Unitatea de învăţare U3.

Controlul statistic al calităţii

Cuprins
U3.1. Introducere
U3.2. Obiectivele unităţii de învăţare
U3.3. Noţiuni de bază
U3.4. Calculul fracţiunii defective probabile
U3.5. Rezumat

U3.1. Introducere
Acest capitol are drept scop familiarizarea cursanţilor cu noţiuni cum ar fi: câmp
de toleranţă, câmp de împrăştiere, stabilitate, instabilitate, precizie şi reglaj.
Stăpânirea acestor noţiuni reprezintă temelia care stă la baza asigurării calităţii
într-o întreprindere.

U3.2. Obiectivele unităţii de învăţare

Unitatea de învăţare are ca obiectiv principal familiarizarea cursanţilor cu noţiunile
de bază utilizate în compartimentele de asigurare a calităţii în întreprinderi.
La sfârşitul acestei unităţi de învăţare cursanţii vor fi capabili să:
 definească noţiuni precum câmp de toleranţă şi câmp de împrăştiere;
 explice funcţionarea legii repartiţiei normale în producţie;
 definească noţiuni precum reglaj, precizie, stabilitate şi instabilitate;
 calculeze procentul probabil de rebuturi ce poate fi realizat într-un proces
productiv.

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 2 ore.

U3.3. Noţiuni de bază

U3.3.1. Câmp de toleranţă. Câmp de împrăştiere

Este cunoscut faptul că în practică nu există două produse identice, ale căror
caracteristici de calitate să fie similare, chiar dacă sunt menţinute constante condiţiile de
obţinere ale acestora. Din acestă cauză, în cazul unei producţii de serie, după măsurarea mai
multor produse va rezulta un şir de date diferite între ele (x1, x2, …, xn). Este motivul pentru
care proiectanţii impun pentru fiecare caracteristică un câmp de toleranţă prin care se
stabilesc valorile minimă şi, respectiv, maximă pe care le admite mărimea respectivă. Se
poate afirma aşadar că prin limitele sale, câmpul de toleranţă impune variaţia admisă pentru
caracteristica de calitate analizată.

Fig. 3.1

Conform figurii de mai sus, orice caracteristică de calitate măsurată care se află în
interiorul intervalului [(N + Ei) … (N + Es)] este considerată corespunzătoare, în timp ce
restul valorilor face parte din categoria rebuturilor.
Mărimea câmpului de toleranţă este dată de relaţia:

T Es Ei
(3.1)
Exemplu
Pentru un arbore cu diametrul Ø 80 0, 015
0, 010 , semnificaţia notaţiilor este următoarea:
valoarea ţintă (de obţinut) a diametrului arborelui este de 80 mm, abaterea
inferioară este de Ei = - 0,010 mm, iar cea superioară Es = +0,015 mm.
Valorile măsurate considerate a fi corespunzătoare se găsesc în intervalul
[79,990…80,015] mm, iar mărimea câmpului de toleranţă este de 0,015 – (-
0,010) = 0,025 mm.

După cum se ştie, condiţiile de desfăşurare ale procesului productiv nu sunt aceleaşi pe
întreaga durată a realizării unui anumit lot de piese. Modificările acestor condiţii, cum ar fi
dereglarea utilajului, oboseala operatorului uman, uzarea sculelor ş.a. determină variaţii
sistematice ale caracteristicilor de calitate, generând apariţia abaterilor sistematice.
În paralel cu cauzele sistematice de producţie acţionează şi o altă categorie de surse ale
variaţiei caracteristicilor de calitate, cum ar fi: jocurile dintre diferitele componente ale
utilajului de prelucrare, erorile de măsurare, neomogenitatea materiei prime, variaţia durităţii
stratului superficial etc. Existenţa acestei categorii de cauze este cunoscută, însă mărimea
efectelor generate de acestea nu poate fi apreciată decât după realizarea produsului. Aceste
surse de variaţie a caracteristicilor poartă numele de cauze de producţie accidentale şi
constituie motivul apariţiei abaterilor întâmplătoare.
 Variaţia caracteristicilor de calitate ale unui produs determinată de existenţa cauzelor de
producţie accidentale, în absenţa celor sistematice, constituie câmpul de împrăştiere.
Practic, câmpul de împrăştiere reprezintă intervalul cuprins între cea mai mică valoare
măsurată (xmin) şi cea mai mare (xmax).

Fig. 3.2
Optim din punct de vedere tehnologic este ca orice proces productiv să aibă o asemenea
desfăşurare încât, în permanenţă, câmpul de împrăştiere să fie mai mic sau cel mult egal cu
cel de toleranţă. Acest lucru nu presupune însă ca proiectanţii să supradimensioneze
câmpurile de toleranţă pe care le impun, ci ca procesul tehnologic şi utilajul ales să fie
capabile să realizeze un câmp de împrăştiere minim. O condiţie suplimentară este aceea ca
cele două câmpuri să fie centrate, adică mijloacele lor să fie suprapuse.

Fig. 3.3
AP U3.3.1: Să se determine mărimea câmpului de toleranţă pentru cota 23 0, 002
0, 018

Să ne reamintim...

Câmpul de toleranţă este intervalul dimensional impus de proiectanţi prin care se

stabilesc valorile minimă şi, respectiv, maximă pe care le admite mărimea
respectivă.
Câmpul de împrăştiere este intervalul dimensional rezultat din fabricarea produselor,
determinat doar de cauzele de producţie accidentale.

U3.3.2. Legea de repartiţie normală (Gauss)

Repartiţia normală este cea mai răspândită şi mai importantă formă de distribuţie a
datelor, ea fiind aproape în exclusivitate utilizată în ingineria calităţii/proiectarea robustă a
sistemelor de producţie. Legea de repartiţie normală modelează toate fenomenele ale căror
variaţii pot fi considerate ca rezultante ale influenţei a numeroşi parametri independenţi unul
faţă de celălalt, ale căror efecte se cumulează, fiecare efect în parte având însă un rol
neglijabil.
Densitatea de repartiţie în cazul legii normale este dată de relaţia:
1 x
1 ( )2
2
f ( x, , ) e
2 ; x R (3.2)

unde µ şi reprezintă parametrii repartiţiei: µ R; 0.

În figura 3.4 este reprezentată curba densităţii de repartiţie în cazul legii normale de
distribuţie, în continuare fiind prezentate câteva dintre proprietăţile ei:

Fig. 3.4
curba are un punct de maxim corespunzător unei abscise x = µ:
1
f( ) (3.3)
2
este simetrică în raport cu o dreaptă verticală care trece prin punctul x = µ;
prezintă o formă de clopot şi are două puncte de inflexiune situate la distanţa ± faţă de
axa de simetrie care trece prin x = µ (fig.3.5);

Fig. 3.5
ordonata maximă este cu atât mai mare cu cât parametrul are o valoare mai mică, iar
atunci când creşte, curbele se "turtesc" din ce în ce mai mult. Pentru o valoare mică a
lui , curba este ascuţită la vârf şi se numeşte leptokurtică (a), iar în cazul unui mare,
curba poartă numele de platikurtică (c). Pentru un caz intermediar, curba se numeşte
mezokurtică (b);
 Fig. 3.6
curba densităţii de repartiţie este asimptotică la abscisă de la (µ + 3 ) către + şi de la (µ
- 3 ) către - ;
parametrii de tendinţă (media aritmetică şi cea geometrică, mediana, valoarea centrală şi
modul) se suprapun (au aceeaşi valoare).
Se poate demonstra faptul că în interiorul unui interval de lăţime 2 (µ ± ) se află
68,26% din totalul valorilor măsurate ale populaţiei analizate. Într-un interval de lărgime 4
(µ ± 2 ) se găsesc 95,46% din totalul valorilor, iar într-un interval de 6 (µ ± 3 ) se află
99,73% din valori.

Fig. 3.7
Probabilitatea ca o variabilă aleatoare x să ia valori mai mici decât o valoare dată a este
dată de relaţia:
a a 1 x
1 ( )2
P( x a) f ( x) dx e 2 dx (3.4)
2
Funcţia F(x) = P( x a ) care satisface condiţiile:
F(x) ≥ 0 (3.5)

F(x1) < F(x2) când x1 < x2 (3.6)

poartă numele de funcţie de repartiţie, reprezentarea ei grafică fiind cea din figura 3.8:

Fig. 3.8

Pornindu-se de la relaţia (3.2), reprezentată grafic în figura 3.4, printr-o mişcare de

translaţie a originii coordonatelor până în punctul x = μ şi prin exprimarea absciselor în raport
cu noua origine, se obţine repartiţia normală normată.
Variabila aleatoare normată z, aferentă acestei repartiţii, se calculează, în această
situaţie, cu relaţia:
x
z
(3.7)
Pentru parametrii repartiţiei μ = 0 şi = 1, densitatea de repartiţie devine:
z2
1
f ( z,0,1) e 2 (3.8)
2
Funcţia de repartiţie se va transforma şi ea în:
z z2
1
F ( z) e 2 dz (3.9)
2
În figura 3.9 se prezintă graficele densităţii şi funcţiei de repartiţie ale repartiţiei
normale normate:

Fig. 3.9
 Din relaţia (3.8) şi din figura 3.9 rezultă că repartiţia normală normată este simetrică în
raport cu ordonata corespunzătoare originii sistemului de axe. Ordonata maximă este dată de
relaţia:
0
1 1
f ( 0) e 2 0,3989 (3.10)
2 2
Punctele de inflexiune ale curbei densităţii de repartiţie normale normate se obţin prin
anularea derivatei a doua a funcţiei f(z):
f '' (z ) (z 2 1) f (z ) 0 (3.11)
de unde rezultă: z = ± 1. Aşadar, curba densităţii de repartiţie din figura 3.9 are punctele de
inflexiune situate la stânga şi la dreapta originii, la o distanţă egală cu ± 1.
Este cunoascut faptul că probabilitatea ca o variabilă aleatoare continuă x să ia toate
valorile cuprinse în intervalul (- ; + ) este:

1 x
1 ( )2
2
P x F( ) e dx 1 (3.12)
2
adică:
F (x ) 1 pentru orice x R (3.13)

De asemenea, se mai poate scrie:

a 1 x
1 ( )2
2
P x a F (a) e dx (3.14)
2

Dacă se face schimbarea de variabilă dată prin relaţia (3.7), se poate scrie în continuare:
a a
P{x a} P z ( ) (3.15)

unde funcţia Ø se calculează cu relaţia:

z z2
1 2
( z) e dz (3.16)
2

Graficul acestei funcţii este redat în figura 3.10, iar o proprietate importantă a funcţiei este:
Ø(-a) = 1 – Ø(a).
Câteva proprietăţi importante ale funcţiei (3.15), necesare rezolvării diverselor situaţii
concrete sunt următoarele:

P{ x ≥ a } = 1 – P{ x ≤ a } (3.17)
P{ x ≤ -a } = P{ x ≥ a } (3.18)
P{ x ≥ -a } = P{ x ≤ a } (3.19)
 Fig. 3.10
Exemplul 1
O cerinţă importantă a unui beneficiar este aceea conform căreia arborii
confecţionaţi din materialul 41CrNi12 trebuie să aibă în final o duritate de
minimum 270 HB. În urma prelucrării întregului lot de arbori, după efectuarea
măsurătorilor şi prelucrarea datelor, a rezultat o medie aritmetică μ = 280 şi o
abatere medie pătratică σ = 4. Se cere să se calculeze probabilitatea cu care
producţia realizată satisface condiţia impusă de beneficiar (duritate ≥ 270 HB).

Probabilitatea cu care arborii prelucraţi au o duritate mai mare decât 270 HB se

determină ca fiind :
P{x ≥ 270} = 1 – P{x ≤ 270} ;
P{x ≤ 270} = P{z ≤ (270 – 280)/4} = P{-2,5} = Ø(-2,5) = 1 - [ Ø(2,5)] =
= 1 – 0,99379 = 0,00621
În concluzie, probabilitatea cu care arborii prelucraţi îndeplinesc condiţia pusă va
fi :
P{x ≥ 270} = 1 – P{x ≤ 270} = 1 – 0,00621 = 0,99379, adică de 99,379%

Exemplul 2
În urma măsurării şi prelucrării rezultatelor obţinute în cazul strunjirii diametrelor
unui lot de arbori a rezultat o medie aritmetică cu valoarea de 25,5 mm şi o
abatere medie pătratică de 0,055. Valoarea ţintă a diametrului arborilor, impusă
 de proiectant, este de Ø 25,45 0,15
0,15 . Se cere să se calculeze procentul arborilor
care se încadrează în câmpul de toleranţă.

Fracţiunea procentuală a arborilor care se încadrează în câmpul de toleranţă este

dată de zona haşurată din figura de mai sus şi se calculeaza cu relaţia :
P{25,3 ≤ x ≤ 25,6} = P{x ≤ 25,6} – P{x ≤ 25,3}
de unde :
P{x ≤ 25,6} = Ø[(25,6 – 25,5)/0,055] = Ø(1,82) = 0,96562
P{x ≤ 25,3} = Ø[(25,3 – 25,5)/0,055] = Ø(-3,64) = 1 – Ø(3,64) = 0,00014

 P{25,3 ≤ x ≤ 25,6} = 0,96562 – 0,00014 = 0,96548, adică 96,548% din arborii

prelucraţi se încadrează în câmpul de toleranţă.

Din desenul de mai sus se poate observa faptul că media aritmetică este mai
apropiată de limita superioară a câmpului de toleranţă, ceea ce denotă un dereglaj
al procesului productiv. În ipoteza în care prin mijloace adecvate se reface
reglajul strungului, astfel încât noua medie aritmetică ar coincide cu valoarea
ţintă (25,45 mm), fracţiunea procentuală a arborilor care ar depăşi câmpul de
toleranţă ar fi :
P{25,3 ≤ x ≤ 25,6} = P{x ≤ 25,6} – P{x ≤ 25,3} de unde :
P{x ≤ 25,6} = Ø[(25,6 – 25,45)/0,055] = Ø(2,73) = 0,99683
P{x ≤ 25,3} = Ø[(25,3 – 25,45)/0,055] = Ø(-2,73) = 1 – Ø(2,73) = 0,00317
 P{25,3 ≤ x ≤ 25,6} = 0,99683 – 0,00317 = 0,99366, adică 99,366% din arborii
prelucraţi se încadrează în câmpul de toleranţă.

U3.3.3. Stabilitate – Instabilitate. Reglaj - Precizie

Prin definiţie, un proces de producţie este instabil atunci când asupra sa acţionează una
sau mai multe cauze de producţie sistematice, care influenţează variaţia caracteristicilor de
calitate. Dacă procesul productiv este afectat doar de cauze întâmplătoare, atunci starea lui
este stabilă.
 Două elemente de o maximă importanţă în descrierea stabilităţii unui proces tehnologic
sunt reglarea şi precizia maşinii de lucru.
Reglarea maşinii este definită prin poziţia mijlocului câmpului de împrăştiere a
valorilor caracteristicii de calitate în raport cu centrul câmpului de toleranţă. Reglarea
se consideră corespunzătoare atunci când centrul câmpului de împrăştiere (μ) coincide
cu mijlocul câmpului de toleranţă (TC).

Fig. 3.11
Ca elemente de referinţă în caracterizarea reglării maşinii, statistica matematică
utilizează parametrii de tendinţă, cum ar fi: media aritmetică, mediana, modul şi
valoarea centrală a şirului de date.
Precizia maşinii se caracterizează prin mărimea câmpului de împrăştiere, fiind
considerată corespunzătoare atunci când aceasta este inclusă sau, la limită, egală cu
mărimea câmpului de toleranţă. Mărimile care caracterizează precizia unei maşini sunt
indicii de împrăştiere: abaterea medie pătratică, amplitudinea, coeficientul de variaţie
ş.a..
Stabil ca reglaj este considerat un proces tehnologic ai cărui parametri de tendinţă au,
practic, o valoare constantă în timp.
Un proces tehnologic este stabil ca precizie în situaţia în care indicii săi de împrăştiere
se menţin neschimbaţi în decursul unui anumit interval de timp.
O reprezentare grafică a diferitelor situaţii de stabilitate sau instabilitate ale unui proces
productiv este dată în figura 3.12:

e d c b a
Fig. 3.12
a. Mărimile celor două câmpuri, de împrăştiere şi de toleranţă, coincid, centrele lor de
asemenea, concluzia care se desprinde fiind aceea că procesul productiv este stabil atât
ca precizie, cât şi ca reglaj.
b. Deşi mărimile câmpurilor de toleranţă şi de împrăştiere sunt egale, datorită deplasării
centrului ultimului dintre acestea în raport cu mijlocul câmpului de toleranţă, procesul
productiv este declarat stabil ca precizie, dar instabil ca reglare.
c. Câmpul de împrăştiere este mai mare decât cel de toleranţă, aşadar procesul este instabil ca
precizie. Datorită faptului că centrele celor două câmpuri coincid, procesul productiv este
stabil ca reglaj.
d. Procesul tehnologic este stabil atât ca precizie, cât şi ca reglaj, însă, asemenea situaţii
trebuie evitate din cauza unei pierderi de capacitate. Acest lucru se traduce prin faptul că
maşini care pot realiza precizii ridicate sunt utilizate la operaţii de prelucrare cu cerinţe
reduse din acest punct de vedere.
e. Procesul productiv este instabil din toate punctele de vedere.

AP U3.3.3: Să se reprezinte grafic cazurile a două procese productive, după cum

urmează:
1. proces productiv stabil ca reglaj, dar instabil ca precizie;
2. proces productiv instabil ca reglaj şi instabil ca precizie.

Să ne reamintim...

Reglarea maşinii este definită prin poziţia mijlocului câmpului de împrăştiere a

valorilor caracteristicii de calitate în raport cu centrul câmpului de toleranţă, fiind
considerată corespunzătoare atunci când centrul câmpului de împrăştiere (μ)
coincide cu mijlocul câmpului de toleranţă (TC).
Precizia maşinii se caracterizează prin mărimea câmpului de împrăştiere, fiind
considerată corespunzătoare atunci când aceasta este inclusă sau, la limită, egală cu
mărimea câmpului de toleranţă.
Stabil ca reglaj este considerat un proces tehnologic ai cărui parametri de tendinţă
au, practic, o valoare constantă în timp.
Stabil ca precizie este procesul tehnologic ai cărui indici de împrăştiere se menţin
neschimbaţi în decursul unui anumit interval de timp.

U3.4. Calculul fracţiunii defective probabile

O descentrare a utilajului de lucru sau un câmp de împrăştiere prea larg determină

apariţia unui număr de produse situate în afara limitelor câmpului de toleranţă. Parametrul
numit fracţiune defectivă probabilă are rolul de a stabili probabilitatea cu care valorile
caracteristicii de calitate depăşesc limitele câmpului de toleranţă.
În figura 3.13 este prezentată curba densităţii de repartiţie aferentă unui proces
productiv:

Fig. 3.13
În cazul unei repartiţii normale, fracţiunea defectivă probabilă este dată de suma ariilor
S1 şi S2, acestea fiind situate sub curba de distribuţie şi în afara limitelor câmpului de
toleranţă.
Relaţia de calcul a fracţiunii defective probabile este:
p 1 [ ( z1 ) ( z2 )] (3.20)

în care z1 şi z2 sunt variabilele normale normate, calculabile cu relaţiile:

x TI TS x
z1 ; z2 (3.21)
s s

Valorile funcţiilor Laplace (z) se determină cu formula:

z z2
1 2
( z) e dz (3.22)
2 0

În situaţia în care limitele câmpului de toleranţă, TI şi TS, sunt simetrice în raport cu

mijlocul distribuţiei, se poate scrie:
p 1 2 ( z) (3.23)

deoarece z = z1 = z2 .
În funcţie de valoarea calculată a fracţiunii defective probabile se pot face următoarele
recomandări:
dacă 0,001 p < 0,02 - utilajul are o precizie normală;
dacă p > 0,02 - precizia utilajului este necorespunzătoare;
dacă p < 0,001 - utilajul este cu mult mai precis decât ar fi necesar.

U3.5. Rezumat
 Câmpul de toleranţă este ataşat unei caracteristici de calitate din raţiuni de
interschimbabilitate, ştiut fiind faptul că nu pot exista două piese identice;
 Câmpul de toleranţă este intervalul dimensional impus de proiectanţi prin care se
stabilesc valorile minimă şi, respectiv, maximă pe care le admite mărimea
respectivă.
 Câmpul de împrăştiere este rezultatul existenţei inevitabile a abaterilor
întâmplătoare într-un proces productiv;
 Câmpul de împrăştiere este intervalul dimensional rezultat în urma fabricării
produselor, determinat doar de cauzele de producţie accidentale.
 Optim din punct de vedere tehnologic este să fie îndeplinite condiţiile:
 CÎ ≤ CT
 CÎ CT
 mijloacele celor două câmpuri să coincidă;
 Repartiţia normală este cea mai răspândită formă de distribuţie a datelor;
 Reglarea maşinii este definită prin poziţia mijlocului câmpului de împrăştiere a
valorilor caracteristicii de calitate în raport cu centrul câmpului de toleranţă, fiind
considerată corespunzătoare atunci când centrul câmpului de împrăştiere (μ)
coincide cu mijlocul câmpului de toleranţă (TC).
 Precizia maşinii se caracterizează prin mărimea câmpului de împrăştiere, fiind
considerată corespunzătoare atunci când aceasta este inclusă sau, la limită, egală cu
mărimea câmpului de toleranţă.
 Stabil ca reglaj este considerat un proces tehnologic ai cărui parametri de tendinţă
au, practic, o valoare constantă în timp.
 Stabil ca precizie este procesul tehnologic ai cărui indici de împrăştiere se menţin
neschimbaţi în decursul unui anumit interval de timp.