61.

Pentru a studia creşterea economica avem nevoie de o disciplina separata numita macroeconomie, deoarece exista
forte care afectează economia in ansamblu ,care nu pot fi intelese complet sau ,simplu prin analizarea pieţelor si
produselor individuale.Astfel macroeconomia studiază modul in care se comporta economia in lini generale , fara a se oprii
asupra nenumăratelor detalii.Macroeconomia se ocupa in general de comportamentul agregatelor economice;PIB,PNB,
cererea agregata si oferta agregata , nivelul mediu al preturilor, rata inflatiei, rata simajului, consumul total, investitii totale si
masa monetara.Obiective; 1.Elaborarea mecanismelor si instrumentelor de stabilire a echilibrului general; 2.elaborarea
mecanismelor de ocupare deplina a bratelor de munca si lichidarea somajului; 3.gasirea modalitatilor de mentinere a
stabilitatii preturilor si preintimpinarea inflatiei;4.elaborarea unui model de distribuire si redistribuire a veniturlui national prin
multiple mecanisme bugetare; 5.problema alocarii eficiente a resurselor materiale, umane si financiare; 6. modalitati de
asigurare a securitatii economice a tarii.
62. Cu toate deosebirile aparente dintre micro si macro, ambele cerceteaza aceeasi realitate, aceleasi fenomene, aceiasi
indictori chiar, numai ca la diferite niveluri.astfel, in timp ce micro este centrata pe analiza formarii si distributiilor veniturilor
factoriale, macro studiaza venitul national, ca suma a veniturilor factoriale. Micro analizeaza problema bratelor de lucru la
nivelul unitatii economice, pe cind macro are ca preocupare de baza ocuparea fortei de munca si somajul in cadrul intregiii
economii nationale.Micro studiaza cererea si oferta la nivelul unei piete anumite, in timp ce macri se intereseaza de
dinamica cererii globale si ofertei globale la unile naiuni intregi. Astfel , putem coincide ca micro si macro se afla intr-o
strinsa interdependenta si constituie 2 parti organice ale unui organism.
63. Fondatorul analizei macroeconomice este economistul englez John Maynard Keynes.În opera acestuia sunt
definite unele categorii macroeconomice noi,cum ar fi: produsul naţional brut şi net, o serie de corelaţii de echilibru. Analiza
macroeconomică keynesiană introduce în teoria şi practica economiei de piaţă un nou agent economic, statul, Teoria
keynesiană stă la baza unor noi politici macroeconomice care au ca obiect prevenirea sau atenuarea efectelor crizelor
economice, combaterea şomajului, înfăptuirea creşterii economice, respectiv asigurarea sporirii produsului social şi a
venitului naţional. În evoluţia sa, viaţa economică ridică în continuare noi probleme: stagnare economică asociată cu inflaţie,
noi forme de crize şi, în special, apariţia fenomenelor economice globale (mondiale). Este vorba de criza energetică, de
materii prime, alimentară, de creşterea populaţiei, de implicaţiile ecologice, de perspectivele pe care le ridică noile
tehnologii.O tendinţă nou conturată la sfârşitul anilor 1960 şi începutul anilor 1970 în evoluţia gândirii economice pe plan
mondial este cea reprezentată de apariţia modelelor şi teoriilor globale de creştere economică, determinată de
globalizarea unor probleme economice grave (inflaţia, creşterea nefirească a cheltuielilor militare, persistenţa
subdezvoltării, accentuarea decalajelor economice dintre ţările lumii, poluarea mediului etc.), paralel cu înregistrarea unor
progrese substanţiale în desfăşurarea cercetărilor interdisciplinare . La toate acestea, în ultimul deceniu al secolului
XX, se mai adaugă încă o problemă majoră, cea a tranziţiei de la o economie cu planificare centralizată la o
economie de piaţă. 64.Fluxul circular al veniturilor. Furnizorii de bunuri şi servicii (companiile) cumpără factorii de
producţie de la gospodării, îi combină în procesul de producţie, creează produse finite şi servicii şi apoi le vând
consumatorilor iar cu banii încasaţi pot cumpăra noi factori de producţie.Economiile (fondurile economisite) se definesc
ca orice venit disponibil, care nu este cheltuit pentru consum (consumul este amânat); economisirea reduce cheltuielile
consumatorilor, care, la rândul lor, determină scăderea cererii pentru bunuri şi servicii;Investiţiile = achiziţiile (cheltuiala)
companiilor pentru înlocuirea şi-/sau sporirea capitalului fix; fluxurile investiţiilor sunt:- investiţiile de înlocuire ce au la
bază amortizarea- investiţiile nete – se adaugă la stocul de capital existent în economie- investiţii brute – reprezintă
sumele necesare înlocuirii capitalului fix cât şi reinvestirea unei părţi din profit (acumularea netă de capital).Ieşirile din fluxul
circular (al banilor): fonduri economisite (economii), impozite şi importuri;Intrările: investiţii, cheltuieli guvernamentale şi
exporturi.
65.Rezultatele activitatii la nivel macroeconomic într-o perioada determinata, de regula un an, obtinute de catre toti agentii
economici din economia nationala, se reflecta cifric si cantitativ prin indicatori sintetici. Indiferent de natura rezultatelor
(bunuri materiale si servicii) si fluxurilor din economia nationala, acesti indicatori se calculeaza numai în expresie valorica,
prin intermediul preturilor si tarifelor. Sistemul de evidenta si masurare a rezultatelor macroeconomice îndeplineste, prin
indicatorii utilizati, o serie de functii esentiale cum ar fi: a) instrument de evidenta statistica, b) instrument de analiza a
activitatii economice în perioada anterioara si a echilibrului macroeconomic, c) suport de baza al fundamentarii deciziilor în
economie, d) indicatorii de rezultate macroeconomice au o larga utilizare pentru comparatii internationale, Principalii
indicatori de rezultate macroeconomice sunt: 1) produsul global brut (PGB); 2) produsul intern brut (P.I.B.); 3) produsul
intern net (PIN); 4) produsul national brut (PNB); 5) produsul national net (PNN); 6) venitul national (VN). Produsul global
brut (PGB) reflecta valoarea totala a bunurilor materiale si a serviciilor, cu caracter marfar si nemarfar, obtinute într-o
perioada de timp, de regula un an, în cadrul subsistemelor economiei nationale. Produsul intern brut (PIB) reflecta,
valoric, productia finala de bunuri si servicii obtinute de catre toti agentii economici (autohtoni si straini) care îsi desfasoara
activitatea în interiorul tarii, destinate consumului final. Acest indicator exprima marimea valorii adaugate brute a bunurilor
materiale si serviciilor produse în interiorul tarii si ajunse în stadiul final al circuitului economic. PIB se determina fie prin
însumarea valorilor adaugate brute ale tuturor bunurilor create de agentii economici din interiorul tarii (agregate la nivel de
sector sau ramura), într-o perioada determinata (un an), fie prin scaderea din produsul global brut a consumului intermediar,
astfel: PIB = VABi sau PIB = PGB Ci, unde "i" reprezinta sectoarele economiei, iar Ci - consumul intermediar. Acest
indicator este baza masurarii rezultatelor macroeconomice în SCN si se calculeaza, în practica, prin combinarea metodei
valorii adaugate (metoda de productie) cu metoda repartitie. Produsul intern net (PIN) sintetizeaza suma valorilor
adaugate nete ale bunurilor materiale si serviciilor finale produse de catre toti agentii economici (autohtoni si straini) care
actioneaza în interiorul tarii, într-o perioada de timp (de regula un an), astfel: PIN = £ VANi. De asemenea, se mai
calculeaza scazând din produsul intern brut consumul de capital fix, amortizarea (A), astfel: PIN = PIB - A. Produsul
national brut (PNB) reprezinta valoarea adaugata bruta a tuturor bunurilor materiale si serviciilor finale provenite din
activitatile agentilor economici nationali, obtinute atât în tara cât si în afara acesteia, în decursul unei perioade de timp (un
an). PNB se determina prin scaderea din PIB a valorii adaugate brute realizate pe teritoriul national de catre agentii
economici straini (VABS), la care se aduna valoarea adaugata bruta realizata de agentii economici nationali care îsi
desfasoara activitatea pe teritoriul altor state (VABNS), astfel: PNB = PIB -VABS + VABNS.

66. Indicatorii macroeconomici se pot exprima în functie de componentele ce intra în calculul lor în termeni:             Neti
- atunci când se exclude în calcul consumul capitalului fix (amortizarea)            Bruti – atunci când se include în calcul
consumul capitalului fix (amortizarea)Într-o economie închisa, venitul total coincide în mod necesar cu marimea cheltuielilor
totale. Dar cheltuielile nu devin nemijlocit cerere la fiecare protagonist, deoarece o parte din venit se poate economisi. Prin
intermediul pietei monetare si a pietei titlurilor, aceste economii reprezinta sursa investitiilor.Cheltuielile protagonistilor
economici, utilizarea venitului, coincide în ultima instanta cu cererea totala de pe piata bunurilor.Sintetizând cele de mai
sus: PIB pe termen scurt (1 an) reprezinta masa de produse disponibila pentru utilizare finala, care coincide cu marimea
ofertei (totale) nationale. Marimea outputului coincide cu venitul macroeconomic, care este sursa cheltuielilor. Utilizarea
venitului, în final, conduce la o cerere identica cu venitul. Venitul din export (EX – Export) reprezinta contravaloarea
produselor autohtone vândute pe pietele din exterior. Venitul din import (IM – Import) reprezinta venitul partenerilor externi
realizat pe pietele autohtone, care paraseste economia nationala si este încasat de restul lumii. Deci, o parte din venitul
creat în interior provine din export, respectiv contravaloarea importului paraseste economia. Ca urmare, utilizarea interna nu
mai corespunde cu cantitatea produsa în tara, deoarece se utilizeaza si produse importate, iar produsele exportate nu se
mai utilizeaza intern.Venitul realizat de rezidenti, adica venitul national se modifica astfel: Y = utilizare interna + export –
import.Relatiile dintre PIB si PNB O parte din productia inclusa in PIB este rezultatul folosirii unor factori de productie
aflati in propietatea agntilor economici straini .Veniturile generate de aceste productii revin in mod necesar propietarilor
facotilor respectivi.Totodata o parte din veniturile obtinute de agenti nationali provin din invenstiti de capital sau furnizarea
altor servicii ale factotilor in exterior.Intregrarea fluxurilor de venituri cu exteriorul se realizeaza de catre Contabilitatea
Nationala prin calcul PNB.
67. Activitatea la nivel macroeconomic poate fi masurata prin doua metode:
1. sistemul productiei materiale (SPM) utilizat mai mult în economiile închise si în fostul sistem socialist. SPM se bazeaza
pe teoria muncii productive care considera aducatoare de venit national doar sferele economiei nationale care produc
bunuri materiale si serviciile implicate în producerea lor. 
2. contabilitatea nationala care masoara activitatea economica la nivel macroeconomic prin sistemul conturilor nationale
(SCN), care se bazeaza pe teoria factorilor de productie conform careia fiecare factor de productie formeaza un venit
factorial specific In economie intalnim trei forme a rezultatului PIB:prin 1.determinarea productiei finale este numit PIB
exprimat prin productie. (metoda productiei)2.cand este calculat prin adunarea tuturor veniturilor generate de productie ,el
este numit PIB exprimat prin venituri.(metoda veniturilor)prin insumarea fiecararei compontente a productiiei finale
rezultatul este numit PIB exprimat prin cheltuiieli.(metoda cheltuielilor).Metoda productiei de calcul al PIB consta in
detreminarea productiei finale produse in tara intr-o anumita perioada.Productia nationala sau produsul national este
corelata cu suma tututor productiilor realizate in economia nationala de catre firme si organizatii guvernamentale . Metoda
veniturilor de calcul al PIB consta in însumarea veniturilor ce exprima renumerarea factorilor de producţie (salari,rente,
dobânzi, )cu alocaţiile pentru consumul de capital fix. Metoda cheltuielilor folosita in masurarea productiei nationale
presupune agregarea cheltuielilor pentru achizitonarea bunurilor care alcatuiesc productia finala .Cheltuielile totale
efectuate pentru productia finala reprezinta suma a patru mari categori de cheltuieli : Cheltuieli de consum; Cheltuieli de
invenstiti; Cheltuieli guvernamentale: Exportul net: importuri;exporturi.Deci PIB insumeaza urmatoarele categori de
cheltuieli :pentru consumul final privat si public (C F); pentru formarea bruta a capitalului fix (FBCF);variatia
stocurilor(VS);exportul net de bunuri (EN),calculat ca diferenta dintre export (EX) si import(IM).PIBPP=CF+FBCF+VS+(EX-
IM)Indicatorii macroeconomici se pot calcula la nivel 1.:Intern - atunci când se iau în calcul bunurile si serviciile realizate
de agentii economici rezidenti (cei care îsi desfasoara activitatea în interiorul tarii).  2. National - atunci când se iau în
calcul bunurile si serviciile realizate de agentii economici nationali. Indicatorii macroeconomici se calculeaza numai în
expresie valorica si se evalueaza în functie de:     Preturile pietei;  Preturile factorilor de productieFORMULE:Produsul
intern brut:PIB = Cf + Ib + En;PIB = S + D+R+Pr + A + T;PIB = PGB – Ci./ Produsul intern net:PIN = PIB – A./ Produsul
national brut:PNB= PIB + Δ ./Produsul national net:PNN= PNB – A;PNN= PIN + Δ ./Venitul national:VN= PNN – T;VN=
C +I Venitul disponibil:VD = VP – TPLEGENDĂ:Cf – consumul final;Ib - formarea bruta a capitalului fix;En - exportul
net;S – salarii;D – dobânda;R – renta;Pr – profit;A – amortizarea;T - taxe indirecte nete;Ci – consumul intermediar;Δ –
soldul;VP – venitul personal.

68. Venitul national este valoarea adăugată netă – exprimată în preturile pietei – creată în decurs de un an de către agentii
economici ai unei tări, în interiorul tării si în străinătate. El exclude din aria lui de cuprindere amortizarea capitalului fix si
consumurile intermediare. Venitul national are tendinta de crestere. În acest sens, actionează sporirea numărului de
persoane angajate în activitatea economică, cresterea eficientei, care depinde hotărâtor de gradul de calificare, dotarea
tehnică a întreprinderilor, structura de ramură a economiei etc. În procesul repartitiei primare se formează cunoscutele
forme fundamentale de venituri primare: salariul, profitul, dobânda si renta. Aceste venituri intră în posesia proprietarilor de
factori de productie, în măsura în care ei sunt antrenati în circuitul economic, constituind obiect al cererii si ofertei si al
actelor de schimb.CONSUMUL SI ECONOMIILE• Mărimi absoluteÎn procesul folosirii, venitul obtinut de către posesorii
factorilor de productie se împarte în două părti: consum (C)sieconomii(E):V=C+E

69. Consumul (C) este acea parte a venitului care se utilizează pentru procurarea bnurilor si serviciilor destinate satisfacerii
nevoilor curente. Consumul poate fi, la rândul lui, privat si guvernamental. Primul are ca obiectiv solutionarea trebuintelor
oamenilor, iar al doilea, solutionarea trebuintelor unor institutii guvernamentale; el este consum public.Dinamica înclinatiei
spre consum; factorii care o influentează :Pe termen lung, sporirea venitului real antrenează scăderea înclinatiei spre
consum si cresterea înclinatiei spre economii; se măreste, astfel, diferenta dintre venitul absolut si consumul absolut. Rata
economiilor este, într-o perioadă anume de timp, mai ridicată la popoarele dezvoltate decât la cele în curs de dezvoltare, ori
sărace.Pe termen scurt, înclinatia spre consum si economii se modifică si la un venit constant datorită unor factori obiectivi
si subiectivi, actionând independent de miscarea venitului.Factorii obiectivi. Între acesti factori, un rol mai însemnat au:
rata dobânzii; relatia dintre venitul prezent si cel viitor, anticipat a se obtine; politica fiscală; cursul titlurilor de valoare si
gradul în care economiile depuse spre fructificare la diverse institutii sunt garantate.Politica fiscală creste înclinatia spre
consum când ea are drept efect o repartitie mai echitabilă a veniturilor tării între familii, prin impozitarea progresivă a
veniturilor mari, de exemplu, si redistribuirea unor sume de bani în favoarea familiilor cu venituri reduse.Evolutia puterii de
cumpărare a banilor sensibilizează, de asemenea, detinătorii de venituri să le aloce într-un mod anume pentru consum si
economii. În perioadele de inflatie, rata consumului creste, populatia încercând să găsească tot mai multe prilejuri de a
„scăpa de bani", de a nu economisi, căci economiile echivalează, în aceste perioade, cu scăderi ale venitului real. În
perioadele de deflatie, de sporire a valoriimonedei, reactia este opusă, economiile oferind sansa de sporire în perspectivă
a patrimoniului material si financiar al familiilor.Factori are determina consumul:nevoile, utilitatea, veniturile, preturile
71. Cererea reprezintă nevoile de bunuri si servicii care se satisfac prin intermediul pietei, adică prin vânzare-cumpărare.
Cererea are drept suport puterea de cumpărare a oamenilor; de aceea, ea exprimă , în acelaşi timp, cantitatea de bunuri si
servicii cerute, la un moment dar, la preţurile existente, considerând date veniturile şi preferinţele cumpărătorilor. Cererea
poate fi: individuală, adică din partea unui singur cumpărător la un bun economic sau la altul; totală, adică din partea
tuturor cumpărătorilor la bunul sau serviciul respectiv; agregată sau globală care exprimă ansamblul cererii din partea
tuturor cumpărătorilor şi la toate bunurile şi serviciile existente; aceasta se exprimă în forma bănească, fiind astfel posibile
măsurarea şi compararea.Structura cererii agregate cuprinde patru componente de bază: cerereapentru consumul personal
(C), achiziţiile guvernamentale (G), cererea pentruinvestiţii (I) şi cererea externă formată din exportul net (EN).
Deci:CA=C+G+I+EN.Cererea pentru consumul personal este reprezentată de totalitateacheltuielilor de consum ale
sectorului privat (gospodăriilor) pentru achiziţionareade bunuri materiale (inclusiv bunuri durabile) şi servicii de
consum. Reprezintăcomponenta principală în structura CA, mărimea ei fiind în funcţie de veniturileconsumatorilor şi de
nivelul preţurilor pe care ei trebuie să le plătească pentrubunurile respective.Cererea pentru investiţii reprezintă
cheltuielile firmelor pentru investiţiibrute, definite în sensul de adaos la stocul de capital fizic (formare brută decapital fix şi
creşterea stocurilor). Ea nu include achiziţionarea hârtiilor de valoareşi nici investiţiile în capital uman.Exporturile
nete  reprezintă diferenţa dintre exporturi şi importuri (EN = EX-IM) şi reflectă influenţa comerţului exterior asupra cererii
agregate..Achiziţiile guvernamentale (ale administraţiilor publice locale şi centrale)se referă la cheltuielile
pentru consumul public şi investiţiile publice. Unele componente ale CA sunt relativ stabile în timp şi evoluează, deregulă, în
sens pozitiv (de exemplu, cererea pentru consum). În schimb, altecomponente ale CA, cum sunt investiţiile, se modifică mai
rapid şi pot cunoaşteoscilaţii importante, cauzând fluctuaţii ale activităţii economice

72. Oferta agregată (OA)  reprezintă producţia internă brută adusă şi oferită pepiaţă de către agenţii economici
producători. OA cuprinde volumul total alproducţiei interne de bunuri finale furnizate de firmele rezidente în
economianaţională şi include atât bunuri de consum cât şi bunuri de capital.Structura ofertei agregate poate fi analizată prin
prisma producţiilorsectoarelor sau ramurilor care susţin oferta internă, sau după alte criterii, înfuncţie de scopurile analizei.
În general, structurile OA sunt ale producţieinaţionale.Reflectând condiţiile producţiei, pe termen scurt OA este relativ
constantă,adaptându-se la nivelul cererii agregate prin variaţiile stocurilor de produse finite;dacă firmele produc mai multe
bunuri decât sunt cerute, diferenţa duce lacreşterea stocurilor de produse (produc pe stoc) şi invers, firmele pot produce
şifurniza pe piaţă mai puţine produse decât cererea pe termen scurt, diferenţavenind din stocurile existente. În condiţiile
unei evoluţii normale a economiei, OAtinde să se extindă ca rezultat al creşterii forţei de muncă, a stocului de capital şimai
ales a randamentului folosirii factorilor de producţie.Nivelul producţiei şi respectiv al OA poate fi mai apropiat sau depărtat
de celal producţiei potenţiale, definite ca fiind nivelul corespunzător utilizării complete(full employment) a factorilor de
producţie din economie. De regulă, producţiapotenţială este considerată ca fiind acel volum al producţiei posibil de realizat
încondiţiile în care ocuparea factorilor de producţie corespunde ratei naturale aşomajului.

73. Desi este în general acceptata ideea ca statul intervine în economie pentru a redistribui veniturile în favoarea celor
saraci, a produce bunuri si servicii publice si a corecta externalitatile, exista numeroase controverse privind cât de mult ar
trebui sa se implice statul si ce alte responsabilitati ar mai trebui sa îsi asume. Unii oameni considera ca “statul atotputernic”
este o problema, caci statul intervine mult prea mult. Altii considera ca sectorul de sta t este neglijat si ca ar trebui avut în
vedere mai mult. Întrebarea “Ce rol trebuie sa joace statul în economie?” este o problema de baza, care nu se pune doar la
nivelul teoriei economice.PUNCTUL DE VEDERE CONSERVATORConservatorii cred ca rolul statului în economie ar trebui
sa fie limitat. Ei considera ca, prin interventia statului, libertatea economica si politica ar fi subminate. În plus, ei pun la
îndoiala capacitatea statului de a rezolva problemele economice sau sociale. Conservatorii vor sa stie care unt activitatile
eficiente desfasurate de stat.Ei subliniaza modul deficitar de functionare a birocratiei, dificultatea de a controla organizatiile
guvernamentale uriase, problemele de ordin politic care pot sa apara si dificultatea de a apreciadaca un program
guvernamental a fost eficient sau nu. Datorita tuturor acestor consideratii, argumenteaza ei, rolul statului în economie ar
trebui sa fie strict limitat.PUNCTUL DE VEDERE LIBERAL.Conservatorii pun la îndoiala capacitatea statului de a rezolva
problemele economice si sociale, în timp ce liberalii pun la îndoiala capacitatea pietei de a rezolva aceste probleme. Ei scot
în evidenta disfunctionalitatile pietei si cer statului sa intervina pentru a le corecta. Statul poate reglementa activitatea
economica din sectorul privat. De asemenea, poate asigura bunuri si servicii din care sectorul privat produce cantitati
insuficiente. Liberalii sunt mai putin îngrijorati decât conservatorii de efectele interventiei statului asupra libertatii personale.
Ei subliniaza faptul ca nivelul pretului are si el un efect constrângator asupra oamenilor: limiteaza accesul la bunuri la
persoanele care pot plati pretul respectiv. În opinia lor, oamenii care pot cumpara doar cantitati mici din bunurile si serviciile
existente pe piata sunt constrânsi la disconfort si malnutritie.
74. FUNCTIILE ECONOMICE ALE STATULUI
Crearea cadrului juridic necesar desfasurarii activitatii economice:
Crearea cadrului juridic necesar
desrasurarii activitatilor economice
Exemplu: Elaborarea legilor si organizarea
tribunalelor, asigurarea informatiilor necesare
functionarii economiei, crearea sistemului
monetar, definirea dreptului de proprietate.
Mentinerea concurentei
Exemplu: adoptarea unor legi antitrust,
reglementarea monopolurilor naturale
Asigurarea bunurilor si serviciilor publice
Exemplu: producerea bunurilor si serviciilor
publice pe care piata nu poate sau nu doreste
sa le asigure, precum apararea nationala
Redistribuirea veniturilor
Exemplu: perceperea unor impozite mai mari
de la persoanele cu venituri mari, asigurarea
protectiei sociale, ocrotirea copiilor minori,
asistenta medicala
Corectarea externalitatilor
Exemplu: instituirea unor taxe cu scopul de a
reduce efectele negative ale activitatilor
economice, precum poluarea, acordarea de
subventii pentru amplificarea efectelor
pozitive, precum educatia.
Stabilizarea economiei
Exemplu: Folosirea bugetului de stat si a
masei monetare pentru a sprijini cresterea
economica, pentru a controla inflatia si a
reduce somajul.
75. Politici macroeconomice reprezinta un ansamblu de masuri pe care le ia statul pentru a influenta si dirija activitatea
Obiectivele: dezechilibrele economice generate de economia de piata (somajul, inflatia) balana de plati echilibrata,
distribuirea echitabila a veniturilor, protejarea mediului ambiant, asigurarea cu bunuri publice, ajustarea externaritatilor.
Instrumentele politicii macroeconomicii cu care statul se implica: politica fiscala sau bugetara, politica monetara,
statul, banca centrala sau nationala care influenteaza masa monetara si cantitatea de bani an circulatie cu ajutorul creditului
ratei dobînzii cumparare-vînzare a hartiilor de valoare ale statului (actiuni, obligatiuni), statul intervine direct în econmie prin:
politica veniturilor, salariile, politica balantei de plati, politica de crestere economica, politica industriala a investitiilor.
Politicile macroeconomice se clasifica dupa criteriile: timp- sunt politici conjuncturale, cele pe timp scurt prevad niste masuri
care ar putea corela, în functie de sfera de cuprindere deosebim politici: globale-presupun cuprinderea mai multor aspecte
macroeconomice (ex. Platile impozitelor), specifice- presupune cuprinderea anumitor aspecte macroeconomice; în functie
de obiectivele urmarite: politica macroeconomica de relansare-stimuleaza cresterea economica, politica de stabilizare
economica; dupa doctrina promovata: politici macroeconomice liberale (Smith)-promoveaza mai putin interventia statului în
economie; politica macroeconomica dirijista (Keynes)-sustine interventia statului în econmie; politica protectionista-
protejeaza unele sfere ale economiei nationale; politica economica de comanda promovata de regimul totalitar.
76. Notiunea de fluctuatie economica desemneaza ansamblul miscarilor de crestere si descrestere a activitatii economice,
masurate prin variatia catorva indicatori: pret, productie, grad de ocupare a fortei de munca, venit national etc. Tipuri de
fluctuatii: sezoniere, care:apar pe parcursul unui an ;sunt explicabile si previzibile ;au la baza factori naturali, sociali
etc. intamplatoare, accidentale, generate de factori aleatori precum :cataclisme naturale ;evenimente sociale si politice
deosebite ;actiuni neasteptate ale unor agenti economici etc. ;ciclice, caracterizate prin aceea ca :sunt determinate de
factori interni ai activitatii economice ;se reproduc cu o anumita regularitate de la inceputul secolului XIX (1825).Ciclul
economic reprezinta perioada de la inceputul unei contractii a activitatii economice de asamblu pana la inceputul celei
urmatoare.Cuprinde mai multe faze cu denumiri diferite.Un ciclu poate fi reprezentat sub forma grafica : pe ordonata-un
indicator al activitatii economice,spre exemplu venitul national,iar pe abscisa-timpul.In cadrul miscarii ciclice se deruleaza
urmatoarele faze :faza de expansiunecaracterizata prin :cresterea productiei,venitul national,gradului de ocupare,afortei
de munca,salariilor,vanzarilor,profitului ;afaceri prospere si credit ieftin ;cresterea cursului titlurilor de
valoare.b) depresiuneaIn aceasta faza,caracterizata prin dezechilibre economice(oferta > cerere),intreprinderile adopta
masuri de :reducere a costurilor ;inlocuire si modernizare a capitalului fix ;Investitiile care se fac permit depasirea
depresiunii spre o noua faza ascendenta a ciclului economic.Politici anticiclice..Evolutia ciclica are o determinare
obiectiva,dar agentii economici si guvernele promoveaza masuri pentru atenuarea undelor ciclului economic si in special a
recesiunii si a efectelor negative pe care aceasta le genereaza.
Masurile anticriza se fundamenteaza pe:adevarurile formulate de stiinta economica;cunoasterea interdependentelor
economice;o informare prompta si reala asupra evolutiei activitatii.Ele au evoluat,devenind mai ample si mai coerente,fiind
azi alcatuite din:Politica monetara si de credit,care foloseste ca instrumente :rata dobanzii ;creditul ; masa
baneasca.b) Politica cheltuielilor publice, consta in cresterea, in faza de recesiune,a cheltuielilor de la bugetul de stat
pentru: a mari cererea globala; a impulsiona productia; a realize trecerea la faza de expansiune. c) Politica fiscala, care
utilizeaza parghia fiscala (impozite si taxe) in scopuri anticiclice, in mod diferentiat: in faza de recesiune, statul reduce
fiscalitatea, stimuland consumul si investitiile; in faza de boom, statul majoreaza fiscalitatea, pentru a frana consumul si
investitiile.
 77. Şomajul reprezintă un fenomen social-economic concretizat dtntr-un dezechilibru important al pieţei muncii, prin care
apare un excedent al ofertei forţei de muncă (cererea de locuri de muncă) faţă de cerere (oferta de locuri de muncă).Şomeri
sunt considerate persoane ce fac parte din categoria populaţiei active disponibile şi care doresc să lucreze şi caută un ioc
de muncă retribuit, cât şi aceie persoane care şi-au pierdui locul de muncă pe care I-au avut, precum şi noile generaţii de
ofertaţi de muncă, ce nu găsesc unde să se angajeze.Şomajul se manifestă în următoarele forme:1.Din punct de vedere
al intensităţii:a.şomaj total - constă în pierderea locului de muncă şi încetarea totală a activităţii;b.şomaj parţial -
presupune diminuarea perioadei de muncă, în special prin reducerea duratei zilei sau săptămânii de lucru sub cea
legală;c.şomaj deghizat - se referă la acele persoane care au o activitate aparentă cu o productivitate mică.2.Conform
originii şomajului:a.şomaj conjunctural (ciclic) - persoanele eliberate din funcţie în urma declinului (crizei) economic;
b.şomaj structural - persoanele eliberate din funcţie în urma modificării structurii socio-profesionale; c. şomaj tehnologic -
persoanele eliberate din funcţie în urma aplicării tehnologiilor noi;d.şomaj sezonier - persoanele, care activează în ramurile
economiei naţionale ce depind de factori sezonieri (agricultură, construcţii, lucrări publice);f.şomaj de discontinuitate -
persoanele, care îşi întrerup temporar activitatea de muncă (concediu de maternitate şi a.);g.şomaj flotant - persoanele
care au pierdut lucrul temporar în legătură cu schimbarea locului de lucru sau de trai;h.şomaj latent - persoanele care
activează în agricultură;i. şomaj speculativ — lucrătorii-şomeri, care primesc indemnizaţii de şomaj, însă lucrează;j. şomaj
stagnat - lucrătorii care şi-au pierdut calificarea şi trăiesc pe contul lucrului ocazional;k.şomaj imaginar — persoanele care
se ocupă de gospodăria auxiliară sau de educarea copiilor.3.Ţinând cont de ansamblul de cauze complexe:a.şomaj
voluntar - persoanele, care se află în căutarea locurilor de muncă mai prestigioase;b.şomaj involuntar - persoanele
neocupate, care sunt dispuse să se angajeze la orice muncă salariată.Formarea şomajului are la bază două procese
social-economice:a.pierderea locului de muncă de către o parte a populaţiei ocupate (la bază stau cauze directe ce dau
naştere unorforme particulare de şomaj: ciclic, structural, tehnologic, sezonier etc);b.creşterea ofertei de muncă, prin
afirmarea pe piaţa muncii ca populaţie activă disponibilă a noilor generaţii sau anoilor segmente mai vârstnice de populaţie
care n-au mai lucrat. Acest proces generează şomaj datorită stării economice,care nu poate asigura cererea de locuri de
muncă în concordanţă cu sporirea ofertei de muncă.
Rata şomajului exprimă ponderea persoanelor care caută loc de muncă faţă de totalul populaţiei apte de muncă (activă,
ocupată, numărul salariaţilor).
Nş Nş Nş
Rş   100% Rş   100% Rş   100%
Pa Po S
unde: R, - rata şomajului;
N5 - numărul şomerilor;
Pa - populaţia activă;
Po - populaţia ocupată;
S - numărul salariaţilor
79.InflatiaUnul dintre cele mai perverse dezechilibre marcoeconomice actuale o prezintă inflaţia. In unele ţări şi perioade,
înfiaţi a fost şi este pericolul numărul unu al dezvoltării şi progresului economic.Termenul inflaţia a apărut la sfârşitul
secolului al XlX-lea şi era asociat cu dereglarea în circulaţia monetară.Deoarece inflaţia este un proces monetar, precizarea
naturii lui se poate face în corelaţie cu formele de bani cunoscute î evoluţia societăţii.Referitor Ia natura inflaţiei în
literatura de specialitate există numeroase puncte de vedere, totodată identificându-se câteva trăsături specifice ale inflaţiei
contemporane:a.un proces de depreciere a banilor, respectiv diminuarea puterii de cumpărare a banilor aflaţi în circulaţie,
incluzânddiminuarea lor prin acţiunile agenţilor economici specializaţi;b.reprezintă o creştere durabilă a tuturor
preţurilor;c)reflectă mutaţiile colective structurale în ansamblul sferei circulaţiei; relevă un excedent al masei
monetare încirculaţie în raport cu oferta de mărfuri;d).deşi este evidentă în sfera circulaţiei băneşti, se prezifUâ ca un
proces monetaro-material; fluxurile monetare şi de
credit, autonomizate, le dublează pe cele reale;e)exprimă un dezechilibru monetar-material;f)disfuncţie acceptată de
agenţii economici ca un rău necesar al creşterii economice; inflaţiei moderată, controlată deinstituţiile bancare,
menţinută în limite suportabile de salariaţi cu măsuri fixe; oferă şanse de progres general;g. proces structural, ce include
ansamblul macrosocial; el are efecte restructurante mari sau mici, mai dureroase sau
pozitive.Reieşind din cele menţionate mai sus putem concluziona că:Inflaţia contemporană reprezintă un dezechilibru
structural monetaro-material, care exprimă existenţa în circulaţie a unei mase monetare ce depăşeşte nevoile economiei,
fapt ce antrenează creşterea generală a preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare a banilor (deprecierea lor).Trebuie de
menţionat, că nu fiecare majorare a preţurilor duce la inflaţie. Ea are Joc atunci, când cresc costurile de producţie şi,
respectiv, preţurile în toate ramurile economiei naţionale, adică la nivel macroeconomic. Inflaţia trebuie deosebită de
deflaţie, aceasta din urmă reflectând scăderea masei monetare în circulaţie şi stoparea majorării preţurilor.
Indicii şi coeficienţii măsurării inflaţiei contemporane:indicele general al preţurilor (IGP) sau deflatorul PIB, PNB,
care este calculat prin raportarea PIB sau PNB, calculat în preţurile curente, la PIB sau PNB, calculat în preţurile perioadei
de bază:
PIBinpreturileperioadeicurente
IGP 
PIBinpreturileperioadeidebaza

Rata inflaţiei (R;): R, = (IGP -1) X100%.

81. Rolul monedei în viata economica si sociala necesita abordarea evolutiei si a functiilor îndeplinite de aceasta înca
din perioada circulatiei pieselor din metale pretioase.Trecerea economiilor de la forma preponderent naturala (bazata pe
troc) la economia de schimb, concurentiala, antreneaza importante modificari în rolul îndeplinit de bani în cadrul tuturor
laturilor activitatii umane si economice. Posibilitatea utilizarii, sau nu, a banilor ca instrumente pentru reglarea mecanismelor
economiei este evidentiata în cadrul teoriilor care s-au dezvoltat prin studierea acestui domeniu.Potrivit tezei neutralitatii,
fenomene precum crizele economice, recesiunea, somajul nu pot fi reglate prin instrumentarea masei monetare. Rolul activ
al monedei ca instrument de influentare a economiei a fost evidentiat, pentru prima data, de economistul John Maynard
Keynessi demonstreaza modul în care statul poate regla circulatia monetara si creditul în scopul echilibrarii economiei.O
reconsiderare esentiala a rolului banilor în viata economica este realizata în cadrul teoriei cunoscute sub numele de
„monetarism”. Potrivit acestei conceptii, se sustine ideea unei cresteri a masei monetare în circulatie cu 3-5 % anual, ceea
ce asigura cantitatea de moneda necesara platilor, fara antrenarea de fenomene inflationiste. Reprezentantii
monetarismului sunt cunoscuti în literatura de specialitate ca reprezentanti ai „Scolii de la Chicago” în frunte cu Milton
Friedman, si sunt apreciati ca principalii oponenti ai modului de gândire Keynesian.Din definiţii rezultă că între cele două
noţiuni există diferenţe cantitative şi calitative, astfel:noţiunea de bani este mai cuprinzătoare şi mai veche decât cea de
monedă, întrucât cuprinde toate mijloacele de schimb1;noţiunea de monedă este denumirea generică acordată pieselor
metalice.Din această abordare rezultă că noţiunea de monedă nu se identifică cu banii, aceasta reprezentând doar o parte
a masei băneşti.Dintre aceste funcţii atribuite monedei, cele mai importante sunt:moneda – instrument unic al tranzacţiilor
(intermediar al schimburilor);moneda – etalon al valorii;moneda – rezervă a valorii (mijloc de tezaurizare);moneda – unitate
de cont;moneda – standard al plăţilor amânate;Manifestarea monedei ca unitate de cont şi standard al plăţilor viitoare derivă
din funcţiile de bază, cea de etalon al valorii şi cea de mijloc de plată şi de schimb.Împreună, aceste funcţii fac
procesul de schimb mult mai uşor şi eficient, comparativ cu cel practicat în economiile nemonetare, conducând, astfel, la
creşterea eficienţei întregii activităţi economice.În mod obişnuit, aceeaşi unitate îndeplineşte toate funcţiile monedei pentru
că este imposibil să utilizăm unităţi diferite ca mediu de schimb şi măsură a valorii
82. Masa monetara • reprezinta un indicator care desemneaza totalitatea mijloacelor banesti existente in economia unei
tari la un moment dat, sau ca medie pe o anumita perioada;• este un indicator statistic, care se cuantifica pe baza bilantului
centralizat al intregului sistem bancar dintr-o tara, dupa deducerea operatiilor duble dintre banci.Detinatorii de moneda
apartin atat sectorului bancar, cat si celui nebancar. Indicatorii sau agregatele monetare sunt stabilite de catre autoritatile
monetare, tinand seama de trei criterii principale:• - eficacitatea agregatelor monetare;• - caracterul controlabil;• -
disponibilitatea statistica.Eficacitatea agregatelor monetare se interpreteaza in functie de capacitatea acestora de a se
constitui in obiective intermediare ale politicii monetare. Acestea trebuie sa ofere informatii complexe si sa atraga atentia
asupra evolutiei comportamentului agentilor economici. Definirea actuala a agregatelor este consecinta directa a
Uniunii Monetare europene. Politica monetara a tarilor BCE implica idea ca tarile member sa dispuna de aggregate
similare.Agregatele monetare definite de BCE sunt:
- Masa monetară în sens restrâns (M1) include numerarul în circulaţie (bancnote şi monede), precum şi depozitele care
pot fi imediat convertibile în numerar sau utilizate pentru plăţi prin transfer bancar- Masa monetară intermediară (M2)
cuprinde masa monetară în sens restrâns (M1), la care se adaugă depozitele cu durata iniţială de până la doi ani inclusiv şi
depozitele rambursabile după notificare la cel mult 3 luni inclusiv. Definiţia M2 reflectă interesul acordat analizei şi
monitorizării unui agregat monetar care, pe lângă numerar, cuprinde şi depozite cu un grad ridicat de lichiditate- Masa
monetară în sens larg (M3) cuprinde masa monetară intermediară (M2), la care se adaugă instrumentele financiare
tranzacţionabile emise de sectorul instituţiilor monetar-financiare; instrumente ale pieţei monetare, în special
acţiunile/unităţile fondurilor de piaţă monetară şi împrumuturile din operaţiuni repo sunt incluse în acest agregat (un grad
sporit de lichiditate face ca aceste instrumente să fie substitute pentru depozite).
83 Cererea de monedă îndeplineşte un rol esenţial în analiză monetară,întrucât din confruntarea acesteia cu oferta de
monedă rezultă o serie de efecte,care permit mai buna înţelegere a impactului fenomenelor monetare
asupraeconomiei.Cererea de masa monetara depinde in primul rand, de volumul total al schimburilor mijlocite efectiv de
moneda si de viteza de rotatie a acesteia. Aceasta inseamna ca masa monetara (M) se afla in raport direct proportional cu
volumul schimburilor de bunuri si servicii (T), cu preturile si tarifele acestora si cu(P). In acelasi timp aceasta evolueaza
invers proportional cu viteza de rotatie a banilor (V), respectiv numarul de acte de schimb pe care le faciliteaza o unitate
monetara in orizontul de timp pentru care se calculeaza masa monetara. La acest nivel de analiza, formula masei
monetare este:   M=PT/V….In  al doilea rand masa monetara depinde de amploarea creditului de consum, de raportul
dintre vanzarile pe datorie si platile facute in contul creditelor ajunse la scadenta in perioada de referinta.In al treilea rand,
masa monetara este influientata si de comportamentul agentiilor economici fata de moneda.

1
84. Băncile s-au afirmat esenţial ca instituţii monetare, a căror caracteristică principală este posibilitatea de a pune în
circulaţia creanţe asupra lor înseşi, care sporesc masa mijloacelor de plată, volumul circulaţiei monetare. Funcţiile şi
operaţiunile bǎncilor centrale Într-o economie de piaţǎ, bǎncile de emisiune îndeplinesc urmǎtoarele funcţii:Funcţia de
emisiune-de batere a monede;Funcţia de bancǎ a statului, a administraţiei şi a serviciilor publice- Aceastǎ funcţie
reflectǎ sarcina bǎncii de a deţine şi a administra conturile statului, ale cǎror solduri figureazǎ în pasivul bilanţului.Funcţia
de bancǎ a bǎncilor- Aceasta funcţie reuneşte trei activitǎţi, srtîns legate între ele, pe care le desfaşoarǎ banca
centralǎ:1.fiecare bancǎ de rang secundar are un cont la banca centralǎ, care nu poate fi debitor.2.dacǎ în procesul
compensǎrilor, anumite bǎnci au nevoie de refinanţare, atunci banca cenralǎ poate , în anumite condiţii, sǎ furnizeze
resursele necesare.3. BC trebuie sǎ utilizeze intervenţiile pe piaţa monetarǎ pentru a menţine masa monetarǎ şi rata
dobânzii în limitele fixate de cǎtre autoritatea monetarǎ.Funcţia de centru valutar şi de gestionare a rezervei valutare-
Sub aceastǎ denumire este desemnatǎ o triplǎ funcţie a bǎncii centrale:1.Asigurarea ,singurǎ sau la concurenţǎ cu bǎncile
de rang secundar, a schimbului de monedǎ naţionalǎ în devize;2.Pǎstrarea şi gestionarea rezervele
valutare;3.Supravegherea ratei de schimb a monedei naţionale.Funcţia prudenţialǎ şi de supraveghere- Prin funcţia
disciplinarǎ este înţeleasǎ exercitarea controlului asupra bǎncilor şi instituţiilor de credit, în scopul asigurǎrii securitǎţii
depozitelor si al prevenirii falimentelor bancare.Funcţii economice ocazionale- Toate funcţiile precedente ale bǎncii
centrale presupun şi o implicare economicǎ a acesteia. Astfel, atunci când se realizeazǎ emisiunea monetarǎ, sau se
supravegheazǎ cursul valutar sau rata de schimb, sau atunci când se intervine pe piaţa monetarǎ, pentru a influenţa rata
dobânzii, bǎncile centrale îndeplinesc şi o funcţie economic.băncile comerciale tipice îşi aduc aportul lor la creaţia
monetară prin transformarea activelor nemonetare (conturi, obligaţii) fără putere liberatorie în instrumente de plată.
Înscrierea în conturile de la bancă a creditelor acordate (fundamentale sau garantate pe activele pe care le monetizează)
constituie momentul creaţiei unei monede adiţionale specifice, moneda scripturală. În acest proces se afirmă şi se
detaşează ca principale funcţii ale băncilor comerciale cele două laturi ale intermedierii :1.mobilizarea resurselor ;
2.distribuirea creditelor .
85.Politica monetara reprezinta unul din instrumentele politicii economice, prin intermediul careia se actioneaza asupra
cererii si ofertei de moneda din economie. Importanta politicii monetare rezulta din obiectivul fundamental al acesteia,
respectiv stabilitatea preturilor, la care se adauga limitarea inflatiei si mentinerea valorii interne si externe a monedei.
Responsabilitatea indeplinirii acestor obiective revine bancii centrale, care detine monopolul in formularea si transpunerea
in practica a obiectivelor politicii monetare. Stabilitatea preturilor constituie obiectivul fundamental al politicii monetare dar, in
acelasi timp, reprezinta un obiectiv central al politicii economice, alaturi de: cresterea economica durabila, ocuparea deplina
a fortei de munca, sustenabilitatea balantei de plati. Pentru atingerea acestor obiective, la nivelul fiecarei tari, sunt
identificate instrumentele care sa conduca la cele mai bune rezultate, dintre care cele mai insemnate sunt: politica fiscala,
politica veniturilor, politica monetara, politica valutara si politica comerciala . Pentru indeplinirea obiectivelor de politica
monetara pot fi utilizate instrumente directe si indirecte intre care este posibila stabilirea urmatoarei distinctii : Ø
instrumentele indirecte sunt utilizate de catre banca centrala in relatiile cu celelalte banci sicu agentii nefinanciari. La
modul traditional, aceasta categorie de instrumente include instrumente care permit controlul asupra costului si asupra
cantitatii de moneda centrala.Ø instrumentele directe sunt reprezentate de masurile care afecteaza, in mod direct,
utilizatorii si detinatorii de moneda, inclusiv institutiile financiare.Dintre acestea prezintaimportanta: incadrarea creditului,
fixarea administrativa a unor rate ale dobanzii si controlul asupra ratei de schimb .Din distinctia prezentata, rezulta ca
instrumentele indirecte corespund actiunilor asupra pietei, iar cele directe constituie masuri ale autoritatilor
monetare
86. In conformitate cu legea Republicii Moldova, sistemul bancar al Republicii Moldova include: banca nationala a
Moldovei, bancile comerciale si alte institutii de creditare. Notiunea de institutii creditare cuprinde persoanele juridice si
fizice, care efectueaza fiecare in parte operatiuni bancare conform licentei eliberate de banca nationala a Moldovei. Astfel,
in prezent in Republica Moldova dupa analogia altor tari ca SUA, Marea Britanie, Germania, Austria este creat un sistem
bancar de doua niveluri. Primul nivel il constituie banca nationala de stat a Moldovei, care este banca centrala in Republica.
Ca un organ unic de emisie a statului, banca nationala a Moldovei determina politica monetara, creditara, valutara si
supravegheaza ca ea sa fie realizata in viata, crecum si asigura un control viguros asupra activitatii celorlalte banci. Banca
nationala isi prezinta darile de seama numai in fata Parlamentului Republicii Moldova si isi infaptuieste activitatea sa in
conformitate cu legea Republicii Moldova "cu privire la Banca Nationala de Stat a Moldovei" fiind independenta, in actiunile
sale, de organele executive. Nivelul al doilea al sistemului bancar din Republica il constituie bancile comerciale, care
realizeaza nemijlocit deservirea creditara si de contare a intreprinderilor si a populatiei. In afara de aceasta, bancile
comerciale pot efectua si alte operatiuni bancare, care nu contravin legislatiei in vigoare din Republica Moldova si care sunt
prevazute in statutele lor. In particular, e vorba de astfel de operatiuni precum tinerea conturilor clientului si ale bancii de
corespondenta, emiterea documentelor de plata si a hirtiilor de valoare, eliberarea cautiunilor, garantiilor si altor obligatiuni
pentru persoanele terte, care prevad executarea lor in forma baneasca, procurarea drepturilor de cerere de a livra marfuri si
a presta servicii, asumarea riscurilor de executare a acestor cereri si incasarea acestori cereri (factoring). Sarcinile
principale ale bancii nationale si functia ei ca banca centrala a Republicii Moldova sunt urmatoarele:asigurarea
stabilitatii, unitatii monetare nationale;intarirea unitatii monetare nationale;organizarea si realizarea emisiilor de
bani;elaborarea si traducerea in viata a politicii in domeniul circulatiei monetare, valutare si de creditare;controlul asupra
lichiditatii si procesului de creditare a bancilor comerciale;controlul asupra activitatii bancilor in conformitate cu actele
normative;oferirea imrumuturilor statului si pastrarea tezaurului national.
87. Acţiunile sunt titluri financiare emise de o companie sau o societate comercialăpentru constituirea, mărirea sau
restructurarea capitalului propriu. Noţiunea este definităprin evidenţierea a două elemente : dreptul de acţionar, care
exprimă drepturiledeţinătoruluiasupra societăţii emitente şi este reprezentat printr-un document numit"certificat de acţionar"
şi acţiuneaca unitate a dreptului acţionarului şi care reprezintă oparte indivizibilă, de valoare egală, din capitalul social al
firmei emitente.Acţiunile încorporează drepturi sociale şi patrimoniale (dreptul la vot, dreptul ladividende, etc) şi
desemnează raportul juridic dintre deţinătorul de acţiuni şi societateaemitentă.Pentru emitent acţiunile sunt instrumente de
finanţare prin formarea sau majorare.Obligaţiunilesunt instrumente de credit pe termen lung emise de societăţicomerciale
sau organe ale administraţiei publice centrale şi locale în scopul finanţăriia unor obiective de investiţii sau pentru finanţarea
deficitelor bugetare, sunttitlurireprezentative ale unei creanţe a deţinătorului lor asupra emitentului acestora dânddreptul la
încasarea unei dobânzi şi la răscumpărarea efectuată la scadenţă. obligaţiunea este un instrument de finanţare a
activităţiisale ca şi acţiunea însă spre deosebire de aceasta care reprezintă un drept patrimonial. Investitori pe piaţa
obligaţiunilor sunt persoanele fizice şi juridice din ţară şistrăinătate, care deţin capitaluri băneşti temporar libere.
Plasamentul în obligaţiuni sebazează pe un proces de economisire preexistent.
88.Impozitele reprezinta o forma de prelevare a unei parti din veniturile si/ sau averea persoanelor fizice si juridice la
dispozitia statului in vederea acoperirii cheltuielilor publice. Aceasta prelevare se face in mod obligatoriu, cu titlu
nerambursabil si fara contraprestatie directa din partea statului. Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie inteles in sensul
ca plata acestora catre stat este o sarcina impusa tuturor persoanelor fizice si/sau juridice care realizeaza venit dintr-o
anumita sursa sau poseda un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datoreaza impozit. Dreptul de a introduce
impozite il are statul si el se exercita, de cele mai multe ori, prin intermediul puterii legislative (Parlamentul), iar uneori si, in
anumite conditii, prin organele de stat locale. Rolul impozitelor de stat se manifesta pe plan financiar, economic si social.
Modul concret de manifestare a acestui rol cunoaste unele diferentieri de la o etapa de dezvoltare a economiei la alta.Rolul
cel mai important al impozitelor se manifesta in plan financiar, deoarece acestea constituie mijlocul principal de procurare a
resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice. CLASIFICAREA IMPOZITELOR:In practica
financiara exista o diversitate de impozite care se deosebesc nu numai ca forma, ci si in ceea ce priveste continutul lor.
Dupa trasaturile de fond si de forma, impozitele pot fi grupate in impozite directe si indirecte. Daca tinem cont de criteriile
care stau la baza asezarii impozitelor directe, atunci acestea pot fi grupate in: impozite reale; • impozite personale. Dupa
forma pe care o imbraca, impozitele indirecte pot fi grupate in: taxe de consumatie; venituri de la monopolurile fiscale;
taxe vamale; taxe de timbru si de inregistrare. Daca avem in vedere obiectul impunerii, atunci impozitele pot fi clasificate
in: impozite pe venit; impozite pe avere; impozite pe consum (pe cheltuieli).In functie de scopul urmarit la introducerea
lor, impozitele pot fi grupate in: impozite financiare; impozite de ordine.
89. Impozitele directe reprezinta forma cea mai veche de impunere. Ele s-au practicat si in oranduirile precapitaliste, insa,
o extindere si o diversi-ficare mai mare au cunoscut abia in capitalism. Impozitele directe au caracteristic faptul ca se
stabilesc nominal in sarcina unor persoane fizice sau juridice, in functie de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor
de impozit prevazute in lege. Ele se incaseaza direct de la subiectul impozitului la anumite termene dinainte stabilite. In
functie de criteriile care stau la baza asezarii lor, impozitele directe e pot gruupa in reale si personale.Impozitele directe
reale se caracterizeaza prin aceea ca se stabilesc asupra obiectelor materiale fara sa se tina seama si de situatia
personala a subiectului impozitului.Aceste impozite se mai numesc si obiective sau pe produs, deoarece se asaza asupra
produsului obiectilui impozabil.Impozitele directe personale, dimpotriva, tin seama, in primul rind,de persoana(subiectul
impozitului) in legatura cu averea si veniturile acestuia sauindiferent de ele.De aceea impozitele personale se mai numesc
si subiective. Impozitele indirecte se realizeaza, in principal, sub forma impozitelor pe consum, percepindu-se la vinzarea
anumitor marfuri sau la prestarea anumitor servicii.Ele se realizeaza de la toti cei care consuma bunuri din categoria celor
impuse, independent de veniturile, averea sau situatia personala a acestora.
Fiind percepute in cote proportionale asupra valorii marfii vindute si a serviciilor prestate ori in sume fixe pe unitatea de
masura, impozitele indirecte creaza impresia falsa ca ar fi suportate in aceeasi masura de toate paturile sociale, ca ar
asigura o repartitie echitabila a sarcinilor fiscale.cota impozitului indirect perceputa la vinzarea unei anumite marfi este
unica. Sub presiunea mereu crescinda a necesitatilor de resurse financiare ale statelor s-a introdus impozitul pe cifra de
afaceri, care constituie o taxa de consumatie cu care se impun aproape toate marfurile, indiferent daca reprezinta mijloace
de productie sau bunuri de consum.
Impozitele pe consum pot fi de doua feluri:
a) speciale, cind se aseaza asupra anumitor marfuri sau servicii;
b) generale, cind cuprind toate marfurile, indiferent daca acestea reprezinta mijloace de productie sau bunuri de consum.
90. Bugetul de stat reprezintă o categorie fundamentală a ştiinţelor finanţelor. Îl putem aborda din punct de vedere
juridic şi economic. Sub aspectul său juridic bugetul reprezintă un act prin care sunt prevăzute şi autorizate
veniturile şi cheltuielile anuale ale statului. Bugetul de stat prevede şi autorizează în formă legislativă cheltuielile şi
resursele statului, având character obligatoriu fiind supus aprobarii Parlamentului. Reprezintă un act de previziune
a resurselor publice şi a modului de utilizare a acestuia, elaborându-se pe o perioada de un an. Legea bugetului de
stat este influenţată de concepţiile politice, economice şi sociale specifice fiecărei perioade. Abordarea economică
se referă la corelaţiile acroeconomice şi în special legăturacu nivelul şi evoluţia produsului intern brut. Un anumit
nivel al PIB şi măsura în care acesta este repartizat pentru formarea brută de capital şi consum determină nivelui
indicatorilor bugetari şi constituie baza evoluţiei favorabile a resurselor în viitor. Bugetul de stat exprimă relaţiile
economice în formă bănească ce iau naştere în procesul repartiţiei produsului intern brut, în conformitate cu
obiectivele de politică economică socială şi financiară ale fiecărei perioade. Aceste relaţii au dublu sens: pe de o
parte, ca relaţii prin care se mobilizează resursele băneşti iar pe de lată parte ca relaţii de repartizare a acestor
resurse.