Sunteți pe pagina 1din 6

Umectarea

Se aplica mai ales semintelor care incoltesc mai greu (ceapa, ardei, vinete).

Semintele se pun in saculeti de panza rara si se introduc in apa calduta, unde se tin un
timp diferit in functie de specie: 48-60 ore la ceapa, praz, telina; 24-48 ore la ardei,
vinete, tomate; 12-20 ore la castraveti, pepeni, dovlecei; 2-4 ore varza, conopida,
gulia.Semintele care se tin in apa mai mult de 24 de ore se scot o data pe zi si se aerisesc
10-15 minute.

Incoltirea fortata este o continuare a operatiei de umectare.

Dupa ce saculetii se scot din apa, se mai tin la caldura camerei 2-3 zile pana cand se
observa ca tegumentul a inceput sa crape, iar la unele apare chiar coltul.

In acest timp semintele se stropesc zilnic cu apa pentru a nu se usca.

Semintele umectate si cele incoltite se zvanta si se seamana, apoi se uda.

Pentru grăbirea răsăririi, seminţele de tutun care se seamănă în răsadniţe după 20-25 martie,
se supun în prealabil procesului de încolţire. Un săculeţ de seminţe (maximum 1kg) se
introduce într-un vas cu apă călduţă (300C), unde se ţine 10-12 ore. În acest timp, seminţele
absorb cantitatea de apă necesară încolţirii. Apoi seminţele se ţin în continuare în săculeţ 3-5
zile într-o încăpere cu temperatura de 20-25 0C. Din când în când, săculeţul se stropeşte cu
apă călduţă şi se întoarce de pe o parte pe alta. În aceste condiţii sămânţa încolţeşte. La
semănat lungimea colţului nu trebuie să depăşească lungimea seminţei. Din practica cultivării
tutunului, s-a desprins concluzia că în condiţiile de climă din ţara noastră cele mai indicate
pentru producerea răsadului de tutun sunt răsadniţele calde. În răsadniţele calde răsadul
corespunzător pentru plantare se obţine în 39-44 zile.

Frunzele de tutun se considera deja maturizate si pot fi recoltate la a 50-60-a zi dupa


plantare. Maturizarea (coacerea) frunzelor de tutun are loc treptat, de jos in sus.
Recoltarea se efectueaza la asa-zisa maturizare tehnologica.
In aceasta perioada frunzele capata o culoare deschisa, devin compacte,fragile, marginile
sunt lasate in jos, se separa usor de la tulpina plantei.
- Recoltarea frunzelor se efectueaza in cateva etape (4 - 5),
la maturizarea tehnologica.
- Recoltarea se efectueaza dimineata, dupa scuturarea rouai, sau in orele de dupa-masa.
Prioritate are ultima (frunzele contin mai putina apa si mai multe substante de rezerva, se
ingalbenesc mai repede la prefermentare, asigura o materie prima de o inalta calitate).
- Pe timp posomorat, recoltarea se poate efectua pe tot parcursul zilei.

RECOLTAREA
Frunzele de tutun se recoltează la maturitatea tehnică, adică atunci când au ajuns la
dezvoltarea maximă şi au cel mai ridicat conţinut de substanţe organice şi minerale.
Maturarea frunzelor se face treptat şi recoltarea este eşalonată, înregistrându-se o
diferenţă de 20 - 23 zile între maturarea frunzelor de Ia bază şi a celor din vârful plantei.
La soiurile de tutun cultivate în tara noastră se deosebesc pe tulpină cinci etaje de frunze
(tab. 8.8.). Mai mult de 60% din recoltă este asigurată de frunzele dispuse în etajul de
mijloc şi în vârf. Zona de vârf asigură numai 12% din recoltă, iar zona de la bază numai
10% (fig. 8.3.).

Maturarea tehnică a frunzelor se evidenţiază, din punct de vedere morfologic, prin


culoarea verde mai deschisă a lor, prin pierderea luciului, apariţia de pete de culoare
gălbuie spre vârf şi pe margini, căderea perişorilor, răsfrângerea marginilor limbului,
suprafaţa limbului lipicioasă, iar uneori se produce băşicarea acestuia. La maturarea
tehnică frunzele, se rup cu uşurinţă de pe tulpină.

Soiurile de tutun pentru ţigarete se recoltează într-un stadiu mai avansat de maturare,
asigurându-se frunze mai elastice şi rezistente, de culoare mai deschisă; recoltarea
soiurilor cu frunze mari, pentru ţigarete, se face când o treime din suprafaţa limbului
foliar s-a îngălbenit; soiurile de tip Virginia se recoltează când două treimi din suprafaţa
limbului este de culoare galbenă-deschisă; soiurile selecţionate pentru aroma lor
caracteristică se recoltează mai de timpuriu, când se observă pete rotunde de culoare
galbenă pe suprafaţa limbului; soiurile cultivate pe soluri fertile se recoltează la
maturitatea completă; soiurile pentru ţigări de foi se recoltează mai de timpuriu, la
începutul maturării tehnice; pe terenuri cu fertilitate mai redusă, recoltarea se face înainte
de apariţia pe frunze a petelor de culoare galbenă; pe timp de secetă se grăbeşte recoltarea
frunzelor, în anii ploioşi recoltarea frunzelor se amână; în cazul atacului de boli sau
dăunători, recoltarea frunzelor se face chiar înainte de maturarea tehnică

Recoltarea se desfăşoară în condiţii optime numai după ce se evaporă rouă de pe plante,


în mai multe etape (5 - 6), la intervale de 6 - 7 zile. La o singură recoltare se deprind de
pe plantă 2-7 frunze (mai puţine la baza tulpinii, mai multe spre vârf). La soiurile de tipul
Virginia se recoltează numai câte două frunze, în timp ce Ia soiurile de mare consum
recoltarea se face în mai puţine etape (3 etape); în prima etapă se recoltează frunzele de Ia
baza plantei; în etapa a doua cele de Ia mijloc şi în etapa a treia frunzele de la vârful
plantei.
Recoltarea manuală se efectuează rupând frunză cu frunză în direcţia laterală şi în jos,
pentru a nu vătăma tulpina. Frunzele se lasă la marginea lanului pentru câteva ore pentru
o uşoară vestejire, apoi se încarcă în coşuri sau lăzi, cu peţiolul către pereţi şi se
transportă la platformele de depozitare. La recoltarea manuală muncitorii pot fi
transportaţi pe platforma unei maşini speciale (Balthes), frunzele depozitându-se în
buncăre speciale.
Recoltarea mecanizată. Există şi maşini care recoltează mecanizat frunzele, dar în acest
caz se lasă un număr de 9 - 10 frunze pe plantă, care se maturează mai uniform şi pot fi
recoltate la o singură trecere, tulpinile fiind tocate şi încorporate în sol. Grăbirea
maturării, ca şi uniformitatea acesteia se pot realiza tratând plantele cu Ethrel (acid 2-
cloro-etiI-fosforic), datorită căruia frunzele se îngălbenesc după 3-5 zile de la tratament,
facilitând recoltarea mecanizată. Se utilizează 1350 -2.250 g Ethrel s.a. în 400 - 500 l
apă/ha (M. IRIMIA.1977). Recoltarea mecanizată este recomandată la soiurile cu frunze
mari (Virginia, Burley, de mare consum).
După recoltare frunzele de tutun sunt supuse unor operaţiuni fizice şi biochimice care
determină calitatea fumativă a lor, însuşire ce se pune în evidenţă în fabricile care le
prelucrează.
Înşiratul frunzelor este prima operaţiune cu care începe acest lung proces de pregătire şi
constă în introducerea manuală sau mecanizată a unor sârme sau sfori prin nervurile lor
(fig. 8.4). Cu ocazia înşirării frunzele se sortează după mărime, grad de maturare,
integritate, atac de boli sau dăunători etc.
După mărime, frunzele se sortează în: mari, mijlocii şi mici, iar cele atacate, de boli şi
dăunători se înşiră separat. Înşiratul pe sfoară sau pe sârmǎ, manual, se face cu ajutorul
unui ac special (andrea), iar mecanizat cu ajutorul unei maşini de înşirat (MTS-2), care
lucrează pe principiul maşinii de cusut.
Lungimea sforilor sau a sârmelor este de 4 m, din care 3,5 m, prezintă lungimea de
înşirare, iar 0,5 m, partea cu care şirele se leagă pe gherghefuri, pe cărucioare sau pe alţi
suporţi.
Frunzele mari se înşiră faţă la faţă lăsând circa l cm între nervuri pentru aerare cât mai
bună, iar frunzele mici se înşiră cu faţa la partea dorsală.
Astfel pregătite, frunzele încep procesul de dospire (fermentarea în verde) şi de uscare.
Prin dospit şi uscare se îmbunătăţesc şi se fixează în frunzele de tutun însuşirile de
calitate specifice soiului şi dezvoltate în timpul perioadei de vegetaţie în câmp, în raport
cu condiţiile de climă şi sol.
Prin conducerea raţională a acestor procese tehnologice se pot corecta multe din defectele
pe care le posedă tutunul recoltat din câmp.
Dospirea (sau fermentaţia în verde) reprezintă un complex de procese şi reacţii din
frunzele de tutun care determină îngălbenirea şi îmbunătăţirea calităţii lor. Factorii care
determină transformările sunt: temperatura şi umiditatea.
Temperatura optimă în timpul dospirii este cuprinsă între 25 - 36°C, iar umiditatea
relativă a aerului între 75 şi 85%.
La recoltare frunzele conţin 80 - 85% apă, iar în timpul dospirii trebuie să se elimine 30 -
45% din aceasta apă. În zonele unde nu există condiţii naturale de dospire, acestea se
creează prin adăposturi adecvate.
Durata procesului de dospire este de 2 - 4 zile la soiurile pentru ţigarete superioare şi
ajunge la 21 zile la soiurile de tipul pentru ţigări de foi în funcţie de gradul de maturitate,
temperatură şi umiditate.
În timpul procesului de dospire frunzele îşi continuă procesele, de respiraţie şi
transpiraţie. Se înregistrează transformarea substanţelor organice complexe în substanţe
simple. Amidonul se hidrolizează, se degradează substanţele albuminoide şi clorofila,
îmbunătăţindu-se continuu calitatea tutunului. Nicotină nu suferă schimbări importante,
dar creşte în schimb, proporţia de acizi organici (citric şi acetic). Prin degradarea
clorofilei se obţine îngălbenirea frunzelor, proces important pentru creşterea calităţii
acestora.
La sfârşitul dospirii frunzele sunt de culoare galbenă, urmând fixarea acestei culori la
soiurile pentru ţigarete sau transformarea culorii în maro la soiurile pentru ţigări de foi.
La capătul acestui proces frunzele de tutun mai conţin 40 - 50% apă, care trebuie
eliminată cât mai repede, mai ales la soiurile pentru ţigarete superioare şi la soiurile
tipului Virginia a căror culoare trebuie să rămână galbenă-deschisă.
Tutunul pentru ţigări de foi este supus procesului de dospire un timp mai îndelungat, într-
un mediu mai umed şi apoi, prin fixarea culorii, prin pierderea rapidă a apei, i se
determină o culoare specifică.
Dospirea tutunului se face în şiruri, pe gherghefuri aşezate în încăperi cu un mediu optim
de căldură şi umiditate sau în "năsadă" (frunzele se aşează cu cotorul în jos în straturi de
20 cm grosime) înainte de înşirare, în solarii sau în camere speciale.
Gherghefurile sunt rame aşezate vertical, între marginile cărora se întind şirurile de
frunze, legate paralel. Dospirea se poate grăbi dacă se scot gherghefurile la soare 2-3 ore
pe zi.
Fixarea culorii se face prin expunerea frunzelor direct la soare sau cu ajutorul curenţilor
de aer, iar în cazul uscării la căldură artificială, prin ridicarea treptată a temperaturii până
la 40°C şi coborârea umidităţii relative sub 50%.
Depăşirea temperaturii de 50°C slăbeşte activitatea fermenţilor şi provoacă coagularea
complexului fermentativ, pierzându-se capacitatea de fermentare a tutunului, proces care
urmează după uscare.
Uscarea frunzelor după dospire asigură fixarea culorii şi eliminarea apei, prevenind
procesele de alterare. Prin uscare, umiditatea în frunze trebuie să scadă la 20 - 25%. Se
practică uscarea pe cale naturală şi uscarea cu ajutorul căldurii artificiale (la soiurile
tipului Virginia). Tutunul destinat pentru pipă sau ţigări de foi se usucă la umbră, sub
acţiunea curenţilor de aer, într-o perioadă de timp mai lungă (4-6 săptămâni).
Uscarea la soare. Pentru aceasta, şirurile cu frunze se fixează pe gherghefuri mobile,
afară, cu posibilităţi de a fi adăpostite pe timp de ploaie sau noaptea. Gherghefurile se ţin
afară la soare, distanţate, pentru a asigura circulaţia aerului, iar noaptea sau pe timp de
ploaie se adăpostesc în şoproane, pentru a le feri de picăturile de rouă sau ploaie care
înnegresc frunzele.
În vederea dospirii şi uscării tutunului din tipurile orientale, semiorientale şi de mare
consum se pot folosi solarii acoperite cu folie de polietilenă. Durata uscării la soare a
frunzelor de tutun depinde de soi şi condiţiile privind temperatura şi umiditatea relativa
din timpul uscării.
Uscarea tutunului Burley se realizează la umbră şi la curenţi de aer, în magazii construite,
şoproane, solarii acoperite cu folie de polietilenă de culoare închisă. Durata de uscare a
acestui tip de tutun este, de regulă, 30 - 40 zile în uscătorii la umbră şi 21 - 23 zile în
solarii acoperite cu folie.
Uscarea cu ajutorul căldurii artificiale se practică la tutunul de tip Virginia asigurându-se
o culoare deschisă frunzelor si caracteristici calitative deosebite.
Avantajele acestei metode de uscare constau în obţinerea unui produs de calitate bună,
reducerea volumului de muncă, reducerea spaţiului necesar uscării şi reducerea duratei
uscării.
Reducerea bruscă a proceselor vitale din frunzele de tutun în momentul îngălbenirii
(trecerea la fixarea culorii) asigură un conţinut mai ridicat în hidraţi de carbon solubili.
Uscarea se face în uscătorii speciale în care se realizează atât dospirea, cât şi fixarea
culorii.
În timpul dospirii şi uscării, în frunzele de tutun se petrec o serie de transformări
biochimice care duc la îmbunătăţirea calitativă a lor. Astfel, în timpul dospirii şi uscării la
tutunurile de culoare deschisă se pierd 11 - 18% din substanţa organică, datorită
procesului de respiraţie, în special hidraţi de carbon, şi creşte procentul de substanţe
minerale.
Hidraţii de carbon suferă transformări însemnate. Amidonul se transformă aproape în
întregime în cursul procesului de dospire şi uscare în hidraţi de carbon solubili, sub
acţiunea enzimelor (TRIFU, 1953).
Substanţele proteice, sub acţiunea enzimelor proteolitice, se scindează în substanţe cu
moleculă mai mică, ajungând până la aminoacizi. Conţinutul în nicotină scade iar cel de
acizi organici creşte, mai ales de acid citric şi acetic şi scade cel de acid malic, oxalic şi
formic, mărindu-se elasticitatea frunzelor, însuşire importantă la tutunul pentru ţigări de
foi.
Modificările culorii se datorează, procesului de degradare a pigmentului verde, ce intră în
compoziţia clorofilei, ceea ce face să iasă în relief xantofila. Culoarea galbenă este un
indicator foarte preţios pentru aprecierea diferitelor faze prin care trece frunza de la
dospire şi până la uscare.
Păstrarea tutunului uscat. După ce recolta de frunze a fost dospită şi uscată, se pregăteşte
pentru predare la centrele de recepţie. Şirurile sunt scoase de pe gherghefuri, se îndoaie în
patru şi se fac legături de câte 3-5 şiruri (evenghiuri), evitându-se sfărâmarea frunzelor în
timpul manipulării lor. Se verifică ca toate frunzele să fie bine uscate, în special nervura
principală.
Păstrarea tutunului se poate face şi în baschii, care sunt poduri confecţionate din scânduri,
dispuse la 15 - 20 cm de pardoseala magaziei. Pe aceste poduri se aşează evenghiurile sau
şirele de tutun ordonate, cu folie îndreptate în acelaşi sens. Cu grosimea stratului de tutun
se poate ajunge la 80 - 100 cm, după care se acoperă cu pânză de sac.
Păstrarea se face în camere uscate, ce pot fi ventilate la nevoie, fără mirosuri neplăcute
care se pot imprima în frunzele de tutun. Urmează clasarea tutunului, alesul şi
„păpuşitul”.
Alesul şi păpuşitul tutunului sunt operaţii pregătitoare în vederea predării recoltei la
centrele de colectare. Ele încep, de regulă în luna octombrie. Se aleg frunzele după
mărime, culoare, consistenţă, se netezesc şi se aşează în mănunchiuri de câte 20 - 25 care
se leagă cu un fir de rafie, de pănuşi de porumb, de sfoară, tei topit etc., în apropiere de
cotor, aceste mănunchiuri numindu-se „păpuşi”. Sunt aşezate în păpuşi frunzele soiurilor
pentru ţigarete superioare şi cele de mare consum.
Frunzele se pot aşeza „în stos”, când se grupează ca şi în cazul păpuşii, dar nu se leagă Ia
bază. La soiurile cu frunze mari se folosesc pachete de 10 - 12 frunze, iar ia cele cu
frunze mici, de 25 - 30 frunze.
Aşezarea frunzelor „în fascicule” constă în formarea de pachete a 8 - 10 frunze, la
soiurile din tipul pentru ţigări de foi, fără netezirea limbului şi care se leagă la bază cu o
frunză de tutun.
Aşezarea frunzelor „în tonga” (vrac) se face după alegerea lor pe calităţi.
Frunzele aşezate într-o încăpere, cu cotorul în jos, în straturi de 20 cm grosime, formează
„nǎsada”.
La soiurile orientale de cea mai bună calitate, frunzele se întind cu grijă şi se aşează cu
regularitate una peste alta, modul de aşezare fiind în „păstaie”.
Fermentarea tutunului este ultima fază a prelucrării lui, premergătoare transformării
industriale în produse consumabile (fumabile). Fermentarea are loc în depozitele şi
fabricile de fermentare.
Tutunul, imediat după uscare, este lipsit de însuşiri fumatice: miros neplăcut, fumul este
aspru, înţepător, amărui, lipsit de gust; se poate conserva, nefiind un produs stabil, în el
continuând unele procese biochimice.
Transformarea tutunului într-un produs ameliorat, conservabil cu o compoziţie chimică
stabilă se face prin procesele de fermentare. Fermentarea tutunului este sezonală şi
extrasezonală sau industrială.
Fermentarea sezonală se face în timpul primăverii, când vremea se încălzeşte, folosindu-
se procedeul fermentării în baloturi,, în butoaie sau lăzi, pe mese şi pe stelaje.
Fermentarea industrială (sau extrasezonală este metoda cea mai bună, întrucât procesul
poate fi dirijat, indiferent de condiţiile anterioare, potrivit cerinţelor diferitelor tipuri şi
categorii de tutun. Temperatura şi umiditatea din camere este controlată; fermentarea
durează 12 - 21 zile, produsul având umiditatea de păstrare.
După fermentare tutunul se alege din nou pe calităţi, apoi este aşezat în baloturi de
diferite forme şi mărimi şi expediat la fabrică unde este transformat în produse de fumat.
Producţia de frunze de tutun este destul de variabilă, în funcţie de tip şi condiţiile de
cultură. Soiurile de tip oriental asigură producţii medii de 1.000 -1.500 kg/ha, iar cele de
tip Virginia şi de mare consum până la 2.500 - 3.000 kg/ha frunze uscate.

PASTRAREA RECOLTEI

Pastrarea tutunului uscat pana la predare, se face in incaperi lipsite de igrasie si umiditate,
cu posibilitati de aerisire. Sisurile uscate se scot de pe gherghefuri sau din solarii, se
indoaie in patru si se lasa 3-5 la un loc in asa numitele evenghiuri ( legaturi ). Sirurile
astfel legate se reaseaza suspendate in magaziile sau incaperile destinate pastrarii. In
timpul pastrarii sunt necesare controale repetate, pentru a se putea preveni orice
mucegaire a foilor. De altfel, odata cu asezarea in depozite, sirurile se verifica
observandu-se ca frunzele in special nervura mediana sa fie bine uscate.

Predarea recoltei: Pentru predare, foile de tutun se sorteaza dupa aspectul exterior, pe
calitati tinandu-se seama la sortare de culoare, tesut, etaj, de sortarea sanatatii, de gradul
de deteriorare a fibrelor, etc.. Pentru a nu se sfarama foile in timpul alegerii, tutunul se
“umezeste” prin deschiderea usilor magaziilor sau pe timp uscat, prin tinerea lui in
subsoluri.
Foile alese pe calitati se aseaza apoi in stos, procedeu simplu si economic de asezare a
tutunului pe clase. Acest procedeu consta in suprapunerea foilor una peste alta, in acelasi
sens, dupa ce au fost sortate si netezite. Se mai practica asezarea foilor in papusi ( 15- 25
foi ) sau in fascicule ( 8- 10 foi ).
Tutunul in stos cu o zi inainte de livrare, se ambaleaza in teancuri legate in panza, sau
baloturi incadrate in sipci de lemn si se preda industriei, care supune foile mai departe
procesului de fermentatie.