oricînd situaţia impune; secretul este compus din parolă şi
răspuns; parola se cere tuturor persoanelor care trec aliniamentul
siguranţei de staţionare în ambele sensuri precum şi persoanelor care se
deplasează noaptea în raionul de dispunere a subunităţii; parola şi
răspunsul se pronunţă cu voce înceată; cei care nu cunosc parola vor fi
reţinuţi şi se raportează comandantului de pluton; acesta îi interoghează
personal pe cei reţinuţi şi în funcţie de împrejurări le permite să meargă
mai departe sau îi trimite sub escortă la comandantul care a trimis
siguranţa.
Locul de dispunere al plutonului trebuie să asigure observarea
circulară, executarea focului pe toate direcţiile şi o bună mascare.
Ziua, cînd vizibilitatea este bună, jumătate din militarii pichetului
de pază se pot odihni; în condiţii de vizibilitate redusă observarea se
completează cu ascultarea.
După ocuparea punctului de sprijin, comandantul de pluton
numeşte un observator, organizează lucrul pentru executarea lucrărilor
genistice, indică modul de executare a focului la apariţia inamicului şi
comunică semnalele şi secretul.
Observarea se execută neîntrerupt, ziua şi noaptea; pe timpul
activităţii ca pichet de pază se evită producerea de zgomote inutile
(ţipete, rîsete, cîntece, etc.) sau folosirea excesivă a luminii (se indică
50
folosirea filtrelor infraroşii şi a dispozitivelor de vedere pe timp de
noapte de tip pasiv).
În caz de atac NBC, foc de artilerie, dacă punctul de sprijin nu
este prevăzut cu şanţuri adăpost, se pot folosi drept protecţie TAB sau
MLI/MLD; activitatea se reia imediat ce atacul încetează.
Militarii izolaţi ai inamicului vor fi capturaţi, dacă este posibil,
sau nimiciţi, raportîndu-se despre aceasta comandantului care a trimis
siguranţa.
Pichetul de pază capturează sau nimiceşte grupurile mici ale
inamicului.
Cînd inamicul atacă cu forţe superioare pichetul de pază deschide
focul la distanţa maximă eficace, provocîndu-i pierderi şi obligîndu-l să
se desfăşoare prematur; el trebuie să apere cu dîrzenie aliniamentul
ocupat pentru a asigura desfăşurarea forţelor principale.
Pichetul de pază se retrage de pe un aliniament pe altul numai cu
aprobarea comandantului eşalonului care l-a trimis.
Secţiunea a 3-a
Pregătirea pentru luptă
72. Pe timpul staţionării se execută următoarele activităţi de
refacere a puterii de luptă:
a) realizarea aprovizionării şi a lucrărilor de mentenanţă;
b) acordarea primelor îngrijiri şi evacuarea răniţilor şi a
bolnavilor;
c) acordarea de repaus.
Comandantul de pluton trebuie să fie atent la repartiţia echitabilă
a serviciului de gardă şi a perioadelor de mentenanţă pentru a permite
subordonaţilor odihnă deplină.
De asemenea, pe timpul staţionării se execută următoarele
activităţi privind pregătirea pentru luptă a plutonului :
a) pregătirea misiunii următoare de îndată ce este cunoscută;
b) asigurarea armamentului, muniţiei şi a materialelor necesare
pentru îndeplinirea acesteia;
c) desăvîrşirea antrenamentului plutonului (condus de obicei de
către locţiitorul său la comandă, atunci cînd comandantul de pluton este
la ordine la comandantul de companie).
d) pregătirea pentru deplasare.
Capitolul VII

51
 STAŢIONAREA ÎN CONDIŢII PARTICULARE
Secţiunea 1
Staţionarea în bivuac
73. Bivuacul reprezintă porţiunea de teren pe care staţionează
temporar forţele şi tehnica din dotare. Terenul se alege, de regulă, în
afara localităţilor sau taberelor permanente, în păduri, pe lîngă o sursă
de apă, iar forţele se adăpostesc în corturi izoterme sau adăposturi
improvizate cu materiale din dotare sau din zonă.
74. La organizarea bivuacului trebuie să se ţină seama de
următoarele condiţii:
a) să fie mascat pentru evitarea descoperirii de către inamic, atît
prin observare terestră cît şi aeriană;
b) să ofere condiţii de instalare a siguranţei nemijlocite pentru
evitarea surprinderii;
c) să fie instalat în apropierea unei căi de comunicaţii
practicabile pentru autovehicule;
d) locurile alese trebuie să fie uscate, adăpostite de vînt,
asigurate împotriva avalanşelor şi torentelor;
e) să fie în apropierea unei surse de apă potabilă şi a surselor de
aprovizionare cu lemne;
f) să nu fie dispus pe văile rîurilor care pot produce inundaţii pe
timpul ploilor abundente.
75. Bivuacul trebuie să asigure:
a) existenţa unui adăpost: cort, grotă (peşteră), cavernă, adăpost
improvizat;
b) adăpostul să poată fi izolat cu pînză cauciucată, pînză de
cort, crengi, fîn, paie, cetină, saltea;
c) posibilităţi de încălzire: foc cu lemne şi spirtieră.
76. Pe timp de iarnă, corturile se instalează, în funcţie de
grosimea stratului de zăpadă, astfel:
a) cînd stratul de zăpadă este subţire, se curăţă mai întîi terenul
de zăpadă, se aşterne un strat de cetină sau fîn (paie), după care se
instalează cortul;
b) cînd stratul de zăpadă este mare, se amenajează în zăpadă o
groapă de dimensiunile cortului, adîncă de 30-40 cm, se aşterne un
strat de cetină de brad sau fîn (paie) gros de minim 20 cm, după care
se instalează cortul.

52
 77. Aprovizionarea cu armament, echipament, diverse materiale
şi medicamente, precum şi evacuarea răniţilor şi bolnavilor se execută în
ascuns, pe căile de acces către bivuac.

Secţiunea a 2-a
Cantonarea
78. Staţionarea în localităţi, staţiuni, grupuri de cabane poartă
denumirea de cantonare.
79. Raioanele de cantonare se aleg şi se indică din timp, iar
ocuparea acestora presupune următoarele:
a) cercetarea comunicaţiilor, clădirilor, crestelor care duc către
localităţi, virogilor, cursurilor de apă şi a versanţilor din imediata
apropiere a localităţilor;
b) identificarea, stabilirea şi recunoaşterea clădirilor necesare
staţionării;
c) identificarea, localizarea şi anihilarea elementelor care ar
putea perturba cantonarea forţelor;
d) identificarea, controlul, avizarea şi asigurarea pazei surselor
de apă potabilă;
e) stabilirea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, de
salvare şi evacuare a personalului şi tehnicii.
T i t l u l III
DEPLASAREA
Capitolul VIII
GENERALITĂŢI
80. Deplasarea este acţiunea desfăşurată de subunităţi pentru
dislocarea dintr-un raion într-altul, intrarea în luptă sau executarea
manevrei.
Plutonul de infanterie trebuie să fie permanent în măsură să
execute deplasări pe orice distanţă.
Deplasarea trebuie să se facă rapid, dispersat şi în ascuns pentru a
asigura protecţia plutonului împotriva loviturilor inamicului.

53
 81. Subunităţile se deplasează prin următoarele procedee: marş
(pe autovehicule sau pe jos), transport (pe comunicaţii feroviare,
maritime, fluviale şi aeriene) şi combinat.
Procedeul de deplasare se adoptă în funcţie de situaţia, scopul,
distanţa şi timpul afectat deplasării, starea comunicaţiilor şi existenţa
mijloacelor de deplasare.
Procedeul de bază pentru deplasare este marşul.
Indiferent de procedeul folosit, plutonul de infanterie trebuie să
ajungă în raionul (pe aliniamentul) stabilit la timp şi cu puterea de luptă
completă, în vederea îndeplinirii misiunii ordonate.
În funcţie de situaţie şi misiune, deplasarea poate fi spre front, de-
a lungul frontului, dinspre front şi în spatele frontului.
Capitolul IX
MARŞUL
82. Marşul constă în deplasarea organizată a subunităţilor în
coloane; se execută noaptea sau în alte condiţii de vizibilitate redusă;
ziua numai pe timpul desfăşurării acţiunilor de luptă, atunci cînd este
impus de condiţiile situaţiei şi la depărtări mari înapoia dispozitivului
forţelor din contact cu inamicul; marşul pe timp de zi se execută pe
coloane de subunităţi, cu distanţe mari între ele şi necesită măsuri de
siguranţă eficace, în special în punctele obligate de trecere.
Plutonul de infanterie execută marşul fie pe TAB sau MLI/MLD,
fie pe jos, în cadrul eşalonului superior sau independent.
Cînd execută marşul pe jos plutonul de infanterie adoptă una din
variantele de dispozitiv prevăzute în titlul I, capitolul 4.
83. În funcţie de urgenţa impusă de situaţie, efortul cerut
personalului şi viteza de deplasare, marşul poate fi normal sau forţat.
Marşul normal se execută, de regulă, pe timp de noapte sau în alte
condiţii de vizibilitate redusă, cu viteze medii de deplasare.
Marşul forţat se execută cînd situaţia impune trecerea în timp
scurt la îndeplinirea unei misiuni de luptă, cu viteze maxime admise de
norme şi teren, de regulă, fără oprire, folosindu-se pentru deplasare
majoritatea timpului de zi şi de noapte; el se execută atunci cînd se
prevede întîlnirea cu inamicul, la introducerea în luptă, în urmărire, în
retragere şi în toate cazurile cînd există pericol de întrebuinţare de către
inamic a armelor de distrugere în masă şi sistemelor incendiare.

54
 84. Marşul se execută în condiţiile cînd se prevede sau nu
întîlnirea cu inamicul.
Cînd se prevede întîlnirea cu inamicul marşul trebuie pregătit şi
executat astfel încît forţele să fie în permanenţă gata de acţiune, capabile
să se desfăşoare cu repeziciune şi să intre la timp în luptă; în acest scop,
se iau măsuri pentru constituirea unui dispozitiv de marş adecvat.
Cînd nu se prevede întîlnirea cu inamicul marşul se pregăteşte şi
se execută astfel încît subunităţile să ajungă în noul raion în condiţiile
unor eforturi normale; pentru aceasta se aleg cele mai bune drumuri
care se pregătesc din timp; coloanele se formează din subunităţi care au
aceeaşi viteză de marş şi capacitate de trecere.
85. Etapa de marş este distanţa parcursă de pluton în 24 de ore.
În teren şes şi deluros, etapa de marş pe autovehicule poate fi de
pînă la 250 km, uneori mai mare; în teren muntos-împădurit pînă la 150
km.
Cînd plutonul se deplasează pe jos mărimea etapei de marş poate
să fie de pînă la 30 km.
Viteza medie de marş este media vitezelor parţiale realizate pe
diferite porţiuni de itinerar şi se exprimă în km pe oră.
Viteza medie de marş a coloanelor mixte în teren şes sau deluros,
ziua este de 20-30 km pe oră; coloanele de transportare amfibii blindate
(maşini de luptă, automobile) se deplasează ziua cu 30-40 km pe oră, iar
noaptea – cu 25-30 km pe oră; cînd subunităţile se deplasează pe jos
viteza medie de marş este de 4-5 km pe oră, iar pe schiuri de 5-7 km pe
oră; cînd deplasarea se execută pe drumuri cu pante mari sau cu
obstacole (bolovani, grohotiş) viteza de deplasare se micşorează pînă la
1 km pe oră.
În teren muntos-împădurit viteza de marş se reduce cu 30-40%
faţă de cea din teren şes şi deluros.
Pe timp de îngheţ (dezgheţ), pe drumuri desfundate şi în condiţii
de vizibilitate redusă viteza medie de marş poate fi de 10-15 km pe oră;
la urcarea pantelor de 6-8% viteza este de pînă la 10 km pe oră, iar la
coborîre – de pînă la 15-20 km pe oră.
Pe căldură mare, pe drumuri cu praf, pe timpul trecerii prin
localităţi mari, pe ceaţă şi ninsoare sau noaptea viteza de marş se reduce
cu 15-20% şi chiar mai mult.
Noaptea, cînd autovehiculele sunt echipate cu aparate de vedere
sau cînd luminează luna, pe drumurile cu indicatoare luminoase şi cu

55
circulaţie într-un singur sens viteza medie de marş poate fi aceeaşi ca pe
timpul zilei.
86. Pentru menajarea forţelor militarilor, verificarea stării
tehnice a autovehiculelor, executarea întreţinerilor tehnice şi înlăturarea
defecţiunilor, se fixează halte mici, halte mari şi odihna de zi (noapte).
Haltele mici, în cazul deplasării pe autovehicule, se fixează astfel:
prima după 1-2 ore de marş, iar următoarele, după fiecare 2-3 ore de
marş (iarna după 1-1,5 ore de marş) şi au durata de 20-30 minute; cînd
marşul se execută pe jos se fixează: prima haltă după 30 minute de la
începerea acestuia, iar următoarele din 50 în 50 minute de marş şi au o
durată de 10 minute.
Halta mare se fixează la sfîrşitul primei jumătăţi a etapei de marş
şi are o durată de 2-4 ore.
Cînd distanţa de parcurs este mai mică decît o etapă de marş,
noaptea şi iarna pe geruri puternice nu se fixează, de regulă, haltă mare.
Pe timpul haltei mari se serveşte hrana şi se completează plinurile
la autovehicule, se verifică armamentul şi tehnica militară, se execută
întreţinerea tehnică a autovehiculelor, iar în funcţie de rulajul TAB sau
MLI/MLD – reglajele dispozitivelor de comandă.
Odihna de zi (noapte) se fixează după executarea unei etape de
marş.
Pentru haltele mari şi odihna de zi (noapte) se aleg raioane care
oferă condiţii favorabile de protecţie şi mascare şi dispun de suficiente
surse de apă.
Pe timpul haltei mari şi în raionul odihnei de zi (noapte)
subunităţile părăsesc drumul şi se dispun în raioanele stabilite, astfel
încît să fie permanent gata de luptă şi să poată continua în timp scurt
marşul.
În raionul odihnei de zi (noapte) se iau măsuri de asigurare a
acţiunilor de luptă, se distribuie hrană caldă, se completează plinurile de
carburanţi şi lubrifianţi şi se execută lucrările prevăzute la halta mare.
Pe timpul odihnei de zi (noapte) se pot schimba elementele de
siguranţa marşului.
Cînd deplasarea se execută pe jos, după 2-3 zile de marş se acordă
24 de ore pentru odihnă.

56
 87. Cînd plutonul execută marşul independent (izolat),
comandantul ia măsuri de siguranţă a subunităţii pe care o comandă şi a
celor de întărire (sprijin), numeşte observatori (terestru şi aerian) cărora
le precizează misiunile şi modul de îndeplinire a acestora; la nevoie,
pentru cercetarea unor obiective de pe direcţia de deplasare, numeşte
echipe de cercetare; în funcţie de distanţa pe care se execută marşul şi
de posibilitatea întîlnirii cu inamicul, pentru siguranţa plutonului se
numeşte o patrulă de siguranţă; elementele destinate pentru siguranţa
marşului, pe timpul haltelor se transformă în elemente de siguranţă a
staţionării.

88. În siguranţa de marş plutonul poate fi destinat ca pichet

mobil de cap (de flanc, de spate), pichet fix de flanc sau patrulă de
siguranţă cînd pichetul mobil este de valoare companie.
Plutonul ca pichet mobil (fix) poate primi ca întărire 1-3 tancuri,
un pluton de aruncătoare, 1-2 pionieri, 1-2 cercetaşi chimici.
Din cadrul plutonului pot fi aleşi luptători care cunosc raionul şi
itinerarele de deplasare, în special în localităţi, în teren accidentat şi
împădurit, în munţi, îndeplinind, de regulă, rolul de călăuze.
Pichetul mobil de cap se trimite la distanţa de 5-10 km, iar
pichetul mobil (fix) de flanc şi de spate – pînă la 5 km.
În localităţi, păduri, munţi, pe timp de noapte sau cînd mersul se
execută pe jos, aceste distanţe se pot micşora pînă la jumătate.
89. Misiunile pichetului mobil de cap (de flanc) sunt:
a) să asigure coloana căreia îi face siguranţa împotriva atacului
prin surprindere al inamicului terestru, să captureze sau să nimicească
cercetaşii inamicului ori grupurile de cercetare-diversiune ale acestuia;
b) să atace cu îndrăzneală inamicul de pe itinerarul de
deplasare, să cucerească punctele din teren favorabile pentru luptă, să
oblige pe inamic să se desfăşoare prematur, asigurînd astfel condiţii
favorabile pentru desfăşurarea şi intrarea în luptă în mod organizat a
coloanei căreia îi face siguranţa.
90. Misiunile pichetului mobil de spate sunt:
a) să asigure coloanei căreia îi face siguranţa posibilitatea de a
se desprinde de inamic şi a executa deplasarea în ordine;
b) să nu permită inamicului terestru să atace prin surprindere
coloana căreia îi face siguranţa, interzicînd îndeosebi acţiunile

57
elementelor de cercetare-diversiune, subunităţilor aeromobile şi
desantului aerian ale acestuia.
91. Pichetul fix de flanc are misiunea de a menţine poziţia
indicată de comandantul subunităţii (unităţii) căreia îi face siguranţa,
asigurînd coloana împotriva atacului din flanc executat prin surprindere
de către subunităţi ale inamicului.
92. Pentru siguranţa nemijlocită, pichetul mobil trimite patrule
de siguranţă de cap (flanc, spate) a căror valoare poate fi de la o echipă
de 2-4 militari pînă la o grupă.

În cadrul pichetului se organizează observarea circulară pentru

supravegherea spaţiului terestru, aerian, precum şi pentru primirea
semnalelor de la patrulele de siguranţă şi de la cercetaşi.
Pentru legătura între pichet şi coloană se folosesc agenţi de
legătură pe biciclete, motociclete, călare, pe schiuri sau pe jos, precum
şi semnale (optice şi acustice).
93. Comandantul plutonului destinat ca pichet mobil (fix) este
obligat să-şi însuşească misiunea, să studieze pe hartă itinerarul de
deplasare (raionul de dispunere – pentru pichetul fix), să stabilească
modul de deplasare al plutonului şi să dea ordinul de acţiune.
94. Pentru executarea marşului, comandantul de pluton dă
ordinul de marş, în care precizează:
a) informaţii despre inamic şi aliniamentele probabile de
întîlnire cu acesta;
b) misiunea plutonului pichet mobil de cap (flanc, spate);
c) informaţii despre subunităţile vecine şi despre cercetare
(atunci cînd acţionează în faţă);
d) compunerea şi misiunile patrulei de siguranţă;
e) orele de trecere pe la punctul iniţial şi pe la punctele de
coordonare;
f) ordinea de încolonare, viteza de deplasare şi locul haltelor;
g) locurile unde sunt organizate posturi de comenduire şi
îndrumare a circulaţiei;
h) modul de acţiune la întîlnirea cu inamicul şi la atacul aerian
al acestuia;
i) modul de hrănire al militarilor şi de alimentare a
autovehiculelor cu carburanţi-lubrifianţi;

58
 j) semnale de conducere;
k) înlocuitor la comandă.
95. Plutonul se opreşte pentru halte la semnalul comandantului
companie căreia îi face siguranţa.
Pe timpul haltei mici plutonul ocupă o poziţie avantajoasă şi
continuă să observe, fiind gata să respingă atacul inamicului; la halta
mare sau în raionul odihnei de zi (noapte) plutonul – pichet mobil de
cap – se transformă în pichet de pază şi îndeplineşte misiunile care i se
ordonă.
96. Informaţiile obţinute se raportează imediat comandantului
care a trimis siguranţa.
În teren muntos-împădurit se mai determină:
a) gradul de practicabilitate a itinerarului pentru autovehicule şi
forţe;
b) existenţa punctelor obligatorii de trecere, grohotişurilor,
grotelor, peşterilor, tunelurilor (lucrărilor subterane), izvoarelor,
refugiilor, iar pe timp de iarnă – grosimea stratului de zăpadă, locul
cornişelor, podurilor de zăpadă, avalanşelor.
97. Compania (batalionul) trebuie să treacă cu capul coloanei
forţelor principale pe la punctul iniţial la ora stabilită; pichetul mobil de
cap (patrula de siguranţă) precede forţele principale la distanţa ordonată.
Distanţa între autovehicule se stabileşte în funcţie de viteza de
marş şi condiţiile de vizibilitate şi este de 25-50 m; pe timpul deplasării
pe drumuri cu praf, polei, pante abrupte, coborîşuri periculoase şi curbe
cu rază mică, în condiţii de vizibilitate redusă, precum şi pe timpul
trecerii zonelor contaminate, distanţa între autovehicule se măreşte pînă
la 100 m, uneori şi mai mult.
Noaptea autovehiculele folosesc dispozitive de camuflare a
luminilor, iar distanţa între acestea se reduce pînă la 25 m.
Autovehiculele care din cauza unor defecţiuni tehnice au rămas
pe itinerar îşi ocupă locul în coloana din care fac parte, numai pe timpul
haltelor.
Coloana nu se opreşte în locuri înguste, pe poduri, în vaduri, pe
pante mari, în curbe cu rază mică.
La poduri se iau măsuri de asigurare a securităţii deplasării şi la
nevoie, pentru întărirea capacităţii de suport a acestora.
În cazul atacului aerian al inamicului se continuă deplasarea,
mărind viteza şi distanţa dintre autovehicule.
59
 Cercetarea de radiaţie, chimică şi biologică se execută de toate
elementele din siguranţa marşului şi de către forţele principale.
98. În teren muntos-împădurit marşul se pregăteşte şi execută
ţinînd seama de caracteristicile drumului, de timp şi starea vremii.
În locurile înguste şi greu accesibile, dacă este posibil, se lărgeşte
partea carosabilă; la nevoie se amenajează drumuri ocolitoare; de
asemenea, se prevăd măsuri pentru stingerea incendiilor şi înlăturarea
obstacolelor.
Toate instalaţiile hidrotehnice care prin distrugerea lor pot
modifica rapid nivelul apei şi prin aceasta periclitează situaţia
plutonului, trebuie apărate împotriva atacurilor terestre şi din aer ale
inamicului.
În sectoarele periculoase de drum se instalează balustrade şi
indicatoare vizibile.
Plutonul va executa marşul, de regulă, combinat, pe autovehicule,
pînă la limita maximă accesibilă, atît cît permit capacitatea şi panta
drumurilor, iar cînd acesta se îngustează şi devine poteci militarii
debarcă de pe autovehicule şi continuă marşul pe jos; subunităţile îşi
transportă muniţia şi materialele pe purtători, pe poteci înguste şi în
afara acestora (eventual prin escaladarea unor porţiuni din teren) de la
punctele de transbordare hipo pînă la raionul acţiunilor de luptă; pentru
trecerea rîurilor de munte şi prăpăstiilor se folosesc podurile (punţile)
suspendate sau funicularele.
Plutonul trebuie să aibă pregătite din timp mijloacele de trecere
peste rîurile de munte şi dispozitive pentru frînarea autovehiculelor.
Siguranţa flancurilor se execută, de regulă, prin pichete fixe de
flanc care ocupă poziţii pe înălţimile dominante, îndeosebi la trecători şi
pe podurile laterale care duc spre itinerarele de deplasare.
Cînd au fost semnalate grupuri de cercetare-diversiune se iau
măsuri pentru întărirea siguranţei.

60
 99. Pe timp de iarnă cu zăpadă mare şi temperaturi scăzute,
executarea marşului necesită: pregătirea şi menţinerea drumurilor în
stare practicabilă; luarea măsurilor pentru prevenirea degerării
oamenilor; pregătirea tehnicii militare pentru funcţionare în condiţiile
unor temperaturi scăzute; asigurarea autovehiculelor cu accesorii şi
mijloace necesare măririi capacităţii de trecere, acoperirea cu prelatele
autovehiculelor destinate pentru transportul militarilor.
În siguranţa de marş se includ autovehicule înzestrate cu
echipament de buldozer pentru curăţirea zăpezii; autovehiculele cu
capacitate mare de trecere (tractoare) se repartizează de-a lungul întregii
coloane; pe timpul haltelor, motoarele autovehiculelor se încălzesc cîte
4-5 minute la fiecare jumătate de oră; pentru încălzirea militarilor se
execută cu aceştia alergări scurte; este interzis ca militarii să stea în
poziţia culcat pe zăpadă.
Cînd marşul se execută pe jos, în afara drumurilor sau pe drumuri
înzăpezite subunităţile din capul coloanei se înlocuiesc după fiecare 20-
30 minute.
Pe ger puternic se asigură militarilor hrană caldă.
100. Cînd marşul se execută iarna la temperaturi scăzute, pe jos,
se impune ca:
a) nici o parte a corpului să nu fie strînsă, în special
încheieturile şi extremităţile (degetele mîinilor şi picioarelor să se mişte
în mănuşi, respectiv în încălţăminte);
b) să nu se strîngă excesiv curelele de la raniţă, schiuri sau
rachete de zăpadă;
c) executarea marşului cît mai uniform şi dozarea efortului spre
a se evita transpiraţia corpului, alternativ cu răcirea sa;
d) marşul să se execute în veston, iar scurtele să fie îmbrăcate
numai în timpul haltelor;
e) să nu se bea apă rece şi să nu se mănînce zăpadă; apa se va
înlocui cu ceai sau cafea şi se va bea cu înghiţituri mici (rare);
f) deschizătorii de pîrtii să fie înlocuiţi cît mai des;
g) să nu se stea jos pe timpul haltelor mici, haltele mari să se
facă pe cît posibil în case sau cabane.

61
 101. Acţiuni în zone de pericol. O zonă de pericol este orice
loc de pe itinerar în care comandantul estimează că plutonul său ar putea
fi expus la foc, la observare sau la amîndouă din partea inamicului;
plutonul încearcă să evite zonele de pericol; dacă un pluton trebuie să
traverseze o zonă de pericol, execută acest lucru cu mare atenţie şi cît
mai rapid posibil.
Tipuri de zone de pericol şi procedee de traversare.
a) Zone cu cîmp deschis. Plutonul rămîne ascuns în apropiere şi
se observă zona; postul de siguranţă dă avertismente din timp; se trimite
un element în faţă pentru a elibera zona îndepărtată; în continuare, restul
plutonului trece pe drumul cel mai puţin expus şi cît mai rapid posibil.
b) Drumuri şi poteci. Se traversează drumurile sau potecile pe
la sau în apropierea unei curbe, prin locuri de joasă înălţime care să
asigure mascarea.
c) Sate. Trecerea pe lîngă acestea se va face în sensul invers
direcţiei din care bate vîntul şi cît mai departe de ele; se evită animalele,
în special cîinii, care ar putea trăda prezenţa plutonului.
d) Poziţii ale inamicului. Se trece prin zona spre care bate
vîntul (inamicul ar putea avea cîini cercetaşi); se menţin în supraveghere
permanentă sîrmele de la minele surpriză şi dispozitivele de avertizare.
e) Cîmpuri minate. Se ocolesc cîmpurile minate dacă este
posibil, chiar dacă acest lucru implică schimbarea drumului cu unul
mult mai lung; se execută un culoar prin cîmpul de mine doar dacă nu
există altă soluţie.
f) Cursuri de apă. Se alege un loc îngust pe cursul de apă (vad)
care să permită mascarea pe ambele maluri; se observă cu mare atenţie
zona îndepărtată; se amplasează elemente de siguranţă în zona apropiată
cît şi în cea îndepărtată pentru avertizarea timpurie; se eliberează zona
îndepărtată, apoi se trece rapid, evitîndu-se zgomotele.
g) Obstacole din sîrmă. De regulă, aceste obstacole care se află
permanent sub observarea şi focul inamicului, se evită.
Traversarea prin zone periculoase. Cînd plutonul traversează o
zonă periculoasă independent sau în compunerea unor forţe, el trebuie
să:
a) desemneze punctele de adunare din zona apropiată sau cea
îndepărtată;
b) asigure zona apropiată (flancurile şi spatele dispozitivului);
c) recunoască şi să asigure zona îndepărtată;
d) execute traversarea prin zona de pericol;
62
 e) decidă cum va traversa plutonul avînd la bază timpul la
dispoziţie, mărimea subunităţii, mărimea zonei de pericol, cîmpurile de
foc din zonă şi modul de realizare a siguranţei.
O subunitate mică traversează zona astfel: cu toţi militarii odată,
pe perechi sau cîte un militar.
O subunitate mare traversează, de regulă, zona cu cîte un element
component odată.
După ce fiecare element traversează zona, comandantul de pluton
se deplasează către o poziţie de siguranţă sau către punctul de adunare
din zona îndepărtată, unde aşteaptă pînă cînd i se ordonă să continue
deplasarea.
Pentru a menţine ritmul, plutonul poştaş traversează, de regulă,
zona de pericol fără executarea recunoaşterii sau realizarea siguranţei
din zona îndepărtată.
Plutonul conducător execută recunoaşterea şi menţine siguranţa
în zona îndepărtată pentru toată unitatea.
Zona de siguranţă trebuie să fie suficient de mare pentru a permite
desfăşurarea întregii subunităţii.
102. Traversarea zonelor lineare de pericol. Plutonul
traversează zona de pericol în dispozitivul şi locul specificate de către
comandantul eşalonului superior.
Pe partea îndepărtată a zonei de pericol, personalul şi
echipamentul plutonului sunt ţinute sub observaţie.
De regulă, plutonul continuă misiunea astfel:
a) cînd echipa conducătoare semnalează “zonă de pericol”
(transmis în toată subunitatea), plutonul se opreşte;
b) comandantul plutonului se deplasează înainte, confirmă zona
de pericol şi hotărăşte ce tehnică va folosi pentru a traversa; locţiitorul
comandantului de pluton se deplasează înaintea comandantului de
pluton;
c) comandantul de pluton informează toţi comandanţii de grupă
cu privire la situaţie şi punctele de adunare din partea apropiată precum
şi din cea îndepărtată;
d) locţiitorul comandantului de pluton conduce realizarea
siguranţei în partea apropiată (de obicei executată de grupa următoare);
cele două echipe de siguranţă îl pot urma înainte, cînd plutonul se
opreşte şi semnalul de zonă de pericol a trecut;
e) comandantul de pluton recunoaşte zona de pericol şi alege
punctul de trecere care oferă cea mai bună acoperire şi mascare;
63
 f) siguranţa din partea apropiată priveşte flancurile şi asigură
traversarea;
g) cînd siguranţa din partea apropiată este pe poziţie,
comandantul plutonului conduce echipa de siguranţă din partea
îndepărtată pentru traversarea zonei de pericol;
h) echipa de siguranţă din partea îndepărtată eliberează această
zonă;
i) comandantul echipei de siguranţă din partea îndepărtată
stabileşte un post de observare înaintea zonei eliberate;
j) echipa de siguranţă din partea îndepărtată semnalează
comandantului de grupă că zona este liberă; comandantul de grupă
transmite mesajul comandantului de pluton;
k) comandantul de pluton alege metoda pe care plutonul o va
folosi pentru a traversa zona de pericol;
l) plutonul traversează rapid zona de pericol;
m) după traversarea zonei de pericol forţele principale ale
plutonului se deplasează pe azimutul magnetic cerut;
n) elementul de siguranţă din partea apropiată, controlat de
locţiitorul comandantului de pluton, traversează zona de pericol prin
acelaşi loc prin care au traversat forţele principale ale plutonului,
acoperind eventualele urme lăsate de acestea;
o) locţiitorul comandantului de pluton se asigură că toată lumea
traversează şi trimite raportul;
p) comandantul plutonului dă instrucţiunile şi încetineşte
deplasarea la viteza normală.
Principiile prezentate mai sus sunt folosite, de regulă, atunci cînd
traversarea zonei de pericol se execută cu o subunitate. mai mică

103. Traversarea unor zone mari de cîmp deschis. Aceste

zone nu pot fi ocolite în timp util de către pluton pentru îndeplinirea
misiunii.
Traversarea zonei se execută printr-o combinaţie de marş cu
siguranţă sporită şi în salturi.
104. Traversarea zonelor mici de cîmp deschis. De regulă,
aceste zone se ocolesc în timpul alocat îndeplinirii misiunii, utilizîndu-
se următoarele tehnici:
a) drumul de ocolire – folosind întoarceri de 90 grade la
dreapta sau la stînga, plutonul se deplasează în jurul zonei deschise pînă
cînd ajung în partea îndepărtată, apoi îşi continuă misiunea;
64
 b) deplasarea în jurul zonei deschise – comandantul indică
azimutul un punct de adunare în partea îndepărtată, hotărăşte care parte
a zonei deschise să o înconjoare (după ce a luat în considerare distanţa,
teritoriul, acoperirea şi mascarea) şi se deplasează în jurul zonei
deschise; foloseşte terenul pentru acoperire şi mascare; cînd plutonul
soseşte la punctul de adunare pe partea îndepărtată, comandantul
verifică încă odată azimutul zonei obiectiv şi continuă misiunea
Capitolul X
TRANSPORTUL
105. Transportul constă în deplasarea personalului, tehnicii şi
materialelor cu locţiitorul mijloacelor feroviare, maritime, fluviale şi
aeriene.
În vederea executării transportului, se destină staţii, aerodromuri,
porturi de îmbarcare şi debarcare, raioane de aşteptare şi de adunare de
bază şi de rezervă.
106. Înainte de îmbarcare, plutonul de infanterie se dispune în
cadrul raionului de aşteptare, iar după debarcare în cadrul raionului de
adunare ale eşaloanelor superioare.
Raioanele de aşteptare şi de adunare se aleg în raport cu condiţiile
de teren la distanţă de pînă la 3 km faţă de staţiile, aerodromurile şi
porturile de îmbarcare (debarcare).
În raionul de aşteptare plutonul se dispune în ascuns, folosind
lucrările genistice executate din timp de forţele şi mijloacele destinate în
acest scop, precum şi proprietăţile de protecţie ale terenului, ţinînd
seama de ordinea de deplasare spre staţia de îmbarcare.
107. Cînd transportul se execută pe comunicaţiile feroviare,
maritime sau fluviale, comandantului de pluton i se precizează locul în
cadrul raionului de aşteptare, itinerarul şi modul de deplasare spre locul
de îmbarcare, planul de îmbarcare şi de repartizare a personalului,
tehnicii şi a materialelor pe vagoane (platforme sau nave); durata în
timp de la începerea şi pînă la terminarea îmbarcării.
Înainte de a începe deplasarea în vederea îmbarcării, comandantul
de pluton verifică dacă personalul cunoaşte regulile de îmbarcare,
ancorare şi debarcare a tehnicii militare, de comportare pe timpul
transportului şi dacă armamentul, TAB sau MLI/MLD şi materialele
sunt pregătite pentru a fi transportate.

65
 Deplasarea plutonului din raionul de aşteptare către staţia sau
portul de îmbarcare se execută astfel încît să poată trece imediat la
executarea îmbarcării.
Armamentul, TAB sau MLI/MLD şi personalul trebuie să se
îmbarce cu repeziciune şi în siguranţă, respectîndu-se cu stricteţe
măsurile pentru prevenirea accidentelor şi deteriorarea tehnicii militare
şi a mijloacelor de transport.
108. Pe timpul transportului plutonul de infanterie trebuie să fie
în permanenţă gata de debarcare, pentru continuarea deplasării prin marş
şi intrarea la timp în luptă.
Cercetarea, observarea aeriană şi terestră se asigură prin posturi
de observare prevăzute cu aparatura de observare şi de cercetare
chimică, biologică şi de radiaţie necesară; şeful eşalonului de transport
este informat asupra situaţiei aeriene şi chimice de către şefii sectoarelor
de comenduire de cale ferată (de apă).
Eşalonul de transport se apără împotriva inamicului aerian cu
armamentul de infanterie destinat în acest scop; paza pe timpul
transportului pe comunicaţiile feroviare se execută printr-o gardă
destinată de subunitate; atenţie deosebită se acordă pazei împotriva
grupurilor de cercetare-diversiune şi elementelor teroriste ale
inamicului.
Subunităţile care se transportă pe comunicaţiile feroviare,
maritime şi fluviale se asigură cu rezerve de alimente şi apă potabilă
pentru toată durata transportului.
Pentru acordarea la timp a asistenţei medicale pe timpul
transportului, funcţionează punctul medical al batalionului.

66
 109. La sosirea în staţia (portul) de debarcare, subunităţile
debarcă protejate de subunităţile de siguranţă şi se deplasează în ascuns
în raionul de adunare, fiind gata să îndeplinească misiunea de luptă.
Acestea trebuie să fie în măsură să debarce şi în locuri nepregătite, să
execute marşul spre locul ordonat ocolind porţiunile de teren cu
distrugeri sau contaminate şi să intre la timp în luptă.
110. Cînd linia de cale ferată de pe direcţia de deplasare a fost
distrusă şi nu sunt posibilităţi de refacere a acesteia în timp scurt sau de
varientare, subunităţile, pot continua transportul prin transbordare pe
alte mijloace feroviare de transport asigurate din timp sau prin
deplasare pe căile rutiere existente.
Transbordarea trebuie să fie temeinic pregătită şi efectuată în timp
cît mai scurt, cu luarea tuturor măsurilor de asigurare a acţiunilor.
111. Transportul pe comunicaţiile aeriene se execută pe
direcţiile unde celelalte căi de comunicaţii au o dezvoltare insuficientă
sau au suferit mari distrugeri, precum şi în situaţii care necesită dislocări
urgente de forţe şi mijloace dintr-un raion în altul şi efectuarea unor
manevre. El se efectuează cu avioane, elicoptere, planoare, folosindu-se
ca procedeu de bază debarcarea (aterizarea); pentru unele materiale se
pot folosi şi procedeele paraşutării sau aruncării materialelor de la
înălţime mică.
Capitolul X
PREGĂTIREA DEPLASĂRII
112. Pregătirea deplasării cuprinde, de regulă, următoarele
activităţi:
a) luarea deciziei, planificarea marşului şi transmiterea
misiunilor la subordonaţi; organizarea conducerii;
b) cercetarea şi recunoaşterea itinerarelor de deplasare;
c) recunoaşterea raionului de îmbarcare, debarcare,
transbordare, a celui de plecare şi de adunare după deplasare;
d) pregătirea forţelor pentru marş;
e) stabilirea şi luarea măsurilor de creştere a capacităţii de
trecere în punctele obligatorii;
f) organizarea asigurării acţiunilor şi protecţiei forţelor (cu
accent deosebit pe protecţia antiaeriană);
g) logistica marşului.

67
 113. Planificarea deplasării forţelor ţine seama de:
a) misiunea şi concepţia comandantului eşalonului superior;
b) timpul disponibil şi distanţa pe care se execută deplasarea;
c) compunerea dispozitivului de marş, regulile privind
îndrumarea circulaţiei şi măsurile de control necesare; misiunea
ulterioară;
d) situaţia inamicului (terestru şi aerian), inclusiv existenţa
(neexistenţa) pericolului întrebuniţării armelor nucleare, biologice şi
chimice;
e) gradele relative de mobilitate, disponibilitatea fîşiilor,
numărul şi capacitatea itinerarelor folosibile;
f) condiţiile de teren şi stare a vremii;
g) alte deplasări, inclusiv traficul populaţiei civile.
114. Pentru conducerea forţelor pe timpul deplasării, se folosesc
mijloacele de comunicaţii şi semnalele.
Folosirea mijloacelor de comunicaţii, indiferent de tip, are loc la
ordin şi cu respectarea regimului impus de regulile de trafic.
115. Păstrarea secretului asupra scopului deplasării se asigură
prin limitarea numărului persoanelor care au acces la informaţii şi care
participă la pregătirea acesteia.

T i t l u l IV
REACŢII LA CONTACT
Capitolul XII
REACŢIILE PLUTONULUI DE INFANTERIE LA CONTACTUL
CU INAMICUL (CÎND PLUTONUL ACŢIONEAZĂ PE JOS)
116. Situaţia. Pe timpul executării deplasării sau a îndeplinirii
misiunii, plutonul de infanterie poate intra în contact cu inamicul sau să
execute foc asupra acestuia conform prevederilor capitolului XXX.
117. În scopul diminuării pierderilor, ieşirii de sub focul
inamicului, micşorării vulnerabilităţii sau pentru începerea executării
unei manevre, plutonul acţionează astfel:
a) grupa de la contact va trece în linie şi va asigura o bază de
foc;

68
 b) comandantul de pluton, folosind terenul se deplasează pe
aliniamentul grupei de la contact, ia legătura cu comandantul acesteia
informîndu-se despre situaţia existentă;
c) hotărăşte dacă plutonul părăseşte sau nu zona de contact cu
inamicul;
d) hotărăşte dacă poate sau nu să cîştige superioritatea în
executarea focului cu militarii aflaţi deja la contact (ţinînd cont de
puterea şi precizia focului executat de inamic asupra propriilor militari
aflaţi la contact cu acesta);
e) analizează situaţia pentru a determina: poziţia inamicului şi
obstacolele; mărimea elementelor de putere ale inamicului (numărul de
arme automate, prezenţa autovehiculelor, folosirea focului din poziţii de
tragere acoperite, alţi indicatori ai puterii inamicului); flancurile
vulnerabile; căile camuflate şi protejate către flancurile inamicului;
următorul curs al acţiunii (ruperea luptei, atacul, distrugerea unei
cazemate, pătrunderea sau curăţarea unei clădiri sau a unei tranşee).
Plutonul începe manevra acţionînd în una din cele două variante.
Varianta 1. Cînd inamicul este inferior ca efective şi dotare,
comandantul de pluton hotărăşte să atace, executînd următoarele:
a) ordonă grupei de la contact să execute foc puternic de
sprijin;
b) se deplasează folosind terenul către înapoi la pluton;
c) informează comandanţii de grupe despre hotărîrea pe care a
luat-o;
d) conduce grupele, executînd o manevră de învăluire (sau de
atac frontal), pe un itinerar camuflat şi care asigură protecţie spre unul
din flancurile pe care el îl consideră vulnerabil(salturile se execută pe
grupe, iar în cadrul acestora pe echipe);
e) nimiceşte inamicul atacîndu-l prin surprindere.

69
 Fig. 3. Reacţiile plutonului de infanterie la contactul cu
inamicul (o variantă)

Varianta 2. Cînd inamicul este superior (egal) ca efective şi

dotare, comandantul de pluton hotărăşte ruperea luptei, executînd
următoarele:
a) grupa de la contact sprijină cu foc saltul înapoi al plutonului
pînă pe un aliniament ordonat de comandantul de pluton sau pînă pe un
aliniament (punct) dinainte cunoscut folosind terenul, grenadele de mînă
sau grenadele fumigene pentru a masca mişcarea;
b) odată ajuns pe aliniamentul ordonat, plutonul ocupă un
aliniament de tragere şi execută foc asupra inamicului pentru a sprijinii
saltul înapoi pe echipe al grupei de la contact;
c) manevra se repetă prin salturi succesive pe grupe şi în cadrul
acestora pe echipe pînă cînd se iese de sub focul inamic;
d) se schimbă direcţia de deplasare sau se trece la îndeplinirea
unei alte misiuni.
Capitolul XIII
REACŢIILE PLUTONULUI DE INFANTERIE LA CONTACTUL
CU INAMICUL (CÎND PLUTONUL ACŢIONEAZĂ ÎMBARCAT
PE TAB SAU MLI/MLD)
118. Principii de bază:
a) evitarea surprinderii, exploatînd proprietăţile de mascare ale
terenului;
b) executarea acţiunii în situaţia contactului cu inamicul într-un
timp cît mai scurt posibil;
c) debarcarea, la ordin, numai atunci cînd: acţiunea pe jos poate
fi mai eficace; siguranţa vehiculelor este în pericol; există riscul imediat
de a fi loviţi de către o armă antiblindate;
d) evitarea debarcării dacă: primează mobilitatea; se execută
asupra vehiculelor trageri de artilerie.
e) debarcarea comandantului de pluton odată cu plutonul pentru
a-l conduce.
70
 119. Situaţia: Pe timpul deplasării se execută foc asupra
plutonului cu arme automate, inclusiv cu aruncătoare de grenade
antiblindate.
120. Plutonul de infanterie execută următoarele:
a) la realizarea contactului se deschide focul imediat cu
armamentul de pe TAB sau MLI/MLD în direcţia inamicului în timp ce
acesta părăseşte zona bătută cu foc; comandantul TAB sau MLI/MLD
(comandantul de grupă) raportează imediat comandantului de pluton
contactul;
b) activităţile următoare se desfăşoară similar cu cele ale grupei
de infanterie îmbarcată pe TAB sau MLI/MLD la contactul cu inamicul,
cu diferenţa că sprijinul de foc se va realiza între vehiculele plutonului,
iar comandantul de pluton va analiza situaţia şi va adopta cea mai
favorabilă opţiune;
c) comandantul de pluton va raporta comandantului de
companie contactul cu inamicul.
TitlulV
REGRUPAREA ŞI ÎNLOCUIREA
Capitolul XIV
REGRUPAREA
121. Regruparea cuprinde un ansamblu de măsuri şi activităţi
ce se execută în scopul creării unei noi grupări pentru trecerea la o nouă
misiune de luptă, mutării efortului, în cursul luptei, pe o altă direcţie şi
întăririi grupării existente.
Regruparea poate fi executată din adîncime spre front, de-a
lungul frontului sau dinspre front spre înapoi.
Regruparea trebuie să fie simplă în concepţie şi execuţie, să se
desfăşoare repede şi în ascuns, noaptea sau în alte condiţii de vizibilitate
redusă.
Plutonul se regrupează cu mijloace proprii (transportoare amfibii
blindate sau maşini de luptă ale infanteriei, automobile sau pe jos) şi,
uneori, cu elicoptere puse la dispoziţie de eşaloanele superioare.
Momentul şi ordinea de regrupare se stabilesc de comandantul
eşalonului superior.
Pe timpul regrupării, plutonul de infanterie trebuie să aibă puterea
de luptă necesară îndeplinirii oricăror misiuni.

71
 Regruparea subunităţilor din forţele de angajare imediată este
precedată, uneori, de înlocuirea acestora.
Capitolul XV
ÎNLOCUIREA
122. Înlocuirea cuprinde un ansamblu de măsuri şi activităţi ce
se execută, de regulă, noaptea sau în alte condiţii de vizibilitate redusă,
pentru predarea unor raioane de către subunităţile care le-au ocupat altor
subunităţi în vederea continuării acţiunilor de luptă.
Pentru executarea înlocuirii, plutonului care se înlocuieşte i se
stabileşte raion de adunare, iar celui care vine în locul acestuia –
raioane de plecare; la fixarea acestora trebuie să se ţină seama de
existenţa drumurilor de acces care să asigure deplasarea în ascuns a
forţelor şi dispunerea lor în cadrul raioanelor în mod dispersat, fără a fi
observate (simţite) de inamic.
Înlocuirea trebuie pregătită minuţios şi executată precis, repede şi
în ascuns cu respectarea ordinii şi disciplinei, astfel încît subunităţile
înlocuite să ajungă în raionul de adunare înainte de a se lumina de ziuă.
În unele situaţii, plutonul care înlocuieşte poate ocupa direct
poziţia de plecare la ofensivă, fără a mai intra în raionul de plecare, iar
subunităţile înlocuite, după începerea ofensivei, îşi constituie din
mişcare coloane de marş şi se deplasează direct către raioanele
viitoarelor acţiuni de luptă, fără a mai ocupa raioane de adunare.
123. La primirea ordinului de înlocuire, comandantul plutonului
care înlocuieşte, împreună cu comandantul plutonului care este înlocuit
execută recunoaşterea raionului pe timpul căreia ia cunoştinţă de:
dispunerea inamicului şi a subunităţilor care se înlocuiesc; organizarea
sistemului de foc; amenajarea genistică a punctului de sprijin,
dispunerea barajelor şi gradul lor de pregătire; itinerarele de deplasare în
ascuns a subunităţilor spre locul de înlocuire; locurile unde călăuzele
întîmpină subunităţile ce sosesc şi ordinea de înlocuire.
Comandantul plutonului care înlocuieşte precizează
comandanţilor subordonaţi raioanele de plecare şi modul de ieşire din
acestea; cînd începe şi cînd se termină înlocuirea şi modul de primire a
punctelor de sprijin; unde vor fi întîmpinaţi de călăuze; itinerarele de
deplasare şi posturile de comenduire şi îndrumare a circulaţiei; măsurile
pentru asigurarea acţiunilor de luptă; modul de acţiune în cazul unui
atac din partea inamicului.

72
 Comandantul plutonului care se înlocuieşte este obligat să
precizeze comandanţilor subordonaţi: modul de predare a raionului şi
locul de adunare după înlocuire; măsuri de mascare şi pentru acoperirea
înlocuirii; cîte călăuze şi de la ce subunităţi se destină pentru însoţirea
grupelor care iau în primire; unde şi cînd trebuie să sosească acestea şi
pe ce itinerare trebuie să conducă subunităţile care sosesc pentru
înlocuire; unde sunt instalate posturile de comenduire şi îndrumare a
circulaţiei; timpul cînd începe şi se termină înlocuirea; modul de acţiune
în cazul trecerii inamicului la ofensivă pe timpul înlocuirii.
124. Înlocuirea începe imediat ce subunităţile care înlocuiesc au
sosit în raioanele de plecare.
Întîi se înlocuiesc subunităţile de infanterie după care subunităţile
de tancuri şi de artilerie.
Subunităţile care apără poziţia înaintată sau care se găsesc în
siguranţa de luptă se înlocuiesc ultimele.
La ora fixată, comandantul de pluton care ia în primire raionul
(poziţia) deplasează grupele pe căi ascunse în locul stabilit, organizează
observarea, precizează misiunile subunităţilor şi organizează sistemul de
foc; după terminarea înlocuirii comandanţii de subunităţi verifică dacă
mijloacele de foc sunt gata pentru executarea focului şi raportează
comandantului eşalonului superior.
Subunităţile care predau poziţia trebuie să se găsească la locurile
lor, gata pentru respingerea unei eventuale acţiuni ofensive a inamicului.
125. Dacă inamicul trece la ofensivă, înlocuirea încetează şi
toate subunităţile resping atacul; în acest caz, comanda se asigură de
comandantul subunităţii care se înlocuieşte; lui i se subordonează şi
subunităţile care au sosit pentru înlocuire.
Înlocuirea continuă după respingerea atacului inamicului.
126. După înlocuire, subunităţile care au luat în primire raionul
(poziţia) trebuie să fie gata pentru respingerea unui eventual atac al
inamicului şi să respecte cu stricteţe regimul de conduită existent înainte
de înlocuire.
Înlocuirea se consideră terminată cînd comandantul plutonului
care a luat în primire poziţia raportează comandantului său nemijlocit
despre terminarea înlocuirii, iar subunităţile înlocuite au ajuns în
raioanele de adunare după înlocuire.

73
 Comandantul subunităţii care a predat poziţia deplasează în
ascuns subunităţile în raionul de adunare fixat, după care trece la
îndeplinirea noii misiuni de luptă primite.
T i t l u l VI
OFENSIVA
Capitolul XVI
GENERALITĂŢI
Secţiunea 1
Misiuni şi norme tactice
127. Scopurile ofensivei se realizează prin:
a) studierea, aprecierea reală a inamicului şi folosirea cu
eficienţă a terenului;
b) executarea frecventă şi oportună a manevrei de foc, forţe şi
mijloace pentru încercuirea, capturarea şi nimicirea inamicului;
c) lovirea prin surprindere a inamicului şi dezvoltarea
impetuoasă a ofensivei în adîncimea apărării acestuia;
d) consolidarea aliniamentelor (obiectivelor) cucerite şi
respingerea contraatacurilor;
e) aplicarea permanentă a măsurilor de asigurare a acţiunilor şi
de protecţie a forţelor;
f) conducerea neîntreruptă a subunităţilor.
128. Plutonul de infanterie pregăteşte şi duce lupta ofensivă, de
regulă, în cadrul eşalonului superior; uneori, acţionează independent ca
pichet mobil de cap pe timpul urmăririi sau luptei de întîlnire.
Amploarea acţiunii ofensive este dată de: lărgimea frontului de
atac; adîncimea (misiunile) pentru care se planifică acţiunea şi ritmul de
înaintare (de ofensivă).
Ritmul de înaintare în ofensivă este determinat de mobilitatea şi
puterea de lovire a forţelor, existenţa şi valoarea forţelor care luptă în
dispozitivul inamicului, adîncimea şi caracterul apărării inamicului,
sprijinul dat de către eşalonul superior şi frecvenţa folosirii de către
acesta a desantului aerian, angajarea forţelor pentru cucerirea unor
obiective intermediare şi posibilităţile de susţinere logistică.

74
 129. Plutonul de infanterie se poate găsi în dispozitivul de luptă
al companiei, ori în rezerva batalionului, primind direcţie şi obiectiv de
atac.
Obiectivul de atac al plutonului constă în nimicirea personalului
şi distrugerea mijloacelor de foc ale inamicului de pe direcţia sa de
ofensivă.
Plutonul aflat în adîncimea dispozitivului companiei îndeplineşte
următoarele misiuni: dezvoltarea ofensivei pe direcţia primită,
participarea la respingerea contraatacurilor inamicului şi continuarea
ofensivei în adîncimea apărării acestuia.
Cînd acţionează în cadrul companiei constituită ca detaşament de
întoarcere, în teren muntos-împădurit sau în localitate, plutonul
îndeplineşte următoarele misiuni: se infiltrează în adîncimea
dispozitivului inamicului; loveşte în flancul şi spatele acestuia; întoarce
apărarea inamicului; creează condiţii favorabile dezvoltării ofensivei de
front.
Cînd acţionează în cadrul companiei destinată ca detaşament
înaintat plutonul poate îndeplini următoarele misiuni: cucerirea din
mişcare şi menţinerea unor aliniamente (obiective) importante din
adîncimea apărării inamicului sau a trecerilor peste cursurile de apă;
cucerirea şi menţinerea unor puncte obligate de trecere; întîrzierea
afluirii rezervelor inamicului din adîncime.
Misiunea plutonului de infanterie cînd acţionează pentru
urmărirea inamicului constă în: devansarea forţelor principale; ocuparea
unui aliniament, a unei treceri peste un curs de apă sau a unui nod de
comunicaţie de pe direcţia sa de retragere; lovirea în flanc şi spate;
participarea în cooperare cu forţele care îl urmăresc de front la
încercuirea şi nimicirea acestuia.
130. Dezvoltarea frontală a dispozitivului de luptă în ofensivă
este variabilă în funcţie de varianta adoptată, fiind în medie de 200-300
m, rezultată din fronturile grupelor (35-50 m fiecare) şi intervalele
dintre acestea de 75 m.
Cînd acţionează pe TAB sau MLI/MLD frontul de atac al
plutonului rezultă din intervalele dintre autovehicule, care pot fi de cel
puţin 100 m.

75
 131. Plutonului i se pot da ca întărire 1-2 mitraliere, 1-2
aruncătoare de grenade (instalaţii de lansare rachete) antiblindate, un
tanc. Acestea se pot dispune în intervalele dintre grupe, la flancurile
plutonului sau înapoia grupelor.
Plutonul poate fi sprijinit de subunităţi de artilerie.
Secţiunea a 2-a
Manevra
132. Manevra plutonului constă în deplasarea forţelor şi
mijloacelor proprii în scopul aplicării favorabile a puterii de luptă în
timp şi spaţiu pentru a obţine un avantaj în raport cu inamicul.
Printr-o manevră reuşită se obţine surprinderea şi dezorganizarea
inamicului, dezvoltarea succesului, amplificarea libertăţii de acţiune şi
protecţia forţelor proprii.
133. Manevra poate să fie de forţe, mijloace şi de foc. În ofensivă
manevra de forţe şi mijloace ale plutonului, se execută în scopul
deplasării rapide şi organizate a grupelor pentru crearea celei mai
favorabile grupări pe direcţia de atac, schimbarea efortului de pe o
direcţie pe alta, intensificarea atacului în adîncime, învăluirea sau
întoarcerea flancurilor şi spatelui dispozitivului inamicului, încercuirea
şi nimicirea lui în timp scurt.

76
 134. Formele de manevră la care participă plutonul în ofensivă
sunt: atacul frontal, învăluirea, întoarcerea, infiltrarea şi manevra pe
verticală.
135. Atacul frontal constă în producerea de pierderi cît mai mari
inamicului prin ruperea apărării sale şi crearea de breşe în dispozitivul
lui de apărare care să asigure în continuare libertatea de folosire a
celorlalte forme de manevră în scopul nimicirii pe părţi a acestuia şi
dezvoltării în ritm rapid a ofensivei; ea se execută, de regulă, atunci cînd
apărarea inamicului nu prezintă goluri şi flancuri descoperite şi există
realizat un raport de forţe favorabil forţelor proprii pe direcţiile
principale de acţiune.
Cînd nu există posibilitatea de manevră asupra niciunui flanc al
inamicului, plutonul înaintează direct prin salturile succesive ale
grupelor (pe echipe sau toată grupa), sub sprijin reciproc de foc.
136. Învăluirea constă în combinarea acţiunilor frontale ale
subunităţilor proprii cu cele executate asupra unuia sau ambelor flancuri
ale dispozitivului inamicului în vederea fracţionării şi nimicirii forţelor
sale. Între acţiunile frontale şi cele de flanc trebuie să existe cooperare şi
legătură de foc neîntrerupte.
137. Pentru executarea manevrei de învăluire, în cadrul
plutonului, în funcţie de situaţie, în gruparea care acţionează de front cît
şi în cea care execută manevra se pot găsi 1-2 grupe.
Plutonul se poate găsi în cadrul companiei în gruparea care
acţionează de front sau în cea care execută manevra.
Cînd plutonul execută singur manevra de învăluire: două grupe
acţionează împotriva flancului inamicului, acoperite de un atac suport
executat de a treia grupă ce acţionează ca bază de foc; grupele
înaintează spre flancul inamicului astfel încît să se plaseze în poziţie de
atac; acestea profită de acoperire şi mascare interzicînd cunoaşterea de
către inamic a mişcărilor executate de către acestea pînă la începerea
atacului; cînd atacă, elementul de sprijin se mută în altă parte a poziţiei
inamicului sau încetează focul complet; dacă observarea permite, este de
dorit ca elementul de sprijin să conducă grupele spre obiectiv prin foc;
manevra de învăluire împarte focul defensiv al inamicului în două – o
parte se concentrează asupra elementului de sprijin, iar cealaltă parte
asupra celui care învăluie.

77
 138. Întoarcerea este forma de manevră prin care se angajează
inamicul de front cu o parte din subunităţile, în timp ce majoritatea
forţelor şi mijloacelor acţionează în flancul sau spatele dispozitivului
acestuia, pe o adîncime mai mare, cu scopul de a ataca forţele de
angajare ulterioară sau rezervele, intercepta comunicaţiile, silindu-l să
ducă acţiuni de luptă şi în alte direcţii decît pe direcţia frontului; între
forţele care duc acţiuni frontale şi cele care execută întoarcerea nu există
legătură de foc; atenţie deosebită se acordă cooperării şi sprijinului de
foc pentru nimicirea inamicului încercuit; cele mai bune rezultate pot fi
obţinute prin întoarcerea ambelor flancuri ale dispozitivului inamicului.
Plutonul de infanterie participă la executarea manevrei de
întoarcere fie în cadrul grupării de forţe care angajează inamicul de
front, fie în cea care acţionează în flancul sau spatele acestuia.
139. Infiltrarea se execută prin pătrunderea unor forţe în
dispozitivul inamicului, individual sau în grupuri mici sau pe deasupra,
fără a fi descoperite.
Scopurile infiltrării pot fi: atacarea inamicului în punctele slabe;
ocuparea punctelor importante din teren dispuse sau distrugerea unor
obiective vitale din adîncimea dispozitivului inamicului; obţinerea de
informaţii; pentru hărţuirea şi destabilizarea inamicului sau pentru
atacarea rezervelor acestuia.
Plutonul de infanterie participă la executarea infiltrării în cadrul
eşalonului superior şi îndeplineşte misiunile stabilite de către
comandantul acestuia .
140. Manevra pe verticală nu este specifică eşalonului pluton;
ea se execută cînd eşalonul superior dispune de resursă de aviaţie pentru
utilizarea forţelor aeromobile în scopul de a favoriza acţiunile forţelor
de pe direcţiile principale; se foloseşte în mod frecvent concomitent cu
celelalte forme de manevră.
Plutonul poate fi destinat să acţioneze în cadrul forţelor
aeromobile din cadrul eşalonului superior.
141. Manevra de foc se realizează prin concentrarea simultană
sau succesivă a focului categoriilor de armament asupra diferitelor
obiective ale inamicului.

78
 Capitolul XVI
PREGĂTIREA ŞI DESFĂŞURAREA LUPTEI OFENSIVE
Secţiunea 1
Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul
142. Ofensiva (atacul) din contact nemijlocit cu inamicul se
adoptă atunci cînd acesta a avut timp să-şi organizeze apărarea şi
dispune de un dezvoltat sistem de lucrări genistice şi de baraje, precum
şi în cazul în care reţeaua de comunicaţii din adîncime către linia
frontului este slab dezvoltată sau impracticabilă. Aceasta este precedată
de ocuparea poziţiei de plecare şi poate avea loc cu sau fără regruparea
forţelor din contact cu inamicul sau prin înlocuirea parţială ori totală cu
altele aduse din adîncime.
143. Poziţia de plecare la ofensivă a plutonului este fîşia de teren,
amenajată din punct de vedere genistic, cu o adîncime variabilă, în
funcţie de dispozitivul adoptat, în medie de 100-150 m. Ea trebuie să
asigure dispunerea în ascuns a forţelor, protecţia împotriva mijloacelor
de foc ale inamicului în special a celor nucleare, biologice, chimice,
incendiare şi să creeze condiţii favorabile pentru trecerea la ofensivă.
144. Pregătirea poziţiei de plecare se execută, de regulă, în
timpul nopţii, folosindu-se în totalitate lucrările genistice existente.
Lucrările trebuie mascate pînă în zorii zilei. Cînd se trece la ofensivă din
apărare, cu sau fără regruparea forţelor, TAB sau MLI/MLD pleacă la
atac, de regulă, direct din poziţiile pe care le-au ocupat pe timpul
apărării.
145. Ocuparea poziţiei de plecare se face succesiv, începînd cu
armamentul greu, astfel încît forţele să realizeze în ascuns dispozitivul
de luptă şi să fie în măsură să treacă la ofensivă la semnalul stabilit.
146. Ofensiva (atacul) începe, de regulă, cu pregătirea de foc,
care constă în totalitatea acţiunilor de lovire prin foc, executată în mod
unitar, prin surprindere, într-o perioadă de timp determinată, în scopul
producerii unor pierderi însemnate grupării de forţe şi mijloace,
elementelor de conducere şi sistemului de lovire prin foc ale inamicului,
îndeosebi în sectorul de rupere sau pătrundere în dispozitivul acestuia.
În cazul ofensivei din contact nemijlocit cu inamicul, pregătirea
de foc a atacului este determinată de timpul necesar executării acţiunilor
de lovire.

79
 În ultima parte a pregătirii de foc militarii plutonului execută foc
pentru nimicirea obiectivelor descoperite.
147. Pasul 1 – Modul de acţiune la contactul cu inamicul
a) Plutonul iniţiază contactul. Comandantul planifică unde şi
cum grupa – element bază de foc – iniţiază contactul cu inamicul; acest
element trebuie aşezat pe poziţie şi instruit înainte de iniţierea
contactului; dacă plutonul nu a fost descoperit, paşii 1 şi 2 reprezintă
poziţionarea elementului de sprijin şi identificarea dispunerii inamicului.
b) Inamicul iniţiază contactul. Grupa de contact stabileşte o
bază de foc; comandantul de grupă desfăşoară grupa pentru a asigura un
foc eficient şi susţinut asupra poziţiei inamicului şi raportează poziţia sa
finală comandantului de pluton; grupele rămase (care nu sunt în contact)
ocupă poziţii mascate şi execută siguranţa flancurilor şi spatelui
plutonului; comandantul de pluton şi cel al celei mai apropriate grupe se
deplasează la grupa de la contact.
148. Pasul 2 – Localizarea inamicului:
a) comandantul grupei de la contact raportează datele obţinute
despre inamic comandantului de pluton care analizează situaţia;
b) grupa continuă să execute foc asupra inamicului;
c) locţiitorul comandantului de pluton se deplasează la
comandantul de pluton.
149. Pasul 3 – Fixarea inamicului:
a) dacă grupa de la contact reuşeşte să asigure un foc eficient şi
superior inamicului, atunci va trece la realizarea perdelelor de fum
pentru mascarea manevrei;
b) dacă grupa de la contact nu reuşeşte să realizeze
superioritatea de foc, atunci comandantul de pluton va introduce în luptă
pe acelaşi aliniament cu grupa de la contact încă o grupă.
c) dacă după angajarea celei de a doua grupe se realizează
superioritatea de foc, atunci locţiitorul comandantului de pluton va
prelua comanda bazei de foc; comandantul de pluton poate solicita
eşalonului superior sprijinul cu foc;
d) dacă şi după angajarea celei de a doua grupe nu se realizează
superioritatea de foc, atunci comandantul de pluton asigură cu ultima
grupă flancurile şi spatele dispozitivului, raportează comandantului de
companie situaţia şi cere ajutorul acestuia; de regulă, plutonul se va
transforma în baza de foc a companiei introducînd pe aliniamentul de

80
contact şi ultima grupă; plutonul va trece sub directa comandă a
comandantului de companie.
150. Pasul 4 – Atacul. Cînd grupa (grupele) de la contact – bază
de foc – reuşeşte (reuşesc) să realizeze superioritatea de foc,
comandantul de pluton stabileşte dacă grupele (grupa) rămase pot să
manevreze; în acest scop el va determina:
a) poziţiile inamicului şi obstacolele ;
b) valoarea inamicului;
c) flancul vulnerabil;
d) ruta cea mai favorabilă de deplasare la flancul inamicului.
Dacă situaţia permite executarea manevrei se procedează astfel:
a) comandantul de pluton va deplasa elementul de asalt,
folosind acoperirile din teren, pe poziţia de asalt;
b) pe poziţia de asalt comandantul de pluton face semnal bazei
de foc pentru redirecţionarea focului în adîncime sau asupra celorlalte
flancuri ale dispozitivului inamicului;
c) comandantul de pluton cere eşalonului superior mutarea
focului în adîncimea dispozitivului inamicului;
d) grupa (grupele) de asalt atacă poziţiile inamicului combinînd
focul cu deplasarea; comandantul de pluton conduce deplasarea
elementului de asalt şi destină obiective specifice fiecărei grupe.
Dacă situaţia nu permite executarea manevrei sau elementul de
asalt este oprit de inamic comandantul de pluton ordonă continuarea
angajării acestuia şi raportează comandantului de companie.
151. Pasul 5 – Consolidarea:
a) odată ce grupa (grupele) de asalt a (au) ocupat poziţia
inamicului, comandantul de pluton realizează siguranţa;
b) plutonul trece la pregătirea respingerii unui contraatac
executate de inamic;
c) în scopul respingerii contraatacului comandantul de pluton
transmite semnalul pentru elementul bază de foc, iar acesta va traversa
rapid poziţia cucerită şi va ocupa o poziţie de apărare;
d) stabileşte sectoare de foc pentru fiecare grupă şi poziţionează
armamentul de bază astfel încît să acopere cele mai probabile căi de
apropiere ale inamicului de aliniamentul de contraatac;
e) locţiitorul comandantului de pluton organizează
redistribuirea muniţiei sau reaprovizionarea;

81
 f) militarii ocupă şi amenajează poziţiile de apărare în grabă,
iar comandanţii de grupă numesc observatori în cadrul grupelor pentru
avertizare în caz de contraatac.
152. Pasul 5 – Reorganizarea cuprinde:
a) restabilirea lanţului de comandă;
b) redistribuirea şi reaprovizionarea cu muniţii (în principal a
armamentului de bază);
c) redistribuirea echipamentului de bază (staţii radio, aparatură
de vedere şi observare);
d) acordarea primului ajutor şi evacuarea răniţilor ;
e) încadrarea posturilor cheie (dacă este cazul);
f) controlarea şi evacuarea prizonierilor de război către punctul
de adunare;
g) centralizarea şi raportarea informaţiilor despre inamic,
precum şi strîngerea armamentului şi echipamentului de la acesta;
h) raportarea situaţiei de către comandanţii de grupă,
comandantului de pluton utilizînd raportul standard MPE;
i) raportarea situaţiei de către comandantul de pluton,
comandantului de companie;
j) continuarea misiunii (îndeplinirea unei alte misiuni) se
execută după primirea de noi ordine de la comandantul de companie.
153. După cucerirea tranşeei de pe limita dinainte, lupta în
adîncimea apărării inamicului se caracterizează printr-o înaintare
neuniformă a grupelor.
Poziţiile izolate ale inamicului care opun rezistenţă dîrză se
nimicesc prin foc şi acţiuni manevriere executate de grupe.
Barajele, obstacolele şi porţiunile de teren contaminat se ocolesc;
dacă nu este posibil se trec prin porţiunile cele mai accesibile.
154. Inamicul care contraatacă se nimiceşte prin foc executat de
pe un aliniament favorabil de către o parte din forţe şi printr-un atac în
flancurile lui cu celelalte forţe sau din mişcare, în funcţie de valoarea
forţelor acestuia.
În situaţii nefavorabile contraatacul forţelor superioare ale
inamicului se respinge prin trecerea temporară la apărare.

82
 Secţiunea a 2-a
Ofensiva din mişcare
155. Ofensiva din mişcare la care participă plutonul se execută
în urma unei pregătiri în timp scurt, împotriva unei apărări nepregătite
sau pregătite în grabă, cu scopul cîştigării de timp în vederea exploatării
unei situaţii favorabile sau preluării iniţiativei după o apărare dusă cu
succes; acest procedeu asigură pregătirea în secret a luptei, surprinderea
în acţiune şi o vulnerabilitate mai redusă a forţelor faţă de loviturile
inamicului şi se bazează pe puterea de foc şi posibilităţile de manevră
ale forţelor proprii; timpul de pregătire este redus la minimul necesar
pentru a trece la nimicirea inamicului înainte ca acesta să poată să se
concentreze sau să-şi îmbunătăţească sistemul defensiv; durata
recunoaşterilor va fi extrem de redusă.
Ofensiva din mişcare se adoptă, de regulă, atunci cînd există
suficiente comunicaţii şi acoperiri pentru ascunderea deplasărilor şi se
dispune de suficiente mijloace de foc pentru neutralizare inamicului.
În cazul ofensivei din mişcare, pregătirea de foc a atacului începe
din momentul intrării forţelor proprii în bătaia majorităţii artileriei
inamicului.

83
 156. Pentru pregătirea ofensivei din mişcare se stabilesc: raionul
de concentrare; itinerarul de apropiere; punctul iniţial, puncte de
coordonare; aliniamente de desfăşurare pe coloane; aliniamentul de
debarcare şi cel de desfăşurare pentru atac; direcţia de ofensivă;
aliniamentul de coordonare a sprijinului de foc; obiectivul intermediar;
obiectivul final.
157. Raioanele de concentrare în vederea executării atacului sunt
utilizate pentru regrupare şi rezolvarea problemelor de ordin
administrativ ale forţelor atacatoare care urmează să fie reorganizate
pentru luptă şi (sau) deplasate spre aliniamentul de atac. Acestea se
dispun, pe cît posibil, în afara bătăii majorităţii artileriei inamicului,
astfel încît deplasarea forţelor de atac spre aliniamentul de desfăşurare
pentru atac, să se poată executa cu uşurinţă, în mod rapid şi prin
folosirea judicioasă a posibilităţilor de mascare.
158. Itinerarele de apropiere sunt traseele urmate de forţele
proprii din raioanele de concentrare spre aliniamentul de desfăşurare
pentru atac. Ele asigură deplasarea organizată şi coordonată,
desfăşurarea forţelor pe subunităţi pe aliniamente stabilite, astfel încît la
ajungerea pe aliniamentul de atac, forţele atacatoare să aibă puterea de
luptă completă sau similară cu cea avută la plecarea din raionul de
concentrare.
159. Pentru trecerea la ofensivă şi realizarea simultaneităţii
atacului limitei dinainte a apărării se fixează:
a) punctul iniţial – la o depărtare faţă de raionul de concentrare
care să asigure încolonarea unei subunităţi (tip companie) cu mijloacele
primite în sprijin;
b) puncte de coordonare – la distanţă corespunzătoare a 2-3 ore
de marş;
c) aliniamentul de desfăşurare pe coloane de companii – la 4-6
km faţă de limita dinainte a apărării inamicului, în afara bătăii
aruncătoarelor, tunurilor şi tancurilor care execută foc concentrat prin
trageri prin ochire directă;
d) aliniamentul de desfăşurare pe coloane de plutoane – la 2-3
km faţă de limita dinainte a apărării inamicului, în afara bătăii
mijloacelor antiblindate, mitralierelor, tunurilor şi tancurilor care
execută trageri prin ochire directă;
e) aliniamentul de debarcare se stabileşte cînd se execută
ofensiva cu infanteria în dispozitiv de luptă pe jos; acesta trebuie să fie
84
cît mai aproape de aliniamentul de atac (la 1-2 km), ferit de observarea
inamicului şi de focul executat prin tragere prin ochire directă;
f) aliniamentul de atac se stabileşte cît mai aproape de limita
dinainte a apărării inamicului, de regulă, la 300-800 m faţă de inamic;
pe acest aliniament subunităţile din forţele de angajare imediată trebuie
să ajungă simultan desfăşurate în dispozitiv de luptă;
g) aliniamentul de siguranţă se stabileşte la o distanţă variabilă
faţă de limita dinainte a apărării inamicului, pe care forţele nu au voie
să-l depăşească decît după terminarea pregătirii de foc şi trecerea la
sprijinul de foc al ofensivei;
h) ora atacului (ora „C”), este ora trecerii aliniamentului de
atac şi se comunică de către comandantul subunităţilor subordonate cu
1-2 ore înainte de începerea deplasării.

85
 160. Direcţia de ofensivă indică direcţia generală de înaintare a
plutonului de infanterie care trebuie urmată şi gradul de libertate de
manevră permis pe timpul înaintării forţelor pentru atingerea
obiectivului. Pe direcţia de ofensivă stabilită, forţele subordonate pot să
manevreze liber dar trebuie să rămînă orientate spre obiectiv. Depăşirea
liniilor de despărţire cu subunităţile vecine se face numai cu aprobarea
prealabilă a eşalonului superior.
161. Aliniamentele de coordonare a sprijinului de foc se stabilesc
de către comandantul eşalonului superior în scopul asigurării
coordonării focului şi mijloacelor care nu sunt sub controlul
comandanţilor subordonaţi, dar care le pot influenţa acţiunile.
162. Obiectivele (aliniamentele) intermediare sunt folosite pentru
coordonarea deplasării forţelor atacatoare în timp şi spaţiu şi sunt strîns
legate de importanţa terenului şi dispunerea inamicului. Cucerirea
acestora nu trebuie să ducă la pierderea (slăbirea) ritmului ofensivei. De
regulă, obiectivele (aliniamentele) intermediare ale unei subunităţi de
infanterie constituie obiectivul final (aliniamentul misiunii) pentru
eşalonul imediat superior.
163. Obiectivul final al misiunii constituie aliniamentul tactic ce
trebuie cucerit de către plutonul de infanterie pentru a îndeplini
misiunea stabilită de comandant şi, de regulă, se compune din mai multe
obiective îndeplinite succesiv.
164. Pentru trecerea la ofensiva din mişcare forţele proprii se
dispun într-un raion de concentrare care poate fi situat la 40-60 km de
aliniamentul de contact.
165. Cînd se acţionează în dispozitiv de luptă pe jos infanteria
debarcă din TAB sau MLI/MLD în locul stabilit, se deplasează prin
salturi sub sprijin reciproc de foc spre aliniamentul de atac, timp în care
comandanţii precizează misiunile de luptă.
Sub sprijinul focului artileriei şi tancurilor, infanteria se
desfăşoară în dispozitiv de luptă ajungînd pe aliniamentul de atac la ora
stabilită.
TAB sau MLI/MLD urmează progresia atacului în urma
plutonului la 200-300 m, de pe un aliniament pe altul, executînd foc din
opriri scurte prin intervale, flancuri şi pe deasupra forţelor proprii.

86
 Secţiunea a 3-a
Urmărirea
166. Urmărirea constă în înaintarea rapidă a forţelor proprii pe
direcţiile de retragere ale inamicului şi pe cele paralele cu acestea în
scopul de a-i intercepta căile de retragere, al nimicii şi captura pe acesta.
Urmărirea poate fi de front, paralelă, din aer şi combinată; se
adoptă mai frecvent la începutul retragerii, în teren muntos-împădurit,
pe timp de iarnă şi cînd reţeaua de comunicaţii nu este dezvoltată.
Plutonul de infanterie trece, de regulă, la urmărirea de front sau
paralelă a inamicului în cadrul eşalonului superior.
167. Urmărirea de front constă în înaintarea rapidă a plutonului
pe acelaşi itinerar pe care se retrage inamicul în scopul interzicerii
desprinderii acestuia de forţele proprii.
Plutonul nimiceşte din mişcare sau ocoleşte subunităţile de
acoperire ale inamicului şi pătrunde cu repeziciune spre gruparea
forţelor principale pentru a îngreuna retragerea acestora şi a favoriza
manevra de învăluire şi întoarcere.

87
 168. Urmărirea paralelă se realizează prin înaintarea rapidă a
plutonului pe un itinerar paralel cu cel de retragere al inamicului în
scopul: devansării forţelor principale; ocupării unor aliniamente, treceri
peste cursuri de apă şi noduri de comunicaţie de pe direcţia de retragere
a acestuia; lovirii în flanc şi spate; încercurii şi nimicirii, în cooperare cu
forţele care îl urmăresc de front.
Secţiunea a 4-a
Lupta de întîlnire
169. Lupta de întîlnire poate să aibă loc pe timpul marşului,
în apărare, pe timpul executării contraatacului şi în ofensivă, pe timpul
ducerii acţiunilor în adîncimea apărării inamicului.
170. Lupta de întîlnire se caracterizează prin: organizarea
acţiunilor în timp scurt şi din mişcare; adaptarea rapidă a dispozitivelor
la situaţiile create în scopul lovirii inamicului în flanc şi spate;
manifestarea iniţiativei şi prevederii la nivelul fiecărui comandant de
subunitate; situaţii insuficient de clare în momentul angajării luptei şi
schimbări bruşte ale acestora; luptă îndîrjită şi eforturi deosebite pentru
a cîştiga timp, cucerirea şi păstrarea iniţiativei; desfăşurarea luptei în
ritm rapid şi pe front larg, cu angajarea succesivă a forţelor şi
mijloacelor; posibilităţi mari de manevră; existenţa flancurilor şi
intervalelor descoperite.
171. Plutonul poate duce lupta de întîlnire independent ca pichet
mobil de cap sau în cadrul forţelor principale ale companiei.
Pregătirea luptei de întîlnire se desfăşoară pe hartă, iar misiunile
se precizează pe timpul apropierii subunităţilor de aliniamentul de atac.
172. Lupta de întîlnire începe odată cu angajarea patrulei de
siguranţă. Patrula de siguranţă la întîlnirea cu elementele de cercetare
ale inamicului le nimiceşte cu repeziciune după care continuă
deplasarea. Cînd întîlneşte forţe superioare ale inamicului patrula de
siguranţă ocupă un aliniament favorabil pe un front larg, produce
pierderi inamicului şi asigură condiţii pentru desfăşurarea şi intrarea în
luptă a pichetului mobil de cap.

88
 173. Pichetul mobil de cap, sub acoperirea focului artileriei şi al
patrulei de siguranţă, folosind terenul se desfăşoară din mişcare în
dispozitiv de luptă, nimiceşte elementele de siguranţă ale inamicului şi
pătrunde spre forţele principale ale acestuia, le fixează de front
asigurînd desfăşurarea şi manevra forţelor principale ale companiei.
174. Inamicul care a devansat plutonul în desfăşurare şi trece la
ofensivă este oprit prin focul concentrat al tuturor mijloacelor de foc.
Dacă plutonul se desfăşoară în acelaşi timp cu inamicul, acesta îl
atacă cu rapiditate şi hotărîre.
Cînd inamicul se retrage plutonul trece imediat la urmărirea
acestuia.
Secţiunea a 5-a
Ieşirea din încercuire
175. Ieşirea din încercuire se execută de către plutonul de
infanterie în cadrul eşalonului superior dintr-un dispozitiv de luptă
adecvat, în vederea ruperii frontului încercuirii, nimicirii inamicului de
pe direcţia respectivă, creării unui culoar pentru scoaterea şi evacuarea
forţelor şi mijloacelor şi realizării punctului de contact cu forţele proprii
situate în afara încercuirii.
De regulă, plutonul este scos din încercuire de către alte forţe.

Secţiunea a 6-a
Cercetarea prin luptă
176. Cercetarea prin luptă se execută în scopul procurării de
date şi informaţii despre dispozitivului de luptă şi sistemul de lovire al
inamicului care nu au putut fi obţinute prin alte procedee de cercetare
sau acţiune, precum şi al verificării veridicităţii unor informaţii obţinute
anterior.
Cercetarea prin luptă se planifică şi se execută ca urmare a
ordinului eşalonului superior; ea poate fi folosită şi ca mijloc de a
menţine inamicul sub presiune prin cucerirea unor puncte decisive din
teren.
Modul de pregătire şi desfăşurare a cercetării prin luptă este
similar acţiunii ofensive.

89
 Secţiunea a 7-a
Raidul
177. Raidul se execută în scopul: distrugerii unor instalaţii
(obiective importante), capturării sau eliberării de prizonieri şi
dezorganizării conducerii sau funcţiilor de sprijin ale luptei inamicului.
178. Plutonul poate executa raidul independent sau în cadrul
companiei.
În funcţie de situaţie, plutonul poate să nu se întoarcă în locul din
care a plecat în misiune (în dispozitivul forţelor proprii, sau în raionul
de staţionare ales pe teritoriul ocupat de inamic) urmînd ca în această
situaţie să ducă acţiuni împreună cu formaţiunile de rezistenţă.
Durata unui raid executat de companie este de 2-3 zile. Cînd
plutonul acţionează independent durata raidului poate să fie de pînă la 2
zile.
179. Pe timpul raidului executat de către companie, plutonul
poate acţiona ca pichet mobil de cap pe timpul deplasării şi staţionării,
iar pentru atacul obiectivelor, în cadrul forţelor de asalt (atac şi
distrugere) sau al celor de sprijin. Raidul se pregăteşte la macheta
terenului pe care se vor marca obiectivele ce urmează a fi nimicite sau
distruse şi în funcţie de posibilităţi, într-o porţiune de teren asemănător
cu cel în care se vor duce acţiunile.

Secţiunea a 8-a
Incursiunea
180. Incursiunea ca procedeu de luptă se organizează, de regulă,
pentru nimicirea (distrugerea) sau capturarea unor forţe şi mijloace ale
inamicului, precum şi pentru producerea de panică şi nelinişte în
rîndurile acestuia.
Incursiunea se execută în toate acţiunile, pe timp de noapte sau în
alte condiţii de vizibilitate redusă.
Scopul incursiunii este de a nimicii (distruge) subunităţi, puncte
de comandă, centre de transmisiuni, instalaţii de rachete sau de
radiolocaţie şi radionavigaţie, noduri de comunicaţii, lucrări de artă,
depozite, posturi de poliţie, posturi de pază şi îndrumare a circulaţiei; a
descoperi noi obiective existente în dispozitivul inamicului, precum şi a
captura documente, tehnică de luptă şi prizonieri.

90
 181. Pentru executarea incursiunii plutonul se fracţionează pe
următoarele elemente (echipe):
a) de asalt;
b) de sprijin;
c) de înlăturare a barajelor.
Activităţile de pregătire şi desfăşurare sunt similare celor stabilite
la incursiunea ca procedeu de cercetare (capitolul XXVI, secţiunea 1),
cu diferenţa că la ajungerea la obiectiv echipa de asalt atacă obiectivul şi
îl nimiceşte (distruge), apoi se întoarce în dispozitivul propriu.
Secţiunea a 9-a
Atacul demonstrativ
182. Atacul demonstrativ se execută la ordinul eşalonului
superior şi este o acţiune desfăşurată de către pluton pe o direcţie
secundară, în scopul inducerii în eroare a inamicului; el trebuie să fie
suficient de credibil pentru a obţine reacţia dorită din partea inamicului.
Atacul demonstrativ se desfăşoară fără a avea contact nemijlocit
cu forţele luptătoare ale inamicului, acţiunea constînd, de regulă, în
folosirea focului şi fumului, a mijloacelor de război electronic şi tehnicii
de comunicaţii, precum şi a deplasării forţelor.
Pe timpul atacului demonstrativ plutonul de infanterie acţionează
în cadrul eşalonului superior.
Secţiunea a 10
Reacţia la contact
183. De regulă, reacţia la contact se execută conform schemei
prezentate:

91
Fig. 4. Reacţia la contact (o variantă)
Secţiunea 11
Ieşirea din ambuscadă
184. Ieşirea din ambuscadă se execută, de regulă, conform
schemei prezentate:

Fig. 5. Ambuscada (o variantă)

Secţiunea 12- a
Executarea unui culoar într-un obstacol
185. Executarea de către plutonul de infanterie a unui culoar
într-un obstacol se realizează conform schemelor prezentate.
Situaţia. Plutonul de infanterie acţionează ca parte a eşalonului
superior; grupa din faţă descoperă un obstacol de sîrmă prevăzut cu
mine precum şi poziţiile inamicului.
Execuţia:
a) comandantul de pluton se deplasează la grupa din faţă şi
analizează situaţia; indică grupei unde să ocupe poziţia şi să stabilească
o bază de foc; stabileşte semne şi semnale de cooperare;
b) se deplasează la celelalte grupe şi destină una dintre ele
pentru executarea culoarului şi o alta pentru asaltul poziţiilor
inamicului;

92
 c) grupele se deplasează în faţă; locţiitorul comandantului de
pluton preia comanda bazei de foc;
d) la semnalul comandantului de pluton, elementul bază de foc
începe executarea focului şi crearea perdelelor de fum; comandantul de
pluton solicită la nevoie sprijinul cu foc al eşalonului superior;
e) comandantul de pluton indică locul de executare a breşei de
către grupa destinată în acest scop; grupa se deplasează, folosind
acoperirile din teren şi procedează conform prevederilor anexei nr. 2 din
„Manualul grupei de infanterie”;
f) comandantul de pluton conduce grupa de asalt prin breşa creată
şi ocupă cu aceasta o poziţie favorabilă din teren în vederea asigurării
superiorităţii de foc;
g) comandantul de pluton raportează comandantului de companie
şi conduce trecerea prin breşă a elementului bază de foc; acesta ocupă o
poziţie favorabilă şi execută foc asupra inamicului.
h) comandantul de pluton îndrumă trecerea prin breşă a
elementelor companiei; aceasta, folosind plutonul ca bază de foc, trece
la atacul poziţiei inamicului;
i) cînd plutonul acţionează îmbarcat pe TAB sau MLI/MLD,
militarii debarcă sub acoperirea focului executat de echipele fixe; de
regulă, echipele fixe participă împreună cu elementele bază de foc la
sprijinul cu foc al plutonului.

93
 FUM

Fum aruncătoare

FUM
P.a.
AG-7

P.a.
Cdt.gr
.
..
FUM

AG-7
.. ..
P.a.

..
Cdt.gr.
P.a.

P.a.

..
Fig. 6. Executarea unui culoar într-un obstacol (o variantă)

94
 Fig. 7. Executarea unui culoar într-un obstacol (continuare)

Secţiunea 13
Curăţarea unei tranşee
186. Curăţarea unei tranşee de către plutonul de infanterie se
realizează, de regulă, conform schemei prezentate.
Execuţia. Acţiunile plutonului de infanterie pentru curăţarea unei
tranşee se execută astfel: prima grupă ocupă o porţiune de tranşee şi
stabileşte punctul de intrare; celelalte două grupe sunt introduse în
95
tranşee, prin punctul de intrare şi trec la curăţarea acesteia; comandantul
de pluton are în vedere schimbarea grupei care conduce curăţarea
tranşeei;atunci cînd pluton acţionează îmbarcat pe TAB sau MLI/MLD,
acestea se vor alătura grupei de sprijin (bazei de foc) şi vor executa foc
concentrat pentru sprijinul grupelor care curăţă tranşeea.
Grupele acţionează conform prevederilor anexei nr.2 din
“Manualul grupei de infanterie”.

.
. .
.
. . .
.
. . .
. .
.
.
.
.
Fig. 8. Curăţirea unei . tranşee (o variantă)
Secţiunea 14
Distrugerea unor cazemate
187. Distrugerea unor cazemate de către plutonul de infanterie se
realizează, de regulă, conform schemei prezentate.
Execuţia. La realizarea contactului cu inamicul adăpostit în
cazemate, acţiunea plutonului va acţiona conform prevederilor anexei
nr. 2 din “Manualul grupei de infanterie”, cu următoarele particularităţi:

96
 a) grupa de la contact va trece în linie şi va stabili o bază de
foc; aceasta va fi comandată de locţiitorului comandantului de pluton;
b) c
omandantul de pluton va stabili succesiunea de distrugere a cazematelor
şi va destina în acest scop două grupe pentru atac;
c) comandantul de pluton se va deplasa cu grupele de atac;
d) dacă, acesta va folosi doar o grupă de atac, va trebui să
execute rotirea în cadrul plutonului pentru a asigura acesteia
posibilitatea de refacere a puterii de luptă;
e) comandantul de pluton va indica următoarea cazemata ce
urmează a fi distrusă;
f) va raporta comandantului de companie stadiul îndeplinirii
misiunii.

Redirecţionarea
focului indirect

. .
.. . .

.... .
. .
Fig. 9. Distrugerea unei cazemate (o variantă)

97
 Capitolul XVIII
PARTICULARITĂŢI ALE LUPTEI OFENSIVE
Secţiunea 1
Ofensiva în localităţi (mediul urban)
188. Ofensiva în localităţi (mediul urban) pregătită şi
desfăşurată de către plutonul de infanterie necesită o cunoaştere
amănunţită a particularităţilor de teren şi o planificare riguroasă a
acţiunilor pînă la nivelul celei mai mici subunităţi.
189. Cînd se trece la ofensiva din contact, plutonul primeşte
ca obiectiv de atac să cucerească 1-3 clădiri.
Obiectivele pentru pluton pot fi:
a) clădiri politico-administrative şi militare importante;
b) staţii de cale ferată (metrou);
c) centrale telefonice sau telegrafice;
d) staţii de radiodifuziune şi televiziune;
e) întreprinderi (secţii) industriale.
Plutonul de infanterie poate acţiona ca grup de asalt.
190. Ofensiva în localităţi este precedată, de regulă, de
pregătirea de foc; pe timpul acesteia grupurile de asalt se apropie de
punctele de sprijin ale inamicului şi creează culoare prin barajele de
mine ale acestuia; transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă ale
infanteriei) acţionează în cadrul elementelor de sprijin nimicind prin foc
mijloacele inamicului instalate în clădiri sau între acestea.
După executarea culoarelor de către echipele de înlăturare a
barajelor, MLI/MLD din compunerea grupurilor de asalt atacă,
executînd foc din mers cu scurte opriri; grupurile de asalt acţionează sub
protecţia blindajului MLI/MLD şi a focului artileriei şi cuceresc
clădirile.
Plutonul de infanterie pătrunde în incinta clădirilor şi nimiceşte
inamicul rămas în interior.
Grupele de sprijin ocupă în acest timp intervalul dintre clădiri
executînd foc asupra inamicului descoperit în clădirile învecinate,
parcuri şi alei, interzicînd executarea contraatacului.

98
 191. Cînd plutonul nu intră în compunerea detaşamentului de
asalt sau nu se constituie în grup de asalt acesta acţionează, de regulă,
de-a lungul străzilor, aleilor, parcurilor, locurilor virane nimicind
inamicul care se apără în acestea, în clădirile mici sau cele care nu au
fost bine pregătite pentru apărare.
Secţiunea a 2-a
Ofensiva cu forţarea unui curs de apă (canal)
192. Cursurile de apă, canalele de aducţiune şi de distribuţie,
instalaţiile de pompare, stăvilarele, vanele, digurile constituie obstacole
puternice care îngreunează pregătirea şi ducerea luptei ofensive.
Cursurile de apă se forţează din mişcare sau din contact cu
inamicul; pentru forţarea cursurilor de apă (canalelor) se folosesc
sectoarele cu luncă, cu maluri şi drumuri accesibile, care asigură o bună
mascare şi rapiditate în executarea forţării, precum şi acele sectoare
unde apărarea inamicului este mai slabă.
Forţarea începe (ora “C”) din momentul în care subunităţile din
prima cursă s-au desprins de malul propriu.
193. Plutonul de infanterie forţează cursul de apă (canalul) pe
TAB sau MLI/MLD, pe mijloace de trecere desant sau improvizate.
Cînd apărarea antiblindate a inamicului este puternică, iar
malurile nu permit intrarea TAB sau MLI/MLD la apă forţarea se
execută pe ambarcaţiuni sau mijloace improvizate sau procurate din
zona de acţiune.
194. Pentru cucerirea şi menţinerea unei treceri peste un curs de
apă (canal), plutonul se deplasează pe TAB sau MLI/MLD cu viteză
maximă şi în ascuns către aceasta, forţează din mişcare şi cucereşte
trecerea pe care o menţine pînă la sosirea forţelor principale proprii.
Pentru forţarea din mişcare acţiunea începe dintr-un raion de
plecare, care se alege în locuri acoperite, situat la distanţa de 1-3 km de
cursul de apă (canal) în cadrul căruia se pregătesc TAB sau MLI/MLD
pentru forţare.
La punctele de forţare se instalează posturi de observare pentru
supravegherea acţiunilor inamicului şi apariţiei minelor plutitoare.
195. În misiunea de luptă comandantul plutonului precizează:
a) ultimele informaţii despre inamic;
b) misiunea grupelor proprii şi a vecinilor pe malul propriu şi
opus;
99
 c) locul punctului de trecere;
d) mijloacele de trecere primite ca întărire;
e) raionul de plecare la forţare, modul de ieşire la cursul de apă
(canal).
196. Forţarea din contact a cursurilor de apă (canalelor) are loc
cînd forţarea din mişcare nu a avut succes sau cînd forţele proprii se află
în contact cu inamicul care se apără pe cursul de apă.
Aceasta începe cu pregătirea de foc în cadrul căreia se intensifică
tragerile prin ochire directă.
Plutonul care urmează să forţeze pe TAB sau MLI/MLD se
dispune în locuri adăpostite şi se deplasează spre cursul de apă (canal)
pe timpul pregătirii de foc.
Grupele de sprijin cu foc ale plutonului, precum şi ale eşalonului
superior forţează cursul de apă, nimicesc inamicul din poziţia de apărare
de pe direcţia de ofensivă şi continuă fără oprire atacul în adîncime
folosind manevrele de învăluire.
Secţiunea a 3-a
Ofensiva pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate redusă
197. Ofensiva pe timp de noapte se execută ca o continuare a
acţiunilor duse pe timpul zilei sau după o întrerupere a acestora, de
regulă, din contact nemijlocit cu inamicul. Pe timpul dezvoltării
ofensivei se poate ataca şi din mişcare. În primul caz, pentru realizarea
surprinderii plutonul poate ataca fără pregătire de foc, fără transportoare
amfibii blindate (maşini de luptă ale infanteriei), respectînd cu stricteţe
măsurile de mascare.
198. Ofensiva pe timp de noapte se pregăteşte pe timpul zilei.
În afară de problemele obişnuite la pregătirea luptei ofensive
comandantul de pluton este obligat: să fixeze comandanţilor de grupe
repere vizibile noaptea şi azimutul direcţiilor de atac, să comunice
semnalele de recunoaştere, să indice locul şi modul de marcare a
culoarelor în barajele inamicului şi să repartizeze grupelor mijloace de
iluminare şi semnalizare.
199. Ofensiva poate începe cu sau fără pregătire de foc.
La ora stabilită plutonul atacă poziţia de apărare de pe limita
dinainte a apărării inamicului.
Grupele înaintează după reperele stabilite şi azimutul fixat pînă la
obiectivul de atac, folosind acoperirile din teren; în situaţia cînd terenul
100
este iluminat militarii plutonului iau cu repeziciune poziţia culcat, după
care reiau înaintarea fără zgomot.
Pe timpul executării ofensivei în adîncime, plutonul trebuie să
păstreze cu stricteţe direcţia de ofensivă şi să marcheze precis
aliniamentele cucerite succesiv.
200. Atacurile executate pe timp de vizibilitate redusă realizează
surprinderea, evită pierderile inutile, provoacă panică în rîndul
inamicului dezorganizat, exploatează succesul, întreţine şi menţine
presiunea asupra inamicului; uneori cele mai importante misiuni ale
plutonului de infanterie au loc pe timp de vizibilitate redusă; oricînd este
posibil, infanteria va folosi vizibilitatea redusă pentru a executa acţiuni
de atac.
Planificarea. Activităţile de planificare a atacurile în alte condiţii
de vizibilitate redusă sunt similare cu cele pentru atacul pe timp de zi;
pentru prevenirea fratricidului şi menţinerea atacului concentrat pe
obiectiv, atacurile pe timp de vizibilitate redusă necesită măsuri de
control suplimentare; pentru menţinerea controlului asupra plutonului,
comandanţii pot folosi linii de despărţire, linii de restricţionarea a
focului şi de înaintare.
Recunoaşterea, asigură succesul atacurilor pe timp de noapte şi
se execută ziua, la toate eşaloanele; de regulă, plutonul trebui să
recunoască rutele pe care se va deplasa, poziţiile pe care le va ocupa şi
obiectivul stabilit; activitatea de obţinere a unor informaţii detaliate
despre inamic trebuie să fie ponderată pentru a nu fi descoperit şi a
asigura realizarea surprinderii.
Planul de recunoaştere trebuie să stabilească modul de
supraveghere a obiectivului în cazul în care inamicul repoziţionează
subunităţile şi armamentul sau pregăteşte obstacole suplimentare; forţele
de supraveghere şi siguranţă trebuie să determine locurile critice,
poziţiile de atac şi sprijin, linia de plecare, linia probabilă de
desfăşurare, şi punctele de adunare pentru a proteja plutonul de
ambuscade şi de atacuri executate de către inamic prin surprindere;
aceste forţe de siguranţă pot deveni parte la acţiunile desfăşurate izolat
în timpul atacului.
Cînd recunoaşterea nu a putut fi finalizată, datorită lipsei de timp,
comandantul de pluton poate solicita o întîrziere în executarea atacului,
pentru continuarea acesteia; dacă acest lucru nu este posibil, trebuie
luată în considerare posibilitatea sprijinirii atacului şi executării acestuia

101
pe timp de lumină; un atac pe timp de noapte cu informaţii incomplete
despre apărarea inamicului este riscant şi greu de executat.
201. Folosirea călăuzelor (ghizilor). Pentru executarea
atacurilor pe timp de noapte sau în alte condiţii de vizibilitate redusă,
plutonul poate folosi călăuze pentru a avea un control mai bun pe timpul
deplasării pe aliniamentul de desfăşurare şi cel de atac.
Compania de infanterie poate organiza o patrulă pentru a amplasa
călăuze din linia de pornire în punctele de adunare următoare, la
intrarea către poziţiile de atac şi în poziţiile din linia probabilă de
desfăşurare.
Călăuzele trebuie să fie bine informate asupra planului precum şi
a îndatoririlor lor; ele trebuie să repete acţiunile în principal pentru:
a) recunoaşterea rutelor desemnate şi punctelor de plecare;
b) îmbarcarea şi debarcarea subunităţilor stabilite.
Călăuzele trebuie să fie capabile să identifice comandantul
subunităţii pe care o vor conduce (militarul conducător al acelei
subunităţi); de regulă, ele trebuie să cunoască şi să repete semnalele de
recunoaştere.
Plutonul repetă în aceeaşi ordine de marş şi succesiune, acţiunile
pe care intenţionează să le execute în timpul atacului pentru ca
îmbarcarea şi debarcarea călăuzelor să se desfăşoare fără piedici.
202. Tehnici de control al focului. Tehnicile de control al
focului în acţiunile desfăşurate pe timp de noapte şi în alte condiţii de
vizibilitate redusă includ: tragerea cu muniţii trasoare, banda luminoasă,
restricţiile de control ale armamentului precum şi alte tehnici.
Tragerea cu muniţie trasoare. Comandantul subunităţii de atac
deschide focul cu muniţie trasoare; militarii din subunitatea de atac
deschid la rîndul lor focul în momentul impactului trasoarelor
comandantului; subunitatea de sprijin amplasează o mitralieră la flancul
cel mai apropiat de subunitatea care atacă; militarul ce deserveşte
mitraliera trage o salvă de muniţie trasoare la fiecare 15 secunde pentru
a indica limita apropiată a focurilor de sprijin; toate celelalte arme din
subunitatea de sprijin menţin focul pe partea adecvată a acestei limite;
subunitatea de atac semnalează schimbarea focurilor la poziţia
următoare sau la distanţa stabilită; dacă este necesar, aceste focuri pot fi
executate pe deasupra subunităţii de atac pentru a preveni fratricidul.
Banda luminoasă. Comandanţii marchează personalul de atac
pentru a preveni fratricidul; subunitatea de sprijin trebuie să ştie unde
102
este subunitatea care conduce atacul; dacă însemnele individuale ale
militarilor nu sunt suficiente, se folosesc lumini mari (infraroşii sau
vizibile); aceste lumini sunt amplasate pe pămînt sau aruncate în faţa
subunităţii de atac; cînd eliberează tranşeele, militarii pot semnaliza prin
lumini pentru a se asigura că subunitatea de sprijin schimbă direcţia
focului .
Restricţiile de control ale armamentului. Pentru a reduce riscul
subunităţii de atac, comandantul poate stabili restricţii de control în
folosirea armamentului, după caz.
Alte tehnici. Pentru a spori controlul pe timpul atacului,
comandantul execută următoarele:
a) interzice folosirea cartuşelor de iluminare sau grenade
fumigene asupra obiectivului;
b) stabileşte un azimut magnetic pentru menţinerea direcţiei;
c) solicită artileriei sau aruncătoarelor să execute foc pentru
marcarea direcţiilor de acţiune şi iluminarea obiectivelor şi terenului în
dispozitivul inamicului;
d) folosirea călăuzelor;
e) stabileşte o grupă sau o echipă direcţională pentru a menţine
ritmul de înaintare şi orientare a celorlalţi militari;
f) ordonă reducerea intervalelor între militari şi grupe;
g) stabileşte modul de folosire a benzilor luminoase sau a
banderolelor pe căşti;
h) stabileşte personalul din rîndul celor care au în dotare
dispozitive de vedere pe timp de noapte care execută foc asupra
obiectivului.
203. Aruncătoarele, artileria şi focul antiblindate. Focul
acestora se planifică ca şi în atacul pe timp de zi; nu se execută focul
decît dacă plutonul este descoperit sau cînd este gata de atac; unele
categorii de armament pot executa foc înainte de atac menţinînd
repartiţia loviturilor pentru a induce în eroare inamicul sau pentru a
acoperi zgomotul făcut de deplasarea plutonului; acest lucru nu este
executat dacă se deconspiră atacul.
Reglajul focului executat din poziţii de tragere acoperite este
dificil de realizat pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate
redusă; dacă există îndoieli în ceea ce priveşte poziţia forţelor proprii,
focul este direcţionat mai întîi către poziţiile inamicului, pe deasupra
obiectivelor şi apoi este adus către acestea; vegetaţia incendiată prin
întrebuinţarea muniţiei de iluminare poate fi folosită pentru indicarea
103
obiectivului; aceste incendii ajută plutonul să se orienteze spre obiectiv
şi, de regulă, fac inutilizabile dispozitivele de vedere pe timp de noapte.
Fumul este planificat să reducă şi mai mult vizibilitatea
inamicului, în special dacă acesta foloseşte dispozitive de vedere pe
timp de noapte; el este trimis aproape de, sau pe poziţiile inamicului
astfel încît să nu restricţioneze deplasările forţelor proprii sau să
împiedice înlăturarea obstacolelor; folosirea acestuia asupra obiectivului
în timpul atacului poate îngreuna misiunile grupelor care atacă poziţiile
de luptă ale inamicului; dacă există suficiente aparate cu vedere termică
disponibile, fumul asupra obiectivului poate oferi un avantaj decisiv
pentru un pluton bine antrenat.
Iluminarea se planificată atunci cînd atacul se execută pe timp de
noapte sau în alte condiţii cu vizibilitate redusă; de regulă, comandantul
de batalion controlează modul de folosire a iluminării, dar poate
autoriza şi comandantul de companie în acest sens; iluminarea se
execută, înainte de iniţierea atacului sau înainte ca plutonul să fie
descoperit; aceasta trebuie să fie executată în mai multe puncte dintr-o
zonă mai mare, pentru a induce în eroare inamicul cu privire la locul
real în care se execută atacul; de regulă, iluminarea trebuie executată în
spatele obiectivului pentru a ajuta grupele care atacă să observe şi să
execute foc asupra inamicului pe timpul retragerii sau al contraatacului
acestuia.
Se recomandă folosirea simultană a iluminării de către forţele
proprii, cu cea a inamicului; odată folosită, ea trebuie să fie continuă
deoarece grupele care atacă îşi vor pierde temporar capacitatea de
vedere pe timpul nopţii; orice întrerupere în iluminare poate reduce
efectul focului; comandanţii de grupă nu trebuie să folosească muniţia
de iluminare decît la ordinul comandantului.
Dispozitivele de vedere pe timp de noapte trebuie folosite în cele
mai critice puncte, deoarece aici se pot găsi elementele cheie ale
grupelor de rupere, de atac şi de sprijin.
204. Consolidarea şi reorganizarea. După cucerirea
obiectivului, plutonul se consolidează şi se reorganizează; activităţile
desfăşurate sunt similare cu cele ale atacului pe timp de zi, cu unele
excepţii: localizarea şi înlăturarea pierderilor şi a prizonierilor de război
durează mai mult; de regulă, prizonierii de război trebuie să fie mutaţi în
spatele obiectivului şi ţinuţi acolo pînă la îmbunătăţirea vizibilităţii.
Planul de consolidare trebuie să fie cît mai simplu posibil pentru a
se evita schimbările în organizarea activităţilor.
104
 Poziţiile trebuie să fie mai apropiate pentru a menţine controlul şi
a îmbunătăţi sprijinul reciproc, iar distanţele dintre acestea, de regulă,
trebuie modificate odată cu îmbunătăţirea vizibilităţii.
205. Comunicarea. Comunicarea pe timp de noapte necesită
din partea comandantului folosirea unor metode diferite faţă de cele pe
timp de zi; semnalele se folosesc pentru transmiterea informaţiilor,
identificarea locurilor de dispunere, controlul subunităţii şi executării
activităţilor; în toate situaţiile semnalele trebuie să fie simple şi pe
înţelesul tuturor; semnalele folosite sunt cele în “Manualul grupei de
infanterie”; comandanţii trebuie să se asigure că fiecare militar înţelege
şi cunoaşte fiecare semnal, inclusiv varianta sa de rezervă dacă situaţia o
impune; comandanţii şi radiotelefoniştii pot scrie numerele obiectivelor,
indicativele de apel, frecvenţele, cuvintele codificate, punctele de reper,
cu creion cerat.
Semnalele cele mai obişnuite se raportează la simţuri: auz, văz şi
tactil; semnalele audio includ: radioul, telefonul, mesageria şi zgomotul
produs de obiecte; mesajele trebuie să fie scrise pentru a se evita
confuzia sau neînţelegerea; cînd acest lucru nu este posibil, comandanţii
trebuie să se asigure că mesagerul a înţeles comunicarea, punîndu-l să
repete cuvînt cu cuvînt.
Controlul comunicării pe timp de noapte poate consta şi din
comunicarea verbală, dar spusă în şoaptă; orice zgomot este mai intens
noaptea – inclusiv sunetele radio, mesajele care trebuie transmise vocal
şi telefoanele care sună; aceste activităţi reduc efectul mascării fonice şi
pot fi evitate sau diminuate prin semnale stabilite în acest sens sau prin
clicuri.
Comandanţii vor folosi o multitudine de semnale vizuale ca
variante de rezervă a semnalelor audio; semnalele pot fi active sau
pasive; semnalele vizuale trebuie să fie observabile şi identificabile;
aceste semnale sunt folosite pentru identificarea joncţiunii principale,
pentru începerea unui atac, pentru marcarea poziţiilor de ascundere sau
pentru raportarea că zona de pericol este liberă; posibilităţile de
semnalizare sunt nenumărate, dar comandantul trebuie să se asigure că
toţi militarii au înţeles fiecare semnal; modalităţile de semnalizare se
asigură, de regulă, prin:
a) panou de semnalizare al staţiei;
b) proiectile ce indică direcţia;
c) vopsele fosforescente;
d) bandă;
105
 e) formaţiuni de pietre;
f) însemnări pe teren;
g) pudră de talc;
h) bandă luminoasă;
i) cartuşe de semnalizare;
j) semnale luminoase;
k) bombe de iluminare (lansator de grenade, aruncătoare,
artilerie);
l) lumini chimice;
m) lumini stroboscopice în infraroşu;
n) dispozitive de vedere pe timp de noapte;
o) carburant incendiar (nisip saturat într-un bidon);
p) scala luminoasă a aparatului.
Cablul telefonic este un mijloc de menţinere a comunicării în
timpul atacului; reţeaua de cabluri trebuie să facă legătura între
comandanţii de grupă, comandantul de pluton şi cel de companie;
patrula de siguranţă poate întinde cablul înaintea începerii atacului;
acesta poate fi întins şi în timp ce subunităţile se deplasează; întinderea
cablului înaintea unui atac poate conduce la descoperirea atacului dacă
acesta nu este ascuns bine sau dacă este aşezat prea mult în faţă; reţeaua
de cabluri poate fi folosită la comunicarea pe timpul deplasării.
206. Descoperirea obiectivului. Capacitatea de a detecta
obiectivele noaptea depinde în principal de răbdarea, vigilenţa, atenţia la
detalii şi antrenamentul personalului.
Deplasarea în ascuns pe timp de noapte şi angajarea reuşită la
obiectiv depinde de cunoaşterea procedurii de atac sau de apărare şi de
modul de folosire a terenului de către inamic; studierea acestor tehnici şi
modele facilitează detectarea obiectivelor.
Răbdarea şi încrederea sunt necesare pentru detectarea eficientă a
obiectivelor pe timp de noapte; în timpul deplasării printr-o zonă,
grupele trebuie să acţioneze conform planului; ele trebuie să cerceteze
zona terestră metodic şi cu calm, concentrîndu-şi atenţia şi asupra
variaţiilor de lumină din spaţiul aerian.

106
 Secţiunea a 4-a
Ofensiva pe timp de iarnă
207. Condiţiile de stare a vremii şi de mediu specifice iernii
influenţează acţiunile de luptă ale plutonului astfel: zăpada căzută în
straturi mari îngreunează manevra; viscolul şi gerul afectează condiţiile
de observare şi executare a focului; gerurile mari dereglează
funcţionarea normală a armamentului şi tehnicii; solul îngheţat
influenţează amenajarea genistică; cursurile de apă, mlaştinile îngheţate
uşurează manevra.
Ofensiva se desfăşoară frecvent şi noaptea datorită timpului scurt
de lumină.
208. Ofensiva pe timp de iarnă se execută, de regulă, din contact
nemijlocit cu inamicul. Cînd terenul, comunicaţiile şi stratul de zăpadă
permit, ofensiva se poate executa şi din mişcare.
Pregătirea ofensivei se desfăşoară după aceleaşi principii ca în
condiţii obişnuite. Comandantul plutonului de infanterie este obligat să
ia măsuri pentru: amenajarea locurilor de adăpostire şi încălzire;
menţinerea tehnicii şi armamentului în stare de funcţionare;
determinarea grosimii zăpezii şi stabilirea posibilităţii de acţiune cu
TAB sau MLI/MLD; mascarea şi vopsirea tehnicii; aprovizionarea la
timp cu carburanţi-lubrifianţi; primirea hranei calde.
209. Ofensiva se duce de-a lungul comunicaţiilor şi pe direcţii
mai puţin înzăpezite.
Urmărirea inamicului se execută de regulă pe schiuri; în condiţii
favorabile de teren plutonul poate acţiona pe TAB sau MLI/MLD.
210. Pe timpul dezgheţului comandantul plutonului de infanterie
este obligat să prevadă măsuri pentru mărirea capacităţii de deplasare a
tehnicii.
Secţiunea a 5-a
Ofensiva în pădure
211. Pentru pregătirea şi ducerea ofensivei în pădure
comandantul plutonului trebuie să ţină seama de următorii factori:
orientarea, observarea, indicarea obiectivelor şi conducerea focului se
fac cu mai mare greutate; folosirea TAB sau MLI/MLD în afara
drumurilor şi despăduririlor este îngreunată şi uneori imposibilă;
apropierea, desfăşurarea în ascuns, amenajarea poziţiei de plecare la

107
ofensivă şi manevra forţelor şi mijloacelor plutonului sunt favorizate;
pădurea asigură condiţii optime pentru trai şi luptă în condiţii de izolare;
inamicul are mari posibilităţi de creare a barajelor, ambuscadelor,
pungilor de foc şi de executare a focului încrucişat şi de flanc, în special
în lungul drumurilor, potecilor şi despăduririlor; creşte pericolul
incendiilor; comanda, cooperarea şi manevra tehnicii se realizează
greoi; inamicul are posibilităţi mari de a se dispune mascat (în copaci) şi
de a executa foc.
212. De regulă, în pădure plutonul execută atacul paralel cu
drumurile sau culoarele existente, pe o direcţie indicată prin azimut; în
cadrul plutonului se organizează observarea circulară, iar pentru
siguranţa nemijlocită pe timpul apropierii de pădure şi pe poziţia de
plecare la atac se trimit cercetaşi.
O atenţie deosebită se acordă nimicirii lunetiştilor, militarilor
dispuşi în copaci, mijloacelor antiblindate şi servanţilor la aruncătoarele
de flăcări (de grenade incendiare).
213. La pregătirea ofensivei în pădure comandantul de pluton, în
afara măsurilor obişnuite este obligat:
a) să studieze caracterul pădurii şi particularităţile apărării
inamicului pe baza informaţiilor primite;
b) să stabilească azimutul şi să urmărească menţinerea direcţiei
de atac;
c) să destine echipe pentru înlăturarea barajelor (crearea
culoarelor) şi să stabilească modul de trecere prin acestea;
d) să stabilească semnale de recunoaştere reciprocă şi de
marcare a aliniamentelor ocupate;
e) să stabilească modul de acţiune în zone incendiate sau în
cazul intrării în ambuscadele inamicului.
214. La începerea atacului se urmăreşte nimicirea inamicului
care se apără pe marginea pădurii, ocuparea ieşirilor din pădure precum
şi nimicirea personalului şi mijloacelor de foc care sunt dispuse în
acestea.
Pentru nimicirea rezistenţei inamicului se folosesc învăluirea,
întoarcerea precum şi atacul frontal.
Abatizele, barajele şi alte obstacole, de regulă, se ocolesc, iar
dacă acest lucru nu este posibil se execută culoare sau treceri prin
acestea.

108
 215. Cînd acţiunile de luptă se desfăşoară în condiţii de izolare,
comandantul de pluton, concomitent cu conducerea acţiunilor de luptă,
i-a măsuri să pregătească cele necesare traiului, folosind resursele
disponibile.
Toate acţiunile desfăşurate în condiţii de izolare trebuie să aibă ca
rezultat hărţuirea inamicului ori de cîte ori sunt create condiţii
favorabile.
Secţiunea a 6-a
Ofensiva plutonului ca forţă aeromobilă
216. Plutonul de infanterie poate acţiona ca forţă aeromobilă în
dispozitivul inamicului pe timp limitat, în scopul asigurării unui ritm
rapid de înaintare a forţelor proprii aflate în ofensivă, prin:
a) participarea la nimicirea în timp scurt a forţelor inamicului în
adîncime, în cooperare cu subunităţile care acţionează de front;
b) ocuparea unui obiectiv important sau forme dominante de
teren şi menţinerea acestuia pînă la sosirea forţelor proprii;
c) sprijinirea forţării din mişcare a unui curs de apă şi realizarea
unui cap de pod.
217. Plutonul de infanterie destinat ca forţă aeromobilă
acţionează, de regulă, în cadrul companiei sau independent.
Acesta se transportă în adîncimea dispozitivului inamicului cu
elicoptere, într-o singură cursă şi ajunge la sol prin debarcare din
mijloacele de transport.
Desantarea aeriană a plutonului prin debarcare trebuie astfel
pregătită şi executată încît să asigure acestuia posibilitatea intrării în
luptă în mod organizat, în timp scurt şi cu întreaga capacitate de luptă.
Organizarea desantării aeriene prin debarcare cuprinde:
a) pregătirea plutonului în vederea desantării;
b) deplasarea la elicoptere, îmbarcarea personalului, încărcarea
armamentului şi muniţiilor;
c) transportul plutonului pe calea aerului;
d) debarcarea personalului, descărcarea armamentului,
muniţiilor şi materialelor în raionul dinainte stabilit;
e) darea misiunilor de luptă, organizarea cooperării şi realizarea
legăturii cu forţele de rezistenţă.

109
 218. Pregătirea plutonului de infanterie ca forţă aeromobilă se
execută înainte de îmbarcare şi comportă executarea următoarelor
activităţi:
a) primirea misiunilor ce le va îndeplini pe timpul transportului
aerian şi după debarcare;
b) pregătirea la macheta terenului din raionul de debarcare;
c) pregătirea practică a personalului în vederea desantării
(verificarea şi completarea efectivelor, armamentului, muniţiilor,
echipamentului şi materialelor necesare ducerii luptei în adîncimea
dispozitivului inamicului);
d) verificarea militarilor asupra cunoaşterii modului de
executare a îmbarcării, a comportării pe timpul transportului cu
elicopterele şi debarcării din acestea, cît şi pe timpul atacului aviaţiei
inamicului;
e) recunoaşterea raionului de plecare la desantare, a itinerarului
de deplasare către acesta şi pregătirea personalului pe un teren
asemănător celui pe care se vor desfăşura acţiunile de luptă.
La ora stabilită, plutonul se deplasează spre raionul de plecare la
desantare, se îmbarcă în elicoptere, iar militarii îşi aranjează armamentul
între genunchi în poziţie verticală; muniţia se încarcă şi se aşează de
către 2-3 militari, în locul stabilit de pilotul elicopterului.
După îmbarcare, comandantul de pluton verifică dispunerea
militarilor şi raportează comandantului echipajului şi comandantul
companiei, că îmbarcarea a fost terminată.
219. După aterizarea elicopterelor la semnalul comandantului
echipajului acestuia, comandantul de pluton comandă “DEBARCAŢI”,
militarii iau materialele pe care le transportă, debarcă şi se deplasează
către locul unde s-a ordonat realizarea dispozitivului de luptă.
După debarcare, comandantul de pluton se orientează şi
precizează grupelor misiunile de luptă.
În apropiere de obiectivul misiunii, plutonul se desfăşoară în
dispozitiv de luptă şi la semnalul comandantului atacă prin surprindere
inamicul; ulterior organizează apărarea circulară a obiectivului şi ia
măsuri pentru realizarea punctului de contact cu subunităţile care
acţionează de front.

110
 T i t l u l VII
APĂRAREA
Capitolul XIX
GENERALITĂŢI
220. Scopurile apărării se realizează prin:
a) pregătirea temeinică a acţiunilor plutonului pentru
îndeplinirea misiunilor primite;
b) angajarea la posibilităţile maxime a tuturor forţelor şi
mijloacelor existente pe direcţiile de acţiune ale inamicului;
c) slăbirea capacităţii ofensive a inamicului;
d) producerea de pierderi cît mai mari şi respingerea atacului
inamicului;
e) menţinerea unor porţiuni de teren (obiective) dinainte
stabilite şi împiedicarea pătrunderii inamicului în acestea;
f) temporizarea ofensivei inamicului în vederea realizării
tuturor condiţiilor pentru trecerea la ofensivă; preluarea iniţiativei.
221. Apărarea trebuie să fie: stabilă, fermă, activă în toate
mediile, adînc eşalonată (cînd e cazul), capabilă să reziste loviturilor
date de inamic cu toate categoriile de forţe şi mijloace.
Aceste caracteristici sunt determinate, în principal, de următorii
factori: cantitatea de informaţii deţinute, modul de folosire a terenului,
eşalonarea în adîncime, cooperarea şi sprijinul reciproc, concentrarea
puterii de luptă, manevra, sistemul de lovire, unitatea de acţiune a
forţelor, reacţiile ofensive, existenţa rezervelor şi modul de realizare a
surprinderii.

111
 222. Subunităţilor care se apără le este interzis să părăsească
punctele de sprijin (poziţiile de apărare) ocupate şi să se retragă fără
ordinul comandantului eşalonului superior.
Secţiunea 1
Misiuni şi norme tactice
223. Plutonul de infanterie pregăteşte şi duce lupta de apărare,
de regulă, în cadrul eşalonului superior şi se poate găsi în dispozitivul de
luptă al companiei de infanterie – în forţele de angajare imediată, în
forţele de angajare ulterioară – sau în rezerva batalionului.
224. Plutonul care acţionează în cadrul forţelor de angajare
imediată sau ulterioară primeşte pentru apărare un punct de sprijin, care
constituie baza apărării companiei. Acesta se dispune astfel încît să
interzică cu foc direcţiile probabile de atac ale inamicului.
225. Plutonul care este dispus în cadrul forţelor de angajare
imediată, îndeplineşte următoarele misiuni: producerea de pierderi
însemnate inamicului; slăbirea treptată a puterii de luptă a acestuia;
oprirea ofensivei inamicului în faţa limitei dinainte a apărării; limitarea
pătrunderii inamicului în adîncimea apărării; menţinerea cu orice preţ a
obiectivului încredinţat; crearea condiţiilor favorabile pentru
participarea la executarea contraatacurilor.
226. Cînd plutonul acţionează în cadrul forţelor de angajare
ulterioară acesta îndeplineşte următoarele misiuni: menţinerea punctului
de sprijin din adîncime; întărirea apărării pe o direcţie ameninţată;
limitarea pătrunderii în adîncimea apărării; închiderea unor breşe din
dispozitivul propriu apărute ca urmare a întrebuinţării de către inamic a
armelor NBC; asigurarea unui flanc ameninţat; executarea unor
contraatacuri; înlocuirea unor subunităţi din forţele de angajare imediată
care şi-au pierdut puterea de luptă; nimicirea desantului aerian (maritim)
şi forţelor aeromobile.

112
 227. Atunci cînd acţionează în cadrul rezervei plutonul poate
îndeplini următoarele misiuni: participarea la oprirea unor forţe ale
inamicului pătrunse în mod surprinzător (sub aspectul momentului şi
locului pătrunderii, al valorii forţelor şi al vitezei de înaintare a acestora)
în dispozitivul de apărare; nimicirea inamicului pătruns în interiorul
apărării prin participarea la contraatacurile executate cu forţele de
angajare ulterioară, sau executarea unor contraatacuri în situaţii şi
condiţii neprevăzute; nimicirea forţelor inamicului infiltrate prin
surprindere pe la flancuri şi prin intervale sau lansate în spatele
dispozitivului forţelor proprii.
228. Cînd se trece la apărare în afara contactului cu inamicul şi
se organizează fîşia de asigurare plutonul de infanterie acţionează, de
regulă, pe poziţia siguranţei de luptă, independent, dar se poate găsi şi în
cadrul companiei destinată să ocupe poziţia înaintată sau ca detaşament
înaintat.
229. Poziţia siguranţei de luptă se organizează de către unitate
pe direcţiile pe care nu se organizează poziţia înaintată, cu subunităţi din
forţele de angajare ulterioară ale batalionului avînd următoarele misiuni:
inducerea în eroare a inamicul asupra traseului real al limitei dinainte a
apărării; zădărnicirea acţiunilor cercetării; prevenirea atacului prin
surprindere al inamicului; obligarea inamicului să-şi desfăşoare
prematur forţele.
230. Acţiunile forţelor şi mijloacelor participante la apărare
constau, de regulă, în: lovirea forţelor şi mijloacelor inamicului în
spaţiul terestru, aerian, (maritim, fluvial), pe căile de acces şi în faţa
limitei dinainte a apărării; lovirea sistemelor de conducere şi logistic;
executarea manevrei de forţe, de mijloace şi de foc; nimicirea desantului
aerian (maritim) şi forţelor aeromobile ale inamicului; executarea de
riposte ofensive şi menţinerea punctului de sprijin încredinţat.
231. Succesul apărării se asigură prin: manevră; concentrarea
efortului; dinamism; cunoaşterea inamicului şi zădărnicirea acţiunilor
acestuia; flexibilitate; lovirea repetată şi prin surprindere a inamicului;
menţinerea comenzii şi cooperării neîntrerupte a forţelor; susţinerea
logistică oportună şi eficientă.
232. Plutonul de infanterie trece la apărare într-un punct de
sprijin cu o dezvoltarea frontală variabilă în funcţie de procedeul
adoptat, fiind în medie de 250-300 m.
113
 Plutonul poate fi întărit cu 1-3 tunuri (aruncătoare de grenade,
instalaţii de lansare a rachetelor) antiblindate 1-2 echipe de aruncătoare
de flăcări, 2-3 mitraliere şi sprijinit de aruncătoare şi artilerie.
Secţiunea a 2-a
Manevra
233. În apărare, manevra se execută pentru îndeplinirea
următoarelor scopuri: realizarea surprinderii inamicului şi preluarea
iniţiativei; scoaterea plutonului de sub loviturile inamicului; întărirea
apărării pe direcţia ameninţată; nimicirea inamicului pătruns şi
respingerea atacului acestuia; mutarea efortului în funcţie de direcţia pe
care va ataca inamicul îndeosebi cu blindate; participarea la nimicirea
desantului aerian şi a forţelor aeromobile ale inamicului; închiderea
unor breşe din dispozitivul propriu; înlocuirea unor subunităţi care şi-au
pierdut puterea de luptă.
234. Formele manevrei de forţe şi mijloace sunt: lovirea
inamicului în faţa limitei dinainte a apărării; mutarea eforturilor de pe
o direcţie pe alta, din faţă spre adîncime şi invers; ripostele ofensive ale
apărării; manevra pe verticală.
235. Lovirea inamicului în faţa limitei dinainte a apărării se
execută, de regulă, prin manevre specifice ofensivei, cu forţele de
angajare ulterioară întărite şi urmăreşte zădărnicirea trecerii inamicului
la ofensivă, îmbunătăţirea aliniamentului limitei dinainte a apărării,
distrugerea sau nimicirea unor obiective importante, capturarea de
tehnică şi modele noi de armament. Această formă de manevră se
desfăşoară, de regulă, noaptea, fără pregătire de foc.
236. Mutarea eforturilor de pe o direcţie pe alta vizează
regruparea unor subunităţi din raioanele neatacate (slab atacate) şi
folosirea acestora pentru întărirea apărării acolo unde s-a concentrat
efortul ofensiv al inamicului sau în alte raioane ori pe direcţii
ameninţate.

114
 237. Mutarea eforturilor din spate spre front se realizează
prin aducerea din adîncime a forţelor de angajare ulterioară (rezervei)
spre limita dinainte a apărării pentru: întărirea apărării pe direcţia
ameninţată; închiderea unor breşe realizate de inamic; ocuparea unor
aliniamente de apărare favorabile opririi ofensivei inamicului în
adîncimea apărării; executarea ripostelor ofensive; înlocuirea unor
subunităţi din forţele de angajare imediată care şi-au pierdut puterea de
luptă.
238. Mutarea eforturilor dinspre front spre spate se execută
în scopul: scoaterii forţelor de sub loviturile puternice ale inamicului şi
mutării apărării pe un aliniament mai favorabil; regrupării forţelor
pentru constituirea unor grupări necesare executării ripostelor ofensive
pe alte direcţii sau efectuării de subordonări şi resubordonări; nimicirii
desantului aerian sau forţelor aeromobile ale inamicului; reconstituirii
forţelor de angajare ulterioară (rezervei).
239. Riposta ofensivă a apărării o constituie contra-atacul.
Acesta se declanşează, în raport cu situaţia creată, precum şi cu forţele şi
mijloacele la dispoziţie, în una din variantele stabilite prin planul de
acţiune, adaptată la situaţia concretă sau într-o altă variantă impusă de
situaţie.
Gruparea de contraatac se constituie din subunităţi din forţele de
angajare ulterioară, subunităţi regrupate de pe direcţiile unde inamicul
nu acţionează cu forţe puternice, iar în situaţii deosebite, din rezervă.
240. Plutonul de infanterie participă la executarea manevrei pe
verticală pentru:
a) interceptarea comunicaţiilor sau lovirea inamicului care
urmează să fie introdus în luptă pentru dezvoltarea ofensivei;
b) sprijinul contraatacurilor şi crearea condiţiilor de trecere la
ofensivă;
c) participarea la nimicirea desantului aerian al inamicului şi a
forţelor aeromobile;
d) închiderea unor breşe create de către inamic.

115
 Capitolul XX
PREGĂTIREA ŞI DESFĂŞURAREA LUPTEI DE APĂRARE
Secţiunea 1
Pregătirea şi desfăşurarea luptei de apărare
241. Plutonul de infanterie trece la apărare, de regulă, în cadrul
companiei în condiţiile contactului nemijlocit cu inamicul sau în
afara contactului cu inamicul.
Cînd se adoptă apărarea din contact nemijlocit cu inamicul
lupta se pregăteşte în timp scurt, concomitent cu ducerea acţiunilor în
curs de desfăşurare.
Cînd se adoptă apărarea în afara contactului cu inamicul se
asigură timp suficient pentru realizarea dispozitivului de luptă,
organizarea completă a sistemului de foc şi amenajarea genistică a
terenului.
242. Apărarea în afara contactului cu inamicul cuprinde 7 paşi.
O variantă de pregătire şi desfăşurare a luptei de apărare în afara
contactului cu inamicul de către plutonul de infanterie este prezentată în
capitolul XXI.
243. Pasul 1 – Pregătirea pentru luptă. Comandantul de
pluton desfăşoară următoarele activităţi:
a) primeşte de la comandantul de companie ordinul de
avertizare sau de acţiune;
b) emite ordinul de avertizare;
c) întocmeşte planul preliminar avînd la bază estimarea situaţiei
şi analiza misiunii, inamicului, terenului, forţelor disponibile şi timpului
(MITF-T);
d) cînd este posibil, execută recunoaşterile împreună cu
comandanţii de grupă şi o echipă de siguranţă (2 militari);
e) reactualizează planul şi emite ordinul de acţiune;
f) execută inspecţia finală.

116
 244. Pasul 2 – Deplasarea spre poziţia de apărare. Se execută
folosind proprietăţile de mascare ale terenului, ocolind zonele probabile
de ambuscadă, respectînd măsurile de mascare, realizînd siguranţa
circulară (cu accent pe siguranţa aeriană) şi adoptînd formaţiile optime
de deplasare (ca element de siguranţă în faţă).
245. Pasul 3 – Stabilirea poziţiilor la desfăşurare. Plutonul se
opreşte înapoia ultimei acoperiri şi organizează siguranţa staţionării.
Comandantul de pluton, comandanţii grupelor şi o echipă de siguranţă
(2 militari) se deplasează la elementul de siguranţă din faţă.
Comandantul de pluton precizează în teren poziţiile de apărare pentru
fiecare element în parte. Comandanţii de grupe se înapoiază la grupele
lor şi se deplasează pe poziţiile ordonate. Grupele trec la ocuparea,
amenajarea şi mascarea poziţiilor de apărare, instalarea obstacolelor,
realizarea sistemului de foc, pregătirea armamentului pentru trageri pe
timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate redusă.
246. Pasul 4 – Localizarea inamicului. Se execută prin
intermediul observatorilor, a posturilor de observare proprii şi a
patrulelor de siguranţă ordonate de către comandantul de companie.
247. Pasul 5 – Acţiune la stabilirea contactului cu inamicul.
Odată ce inamicul este reperat comandantul de pluton execută
următoarele:
a) alertează comandanţii de grupă şi locţiitorul său;
b) raportează situaţia comandantului de companie;
c) retrage punctul de observare;
d) chemă mijloacele de sprijin cu foc pentru executarea focului
din poziţii de tragere acoperite;
e) iniţiază focul în sectoarele de concentrare a focului.
248. Pasul 6 – Ducerea luptei de apărare. Comandantul de
pluton stabileşte dacă plutonul poate nimici inamicul de pe poziţiile
ocupate.
În situaţia cînd plutonul este în măsură să nimicească inamicul de
pe poziţiile ocupate, atunci acesta continuă lupta, astfel:
a) deschide focul la distanţa maximă eficace;
b) nimiceşte inamicul care încearcă să creeze breşe prin
obstacole;
c) deschide focul în barajul general;
d) aruncă grenadele de mînă;

117
 e) se retrage, la ordin, pe poziţiile de rezervă dacă situaţia
impune.
În situaţia cînd plutonul nu poate să nimicească inamicul de pe
poziţiile ocupate, comandantul de pluton, procedează astfel:
a) raportează comandantului de companie;
b) continuă angajarea inamicului sau repoziţionează plutonul
(grupele) numai atunci cînd comandantul de companie ordonă să:
continue focul în sectorul plutonului (zona de angajare); ocupe poziţiile
de rezervă; sprijine alte elemente ale companiei; participe la executarea
unui contraatac pentru recucerirea poziţiilor pierdute; se retragă
combinînd, focul cu deplasarea în vederea ruperii luptei.
249. Pasul 7 – Consolidarea şi reorganizarea. Aceste acţiuni
cuprind următoarele activităţi:
a) reorganizarea siguranţei de luptă;
b) acordarea primului ajutor şi evacuarea răniţilor;
c) repararea obstacolelor şi înlocuirea minelor şi a capcanelor;
d) reaprovizionarea cu muniţii şi materiale;
e) repoziţionarea armamentului principal şi refacerea
cooperării;
f) refacerea poziţiilor de apărare pentru respingerea unui nou
atac inamic;
g) primirea de la comandanţii de grupe a rapoartelor MPE şi a
celor referitoare la nevoile acestora;
h) restabilirea lanţului de comandă;
i) raportarea nevoilor plutonului comandantului de companie,
folosind raportul MPE;
j) organizarea reaprovizionării şi supravegherea evacuării al
răniţilor şi prizonierilor conform planului de către locţiitorul
comandantului de pluton;
k) continuarea îmbunătăţirii poziţiilor de apărare ale plutonului
şi restabilirea locurilor posturilor de observare şi a patrulelor.
250. În raport cu situaţia concretă, apărarea poate fi pregătită în
grabă sau din timp.
Apărarea în grabă se pregăteşte, de regulă, în condiţiile
contactului nemijlocit cu inamicul, sub presiunea continuă a acestuia,
precum şi a timpului scurt avut la dispoziţie pentru pregătirea luptei.

118
 Apărarea din timp se pregăteşte pe cele mai bune aliniamente
din teren, de regulă, cînd plutonul nu este în contact nemijlocit cu
inamicul şi se dispune de timp pentru pregătirea luptei.
Secţiunea a 2-a
Apărarea pe poziţii
251. Apărarea pe poziţii se organizează în scopul menţinerii
ferme a punctului de sprijin, producerii de pierderi cît mai mari
inamicului, respingerii ofensivei acestuia şi interzicerii pătrunderii lui în
adîncime.
Acest procedeu se bazează pe un sistem de poziţii, combinat cu
obstacole, amenajarea judicioasă a terenului şi manevra rezervelor.
În apărarea pe poziţii accentul este pus pe menţinerea terenului
ocupat.
Apărarea pe poziţii nu are ca obiectiv nimicirea completă a
inamicului; pentru înfrîngerea acestuia este necesară executarea unor
acţiuni de luptă simultane sau ulterioare.
Comandantul plutonului îşi dispune forţele din subordine pentru
apărarea unei porţiuni de teren, prin folosirea unor combinaţii de poziţii
de apărare de bază, vremelnice şi de rezervă; el organizează lupta în
interiorul punctului de sprijin, nimicind forţele inamicului pătrunse
printre poziţiile defensive ale plutonului, prin crearea zonelor de
nimicire şi a pungilor de foc.

119
 252. Realizarea structurii apărării constituie baza pregătirii
luptei plutonului. Elementele principale ale acesteia sunt: dispozitivul de
luptă, sistemul de foc şi amenajarea genistică.
253. Dispozitivul de luptă se realizează conform prevederilor
cuprinse în capitolul V.
Dispozitivul de luptă al plutonului trebuie să corespundă misiunii
primite, situaţiei concrete în care se trece la apărare şi caracteristicilor
terenului şi să asigure: stabilitatea apărării; concentrarea forţelor şi
mijloacelor pe direcţia importantă de apărare; manevra de forţe,
mijloace şi de foc; posibilitatea de a atrage inamicul în pungi de foc,
ambuscade, capcane, cîmpuri de mine şi baraje în scopul nimicirii
acestuia prin foc şi atacuri.
254. Amenajarea genistică începe imediat ce plutonul trece la
apărare (realizează dispozitivul) şi trebuie să asigure: stabilitatea şi
fermitatea dispozitivului; protecţia personalului, tehnicii şi a unor
obiective împotriva efectelor loviturilor inamicului; întrebuinţarea
eficace a armamentului şi mijloacelor proprii; executarea manevrei de
forţe şi mijloace; inducerea în eroare a inamicului asupra dispozitivului
şi acţiunilor forţelor proprii.
255. Amenajarea genistică a punctului de sprijin al plutonului se
execută în următoare succesiune: săparea poziţiilor de tragere de bază
pentru TAB sau MLI/MLD, mitraliere, puşti mitraliere şi a locaşurilor
individuale de tragere; unirea şanţurilor de tragere pentru grupe;
curăţarea terenului pentru îmbunătăţirea observării şi executării focului;
realizarea de adăposturi pentru personal şi a şanţurilor-adăpost acoperite
pentru fiecare grupă precum şi a unui adăpost (amenajat antinuclear şi
antichimic) pentru pluton în afara tranşeelor; pregătirea poziţiilor de
tragere de rezervă şi vremelnice, a nişelor şi adăposturilor sub parapet
pentru muniţie şi alte materiale; săparea şanţurilor de comunicaţie între
tranşeea întîi şi poziţiile de tragere de bază şi de rezervă, care se
amenajează pentru executarea focului.
Poziţiile de apărare ale grupelor precum şi poziţiile de tragere ale
mijloacelor de foc se maschează cu mijloacele de mascare din înzestrare
şi cu materiale improvizate.
Poziţiile de tragere pentru TAB sau MLI/MLD se aleg în rîpe,
viroage, denivelări, ţinîndu-se seama de posibilităţile executării focului.
TAB sau MLI/MLD se dispun iniţial în locuri ferite de observarea
terestră şi aeriană a inamicului.
120
 La ordinul comandantului de pluton, poziţiile de tragere se ocupă,
în timpul cel mai scurt, de regulă, după ce lucrările genistice au fost
terminate.
Lucrările genistice se maschează concomitent cu executarea lor;
militarii din pluton definitivează lucrările de amenajare genistică
executate cu mijloace mecanizate.
Comandantul plutonului întocmeşte schema punctului de sprijin
al plutonului în apărare şi o prezintă pentru aprobare comandantului de
companie.
256. Pentru nimicirea inamicului pătruns în interiorul punctului
de sprijin sau la flancurile acestuia, se realizează lucrări genistice de
rezervă care se execută în raport cu timpul avut la dispoziţie pînă la
începere luptei.

Lucrările false se amenajează în intervalele dintre grupe, înapoia

şi în flancurile punctului de sprijin de pluton conform concepţiei
eşalonului superior.
257. Sistemul de foc constă în acţiunile tuturor categoriilor şi
sistemelor de armamente şi mijloace de foc executate în scopul
producerii de pierderi, diminuării puterii de luptă şi anihilării acţiunilor
inamicului în spaţiul terestru, aerian şi maritim (fluvial).
În apărare acesta constă în: amplasarea judicioasă a armamentului
în teren; stabilirea corectă şi completă a misiunilor pentru fiecare
categorie de armament (conform anexei nr. 4).
Sistemul de foc se realizează prin: concentrări de foc; barajul de
foc executat cu toate categoriile de armament în faţa limitei dinainte a
apărării; focul executat la flancuri şi în adîncimea apărării combinat cu
baraje şi obstacole.
Sistemul de foc se consideră realizat după ce s-au luat toate
măsurile pentru pregătirea muniţiei, amenajarea poziţiilor de tragere,
mijloacele de foc au ocupat poziţiile şi s-au pregătit elementele pentru
fiecare direcţie (sector) de tragere de bază (complementar).

121
 258. Pentru organizarea sistemului de foc comandantul
plutonului indică în detaliu: fîşiile de tragere; sectoarele de foc
concentrat; barajul general; sectoarele de tragere de bază şi
complementare pentru mitraliere, puşti mitraliere şi armamentul de pe
TAB sau MLI/MLD.
259. Fîşia de tragere este porţiunea de teren delimitată lateral
spre stînga şi spre dreapta poziţiilor de tragere ale grupelor, respectiv a
punctului de sprijin al plutonului în care acesta trebuie să execute
misiunile de foc stabilite pentru nimicirea sau respingerea inamicului
care atacă.
Adîncimea fîşiei de tragere este determinată de bătaia maximă
eficace în concentrări de foc.
Pentru plutonul înzestrat cu TAB aceasta este de 1700 m (bătaia
maximă eficace a mitralierelor).
Cînd plutonul acţionează fără TAB sau MLI/MLD adîncimea
fîşiei de tragere este de 1200 m (bătaia maximă eficace a mitralierei).
260. Poziţiile de tragere de bază se stabilesc: către limita
dinainte a punctului de sprijin – pentru mijloacele care participă cu foc
în zona de angajare şi barajul general; în adîncimea punctului de sprijin
– pentru mijloacele care participă cu foc la nimicirea inamicului pătruns
în interior, la flancuri sau intervale.
Focul de pe poziţiile de tragere de bază se execută pentru
îndeplinirea misiunii principale, de regulă, pentru participarea în barajul
general.
261. Poziţiile de tragere de rezervă se stabilesc, faţă de poziţiile
de tragere de bază, la o depărtare de aproximativ 100 m, în direcţie şi
50-100 m în adîncime, iar pentru TAB sau MLI/MLD la 150-200 m în
adîncime şi 50-150 m în direcţie.
Poziţiile de tragere de rezervă se ocupă cînd poziţia de bază a fost
descoperită şi bătută cu foc intens de către inamic sau pe timpul
pătrunderii acestuia la flancuri, prin intervale în spatele poziţiilor de
apărarea ale grupelor; cînd nu se organizează poziţii de tragere
vremelnice, din cele de rezervă se pot executa şi unele concentrări de
foc la distanţe mari.

122
 262. Poziţiile de tragere vremelnice se stabilesc cît mai aproape
de limita dinainte a apărării sau în faţa acesteia, pînă la 200 m depărtare
de poziţiile de tragere de bază.
De pe poziţiile de tragere vremelnice focul se execută pentru
inducerea în eroare a inamicului asupra dispunerii mijloacelor principale
de foc proprii, pentru participarea în concentrările de foc şi pentru
sprijinul cu foc al siguranţei de luptă (poziţiei înaintate).
263. Sectorul de concentrare a focului este suprafaţa sau
aliniamentul de tragere pe care se execută concentrarea focului
întregului armament principal (cel puţin 2/3 din acesta) al plutonului
asupra personalului inamicului (care va ocupa acea zonă sau se va
desfăşura pe acel aliniament).
264. Barajul general constă în concentrarea focului întregului
armament al plutonului pentru nimicirea sau respingerea inamicului care
atacă şi execută foc în limitele fîşiei de tragere a acestuia, iar în
adîncime pînă la distanţa maximă de 400 m faţă de limita dinainte a
apărării.
Pentru a asigura nimicirea inamicului în barajul general trebuie să
se realizeze o pînză de foc continuu cu densitatea de 7,5 lovituri pe
minut – aproximativ 2,5 gloanţe pe metru liniar pe minut.
Barajul general se obţine prin suprapunerea focului mai multor
categorii de armament pe aceeaşi porţiune de teren, pe toată durata
acţiunii inamicului.
Barajul general este unic, scop în care tot armamentul trebuie
pregătit să execute focul atît pe timp de zi cît şi pe timp de noapte sau în
alte condiţii de vizibilitate redusă.
265. Pentru nimicirea grupurilor izolate ale inamicului care
încearcă să cerceteze, să execute culoare prin baraje sau să pătrundă în
adîncimea apărării, în cadrul plutonului se destină mijloace de foc de
serviciu care trebuie să fie gata în permanenţă pentru deschiderea
focului din poziţiile de tragere vremelnice sau de rezervă.
266. Conducerea focului constă în pregătirea şi întrebuinţarea
cît mai eficace a tragerilor cu armamentul din înzestrare asupra
obiectivelor de pe direcţia de acţiune a plutonului în scopul nimicirii
inamicului şi cuprinde:
a) observarea cîmpului de luptă;
b) organizarea focului;

123
 c) darea misiunii de foc;
d) darea comenzii de deschidere a focului;
e) observarea efectului focului şi corectarea tragerii;
f) manevra focului (concentrarea, repartizarea şi transportul
acestuia);
g) controlul şi evidenţa consumului de muniţie.
267. Pe timpul pregătirii de foc a ofensivei de către inamic,
forţele proprii se protejează.
În cazul întrebuinţării de către inamic a armelor de distrugere în
masă, se execută determinarea şi înlăturarea efectelor acestora,
restabilirea comenzii, refacerea puterii de luptă a forţelor şi aplicarea
măsurilor de protecţie stabilite în zonele afectate.
268. După primirea misiunii, comandantul de pluton desfăşoară
activităţile conform prevederilor capitolului IV.
Dînd misiunile de luptă, comandantul de pluton precizează:
a) aliniamentele (sectoarele) pe care eşalonul superior execută
foc în sprijinul plutonului;
b) sectoarele de foc concentrat (cine participă şi semnalul de
deschidere a focului);
c) zona de angajare a inamicului;
d) aliniamentul barajului general şi al focului antiblindate;
e) aliniamentul de deschidere a focului de către mijloacele de
întărire (sprijin);
f) modul de asigurare a flancurilor şi intervalelor;
g) modul de executare a contraatacului;
h) semnalele de cerere, deschidere, transport, încetare a focului
şi de indicare a obiectivelor;
i) modul de sprijin al subunităţilor care se apără pe poziţia
siguranţei de luptă şi direcţia de repliere a acestora.

124
 269. Pentru observarea permanentă a acţiunilor inamicului şi
terenului în cadrul plutonului se numesc observatori, iar pentru
nimicirea elementelor izolate şi a grupurilor mici ale inamicului se
stabileşte armament de serviciu, care se dispune în poziţie de tragere
vremelnică sau de rezervă şi deschide focul la ordin sau uneori din
proprie iniţiativă.
270. Desfăşurarea luptei de apărare. Cînd inamicul începe
pregătirea de foc comandantul de pluton dă comanda (semnalul) “LA
ADĂPOST”, iar militarii plutonului, mai puţin cei de la armamentul de
serviciu, intră în şanţurile adăpost acoperite (adăpostirile sub parapet)
sau se adăpostesc pe fundul şanţurilor de tragere, fiind gata să ocupe
locaşurile şi să respingă atacul inamicului; echipajele permanente ale
TAB sau MLI/MLD îşi ocupă locul, în acestea, pe poziţia de rezervă.
După ce inamicul a declanşat atacul, pe măsură ce se apropie de
poziţia de apărare, armamentul de serviciu, cel de pe TAB sau
MLI/MLD, precum şi mitralierele, din amplasamentele de tragere
vremelnice, la semnalul comandantului de pluton (comanda
comandantului de grupă), participă cu foc în sectorul de concentrare a
focului, stabilit prin ordinul de acţiune, în zona de angajare şi barajul
general.
Modul de acţiune al militarilor plutonului pentru nimicirea
inamicului în faţa limitei dinainte a apărării şi a celui pătruns în
adîncime este cel descris în “Manualul grupei de infanterie”.

125
 Secţiunea a 3-a
Apărarea în sector
271. Una din tehnicile de acţiune în apărarea pe poziţii este
apărarea în sector.
Apărarea unui sector amplifică posibilităţile de luptă ale
plutonului de infanterie; această situaţie permite plutonului să lupte în
adîncimea sectorului, folosind subunităţi mici şi dispersate.
De regulă, plutonului de infanterie i se destină un sector în
interiorul dispozitivului de luptă al companiei (conform schemei);
comandantul de pluton poate destina fiecărei grupe un sector din
sistemul de foc al plutonului, acordîndu-le libertatea maximă de
executare a focului în acesta; comandantul de pluton trebuie să ţină
seama că în acest fel sprijinul de foc se va realiza numai la ordinul sau
la cererea sa.
Fiecare grupă execută recunoaşterea sectorului său de foc şi
identifică toate căile probabile de apropriere ale inamicului, punctele de
blocare, zonele de angajare (ambuscadă), obstacolele, punctele de
adunare şi reaprovizionare.
Comandantul de pluton aprobă poziţiile alese şi le introduce în
schema sa; stabileşte poziţiile de bază şi pe cele de rezervă ce vor fi
ocupate succesiv; dă instrucţiuni fiecărei grupe privind planul de
alarmare, punctele de regrupare şi alte informaţii în funcţie de situaţie.
Grupele trec la pregătirea apărării în sectoarele stabilite de
comandantul de pluton; în primul rînd ele pregătesc poziţiile de bază,
apoi pe cele vremelnice şi cele de rezervă; îşi îmbunătăţesc poziţiile în
măsura în care timpul le permite.
272. Cînd elementul de siguranţă semnalizează apropierea
inamicului, grupa ocupă poziţia de bază şi se pregăteşte să angajeze
inamicul; în momentul pătrunderii acestuia în zona de angajare
(ambuscadă) sau într-un punct de blocare, grupa iniţiază contactul
(ambuscada); aceasta duce lupta cu inamicul fără a se angaja decisiv;
ulterior grupele plutonului ocupă poziţii de apărare şi organizează
ambuscade în zonele pregătite; în funcţie de situaţie, comandantul
trebuie să planifice ruperea luptei, poziţiile de sprijin, folosirea fumului;
repetiţiile asigură succesul ruperii eficace a luptei, depinzînd de factorii
MITF-T; întreaga luptă se poate duce în acest mod; caracteristicile
situaţiei de luptă (tehnicile) includ următoarele:

126
 a) puterea de luptă a inamicului fiind diminuată, acesta va fi
obligat să reacţioneze la numeroasele ambuscade; plutonul va putea
executa contraatacuri puternice pentru a desăvîrşi nimicirea acestuia –
după ce comandantul de pluton, în prealabil, l-a regrupat şi l-a
reorganizat în punctul de regrupare stabilit;
b) avînd organizate ambuscade înaintate (la nivel echipă)
grupele plutonului vor putea menţine inamicul sub foc pînă ce
elementele acestuia vor intra în alte zone de ambuscadă din adîncimea
sectorului de foc; această tehnică distruge coeziunea inamicului şi este
eficace dacă ambuscadele nimicesc elementele sale de comandă;
c) se poate planifica focul din poziţii de tragere acoperite de-a
lungul unei rute bine stabilite pentru a produce pierderi mari inamicului.
Evacuarea răniţilor şi reaprovizionarea cu muniţie se execută cu
dificultate.
Secţiunea a 4-a
Apărarea mobilă
273. Apărarea mobilă, se execută în scopul nimicirii
inamicului prin acţiuni de tip ofensiv executate de către forţele de
angajare ulterioară (uneori rezerva) ale batalionului după înaintarea
controlată a inamicului pe un aliniament (poziţie) care îl face vulnerabil
loviturilor executate de apărător prin contraatacuri şi învăluire;
apărătorul pune accentul, în principal, pe înfrîngerea inamicului şi nu pe
menţinerea sau recîştigarea terenului pierdut.
Pentru desfăşurarea apărării mobile, se utilizează o combinaţie de
acţiuni de întîrziere, defensive şi ofensive, ceea ce presupune dispunerea
înaintată a unor forţe relativ mici si folosirea pe scară largă a manevrei,
focului şi obstacolelor pentru a prelua iniţiativa de la atacator după ce
acesta a intrat în sectorul apărat.
Mobilitatea forţelor proprii trebuie să fie cel puţin egală cu cea a
atacatorului.
Terenul ales trebuie să permită executarea acţiunilor manevriere.
Pregătirea şi desfăşurarea apărării mobile se realizează potrivit
prevederilor secţiunii 1 a prezentului capitol.

127
 Secţiunea a 4-a
Apărarea pe aliniamente intermediare
274. Apărarea pe aliniamente intermediare se organizează
atunci cînd inamicul dispune de o superioritate covîrşitoare în forţe şi
mijloace sau se găseşte într-o situaţie avantajoasă.
Scopul apărării, în acest caz, îl constituie cîştigarea de timp,
producerea de pierderi inamicului şi sustragerea forţelor proprii de sub
loviturile acestuia.
Intensitatea şi caracteristicile acţiunilor forţelor care se apără pe
aliniamente intermediare diferă de la un aliniament la altul, odată cu
mutarea efortului în cadrul acestora pînă pe aliniamentul final de apărare
şi alternează cu contraatacuri executate prin surprindere şi cu atacuri în
faţa limitei dinainte a forţelor proprii.
275. Aliniamentele de apărare se aleg de către eşaloanele
superioare plutonului în aşa fel încît forţele care le ocupă să aibă, pe cît
posibil, flancurile asigurate, să includă forme tari de teren, obstacole
naturale, iar terenul din adîncime să dispună de acoperirile necesare
desprinderii de inamic şi replierii în ascuns a forţelor pe următorul
aliniament de apărare.
Aliniamentele şi distanţa dintre acestea se stabilesc astfel încît,
inamicul care a reuşit să rupă apărarea organizată pe primul aliniament
să fie obligat să pregătească un nou atac pentru ruperea aliniamentului
următor.

128
 276. Pregătirea luptei de apărare pe aliniamente intermediare
de către plutonul de infanterie se execută conform precizărilor secţiunii
a 2-a a prezentului capitol, iar în desfăşurarea acesteia se combină
acţiunile de menţinere a poziţiei de apărare cu manevra din faţă către
adîncime, ripostele ofensive pentru desprinderea unor forţe din contact
cu inamicul, cu efectele focului cu mişcarea, folosirea ambuscadelor,
capcanelor, lucrărilor genistice realizate de forţele proprii sau alte forţe,
precum şi a cîmpurilor de mine antiblindate.
277. Ruperea luptei. Retragerea şi ocuparea aliniamentului
următor de către plutonul de infanterie se execută în mod diferit, în
funcţie de situaţia concretă existentă, astfel:
a) pe timp de zi şi sub presiunea inamicului sub sprijinul
focului artileriei, aruncătoarelor şi al unor subunităţi de acoperire
întărite cu mijloace destinate în acest scop de către comandantul
companiei;
b) pe timp de noapte sau în alte condiţii de vizibilitate redusă –
prin surprindere, cu majoritatea forţelor şi mijloacelor, sub sprijinul unei
părţi din transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă ale
infanteriei) proprii.
Ocuparea aliniamentului final se face succesiv, pe măsura
replierii subunităţilor de pe ultimul aliniament intermediar.
Secţiunea a 5-a
Retragerea
278. Retragerea se adoptă, temporar pentru scoaterea forţelor
de sub loviturile puternice ale inamicului şi punerii lor într-o situaţie
mai avantajoasă în adîncime, ocuparea unor poziţii favorabile ducerii
luptei sau regruparea acestora pe anumite direcţii în vederea îndeplinirii
altor misiuni; uneori, retragerea se poate executa şi pentru atragerea
inamicului pe direcţii nefavorabile desfăşurării forţelor sale principale,
mai ales a celor blindate şi nimicirea lor ulterioară.
Retragerea se execută numai la ordinul comandantului eşalonului
superior, în mod organizat, în ascuns şi cu rapiditate, de regulă, fără
desfăşurarea forţelor principale pe aliniamente intermediare, pînă la
aliniamentul final pe care urmează să se organizeze o apărare puternică
sau înapoia căruia să se concentreze noi forţe şi mijloace în scopul
îndeplinirii altor misiuni; desfăşurarea parţială sau totală a forţelor
principale este permisă numai pentru executarea unor lovituri asupra
inamicului care a reuşit să intercepteze căile de retragere şi pentru
129
nimicirea forţelor de desant aerian sau a forţelor aeromobile desantate
de inamic pe direcţiile de retragere.
279. Situaţiile cele mai caracteristice în care se execută
retragerea sunt: cînd forţele proprii au fost lovite puternic cu sisteme de
cercetare-lovire de înaltă precizie şi nu mai sunt posibilităţi de închidere
a breşei create; cînd inamicul a rupt apărarea pe un front larg şi pe o
mare adîncime reuşind să pătrundă cu forţe superioare în flanc şi
ameninţă spatele; cînd inamicul acţionează cu forţe superioare,
îndeosebi blindate, iar raportul de forţe este mult superior în favoarea
acestuia; pe timpul ofensivei cînd inamicul execută riposte ofensive
puternice; în cazul desfăşurării nefavorabile a luptei de întîlnire.

Secţiunea a 6-a
Apărarea în încercuire
280. Plutonul de infanterie acţionează în apărarea în
încercuire, de regulă, în cadrul eşalonului superior împreună cu alte
forţe, uneori independent, în una din următoarele situaţii: în apărare – pe
timpul executării contraatacului, al retragerii şi cînd se urmăreşte
menţinerea cu orice preţ a unor obiective importante; în ofensivă – ca
urmare a contraatacurilor şi loviturilor concentrice executate de către
inamic, pe timpul urmăririi, în urma luptei de întîlnire desfăşurată
nefavorabil pentru forţele proprii.
281. Scopul apărării în încercuire, de regulă, constă în:
menţinerea de lungă durată a unor raioane (obiective) importante;
polarizarea unor forţe numeroase ale inamicului şi producerea de
pierderi cît mai mari acestora; dispersarea forţelor inamicului şi slăbirea
puterii de luptă în adîncime; crearea condiţiilor în vederea executării cu
succes a acţiunilor viitoare.
Uneori, deşi există posibilitatea sustragerii forţelor de la
încercuire, acestea sunt lăsate preconceput să lupte astfel, cînd raioanele
respective au o importanţă vitală pentru desfăşurarea ulterioară a
acţiunilor, prezintă avantaje din punct de vedere al reliefului şi
resurselor economice, iar gruparea încercuită are posibilitatea să lupte
vreme îndelungată în aceste condiţii.

130
 Secţiunea a 7-a
Executarea contraatacului
282. Contraatacul este conceput şi planificat de eşaloanele
superioare şi constituie un moment important în desfăşurarea luptei de
apărare; pentru executarea acestuia comandantul foloseşte o parte sau
majoritatea forţelor aflate în apărare, pentru exploatarea situaţiilor
favorabile lovirii inamicului în locurile şi în momentele decisive şi
pentru înfrîngerea acestuia.
Prin declanşarea contraatacului, comandantul urmăreşte:
recucerirea terenului (poziţiilor) pierdut, izolarea şi nimicirea forţelor
inamicului sau orice altă acţiune care vizează restabilirea situaţiei
iniţiale.
Contraatacul se execută atunci cînd inamicul este pe punctul de a
fi oprit ori şi-a încetinit ritmul ofensivei (dispozitivul său este
dezorganizat şi slăbit), eşalonul doi (rezervele apropiate) al acestuia a
fost introdus în luptă sau este departe de eşalonul întîi (a fost lovit cu
aviaţia şi focul artileriei), iar folosirea forţelor din adîncime nu se poate
realiza în timp scurt.
Pentru pregătirea contraatacului, comandantul stabileşte: locul de
dispunere al forţelor de contraatac, drumurile şi căile de apropiere ce pot
fi folosite, valoarea sprijinului de foc necesar.
Forţele care contraatacă evită punctele tari ale inamicului,
ocupînd poziţii din care să poată ataca flancul şi spatele acestuia.
283. În apărarea pe poziţii comandantul foloseşte forţele de
angajare ulterioară şi rezerva în cooperare cu elementele statice ale
apărării (poziţiile de apărare sau punctele de întărire) pentru a diminua
elanul ofensiv al atacatorului şi a-i reduce avantajul numeric.
284. În apărarea mobilă comandantul anticipează pătrunderile
inamicului în adîncime şi foloseşte obstacolele şi poziţiile întărite pentru
a direcţiona şi controla aceste pătrunderi; el execută, de asemenea,
contraatacuri locale pentru a-l determina pe inamic să intre în
pătrunderile planificate de apărător sau pentru a-l induce în eroare
asupra dispozitivului de apărare.
Parte din elementele mobile ale apărării atrag inamicul, iar cele
statice îl fixează într-o zonă (raion) dinainte stabilită; ulterior, forţele de
lovire atacă şi nimicesc inamicul prin contraatac sprijinite cu toate
mijloacele la dispoziţie.

131
 Secţiunea a 8-a
Apărarea în cadrul luptei de întîlnire
285. Trecerea la apărare în cadrul luptei de întîlnire se
execută în situaţia cînd inamicul a devansat în desfăşurare forţele proprii
sau este superior în forţe şi mijloace; în acest caz, forţele proprii trec în
grabă la apărare pe aliniamentul atins sau pe un alt aliniament favorabil.
Scopul principal al trecerii la apărare în lupta de întîlnire îl
constituie împiedicarea inamicului de a-şi îndeplinii obiectivul.
În funcţie de situaţia concretă, comandantul plutonului trecut la apărare
poate urmări şi alte obiective, respectiv: cîştigarea de timp pînă la
sosirea forţelor principale ale companiei cu care să treacă, ulterior la
nimicirea inamicului prin acţiuni ofensive; producerea de pierderi cît
mai mari inamicului; menţinerea terenului ocupat.
Avînd în vedere caracterul de independenţă al luptei de întîlnire o
atenţie deosebită trebuie acordată protejării flancurilor şi evitării
încercuirii, scop în care se va căuta, pe cît posibil, ca acestea să se
sprijine pe forme tari de teren.
În funcţie de evoluţia situaţiei pe timpul desfăşurării luptei,
forţele plutonului aflat în apărare trebuie să fie în măsură să rupă lupta şi
să treacă la retragere, să asigure aliniamentul de atac al forţelor proprii
sosite în sprijin, ori să treacă la ofensivă împreună cu acestea.
Secţiunea a 9-a
Ambuscada
286. Ambuscada se execută la ordin sau din proprie iniţiativă,
cînd plutonul de infanterie acţionează independent sau izolat, ziua şi
noaptea, în condiţii grele de stare a vremii, în teren greu accesibil, în
locuri favorabile executării atacului prin surprindere, de la distanţă
mică.
Ambuscada constă în atacul surpriză dintr-o poziţie mascată
împotriva unui obiectiv (ţintă) static temporar sau în deplasare; sistemul
de foc se organizează combinat cu baraje, obstacole şi distrugeri.
287. Ambuscada se clasifică în funcţie de: timp (în grabă, din
timp); loc (punctuală, de suprafaţă); dispozitiv (liniar, în formă de L, V,
alte tipuri).
Ambuscada în grabă se organizează atunci cînd plutonul are
contact vizual cu forţele inamicului şi este exclusă posibilitatea
descoperirii de către acestea; comandantul, execută din timp pregătirea

132
ambuscadei, astfel încît echipele şi militarii să execute prompt
comenzile sau semnalele; de regulă, se prevede o variantă de acţiune de
rezervă pentru cazul în care inamicul detectează ambuscada înainte de
amplasarea dispozitivului şi deschiderea focului.
Ambuscada pregătită din timp este organizată şi condusă
împotriva unui obiectiv specificat şi cu o localizare cunoscută; pentru
planificarea acţiunii comandantul plutonului trebuie să cunoască
valoarea şi modul de acţiune al inamicului, precum şi armamentul şi
tehnica de care acesta dispune.
Ambuscada punctuală constă în dispunerea forţelor şi executarea
atacului într-un singur sector de nimicire (distrugere) a inamicului,
tehnicii şi armamentului acestuia.
Ambuscada de suprafaţă presupune desfăşurarea atacului surpriză
în două sau mai multe sectoare de nimicire, succesiv, sau simultan.
Ambuscada liniară reprezintă atacul surpriză împotriva
inamicului avînd elementele dispuse de aceeaşi parte, paralel cu direcţia
de înaintare a acestuia, încadrînd inamicul prin foc din flancuri; acest tip
de ambuscadă se adoptă, de regulă, în teren care diminuează
posibilităţile de manevră ale inamicului sau în teren deschis care asigură
mijloace naturale de blocare a acestuia, în sectorul (zona) de nimicire
(distrugere).
Ambuscada în formă de “L (V)” presupune dispunerea
elementului de asalt în lungul laturii mari a L-ului (unei laturi a V-ului),
iar a elementului de sprijin pe latura mică într-un unghi drept (pe
cealaltă latură a V-ului); comandantul plutonului stabileşte limita de
avansare a elementului de asalt şi limite de încetare a focului pentru
celelalte; acest tip de ambuscadă se poate adopta pe o curbă pronunţată a
unui drum, potecă sau rîu.
288. Comandantului plutonului care execută ambuscada i se
indică:
a) reperele (numerotarea şi distanţele pînă la acestea);
b) natura, valoarea şi posibilităţile inamicului care acţionează în
direcţia ambuscadei;
c) raionul (locul) unde se organizează ambuscada;
d) compunerea şi misiunile echipelor, locul în dispozitiv şi
modul de acţiune;
e) lucrările genistice, barajele şi obstacolele ce se execută;
f) cînd trebuie să fie gata pentru acţiune;
g) raionul (locul) de regrupare după executarea ambuscadei;
133
 h) ce misiuni urmează a îndeplini ulterior şi modul de
menţinere a legăturii.
Pentru îndeplinirea misiunii comandantul de pluton trebuie să
acorde atenţie următoarelor probleme:
a) cunoaşterea situaţiei şi a intenţiei inamicului ce urmează a fi
nimicit în ambuscadă;
b) recunoaşterea amănunţită a locului unde va pregăti
ambuscada şi a căilor ce duc spre acesta;
c) organizarea minuţioasă a sistemului de baraje şi distrugeri;
d) constituirea dispozitivului de luptă, executarea mascării
acestuia, precum şi realizarea conducerii.
289. Locul pentru executarea ambuscadei trebuie corespundă
următoarelor caracteristic:
a) să ofere condiţii pentru intrarea, dispunerea şi executarea
manevrei şi ieşirea mascată a echipelor;
b) să asigure observarea la distanţe mari;
c) să reducă posibilităţile inamicului de a se desfăşura pentru
luptă;
d) să asigure cîmp de vedere şi de tragere, executarea focului de
flanc şi încrucişat combinat cu baraje explozive şi neexplozive.
290. Dispozitivul de luptă al plutonului, constituit în funcţie de
natura şi valoarea probabilă a inamicului, de proprietăţile terenului şi
misiunea primită, cuprinde, de regulă, elemente de asalt (blocare, atac),
de sprijin, de observare şi siguranţă.
În toate situaţiile dispozitivul de luptă trebuie să permită
întrebuinţarea mijloacelor de foc ale plutonului pentru lovirea simultană
a inamicului, să asigure condiţii pentru executarea manevrei şi
concentrarea focului în scopul intensificării atacului pînă la nimicirea
completă a acestuia.
Uneori, cînd inamicul este inferior şi foloseşte armament cu
caracteristici necunoscute, ambuscada se execută fără foc şi prin
surprindere; plutonul se dispune într-un loc mascat, iar în momentul
intrării inamicului în locul ambuscadei execută un salt hotărît şi prin
lupta corp la corp nimiceşte personalul, ia prizonieri, capturează modele
de armament, se regrupează şi se înapoiază în locul ordonat.

134
 291. Pe timp de noapte sau în alte condiţii de vizibilitate redusă,
militarii plutonului acţionează pe jos, TAB sau MLI/BMD, iar
mijloacele de întărire se dispun cît mai aproape de căile de deplasare
probabile ale inamicului, de regulă, pe o singură parte a comunicaţiei,
pentru a evita lovirea personalului şi tehnicii militare proprii cu focul
armamentului instalat pe acesta.
292. Inamicul se nimiceşte din momentul intrării forţelor
principale în ambuscadă.
Elementele destinate pentru blocare angajează capul şi coada
coloanei inamicului prin foc, interzicînd ieşirea acestuia din ambuscadă,
concomitent cu deschiderea simultană a focului de către toate echipele şi
cu toate categoriile de armament; cînd s-au creat condiţii avantajoase,
sub acoperirea focului grupei (echipei) de sprijin, celelalte elemente
execută un atac rapid pentru nimicirea completă a inamicului, apoi se
regrupează şi se deplasează în raionul stabilit.
După îndeplinirea misiunii, în raport cu situaţia de luptă, plutonul
părăseşte locul ambuscadei, în ascuns, pe itinerarul recunoscut din timp,
urmînd să îndeplinească alte misiuni.
Secţiunea 10-a
Capcana
293. Capcana se execută pe baza planului eşalonului superior
sau din proprie iniţiativă, de regulă, în apărare: în faţa limitei dinainte,
pe limita dinainte, în adîncimea apărării, la flancuri şi în intervale,
precum şi pe teritoriul ocupat de inamic.
Capcana se realizează în funcţie de: forţele şi mijloacele la
dispoziţie; forţele şi tehnica inamicului ce urmează a fi scoase din luptă;
avantajele terenului; timpul la dispoziţie; cantitatea de mijloace
neexplozive şi explozive din înzestrare şi din zona acţiunilor de luptă.
Lucrările se execută pe aliniamente, direcţii, sectoare sau fîşii din
teren, se asigură cu foc, se supraveghează de pluton şi se verifică la
orele stabilite în planul de acţiune al eşalonului superior.
Inamicul poate intra în capcană ca urmare a nedescoperirii
sistemului de lucrări sau este atras prin acţiuni înşelătoare, precum şi
prin diferite indicatoare şi informaţii false care să canalizeze acţiunile
forţelor acestuia în raionul capcanei.

135
 294. Plutonul poate organiza capcana într-o fîşie cu o dezvoltare
frontală de 2-4 km şi o adîncime de 1-2 km.
Pentru a cuprinde întreaga suprafaţă de teren pe care este
organizată capcana plutonul adoptă un dispozitiv de luptă neuniform
compus din: 1-2 posturi de observare, 1-2 echipe de siguranţă şi sprijin,
1-2 echipe de atac şi captură, 1-2 posturi de pîndă, şi 1-2 posturi de
pază.
Elementele de dispozitiv se dispun pe unul sau mai multe
aliniamente, pe înălţimi dominante şi acoperite, la distanţe care să
asigure continuitatea observării, legătura de foc şi sprijinul reciproc.
Posturile de observare se dispun la flancuri şi înapoia primului
aliniament de capcane; acestea supraveghează permanent sistemul de
lucrări şi înştiinţează comandantul şi celelalte elemente despre apariţia
inamicului.
Echipele de siguranţă şi sprijin se dispun central şi înapoi, la
distanţa de unde pot apăra cu foc obiectivul şi sprijini acţiunea echipelor
de atac şi captură.
Echipele de atac şi captură se dispune aproape de obiectiv, într-
un loc din care să poată interveni rapid pentru capturarea inamicului sub
sprijinul focului celorlalte elemente de dispozitiv.
Posturile de pîndă se dispun în faţa primului aliniament de lucrări
la 150-200 m şi acţionează numai pe timpul nopţii pentru a descoperi
apropierea inamicului de locul capcanei.
295. Plutonul execută lucrările genistice, instalează cîmpurile de
mine antiblindate şi dispozitivele special realizate pentru sistemul de
lucrări din compunerea capcanei.
Comandantul de pluton fixează locul şi ordonă executarea
lucrărilor genistice, organizează sistemul de foc, asigură mijloacele de
legătură pentru fiecare element al subunităţii, stabileşte semnalele de
recunoaştere şi numeşte grupa care să atragă inamicul în capcană.
296. Inamicul pătruns în capcană este capturat, dezarmat şi
evacuat potrivit ordinului eşalonului superior.
Dacă inamicul pătruns în capcană ripostează cu foc, acesta va fi
nimicit de către echipele de atac şi captură; totodată comandanţii iau
măsuri să evite surprinderea forţelor şi mijloacelor proprii de către
rezervele inamicului trimise în sprijinul celor căzute în capcană.

136
 Capitolul XXI
PARTICULARITĂŢI ALE LUPTEI DE APĂRARE
Secţiunea 1
Apărarea în localităţi (mediul urban)
297. Localităţile, dispunînd de construcţii simple sau cu multe
etaje, din diferite materiale de construcţii rezistente (unele cu lucrări
subterane), se pregătesc (adaptează) ca lucrări de fortificaţii, completate
cu baraje explozive şi neexplozive, astfel încît să permită organizarea
unei apărări ferme, capabilă să reziste timp îndelungat acţiunilor
inamicului.
Localităţile (oraşele, comunele, satele), întreprinderile şi celelalte
unităţi economico-sociale, constituie un factor esenţial în îndeplinirea
misiunilor de către pluton.
Detaliile privind factorii care trebuie luaţi în considerare pentru
organizarea apărării în localităţi sunt prevăzute în “Manualul grupei de
infanterie” capitolul XXII.
298. Plutonul apără un punct de sprijin care cuprinde, de regulă,
o parte dintr-o clădire mai mare, sau un parc, un loc viran, o intersecţie
de străzi, o parte dintr-o intersecţie (zonă, platformă industrială);
plutonul poate fi întărit cu 1-2 tunuri (autotunuri), 1-3 tancuri, 1-2
aruncătoare de grenade antiblindate şi 1-2 aruncătoare de flăcări.
299. După ce comandantului plutonului i se repartizează o
clădire mare sau mai multe clădiri mici de apărat, acesta execută
următoarele activităţi:
a) ia măsuri pentru amenajarea clădirii (clădirilor) şi pentru
apărarea circulară a acesteia;
b) organizează observarea şi sistemul de foc, punînd accent pe
focul încrucişat de-a lungul străzilor, focul etajat, focul pumnal şi pe
folosirea grenadelor defensive şi antiblindate;
c) creează în clădire rezerve de muniţii (îndeosebi de grenade
defensive şi antiblindate), alimente, materiale sanitare şi apă potabilă,
precum şi materiale de stins incendii;
d) pregăteşte 1-3 amplasamente de tragere pentru fiecare mijloc
de foc şi căi ascunse pentru executarea manevrei TAB sau MLI/BMD
prin curţi, spărturi în zidurile împrejmuitoare şi în pereţii clădirilor
pentru executarea focului;

137
 e) stabileşte măsuri concrete pentru stingerea incendiilor
provocate de inamic în clădiri sau în afara lor;
f) asigură TAB sau MLI/BMD împotriva acţiunilor mijloacelor
blindate;
g) stabileşte măsuri concrete pentru conducerea focului şi a
echipelor.
300. Amenajarea clădirii (clădirilor) pentru apărare constă în
consolidarea pereţilor, planşeelor, blocarea ferestrelor şi uşilor cu
cărămizi sau saci cu nisip (pămînt), crearea de creneluri şi ambrazuri
pentru mijloacele de foc, executarea de spărturi în ziduri şi în planşee
pentru observare şi legătură între etaje, amenajarea a 2-3 ieşiri de
urgenţă, precum şi a demisolurilor rezistente ca adăposturi, minarea
intrărilor, interioarelor clădirii, obiectelor din jurul acesteia, din curţi şi
grădini, blocarea (minarea) gurilor de canal, pregătirea teraselor
(acoperişurilor) pentru lupta antidesant.
Pentru stingerea incendiilor se pregătesc căngi sau răngi, găleţi şi
alte unelte; clădirea se curăţă de obiectele uşor inflamabile, pardoselile
se acoperă cu nisip şi se creează rezerve de apă şi de nisip.
Clădirile incluse în punctul de sprijin al plutonului trebuie să aibă
legătură de foc între ele şi să fie unite printr-un şanţ de comunicaţie.

Căile de acces se acoperă cu baraje; în intervalele dintre

subunităţi se construiesc baraje antiblindate şi antiinfanterie.
301. Sistemul de foc se pregăteşte în primul rînd, avînd în
vedere ieşirile spre inamic, pe cîteva etaje, astfel încît toate căile de
acces spre punctul de sprijin al plutonului situat în clădire (clădiri) să fie
observate şi bătute cu foc de flanc şi încrucişat; în mod obligatoriu la
etajele superioare se instalează observatori.
Mitralierele şi aruncătoarele de grenade ale plutonului se
instalează de regulă la parter sau în intervalele dintre clădiri.
Plutonul de infanterie execută foc cu întregul armament pentru
nimicirea inamicului pe căile de acces şi pentru interzicerea infiltrării
acestuia în adîncime; mijloacele de foc instalate la etajele superioare ale
clădirii (clădirilor) de la marginea localităţii şi de pe TAB sau
MLI/BMD execută focul şi asupra rezervelor inamicului care se apropie
de localitate.

138
 302. Inamicul pătruns în clădiri se nimiceşte cu foc executat de
la mică distanţă, mijloace explozive, grenade de mînă, prin lupta corp la
corp; lupta se duce pentru menţinerea fiecărui etaj şi a fiecărei încăperi.
Blindatele inamicului se nimicesc cu focul mijloacelor
antiblindate şi îndeosebi prin acţiunea militarilor pregătiţi special în
acest sens.
Cînd plutonul a fost izolat de forţele proprii, comandantul
acestuia trebuie să organizeze şi să ducă lupta în încercuire, menţinînd
cu dîrzenie clădirea pregătită pentru apărare; pentru revenirea la forţele
proprii plutonul va folosi cu precădere reţeaua subterană de canalizare,
desprinzîndu-se de inamic, la ordinul eşalonului superior.
Secţiunea a 2-a
Apărarea pe un curs de apă (canal)
303. Apărarea pe un curs de apă (canal) se organizează, de
regulă, pe malul propriu; cînd este necesar să se menţină un cap de pod
pe malul opus apărarea se organizează pe ambele maluri; plutonul care
acţionează în capul de pod, pregăteşte punctul de sprijin pe unul din cele
două maluri.
Pe porţiunile unde malul propriu este dominant, limita dinainte a
apărării se fixează cît mai aproape de malul apei, iar pe cele dominate se
retrage mai în adîncime, pe un aliniament favorabil (lăsîndu-se pe malul
propriu elemente de siguranţă), care să permită menţinerea cursului de
apă sub bătaia focului armamentului de infanterie.
304. Pentru organizarea apărării pe un curs de apă comandantul
de pluton este obligat:
a) să studieze panta, traseul malurilor, caracteristicile cursului
de apă (lăţimea, adîncimea, viteza curentului, vadurile, natura fundului
acestuia);
b) să organizeze observarea vadurilor, trecerilor şi a altor
locuri favorabile ce pot fi folosite de către inamic pentru trecere şi să
desemneze mijloace de foc pentru apărarea acestora;
c) să pregătească sistemul de foc care să asigure executarea
focului concentrat şi razant la suprafaţa apei, în porţiunile favorabile
trecerii inamicului;
d) să stabilească poziţiile de tragere ale TAB sau MLI/BMD pe
direcţia probabilă de forţare a inamicului cu mijloace de trecere
autopropulsate;

139
 e) să ia măsuri pentru adunarea mijloacelor de trecere locale pe
malul propriu şi să le pună sub pază.
Plutonul organizează apărarea, de regulă, în cadrul companiei; iar
în unele situaţii poate acţiona şi independent organizînd apărarea unei
treceri permanente peste cursul de apă sau ca element de siguranţă pe
mal pentru forţele care se apără cu limita dinainte a apărării mai în
adîncime.
305. Pe timpul apropierii inamicului pe căile de acces spre
cursul de apă, mitralierele deschid focul concentrat la distanţa bătăii
eficace, cu scopul de a-i produce pierderi, a-i încetini deplasarea şi a-l
forţa să se desfăşoare prematur.
Elementele de cercetare şi grupurile mici ale inamicului care se
apropie de cursul de apă sunt nimicite cu focul armamentului de serviciu
din poziţiile de tragere vremelnice sau de rezervă.
Cînd inamicul a început forţarea cursului de apă plutonul de
infanterie trebuie să-l nimicească cu focul întregului armament din
poziţiile de tragere de bază, interzicîndu-i debarcarea pe malul propriu;
inamicul care a trecut este nimicit cu focul concentrat al tuturor
categoriilor de armament.
306. La organizarea sistemului de foc trebuie să se ţină seama de
următoarele:
a) cîmpul de vedere şi de tragere este limitat de malurile
canalelor şi digurilor, ceea ce favorizează apropierea inamicului
neobservat şi fără a putea fi bătut cu foc;
b) se impune organizarea unei observări minuţioase din puncte
favorabile dispuse pe înălţimi, clădiri, coşuri de fabrică şi în copaci;
c) barajul general este fracţionat în raport cu orientarea
canalelor şi digurilor;
d) unele lucrări de irigaţii pot fi folosite ca poziţii de tragere
pentru o parte din mijloacele de foc;
e) concentrarea focurilor se execută îndeosebi la punctele
obligate de trecere pentru canalele largi.
Pentru a reduce spaţiile moarte şi fracţionarea focului în barajul
general unele mijloace de foc din compunerea plutonului (mitraliere,
puşti mitralieră) pot primi misiunea să execute focul pumnal, încrucişat,
oblic şi chiar etajat sau de flanc în lungul digurilor, canalelor şi a altor
lucrări de irigaţii; atenţie deosebită trebuie acordată creării pungilor de
foc la punctele obligate de trecere.
140
 307. La amenajarea genistică a poziţiei de tragere trebuie să se
ţină seama de existenţa şi orientarea jgheaburilor, conductelor şi
adîncimea la care se află pînza de apă freatică.
Secţiunea a 3-a
Apărarea pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate redusă
308. În orice situaţie apărarea trebuie să fie pregătită pentru
lupta pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate redusă.
La organizarea apărării pe timp de noapte comandantul de pluton
trebuie să ţină seama de faptul că:
a) observarea terenului, descoperirea şi indicarea obiectivelor
sunt îngreuiate;
b) se reduce eficacitatea focului tuturor categoriilor de
armament;
c) orientarea, conducerea echipelor şi a focului, menţinerea
legăturii, executarea lucrărilor genistice şi aprovizionările de orice fel se
realizează cu mai multă greutate;
d) întunericul şi alte condiţii de vizibilitate redusă favorizează
apropierea în ascuns a inamicului şi măresc pericolul de infiltrare a
acestuia prin intervale.
309. Mijloacele de foc de serviciu, deschid focul din proprie
iniţiativă sau la ordin, în momentul cînd inamicul a trecut la atac.
Grupurile mici ale inamicului se nimicesc de către mijloacele de
foc de serviciu şi cele dispuse în poziţii de tragere vremelnice.
Forţele principale ale inamicului se resping cu foc executat prin
surprindere cu toate categoriile de armament; atenţie deosebită se acordă
apărării căilor favorabile de apropiere a inamicului, în special a
blindatelor; inamicul pătruns în punctul de sprijin este nimicit prin foc şi
contraatac.
Contraatacul se execută prin surprindere de regulă, fără pregătire
de foc; în pregătirea acestuia, o atenţie deosebită se acordă organizării
deplasării, iluminării terenului, iar pe timpul executării lui – ieşirii
forţelor pe aliniamentul ordonat, menţinerii direcţiei de contraatac şi
cooperării.
Mijloacele de foc dispuse în poziţii de tragere vremelnice trec în
ascuns pe poziţiile de bază, înainte de a se lumina, de regulă, la ore
diferite de la o zi la alta.

141
 310. Comandantul de pluton, încă de pe timp de zi, trebuie să ia
următoarele măsuri:
a) să organizeze observarea cîmpului de luptă;
b) să indice locul de dispunere a observatorilor, pîndelor şi
misiunile acestora;
c) să organizeze sistemul de foc şi să pregătească armamentul
pentru trageri pe timp de noapte (stabilirea înălţătoarelor, reperelor
vizibile şi azimuturilor);
d) să pregătească aparatele de vedere pe timp de noapte,
mijloacele de iluminare şi să precizeze modul de folosire a acestora;
e) să stabilească mijloacele de foc de serviciu şi locul unde să
fie amplasate;
f) să precizeze sectoarele şi porţiunile de teren din faţă şi de la
flancuri unde să pregătească direcţii (sectoare) suplimentare de tragere;
g) să ia măsuri pentru respectarea cu stricteţe a regulilor de
mascare.
La căderea întunericului, militarii de pe limita dinainte a apărării
trebuie să fie gata de luptă, iar mijloacele de foc de serviciu să ocupe
poziţiile de tragere vremelnice.
În faţă şi la flancurile descoperite se trimit posturi de observare-
ascultare (pînde) care se instalează, de regulă, în apropierea barajelor şi
au misiunea să descopere şi să semnaleze încercările inamicului de a
ataca prin surprindere.
311. În zorii zilei, mijloacele de foc care au fost dispuse în
poziţii de tragere vremelnice sau de rezervă, precum şi militarii din
posturile de observare-ascultare (pîndă, patrule) revin în ascuns pe
poziţiile de tragere de bază.
Secţiunea a 4-a
Apărarea pe timp de iarnă
312. Schimbarea bruscă a temperaturii şi grosimea stratului de
zăpadă, existenţa gheţii şi poleiului pe drumuri (poteci), iar în munţi şi
pe pantele stîncoase, precum şi căderea precipitaţiilor diferite (ninsoare,
lapoviţă, ploaie) au o mare influenţă asupra militarilor, funcţionării
armamentului şi motoarelor, precum şi asupra pregătirii şi ducerii
acţiunilor, îngreunînd traiul şi lupta subunităţilor.
Limita dinainte a apărării se alege, de regulă, înapoia obstacolelor
greu accesibile pentru blindate şi infanteria inamicului (rîpe, cursuri de
apă şi lacuri cu maluri abrupte, mlaştini); pe drumuri şi căile de acces
142
către acestea se instalează cîmpuri de mine antiblindate şi alte baraje
genistice.
Atenţie deosebită se acordă: măsurilor de prevenire a degerării
personalului şi avariilor la TAB sau MLI/MLD (prin îngheţarea apei în
sistemul de răcire); amenajării punctelor de încălzire (unde militarii pot
servi ceaiuri calde) şi înlocuirii periodice a militarilor care se găsesc pe
poziţie, în misiuni de cercetare şi siguranţă; asigurării la timp a
personalului cu îmbrăcăminte călduroasă, costume de mascare, hrană
caldă, ceai şi dispunerea în adăposturi.
313. Comandantul de pluton trebuie să asigure:
a) funcţionarea permanentă a armamentului, tehnicii militare şi
mijloacelor de protecţie;
b) posibilitatea de a folosi în orice moment lucrările de apărare,
prin curăţirea de zăpadă a tranşeelor, şanţurilor de comunicaţie,
poziţiilor de tragere ale armamentului, a crenelurilor (ambrazurilor) şi
vizoarelor din pereţii laterali ai TAB sau MLI/MLD din cadrul punctului
de sprijin;
c) consolidarea taluzurilor şanţurilor de comunicaţie şi scurgerea
apei pe timpul dezgheţului;
d) realizarea observării circulare pentru a nu permite infiltrarea
elementelor de cercetare şi a detaşamentelor de întoarcere pe schiuri ale
inamicului;
e) acordarea primului ajutor şi evacuarea răniţilor în timp scurt;
executarea unui control riguros asupra îndeplinirii serviciului pe poziţii
(îndeosebi noaptea, pe viscol şi ninsoare abundentă) şi asigurarea
încălzirii periodice a militarilor;
f) amenajarea adăpostului pentru încălzire şi luarea măsurilor
pentru prevenirea incendiilor în acestea.
314. Mascarea se realizează prin folosirea costumelor de
mascare de iarnă, acoperirea cu zăpadă a urmelor rămase de la trageri şi
de la pîrtiilor nou deschise.
Dacă stratul de zăpadă este mic, şanţurile de tragere şi celelalte
lucrări de amenajare genistică se sapă în pămînt şi se maschează cu
zăpadă, dacă stratul de zăpadă este mare se execută în aceasta.
Pentru menţinerea stabilităţii apărării, în caz de dezgheţ se
execută şanţuri pentru scurgerea apei şi gropi colectoare în locurile
inundabile, se consolidează taluzurile tranşeelor şi şanţurilor de

143
comunicaţie, iar TAB sau MLI/MLD se dispune pe podine, se
protejează armamentul şi tehnica militară împotriva apei şi noroiului.
Secţiunea a 5-a
Apărarea în pădure
315. Terenul împădurit oferă posibilităţi multiple plutonului
pentru pregătirea unei apărări puternice, cu forţe şi mijloace puţine,
precum şi pentru organizarea traiului şi luptei în condiţii de izolare pe o
durată de timp mare.
În pădure plutonul apără un punct de sprijin pentru a interzice,
de regulă, un drum, culoar sau o poiană, precum şi alte direcţii pe unde
pot înainta blindatele şi infanteria inamicului; acestea se interzic cu
focul întregului armament, îndeosebi cel antiblindate şi cu baraje
genistice; ieşirile din pădure trebuie folosite pentru executarea focului
de flanc şi încrucişat.
În lungul drumurilor, potecilor şi culoarelor se execută abatize şi
baraje antiblindate şi antiinfanterie, se pregătesc ambuscade, cîmpuri de
mine antiblindate şi capcane.
316. TAB sau MLI/MLD care acţionează în dispozitivul de
luptă al plutonului se folosesc pentru executarea tragerilor prin ochire
directă la distanţa eficace sau, uneori, din poziţii pregătite din timp;
amplasamentele de tragere ale acestora se apără cu foc de infanterie şi
cu baraje.
317. Pe timpul ducerii luptei de apărare în pădure, plutonul
acţionează, de regulă, în cadrul companiei, iar în unele situaţii poate
desfăşura acţiuni de luptă independent sau izolat; în aceste situaţii
comandantul de pluton este obligat:
a) să organizeze observarea şi apărarea circulară;
b) să organizeze sistemul de foc combinat cu baraje şi obstacole
în funcţie de particularităţile terenului, astfel încît acestea să fie flancate
cu foc;
c) să cureţe terenul pentru a îmbunătăţii condiţiile de observare
şi de executare a focului în faţa poziţiei de apărare a plutonului, fără a
dăuna mascării;
d) să ia măsuri contra incendiilor.
318. Cînd apărarea se organizează pe marginea pădurii limita
dinainte a apărării plutonului este retrasă în interior sau dispusă şi
organizată în faţa acesteia la 200-300 m. Pe marginea pădurii se trimite
144
siguranţa nemijlocită şi se organizează poziţii de tragere vremelnice
pentru armamentul principal.
319. Lupta în pădure se duce la mică distanţă, folosind pe scară
largă acţiuni tip ambuscadă şi contraatacuri cu subunităţi mici (grupe).
Elementele de cercetare ale inamicului se nimicesc cu focul
armamentului greu de infanterie, al TAB sau MLI/MLD dispuse pe
marginea pădurii, precum şi cu focul armamentului individual.
Incendiile produse pe timpul ducerii luptei de apărare în pădure
de către plutonul de infanterie, se sting cu mijloacele la dispoziţie sau cu
cele existente în zonă.
T i t l u l VIII
ACŢIUNILE PLUTONULUI DE INFANTERIE DESTINAT CA
PATRULĂ
Capitolul XXII
GENERALITĂŢI
320. Misiunile, principiile organizării, pregătirii şi executării
unei patrule, la nivel pluton sunt aceleaşi ca în cazul grupei de infanterie
(„Manualul grupei de infanterie”, titlul IX) cu următoarele deosebiri:

a) comandantul de pluton numit comandant de patrulă va primi

ordinul de la eşalonul superior şi va organiza, pregăti şi conduce
acţiunile acesteia;
b) organizarea patrulei pe echipe poate fi realizată din
personalul întregului pluton, nefiind obligatorie respectarea organizării
pe grupe a plutonului;
c) locţiitorul comandantului de pluton va executa antrenamente
cu patrula, înainte de misiune, în timp ce comandantul de pluton va
pregăti misiunea;
d) comandantul de pluton va raporta comandantului de
companie, sau ofiţerului din cadrul compartimentului S2 rezultatele
misiunii.

145
 Capitolul XXIII
PATRULA DE LUPTĂ
321. Patrula de luptă se execută pentru a nimici şi captura
militari sau echipament, distruge obiective importante din dispozitivul
inamicului sau pentru hărţuirea acestuia; de regulă, patrula de luptă
poate executa siguranţa pentru un eşalon superior; ea poate primii în
întărire o echipă de cercetaşi de geniu, iar în sprijin pînă la un pluton
aruncătoare.
Tehnicile de luptă pe care le poate folosi patrula de luptă sunt
ambuscada şi raidul.
322. Organizare. Pe lîngă elementele comune, patrula de luptă
poate avea în compunere următoarele:
a) echipa de atac (asalt) – de valoare grupă de infanterie, care
vor cuceri, vor asigura obiectivul şi vor proteja echipele speciale pînă ce
acestea îşi vor executa misiunile specifice lor; comandantul patrulei va
conduce aceste echipe;
b) echipa de siguranţă – de valoare pînă la o grupă de
infanterie, va face siguranţa în sectoarele periculoase a punctului de
regrupare, va izola obiectivul şi va sprijinii retragerea plutonului, odată
ce acesta şi-a îndeplinit misiunea asupra obiectivului; această echipă
poate fi împărţită pe elemente de siguranţă, fiecare cu misiunile sale
specifice;
c) echipa de suport (sprijin) – de valoare pînă la o grupă de
infanterie va asigura sprijinul cu foc direct şi din poziţii de tragere
acoperite a celorlalte echipe (în special a echipei de atac);
d) echipa de înlăturare a obstacolelor şi distrugerilor – se
constituie din militarii specializaţi sau la nevoie din cei ai echipei de
atac, care în prealabil au fost instruiţi în vederea executării misiunii
respective; această echipă va crea culoare în obstacolele existente la
obiectiv şi va distruge echipamentul, vehiculele sau alte componente ale
obiectivului prin plasarea şi iniţierea încărcăturilor explozive;
e) echipa de căutare – formată din 2-4 militari din echipa de
asalt, se constituie în vederea scotocirii clădirilor şi cazematelor din
obiective, a tunelurilor precum şi capturării de personal, documente sau
echipament ale inamicului.

146
 323. Comandantul patrulei este obligat: să precizeze misiunile
specifice pentru fiecare element sau echipă şi să verifice înţelegerea
acestora; să stabilească cine va conduce fiecare echipă existentă sau care
se constituie pe timpul misiunii.
324. Comandantul patrulei trebuie să ţină cont de necesităţile
care garantează succesul atacului asupra obiectivului, posibilităţile
asigurării sprijinului cu foc şi de realizare a siguranţei pe timpul
misiunii.
Pentru atacul asupra obiectivului comandantul de patrulă va
analiza:
a) acţiunile necesare executării atacului asupra obiectivului,
mărimea acestuia, cunoaşterea sau anticiparea compunerii şi dispunerii
inamicului din obiectiv şi din aproprierea acestuia;
b) armamentul avut la dispoziţie, tipul şi volumul misiunilor de
foc necesare realizării sprijinului;
c) necesităţile privind realizarea siguranţei de-a lungul căilor de
comunicaţie, zonelor periculoase (descoperite), punctului de regrupare,
direcţiilor cele mai probabile de apropiere ale inamicului care intervine
la obiectiv sau oriunde situaţia o impune.
325. Dacă comandantul are suficiente informaţii privind
obiectivul şi terenul din zona de acţiune, iar timpul avut la dispoziţie nu
este suficient pentru executarea recunoaşterii, atunci el poate folosi
macheta terenului sau a obiectivului pentru darea ordinului de acţiune (o
variantă de ordin de acţiune este prezentată în anexa nr. 2).
Dacă dispune de timp suficient comandantul patrulei execută
recunoaşteri, scop în care va constitui o echipă de recunoaştere compusă
din: comandantul patrulei, comandantul echipei de suport (sprijin),
comandantul echipei de siguranţă, comandantul echipei de înlăturare a
obstacolelor şi 2 militari din echipa de atac (asalt); această echipă se va
deplasa în raionul de acţiune (la obiectiv), iar comandantul va preciza în
teren, comandanţilor fiecărui element poziţiile, sectoarele de tragere,
locul culoarului, locul obstacolelor, zonele periculoase, zonele de
siguranţă, itinerarele de deplasare şi regrupare, locul punctului de
regrupare.

147
 326. Pe timpul executării recunoaşterii, plutonul de infanterie
sub comanda locţiitorului comandantului de pluton se dispune într-o
poziţie acoperită, realizează siguranţa nemijlocită şi execută activităţile
de pregătire a misiunii în condiţiile respectării regulilor de mascare
(limitarea traficului radio, a zgomotelor şi a efectelor luminoase).
327. Echipa de siguranţă se dispune într-un punct de observare
(P.O.) şi execută observarea terenului şi inamicului raportînd datele noi
obţinute comandantului patrulei; după executarea recunoaşterii această
echipă va rămîne în punctul de observare pînă la ridicarea ei de către
echipa de atac.
328. După executarea recunoaşterii, echipa destinată în acest
scop revine în cadrul plutonului, iar comandantul de pluton completează
planul de acţiune şi emite ordinul de acţiune.
329. În scopul infiltrării în dispozitivul inamicului comandantul
patrulei execută următoarele:
a) deplasează plutonul în apropierea aliniamentului de contact
şi organizează observarea şi ascultarea inamicului şi terenului de pe
direcţia de infiltrare;
b) stabileşte legătura cu comandantul subunităţii de la contact,
se informează asupra ultimelor modificări survenite în dispozitivul şi
compunerea inamicului de pe direcţia de infiltrare şi stabileşte modul de
cooperare pe timpul infiltrării (pentru intrarea în dispozitivul propriu);
c) completează planul de acţiune cu noile date obţinute şi dă
ordinul de acţiune;
La momentul oportun (de regulă, noaptea şi în alte condiţii de
vizibilitate redusă) patrula divizată în elementele componente, execută
infiltrarea în următoarea ordine: echipa de înlăturare a obstacolelor,
echipa de siguranţă, echipa de atac şi echipa de sprijin; pentru
întoarcerea în dispozitivul propriu patrula se împarte în aceleaşi
elemente şi se deplasează în ordinea: echipa de înlăturare a obstacolelor,
echipa de atac, echipa de sprijin, echipa de siguranţă.

148
 Capitolul XXIV
Baza de patrulare
330. Baza de patrulare este poziţia ocupată de către plutonul de
infanterie cînd acesta execută o haltă, pe o perioadă de timp mai mare
(nu mai mult de 24 ore, cu excepţia unor urgenţe). Plutonul nu va folosi
aceeaşi bază de patrulare de două ori. El foloseşte baza de patrulare
pentru:
a) a nu fi descoperit pe timpul executării deplasării şi a
recunoaşterilor;
b) întreţinerea armamentului şi echipamentului din dotare,
hrănire şi odihnă;
c) planificarea acţiunilor sau emiterea ordinelor;
d) a se reorganiza după infiltrarea în dispozitivul inamicului;
e) a se realiza o bază de patrulare din care să se execute cîteva
acţiuni succesive cum ar fi: ambuscada, raidul, cercetarea sau siguranţa.
331. Alegerea bazei de patrulare. Baza de patrulare se alege,
utilizînd harta sau după o recunoaştere aeriană. Ea trebuie să permită
plutonului să-şi îndeplinească misiunea şi să ofere certitudinea că poate
fi ocupată.
332. Pentru alegerea bazei de patrulare comandantul patrulei ia
următoarele măsuri de siguranţă: selectarea terenului; planificarea
acţiunilor, activităţilor şi a elementelor componente; evitarea situaţiilor
nefavorabile.
Comandantul patrulei selectează pentru baza de patrulare acel
teren pe care inamicul îl consideră de valoare tactică scăzută (mai puţin
important din punct de vedere al desfăşurării acţiunii); terenul respectiv
trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) nu prezintă repere vizibile;
b) este greu accesibil (zonele cu vegetaţie deasă, tufişuri şi
copaci care se întind pe sol) şi care împiedică deplasarea;
c) este situat în apropierea surselor de apă;
d) pote fi apărat pentru o perioadă scurtă de timp şi oferă o
bună mascare.
Comandantul patrulei planifică:
a) posturile de observare şi modul de legătură cu acestea;
b) apărarea bazei de patrulare;
c) retragerea din bază;
d) punctul de regrupare sau de întîlnire;
149
 e) baza de patrulare de rezervă;
f) rîndul militarilor în serviciul de pază pe tot timpul
desfăşurării acţiunilor;
g) modul de realizare a măsurilor de mascare (evitarea
zgomotului şi a luminii);
h) executarea activităţilor ce necesită deplasare şi zgomot
minime;
De regulă, comandantul patrulei evită:
a) poziţiile cunoscute sau probabile ale inamicului;
b) zonele urbane;
c) colinele şi crestele dealurilor, exceptînd cazurile cînd este
necesară menţinerea legăturilor radio;
d) drumurile, cărările, precum şi văile înguste.
333. Ocuparea bazei de patrulare. De regulă, baza de
patrulare se ocupă folosind următorii paşi:
a) Pasul 1: comandantul de pluton opreşte subunitatea într-o
zonă acoperită şi mascată, aceasta trecînd imediat la executarea
siguranţei circulare;
b) Pasul 2: comandantul de pluton împreună cu comandanţii de
grupe, 2 militari ca echipă de siguranţă şi cele 3 piese de mitraliere
(ochitor şi servant) se constituie în echipă de recunoaştere (cercetare);
c) Pasul 3: comandantul de pluton împreună cu echipa de
siguranţă se deplasează în raionul bazei de patrulare; după executarea
recunoaşterilor precizează în teren fiecărui comandant de grupă poziţiile
grupelor în cadrul bazei; aceştia îşi dispun mitralierele în vîrfurile
triunghiului bazei de patrulare corespunzătoare orelor 10, 2 şi 6 şi
dispunerii fiecărei grupe, precizîndu-le acestora sectoarele de tragere; pe
timpul cît se execută aceste activităţi cei 2 militari, din echipa de
siguranţă, se dispun într-un punct de observare la intrarea în baza de
patrulare şi execută siguranţa echipei de recunoaştere (cercetare);
d) Pasul 4:comandantul de pluton se întoarce împreună cu
comandanţii de grupe la subunitate; aceştia iau comanda grupelor şi le
deplasează în coloană prin punctul de intrare în bază în interiorul
acesteia;
e) Pasul 5: după sosirea în baza de patrulare, comandanţii de
grupe îşi dispun militarii în echipe de cîte doi folosind acoperirile din
teren şi le precizează sectoarele de tragere pentru fiecare, astfel încît să
asigure acoperirea în întregime a sectoarelor grupei; comandantul de

150
pluton retrage militarii din punctul de observare; militarii îşi scot casca
şi execută timp de 1 minut ascultarea în perfectă linişte;
f) Pasul 6: comandantul de pluton şi ajutorul său se vor dispune
în centrul bazei; ulterior el trece şi verifică sectoarele grupelor;
g) Pasul 7: după ce au fost verificate sectoarele grupelor,
comandanţii acestora cu cîte un militar din fiecare grupă se prezintă la
punctul de comandă ca echipă de cercetare-căutare;
h) Pasul 8: comandantul de pluton instruieşte militarii privind
modul de acţiune, după care fiecare echipă părăseşte baza pe la flancul
stîng al grupei sale şi se deplasează pe o distanţă ordonată, executînd
cercetarea sectorului grupei; după executarea cercetării echipele se
întorc pe la flancul drept al grupelor, se prezintă la comandantul de
pluton şi raportează datele obţinute;
i) Pasul 9: pe baza celor raportate comandantul de pluton
hotărăşte dacă poate folosi baza de patrulare.
Distanţa pe care se deplasează echipele variază în funcţie de teren
şi vegetaţie (între 200-400 m); în acest timp toţi membrii plutonului
execută siguranţa nemijlocită; de regulă, se utilizează aparatura de
vedere pe timp de noapte cînd vizibilitatea este redusă; comandantul de
pluton menţine siguranţa atîta timp cît consideră necesar.
334. Activităţi în baza de patrulare. Hotărînd utilizarea bazei de
patrulare comandantul de pluton precizează comandanţilor de grupă, iar
aceştia la rîndul lor militarilor din grupă, parola de recunoaştere,
semnele şi semnalele de conducere şi coordonare. Activităţile în baza de
patrulare se execută în următoarea succesiune:
a) siguranţa;
b) planul de alarmare;
c) planul de retragere;
d) planul de mentenanţă;
e) planul de igienă colectivă şi individuală;
f) planul de masă;
g) reaprovizionarea cu apă.
Siguranţa. De regulă, în baza de patrulare se foloseşte un singur
punct de intrare-ieşire, respectîndu-se măsurile de evitare a zgomotului
şi luminii; în baza de patrulare orice militar este somat; comandanţii de
grupe verifică pregătirea armamentului pentru tragerea pe timp de
noapte sau în alte condiţii de vizibilitate redusă; fiecare comandant de
grupă stabileşte un punct de observare şi ordonă amenajarea în linişte a
poziţiei de luptă; comandanţii de grupe întocmesc schema sectorului
151
grupei cu sectoarele de tragere pentru fiecare categorie de armament şi
predau un exemplar comandantului de pluton.
Planul de alarmare. Comandantul de pluton stabileşte numărul
militarilor pentru executarea pazei şi siguranţei precum şi perioada de
timp (zi-noapte); el întocmeşte planul de alarmare care trebuie să
asigure permanent un comandant de grupă care va veghea şi controla
periodic poziţiile grupelor şi posturile de observare.
Planul de retragere. Comandantul de pluton stabileşte semnalul
ce va fi utilizat în situaţia realizării contactului cu inamicul, retragerii
sau a regrupării.
Planul de mentenanţă. Comandantul de pluton prin locţiitorul
său se asigură că armamentul şi echipamentul plutonului este operativ şi
în acelaşi timp întreţinut; el acordă o atenţie deosebită distribuirii
muniţiilor şi urmăreşte ca armamentul să nu fie dezasamblat pe timp de
noapte sau în alte condiţii de vizibilitate redusă.
Planul de igienă colectivă şi individuală. Locţiitorul
comandantului de pluton ia măsuri pentru săparea latrinei în interiorul
bazei; comandanţii de grupe stabilesc locurile în care militarii pot să-şi
facă nevoile fiziologice; în timpul stabilit militarii se bărbieresc, se spală
pe dinţi, faţă, mîini şi picioare, în locurile destinate acestui scop şi îşi
întreţin încălţămintea; comandantul de pluton şi comandanţii de grupe
se asigură că militarii din subordine respectă normele de protecţie a
mediului şi nu lasă urme care să îi deconspire.
Planul de masă. Masa se serveşte, la ordin, în baza unui plan
care prevede faptul că numai jumătate din pluton poate mînca în acelaşi
timp.
Reaprovizionarea cu apă. Locţiitorul comandantului de pluton
poate ordona redistribuirea apei în caz de necesitate sau poate organiza
cu aprobarea comandantului de pluton reaprovizionarea de la o sursă de
apă din apropiere.
Odihna. Se execută conform graficului întocmit.
Direcţia grupei 1
Ora 10 Ora 2

Direcţia Direcţia
grupei a grupei a 2-a
3-a
Ora
2 militari în P.O. 6

152
 Fig. 10. Dispunerea plutonului de infanterie şi misiunile planificate
de acesta în baza de patrulare (o variantă)
T i t l u l IX
ASIGURAREA ACŢIUNILOR ŞI PROTECŢIA FORŢELOR
Capitolul XXV
GENERALITĂŢI
335. Asigurarea acţiunilor şi protecţia forţelor plutonului de
infanterie se execută în scopul:
a) procurării datelor şi informaţiilor despre inamic;
b) menţinerii continue a unei puteri de luptă ridicate;
c) evitării acţiunilor executate prin surprindere de către inamic,
în special cu armele nucleare, biologice şi chimice, sistemele incendiare,
aviaţia şi cu blindatele;
d) protecţiei forţelor împotriva acţiunilor electronice şi efectelor
acţiunilor psihologice ale inamicului;
e) creării condiţiilor favorabile realizării dispozitivului şi
intrării în luptă a forţelor la timp şi în mod organizat;
f) desfăşurării cu succes a acţiunilor în orice situaţii.
153
 Capitolul XXVI
PRINCIPALELE PROCEDEE DE ASIGURARE A ACŢIUNILOR
ŞI PROTECŢIA FORŢELOR
Secţiunea 1
Cercetarea
336. Cercetarea, ca formă a asigurării acţiunilor se organizează
în sistem unitar şi se execută în spaţiul terestru şi aerian al obiectivului
(punctului de sprijin) încredinţat plutonului, în orice formă a acţiunilor
militare, în mod activ şi neîntrerupt, în faţa frontului, la flancuri şi în
intervale, în dispozitivul inamicului şi al forţelor proprii, de către toate
subunităţile cu scopul de a asigura prevenirea surprinderii, pregătirea şi
desfăşurarea cu succes a acţiunii.
Acţiunile de cercetare se execută de către forţele şi mijloacele
nespecializate ale plutonului care îndeplinesc misiuni de procurare,
centralizare, analiză şi valorificare a datelor şi informaţiilor despre
inamic, teren, populaţie, situaţia nucleară, biologică, chimică şi
epizootică, condiţiile geoclimatice, resursele umane şi materiale din
zona obiectivului (punctului de sprijin) încredinţat.
337. Obţinerea de informaţii are un rol decisiv în asigurarea
acţiunilor şi protecţia forţelor, în realizarea unei planificări temeinice a
acţiunilor şi în inducerea în eroare a inamicului; prin acţiunile de
cercetare specifice plutonului, comandantul obţine şi analizează datele şi
informaţiile privind inamicul şi mediul de desfăşurare a acţiunilor;
obţinerea, prelucrarea şi sintetizarea informaţiilor asupra cîmpului de
luptă înainte de începerea acţiunilor este vitală pentru succesul acestora.
Cercetarea trebuie să furnizeze continuu datele şi informaţiile
necesare luării deciziei, planificării şi execuţiei optime a acţiunilor,
continuităţii conducerii şi realizării surprinderii inamicului.
338. Cerinţele de bază ale cercetării sunt: continuitatea,
oportunitatea, caracterul activ ale acţiunilor, precum şi autenticitatea
datelor procurate.
339. La îndeplinirea misiunilor de cercetare participă pe lîngă
subunităţile de cercetare şi subunităţile de toate armele care îşi
constituie elemente de cercetare.
Plutonul de infanterie poate constitui următoarele elementele de
cercetare: cercetaşul, echipa de cercetare şi patrula de cercetare.

154
 340. Echipa de cercetare are valoarea de la 2-4 luptători pînă la
o grupă şi se trimite în misiune de către patrula de cercetare
(independentă), precum şi de către subunităţile de celelalte arme. Ea este
destinată pentru cercetarea inamicului şi terenului pe o direcţie sau a
unui obiectiv. În funcţie de situaţie, în special pe timpul marşului,
aceasta poate fi de cap, de flanc şi spate.
341. Patrula de cercetare are valoare de la o grupă pînă la un
pluton şi poate fi întărită cu cercetaşi de artilerie, chimici, de geniu şi
lunetişti.
Patrula de cercetare se trimite în misiune de către compania de
infanterie („Manualul grupei de infanterie”, capitolul XXIII); ea este
destinată pentru cercetarea inamicului şi terenului sau a unor obiective
pe o direcţie sau într-un raion.
342. Distanţele la care acţionează elementele de cercetare
sunt diferite; ele trebuie să asigure prevenirea forţelor asupra acţiunilor
executate de inamic prin surprindere şi, pe cît posibil sprijinul cu foc al
elementelor de cercetare la angajarea acestora cu forţele superioare ale
inamicului.
Aceste distanţe depind de: forma de luptă şi situaţia tactică în care
se acţionează; valoarea, compunerea şi misiunile încredinţate;
caracteristicile terenului; posibilităţile de menţinere a legăturii; modul
de acţiune (pe autovehicule, pe jos); timpul cînd acţionează (ziua sau
noaptea), anotimpul şi condiţiile hidrometeorologice.
Depărtarea la care se trimit elementele de cercetare faţă de forţele
proprii poate fi: cercetaşul – pînă la 300 m (distanţa care îi asigură
legătura vizuală cu cel care l-a trimis şi sprijinul cu foc); echipa de
cercetare – pe autovehicule pînă la 2 km, pe schiuri pînă la 1 km şi pe
jos pînă la 600 m; patrula de cercetare – pe autovehicule pînă la 5 km,
pe schiuri pînă la 3-4 km şi pe jos pînă la 2 km;
Noaptea şi ziua pe timp de ceaţă şi viscol, în localităţi, în teren
acoperit şi greu accesibil, distanţele se reduc.
343. Prin procedeu de cercetare se înţelege modul de acţiune a
cercetaşului sau subunităţii de cercetare pentru îndeplinirea unei
misiuni.
Cele mai frecvente procedee de cercetare sunt: observarea şi
ascultarea, incursiunea, ambuscada, cercetarea în dispozitivul
inamicului, cercetarea prin luptă, interceptarea convorbirilor şi
fotografierea terestră.
155
 În afara acestor procedee, datele şi informaţiile se obţin şi prin
acţiunile de luptă executate de către subunităţile de arme, investigarea
populaţiei, studierea documentelor, armamentului şi tehnicii de luptă
provenite de la inamic, precum şi din declaraţiile prizonierilor şi
transfugilor.
344. Observarea-ascultarea se execută neîntrerupt de
comandanţi şi întregul personal al plutonului, precum şi de militarii
trimişi în posturile de observare, pînde sau numiţi ca observatori. Pe
timpul nopţii sau în alte condiţii de vizibilitate redusă observarea se
completează cu ascultarea.
345. Incursiunea, ca procedeu de cercetare se organizează la
ordinul eşalonului superior, în scopul de a captura militari, documente,
modele de armament, aparatură şi tehnică, de a procura (verifica) date
(informaţii) şi de a descoperi noi obiective ale inamicului; ea se execută
cu forţe de valoare grupă-pluton, de regulă, prin surprindere, noaptea
sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, fără pregătire de foc; în unele
situaţii (teren muntos-împădurit, culturi înalte, condiţii meteorologice
grele) incursiunea se execută şi pe timpul zilei.
Pentru pregătirea incursiunii este necesar să se asigure cel puţin
3-4 ore de lumină în vederea executării observării, studierii obiectivului
şi terenului şi precizării în detaliu a modului de acţiune.
Plutonul care execută incursiunea se fracţionează, de regulă,
astfel: echipa de atac şi captură (EAC), echipa de siguranţă (ES) sau
sprijin cu foc (ESF) şi echipa de înlăturare a barajelor (EÎB).
Deplasarea pînă la obiectiv şi înapoierea în dispozitivul propriu
după îndeplinirea misiunii se execută, de regulă, pe jos luîndu-se măsuri
pentru păstrarea secretului acţiunii şi evitarea descoperirii.
346. Pentru pregătirea incursiunii sunt necesare cel puţin 2-3 ore
de lumină în vederea precizării misiunilor; după ajungerea plutonului pe
locul de unde va pleca în misiune, personalul acestuia studiază terenul în
care va acţiona, memorează caracteristicile acestuia şi dispozitivul
inamicului, după care, comandantul de pluton le precizează misiunile şi
modul de acţiune.
Plutonul se pregăteşte, de regulă, la macheta terenului, iar cînd
se dispune de timp pe un teren asemănător cu cel pe care se va executa
incursiunea.

156
 347. Succesiunea desfăşurării incursiunii cuprinde:
a) cercetarea prealabilă a obiectivului;
b) stabilirea planului de acţiune;
c) executarea de exerciţii pe un teren asemănător sau la
macheta terenului;
d) infiltrarea în dispozitivul inamicului;
e) apropierea plutonului de obiectiv şi ocuparea poziţiei de
plecare;
f) îndeplinirea misiunii;
g) deplasarea pe itinerarul ordonat;
h) ajungerea în dispozitivul forţelor proprii după îndeplinirea
misiunii.
Cercetarea are ca scop să stabilească:
a) compunerea de detaliu a obiectivului pentru care se execută
incursiunea;
b) sistemul de apărare, pază şi siguranţă, precum şi variantele
probabile de intervenţie ale inamicului în sprijinul obiectivului;
c) locul şi natura barajelor, mijloacelor de semnalizare,
avertizare şi alarmare;
d) modul de realizare a legăturilor radio, prin fir şi prin agenţi
de legătură;
e) căile ascunse care duc spre obiectiv;
f) locurile favorabile de dispunere în teren a fiecărui element.
Plecarea în incursiune se execută după căderea întunericului pe
itinerarul stabilit luîndu-se măsuri de cercetare şi siguranţă apropiată în
următoarea ordine: echipa de înlăturare a barajelor, echipa de siguranţă
(sprijin cu foc), echipa de atac şi captură.
Echipa de înlăturare a barajelor execută culoarul prin barajele
inamicului şi neutralizează mijloacele de semnalizare, avertizare şi
alarmare, apoi se dispune pentru paza acestuia, asigurînd trecerea
celorlalte echipe.
Echipa de atac şi captură, atacă rapid şi fără zgomot obiectivul, ia
prizonieri (militari) şi capturi (documente, modele de armament şi
aparatură) apoi se înapoiază la forţele proprii.
Echipa de siguranţă (sprijin cu foc) se dispune astfel încît să
execute siguranţa în faţă, în spate şi la flancurile subunităţii, iar în cazul
cînd incursiunea este descoperită sprijină cu foc retragerea echipei de
atac şi captură.

157
 Echipele se înapoiază în dispozitivul forţelor proprii în ordinea
următoare: echipa de atac şi captură; echipa de înlăturare a barajelor
apoi echipa de siguranţă (sprijin cu foc).
348. Cercetarea în dispozitivul inamicului constă în rămînerea
sau pătrunderea unor subunităţi în dispozitivul inamicului pentru a
procura (verifica) date şi informaţii despre obiectivele şi activităţile
acestuia (uneori pentru a nimici prin surprindere sau distruge unele
obiective); se execută la ordinul sau cu aprobarea eşalonului superior.
Obiectivele importante ce se cercetează cu prioritate sunt:
a) mijloacele de distrugere în masă şi sistemele incendiare;
b) punctele de comandă şi centrele de transmisiuni;
c) rezervele (în special cele de tancuri);
d) raioanele poziţiilor de tragere (lansare) ale artileriei
(rachetelor, sistemelor de cercetare-lovire de înaltă precizie);
e) formaţiunile de logistică (depozitele);
f) lucrările de fortificaţii;
g) cursurile de apă (canalele);
h) lucrările hidrotehnice şi de artă;
i) aerodromurile şi porturile.
Pentru executarea cercetării în dispozitivul inamicului se destină
patrule de cercetare (independente) de valoare grupă; la nevoie, în
compunerea acestora se includ şi cercetaşi de arme.
349. În raioanele de staţionare cercetarea trebuie să stabilească,
îndeosebi: apariţia, compunerea şi acţiunile inamicului terestru şi aerian,
forţelor aeromobile, grupurilor de cercetare-diversiune şi elementelor
teroriste; direcţiile de acţiune ale inamicului.
350. În ofensivă cercetarea stabileşte:
a) caracterul apărării inamicului;
b) compunerea şi gruparea acestuia;
c) dispozitivul de luptă, flancurile, intervalele şi joncţiunile;
d) locurile de dispunere a punctelor de comandă, centrelor de
transmisiuni, mijloacelor radio-electronice şi de distrugere în masă;
e) raioanele poziţiilor de lansare (tragere) ale rachetelor
(armamentelor de cercetare-lovire de înaltă precizie, artileriei);
f) sistemul de foc şi baraje;
g) efectele pregătirii de foc asupra forţelor inamicului;
h) gradul de accesibilitate şi de amenajare genistică a terenului;

158
 i) raioanele de dispunere a eşaloanelor doi (rezervelor),
aliniamentele şi direcţiile lor de contraatac;
j) momentul ruperii luptei şi direcţiile de retragere.
351. În apărare elementele de cercetare acordă atenţie
deosebită:
a) dispunerii grupării principale de forţe ale inamicului,
regrupărilor pe care le execută, dispozitivului de luptă, timpului trecerii
la ofensivă, punctelor de comandă şi centrelor de transmisiuni;
b) pregătirilor în vederea trecerii la întrebuinţarea armelor de
distrugere în masă şi sistemelor incendiare, a armamentului cu înaltă
precizie de lovire;
c) stabilirii direcţiilor de acţiune a inamicului;
d) aliniamentelor succesive ocupate de acesta, posibilităţilor în
timp şi spaţiu de a introduce în luptă noi forţe şi mijloace, flancurilor
descoperite, intervalelor, raioanelor de debarcare (paraşutare) şi de
acţiune a forţelor de desant aerian (maritim), aeromobile, grupurilor de
cercetare-diversiune şi elementelor teroriste ale inamicului.
352. Pe timp de noapte elementele de cercetare se trimit la
distanţe mai mici; pe timpul îndeplinirii misiunii, acestea fac opriri
scurte pentru a descoperi indicii despre prezenţa inamicului (prin
producerea zgomotelor şi convorbirilor) şi folosesc aparatele de vedere
pe timp de noapte pentru observare.
Pentru capturarea de militari se organizează şi se execută, de
regulă, ambuscade.
Pe timpul pregătirii şi îndeplinirii misiunilor de cercetare se
respectă regimul de mascare a luminilor, îndeosebi la autovehicule.
La întîlnirea cu inamicul se acţionează prin surprindere şi cu
hotărîre, deschizîndu-se focul de la distanţe mici, folosind grenadele şi
lupta apropiată.
353. Pe timp de iarnă elementele de cercetare, pe lîngă
misiunile obişnuite, trebuie să stabilească: grosimea stratului de zăpadă
sau de gheaţă, influenţa acestora asupra deplasării tehnicii militare şi a
forţelor; caracteristicile şi gradul de îngheţare a cursurilor de apă,
mlaştinilor şi posibilităţile de trecere a forţelor şi tehnicii militare peste
acestea; raioanele în care sunt posibile avalanşe de zăpadă şi zonele în
care se pot produc inundaţii (ca urmare a topirii zăpezii).
Acţiunile de cercetare se execută, de regulă, în afara
comunicaţiilor şi pe direcţiile mai puţin supravegheate de inamic;
159
elementele de cercetare sunt asigurate cu mijloace de mascare, schiuri şi
rachete de zăpadă; armamentul şi tehnica militară se vopsesc
corespunzător mediului înconjurător.
Secţiunea a 2-a
Siguranţa
354. Siguranţa reprezintă ansamblul măsurilor şi acţiunilor de
supraveghere, pază şi apărare nemijlocită a întregului dispozitiv, cît şi a
fiecărui element al acestuia, în toate condiţiile şi în toate acţiunile
militare, executîndu-se în scopul prevenirii forţelor proprii şi
zădărnicirii cercetării şi a altor acţiuni desfăşurate de către inamic.
355. În funcţie de tipul acţiunilor militare siguranţa poate fi:
siguranţa acţiunilor militare specifice luptei şi siguranţa acţiunilor
militare asociate luptei.
356. Siguranţa acţiunilor militare specifice luptei, în funcţie
de eşalonul la care se desfăşoară acţiunea poate fi: siguranţa nemijlocită
şi siguranţa de luptă.
357. În apărare, în funcţie de procedeul de luptă întrebuinţat,
plutonul de infanterie îşi ia măsuri permanente pentru siguranţa
dispozitivului de luptă.
358. Plutonul de infanterie îşi organizează în primul rînd
siguranţa nemijlocită; este prima activitate pe care comandantul de
pluton o ordonă şi se asigură continuu că ea se execută de front, de flanc
şi de spate; în apărarea pregătită din timp aceasta se bazează, în primul
rînd, pe siguranţa nemijlocită a grupelor; atunci cînd există intervale şi
zone ce nu pot asigura o bună observare, plutonul poate primi misiunea
de la comandantul de companie în sensul organizării siguranţei
nemijlocite prin posturi de luptă (observare) formate din 2-4 militari ce
se trimit pînă la 400 m în faţa punctului de sprijin; concomitent se
organizează patrule între posturi, comandantul de pluton desemnînd
poziţiile ce trebuie ocupate şi itinerarele de patrulare.
În organizarea patrulelor şi posturilor comandantul de pluton
execută:
a) verificarea mascării şi posibilităţilor de observare a terenului
din posturi;
b) verificarea modului de patrulare şi a itinerarelor;

160
 c) furnizarea informaţiilor despre inamic şi forţele proprii
membrilor grupelor;
d) instruirea echipelor în privinţa modului de acţiune la
întîlnirea cu inamicul;
e) informarea comandantului de companie imediat ce inamicul
acţionează.
Cînd inamicul se apropie, posturile şi patrulele execută
următoarele acţiuni:
a) anunţă comandanţii nemijlociţi despre valoarea, activităţile,
direcţia de înaintare, armamentul şi echipamentul inamicului;
b) raportează toate datele culese comandantului care l-a trimis;
c) se retrag, la ordin, pe itinerarul stabilit.
359. În toate procedeele specifice apărării siguranţa nemijlocită
se realizează cu aceleaşi forţe şi mijloace, pe aceleaşi principii ca şi în
apărarea pregătită din timp.
360. Siguranţa de luptă. Misiunile siguranţei de luptă pot fi: de
protecţie, de siguranţă şi ca forţă de acoperire.
În misiunea de protecţie elementul de siguranţă are rolul de a
observa şi a raporta informaţii, evitînd angajarea decisivă cu inamicul şi
urmăreşte: avertizarea timpurie; realizarea şi menţinerea contactului cu
inamicul şi raportarea despre activitatea acestuia; interceptarea,
nimicirea şi respingerea subunităţilor de cercetare ale inamicului;
realizarea hărţuirii; dirijarea forţelor ce vin în sprijinul subunităţii care
asigură misiunea de protecţie.
Prin siguranţă se protejează forţele principale de focul direct şi
observarea terestră, se raportează informaţiile ce se obţin şi se angajează
lupta pentru a cîştiga timp, urmărind: avertizarea timpurie şi asigurarea
timpului şi spaţiului necesar executării manevrelor de front, de flanc şi
de spate a forţelor principale; atacarea şi întîrzierea acţiunii inamicului
în scopul protecţiei forţelor principale.
Forţa de acoperire acţionează separat de forţele principale cu
scopul de a intercepta, angaja, întîrzia şi înşela inamicul înainte ca
acesta să atace forţele principale.
Forţa de acoperire are valoare de grupă, pluton sau companie şi
urmăreşte: contactul cu inamicul; protejarea forţelor principale de
contactul cu acesta; înşelarea inamicului cu privire la valoarea,
compunerea şi obiectivul forţelor principale; nimicirea elementelor de
cercetare ale inamicului; crearea situaţiilor pentru nimicirea inamicului.
161
 361. Plutonul de infanterie poate organiza siguranţa de luptă în
timpul misiunii de protecţie şi siguranţă. Distanţa la care se trimite
siguranţa de luptă variază în funcţie de teren, misiunea primită,
mijloacele de întărire şi poate fi de 2-3 km faţă de limita dinainte a
apărării. Pe aliniamentul stabilit plutonul ocupă şi amenajează un punct
de sprijin cu o dezvoltare de pînă la 500 m.
362. Primind ordinul de acţiune comandantul de pluton
deplasează plutonul pe aliniamentul indicat, organizează siguranţa
nemijlocită, recunoaşte terenul împreună cu comandanţii de echipe,
recunoaşte punctul de sprijin, poziţiile de tragere ale TAB sau
MLI/MLD şi dă ordinul de acţiune.
Comandantul de pluton pregăteşte sistemul de foc în aşa fel, încît
inamicul să poată fi lovit de la o distanţă cît mai mare şi să permită
realizarea legăturii cu vecinii din siguranţa de luptă, cu grupa din postul
de luptă sau cu subunităţile care duc acţiuni de luptă pe poziţia înaintată
ca forţă de acoperire.
Pe timpul planificării acţiunii, comandantul împreună cu
comandanţii de grupe, recunosc căile de repliere, stabilesc modul de
acţiune, de rupere a luptei şi de repliere a plutonului în poziţia de
apărare din cadrul punctului de sprijin de companie.
363. Acţiunea plutonului pe timpul ducerii acţiunilor de luptă
începe de la bătaia maximă eficace a mijloacelor de foc împotriva
elementelor de cercetare şi siguranţă ale inamicului, producînd pierderi,
interzicînd infiltrarea acestora spre dispozitivul de luptă al forţelor
principale, asigurînd astfel o dezinformare asupra caracterului acţiunilor
forţelor care l-au trimis în misiune. Replierea se execută cînd forţele
principale ale inamicului au fost desfăşurate în dispozitiv de luptă.
364. Siguranţa de luptă se retrage numai la ordinul
comandantului care a ordonat această acţiune.
Acţiunea de retragere este organizată din timp în mai multe
variante posibile, stabilindu-se un cod de declanşare pentru fiecare sau
creîndu-se o variantă nouă.
În principiu, sub sprijinul de foc al aruncătoarelor şi artileriei,
plutonul rupe lupta prin surprindere, retrăgîndu-se organizat, în măsură
să riposteze împotriva unui atac neaşteptat al inamicului.
Odată cu retragerea siguranţei de luptă trebuie să fie evacuaţi toţi
răniţii şi morţii împreună cu armamentul lor.

162
 Secţiunea a 3-a
Protecţia electronică
365. Protecţia electronică se realizează prin măsuri şi activităţi
pregătite şi executate într-o concepţie unitară, în toate situaţiile, pentru
menţinerea capacităţii de întrebuinţare, în interesul forţelor proprii, a
spectrului electromagnetic, în condiţiile executării de către inamic a
acţiunilor specifice de război electronic.
Protecţia electronică este individuală, de grup sau combinată şi
cuprinde: controlul electronic, asigurarea compatibilităţii electro-
magnetice şi mascarea electronică.
Plutonul de infanterie adoptă pentru asigurarea protecţiei
electronice măsuri tactice, tehnice şi organizatorice.
Măsurile tactice de protecţie electronică se referă, de regulă, la:
dispunerea judicioasă a mijloacelor electronice astfel încît să se evite
radiaţia electromagnetică în direcţia inamicului precum şi perturbarea
reciprocă între acestea; modificarea frecventă a locului de dispunere a
mijloacelor electronice proprii; mascarea şi protecţia fizică a tehnicii
electronice.
Măsurile tehnice de protecţie electronică sunt următoarele:
utilizarea mijloacelor cu spectru distribuit; criptarea (secretizarea)
mesajelor; reducerea puterii de emisie.
Măsurile organizatorice de protecţie electronică, de regulă,
cuprind:
a) interdicţia sau limitarea lucrului mijloacelor electronice în
regim de emisie;
b) securitatea comunicaţiilor şi (sau) transmiterii;
c) controlul electronic al mijloacelor proprii;
d) pregătirea personalului asupra cunoaşterii regulilor de
exploatare a mijloacelor şi efectelor armelor bazate pe radiaţia
electromagnetică (arme cu radio frecvenţă) şi a măsurilor de atenuare şi
înlăturare a acestora.
Distrugerea mijloacelor electronice ale inamicului se realizează
neîntrerupt, în special pe timpul incursiunilor şi raidurilor sau al altor
acţiuni desfăşurate în dispozitivul inamicului, folosind eficient
armamentul şi materialele din dotare.
Descoperirea (localizarea), capturarea sau după caz distrugerea
mijloacelor de război electronic (simulatoare, senzori, staţii de bruiaji cu
o singură întrbuinţare, iluminatoare şi telemetre laser) constituie o
misiune importantă a plutonului de infanterie.
163
 Secţiunea a 4-a
Contracararea efectelor acţiunilor psihologice ale inamicului
366. Contracararea efectelor acţiunilor psihologice ale
inamicului presupune măsuri, tehnici şi procedee iniţiate şi aplicate
într-o concepţie unitară, în scopul de a proteja forţele proprii şi populaţia
din zona acţiunilor împotriva mesajelor ostile sau de a reduce impactul
acestora.
Misiunile contracarării efectelor acţiunilor psihologice ale
inamicului sunt:
a) menţinerea stabilităţii opiniilor, sentimentelor, atitudinilor şi
comportamentelor militarilor şi populaţiei civile pentru a nu afecta
îndeplinirea obiectivelor stabilite;
b) respingerea şi neutralizarea propagandei inamicului şi
menţinerea unui caracter predominant ofensiv-preventiv al activităţii
proprii de contrapropagandă;
c) consolidarea moralului, a încrederii personalului militar şi
opiniei publice în puterea forţelor proprii de a învinge; subminarea
imaginii favorabile, reale sau fictive promovate de propaganda
inamicului despre propriul potenţial;
d) acestea se îndeplinesc prin acţiuni pregătitoare, preventive şi
contraacţiuni.
Protecţia psihologică a militarilor se organizează şi se desfăşoară
pentru:
a) dezvoltarea rezistenţei psihice a militarilor la acţiunea
factorilor perturbatori ai luptei, consolidarea încrederii acestora în
forţele proprii, comandanţi şi armamentul din dotare;
b) prevenirea şi combaterea, în rîndul forţelor proprii, a
descurajării psihomorale, a stărilor de frică, nesiguranţă şi panică;
c) limitarea şi anihilarea efectelor acţiunilor de influenţare duse
de inamic;
d) recuperarea psihică şi refacerea moralului personalului
afectat psihic;
e) diminuarea potenţialului psihologic, subminarea voinţei de
luptă şi a capacităţii de rezistenţă ale inamicului.

164
 367. Factorii care acţionează asupra proceselor psihofizice ale
militarului pe timpul desfăşurării acţiunilor militare sunt:
a) fizici: zgomote, vibraţii, frigul, căldura, apa, focul, fumul,
foamea, setea, lumina, întunericul, necunoscutul, înălţimea, claustrarea,
liniştea, gazele toxice şi radiaţiile;
b) psihosociali: pericolul morţii, panica, conflictele, insuccesul,
presiunea luptei, lipsa de informare, informaţiile contradictorii, frica de
prizonierat, incertitudinea, singurătatea.
Comandantul de pluton trebuie să cunoască aceşti factori şi să
acţioneze ca atare pentru diminuarea efectelor acestora.
Pe timpul desfăşurării acţiunilor militare, comandanţii trebuie:
a) să cunoască permanent situaţia psihologică a acţiunii militare
şi să precizeze (stabilească) posibilităţile de acţiune în acest domeniu;
b) să promoveze un climat psihosocial favorabil îndeplinirii
misiunilor;
c) să organizeze şi să execute informarea oportună şi suficientă
a tuturor subordonaţilor, inclusiv în scopul combaterii zvonurilor şi a
acţiunilor de dezinformare;
d) să asigure folosirea eficientă a mijloacelor tehnice de acţiune
psihologică, a materialelor şi resurselor speciale din dotare sau primite
în sprijin.
Secţiunea a 5-a
Mascarea
368. Mascarea se execută în scopul:
a) camuflării dispozitivului de luptă, armamentului şi tehnicii
militare;
b) ascunderii acţiunilor de luptă;
c) reducerii efectelor armelor nucleare, biologice şi chimice şi
ale sistemelor incendiare;
d) asigurării secretului asupra pregătirii şi ducerii acţiunilor de
luptă.
Mascarea personalului şi mijloacelor constituie o obligaţie
permanentă a comandantului de pluton şi se execută pe baza
dispoziţiunilor eşaloanelor superioare.
369. În toate situaţiile, mascarea se realizează prin:
a) pregătirea în ascuns a acţiunilor de luptă;
b) păstrarea secretului asupra concepţiei şi acţiunilor
preconizate;
165
 c) dispunerea dispersată a subunităţilor şi mijloacelor;
d) camuflarea dispozitivelor de luptă, punctelor de comandă,
tehnicii militare, lucrărilor de amenajare genistică şi barajelor;
e) executarea în ascuns a manevrei de forţe şi de mijloace, a
deplasărilor şi regrupărilor;
f) folosirea proprietăţilor naturale de mascare ale terenului, ale
întunericului sau ale altor condiţii de vizibilitate redusă, ale mijloacelor
de mascare din înzestrare şi improvizate;
g) camuflarea personalului şi mijloacelor faţă de aparatura de
vedere pe timp de noapte;
h) vopsirea tehnicii militare în culori adecvate mediului
înconjurător;
i) realizarea măsurilor de mascare radio, a surselor de lumină şi
reducerea zgomotelor, luminilor şi deplasărilor;
j) folosirea mijloacelor fumigene din înzestrare şi improvizate.
370. Pentru executarea mascării se folosesc:
a) mijloace de mascare din înzestrare (costume de mascare de
vară sau de iarnă, plase de mascare individuală, foi de cort, complete de
mascare pentru armament şi tehnică, plase de mascare de diferite
dimensiuni pentru tehnica militară, lucrări genistice şi mijloace
fumigene);
b) mijloace de mascare din zonă (crengi de copaci, iarbă, stuf,
paie, brazde, pămînt şi zăpadă) fără a schimba aspectul zonei.
Pe timpul nopţii, mascarea acţiunilor de luptă se realizează prin:
a) interzicerea aprinderii focului şi a altor surse de lumină
(lanterne, chibrituri, ţigări);
b) camuflarea surselor de lumină ale tehnicii;
c) reducerea zgomotelor, interzicerea convorbirilor
(transmiterea ordinelor şi comenzilor) cu voce tare;
d) limitarea deplasărilor şi executarea celor strict necesare în
perfectă linişte.
Pentru realizarea camuflării se desfăşoară următoarele activităţi:
a) studierea terenului şi a vegetaţiei existente pentru ca
mascarea să nu contrasteze cu mediul, indiferent de zona în care
plutonul desfăşoară acţiunile;
b) camuflarea cu brazde a poziţiei de tragere, precum şi a
pămîntului scos din acestea împotriva observării terestre şi aeriene a
inamicului;

166
 c) folosirea de către militari a mijloacelor strict necesare; un
camuflaj prea bogat sau precar ar putea atrage atenţia; mijloacele
improvizate (crengi, tufişuri) se vor aduce de pe o întindere cît mai mare
pentru a nu demasca dispunerea militarilor;
d) camuflarea căştilor cu plase de mascare sau, cînd acestea
lipsesc, cu noroi aplicat în mod neregulat;
e) înlocuirea uniformelor decolorate sau acoperirea cu noroi;
f) mascarea tenului; tenul expus va reflecta lumina atrăgînd
atenţia inamicului, de aceea se va folosi machiajul pentru camuflare,
chiar şi la tenurile închise, deoarece şi acestea pot străluci datorită
grăsimilor naturale din piele; pentru aplicarea machiajului se va aplica o
combinaţie de două culori în forme neregulate astfel încît zonele ce pot
străluci (fruntea, pomeţii, nasul, urechile, bărbia) se vopsesc întunecat,
zonele cu umbre (în jurul ochilor, sub nas, sub bărbie) se vopsesc în
culori deschise, vopsindu-se şi zonele expuse (ceafa, urechile,
antebraţele, palmele); dacă trusa de machiaj lipseşte, militarii vor folosi
noroi sau cărbune.
Secţiunea a 6-a
Protecţia genistică
371. Protecţia genistică cuprinde totalitatea măsurilor şi
lucrărilor ce se execută în scopul creării condiţiilor favorabile pentru
luptă, executarea focului, manevrelor subunităţilor, precum şi pentru
protecţia şi mascarea personalului şi tehnicii militare împotriva armelor
nucleare, biologice, chimice şi a sistemelor incendiare ale inamicului.
Protecţia genistică se execută în toate formele acţiunilor de luptă
desfăşurate de pluton, pe baza ordinelor eşalonului superior.
372. Misiunile protecţiei genistice sunt:
a) cercetarea de geniu a inamicului şi terenului;
b) amenajarea genistică a poziţiei de apărare;
c) executarea barajelor genistice, distrugerilor, culoarelor prin
baraje, trecerilor peste obstacole şi a deminării terenului;
d) asigurarea genistică a introducerii în luptă a subunităţilor din
adîncime;
e) luarea măsurilor şi executarea lucrărilor genistice de
mascare;
f) executarea lucrărilor genistice pentru lichidarea urmărilor
atacului cu armele nucleare, biologice, chimice şi sistemele incendiare;

167
 g) instalarea barajelor genistice pentru respingerea contra-
atacurilor, consolidarea aliniamentelor şi obiectivelor;
h) neutralizarea şi distrugerea lucrărilor de fortificaţii şi a
obiectivelor întărite ale inamicului;
i) neutralizarea dispozitivelor de dare a focului realizate de
inamic la obiectivele pregătite pentru distrus;
j) aprovizionarea cu mine, explozive şi materiale de geniu.
373. Pe timpul marşului plutonul de infanterie realizează
protecţia genistică prin:
a) cercetare de geniu a terenului şi inamicului;
b) înlăturarea barajelor de pe itinerarul de deplasare;
c) asigurarea trecerilor peste cursurile de apă şi alte obstacole;
d) amenajarea raioanelor pentru halte mari, odihnă şi
concentrare;
e) executarea lucrărilor pentru lichidarea urmărilor atacului cu
armele nucleare, biologice, chimice şi sistemele incendiare;
f) cercetarea la minarea şi deminarea itinerarului de deplasare
şi raionului care va fi ocupat;
g) executarea culoarelor prin barajele inamicului.
374. Pe timpul staţionării, plutonul de infanterie îşi asigură
protecţia genistică prin:
a) amenajarea raionului de staţionare;
b) executarea lucrărilor de mascare;
c) instalarea barajelor pe direcţiile probabile de acţiune ale
inamicului.
375. În apărare, protecţia genistică are ca scop să contribuie la
realizarea unei apărări active, ferme şi stabile şi să creeze condiţii
favorabile pentru:
a) întrebuinţarea cît mai eficace a armamentului;
b) dispunerea în ascuns şi în siguranţă a subunităţilor;
c) protecţia împotriva armelor nucleare, biologice, chimice,
sistemelor incendiare, loviturilor şi focului inamicului;
d) executarea manevrei de forţe şi mijloace.

168
 376. Lucrările pentru amenajarea genistică a punctului de sprijin
de pluton se execută concomitent într-o succesiune care să asigure în
permanenţă plutonului capacitatea de a respinge ofensiva inamicului.
Tranşeele (şanţurile de tragere) şi poziţiile de tragere se
amenajează după organizarea sistemului de foc.
Ulterior se sapă şanţuri de comunicaţie, se definitivează poziţiile
de tragere ale mijloacelor antiblindate, ale TAB sau MLI/MLD, ale
aruncătoarelor (cînd sunt primite ca întărire), se amenajează
aliniamentele de contraatac, se construiesc lucrări de adăpostire pentru
personal, tehnică militară şi materiale, se dezvoltă sistemul de baraje şi
se pregătesc obiectivele ce urmează a fi distruse, se amenajează lucrările
de rezervă (vremelnice) şi false, precum şi puncte de aprovizionare cu
apă.
Amenajarea genistică se execută fără întrerupere, pe tot timpul
pregătirii şi ducerii luptei, respectîndu-se regulile de mascare.
377. În punctul de sprijin al plutonului, lucrările genistice se
execută, de regulă, în următoarea succesiune:
a) poziţiile de tragere de bază ale TAB sau MLI/MLD;
b) poziţiile de tragere ale aruncătoarelor de grenade
antiblindate şi ale mitralierelor; locaşurile individuale de tragere, care se
unesc cu şanţurile de tragere ale grupelor;
c) şanţurile adăpost acoperite sau adăpostite sub parapet pentru
personalul plutonului;
d) poziţiile de tragere de rezervă (vremelnice) ale TAB sau
MLI/MLD, ale aruncătorelor de grenade antiblindate şi ale mitralierelor;
e) nişe sub parapet pentru muniţie şi alte materiale.
Amenajarea genistică se execută fără întrerupere, pe tot timpul
pregătirii şi ducerii luptei, respectîndu-se regulile de mascare.
378. În ofensivă protecţia genistică are ca scop să creeze
condiţiile favorabile pentru realizarea în ascuns şi la timp a
dispozitivului de luptă, mărirea gradului de protecţie a subunităţilor,
ruperea apărării inamicului, dezvoltarea ofensivei, precum şi pentru
ocuparea şi menţinerea obiectivelor şi aliniamentelor cucerite.
379. Misiunile protecţiei genistice în ofensivă sunt următoarele:
a) cercetarea de geniu a inamicului şi terenului;
b) cercetarea la minare şi deminare a terenului;
c) amenajarea genistică a poziţiei de plecare la ofensivă;

169
 d) executarea culoarelor prin baraje şi a trecerilor peste
cursurile de apă;
e) amenajarea şi întreţinerea barajelor genistice pentru
respingerea contraatacurilor;
f) consolidarea aliniamentelor (obiectivelor) ocupate;
g) executarea lucrărilor genistice pentru lichidarea urmărilor
atacurilor cu armele nucleare, biologice, chimice şi sistemele incendiare;
h) distrugerea cu explozivi a lucrărilor de apărare puternic
întărite şi cucerite de inamic.
Secţiunea a 7-a
Protecţia antiaeriană
380. Protecţia antiaeriană se desfăşoară în scopul prevenirii,
acoperirii şi apărării dispozitivelor (obiectivelor) şi menţinerii puterii de
luptă a forţelor, apărării unor detalii de planimetrie deosebit de
importante, asigurării securităţii în spaţiul aerian în zona de
responsabilitate a subunităţilor împotriva cercetării şi loviturilor
executate din aer, precum şi pentru nimicirea mijloacelor de atac aerian
al inamicului.
Protecţia antiaeriană se realizează prin măsuri generale de
siguranţă antiaeriană, mascare, cercetare a spaţiului aerian, înştiinţare,
dispersare şi adăpostire a forţelor şi combaterea mijloacelor de
cercetare şi atac aerian ale inamicului.
381. Pentru realizarea apărării antiaeriene împotriva avioanelor
(elicopterelor) care acţionează la înălţime mică comandantul de pluton
este obligat să ia următoarele măsuri:
a) să organizeze permanent cercetarea spaţiului aerian în
raionul de dispunere (acţiune);
b) să ordone măsuri pentru adăpostirea şi mascarea militarilor şi
a TAB sau MLI/MLD;
c) să precizeze modul de folosire a armamentului de infanterie
individual din înzestrarea plutonului, inclusiv al armamentului de pe
TAB sau MLI/MLD şi să conducă executarea focului asupra ţintelor
aeriene care zboară la joasă înălţime.
Înainte de începerea luptei, pe timpul executării marşului şi în
staţionare, întregul personal al plutonul trebuie să fie pregătit pentru a
acţiona cu toate categoriile de armament din dotare.

170
 382. Pentru ducerea luptei împotriva mijloacelor de atac aerian
ale inamicului militarii sunt obligaţi:
a) să recunoască şi să deosebească tipurile de avioane şi
elicoptere proprii de cele ale inamicului după aspectul exterior (siluetă)
în zbor şi după însemnele apartenenţei de stat;
b) să execute corect şi repede, la comandă sau din proprie
iniţiativă, foc cu armamentul din înzestrare asupra avioanelor şi
elicopterelor care zboară la înălţime mică precum şi a desantului aerian
al inamicului pe timpul paraşutării;
c) să folosească adăpostirile din teren şi să se mascheze cît mai
bine.
383. Pentru cercetarea spaţiului aerian, în cadrul fiecărui pluton,
se numesc cercetaşi-observatori care au următoarele misiuni:
a) să observe neîntrerupt spaţiul aerian şi să descopere apariţia
ţintelor aeriene ale inamicului;
b) să determine timpul, direcţia, înălţimea şi viteza de zbor;
c) să determine după auz, noaptea sau în alte condiţii de
vizibilitate redusă (ceaţă, nori denşi şi cu plafon jos) poziţia avioanelor
şi a elicopterelor;
d) să raporteze comandantului datele observării şi alte
evenimente importante ce se petrec în spaţiul aerian stabilit (alarmă
aeriană la subunităţile vecine, desant aerian la diferite înălţimi, avion al
inamicului care nu intră în bătaia armamentului).
384. Cercetaşul-observator se instalează în apropierea
comandantului de pluton şi trebuie să fie astfel amplasat încît să aibă
cîmp de vedere circular cît mai mare (fără acoperiri pe direcţia probabilă
de apropiere a inamicului aerian).
Secţiunea a 8-a
Apărarea nucleară, biologică şi chimică
385. Apărarea nucleară, biologică şi chimică se realizează în
scopul: prevenirii şi protejării forţelor proprii şi a elementelor de
dispozitiv împotriva efectelor loviturilor executate de către inamic cu
armele nucleare, biologice şi chimice; evitării, reducerii, evaluării şi
înlăturării urmărilor distructive sau ale acţiunii în condiţiile folosirii
acestora (inclusiv cele cauzate de emisiile altele decît atacul).
Apărarea nucleară, biologică şi chimică se realizează prin:
evaluarea posibilităţilor şi cunoaşterea intenţiilor inamicului privind

171
întrebuinţarea armelor nucleare, biologice şi chimice; determinarea
efectelor şi a urmărilor în cazul folosirii acestora; stabilirea măsurilor de
protecţie specifice; executarea decontaminării forţelor şi a terenului.
386. Misiunile apărării nucleare, biologice şi chimice, la care
participă sau pe care le execută plutonul de infanterie sunt:
a) descoperirea la timp a pregătirii inamicului pentru
întrebuinţarea armelor nucleare, biologice, chimice şi a sistemelor
incendiare şi prevenirea subunităţilor despre pericolul atacului cu
acestea;
b) protecţia nemijlocită a plutonului împotriva armelor
nucleare, biologice, chimice şi a sistemelor incendiare;
c) determinarea efectului atacului armelor nucleare, biologice,
chimice şi înştiinţarea personalului despre contaminarea radioactivă,
chimică şi biologică;
d) lichidarea urmărilor atacului cu armele nucleare, biologice,
chimice şi sistemele incendiare;
Asigurarea cu tehnică, aparatură şi mijloace de protecţie împotriva
efectelor armelor nucleare, biologice şi chimice a plutonului de
infanterie se realizează de către eşalonul superior.
387. Protecţia nemijlocită a plutonului de infanterie se asigură
prin:
a) dispersare şi mascare;
b) folosirea mijloacelor de protecţie individuală şi colectivă, a
antidoturilor şi substanţelor radioprotectoare;
c) folosirea proprietăţilor de protecţie ale terenului, tehnicii
militare, construcţiilor şi altor elemente existente în zonă;
d) amenajarea lucrărilor genistice pentru protecţia împotriva
armelor nucleare, biologice, chimice şi a sistemelor incendiare (porţiuni
de tranşee acoperite, adăpostiri sub parapet, nişe, adăposturi cu instalaţii
de filtro-ventilaţie);
e) protecţia tehnicii militare şi aparaturii speciale;
f) protecţia personalului în cazul acţiunii îndelungate în
raioanele contaminate şi reducerea timpului de expunere;
g) folosirea celor mai indicate procedee de trecere prin zonele
(raioanele) contaminate şi cu distrugeri sau ocolirea acestora;
h) executarea măsurilor sanitaro-igienice şi profilactice
speciale.

172
 Dispersarea şi mascarea se execută în scopul de a reduce cît mai
mult pierderile în personal şi tehnică şi trebuie executate astfel încît să
influenţeze pozitiv conducerea focului şi cooperarea.
388. Mijloacele de protecţie individuală se folosesc la ordinul
comandanţilor şi din proprie iniţiativă de către fiecare luptător, la
primirea semnalului de înştiinţare despre contaminarea radioactivă,
chimică şi biologică sau cînd se constată existenţa contaminării în
raionul de acţiune (dispunere).
Mijloacele de protecţie individuală se scot la ordinul
comandanţilor şi numai după ce s-a stabilit, cu ajutorul aparatelor – lipsa
pericolului de contaminare radioactivă şi chimică, iar după indicii
exterioare – lipsa pericolului de contaminare biologică.
389. Trecerea zonelor (raioanelor) contaminate radioactiv se
execută pe mijloace de transport proprii şi se poate realiza prin
traversarea rapidă fără a aştepta scăderea nivelului de radiaţie sau prin
ocolirea raioanelor cu niveluri mari de radiaţie; traversarea lor după
scăderea nivelurilor mari de radiaţie se execută în cazul cînd ocolirea
acestora necesită un timp îndelungat.
Raioanele de teren contaminate chimic şi biologic, de regulă, se
ocolesc; cînd ocolirea nu este posibilă, traversarea lor se execută pe
itinerarele cele mai scurte, folosindu-se mijloacele de protecţie
individuală.
390. Măsurile sanitaro-igienice şi profilactice speciale constau
în: respectarea strictă a regulilor de igienă personală şi de folosire a
alimentelor şi apei potabile; decontaminarea tehnicii şi lucrărilor de
apărare; menţinerea stării sanitare corespunzătoare în raioanele de
dispunere; izolarea, evacuarea şi dispunerea în carantină a bolnavilor.
Decontaminarea iniţială se execută de către fiecare militar cu
mijloacele din înzestrare şi cele din zonă, fără a întrerupe îndeplinirea
misiunii de luptă.
Decontaminarea totală se execută în afara raioanelor contaminate,
de regulă, la ordinul eşalonului superior, după îndeplinirea misiunii de
luptă, prin folosirea mijloacelor din înzestrare, a celor existente în zonă,
precum şi cu sprijinul subunităţilor specializate.

173
 Secţiunea a 9-a
Protecţia împotriva sistemelor incendiare
391. Protecţia împotriva sistemelor incendiare se execută de
către plutonul de infanterie folosind forţele şi mijloacele din înzestrare,
precum şi pe cele din zona de responsabilitate pentru: apărarea
împotriva efectelor armelor şi muniţiilor incendiare; evitarea, controlul,
evaluarea, limitarea şi înlăturarea efectelor incendiilor în dispozitivele
forţelor proprii; ieşirea din raioanele în care se produc incendii masive.
Pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor de protecţie împotriva
sistemelor incendiare constă în: descoperirea pregătirii inamicului
pentru întrebuinţarea sistemelor incendiare; prevenirea despre pericolul
întrebuinţării de către inamic a sistemelor incendiare; protecţia
nemijlocită a forţelor şi elementelor de dispozitiv împotriva efectelor
întrebuinţării sistemelor incendiare; stabilirea caracterului şi volumului
lucrărilor de limitare şi înlăturare a urmărilor atacului cu arme şi muniţii
incendiare, în funcţie de natura incendiilor, precum şi de forţele şi
mijloacele avute la dispoziţie; limitarea şi înlăturarea urmărilor atacului
cu sisteme incendiare.
Secţiunea a 10-a
Protecţia informaţiilor
392. Protecţia informaţiilor cuprinde ansamblul măsurilor şi
acţiunilor organizatorice, informaţionale şi tehnice luate şi executate în
scopul: respectării regulilor de lucru în elaborarea şi exploatarea
documentelor, tehnicii şi materialelor de conducere în secret; păstrării
secretului asupra acţiunilor care se pregătesc sau sunt în curs de
desfăşurare, prin accesul limitat, autorizat şi ierarhizat la date şi
informaţii; controlul informaţiilor destinate publicului; protecţiei fizice
şi criptografice a informaţiilor care se transmit; disimulării
informaţionale împotriva cercetării inamicului; penetrării documentelor,
materialelor, cifrurilor şi codurilor inamicului.
393. Conducerea în secret a plutonului cuprinde totalitatea
măsurilor şi activităţilor care se organizează în scopul păstrării
secretului asupra pregătirii şi ducerii acţiunilor de luptă şi se realizează
prin:
a) limitarea numărului de persoane care cunosc conţinutul
documentelor de luptă;

174
 b) transmiterea misiunilor la subordonaţi numai în părţile ce-i
privesc;
c) respectarea regulilor de întocmire, mînuire şi păstrare a
documentelor de luptă şi a codurilor;
d) cifrarea documentelor;
e) întrebuinţarea aparaturii de secretizare, a tabelelor de
convorbiri, indicative şi semnale, a hărţilor codificate pentru efectuarea
comunicărilor prin mijloace de transmisiuni;
f) educarea întregului personal în spiritul păstrării secretului
convorbirilor prin mijloacele de transmisiuni.
Secţiunea a 11-a
Protecţia medicală
394. Protecţia medicală se pregăteşte şi se defăşoară în scopul:
păstrării sănătăţii personalului; prevenirii apariţiei şi răspîndirii bolilor;
acordării ajutorului medical; evacuării, spitalizării, tratamentului şi
recuperării răniţilor şi bolnavilor; protecţia personalului împotriva
efectelor atacurilor nucleare, biologice şi chimice, a efectelor debitelor
mici ale dozelor absorbite şi a substanţelor chimice, toxice şi toxinelor
biologice industriale.
395. Comandantul de pluton răspunde pentru starea sănătăţii şi
capacităţii de luptă a militarilor din subordine.
El este obligat:
a) să verifice dacă toţi militarii au primit în totalitate
materialele sanitare pentru autoajutor şi dacă aceştia cunosc modul cum
se acordă primul ajutor;
b) să indice militarilor locul de dispunere a punctului de
adunare răniţi al companiei;
c) să organizeze acordarea ajutorului răniţilor şi bolnavilor pe
cîmpul de luptă;
d) să urmărească respectarea de către întregul efectiv de militari
a regulilor de igienă personală;
e) să interzică folosirea de către militari a apei din surse
neavizate de serviciul medical;
f) să ia măsuri pentru ca răniţii sau bolnavii să nu fie capturaţi
de inamic;
g) să urmărească respectarea măsurilor de siguranţă pe timpul
executării decontaminării;

175
 h) să ia măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi a
degerăturilor.
396. Răniţii şi bolnavii din cîmpul de luptă se strîng pe companie
la punctul de adunare răniţi, cu forţele şi mijloacele acesteia şi cele
primite de la eşalonul superior; aceştia se evacuează împreună cu
armamentul individual, masca contra gazelor şi lopata mică.
Răniţilor şi bolnavilor li se acordă primul ajutor şi ulterior
îngrijirile de specialitate necesare; primul ajutor se acordă de către
militari şi sanitarul companiei pe locul unde au fost răniţi, în
adăposturile sau adăpostirile cele mai apropiate; fiecare militar este
obligat să cunoască modalităţile de acordare a primului ajutor; în cadrul
acestui ajutor se folosesc pachetul cu pansamentul individual, pachetul
de decontaminare iniţială, trusele medicale aflate în autovehicule
precum şi materialele sanitare şi medicamentele din genţile personalului
sanitar; după acordarea ajutorului medical, răniţii uşor, apţi pentru luptă
se înapoiază în subunităţile din care fac parte.
Secţiunea a 12-a
Protecţia mediului
397. Protecţia mediului cuprinde ansamblul de măsuri şi acţiuni
ce se desfăşoară pentru păstrarea echilibrului ecologic, prevenirea şi
combaterea poluării, menţinerea şi ameliorarea factorilor naturali de
mediu din zonele de desfăşurare a acţiunilor militare.
398. Pe timpul pregătirii şi ducerii acţiunilor militare, se iau
măsuri de protecţie a mediului pentru:
a) protejarea vegetaţiei sălbatice (flori, puieţi, vegetaţie
lemnoasă) de acţiunea distructivă a personalului şi tehnicii;
b) evitarea tăierii crengilor, copacilor, precum şi a distrugerii
mugurilor, în scopul utilizării lor pentru mascarea forţelor;
c) recuperarea în totalitate a deşeurilor.
Protejarea apelor se realizează prin:
a) interzicerea, în toate situaţiile, a deversării ori împrăştierii
substanţelor chimice periculoase, produselor petroliere sau toxice în
apele de suprafaţă;
b) evitarea spălării autovehiculelor, blindatelor, recipientelor
sau vaselor contaminate cu produse chimice, petroliere sau toxice în
apele de suprafaţă; această activitate se execută în locuri special
amenajate;

176
 c) oprirea oricăror scăpări sau scurgeri de substanţe poluante şi
curăţarea zonei afectate prin decontaminare mecanică;
d) evitarea traversării cu tehnica a rîurilor, lagunelor, şanţurilor
sau canalelor cu apă dacă nu este absolut necesar;
e) protejarea în mod deosebit a surselor, rezervoarelor şi
conductelor de apă potabilă;
f) prevenirea infiltrării apelor reziduale în apele subterane;
g) stabilirea distanţei adecvate de protecţie între sursele de apă
şi locul de dispunere al taberei sau raionului de staţionare a subunităţii;
h) interzicerea depozitării în albii sau pe malurile cursurilor de
apă, ale lacurilor, pe plaje şi pe faleze, baraje, diguri sau în zonele de
protecţie ale acestora, a materialelor şi deşeurilor de orice natură.
Protejarea solului se realizează prin:
a) deplasarea forţelor pe potecile, drumurile şi şoselele
existente, evitîndu-se efectuarea de noi trasee;
b) evitarea deplasărilor de forţe sau mijloace de transport pe
vreme umedă;
c) evitarea efectuării de lucrări genistice în zonele de
importanţă istorică, arheologică sau în rezervaţii naturale;
d) evaluarea impactului asupra mediului înainte de începerea
lucrărilor de amenajări specifice.
Protejarea atmosferei se realizează prin:
a) reducerea emisiilor mijloacelor de transport, de propulsie şi a
generatoarelor electrice;
b) limitarea funcţionării în staţionare a autovehiculelor,
blindatelor şi tehnicii din dotare în scopul reducerii emisiilor de gaze în
atmosferă;
c) evitarea arderii miriştilor, stufărişurilor sau a deşeurilor
menajere şi a deşeurilor rezultate în urma desfăşurării acţiunilor de
luptă.
Secţiunea a 13-a
Protecţia muncii
399. Protecţia muncii se realizează pentru asigurarea integrităţii
personalului participant la acţiune, prin diminuarea riscurilor de
accidentare şi îmbolnăvirii profesionale.
Protecţia muncii se desfăşoară continuu şi sistematic sub
conducerea comandanţilor şi a persoanelor investite cu atribuţii în acest
domeniu şi este organizată pe baza factorilor de risc, de accidentare şi
177
(sau) de îmbolnăvire profesională care decurg din elementele sistemului
de muncă proprii fiecărei componente a acestuia (executant – sarcină de
muncă – echipamente tehnice – mediu de muncă).
Secţiunea a 14-a
Activitatea de informare şi relaţii publice
400. Activitatea de informare şi relaţii publice, la nivelul
plutonului, se realizează prin: crearea şi menţinerea unei imagini
favorabile forţelor proprii; informarea corectă asupra misiunilor
subunităţilor, deciziilor politice şi administrative referitoare la armată şi
la problemele de interes pentru acţiunea ce se desfăşoară; creşterea
responsabilităţii pentru îndeplinirea misiunilor; formarea şi dezvoltarea
conştiinţei civice; realizarea unei comunicări biunivoce permanente şi
reciproc avantajoase între armată şi societatea civilă.
Secţiunea a 15-a
Asigurarea topogeodezică
401. Asigurarea topogeodezică se execută în scopul acumulării,
prelucrării şi transmiterii în timp a datelor şi documentelor
topogeodezice necesare pregătirii şi desfăşurării acţiunilor.
Asigurarea topogeodezică se realizează de către forţele
specializate prin: cercetarea topogeodezică, actualizarea documentelor
specifice, asigurarea cu date, documente şi fotodocumente, tehnică şi
materiale topogeodezice.
Plutonul de infanterie beneficiază de datele, materialele şi
documentele topogeodezice necesare pregătirii şi desfăşurării luptei de
către acesta.
Secţiunea a 16-a
Asigurarea hidrometeorologică
402. Asigurarea hidrometeorologică se desfăşoară pentru
obţinerea, determinarea şi analizarea datelor şi informaţiilor referitoare
la situaţia hidrologică şi meteorologică, prognoza hidrometeorologică,
fenomenele periculoase sau cu caracter calamitar, influenţa fenomenelor
hidrometeorologice asupra acţiunilor, precum şi stabilirea măsurilor de
protecţie a plutonului de infanterie pentru pregătirea şi desfăşurarea
acţiunilor proprii.

178
 Plutonul utilizează datele şi informaţiile furnizate de către forţele
specializate în asigurarea hidrometeorologică pe toată perioada
pregătirii şi desfăşurării luptei.
Secţiunea a 17-a
Asigurarea cu resurse umane
403. Asigurarea cu resurse umane se desfăşoară pentru
completarea necesarului de personal al plutonului de infanterie ca
urmare a pierderilor suferite în timpul acţiunilor desfăşurate sau a
deficitelor apărute din alte cauze (înfiinţarea de noi subunităţi). Aceasta
se realizează, la cerere, prin eşalonul superior.
Secţiunea a 18-a
Evitarea fratricidului
404. Evitarea fratricidului cuprinde ansamblul măsurilor şi
acţiunilor stabilite şi desfăşurate pentru evitarea uciderii sau rănirii
personalului subordonat (aliat) şi a distrugerii materialelor şi tehnicii din
dotarea acestuia de către forţele proprii. Aceasta se obţine prin
cunoaşterea permanentă a situaţiei şi a acţiunilor forţelor proprii, ale
eşalonului superior şi ale vecinilor, precum şi printr-o conducere şi
cooperare neîntrerupte.
405. Pentru evitarea fratricidului în apărare, comandantul de
pluton ia următoarele măsuri :
a) respectarea principiilor tragerilor prin intervale şi pe
deasupra forţelor proprii;
b) coordonarea misiunilor de sprijin executate de către
subunităţile de artilerie;
c) stabilirea şi cunoaşterea semnalelor de recunoaştere între
forţele proprii şi elicopterele de asalt care sprijină acţiunile plutonului,
a vecinilor şi a subunităţilor cu care se cooperează;
d) cunoaşterea indicilor de recunoaştere şi a itinerarelor de
deplasare a elementelor de cercetare proprii, atît pe timp de zi cît şi pe
timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate redusă.
Pentru evitarea fratricidului, în ofensivă, comandantul de pluton
ia următoarele măsuri:
a) stabilirea aliniamentelor de încetare a focului şi respectarea
întocmai a acestora;
b) respectarea principiilor tragerilor prin intervale şi pe
deasupra forţelor proprii;
179
 c) cunoaşterea de către întregul personal a locului culoarului
din barajul de mine al inamicului;
d) stabilirea şi cunoaşterea semnelor şi semnalelor de
recunoaştere a elicopterelor de asalt care sprijină acţiunile plutonului, a
vecinilor şi a subunităţilor cu care se cooperează;
e) coordonarea misiunilor de sprijin executate de către
subunităţile de artilerie.
Secţiunea a 19-a
Asistenţa juridică
406. Asistenţa juridică asigură respectarea în acţiunile de luptă
a cerinţelor legilor ţării, regulamentelor militare şi ale dreptului
internaţional umanitar aplicabil în conflictele armate; aceasta trebuie să
realizeze concordanţa dintre cerinţele militare şi restricţiile impuse,
îndeplinirea misiunilor fără încălcarea normelor de drept, limitarea
pierderilor colaterale în raport cu aşteptările, discriminarea în selectarea
obiectivelor şi proporţionalitatea între mijloacele şi metodele folosite în
raport cu necesităţile militare.
Prin asistenţa juridică se amplifică demnitatea, onoarea şi
prestigiul moral ale personalului plutonului, implicit victoria acestuia,
prin eliminarea crimelor, distrugerilor şi suferinţelor inutile.
Secţiunea a 20-a
Asistenţa religioasă
407. Asistenţa religioasă se execută în scopul cultivării valorilor
religios-morale, patriotice, etice şi civice în vederea realizării şi
menţinerii unui nivel ridicat al moralului întregului personal al
plutonului.
Asistenţa religioasă se realizează prin pastoraţie individuală
adecvată, predică şi slujbe religioase în vederea îmbărbătării militarilor,
fortificării voinţei, curajului, sentimentului patriotic şi întăririi credinţei
acestora.
Asistenţa religioasă se asigură pe timpul acţiunilor şi pentru
prizonierii de război, precum şi pentru populaţia din zonă, în
conformitate cu perceptele religioase.

180
 Titlul X
RAPOARTE, ORDINE ŞI PLANURI
Capitolul XXVII
Raport standard MPE (muniţie, pierderi, echipament)
408. Locţiitorul comandantului de pluton ordonă comandanţilor
de grupe prezentarea raportului standard MPE la sfîrşitul fiecărei etape
de luptă în scopul cunoaşterii reale a stării în care se găseşte plutonul
după îndeplinirea misiunii respective, precum şi pentru stabilirea
măsurilor necesare ce se impun în vederea reorganizării şi continuării
acţiunilor de luptă; acesta cuprinde următoarele informaţii despre:
a) muniţie (cantitatea rămasă);
b) pierderi sau răniţi;
c) echipament (gradul de operativitate).
Toate aceste informaţii se vor transmite în procente folosind
următor1ul cod de cuvinte – culori:
a) Verde – între 80-100%;
b) Galben – între 60-80%;
c) Roşu – între 40-60%;
d) Negru – sub 40%;
Locţiitorul comandantului de pluton centralizează informaţiile şi
ordonă redistribuirea în cadrul plutonului a muniţiei şi a materialelor în
scopul executării cu succes a următoarei etape de luptă; raportează
comandantului de companie utilizînd aceeaşi formă de raport, astfel:
a) “Grupa 1 galben – verde – verde”;
b) “Grupa 2 roşu – galben – verde”;
c) “Grupa 3 roşu – galben – galben;”
d) “Plutonul 1 roşu – galben – verde;”

181

Ordin preliminar (de avertizare)
dat de către comandantul plutonului de
409. Ordinul preliminar (de avertizare)
infanterie subordonaţilor are următoarea structură:
Format Format adnotat
Scurtă descriere a situaţiei
forţelor proprii şi ale
inamicului; evidenţierea
Situaţia
punctelor cheie din teren, pe
hartă sau schiţă; întăriri
(sprijin) şi resubordonări
Misiunea Stabilirea concretă a
misiunilor şi a scopului
(Cine? Ce? Cînd? Unde? De
ce?). Dacă nu sunt cunoscute
Capitolul XXVIII
(o variantă)
Exemplu, oral (ofensivă)
Dau ordinul de avertizare. Puteţi pune întrebări după ce termin.
Cercetaşii au descoperit un pluton de infanterie cu cel puţin două
TAB, apărîndu-se pe Dealul… cu cota 876,0 în apropierea
reperului…. Plutonul execută amenajarea genistică cu intenţia
probabilă de a apărara intersecţia de drumuri de la reperul….
Restul companiei inamicului este mai departe spre vest, probabil
pe Dealul… cu cota 899,2.
Căpitanul… a emis ordinul de avertizare, prin care se ordonă ca
plutonul nostru să se pregătească pentru executarea unei infiltrări
în noaptea de 10-11iulie ora 02.00 pentru ocuparea Dealului… cu
cota 876,0 cu misiunea de a asigura superioritatea de foc pentru
atacul principal al batalionului pe Dealul… cu cota 899,2.
Nu vom primi forţe şi mijloace în întărire sau în sprijin.
Plutonul 3 atacă în noaptea de 10/11 iulie la ora 02.00 cu misiunea
să cucerească Dealul… cu cota 876,0 şi să asigure superioritatea
de foc pe Dealul… cu cota 899,2, pentru atacul principal al
batalionului.
176
Format Format adnotat
toate detaliile despre misiune
se stabileşte care dintre
acestea nu sunt sigure
Stabilirea pe scurt a
Execuţia concepţiei preliminare a
misiunii.
Stabilirea timpului:
a) ora începerii deplasării;
b) ora şi locul pentru darea
ordinul de acţiune;
c) timpul probabil de
execuţie;
d) orele de inspecţie şi
activităţile inspectate
conform instrucţiunilor;
e) ora repetiţiei, locul şi
acţiunile de repetat
Exemplu, oral (ofensivă)
Vom fi unul dintre cele două plutoane de asalt împreună cu
plutonul 2. Plutonul 1 va constitui baza de foc împreună cu bateria
de aruncătoare şi bateria antiblindate.
Planificarea timpului este după cum urmează:
a) ora atacului este 02.00;
b) cel mai devreme ar trebui să începem deplasarea la ora 23.30
primit;
c) după 23.30 să fim gata să ne deplasăm în 10 minute de la
primirea ordinului;
d) inspecţia mea finală va fi la 23.00 la punctul de comandă-
observarea;
e) avem o şedinţă de antrenament cu compania pentru
comandanţii de grupe, planificată la ora 16.00 la punctul de
comandă-observare al companiei;
f) ne întîlnim aici la ora 15.30 şi ne deplasăm împreună; în plus,
doresc să execut o şedinţă suplimentară de antrenament cu
plutonul pentru comandanţii de echipe, de grupe, sanitar şi
locţiitorul meu, aici la punctul de comandă-observare la ora 13.30;
177
Format Format adnotat
Misiunile personalului de
bază subordonat:
a) locţiitorul comandantului
de pluton;
b) comandanţii de grupă;
c) radiotelefonistul;
Execuţia d) sanitarul;
e) comandanţii subunităţilor
de întărire (sprijin);
f) militarii care ajută la
pregătirea ordinului de
acţiune;
g) alţi militari.
Instrucţiuni generale suplimentare
Servicii Misiunile logisticii forţelor
suport în luptă trebuie îndeplinite şi
Exemplu, oral (ofensivă)
g) vom executa şedinţa completă de antrenament a plutonului la
ora 21.00 astfel încît să o putem desfăşura, cel puţin odată, pe
întuneric; şedinţa de antrenament cu plutonul se va axa pe acţiuni
la obiectiv; grupele vor repeta crearea breşelor şi reacţia la
contactul cu inamicul;
h) ordinul meu de acţiune va fi dat la punctul de comandă-
observare, la ora 10.30.
a)Sergentul… după darea ordinului de avertizare, stabilim
împreună problemele de reaprovizionare; vreau ca tu să planifici
evacuarea răniţilor şi modul de executare a prevederilor cuprinse
în paragraful “servicii suport din ordinul de acţiune”;
b) Sergentul major..., subunitatea ta va fi grupă direcţională;
veţi cerceta ruta, de aici pînă la linia de plecare;
c)Sergentul… doresc ca tu să-mi dai semnalul de foc de la
echipa de sprijin, cît mai curînd posibil;
d) Sergentul major… trimiteţi-l pe sergentul… şi echipa sa în
20 minute să înceapă executarea machetei terenului obiectivului.
Fiecare grupă va avea cîte patru grenade antiblindate pentru lupta
împotriva blindatelor şi o încărcătură explozivă pentru distrugerea
178
Format Format adnotat Exemplu, oral (ofensivă)
sunt diferite de instrucţiunile obstacolelor.
tactice cu caracter
permanent.
Capitolul XXIX.
Ordin de acţiune (atac, apărare)
(o variantă)
dat de către comandantul plutonului de
410. Ordinul de acţiune (atac, apărare)
infanterie are următoarea structură:
Format Format adnotat Exemplu oral (atac) Exemplu oral (apărare)
1 2 3 4
Organizarea: prezintă cum Organizarea este: grupa întîi Organizarea este: grupa întîi,
este organizat plutonul întărită cu 2 cercetaşi de grupa a doua, grupa a treia.
pentru acţiune; dacă nu există geniu, grupa a doua, grupa a
Organizarea modificări privind treia.
pentru misiune organizarea de bază a
acestuia se va indica „fără
modificări”.
Situaţia Situaţia: asigură principalele Situaţia: Situaţia:
informaţiie necesare
comandanţilor subordonaţi

179
Format Format adnotat
pentru înţelegerea situaţiei.
(1) Forţele (1) Forţele inamicului. Sunt
inamicului reprezentate pe hartă (calc)
sau schiţă şi includ
informaţiile asigurate de către
eşalonul superior şi alte date
şi estimări despre inamic.
Analiza situaţiei inamicului
este prezentată sub formă de
concluzii şi cuprinde:
a)dispunerea, compunerea şi
valoarea acestuia;
b) posibilităţile de luptă;
c) cel mai probabil curs al
acţiunii.
Exemplu oral (atac)
Forţele inamicului: cercetaşii
au confirmat o grupă de
infanterie întărită, în zona
noastră; ea se găseşte pe
poziţii amenajate genistic şi
este pregătită să menţină
acest teren; poziţia ei
aproximativă şi orientarea
sunt conform modelului
terenului.
180
Exemplu oral (apărare)
Forţele inamicului: un
batalion de infanterie uşoară
cu 85 % din forţe probabil se
va deplasa spre sud-sud-vest,
paralel cu partea estică a
Drumului VERDE, în
noaptea de 12 iulie, pentru a
sprijinii atacul regimentului;
anticipăm că cercetaşii
inamici vor executa
cercetarea, începînd cu 12
iulie ora 12.00.
Format Format adnotat Exemplu oral (atac)
Forţele proprii: Compania 3
ocupă obiectivul VULPEA,
în vecinătatea reperului…
pentru a distrage atenţia
inamicului de la concentrarea
efortului principal al
batalionului; Compania 1 pe
obiectivul VACA. Intenţia
comandantului companiei
este să izoleze zona de nord a
obiectivului, concentrînd
efortul principal al plutonului
în breşa ce urmeaz ă să fie
executată de batalion în sud.
El vrea să execute o altă
breşă şi să treacă la atacul
principal cît mai curînd
posibil, pentru a atrage
(2) Forţele proprii. Asigură
atenţia inamicului de la
următoarele informaţii de
executarea atacului de către
care subordonaţii au nevoie
batalion.
pentru a-şi îndeplinii
(2) Forţele misiunile lor:
proprii a) misiunea eşalonului
181
Exemplu oral (apărare)
Forţele proprii: Compania A
trece la apărare, nu mai tîrziu
de ora 12 iulie ora 10.00,
pentru a nimici inamicul, în
vecinătatea lui reperului…
(zona de angajare VULPEA)
şi reperului… (zona de
angajare CĂŢELUL), pentru
evitarea învăluirii Companiei
2, şi amplificarea efortului
principal al batalionului.
Intenţia comandantului
companiei este de a ocupa
poziţia de luptă cu un pluton
înaintat, pentru nimicirea
elementelor de cercetare ale
inamicului, celelalte două
plutoane vor concentra focul
în zona de angajare
VULPEA. Efortul principal
va fi direcţionat pentru
distrugerea vehiculelor din
jumătatea înaintată a zonei de
angajare VULPEA.
Format Format adnotat Exemplu oral (atac) Exemplu oral (apărare)
După nimicirea elementelor
de cercetare, plutonul va
concentra focul asupra
forţelor inamicului din zona
de angajare CĂŢELUL;
obstacolele organizate de
batalion vor menţine
inamicul în zonele de
angajare CĂŢELUL şi
VULPEA.
c) misiunea subunităţii din În stînga noastră Plutonul 1 În stînga noastră, Compania
stînga; fixează inamicul pe 1 apără forma de teren cu
(2) Forţele obiectivul VULPEA cota….
proprii permiţînd Plutonului 2 să
(prietene, execute o breşă.
aliate)

182
Format Format adnotat Exemplu oral (atac) Exemplu oral (apărare)
d) misiunea subunităţii din În dreapta noastră, Plutonul 2 În dreapta noastră, Plutonul
dreapta; execută o breşă, în 2, susţine efortul principal al
vecinătatea reperului… companiei şi se apără în
permiţînd atacului principal poziţia de luptă 1 pentru a
să nimicească obiectivul nimici inamicul în zona de
VULPEA. angajare VULPEA
e) misiunea subunităţii din Plutonul cercetare acţionează
faţă; în faţa poziţiei de luptă a
companiei; el se va retrage
prin dispozitivul plutonului 2.
f) misiunea subunităţii de În spatele dispozitivului
sprijin din compunerea nostru, bateria de aruncătoare
batalionului; concentrează focul asupra
inamicului din obiectivul
VULPEA pentru a sprijini
efortul de atacului.
g) misiunea subunităţii de
întărire (sprijin) de la
eşalonul superior
batalionului.
(3)Subordo- (3) Subordonări şi Subordonări şi Subordonări şi
nări şi resubordonări. resubordonări: Plutonul are resubordonări: niciuna.

183
Format Format adnotat
Cînd nu sunt specificate în
organizare, se prezintă aici
sau într-o anexă, subunităţile
resubordo-nări
primite ca întărire(sprijin) sau
resubordonate de la pluton
(de cînd şi pînă cînd).
Misiunea. Este o precizare
clară şi concisă a misiunii ce
urmează a fi îndeplinită
precum şi scopului pentru
care se execută (Cine? Ce?
Misiunea
Cînd? Unde? şi De ce?).
Comandantul plutonului
prezintă misiunea pe baza
analizei sale.
Exemplu oral (atac)
o piesă antiblindate
subordonată acestuia, care va
rămîne sub controlul său,
pînă la cucerirea
obiectivului.
Misiunea: Plutonul 3 atacă
pe 14 iulie, ora 02.00 pentru
cucerirea limitei vestice a
Dealului… cu cota 652, 0
(obiectiv PISICA), în
vecinătatea reperului…
prevenind astfel
fragmentarea atacului
principal al batalionului.
Exemplu oral (apărare)
Misiunea: Plutonul 1 apără
Dealul… cu cota 209,8
(poziţia de luptă 2) începănd
cu 12 iulie ora 10.00 pentru a
nimici inamicul în zona da
angajare VULPEA în
reperului…a preveni
învăluirea Plutonului 2.

184
Format Format adnotat Exemplu oral (atac)
Execuţia. Intenţia. Exprimă Execuţia:
Execuţia intenţia declarată care Concepţia de acţiune:
Intenţia defineşte scopul acţiunii şi Intenţia mea este de a
relaţia dintre forţele proprii, străpunge obiectivul PISICA
inamic şi teren. pe la nord - est, apoi ne vom
deplasa prin culoarul creat. O
grupă va concentra focul pe
linia primei tranşei,
permiţînd atacului principal
al plutonului să manevreze şi
să intre în tranşee. Odată ce
capul de pod va fi realizat,
vom curăţa tranşeea de la est
la vest.
185
Exemplu oral (apărare)
Execuţiă:
Conceptul de acţiune:
Intenţia mea este de a ocupa
poziţia de luptă 2 cu două
grupe în faţă şi una în
adîncime. Vom nimici forţele
în zona de angajare VULPEA
şi vom preveni învăluirea
forţelor de pe direcţia
principală de interzis de către
inamic. O grupă nimiceşte
elementele înaintate ale
inamicului, în vecinătatea
cîmpului de mine forţîndu-l
să se deplaseze în zona de
angajare VULPEA. Atunci îl
Format Format adnotat Exemplu oral (atac) Exemplu oral (apărare)
(1)Concepţia de acţiune. Se Punctele cheie ale acestei vom nimici pe măsură ce
referă la concepţia acţiunii misiuni sunt viteza cu care se pătrunde în această zonă
întocmită pe hartă (calc, va realiza capul de pod (punctul decisiv).
schemă) şi redă modul de (punctul decisiv) şi modul Nu putem preveni învăluirea
îndeplinire a misiunii de către de realizare a concentrării plutonului 2.
pluton; identifică cea mai focului pentru a asigura
importantă misiune pentru pătrunderea forţelor
pluton (obiectivul principal al principale de atac în tranşee.
(1) Concepţia misiunii) şi orice alte misiuni
de acţiune posibile. Dacă misiunea
poate fi executată, stabileşte
punctul decisiv, forma de
manevră şi concepţia acţiunii,
precum şi principali factori
sau
principii utilizate.

Limitează acest paragraf la 6 Această acţiune va împiedica

fraze. inamicul să fragmenteze
atacul forţelor principale ale
batalionului.

186
Format Format adnotat
(a) Misiunile.
Se adresează tuturor
grupelor şi subor-donaţilor,
pe indica-tive de subunităţi,
dîndu-le fiecăruia dintre ei
misiune principală. Indică
efortul principal al plutonului
(a) Misiunile (cine este cel care va
îndeplini cea mai importantă
misiune). Toate cele-lalte
misiuni trebuie raportate la
efor-tul principal.
Exemplu oral (atac)
Misiunile:
Grupa 1 concentrează focul
pe tranşee pentru a permite
grupei 2 să intre în aceasta.
Grupa 2, are misiunea
principală de a curăţa
tranşeea, prevenind
dispersarea atacului
batalionului.
Grupa 3 realizează un cap de
pod dincolo tranşee,
permiţînd grupei 2 să intre în
aceasta.
187
Exemplu oral (apărare)
Misiunile:
Grupa 1 nimiceşte elementul
înaintat şi forţează inamicul
să se desfăşoare. Grupa 2,
concentrează efortul
principal, nimiceşte inamicul
în zona de angajare VULPEA
pentru a preveni învăluirea
plutonului 2. Grupa 3
blochează inamicul ce
încearcă să învăluiască grupa
2. Odată ce inamicul
traversează Drumul VERDE,
toate elementele trebuie să
deschidă focul.
Format Format adnotat Exemplu oral (atac) Exemplu oral (apărare)
(b) Sprijinul de foc (focurile). Sprijinul de foc (focurile): Sprijinul de foc (focurile):
Se referă la schema focului Scopul focurilor este de a Prioritatea de foc este iniţial
de sprijin şi tabelul cu abate atenţia de la acţiunea pentru grupa 3, apoi
obiectivele. Descrie sistemul de executare a breşei. prioritatea se mută la grupa 2
focului de sprijin şi pe timpul asaltului
(b) Sprijinul posibilităţile de a sincroniza inamicului.
de foc (focurile) şi completa schema de
manevră. Dacă este
aplicabilă, stabileşte
priorităţile de foc (include
modificările), obiectivele

188
Format Format adnotat
principale (cine concentrează
focurile pe ele) şi orice
măsură restrictivă de control
în utilizarea focului.
Exemplu oral (atac) Exemplu oral (apărare)
Grupa 1 are prioritatea
executării focului cu
aruncătorul. În timpul
consolidării aliniamentului,
grupa 3 va avea prioritatea în
executarea focului.
Batalionul va executa 3
minute foc pregătitor pe
obiectivul VACA pentru a
fragmenta comanda şi
controlul inamicului.
189
Format Format adnotat Exemplu oral (atac) Exemplu oral (apărare)
(c) Sprijinul de luptă (geniu,
artilerie antiaeriană).
Exprimă concepţia de
angajare a fiecărei subunităţi
de sprijin de luptă sau al celei
care beneficiază cu prioritate
de acest sprijin; cum sunt ele
folosite (prioritatea de efort)
şi cum vor fi ele controlate şi
de către cine. Nu include
(c) Sprijinul informaţiile care aparţin
de luptă subparagrafului “instrucţiuni
de coordonare”.

190
Format Format adnotat
(2) Misiunile subunităţilor
pentru executarea manevrei.
Misiunile specifice, altele
decît cele prevăzute în
paragraful “execuţia-
intenţia”, (1), “a” şi scopul
fiecărei subunităţi primită ca
întărire (sprijin). Reprezintă
fiecare misiune în alineate
numerotate separat. Se are în
vedere inclusiv rezerva.
Se prezintă orice prioritate
(2) Misiunile sau secvenţă a focului.
subunităţi-lor
pentru
executarea
manevrei
Exemplu oral (atac)
Misiunile subunităţilor
pentru executarea manevrei:
Grupa 1, mută focul la
punctul de contact 1,
permiţînd plutonului 2 o
apropiere sigură de linia
tranşeei inamicului.
Grupa 2 pregăteşte
încărcăturile explozive
pentru cazemate.
Grupa 3 fii pregătită să susţii
atacul principal.
191
Exemplu oral (apărare)
Misiunile subunităţilor
pentru executarea manevrei:
Grupa 1 ocupă şi pregăteşte
poziţia de luptă 2A,
pregăteşti poziţia
suplimentară aici (se indică
pe modelul terenului) pentru
a preveni atacul flancului.
Pregătiţi postul de observare
1 şi realizaţi obstacolul 1.
Grupa 2 ocupă şi pregăteşte
poziţia de luptă 2B,
realizează obstacolul 2 şi
asigură un om la companie
pentru a asista la stabilirea
locului cîmpului de mine
antiblindate. Acest om să fie
prezent la punctul de
comandă-observare al
companiei situat în raionul
reperului …, astăzi la ora
14.00.
Format Format adnotat Exemplu oral (atac) Exemplu oral (apărare)
Grupa 3 ocupă şi pregăteşte
poziţia de luptă 2C,
pregăteşte postul de
observare 2 şi realizează
obstacolul 3.

192
Format Format adnotat Exemplu oral (atac) Exemplu oral (apărare)
(3) Misiunile subunităţilor de Misiunil subunităţilor de
sprijin în luptă. sprijin în luptă.
Un pluton poate primi în Aruncătoarele vor ocupa
subordine subunităţi, de poziţia de tragere, în
sprijin de luptă, de exemplu: vecinătatea reperului …, nu
o grupă de geniu. Prezintă mai tîrziu de 15 iulie, ora
misiunile subunităţilor de 04.25.
sprijin de luptă în
subparagrafe, în ordinea în
care ele apar în organizarea
(3) Misiunile pentru misiune. Prezintă
subunităţi-lor numai acele misiuni specifice
de sprijin în care trebuie să fie îndeplinite
luptă. de subunităţi (care nu sunt
specificate în conţinutul
acestui ordin).

193
Format Format adnotat
(4) Instrucţi- (4) Instrucţiunile de
unile de coordonare. Prezintă datele
coordonare de coordonare şi control
valabile pentru două sau mai
multe subunităţi din pluton.
Acestea includ: necesităţi
prioritare de informare,
informaţiile şi misiunile care
se raportează. Nivelul
măsurilor de protecţie al
misiunii. Siguranţa forţelor şi
măsurile pentru realizarea
acesteia.
Exemplu oral (atac)
Instrucţiunile de
coordonare: Ordinea de
marş pentru compania 3 este
plutonul 1, punctul de
comandă-observare, plutonul
2, aruncătoarele, plutonul 3.
Ordinea de marş pentru
pluton este grupa 1,
comanda, grupa 2, grupa 3.
Formaţia de deplasare este în
coloană.
Timpul de depăşire al liniei
de plecare, în ziua de 14
iulie, ora 23.00.
Plecarea din raionul de
regrupare, în ziua de 14 iulie,
la ora 21.30.
Se respectă măsurile de
protecţie în vigoare.
Repetiţiile plutonului pentru
principalii comandanţi, la ora
13.00. Repetiţia companiei,
194
Exemplu oral (apărare)
Instrucţiunile de coordonare:
Toate grupele responsabile
pentru amenajarea
obstacolelor de sîrmă,
protectoare şi tactice din faţa
lor. Locţiitorul
comandantului de pluton va
coordona acest efort.
Starea armamentului
antiaerian: “PE POZIŢII”.
Priorităţile activităţilor
plutonului sunt cele din
instrucţiunile în vigoare.
Siguranţa:
20% pînă la 11 iulie, ora
20.00;
50% pînă în momentul
trecerii la apărare.
Format Format adnotat Exemplu oral (atac) Exemplu oral (apărare)
la ora 14.00.
Consolidarea se realizează în
concordanţă cu modelul
terenului.

195
Format Format adnotat Exemplu oral (atac) Exemplu oral (apărare)
Angajamentul şi Orarul: “Orarul:
dezangajamentul – criterii şi 13.00 - Repetiţia plutonului; 10 iulie, 17.00 - Masa;
instrucţiuni. Repartiţia 14.00 - Repetiţia companiei; 11 iulie, 05.15-Veghea;
focului şi măsurile de control. 17.00 - Inspecţia; 07.00 - Masa;
Instrucţiunile de consolidare 17.30 - Masa; 10.00 - Inspecţia;
şi organizare (altele decît cele 18.30 - Odihna; 17.00 - Masa;
din instrucţiunile cu caracter 21.00 - Repetiţia pe timp de 12 iulie, 05.15-Veghea;
permanent). Necesităţile de noapte; 07.00 - Masa;
(4)Instrucţi- raportat: de exemplu, 00.45 - Veghea; 09.00 -Inspecţia finală a
unile de traversarea liniilor de bază 01.15 - Inspecţia finală; poziţiilor;
coordonare sau punctelor de control. 02.00 - Începerea deplasării; 10.00- Apărarea continuă cu
Instrucţiunile despre terorism 05.15 - Ora atacului. îmbunătăţirea necesară
şi antiterorism. Misiunile poziţiilor.
specifice care se referă la mai
mult decît o grupă sau
element. Regulile de
angajare. Ordinea de marş şi
alte instrucţiuni de deplasare
(constituie o anexă).
Servicii suport Servicii suport. Includ Servicii suport: Servicii suport:
instrucţiunile ce se vor aplica
pentru îndeplinirea misiunilor

196
Format Format adnotat Exemplu oral (atac) Exemplu oral (apărare)
de suport al luptei şi
activităţile ce susţin acţiunea
(care sunt de interes primar
pentru pluton). Includ, de
asemenea, corectivele
(modificările) la
instrucţiunile cu caracter
permanent sau la ordinul
emis anterior. Acest paragraf
este pregătit şi emis de către
locţiitorul comandantului de
pluton.
(1) Suportul general. Prezintă Punctele de aprovizionare de Punctele de aprovizionare ale
instrucţiunile cu caracter companie vor fi localizate la companiei sunt localizate la
permanent care asigură intersecţia de poteci în vest de intersecţia de drumuri
acţiunile de susţinere ale vecinătatea reperului…, după în vecinătatea reperului….
(1) Suportul subunităţii. Asigură locul ocuparea obiectivului
general punctelor de aprovizionare VULPEA
ale companiei, punctelor de
adunare ale răniţilor şi
echipamentului avariat şi
rutele de la şi spre acestea.

197
Format Format adnotat Exemplu oral (atac) Exemplu oral (apărare)
(2) Suportul materiale şi
(2) Suportul
servicii: Provizii. Cuprinde
materiale şi
informaţii despre toate Hrană caldă: pachet – hrană
servicii
gamele de provizii de interes caldă pînă la începerea
apărării,
a) Provizii pentru pluton. apoi pachet – pachet – pachet
Cînd informaţiile sunt
valabile, lista constrînge şi
limitează, acele
operaţiuni, (metode de
distribuţie sau programe)
precum şi alte informaţii care
diferenţiază maniera standard
în care proviziile sunt
folosite, controlate, mînuite
sau distribuite.

198
Format Format adnotat Exemplu oral (atac) Exemplu oral (apărare)
Lista constrînge şi limitează, Transporturile de materiale
corespunzător orelor solicitate vor sosi la poziţia
operative, metodele de noastră în această dimineaţă,
distribuţie sau programele şi la 10.00. Locţiitorul
alte informaţii care comandantului de pluton, să
diferenţiază manevra ai 6 oameni gata să execute
(b) Transportul standard în care proviziile descărcarea lor.
sunt folosite, controlate,
mînuite şi distribuite.

199
 Anexa nr. 1
la Manualul de luptă a plutonului de infanterie

PARTICULARITĂŢILE LUPTEI ÎN CONDIŢII

SPECIFICE DE TEREN
Ofensiva în teren muntos-împădurit
Ofensiva în teren muntos-împădurit este influenţată de:
a) relieful puternic frămîntat, compartimentat şi existenţa
porţiunilor greu accesibile care limitează folosirea tehnicii auto
îndeosebi a TAB sau MLI/MLD;
b) numărul limitat de drumuri, capacitatea lor redusă şi
greutatea deplasării în afara acestora;
c) dificultăţile apărute în orientare, observare, indicarea
obiectivelor şi corectarea focului;
d) existenţa pericolului surpărilor, avalanşelor şi incendiilor;
e) persistenţa îndelungată a substanţelor toxice de luptă în
special pe văi;
f) schimbarea bruscă a condiţiilor meteorologice;
g) dificultăţile ce se pot ivi în realizarea conducerii, cooperării
şi a manevrei;
h) posibilităţile mărite ale inamicului de a crea baraje,
obstacole, ambuscade şi pungi de foc.
În terenul muntos-împădurit ofensiva plutonului de infanterie se
execută, de regulă, din contact nemijlocit cu inamicul.
În lungul comunicaţiilor principale, crestelor, văilor, platourilor şi
defileurilor mai largi ofensiva se poate executa şi din mişcare, pe TAB
sau MLI/MLD, cu măsuri de asigurare a flancurilor; cînd se acţionează
pe văi trebuie luate măsuri pentru a se duce acţiuni şi pe crestele
adiacente.
Plutonul de infanterie acţionează, de regulă, în cadrul eşalonului
superior sau uneori independent şi poate fi întărit cu 1-2 mitraliere, 1-2
aruncătoare, 1-2 grupe aruncătoare de flăcări.
Pregătirea ofensivei plutonului de infanterie se execută după
aceleaşi principii ca în teren obişnuit, însă se acordă atenţie deosebită
măsurilor ce vizează:
a) asigurarea flancurilor şi prevenirea surprinderii;
b) executarea oportună a manevrei;
c) trecerea rapidă prin baraje şi înlăturarea obstacolelor;
d) lichidarea focarelor de incendii;

200
 e) executarea continuă a cercetării drumurilor, pioneilor şi
pădurilor.
Inamicul se atacă simultan cu parte din forţe de front, iar cu
majoritatea, executînd manevra de învă 3luire (întoarcere).
Momentul plecării subunităţilor la atac diferă în funcţie de
distanţa faţă de inamic, caracterul terenului şi posibilităţile de deplasare;
pe măsura înaintării se folosesc semnalele de recunoaştere reciprocă şi
de marcare a aliniamentelor ocupate.
Contraatacurile inamicului se resping de pe loc sau din mişcare.
Ofensiva pe litoral şi în deltă
Plutonul de infanterie trece la ofensivă pe litoral şi în deltă în
cadrul eşalonului superior, executînd atacul frontal, dinspre uscat spre
mare cînd inamicul a realizat un “cap de pod” şi de-a lungul litoralului
cînd acesta se apără cu un flanc sprijinit pe mare.
Plutonul primeşte, de regulă, direcţie de ofensivă (obiectivul care
trebuie ocupat) care vizează lovirea inamicului în flanc şi izolarea
acestuia de plaja favorabilă debarcării şi de navele de sprijin.
În deltă ofensiva se duce cu forţe de valoare variabilă de-a lungul
comunicaţiilor şi grindurilor adiacente, canalelor navigabile şi a
ramificaţiilor laterale ale acestora.
Inamicul pătruns în deltă trebuie izolat d e navele de sprijin şi
aprovizionare, fracţionat şi nimicit pe părţi.
Acţiunile plutonului de infanterie au un pronunţat caracter de
independenţă.
De regulă, plutonul realizează dispozitivul de luptă pe direcţii;
pentru executarea manevrei de forţe şi mijloace se folosesc grindurile şi
potecile precum şi mijloacele de trecere din zonă şi cele improvizate.

201
 Apărarea în teren muntos-împădurit
Terenul muntos-împădurit oferă cele mai bune condiţii pentru
organizarea unei apărări puternice cu forţe puţine şi îndeosebi pentru
ducerea luptei în condiţii de izolare.
Plutonul organizează un punct de sprijin de apărare în cadrul
companiei, precum şi independent pentru apărarea unui flanc descoperit,
a unui obiectiv important sau pentru a face siguranţa intervalului dintre
subunităţi.
Punctul de sprijin de pluton se organizează pe înălţimi, pe pantele
munţilor, la intrarea în trecători (pasuri) şi pe înălţimile care le domină
în aşa fel încît, drumurile, potecile şi locurile înguste să fie bătute cu foc
de flanc, încrucişat şi pumnal.
La pregătirea apărării este necesar să se ţină seama de
posibilitatea schimbării bruşte a condiţiilor meteorologice, de surpările
ce se pot produce în urma întrebuinţării de către inamic a armei
nucleare, precum şi de posibilitatea inundării albiilor rîurilor secate, a
văilor şi rîpelor pe timpul ploilor şi al topirii zăpezii, ruperii barajelor
(zăgazurilor) din amonte.
Pe lîngă activităţile prevăzute la pregătirea apărării în teren
obişnuit, comandantul de pluton trebuie:
a) să studieze amănunţit căile de apropiere a inamicului de
poziţia de apărare, să organizeze observarea şi acoperirea lor cu foc de
flanc şi încrucişat;
b) să creeze pe poziţii un stoc mărit de muniţie şi în special de
grenade de mînă;
c) să prevadă măsuri pentru interzicerea pătrunderii (infiltrării)
şi a manevrelor de forţe şi mijloace ale inamicului.
Cînd acţionează în condiţii de izolare se iau măsuri de pregătire a
traiului, folosind posibilităţile din zonă, concomitent cu pregătirea şi
ducerea acţiunilor de luptă.
La organizarea sistemului de foc comandantul de pluton este
obligat:
a) să pregătească focul etajat, de flanc, pumnal şi încrucişat în
aşa fel încît să nu existe spaţii nebătute cu foc în faţa limitei dinainte, la
flancuri, precum şi în adîncime;
b) să organizeze focul echipelor pentru a se sprijini reciproc;
c) să folosească îndeosebi grenadele de mînă pentru nimicirea
personalului inamicului;

202
 d) să combine judicios sistemul de foc cu barajele şi
obstacolele de toate categoriile.
Particularităţile amenajării genistice a punctului de sprijin de
pluton sunt următoarele:
a) locaşurile (poziţiile) de tragere ale mijloacelor de foc,
tranşeele şi şanţurile de comunicaţie se sapă ţinîndu-se seama de
condiţiile de teren, unele dintre ele fiind cu profil tip semiîngropat sau în
umplutură;
b) pentru executarea şi consolidarea lucrărilor se folosesc pe
scară largă materiale rezistente din zonă; lucrările genistice pot fi pe
unele porţiuni acoperite, căptuşite cu material lemnos şi amenajate cu
creneluri; bucăţile de stînci şi pietrele mari folosite la executarea
lucrărilor în umplutură şi semiumplutură se pun în straturi alternante cu
pămînt, muşchi, brazde, saci umpluţi cu nisip sau cu pămînt, după care
se acoperă cu un strat de pămînt;
c) lucrările genistice se maschează minuţios pentru a nu fi
observate de cercetarea aeriană şi terestră a inamicului;
d) în faţa poziţiei şi la flancuri se instalează şi amenajează
obstacole, abatize, capcane, avalanşe şi alte baraje care se apără cu focul
încrucişat al armamentului;
e) pentru protecţia împotriva armelor de distrugere în masă şi a
sistemelor incendiare se amenajează tunelurile, peşterile şi adăposturile
naturale existente;
f) podurile, lucrările de artă importante şi porţiunile de drum
care constituie puncte obligate de trecere se pregătesc pentru distrugere;
g) peste rîurile de munte, defileurile înguste, văile adînci din
adîncimea apărării se construiesc din timp punţi şi poduri suspendate,
precum şi funiculare.
Atacul inamicului trebuie respins cu hotărîre. Comandantul de
pluton este obligat să folosească cu pricepere forţele şi mijloacele de foc
de care dispune, adoptînd cu precădere procedeele de luptă care să
asigure succesul apărării în munte, astfel:
a) blocarea inamicului în locurile obligate de trecere prin
declanşarea avalanşelor pregătite din timp, concomitent cu executarea
focului de la mică distanţă şi prin surprindere;
b) nimicirea inamicului în faţa limitei dinainte a apărării,
precum şi atragerea lui în pungi de foc, baraje genistice, capcane;
declanşarea de viituri asupra inamicului prins pe vale prin deschiderea
barajelor sau folosirea apei colectate în bazine naturale, la originea
văilor, în perioadele de dezgheţ sau în urma ploilor abundente;

203
 c) producerea de pierderi şi panică în rîndul inamicului prin
folosirea abatizelor pregătite în locuri ce nu pot fi varientate,
concomitent cu nimicirea acestuia în ambuscade pregătite din timp şi
declanşate prin surprindere;
d) pătrunderea (infiltrarea) în spatele bazei de plecare la
ofensivă a inamicului pe timp de noapte sau în condiţii de vizibilitate
redusă şi nimicirea (distrugerea) unor obiective importante (puncte de
comandă, depozite de muniţie, carburanţi-lubrifianţi, alimente şi
echipament, mijloace de atac nuclear);
e) executarea de contraatacuri prin surprindere atît în interiorul
cît şi în faţa punctului de sprijin, în flancul şi spatele inamicului, de pe
înălţimi către vale şi în condiţii meteorologice grele;
f) surparea peşterilor şi a altor adăposturi naturale după
ocuparea lor de către inamic.
Cînd plutonul acţionează independent, departe de celelalte
subunităţi ale companiei şi nu mai are legătură cu acestea pregăteşte
traiul şi duce lupta cu dîrzenie şi fermitate în condiţii de izolare,
urmărind ca ori de cîte ori are posibilitatea să execute acţiuni de hărţuire
şi uzură permanentă a inamicului.
În astfel de situaţii comandantul de pluton trebuie:
a) să stabilească, în funcţie de nevoi, militarii care se vor ocupa
de procurarea apei şi alimentelor;
b) să pregătească şi să ocupe o porţiune de teren greu accesibil,
bine mascat ca bază pentru executarea de lovituri prin surprindere în spatele
dispozitivului inamicului şi pentru deplasarea în ascuns la forţele proprii;
c) să întocmească un plan de acţiune adaptat la situaţia
concretă, pe baza căruia să desfăşoare un program de pregătire a
subunităţilor din subordine şi de folosire raţională a muniţiilor, hranei şi
celorlalte materiale necesare luptei şi traiului;
d) să ia măsuri pentru restabilirea legăturii cu eşalonul superior
sau alte subunităţi aflate în apropiere; să raporteze situaţia plutonului şi
în funcţie de ordinele primite, să organizeze activitatea subunităţii pe
care o comandă.

204
 În teren muntos-împădurit plutonul apără un punct de sprijin
pentru a interzice de regulă, un drum, un culoar sau o poiană precum şi
alte direcţii unde pot înainta tancurile şi infanteria inamicului; acestea se
interzic cu focul întregului armament, îndeosebi cel antiblindate şi prin
baraje; ieşirile din terenul muntos-împădurit trebuie folosite pentru
executarea focului de flanc, încrucişat şi pumnal.
În lungul drumurilor, potecilor şi culoarelor se execută abatize şi
baraje antiblindate şi antiinfanterie, se pregătesc ambuscade, cîmpuri de
mine antiblindate, capcane care se flanchează cu focul mitralierelor şi
aruncătoarelor de grenade.
Lupta în teren muntos-împădurit se duce de regulă la mică distanţă.
Se folosesc pe scară largă ambuscadele şi contraatacurile cu
subunităţi mici, focul pumnal şi focul executat din copaci, precum şi
lupta corp la corp.
Elementele de cercetare ale inamicului se nimicesc cu focul
concentrat al mitralierelor de pe TAB sau MLI/MLD, pregătit şi
executat în afara terenului împădurit şi cu focul altor mijloace în
momentul în care acestea au pătruns în terenul muntos-împădurit şi se
infiltrează în adîncimea apărării.
Incendiile produse pe timpul luptei se sting cu mijloacele la
dispoziţie sau cu cele existente în zonă; raioanele incendiate se izolează
de către pluton (grupă).
Apărarea pe litoral şi în deltă
Apărarea pe litoral şi în deltă se execută în scopul nimicirii,
capturării sau respingerii desantului maritim şi aerian al inamicului,
grupurilor de cercetare-diversiune, teroriste, a altor forţe debarcate şi
menţinerii poziţiei încredinţate.
Succesul acţiunilor de luptă se obţine prin: cunoaşterea
permanentă a situaţiei inamicului; descoperirea din timp a pregătirii
locului pentru debarcare; neutralizarea cercetării inamicului pe timpul
apropierii de litoral şi al debarcării; organizarea sistemului de foc şi
combinarea lui cu sistemul de baraje din apă şi de pe uscat; realizarea
măsurilor de mascare; folosirea cu iscusinţă a terenului şi amenajarea
genistică a acestuia; organizarea şi menţinerea unei cooperări
neîntrerupte între echipe, cu subunităţi ale infanteriei marine şi cu
scafandri de luptă; nimicirea prin foc şi contraatac a inamicului
debarcat; conducerea fermă şi neîntreruptă a plutonului.
Plutonul duce acţiuni de apărare, de regulă, în cadrul companiei
iar uneori independent sau izolat.

205
 Limita dinainte a apărării se alege, pe cît posibil, de-a lungul
ţărmului, cît mai aproape de malul apei; în sectoarele cu plaje întinse,
aceasta se retrage pe un aliniament favorabil, iar pe malul apei se trimite
siguranţa de luptă.
Dezvoltarea de front şi în adîncime a punctului de sprijin este mai
mare decît în teren obişnuit; aceasta se stabileşte în funcţie de
configuraţia şi importanţa plajei şi a terenului, de existenţa clădirilor,de
posibilităţile inamicului de a debarca cu forţe numeroase,de existenţa
grindurilor, a ostroavelor în deltă, şi a intrărilor pe fluviu (canal
navigabil).
La apropierea desantului maritim al inamicului de litoral, grupele
plutonului ocupă poziţiile pregătite din timp.
Pe măsura apropierii desantului se execută trageri cu armamentul
de pe TAB sau MLI/MLD, apoi cu întregul armament, lovindu-se
mijloacele de debarcare şi blindatele amfibii.
Dacă inamicul a reuşit să debarce pe litoral (în deltă), plutonul
concentrează focul asupra forţelor debarcate; acţiunile de luptă se
continuă potrivit prevederilor luptei de apărare.

Anexa nr. 2
la Manualul de luptă a plutonului de infanterie

Ordin de acţiune al comandantului patrulei

(O variantă)

Ordinul de acţiune al comandantului patrulei cuprinde:

situaţia, misiunea, execuţia, administraţia şi logistica, comanda şi
comunicaţiile.
Situaţia:
a) Forţele inamicului :
Vremea – (parţial noros, senin, ploios, ceaţă), temperatura
medie ____, vînt de la ____, cu aproximativ____ metri pe secundă.
Terenul – teren deluros cu pîlcuri de stejar şi pin pe
creste. Vegetaţia deasă cuprinde părţile joase de pe lîngă rîuri şi
mlaştini. Toate crestele sunt înguste şi accesibile. Multe drumuri şi
cărări existente în teren nu sunt pe hartă.
Identificarea – se presupune că inamicul face parte dintr-
un regiment.

206
 Poziţia – inamicul este dispus la nord de localitatea
Piteşti nord-est de localitatea Bascov şi la vest de localitatea
Dobrogostea.
Efectivele – estimate la 755 de luptători.
b) Forţele prietene (aliate):
Misiunea eşalonului superior. Batalionul 1 Infanterie
Motprizată din Brigada 2 Infanterie Motorizată se află în apărare pe
comunicaţia din vecinătatea taberei Orhei pînă la Valea Mare.
Batalionul 2 Infanterie Motorizată din Brigada 2 Infanterie
Motorizată se află în apărare în dreapta noastră.
Compania ____, are misiunea de a executa, în această seară, o
patrulă de siguranţă în raionul de responsabilitate “GRINDUL” .
Poziţia şi acţiunile planificate ale subunităţilor (unităţilor)
vecine (dreapta/stînga) – compania se află în apărare în dreapta
noastră, iar plutonul __ din compania __ , din batalionul ____ se află în
apărare în stînga noastră. Forţele prietene nu vor executa patrule în
raionul ”GRINDUL”, altele decît cele din compania noastră. Patrula …
acţionează pe flancul stîng în raionul cu centru la x… y… h…. Patrula
_____acţionează pe flancul drept în raionul cu centru la x… y… h… .
Împreună cu ceilalţi şefi de patrule am stabilit cel mai apropiat punct de
contact la reperul_____.
Sprijinul (suportul) de foc al patrulei – un aruncator de 120
mm din bateria ___ . Am luat legătura cu ei şi vor menţine legăturile
radio cu noi pe durata misiunii. Am stabilit obiective de-a lungul
itinerarului nostru care sunt localizate la coordonatele :_____ , _____ ,
_____ , _____ , _____ , _____. Numerele obiectivelor sunt :AB 101,
AB 102, AB 103, AB 104, AB 105, AB 106.
c) Întăririle şi resubordonările (detaşările):
O echipă antipersonal din plutonul….

Misiunea:
Plutonul nostru va executa o patrulă de luptă în raionul cu
centru la x… y… h… pentru a determina (aprecia ) zona de acţiune a
inamicului.
Execuţia:
a) Planul acţiunilor (prezentarea generală a acţiunilor)
Vom părăsi raionul de dispunere şi ne vom deplasa către
punctul de sprijin al companiei ___, vom trece limita dinainte a
apărării (LDA), ne vom îndrepta către obiectiv, vom îndeplini

207
 misiunea, ne vom întoarce la LDA, vom reintra în raionul de
dispunere al companiei noastre şi vom prezenta bilanţul misiunii.
b) Misiunile speciale
Grupele:
În timpul deplasării, prima grupă va realiza siguranţa
frontală a patrulei, va asigura un navigator (responsabil cu menţinerea
direcţiei) şi doi numărători de paşi (responsabili cu calculul distanţei
parcurse). Ei vor ataca obiectivul la ordin.
Cea de a doua grupă va fi grupa de siguranţă, ce va
realiza securitatea în PRO (punct de regrupare la obiectiv ce se ocupă
înainte, ca bază de pregătire şi acţiune la obiectiv, iar apoi pentru
regrupare), va avertiza patrula în momentul apariţiei obiectivului, va
acoperi retragerea echipei de asalt şi va asigura securitatea flancului şi
a spatelui pe timpul deplasării.
A treia grupă va asigura sprijinul (suportul) de foc
şi baza de foc la obiectiv pentru prima grupă şi va realiza acoperirea cu
foc a patrulei pe timpul traversării zonelor periculoase (locuri fără
acoperire, drumuri, rîuri, poduri).
Echipele:
Prima echipă din grupa 1 va asigura un navigator
şi un ajutor (direcţional) pe timpul deplasării şi va ataca jumătatea
stîngă a obiectivului. A doua echipă din grupa 1 va asigura un
numărător de paşi pe timpul deplasării, va ataca jumătatea dreaptă a
obiectivului, va cerceta la ordin şi va fi echipă de escortare a
prizonierilor. Veţi aloca doi militari pentru asigurarea părţilor apropiate
şi depărtate ale zonelor periculoase.
Prima echipă din grupa 2 va realiza securitatea
flancului drept pe timpul deplasării, şi va izola căile de apropiere către
obiectiv, poziţionîndu-se la ___ metri în spate faţă de poziţia_____ . A
doua echipă din grupa 2 va asigura flancul stîng pe timpul deplasării şi
va izola căile de apropiere către obiectiv, poziţionîndu-se la ___ metri
în spate faţă de poziţia _____ . A treia echipă din grupa 2 va realiza
siguranţa în partea din spate pe timpul deplasării şi va realiza siguranţa
PRO.
Grupa 3 va fi poziţionată aici şi aici (se indică pe
hartă locul) în flancul _____ al grupei de asalt. Va susţine cu foc
asaltul. Cel puţin o echipă va fi în poziţie de tragere cînd se traversează
zonele periculoase.
Individuale:

208
 ______________ eşti locţiitorul comandantului
patrulei, vei asista la pregătirea pentru patrulare şi-mi vei raporta
progresele făcute. Vei comanda patrula în PRO în timp ce eu execut
recunoaşterea şi ori de cîte ori cînd eu nu sunt prezent. Vei fi pregătit
pentru începerea imediată a asaltului din PRO dacă eu sunt descoperit
pe timpul recunoaşterii la obiectiv. Vei fi în PRO pe timpul acţiunilor
la obiectiv pentru a asigura securitatea PRO-ului şi pentru numărarea în
momentul întoarcerii la PRO a membrilor patrulei după acţiunile la
obiectiv. Pe timpul haltelor te vei deplasa pînă la mine verificînd
securitatea patrulei şi prezenţa membrilor patrulei. După o pauză, după
un contact cu inamicul sau după traversarea unei zone periculoase vei
executa şi raporta prezenţa. Pe timpul deplasării vei realiza controlul
asupra părţii din spate a patrulei, menţinînd ordinea şi disciplina şi vei
asigura contactul permanent între membrii patrulei. Vei realiza
siguranţa pe timpul haltelor mai mari.
________________ ca navigator vei avea
înregistrat pe busolă azimutul _____ pentru prima etapă de drum şi vei
menţine direcţia de deplasare.
_____________ şi ____________ sunteţi
numărători de paşi. Veţi raporta numărătoarea la fiecare ___ metri.
____________ şi ____________ asiguraţi
comunicaţiile radio. Veţi fi permanent cu mine exceptînd cazul în care
primiţi ordin să executaţi altă misiune. Nu vor avea loc comunicări
radio fără acordul meu şi toate comunicările primite îmi vor fi direct
raportate. ___________ vei asigura comunicările radio în cadrul
patrulei şi ____________ vei asigura comunicările radio cu batalionul.
Comandanţii de grupe să fiţi pregătiţi să mă
însoţiţi în recunoaştere la obiectiv.
a)Instrucţiunile de coordonare
Plecarea _____ , Întoarcerea _____ .
Formaţia _____ ( coloană, romb, V).
Ordinea de deplasare: direcţional, navigator, eu,
grupul de comandă, grupa 1(asalt), grupa 2(suport), grupa 3
(securitate). Locţiitorul comandantului de patrulă va fi în a treia treime
a patrulei.
Ruta de deplasare la PRO:
____º (se scrie azimutul) pentru ____ metri.
____º (se scrie azimutul) pentru ____ metri.
____º (se scrie azimutul) pentru ___ metri (PRO).
Ruta de deplasare de la PRO:

209
 ____º (se scrie azimutul) pentru ____ metri.
____º (se scrie azimutul) pentru ____ metri.
____º (se scrie azimutul) pentru ____ metri (LDA).
Plecarea din raionul de dispunere propriu. Ne
vom deplasa pe jos către zona de adunare din spatele punctului de
comandă - observare al companiei ___ de unde vom fi preluaţi de o
călăuză. Ne vom deplasa la PAI ( punctul de adunare iniţial ) după
metoda ceasului: grupa 1 de la 12.00 la 04.00, grupa 2 de la 04.00 la
08.00, grupa 3 de la 08.00 la 12.00. Aceeaşi formaţie se va folosi la
PRO şi pe timpul haltelor mai mari. Voi face ultimele precizări înainte
de plecarea în misiune. Dacă vor fi schimbări care vor afecta patrula
mă voi întoarce la PAI şi vă voi informa. Dacă nu sunt schimbări vom
trece LDA printr-o gaură în sîrma ghimpată. La ultima poziţie
acoperită înainte de sîrma ghimpată patrula va face o scurtă haltă sub
comanda locţiitorului. Eu voi lua prima echipă din grupa 1 şi vom face
o recunoaştere pe o distanţă de cel puţin 200 metri de la sîrma
ghimpată. Vom verifica o zonă de 50 metri lăţime de-a lungul rutei
noastre pe o distanţă de 200 metri. Dacă zona este sigură voi trimite un
militar înapoi pentru a conduce patrula prin sîrma ghimpată. Locţiitorul
meu va număra membrii patrulei ţinînd minte în acelaşi timp numărul
membrilor plecaţi cu mine. După ce patrula se va reîntregi ne vom
deplasa către obiectiv.
Întoarcerea în raionul de dispunere propriu. Ne
vom opri la cel puţin 200 metri faţă de punctul de reintrare şi vom
executa o haltă mare. Voi lua legătura radio cu batalionul, le voi
comunica poziţia noastră şi le voi cere permisiunea de reintrare în
dispozitivul propriu. Batalionul va aştepta semnalul nostru. După ce
forţele proprii sunt avertizate de poziţia noastră, mă voi deplasa şi voi
lua legătura cu ele. Îndată ce stabilesc contactul patrula se va deplasa
înainte prin dispozitivul propriu. Voi verifica şi număra membrii
patrulei în momentul în care are loc intrarea în dispozitivul propriu.
Locurile de adunare după dispersare (LAD).
PAI – intersecţia de drumuri din spatele
punctului de comandă –observare al companiei ___ .
PRO – la coordonatele _____ .
LADT – (locul de adunare după dispersare pe
traseu) – la coordonatele _____ , _____ , _____ , _____ , ____
Acţiuni la LAD. Cel mai mare în grad
organizează siguranţa circulară şi aşteaptă maxim 45 de minute sau
pînă cînd 60 % din patrulă este prezentă. După 45 de minute

210
 reorganizează patrula, stabileşte lanţul de comandă, redistribuie
echipamentul, armele şi muniţia, se deplasează către PRO şi
îndeplineşte misiunea. Dacă ajungi în LAD şi patrula a plecat deja
către PRO sau LDA deplasează-te către PRO sau LDA şi ia legătura
cu patrula.
Acţiunile în momentul contactului cu inamicul.
Evitarea ambuscadei inamicului (contra-
ambuscada). Comenzile “Ambuscadă la dreapta “sau “Ambuscadă la
stînga” vor fi semnalele în urma cărora patrula va executa o întoarcere
de 90º la stînga sau dreapta şi va ataca poziţia ambuscadei inamicului.
Oricare membru al patrulei poate da această comandă. Dacă o parte a
patrulei nu se află în zona bătută cu foc de inamic aceasta va executa o
învăluire asupra poziţiei inamicului.
Atacul (asaltul) imediat . Comenzile “Contact
în faţă”, “Contact în dreapta” sau “Contact în stînga” reprezintă
semnalele la care patrula va adopta formaţia de deplasare în linie.
Militarul din patrulă care dă comanda va trage un foc de armă asupra
inamicului. Toate grupele vor ataca inamicul pînă la o distanţă de 100
de metri în spatele dispozitivului acestuia, exceptînd cazul în care voi
ordona personal altceva.
Ambuscada. Dacă descoperim o patrulă a
inamicului, iar aceasta nu ne observă , ne vom pregăti pentru a acţiona
în cadrul ambuscadei. La semnalul că o patrulă a inamicului se apropie
ne vom deplasa în stînga sau dreapta direcţiei noastre de deplasare şi
vom ocupa o poziţie de ambuscadă, la semnele şi semnalele cunoscute.
Ruperea contactului. Dacă intenţionez să rupem
contactul vom executa acest lucru după sistemul ceasului. Direcţia de
deplasare este ora 12.00. Voi stabili un punct de întîlnire, dîndu-vă un
timp, o direcţie şi distanţa pînă la acesta. Echipa de sprijin (suport)
numărul 1 va excuta foc de acoperire pentru 15 secunde şi apoi se va
retrage către punctul de întîlnire.
Acţiunile în zone periculoase.
Drumuri. La semnalul direcţionalului că a
întîlnit o zonă periculoasă, patrula va executa o halta scurtă. În acest
timp un militar se va deplasa 50 metri către stînga şi un altul 50 metri
către dreapta. Direcţionalul va rămîne în acelaşi loc. Dacă siguranţa de
flanc este instalată, ei vor rămîne în locurile respective. În momentul în
care zona apropiată este sigură direcţionalul va traversa zona
periculoasă şi va cerceta partea îndepărtată la 50 metri stînga, dreapta
şi în faţă iar apoi va da semnalul de traversare, patrulei. Un LAD va fi

211
stabilit în partea apropiată şi, în ordine, patrula va traversa. Metodele
de traversare vor fi determinate la faţa locului. Ne vom opri în partea
îndepărtată, vom stabili un LAD, vom reface ordinea de deplasare şi ne
vom deplasa către obiectiv. Cel puţin o echipă de sprijin (suport) va fi
în poziţie pentru a acoperi membrii patrulei pe timpul cît aceştia vor
traversa zona periculoasă.
Zone deschise. La semnalul direcţionalului că a
întîlnit o zonă periculoasă, patrula va executa o haltă scurtă. Vom
încerca să trecem folosind tehnicile de ocolire cu ajutorul busolei. Dacă
acestea nu sunt posibile vom desemna un LAD şi vom urma aceleaşi
proceduri folosite la trecerea drumurilor.
Acţiunile la obiectiv. Voi opri patrula în
apropierea PRO, iar locţiitorul meu va lua comanda patrulei în timp ce
împreună cu direcţionalul ne vom deplasa înainte şi vom verifica şi
confirma PRO. Direcţionalul va rămîne în PRO în timp ce eu mă voi
întoarce şi voi conduce deplasarea patrulei în PRO. Comandanţii
grupelor vor ocupa PRO folosind metoda ceasului. Toţi comandanţii de
grupe vor fi pregătiţi să mă însoţească la recunoaştere. Prioritar,
înaintea plecării, locţiitorul meu va fi pregătit să ia comanda şi să
înceapă atacul în cazul în care suntem descoperiţi pe timpul
recunoaşterii. Voi modifica sau voi menţine acţiunile la obiectiv şi voi
confirma poziţiile obiectivului şi pe cele care urmează a fi ocupate de
patrulă. În ordine comandanţii de grupă vor dispune echipele lor în
poziţiile indicate.
Echipa 3 din grupa 3 va face siguranţa PRO iar
celelalte echipe vor ______________________ .
Grupa de sprijin (suport) va _______________.
Grupa de asalt va _______________________ .
La un cartuş roşu de semnalizare echipa de sprijin (suport) va trage
asupra obiectivului şi va schimba direcţia focului la ______ de obiectiv.
La un cartuş roşu de semnalizare sau cînd sunt
descoperiţi, grupa de asalt va lua cu asalt obiectivul şi se va opri aici
(se va indica pe hartă sau pe macheta terenului).
La un cartuş verde de semnalizare grupa de
asalt se va retrage, urmată de echipa de sprijin (suport). Echipa de
siguranţă se va retrage la ordinul primit prin radio sau la __ secunde
după observarea cartuşului verde. La PRO locţiitorul va număra
militarii în momentul sosirii acestora. Ne vom organiza imediat pentru
deplasare şi vom începe deplasarea către LDA pe itinerarul de
întoarcere.

212
 Repetiţiile. Se vor executa pe platou sub
conducerea locţiitorului meu imediat după inspecţia iniţială. Prioritare
vor fi acţiunile în zona obiectivului, la contactul cu inamicul, în zonele
periculoase şi trecerea prin dispozitivul inamicului şi al forţelor proprii.
Comunicaţiile radio, între membrii patrulei, vor fi verificate în cadrul
inspecţiei iniţiale. Locţiitorul se va asigura că patrula este pregătită
pentru inspecţia mea şi pentru repetiţii la 15 minute după primirea
ordinului de patrulare.
Analiza misiunii (raportul). Se va ţine în acest
loc, imediat după întoarcere.
Administraţia şi logistica.
a) Raţii. Fiecărui membru al patrulei i se va ridica raţia de
hrană pentru o masă. Vom mînca la _____________ .
b) Arme şi muniţii. Nici o schimbare faţă de ordinul de
avertizare (dacă sunt se comunică).
c) Uniforma şi echipamentul. Nici o schimbare faţă de
ordinul de avertizare (dacă sunt se comunică).
d) Metoda de transport a răniţilor. Se va administra primul
ajutor şi se va continua patrularea dacă rana este minoră. Rănitul va fi
lăsat în PRO pe timpul acţiunii la obiectiv. Dacă se poate deplasa, deci
nu este serios afectat va fi lăsat la unul dintre LAD (cel mai apropiat)
şi va fi recuperat la întoarcere. Dacă este grav rănit îl vom evacua către
LDA sau vom solicita un elicopter pentru evacuare. Grupa de siguranţă
va asigura o echipă dacă este necesar.
e) Prizonierii de război. Dacă se poate prizonierii vor fi
duşi la PRO după care vor fi conduşi către LDA. Prizonierii vor fi
legaţi la mîini şi la ochi pe timpul apropierii de şi al reintrării în
dispozitivul propriu.
Comanda şi comunicaţiile radio.
a) Semnale
Cu braţul şi palma
Pe timpul zilei
Loc de adunare (LAD)_____
Zonă periculoasă _____
Liber pentru traversare _____
La obiectiv
Avertizare timpurie_____
Deschiderea focului de sprijin (suport) _____ ,
schimbarea direcţiei sau încetarea focului _____

213
 Deschiderea focului de asalt _____ , încetarea
focului _____ .
Retragerea _____ .
Radio
Pl (pluton) _____
Eşaloanele superioare plutonului (cu care
cooperează) _____
Grupa de asalt _____
Grupa de sprijin (suport) _____
Grupa (echipa) de siguranţă (securitate) _____
b) Indicativele şi frecvenţele de lucru cu eşaloanele
superioare
Frecvenţa batalionului: _____ , de bază _____ , de
rezervă _____
Frecvenţa CCSF (centrul de comandă al sprijinului cu
foc): de bază _____ , de rezervă _____
Frecvenţele celorlalte patrule ______ de bază _____ , de
rezervă _____
Notă: Indicativele şi frecvenţele folosite în cadrul
comunicaţiilor radio. Patrulelor le vor fi stabilite numere,
corespunzătoare indicativelor radio. Aceste numere vor corespunde cu
numerele patrulelor (de la 1 la 5 ).
c) Rapoartele
Punctele de verificare.
Contactul cu inamicul.
Îndeplinirea misiunii.
Prizonierii de război (categorii, număr).
d) Codurile
Misiunea:
Succes – “Vreme bună”
Eşec – “Furtună puternică”
Prizonieri de război – ofiţeri – “Inimă roşie + număr”
Prizonieri de război – subofiţeri – “Cutia de ace + număr”
Prizonieri de război – soldaţi – “Ho Chi Minh + număr”
e) Parolele
Unitatea ce se întoarce din misiune – “Valea fericirii”
Răspunsul de bază – numărul de zile stat în cîmp la care
se adaugă 21
Răspunsul de rezervă – numărul de zile stat în cîmp la
care se adaugă 11

214
 f) Comanda
Lanţul de comandă. Va fi acelaşi ca în ordinul de
avertizare.
Locul comandantului patrulei __________________ .
Locul locţiitorului în cadrul patrulei ______________ .
Întrebări?
Acum este ora __________ .
Executarea!

Anexa nr. 3
la Manualul de luptă a plutonului de infanterie

ORDIN FRAGMENTAR
(O variantă)
Ordinul fragmentar dat de către comandantul de pluton are
forma şi structura prezentate în continuare.
Antetul:
ORDIN FRAGMENTAR 01
REFERINŢĂ ORDIN DE ACŢIUNE 01
TIMPUL ZONEI FOLOSIT: ZULU
Situaţia:
a) Forţele inamicului. Inamicul acţionează cu grupe întărite în
sectorul companiei şi păzeşte anumite căi de comunicaţie şi puncte de
aprovizionare. Aceste căi de comunicaţie sunt esenţiale pentru FAU, ce
sunt aşteptate să ocupe raionul; de aceea aceste grupe sunt gata să se apere
cu toate forţele. Ele sunt echipate cu AK-47 şi AK-74 pentru lupta
antipersonal. Posibilităţile antiblindate sunt RPG-7 şi SAGGER-3. Ele au

215
între 65-75% din puterea de luptă. Punctele lor de reaprovizionare au fost
bine aprovizionate şi le asigură la această dată o mare cantitate de muniţie.
Posibilităţi. Forţele inamicului au posibilitatea de a cere sprijinul
cu foc al aruncătoarelor în maxim 15 minute de la începerea atacului.
Cursul probabil al acţiunii. Inamicul va face orice este posibil
pentru a menţine aceste puncte de aprovizionare şi căi de comunicaţie.
Nu se vor preda, ci mai degrabă vor folosi focul lor din poziţii de tragere
acoperite pentru a-şi lovi propriile obiective şi a preveni capturarea
acestora.
b) Forţele prietene (aliate):
Plutonul 1 execută acţiuni ofensive în vecinătatea reperului… şi
a reperului…, nu mai tîrziu de 12 aprilie, orele 03.00 pentru a nimici
punctele de aprovizionare şi căile de comunicaţie.
Grupa 1 atacă de-a lungul axei “Topor” pentru a distruge
obiectivul “Lupul” în vecinătatea reperului… şi de a interzice
inamicului să întărească obiectivul “Pisica sălbatică”.
Grupa 2 atacă de-a lungul axei “Cuţit” atacînd obiectivul
“Lupul” în vecinătatea reperului… pentru a izola obiectivul “Pisica
sălbatică”.
Plutonul de aruncătoare al companiei se găseşte în poziţie de
tragere în vecinătatea reperului….
c)Subordonări şi resubordonări: nu sunt.
Misiunea: Grupa 3 execută atacul în vecinătatea reperului… pentru
a distruge căile de comunicaţie ale inamicului.
Execuţia:
a) Concepţia acţiunii: Plutonul 3 se va deplasa în coridorul acesta
pentru a ataca obiectivul “Pisica sălbatică” şi a distruge căile de
comunicaţie. Grupa 1 distruge obiectivul “Lupul” iar Plutonul 2 atacă
obiectivul “Ursul”.
Manevra. Grupa 3 se va deplasa de-a lungul axei “Săgeata” la
obiectivul “Pisica sălbatică”. Celelalte grupe vor executa atacurile lor
pentru a izola obiectivul Grupei 3.
Sprijinul de foc (focurile). Prioritatea de foc se va muta de la
Grupa 1 la Grupa 3, odată ce obiectivele Grupei1 sunt asigurate.
Sprijinul (suportul) de luptă. Suportul de geniu – nici unul.
b) Misiunile subunităţilor pentru executarea manevrei:
Grupa 3 ocupă poziţia de plecare la atac în vecinătatea
reperului… nu mai tîrziu de 12 aprilie orele 00.30;
Grupa 1 va ataca obiectivul “Lupul” în vecinătatea reperului…
pentru a nimici forţele inamicului; va sprijini Grupa 3, la ordin;

216
 Grupa 2 va ataca obiectivul “Ursul” în vecinătatea reperului…
pentru a izola obiectivul “Pisica sălbatică”.
c) Instrucţiuni de coordonare:
Harta (calcul, schema) curentă rămîne în vigoare;
Ordinea de marş de la punctul de regrupare este: Grupa 2,
Grupa 1, comanda plutonului;
MODELE DE SCHEME
Traversaţi linia de plecare nu mai tîrziu de 11 aprilie, orele
21.30;
Stabiliţi puncte de regrupare de grupă pe timpul deplasării;
FORMELE MANEVREI DE FORŢE ŞI MIJLOACE
După depăşirea limitei dinainte a apărării grupele se vor
deplasa separat spre punctele de regrupare la obiective;
Semnalul pentru atac va fi un cartuş de semnalizare cu o stea
roşie tras de comandantul de pluton;
Semnalul de rezervă va fi cel radio;
Luaţi legătura radio în toate punctele de control.
Administraţia şi logistica:
- nici o modificare faţă de Ordinul de acţiune numărul 01.
Comanda şi comunicaţiile radio:
- instrucţiunile de lucru cu tehnica de transmisiuni rămîn în vigoare.

Anexa nr. 4
la Manualul de luptă a plutonului de infanterie
a) Mutarea eforturilor de pe o b) Învăluirea (o variantă)
direcţie pe alta (o variantă)

217 d) Lovitura frontală (o variantă)

c) Întoarcerea (o variantă)
 FORMELE MANEVREI CU FOCUL

a) Distribuirea (repartizarea) focului

(o variantă)

b) Concetrarea focului 218 c) Transportul focului

(o variantă) (o variantă)
 DISPOZITIVUL DE LUPTĂ
AL PLUTONULUI DE INFANTERIE ÎN APĂRARE

100-200 m

a) Într-o linie (o variantă) b) În două linii (o variantă)

1 2

3 3

219
c) Eşalonat dreapta (o variantă) d) Eşalonat stînga (o variantă)
 SCHEMA PUNCTULUI DE SPRIJIN
A PLUTONULUI DE INFANTERIE
(o variantă)

N Schema punctului de sprijin a pl. 3 I.Mo.

Comandantul pl. 3
I.Mo.:________________
(gradul militar, semnatura) 220 2
3
1 „ ”___________ anul 200__
 PLUTONUL DE INFANTERIE
ÎN SIGURANŢA STAŢIONĂRII
(o variantă)

Schema fîşiei de pază a pl 2I.Mo.

Pînă la 2 km
R-4 turn
1200m
R-3 p.geod.
1000m

R-2 casă
650m

R-1 pod
300m

221
 2

3–5
km
Comandantul pl. 2 I.Mo.:____________
(gradul militar, semnatura)

„ ”___________ anul 200__

variantă)
(o
E
APĂRAR
LUPTĂ ÎN
DE
ŢA
SIGURAN
RIE ÎN
INFANTE
UL DE
PLUTON 222
 PLUTONUL DE INFANTERIE ÎN LUPTA
DE APĂRARE ÎN LOCALITATE
(o variantă)

223
 PLUTONUL DE INFANTERIE ÎN LUPTA
DE APĂRARE ÎN PĂDURE
(o variantă)

224
 DISPOZITIVUL DE LUPTĂ
AL PLUTONULUI DE INFANTERIE ÎN OFENSIVĂ

p. 300 m

225
p. 50 m

p. 50 m
p. 50 m
ini de luptă (o variantă) b) Pe jos (o variantă)
 PLUTONUL DE INFANTERIE ÎN LUPTA DE OFENSIVĂ
DIN CONTACT NEMIJLOCIT CU INAMICUL
(apărarea inamicului pregătită în grabă – o variantă)

226
p. 100 m

a) Pe
 PLUTONUL DE INFANTERIE ÎN LUPTA
DE OFENSIVĂ DIN MIŞCARE
(o variantă)

227
2 – 3 km
 PLUTONUL DE INFANTERIE ÎN LUPTA
DE OFENSIVĂ ÎN LOCALITATE
(o variantă)

228
1

p. 600 m
 PLUTONUL SE INFANTERIE ÎN LUPTA
DE OFENSIVĂ ÎN PĂDURE
(o variantă)

229
 PLUTONUL DE INFANTERIE LA MARŞ
(o variantă)

230
Dispozitivul de marş al Pl. 2 I Mo.

25-50 m
 RAIOANELE, PUNCTELE, ALINIAMENTELE FIXATE LA MARŞ

Punct de Punct de Punct

coordonare coordonare iniţial
Nr. 2 Nr. 1

Raion de
dispunere
a trupelor
(iniţial)

231
Haltă pînă la 1 oră
(după 3-4 ore de marş)
Haltă pînă la 2-3 ore
noapte) (în a doua jumătate
pei de marş) a etapei de marş)
 PLUTONUL DE INFANTERIE ÎN SIGURANŢA MARŞULUI
(o variantă)

Punct de
coordonare

232
Nr. 3

Punct de
coordonare
Nr. 4

Odihna d
Distanţa 25-50 m (la sfîrşit
vizibilă
(1500 m)

Odihna de 24 ore
(după 2-3 etape de marş)
Raionul nou
de dispunere
(final)
 PLUTONUL DE INFANTERIE ÎN STAŢIONARE
(o variantă)

233
 S=
ABREVIERI

AG Aruncător de grenade
A.V.N. Aparatură de vedere pe timp de noapte
Bj.G. Barajul general
C.C.S.F. Centrul de comandă al sprijinului cu foc
Cdt. Comandant
Cp. Companie
D.V.N. Dispozitiv de vedere pe timp de noapte
E.A.B. Echipă antiblindate
E.A.C. Echipă de atac şi captură
E.F. Echipă fixă
E.Î.B. Echipă de înlăturare a barajelor
E.A.P. Echipă antipersonal
E.S. Echipă de siguranţă
E.S.F. Echipă de sprijin cu foc
Gr. Grupă
Loc. Locţiitor
MLI Maşina de luptă a infanteriei
MLD Maşina de luptă a desantului
M.P.E. Muniţie, pierderi, echipament
MITF-T Misiune, inamic, teren, forţe - timp
N.B.C. Nuclear, biologic, chimic
OMAR Operaţii militare altele decât războiul
Pl. Pluton
P.M. Puşcă mitralieră
P.S.L. Puşcă semiautomată cu lunetă
P.T.Acp. Poziţie de tragere acoperită
S.C.F. Sector de concentrare a focului
S.T.L. Substanţe toxice de luptă
L.A.D. Locul de adunare după dispersare
L.A.D.T. Locul de adunare după dispersare pe traseu
L.D.A. Limita dinainte a apărării
P.O. Punct (post) de observare
P.R.O. Punct de regrupare la obiectiv
RP Reper de poziţie

BIBLIOGRAFIE

234
F.M. 7-8 Plutonul şi grupa de infanterie (Infantry Rifle Platoon
and Squad). Armata SUA

F.M. 7-7 J Grupa şi plutonul de infanterie mecanizată

(Mecanized Infantry Platoon and Squad). Armata SUA

Ghidul infanteristului pentru luptă în zone

urbane (An Infantryman’s Guide to Combat
built-up areas) Armata SUA

A.N.-2 Regulamentul general pentru conducerea acţiunilor

militare, Bucureşti, 1998

A.N.-4 Regulamentul de luptă al infanteriei şi

vânătorilor de munte (pluton, grupă, soldat),
Bucureşti, 1989
Regulamentul trupelor de uscat, partea III (pluton,
grupă, tanc), U.R.S.S.

GLOSAR

235
CAZEMATĂ – buncăr; lucrare de apărare construită din lemn şi
pămînt sau beton armat în care sunt instalate diferite mijloace de luptă
împotriva artileriei şi împotriva bombardamentelor aeriene.

JONCŢIUNE – loc unde se realizează legătura dintre flancurile

dispozitivelor de luptă a două unităţi militare.

PLANŞEU – element de construcţie în formă de platformă, care separă

etajele unei clădiri sau alcătuieşte partea carosabilă a unui pod.

PRIMEAZĂ – de la A PRIMA – a avea întîietate, a fi pe primul plan.

236