Basmul Cult – Povestea lui Harap-Alb

Ion Creangă

Basmul reprezintă o specie a genului epic în proză, în care se narează

întâmplări fabuloase ale unor personaje reale, imaginare sau simbolice,
reprezentante ale forței binelui și aflate în luptă cu forțele răului. În basm,
binele va triumfa întotdeauna.

Povestea lui Harap-Alb este un basm cult deoarece imită relația de

comunicare de tip oral din basmul popular iar conținutul se articulează pe
schema tradițională a acestuia.

Acest basm poate fi considerat un bildungsroman care urmărește formarea

spirituală și morală a feciorului de crai, pregătindu-l pentru a deveni împărat.
Basmul urmărește și drumul simbolic al lui Harap-Alb, de la naivitate, lipsa
experienței, la maturitate și înțelepciune iar morala este enunțată profetic la
începutul basmului: “Când vei ajunge și tu odată mare și tare vei crede celor
asupriți și necăjiți pentru că știi acum ce e necazul.”

Harap-Alb este supus la anumite probe care sunt menite să-i însușească
calitățile de care are nevoie  un împărat. Trecând peste aceste probe,
personajul principal învață să prețuiască prietenia, să respecte cuvântul dat,
să asculte sfaturile părintești și să iubească.

Drumul feciorului de crai spre Verde-Împărat reprezintă o călătorie inițiatică

care începe cu avertismentul “să se ferească de Spân și de omul
roșu.” Evident, feciorul va încălca promisiunea făcută tatălui său și îl va
accepta ca tovarăș de drum pe Spân. Spânul îl ademenește într-o fântână din
care nu mai iese stăpân ci slugă, dobândind prin jurământ andronimul de
Harap-Alb. Această coborâre în fântână are valoare simbolică, reprezentând
moartea și învierea.
Harap-Alb este un antroponim, un paradox literar ce face trimitere la faptele
și proveniența care-i vor schimba destinul. Harap înseamnă rob iar
adjectival Alb reprezintă o recunoaștere a originii nobile.

Ajunși la curtea lui Verde-Împărat, Harap-Alb este supus la trei încercări de

către Spân. În toate aceste probe, euroul este ajutat de către personajele
donatoare: furnicile, albinele, Sfânta Duminică și cei cinci monștri simpatici.

Tot fantasticul din povestea lui Ion Creangă este localizat, umanizat. Calitățile
eroului nu sunt curajul și vitejia ci milostenia și grija față de cei din jur. Harap-
Alb nu luptă cu balauri sau cu zmei, ci se împrietenește cu uriașii iar când
încalcă pentru a doua oară sfatul tatălui său, cei care îl ajută să treacă de o
nouă serie de probe sunt Setilă, Flămânzilă, furnicile și Păsări-Lăți-Lungilă. După
îndeplinirea probelor, Harap-Alb se desparte de prietenii săi, fapt care
sublinează ideea maturității și a independenței.

Întors la curtea lui Verde-Împărat, fata lui Roș-Împărat , îndrăgostită de Harap-

Alb, îl demască pe Spân iar binele trimufă prin pedepsirea impostorului de
către calul nazdrăvan și prin învierea eroului cu ajutorul apei moarte și apei
vii. Această parte din acțiune reprezintă un drum invers, din moarte spre
viață.

Oralitatea este o trăsătură dominantă a artei narative a lui Creangă și reiese

din jovialitatea autorului, din hazul său de necaz, din modul în care-și
construiește personajele “Dihanie de om, cu urechi clăpăuge și niște buzoaie
groase”, din proverbe, zicători și vorbe de duh.

O altă notă distinctă o dă limbajul folosit căci majoritatea cuvintelor sunt de

origine populară. Jovialitatea este prezentă pe tot parcursul basmului, fiind
valorificată prin categorii ale comicului: comicul de situație este combinat cu
cel de caracter. Așadar, comicul onomastic precum și cel de limbaj sunt o
modalitate importantă de caracterizare a personajelor.
În concluzie, Povestea lui Harap-Alb, este un basm cult care are ca
particularități reflectarea concepției despre lume a scriitorului, umanizarea
fantasticului, umorul, arta narativă și individualizarea personajelor. Dar,
asemenea basmului popular, cultivă principii morale înalte precum cinstea,
adevărul, prietenia și curajul, transformându-se într-o creație care oglindește
viața.