Relaţia dintre evoluţia mediilor digitale şi disciplinele umaniste în lumea contemporană

Societatea contemporană reprezintă o lume a cunoaşterii în care o caracteristică esenţială

este necesitatea imperioasă de informaţie. Cu toate acestea, sistemul de cultură a cunoscut de-a
lungul timpului cote  alarmante de scădere şi creştere în rândul populaţiei şi totodată, în difuzarea
cărţii prin centrele de vânzare, cât şi prin anticariate. Aceste oscilaţii reprezintă o amprentă a
evenimentelor istorice ale vremurilor care atrag după sine o comunicare a informaţiei din ce în ce
mai slabă din toate punctele de vedere în vremuri de restrişte sau îmbelşugată în timpuri de mare
dezvoltare.
Fără îndoială, această temă reprezintă o preocupare recentă şi în ceea ce priveşte
demersul istoriei anticariatelor, ceea ce arată limpede faptul că o continuitate în acest sens nu
este dependentă de o foaie de hârtie. Difuzarea sub orice formă a informaţiei poate fi asigurată şi
promovată şi cu instrumente ce aparţin tehnicii viitorului: anticariate online si e-books.
Evoluţia umană a punctat diferenţieri din ce în ce mai mari, chiar uriaşe, începând cu
perioada Renaşterii, între ştiinţele exacte şi disciplinele umaniste. În timpurile actuale, domeniile
umaniste cunosc o izolare destul de profundă, dată fiind şi mentalitatea umană aflată în continuă
schimbare şi o accentuată necesitate de a-şi asigura o cât mai palpabilă demonstraţie a ceea ce
trăieşte. Cu toate acestea, societatea modernă, a industrializării şi a materialismului, a făcut
trecerea către epoca postmodernă, o lume bazată pe nevoia accentuată de cunoaştere, de altfel, o
necesitate umană nativă.
În cadrul globalizării contemporane, se poate observa simplul fapt că formaţia
intelectuală ştiinţifică nu este suficientă pentru omul cu rol social, care este construit în baza unor
atitudini morale şi etice. Toate acestea aflându-se în fiinţa lui, în latura umană nepieritoare,
indiferent de timpurile invocate. O tehnologizare avansată, în lipsa unei abordări umaniste, este
susceptibilă deschiderii unei portiţe spre o dezumanizare profundă, în care omul nu mai lucrează
cu omul, ci maşina cu maşina. Astfel, rolul ştiinţelor umaniste capătă accente deosebite şi, în
acelaşi timp, alarmant de necesare într-o societate predominant consumeristă.
Poate că o clarificare şi o conştientizare a perspectivei ştiinţelor umaniste şi, mai ales, a
umanului ar putea contribui la o abordare mai puţin critică la adresa disciplinei în sine. De
asemenea, poate favoriza înţelegerea şi determinarea, pe termen lung, a posibilităţii unor noi
abordări teoretice, de accentuare a sensului existenţei, absolut necesare, într-un domeniu fără de
care însăşi umanul nu ar putea fi explorat şi cercetat.
Complexitatea cercetărilor sau evaluărilor din sfera ştiinţelor umaniste este redată, cu atât
mai mult, în cadrul şi cu ajutorul trunchiului comun al domeniului anticariatelor, constatându-se
o serie interesantă şi la fel de viabilă în mediul electronic, asemenea celei de difuzare prin
intermediul tipăriturilor. Cu alte cuvinte, această aripă încearcă din răsputeri să ţină ritmul şi să
se adapteze la noile cerinţe ale societăţii contemporane astfel încât să dăruiască o cale spre
susţinerea valabilităţii disciplinelor umaniste.
Evoluţia mediilor digitale nu a constituit şi nu reprezintă un impediment în continuitatea
existenţială a ştiinţelor de tip umanist, ci, cu precădere, dezvoltarea de orice fel trebuie să
contribuie la schimbarea unei mentalităţi general-umane, din care fiinţa creatoare să extragă ceea
ce natura însăşi i-a dăruit şi fără de care nu poate trăi: condiţtia umană şi valorile umane care
sunt mai presus de orice orientare.
Deşi controversată şi creatoare de intrigi şi iritări în rândul unor categorii de oameni de
tip conservator, linia de transmitere electronică reprezintă însăşi evoluţia unei societăţi dornice
de acaparare a noilor posibilităţi şi inovaţii, cu condiţia angajării şi asumării istoriei şi a
transmiterii ei către generaţiile următoare.
Independent de oscilaţiile puternice reperate în sânul dezvoltării anticariatelor, ca metodă
principală de difuzare a cărţii, explorările amănunţite ale oamenilor de ştiinţă dovedesc, în mod
convingător, uzând de argumente atent cercetate, că puterea reparatorie a timpului îşi pune
amprenta pe forţa vitală a cărţii, şi mai ales, a celei umaniste, nelăsând singura sursă de cultură a
lumii sa piară în neant.