reguli generale de conformare a unei structuri

antiseismice
1. Simplitate structurală

Simplitatea structurală presupune existenţa unui sistem structural continuu şi

suficient de puternic care să asigure un traseu clar, cât mai direct şi neîntrerupt al
forţelor seismice, indiferent de direcţia acestora, până la terenul de fundare. Forţele
seismice care iau naştere în toate elementele clădirii sunt preluate de planşeele -
diafragme orizontale şi transmise structurii verticale, iar de la aceasta sunt transferate
la fundaţii şi teren.
Proiectarea trebuie să asigure că nu există discontinuităţi în acest drum. De exemplu
un gol mare în planşeu sau absenţa în planşeu a armăturilor de colectare a forţelor de
inerţie, pentru a le transmite la structura verticală – reprezintă asemenea discontinuităţi.

2. Redundanţa structurală

Proiectarea seismică va urmări să înzestreze structura clădirii cu redundanţa

adecvată. Prin aceasta se asigură că:
- ruperea unui singur element sau a unei singure legături structurale nu expune
structura la pierderea stabilităţii
-se realizează un mecanism de plastificare cu suficiente zone plastice, care să permită exploatarea rezervelor de rezistenţă ale structurii şi o disipare avantajoasă a
energiei seismice.
Pentru a fi redundantă o structură cu multiple legături interioare (multiplu static nedeterminată) trebuie să aibă
toate legăturile dimensionate adecvat. Astfel, de exemplu, o structură etajată de beton armat nu prezintă redundanţă,
dacă lungimile de înnădire ale armăturilor din stâlpi sunt insuficiente.

3. Geometria (configuraţia) structurii

Proiectarea seismică va urmări realizarea unei structuri cât mai regulate,

distribuite cât mai uniform în plan, permiţând o transmitere directă şi pe un drum scurt
a forţelor de inerţie aferente maselor distribuite în clădire
Structura trebuie să prezinte, pe cât posibil, şi uniformitate pe verticala
construcţiei, urmărindu-se să se elimine apariţia unor zone sensibile, în care
concentrarea unor eforturi sau deformaţii plastice excesive ar putea produce ruperi
premature
Prin alegerea unei forme avantajoase a construcţiei, printr-o distribuţie
adecvată a maselor, a rigidităţii şi a capacităţii de rezistenţă laterale a structurii se va
urmări reducerea în cât mai mare măsură a excentricităţilor.

4. Regularitate structurala

Construcţia trebuie să fie aproximativ simetrică în plan în raport cu 2 direcţii

ortogonale.
Dacă forma în plan este neregulată, cu discontinuităţi în care pot apărea eforturi
suplimentare semnificative, se recomandă tronsonarea construcţiei prin rosturi
seismice, astfel ca pentru fiecare tronson în parte să se ajungă la o formă regulată cu
distribuţii avantajoase a volumelor, maselor şi rigidităţilor.
La clădirile etajate, la nivelurile unde se realizează reduceri de gabarit acestea
se vor realiza pe verticala elementelor portante (stâlpi, pereţi).
Se vor evita, de regulă, rezemările stâlpi pe grinzi, acestea fiind acceptate numai în
cazul stâlpilor cu încărcări mici de la ultimele 1 – 2 niveluri ale clădirilor etajate.
Structura nu trebuie să prezinte discontinuităţi pe verticală, care să devieze traseul
încărcărilor către fundaţii.

5. Rigiditate şi rezistenţă la translaţie pe două direcţii

Întrucât acţiunea orizontală a cutremurelor se manifestă bidirecţional,

elementele structurale vor fi dispuse în plan într-un sistem ortogonal, în măsură să
ofere caracteristici de rezistenţă şi de rigiditate suficiente în două direcţii. Sistemele
structurale pot fi diferite în cele două direcţii.
Rigiditatea laterală va fi suficientă pentru limitarea deplasărilor orizontale,
astfel încât efectele de ordinul 2 şi degradările construcţiei să poată fi controlate.
La clădirile etajate se recomandă utilizarea soluţiilor cu rigiditate laterală
sporită, prin prevederea unor pereţi structurali pe toată înălţimea clădirilor, în toate
cazurile în care necesitatea funcţională a unor spaţii libere sau forma construcţiei nu
împiedică introducerea lor. De asemenea, la alegerea sistemului structural pe criterii
de rigiditate se vor avea în vedere şi modul de realizare a pereţilor de compartimentare
şi de închidere, a legăturii între elementele nestructurale şi elementele structurii de
rezistenţă, precum şi măsura în care primele împiedică deformaţiile libere ale ultimelor.

6. Rigiditate şi rezistenţă la torsiune

Structura trebuie să fie înzestrată cu suficientă rigiditate şi rezistenţă la torsiune

pentru a limita manifestarea unor mişcări de răsucire în ansamblu a construcţiei, care
ar putea spori periculos eforturile şi deplasările orizontale ale clădirilor. Soluţia cea
mai eficientă pentru aceasta este dispunerea adecvată a unor elemente suficient de
rigide şi rezistente pe perimetrul construcţiei (cel puţin două în fiecare direcţie).
7. Acţiunea de diafragmă a planşeelor
Într-o construcţie corect alcătuită pentru preluarea încărcărilor seismice,
planşeele joacă un rol esenţial prin:
- colectarea forţelor de inerţie şi transmiterea lor la elementele verticale ale structurii
- acţiunea de diafragmă orizontală, care asigură angajarea solidară a elementelor
verticale în preluarea forţelor seismice orizontale
Alcătuirea diafragmelor, respectiv forma, secţiunea de beton şi armarea lor, a
elementelor metalice sau de lemn, după caz, trebuie să asigure într-un grad înalt
îndeplinirea acestor roluri.
Proiectarea planşeelor cu alcătuiri neregulate (cu forme neregulate şi cu goluri
relativ mari etc) şi proiectarea planşeelor în structuri neregulate (cu lipsă de
uniformitate în plan şi pe verticală) se va baza pe modelele de calcul în măsură să
evidenţieze suficient de fidel comportarea acestor elemente la cutremur.
Comportarea planşeelor de la fiecare nivel ca diafragme practic infinit rigide şi
rezistente pentru forţe aplicate în planul lor permite adoptarea unor modele de calcul
structural simplificate, caracterizate de manifestarea a numai 3 deplasări la fiecare
nivel (2 translaţii şi o rotaţie)

8. Realizarea unei fundaţii (infrastructuri) adecvate

Alcătuirea fundaţiilor construcţiei şi a legăturii acesteia cu suprastructura

trebuie să asigure condiţia ca întreaga clădire să fie supusă unei excitaţii seismice cât
mai uniforme
În cazul structurilor alcătuite dintr-un număr de pereţi structurali cu rigiditate şi
capacităţi de rezistenţă diferite, infrastructurile de tip cutie rigidă şi rezistentă sau de
tip radier casetat sunt în general recomandabile.
În cazul adoptării unor elemente de fundare individuale (directă sau la
adâncime, prin piloţi), este recomandabilă utilizarea unei plăci de fundaţie (radier) sau
prevederea unor grinzi de legătură între aceste elemente, în ambele direcţii.
Se recomandă să se evite formele de construcţii la care, pentru anumite direcţii
de acţiune seismică, pot apărea suprasolicitări ale unor elemente verticale şi solicitarea
dezavantajoasă a infrastructurilor.
La proiectarea fundaţiei, forţele transmise de suprastructură sunt cele care
corespund mecanismului structural de disipare de energie.

Simplitatea structurală presupune existenţa unui sistem structural continuu şi

suficient de puternic care să asigure un traseu clar, cât mai direct şi neîntrerupt al
forţelor seismice, indiferent de direcţia acestora, până la terenul de fundare. Forţele
seismice care iau naştere în toate elementele clădirii sunt preluate de planşeele -
diafragme orizontale şi transmise structurii verticale, iar de la aceasta sunt transferate
la fundaţii şi teren.
Proiectarea trebuie să asigure că nu există discontinuităţi în acest drum. De exemplu
un gol mare în planşeu sau absenţa în planşeu a armăturilor de colectare a forţelor de
inerţie, pentru a le transmite la structura verticală – reprezintă asemenea discontinuităţi.