RECENZIE

Mărfuri nealimentare: Diamantele

 Diamantul
Diamantul este un mineral nativ și în același timp o piatră prețioasă. Din punct de vedere chimic
este una din formele de existență ale carbonului pur, celelalte fiind carbonul amorf (grafitul)
și fulerenele. Diamantul cristalizează în sistemul cubic și poate atinge duritatea maximă (10)
pe scara Mohs, duritatea variind însă în funcție de gradul de puritate a cristalului. Din cauza
durității ridicate, cristalele de diamant pot fi șlefuite numai cu pulbere de diamant și fulerenă.

 Etimologie
Denumirea de diamant provine din limba greacă αδάμας, adamas și se traduce prin: de
neînvins, indestructibil. În latina clasică Plinius atribuie o denumire asemănătoare safirului.
Denumirea diamantului era bine cunoscută în antichitate. În India se numea irra, iar in sanscrită i
se spunea vajira, cuvânt ce definea tot ceea ce era dur. Arabii îi spuneau "al-mas", adică "cel mai
dur", de unde vine și denumirea slavă de almaz (diamant).
 Istorie
o 800 î.Hr. - descoperirea primelor diamante.
o 320-296 î.Hr. - Cea mai veche mărturie scrisă asupra diamantului ce face parte dintr-o
însemnare budistă, numită" Anguttara Nikaya"( un fel de cod al impozitelor asupra
pietrelor prețioase). Cam tot în această perioadă diamantul este cunoscut și de greci, de la
care ne-a rămas o statuetă de bronz care are, încrustate, în chip de ochi, două diamante
neșlefuite, obiectul putând fi admirat astăzi în vitrina de la British Museum din Londra.
În această perioadă diamantele erau folosite ca și talismane.
o 327 î.Hr. - Alexandru Macedon aduce primele diamante în Europa din India.
o 1074 - Crearea unuia din primele exemple de bijuterie cu diamante, coroana reginei
ungare.
o 1456 - Lodewyk van Berken, un tăietor de diamante din Anvers, creează primul diamant
tăiat în fațete.
o 1477- Maximilian de Austria face cadou un inel cu un diamant Mariei de Borgogna,
începând astfel tradiția inelului de logodnă.
o 1642 - reapare în Europa diamantul Hope, adus de un negustor francez, Jean-Baptiste
Tavernier.
o 1726 - Diamantul este descoperit în Brazilia, ce devine principalul producător de
diamante din lume.
 o 1797 - Chimistul englez Smithson Tennant descoperă că diamantul este format
din carbon, "arzând" un diamant într-un mediu de oxigen și găsind doar resturi de dioxid
de carbon.
o 1867 - Depozite de diamant sunt descoperite la Kimberly în Africa de Sud.
o martie 1888 - "South Africa's Kimberley Central Mining Company" și "De Beers Mining
Company" se unesc și formează "De Beers Consolidated Mines Limited."
o 26 ianuarie1905 - Se descoperă în Africa de Sud cel mai mare diamant din
lume, Cullinan. În stare brută cântărea 3.025 carate.
o 1948 - Frances Gerety a inventat celebra frază „Un diamant este pentru totdeauna” [1]
o 1958 - diamantul Hope este donat Institutului Smithsonian din Washingtonde către Harry
Winston. Valoarea actuală a acestui diamant, considerat ca fiind un purtător de ghinion,
este estimată în jurul cifrei de 250 milioane de dolari.
o 1958 - Diamantul se descoperă în Siberia.
o 1967 - Diamantul Darya-i-Nur, un diamant de culoare roșie ce cântărea între 175-
195 carate este purtat de ultimul șah al Iranului la încoronarea sa.
o 1990 - Numeroase depozite de diamant sunt descoperite în nord-vestul Canadaei.
o mai 2000 -După o serie de reuniuni interguvernative, guvernul din Africa de Sud creează
"Kimberley Process" pentru a discuta și a înfrunta problema "diamantelor de
conflict"( numite și "diamante de sânge")
o 5 iulie 2000 - Consiliul de Siguranță al Națiunilor Unite votează pentru a impune un
control riguros al comerțului cu diamante provenite din Sierra Leone, cu scopul de a
reduce utilizarea diamantelor în susținerea războaielor din zonă.
 Caractere
Masa diamantului este exprimată în carate, un carat corespunzând cu 0,200 grame.
Pe lângă cristalele de diamant din sistemul cubic, uneori se pot întâlni diamante cu cristale
hexagonale denumite Lonsdaleit, unii consideră, aceste diamante s-au format în medii
nefavorabile. Duritatea extremă a diamantului este explicată prin legătura stabilă simetrică
dintre atomii de carbon. Diamantul arde într-un mediu cu oxigen pur la o temperatură de 720 °C,
iar în aer la peste 800 °C cu formare de dioxid de carbon. Diamantul este solubil în unele metale
ca fier, nichel, cobalt, crom, titan, platină, paladium și alte metale asemănătoare. Pe motivul
reactivității reduse (datorată structurii stabile) a suprafeței cristalului, prin iradiere cu neutroni
crește gradul lui de duritate.
 Formare
Diamantele iau naștere la adâncimi mari (150 km), unde sunt temperaturi (1200-1400 °C) și
presiuni ridicate. Rocile mamă (de însoțire) a diamantului sunt Peridotitși Eclogit sau in vulcani,
sunt roci bogate în gaze Kimberlite și Lamproite; acestea transportă la erupția vulcanului și
diamant (topit) sau fragmente din mantaua scoarței pământului. Formându-se în aceste condiții,
grafitul sau diamantul, aceasta este determinată de timpul de răcire. Diamantele se pot exploata
din rocile însoțitoare prin minerit de exemplu Namibia, Africa de Sud sau se separă din
aluviunile (depunerile) apelor curgătoare (deșertul, sau țărmul african).
Microdiamantele iau naștere la căderea meteoriților mari pe Pământ (ex. craterul Barringer),
creându-se condițiile necesare pentru formarea diamantului, prin existența unor presiuni și
temperaturi ridicate și prezența dioxidului de carbon. Vârsta diamantelor este foarte diferită, fiind
diamante vechi de peste 3 miliarde de ani, dar și diamante mai noi, care au vârsta de câteva sute
de milioane de ani.
Circa 250 de tone de minereu trebuie să fie trecute printr-un procedeu de filtrare pentru ca, la
final, să se poată ajunge la un cristal cu tăietura specifică, de un carat.
 Criterii de evaluare
Criteriile de bază ale evaluării diamantelor, denumite "Cei 4 C"( dupa ințialele cuvintelor din
limba engleză), sunt:
1.Greutate în carate
2.Culoare (color)
3.Claritate (Clarity),
4.Tăietura (Cut)
Sistemul celor patru C a fost stabilit în anii ’50 de Institutul American de Pietre Prețioase
(Gemological Institute of America – GIA) și este acceptat ca atare de gemologi și oameni de
afaceri.
 Greutate în  carate
Greutatea în carate definește mărimea unui diamant. Termenul "carat" provine din greaca veche
unde "keration" era denumirea sâmburilor de roscovă, folosiți în trecut ca și greutăți etalon
pentru cântărirea în balanțe a diferitelor mărfuri de greutăți relativ mici, inclusiv metalele
prețioase. Aceste semințe au rara proprietate de a avea toate aceeași greutate și dimensiune.
La începutul anilor 1900 "caratul" este standardizat ca unitate de măsură internațională pentru
diamante, echivalând cu 1/5 dintr-un gram, sau 0,20 grame. Caratul are ca subdiviziune
"punctele". Asfel 1 carateste format din 100 de puncte. În 1911 România adoptă această unitate
de măsură.
 Culoare
În funcție de culoare diamantele sunt împărțite în două grupe principale: colorless (incolore) și
fancy. Cele mai des folosite în bijuterii sunt diamantele incolore. Acestea au diferite nuanțe
începând cu "D" care este cel mai puțin colorat dintre toate până la "Z" care este "cel
mai" galben sau maroniu. Orice diamant care are o nuanță mai închisă decât "Z" este considerat
ca fiind de tipul "fancy". Diamantele incolore sunt mai rare în natură și din acest motiv sunt mai
valoroase. Clasificarea culorii conform standardelor GIA (Gemmological Institute of America)
începe cu litera D, urmând valorile descrescătoare din alfabet. După litera J, diamantul capătă o
nuanță gălbuie. Diferențele între fiecare literă este foarte mică, iar compararea culorilor
diamantelor se face sub lumină specială. Atunci când sunt privite frontal, orice persoană tinde să
"clasifice" diamantele ca fiind între I și J.
Scala culorilor diamantului conform standardelor GIA (Gemmological Institute of
America):

 D= cel mai ridicat grad de culoare al diamantului

 E-F= aproape incolor+
 G= aproape incolor
 H= alb (incolor)
 I-J= incolor cu ușoare tente de culoare
 K= galben pal
 M, N-O, P, S-Z= colorat
D este bineînțeles cea mai bună, cea mai rară și cea mai scumpă culoare. Unele diamante intră în
zona de sfârșit a scării culorilor, către Z (de culoare galben deschis), nefiind însă culori speciale.
Dintre culorile cele mai disponibile, cei mai mulți cumpărători optează pentru culorile de la D la
J, după sistemul GIA. Astfel, D-E-F sunt gradele "incolore", iar G-H-I-J sunt cele "aproape
incolore".

 Diamantele Fancy
Diamantele în culori speciale, unice sunt numite oficial "Fancy", fanteziste, și sunt foarte rare.
Ele nu fac parte din scala standardizată a culorilor diamantului. Cele mai rare culori
sunt roșu și violet, precum și combinațiile acestor 2 culori. Galben și maroniu sunt cele mai
comune culori ale diamantelor, dar diamantele incolore sunt cele mai cunoscute și apreciate în
industria bijuteriilor. În categoria diamantelor Fancy intră renumitele
diamante albastre ("Hope"), verzi ("Dresden"), galben-portocaliu ("Incomparable"), roșii (
"Hancock") sau roz (provenite din mina australiană Argyle).
 Claritate
Claritatea unui diamant face referire la gradul de impurități pe care îl poate avea un diamant
studiat cu ochiul liber sau cu ajutorul unei lupe care mărește de 10 ori. Doar aprox. 5% din
diamantele naturale găsite sunt pure și au totodată o mărime corespunzatoare unei foarte bune
valorificări. Specialiștii denumesc aceste impurități, "incluziuni". Tipul, numărul și locația
incluziunilor poate deseori identifica individual diamantele. Cu cât are mai puține impurități cu
atât diamantul este mai valoros.
 Taietura
Tăietura indică modul cum este tăiat diamantul și îi conferă acestuia strălucire. Se referă la
proporțiile și finisajul diamantului. Dintre cei 4 C, tăietura este singura contribuție adusă de
mâna omului, transformând o piatră prețioasă brută, neșlefuită într-un diamant fațetat și șlefuit în
diverse forme. După mii de experimente de-a lungul anilor, folosind formule matematice precise,
tăietorul-șlefuitorul de diamante transformă în ziua de azi un diamant brut într-
o piatră strălucitoare care reflectă și refractă lumina.
În 1919 Marcel Tolkowsky descoperă cel mai bun compromis teoretic datorită căruia modul de
tăiere al unui diamant îi poate conferi acestuia strălucire deosebită.
 Răspândire pe glob
Țările unde se găsesc diamante în cantități mai importante
sunt: Rusia, Botswana, Australia, Congo, Canada, Africa de Sud, Angola, Namibia, Sierra
Leone, Ghana, Tanzania și Brazilia. În Europa s-au găsit diamante în Arhanghelsk.
 Utilizare
Criteriile stabilirii valorii unui diamant sunt: - densitatea - duritatea - dispersia și refracția luminii
- conductivitatea termică - strălucirea - puritatea. Spectroscopia (absorbția unor radiații) poate
stabili dacă culoarea diamantului este naturală sau realizată ulterior. Diamantul care va fi șlefuit
cu fațete multe se numește briliant (Brillant) (care are mai multe variante). Producția diamantelor
naturale pe glob a atins cantitatea de 20 de tone anual. La această cantitate se adaugă diamantele
sintetice care se fabrică din grafit pur supus la presiuni de peste 100.000 de bari (pentru prima
oară fabricate din în 1955) și care în cea mai mare parte au utilizare în industrie. Prin acoperirea
altor substanțe cu un strat de câțiva microni (tratare cu plasmă) se va forma așa numitul strat de
carbon asemănător diamantului (DLC: diamond-like carbon). Această tehnologie fiind mai
departe perfecționată producându-se diamante magnetice cu dimensiuni de ordinul nanometrului
în Troy, care probabil vor fi folosite în medicină. Diamantul are unghiul de refracție ridicat, de
aceea strălucește intens, ceea ce a dus la utilizarea principală a diamantelor naturale ca pietre
prețioase, azi aceste unghiuri a fațetelor unui cristal sunt simulate prin programare asistată de
ordinator, determinând unghiul optimal pentru o strălucire maximă, astfel unghiul de șlefuire a
cristalului fiind automatizat. Un diamant pur este incolor, actual sunt procedee tehnice cu
ajutorul laserului prin care se îndepărtează impuritățile din cristal, iar prin iradieri a cristalului (în
reactoare atomice) s-a reușit ca diamante cu o valoare inferioară să fie transformate în cristale cu
o culoare stabilă verde sau albastră. Aplicațiile în industria de folosire a diamantului sunt
ca: abraziv, instrumente de tăiat sau găurit foarte ascuțite și dure. În medicină (chirurgie), o
aplicație tot mai largă o are folosirea lamelor de bisturiu acoperite cu un strat de carbon
asemănător diamantului. De asemenea, industria electronică prezintă interese pentru asemenea
straturi aplicate pe electrozi, la fel de important este în tehnologia semiconductorilor sau în
chimie.