Sunteți pe pagina 1din 9

Emil Cioran

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


Jump to navigationJump to search
Nu confundați cu Emilian Cioran.
Emil Cioran

Date personale

Născut 8 aprilie 1911
Rășinari, comitatul Sibiu, imperiul
austro-ungar

Decedat 20 iunie 1995 (84 de ani)


Paris, Franța

Înmormântat Cimitirul Montparnasse 

Cauza decesului cauze naturale[*] (boala


Alzheimer) 

Părinți Emilian Cioran 

Frați și surori Aurel Cioran[*]  

Căsătorit cu Simone Boué[*] 

Naționalitate  română

Cetățenie  România 

Etnie români 

Religie agnosticism 

Ocupație filosof, scriitor

Limbi limba română


limba franceză[1]  

Studii Universitatea din București


Universitatea Humboldt din Berlin
Școala Națională Superioară de
Arte Frumoase de la Paris  

Activitatea literară

Activ ca scriitor epoca interbelică și postbelică

Mișcare/curent
modernism, expresionism
literar

Specie literară filosofie, eseistică, estetică

Operă de debut Pe culmile disperării, 1934

Note

Premii Roger Nimier Prix[*][2]


Grand prix de littérature Paul-
Morand[*][3]  

 Membru post-mortem al Academiei Române

Semnătură

Modifică date / text 

Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rășinari - d. 20 iunie 1995, Paris) a fost un filozof și


scriitor român devenit apatrid și stabilit în Franța, unde a trăit până la moarte fără să
ceară cetățenia franceză[4].

Cuprins

 1Familia
o 1.1Formarea
 2Primele volume
 3Opera franceză
 4Tematica operei
 5Premii și distincții
 6O particularitate onomastică: inițiala M.
 7Post scriptum de dincolo de moarte
 8In memoriam
 9Bibliografie completă
o 9.1Opera în limba română
o 9.2Opera în limba franceză
o 9.3Volume de autor
 10Antologii
o 10.1Convorbiri, interviuri
o 10.2Monografii despre Cioran
o 10.3Comentarii în diverse studii
 11Referințe
 12Legături externe

Familia[modificare | modificare sursă]
Emil Cioran s-a născut la Rășinari, aflat pe atunci în comitatul Sibiu. Tatăl
său, Emilian Cioran, a fost protopop ortodox și consilier al Mitropoliei din Sibiu.
Mama sa, Elvira Cioran (n. Comaniciu), era originară din Veneția de Jos, comună
situată în apropiere de Făgăraș. Tatăl Elvirei, Gheorghe Comaniciu, de
profesie notar, fusese ridicat de autoritățile austro-ungare la rangul de baron. Astfel,
pe linie maternă, Emil Cioran se trăgea dintr-o familie din nobilimea transilvană.
Formarea[modificare | modificare sursă]
După studii clasice la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, începe la 17 ani studiul
filozofiei la Universitatea din București. A fost coleg cu Constantin Noica și Mircea
Eliade, elev al lui Tudor Vianu și Nae Ionescu. Bun cunoscător al limbii germane, a
studiat în original pe Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer, și mai ales pe Friedrich
Nietzsche. Încă din tinerețe a arătat înclinație spre agnosticism, apărându-i evidentă
"incoveniența existenței". În timpul studenției a fost în mod deosebit influențat de
lectura lui Georg Simmel, Ludwig Klages și Martin Heidegger, precum și de filozoful
rus Lev Șestov, care situase întâmplarea în centrul sistemului său de gândire. În
1933 obține o bursă, care îi permite să continue studiile de filozofie la Berlin, unde
intră în contact cu Nicolai Hartmann și Ludwig Klages.

Casa unde s-a născut, în Rășinari

Primele volume[modificare | modificare sursă]


Emil Cioran

Prima lui carte apărută în 1934 în România, Pe culmile disperării, a fost distinsă
cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați și Premiul Tinerilor
Scriitori Români. Succesiv au apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la față a
României (1936), Lacrimi și Sfinți (1937). Cel de-al doilea volum, Schimbarea la față
a României a fost autocenzurat în ediția a doua apărută la începutul anilor '90,
autorul însuși eliminând numeroase pasaje considerate extremiste, "pretențioase și
stupide".[5]
Nevoia resimțită atunci de generația tânără a unei treziri spirituale pornită din
exaltarea valorilor vitale, antiraționaliste, care a culminat într-un extremism de
dreapta, a influențat viziunea tânărului Cioran. Deși nu a fost niciodată membru al
Mișcării legionare, în perioada interbelică simpatizează cu ideile acesteia, fără a fi de
acord cu metodele ei violente.[6] Plecat cu o bursă la Berlin în 1933, se declară într-un
articol admirator al lui Hitler și justifică provocator Noaptea cuțitelor lungi. Va repudia
apoi definitiv, cu furie și rușine, această viziune [7], ca pe o inadmisibilă rătăcire a
tinereții, argumentând prin ea refuzul oricărei implicări a individului în istorie.
Reîntors în țară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la
Liceul "Andrei Șaguna" din Brașov. În 1937, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului
Francez din București, care i se va prelungi până în 1944. În 1940, începe să
scrie Îndreptar pătimaș, ultima sa carte în limba română, limbă pe care a abandonat-
o în favoarea francezei. Varianta definitivă a Îndreptarului (rămasă inedită până în
1991) a fost încheiată în 1945, anul în care Cioran s-a stabilit definitiv în Franța.
După retragerea cetățeniei române de către autoritățile comuniste a trăit la Paris ca
apatrid.[8]

Opera franceză[modificare | modificare sursă]


21 rue de l'Odéon (punctul roșu)

de la Coasta Boacii la rue de l'Odéon

În 1937 Emil Cioran pleacă în Franța cu o bursă a Institutului Francez din București.
După o scurtă întoarcere în România (două luni, sfârșitul lui 1940- începutul lui
1941), el părăsește pentru totdeauna România și se stabilește la Paris. Din acest
moment Cioran va publica numai în limba franceză, operele lui fiind apreciate nu
numai pentru conținutul lor, dar și pentru stilul plin de distincție și finețe al limbii. În
1949 îi apare la editura Gallimard - editură care va publica mai târziu majoritatea
cărților sale - prima lucrare scrisă în limba franceză, Précis de décomposition,
distinsă în 1950 cu premiul Rivarol. Ulterior, Cioran refuză toate distincțiile literare
care i-au fost atribuite.
Emil Cioran a locuit la Paris în Cartierul Latin, pe care nu l-a părăsit niciodată. A trăit
mult timp retras, evitând publicitatea. În schimb a cultivat darul conversației cu
numeroșii săi prieteni (Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Paul Celan, Barbu
Fundoianu , Samuel Beckett, Henri Michaux). Cioran a întreținut o vastă
corespondență, dezvăluindu-se ca un remarcabil autor epistolar.
Epuizând încă din tinerețe interesul pentru filozofia de catedră, Cioran a părăsit
devreme gândirea sistematică și speculațiile abstracte, pentru a se consacra unor
cugetări profund personale. "N-am inventat nimic, am fost doar secretarul senzațiilor
mele", va constata mai târziu.[necesită  citare] Din eseurile apărute în limba română se
desprinde portretul unui tânăr gânditor din anii treizeci, influențat de mișcarea de idei
din acea epocă în care intelectualii români descopereau gândirea existențialistă (sub
varianta ei românească, cu accente creștine și mistice, "trăirismul").

Tematica operei[modificare | modificare sursă]


Emil Cioran a început prin a fi un gânditor torturat de sentimente și senzații violente.
Preocupat de problema morții și a suferinței, este atras de ideea sinuciderii ca idee
care ajută supraviețuirii. Tema alienării omului, temă existențialistă prin excelență,
prezentă la Jean-Paul Sartre sau Albert Camus, este formulată astfel, în 1932, de
tânărul Cioran: "Să fie oare pentru noi existența un exil și neantul o patrie?" [necesită  citare]
Câteva teme mari străbat opera lui Emil Cioran: contingența ființei umane, păcatul
originar, sensul tragic al istoriei, sfârșitul civilizației, amenințarea Răului, refuzul
consolidării prin credință, obsesia absolutului, viața ca expresie a exilului metafizic al
omului etc. Cioran a fost un gânditor pasionat de istorie, pe care o cunoștea bine din
vastele sale lecturi și mai ales din autorii și memorialiștii perioadelor de decadență,
de unde reflecțiile marcat gnostice și antimoderniste, oarecum în linia spengleriană,
asupra destinului omului și civilizației. Atâta vreme cât a păstrat legătura cu originile
și nu s-a înstrăinat de sine, omul a rezistat. Astăzi, el este pe cale să se distrugă prin
obiectivare de sine, producție și reproducție irepresibilă, exces de autoanaliză, de
transparență și prin triumful artificialului.
Ironia destinului a vrut ca Emil Cioran să devină celebru tocmai în limba franceză, ale
cărei constrângeri le repudiase în tinerețe.[necesită  citare]

Premii și distincții[modificare | modificare sursă]


 Premiul Rivarol, 1950[9]
 Centre National du Livre din Paris acordă o bursă pe an numită în cinstea
lui [10]
 La Paris, București, Sibiu, Cluj, Rășinari există câte o stradă numită în cinstea
lui
 În anul 2009 a fost declarat membru post-mortem al Academiei Române.[11]

O particularitate onomastică: inițiala M.[modificare | modificare


sursă]
Curând după debutul francez, Cioran începe să-și semneze volumele E.M. Cioran.
Destui au presupus că inițiala M. trebuie să reprezinte comprimarea unui prenume
francez sau românesc, probabil Michel sau Mihai. În realitate, inițiala "M." din
semnătura sa de autor nu comprimă nicidecum un prenume real și a fost adoptată de
filozof exclusiv din rațiuni fonetice și de reprezentare. După cum avea să-i relateze în
1984 prietenei și traducătoarei sale Sanda Stolojan, în limba franceză
prenumele Emile are o rezonanță calină, în totală opoziție cu caracterul scrierilor
sale. E. Cioran ar fi sunat nepotrivit. Astfel - consemnează Sanda Stolojan în jurnalul
său parizian, Nori peste balcoane - s-a gândit la E.M. Forster și a adoptat inițiala.
Aceasta e originea reală a literei M. Misterul a născut însă o neînțelegere care s-a
perpetuat, unele site-uri, biografii de dicționar și articole de enciclopedie menționând
încă și astăzi existența unui ipotetic prenume Mihai sau Michel al filozofului.[12]

Post scriptum de dincolo de moarte[modificare | modificare sursă]

Mormântul lui Emil Cioran și al lui Simone Boué din Cimitirul Montparnasse

După moartea Simonei Boué, prietena de o viață a lui Emil Cioran, o serie de


manuscrise ale acestuia (peste 30 de caiete) au fost găsite în apartamentul lor de o
menajeră, care a încercat în 2005 scoaterea la licitație și valorificarea lor. Într-o primă
etapă, o hotărâre a Curții de Apel din Paris a oprit comercializarea acestora. În urma
judecării, Tribunalul din Paris decide în decembrie 2008 restituirea tuturor
documentelor către persoana găsitoare, urmând ca aceasta să dispună de ele cum
crede de cuviință. Printre manuscrise, în general versiuni ale unor lucrări deja
apărute, se află și un jurnal inedit al lui Cioran, cuprinzând câțiva ani din perioada
ulterioară lui 1965-1972 (anii în care și-a scris Caietele sale), document de un
excepțional interes pentru editori și cititori, și probabil ultima scriere inedită a
filozofului.

In memoriam[modificare | modificare sursă]

Monumentul lui Emil Cioran din București

 Pe strada „Protopop Emil Cioran” din comuna sibiană Rășinari se află casa în


care s-a născut Emil Cioran. Pe peretele casei este montată o placă de marmură,
sub care se află un mic bust, care amintesc de marele filozof român. [13][14] Din
păcate, bustul confecționat din ghips și vopsit cu aurolac este vandalizat, având
nasul spart.[15][16]
 Sâmbătă, 18 mai 2013, în comuna Rășinari, în fața Căminului cultural a avut
loc dezvelirea oficială a unui bust mai mare al lui Emil Cioran. [17]
 Un monument dedicat filosofului și scriitorului Emil Cioran a fost dezvelit în
data de 9 decembrie 2015 la București, la intersecția străzilor Gara de Nord și
Mircea Vulcănescu. Autorul lucrării, artistul plastic Valentin Duicu, a turnat
în bronz bustul în 2013, iar soclul a fost confecționat în 2015 din calcar de Vrața,
adus din Bulgaria. Monumentul are o înălțime de 3,40 metri, în care bustul are
1,4 metri, iar soclul 2 metri.[18] Monumentul este amplasat pe spațiul verde ce
desparte trotuarul de partea carosabilă, cu fața spre stradă, încât poate fi văzut
numai de cei care călătoresc cu mașina. De pe trotuar, i se vede doar spatele.
Primăria Capitalei spune că a fost singura soluție după ce a descoperit, post-
factum, că amplasamentul propus inițial se afla pe teren privat. [19]

Bibliografie completă[modificare | modificare sursă]


Opera în limba română[modificare | modificare sursă]
(cu aldine, volumele originale; cu cursive, antologii, corespondență, fragmente)

 Pe culmile disperării, București, 1934
 Cartea amăgirilor, București, 1936
 Schimbarea la față a României, București, 1936
 Lacrimi și sfinți, Bucuresti, 1937
 Amurgul gîndurilor, 1940
 Îndreptar pătimaș, ed. Humanitas, București, 1991
 Singurătate și destin (antologie de texte îngrijită de Dan C. Mihăilescu, cu
articole publicate în presa interbelică), ed. Humanitas, București, 1992
 Scrisori către cei de-acasă, ed. Humanitas, București, 1995
 Mon pays/Țara mea (scris în franceză, textul apare pentru prima oară în
România, în volum bilingv), ed. Humanitas, București, 1996
Opera în limba franceză[modificare | modificare sursă]
Volume de autor[modificare | modificare sursă]
(cu aldine, volumele originale; cu cursive, antologii, traduceri din română sau
fragmente din celelalte volume, apărute separat)

 Œuvres (Opere complete), éd. Yves Peyré, Paris, Gallimard, 1997, 1999,


2001, 2003
 Précis de décomposition (Tratat de descompunere), Paris, Gallimard, 1949
 Syllogismes de l'amertume (Silogismele amărăciunii), Paris, Gallimard, 1952
 La Tentation d'exister (Ispita de a exista), Paris, Gallimard, 1956
 Histoire et utopie (Istorie și utopie), Paris, Gallimard, 1960
 La Chute dans le Temps (Căderea în timp), Paris, Gallimard, 1964
 Le Mauvais Démiurge (Demiurgul cel rău), Paris, Gallimard, 1969
 De l'inconvénient d'être né (Despre neajunsul de a te fi născut), Paris,
Gallimard, 1973
 Écartèlement (Sfârtecare), Paris, Gallimard, " Les essais " (Eseurile), 1979
 Exercices d'admiration: essais et portraits (Exerciții de admirație: eseuri și
portrete), Paris, Gallimard, 1986
 Aveux et anathèmes (Mărturisiri și anateme), Paris, Gallimard, 1986.
 Le Livre des leurres (Cartea amăgirilor), 1936, trad. Grazyna Klewek, Thomas
Bazin, Paris, Gallimard, 1992.
 Bréviaire des vaincus (Breviarul învinșilor), 1940-1944, trad. Alain Paruit,
Paris, Gallimard, 1993.
 L'âge d'or (Vârsta de aur), Châteauroux, 1995 (eseu din Histoire et utopie)
 Anthologie du Portrait. De Saint-Simon à Tocqueville (Antologia portretului. De
la Saint-Simon la Tocqueville), Paris, Gallimard, 1996.
 Cahiers (Caiete), 1957-1972, cu o prefață de Simone Boué, Paris, Gallimard,
1997.
 Solitude et destin (Singurătate și destin), trad. Alain Paruit, Paris, Gallimard,
2004 (culegere cuprinzând articolele publicate în presa românească între 1931 și
1943)
 Des Larmes et des Saints (Lacrimi și sfinți), 1937, traducere din limba română
și prefață de Sanda Stolojan, Paris, L'Herne, 1986
 Sur les cimes du désespoir (Pe culmile disperării), 1933, trad. André Vornic,
Christiane Frémont, Paris, L'Herne, 1990
 Cahier de Talamanca (Caietul de la Talamanca), 1966, Paris, Mercure de
France, 2000.
 Ébauches de vertige, (Schițe de vertij), Paris, Gallimard, 2004 (extras
din Écartèlement)
 Le Crépuscule des pensées (Amurgul gândurilor), 1940, trad. Mirella
Patureau-Nedelco, Paris, L'Herne, 1991
 Valéry face à ses idoles (Valery față în față cu idolii săi), Paris, L'Herne, 2007
(reluat din Exercices d'admiration)
 Essai sur la pensée réactionnaire: à propos de Joseph de Maistre (Eseu
asupra gândirii reacționare, apropo de Joseph de Maistre), text introductiv de
Pierre Alechinsky, Fontfroide-le-Haut, ed. Fata Morgana, 1977 (reluare a prefeței
la antologia de texte despre Joseph de Maistre, alese de Cioran, apărută la
Monaco, la ed. du Rocher, în 1957)
 Vacillations (Clătinări), 1970, illustrații de Pierre Alechinsky, Fontfroide-le-
Haut, 1998.
 Sissi ou la vulnérabilité (Sissi sau despre vulnerabilitate), în Jean CLAIR (dir.),
Vienne 1880-1938. L'Apocalypse joyeuse, Paris, éd. du Centre Pompidou, 1986
(retipărire)
 L'Élan vers le pire (Elanul către mai rău), fotografii de Irmeli Jung, Paris,
Gallimard, 1988.