Sursa motivaţiei Caracteristicile Caracteristicile

optime pentru care scad motivaţia

motivaţia de a de a învata
învata
Tipul de scop fixat Intrinsec; factori Extrinsec: factori de
personali ca nevoile, mediu cum sunt
interesele, recompensele,
curiozitatea, plăcerea presiunea socială,
de a face pedepsele
Scopul învăţării: Scopul
satisfacţia personală performanţei:
în depăşirea dorinţa de aprobare
provocărilor şi pentru performanţă
progres; tendinţa de în ochii altora,
alege scopuri de tendinţa de a alege
dificultate medie, cu scopuri foarte uşoare
o provocare sau foarte grele.
moderată
Tipul de implicare Implicare în Implicarea ego-
sarcină: preocuparea ului: preocuparea cu
pentru stăpânirea felul cum este văzut
sarcinii de alţii
Motivaţia de Motivaţia de a Motivaţia de a evita
realizare realiza scopul: eşecul: tendinţa spre
orientarea spre anxietate
stăpânire
Tipul de atribuiri Esecul şi succesul Esecul şi succesul
sunt atribuite sunt atribuite unor
efortului si abilităţii cauze
văzute ca fiind necontrolabile (lipsa
controlabile abilităţii,
discriminarea
celorlalţi etc.)
Convingeri legate Perspectivă Perspectiva sa ca
de abilitate incrementală: entitate:
 convingerea că convingerea că e o
abilitatea poate fi trăsătură stabilă,
îmbunătăţită prin necontrolabilă
efort susţinut,
cunoştinţe şi
deprinderi învăţate.

Modelul TARGET de susţinere a motivaţiei pentru învăţare

S-au identificat şase domenii în care profesorii iau decizii care pot
influenţa motivaţia de a învăţa a elevului:
- sarcina (Task) cerută;
- autonomia (Autonomy) permisă;
- recunoaşterea (Recognition) acordată realizării elevilor;
- practicile de formare a grupurilor (Grouping);
- procedurile de evaluare (Evaluation);
- planificarea în timp (Time) a activităţilor.

1) Sarcina
a) Valoarea sarcinii are patru componente:
- importanţă (valoarea realizării):legată strâns de nevoile
individului;
- interes (valoarea intrinsecă): plăcerea realizării sarcinii în sine;
- utilitate: valoarea sa în atingerea altor scopuri pe termen lung sau
scurt
- cost: energie si timp pierdut, pierderea prestigiului

b) Recomandări:
- sarcini autentice (care au legătură cu probleme şi situaţii reale cu
care se confruntă elevul), de tip învăţare prin rezolvare de
probleme;
- evitarea plăţii, recompensei pentru participare, realizarea sarcinii;

2) Autonomia

Recomandări:
- promovarea fixării scopurilor şi auto-reglării;
- oferirea de alternative în alegerea sarcinilor;
- solicitarea opiniei elevilor în ceea ce priveşte activitatea
desfăşurată;
- încurajarea elevilor de a prelua iniţiativa şi de a evalua propria
învăţare;
- evitarea autonomiei nelimitate, care creează sentimentul de
anxietate, vid şi iritare cu privire la cerinţe, şi preferinţa pentru o
libertate limitată, adaptată posibilităţilor elevilor;
- furnizarea de oportunităţi de a deveni lideri pentru toţi elevii

3) Reconoaşterea

Recomandari:

- Furnizarea de oportunităţi ca toţi elevii sa primească o

recunoaştere pentru realizările lor;
- Recunoaşterea progresului în realizarea scopului;
- Recunoaşterea căutării provocării şi inovaţiei;
- Recompensarea pentru cea mai buna performanta personala,
pentru abordarea sarcinilor dificile, pentru persistenta si
creativitate, nu doar pentru o performanta mai buna ca a altora;
- Nerecompensarea (motivarea extrinseca) a activităţilor care sunt
deja motivate intrinsec
- Reducerea accentului pe premii de onoare;
- Recunoaşterea unei game extinse de realizări legate de şcoala;
- Considerarea efectului paradoxal al laudelor care pot fi
interpretate de un elev ca fiind meritate pentru ca au avut succes in
ciuda lipsei de abilitate sau a criticilor care pot fi interpretate ca
prezenta a abilitaţii, fiind un motiv pentru care profesorul se
aşteaptă la mai mult;
- Interesul, atribuirile succesului efortului depus si implicarea in
sarcină cresc printr-un feedback constând in comentarii
personalizate;
- Motivaţia care implica eu-ul (demonstrativa) este promovata de
note si laude standard („ai făcut bine”);

4) Gruparea

a) Structura scopului sarcinii:

- Cooperativa = elevii cred ca scopul se poate atinge doar daca si

alţii vor atinge scopul (jocul de echipa);
- Competitiva = elevii cred ca scopul este atins doar când alţii nu îl
ating (sporturi individuale);
- Individualistă = elevii cred ca încercarea lor de a atinge scopul nu
are legătura cu încercarea altora de a-l atinge

b) Legătura dintre complexitatea sarcinii si structura scopului de

recomandat:
- când sarcina e complexa, cooperarea duce la performante
superioare fata de competiţie, mai ales pentru elevii cu abilitaţi
scăzute, pentru ca elevii vor învăţa sa-si fixeze scopuri rezonabile
si vor negocia, vor deveni mai altruişti;
- activitatea in grup poate fi motivantă intrinsec (prin nevoia de
afiliere propusa de Maslow)

b) Recomandări
- Clădirea unui mediu de acceptare si apreciere pentru toţi;
- Extinderea interacţiunilor sociale, mai ales pentru elevii cu risc
de neintegrare;
- Accentul pe dezvoltarea deprinderilor sociale;
- Furnizarea de oportunităţi pentru învăţarea, rezolvarea de
probleme, decizia in cooperare;
- Încurajarea apartenenţei la mai multe grupuri;
- Eliminarea claselor alcătuite in virtutea nivelului abilitaţii;

5) Evaluare

Recomandări:

- Reducerea accentului pe comparaţia sociala in ceea ce priveşte

realizarea sarcinilor;
- Oferirea de oportunităţi ca elevii sa-şi îmbunătăţească
performanţa;
Stabilirea de practici de evaluare care pun accentul pe progresul
individual;
- Încurajarea elevilor de a participa la procesul de evaluare, de a se
auto-evalua.

6) Planificarea in timp
- Permisiunea ca elevii sa progreseze in ritmul lor propriu de
fiecare data când acest lucru este posibil;
- Încurajarea flexibilităţii în programarea experienţelor de învăţare;
- Oportunităţi de control al timpului in blocuri, astfel încât o
activitate in care s-a obţinut angajamentul sa nu fie brusc întrerupta
 Strategii pentru încurajarea motivaţiei

A. Clădirea încrederii şi aşteptărilor pozitive:

1. Începerea activităţii de la nivelul elevilor si progresul în paşi

mici, alerţi, dar nu prea rapizi, încât unii sa nu poată tine pasul
(lucru diferenţiat, gama larga de sarcini la alegere: foarte uşoare şi
foarte grele, sarcinile pentru note sa fie suficient de uşoare încât sa
poată fi realizate satisfăcător cu efort de toţi);
2. Elaborarea de scopuri clare, specifice, posibil de realizat in
viitorul apropiat: pentru proiectele complexe, pe termen lung se
vor elabora subscopuri, pentru a crea sentimentul de progres,
libertate de alegere a nivelului de dificultate a scopului când este
posibil.
3. Accent pe comparaţia cu sine, nu cu alţii:
- sprijinirea elevilor sa vadă propriul progres prin arătarea
strategiilor de auto-conducere, oferirea de feedback specific si
corecturi individualizate;
- furnizarea de informaţii în legătura cu ce fac bine, nu doar cu ce
fac rău si de ce au făcut bine sau rău;
- execuţia de probleme care cândva erau grele si acum sunt uşoare
pentru a evidenţia progresul.
4. Comunicarea convingătoare a mesajului ca abilitatea este
perfectibila si specifica sarcinii;
5. Modelarea (oferirea propriului exemplu) rezolvării problemelor
in mod eficient, mai ales când sunt de încercat mai multe abordări,
pentru a vedea ca învăţarea nu este lină si fără erori nici măcar
pentru profesori.

B. Evidenţierea valorii învăţării, a activităţii

a) Valoarea sa intrinseca, de realizare

1. Asigurarea nevoilor de baza de siguranţă, afiliere, realizare in

timpul activităţii (elevii nu trebuie sa se simtă ameninţaţi sau
discriminaţi din diverse motive);
2. Legarea activităţii de interesele elevilor, furnizarea
oportunităţii de alegere a sarcinii când este posibil;
3. Stârnirea curiozităţii, prin evidenţierea discrepantei dintre
convingerile elevilor si fapte;
4. A face activitatea distractiva cu discernământ, astfel încât sa nu
interfereze cu învăţarea prin distragerea de la elementele
importante data de detalii distractive nerelevante;
5. Utilizarea noutăţii şi a familiarităţii, care pot fi deopotrivă
motivate daca măsura este moderata (apelul la ce se cunoaşte si
predictibilitatea îmbunătăţesc motivaţia, dar si varietatea şi
neprevăzutul).

b) Valoarea instrumentală (când este necesar, mai ales pentru

lecţiile mai dificile)

1. Evidenţierea conexiunilor dintre lecţia prezenta şi lecţiile mai

avansate şi viata din afara şcolii când acestea nu sunt evidente;
2. Oferirea de stimulente şi recompense, când încă activitatea nu e
motivata intrinsec;
3. Utilizarea de probleme cu o structura insuficient definita sau
sarcini autentice, similare problemelor reale.

C. Păstrarea concentrării pe sarcina (nedistrusă de grija

pentru performanta, teama de eşec, preocuparea de a apărea
superior, alte preocupări plăcute)

1. Oferirea de oportunităţi frecvente de demonstrare a progresului

şi de feedback imediat, pentru a împiedica perseverenta in eroare;
2. Oferirea posibilităţii de a termina un produs întreg, daca este
posibil, perseverenta fiind datorata nevoii de închidere;
3. Evitarea accentului pe note şi competiţie;
4. Reducerea riscului sarcinii când aceasta este complexă, fără a o
suprasimplifica, ci acordând timp suficient, sprijin, resurse, şanse
de corectare si îmbunătăţire;
5. Modelarea (Oferirea propriului exemplu) privind motivaţia
pentru acea activitate, care este interesul personal si cum au fost
depăşite dificultăţile;
6. Predarea de strategii eficiente de depăşire a obstacolelor si
denunţarea strategiilor de auto-handicapare.