Sunteți pe pagina 1din 14

J. W.

Goethe şi grădinile ca model de viaţă

Ana-Stanca Tabarasi-Hoffmann
(Mainz)

În literatura europeană a secolelor XVIII şi XIX, stilul grădinilor a jucat un


rol important, fiind folosit ca simbol pentru situaţia politică, teorii poetice,
principii de etică, idei pedagogice, idei despre rolul femeii în societate,
despre moarte, paradis şi în general despre identitate.1 Această temă a grădi-
nii ca model de viaţă este prezentă din plin şi în opera lui Goethe.
În scrierile sale cuvântul „grădină” apare de peste 1600 de ori, fără a pune la
socoteală alte cuvinte din aceeaşi familie. 2 Frecvenţa folosirii unui cuvânt nu
spune întotdeauna ceva despre importanţa acestuia în viaţa unui autor, însă în
acest caz ea corespunde semnificaţiei grădinilor pentru Goethe: începând de
la preocuparea lui pentru arhitectura peisajului şi grădinărit în parcul de pe
Ilm, sau la Tiefurt, şi până la reflecţiile literare despre aşa-numita „revoluţie
a grădinilor” (trecerea de la grădina ordonată barocă la parcul englezesc). 3
Spre deosebire de majoritatea contemporanilor săi, Goethe n-a fost neapărat
de partea unui anumit gen de grădină, privind cu ironie, dar şi din perspecti-
va filozofiei istoriei atât stilul baroc cât şi cel englezesc. Încă din copilărie
era plin de admiraţie pentru vechile grădini ordonate ale patricienilor din
Frankfurt şi Leipzig, între care grădina bunicului său Textor şi grădina lui
Appel din Leipzig (comparată într-o scrisoare către sora sa, din 12 decembrie
1765 cu Câmpiile Elizee). Pe de altă parte însă a fost preocupat din 1769 şi

1 Cf. Ana-Stanca Tabarasi: Der Landschaftsgarten als Lebensmodell. Zur Symbolik der „Gartenrevoluti-
on“ in Europa. Würzburg: Königshausen & Neumann 2007.
2 Cf. Berlin-Brandenburgische Akademie der Wissenschaften / Akademie der Wissenschaften in Göttin-
gen / Heidelberger Akademie der Wissenschaften (ed.): Goethe-Wörterbuch, Stuttgart / Berlin / Köln:
Kohlhammer 1988, vol. III, pp. 1101-1110.
3 Referitor la diverse aspecte ale motivului grădinii la Goethe, v. şi: Michael Niedermeier: „Goethe und
die „Revolution” in der Gartenkunst seiner Zeit”. În: Harri Günther (ed.): Gärten der Goethezeit. Leipzig:
Edition Leipzig 1993, pp. 9-28; Jost Hermand: „Rousseau, Goethe, Humboldt: ihr Einfluss auf die späte -
ren Befürworter des Naturgartens”. În: Germanisch-romanische Monatsschrift 46.3 (1996), pp. 270-283;
Irmgard Egger: „,…vorsorgliche Anstalten’. Gartenkunst und Seelendietätik in Goethes Wahlverwandt-
schaften”. În: Germanisch-romanische Montasschrift 47 (1997) . H. 1-2, pp. 151-157; Helmut J. Schnei-
der (2004): „Dichter, Herrscher, Natur: die Entstehung des Ilmparks und das Pild des Parks in Goethes
Dichtung”. În: Goethe Yearbook 12 (2004), S. 93-109.
Ana-Stanca Tabarasi-Hoffmann

de stilul peisager englez, începând cu lectura cărţii Das Landleben (Viaţa la


ţară) de Christian Cay Lorenz Hirschfeld, numit de el „anatomistul naturii”
(Scrisoare către Friederike Oeser, 8 aprilie 1769).
Primele grădini înfluenţate de stilul englezesc le-a văzut probabil pe la 1771-
72, la Darmstadt. Deşi mişcarea sentimentalistă exprimată în aceste grădini
nu l-a atras multă vreme, avea să asocieze totuşi sentimentele cu grădina în
Suferinţele tânărului Werther (1774), unde relaţia ambivalentă a omului cu
natura deopotrivă bună şi rea, precum şi percepţia naturii prin intermediul
cărţilor (Homer, Klopstock, Ossian) reprezintă o temă centrală. Deşi grădina
contelui M., unul din locurile preferate ale lui Werther, e în stil baroc şi cu-
prinde cabinete de verdeaţă, terase, alei, boschete şi ziduri verzi de plante,
perspectiva subiectivă, sentimentală a lui Werther îi conferă mai degrabă ae-
rul unui parc englezesc: Werther simte de la bun început că planul ei n-a fost
desenat de un „grădinar savant, ci de o inimă simţitoare” 4. Încă de aici apare
tema diletantismului în proiectarea de grădini peisagere (discutată de Goe-
the împreună cu Schiller în 1799 în planul Despre diletantism). Werther în-
suşi lăcrimează de emoţie la gândul răposatului proprietar al grădinii şi are
senzaţia că ea îi aparţine; atât el, cât şi Lotte se simt tainic atraşi de vechea
grădină părăginită, descrisă paradoxal ca una din cele mai romantice grădini
produse de artă, dar şi ca un loc în care natura independentă de om îl poate
face pe acesta să presimtă fericirea şi durerea de mai târziu.
Însă în roman grădina ordonată nu e doar un spaţiu asupra căruia Werther îşi
poate proiecta propriile sentimente, ci şi un simbol al vieţii în cadrul norme-
lor burgheziei. Spre deosebire de contele M., burghezul care îşi tunde grădi-
na, făcând din ea „un paradis”, e expresia dizarmonică a luptei vieţii care îi
cuprinde pe toţi şi din a cărei închisoare nu poate scăpa decât prin sinucide-
re. Cum acest punct de vedere reprezenta o provocare la adresa asocierii ilu-
ministe a utilului cu frumosul, nu e de mirare că s-au scris numeroase replici
la Suferinţele tânărului Werther. Cea mai cunoscută dintre ele, Freuden des
jungen Werthers. Leiden und Freuden Werthers des Mannes (Bucuriile tâ-
nărului Werther. Suferinţele şi bucuriile bărbatului Werther), 1775, de Fried-
rich Nicolai (1733-1811) se referă doar marginal la „revoluţia grădinilor”,

4 J. W. Goethe, Gedenkausgabe der Werke, Briefe und Gespräche, ed. De Ernst Beutler, 25 volume, Zü-
rich / Stuttgart: Artemis 1949, vol. IV, pp. 383-384 (4 mai).

120 Rumänisches Goethe-Jahrbuch 1/2011


J. W. Goethe şi grădinile ca model de viaţă

însă contrastează din perspectivă iluministă cu interpretarea grădinii şi a


vieţii din Sturm und Drang. Nicolai vrea să arate cititorilor că Werther ar fi
făcut mai bine să nu se fi sinucis, ci să-şi fi împlinit îndatoririle faţă de socie-
tate, devenind un virtuos şi util cetăţean. Schimbă, aşadar, sfârşitul romanu-
lui: pistolul cu care voise Werther să se sinucidă fusese încărcat de Albert
cu... sânge de găină în loc de gloanţe. După ce Werther îşi revine din leşinul
provocat de împuşcătură, Albert renunţă la logodna cu Lotte şi Werther se
căsătoreşte cu ea, intrând din nou în slujba unui principe. Printre problemele
întâlnite de Werther mai apoi, - şi care duc la maturizarea sa, cu ajutorul sfa-
turilor lui Albert cel mereu raţional, se numără necazuri precum moartea pri-
mului copil sau despărţirea temporară de Lotte din gelozie, toate acestea
făcându-l să înţeleagă faptul că fostele sale suferinţe fuseseră doar închipuite
şi neîndreptăţite. Suprema dovadă că Werther a ajuns un cetăţean rezonabil e
comportamentul său în momentul în care casa, grădina şi câmpurile la care
lucrase vreme de 16 ani sunt distruse. Micul domeniu patriarhal unde Wer-
ther trăise din roadele propriei grădini, aşa cum îşi dorea şi Werther al lui
Goethe, iar Lotte şi copiii lor plantaseră flori, e distrus din cauza sosirii unui
vecin bogat, un favorit al unui principe puternic care ia hotărârea să planteze
pe vârful muntelui din apropiere un parc englezesc. În urma lecturii cărţii lui
William Chambers despre grădinile din China 5, vecinul îşi doreşte „ceva ori-
ginal, să planteze o grădină orientală unde nu e orient; dacă ar fi locuit lângă
Jeddah, ar fi făcut un Versailles după schiţele lui Le Nôtre6”.
Grădina sa anglo-chineză cuprinde alei şerpuitoare, stânci, temple, pagode,
wildernesses7, însă nu face decât să expună bogăţia proprietarului cu mi-
jloace meschine. Cu toate că Nicolai cunoştea adevărata intenţie a stilului
englez (varietatea peisajelor care să dea însă impresia naturaleţii) interpretea-
ză acest stil aici ca pe o formă de risipă absurdă. Chambers descrisese fiarele
sălbatice care ar fi locuit în grădinile din China, drept care vecinul imită
5 William Chambers: A Dissertation on Oriental Gardening. The Second Edition, with Additions. To
Which is Annexed, An Explanatory Discourse, by Tan Chet-Qua, of Quang-Chew-Fu, Gent. London: W
Griffin 1773.
6 Friedrich Nicolai: „Freuden des jungen Werthers. Leiden und Freuden Werthers des Mannes”. Berlin:
Friedrich Nicolai 1775, facsimil, în: Klaus R. Scherpe (1975): Werther und Wertherwirkung. Zum Syn-
drom bürgerlicher Gesellschaftsordung im 18. Jahrhundert. Wiesbaden: Athenaion 1975, p.53
7 Termen folosit pentru o anumită parte a grădinilor (iniţial, a grădinilor rococo), care trebuia să aibă un
aspect mai „sălbatic” (în fapt însă, ordonată şi ea, şi bine îngrijită).

Rumänisches Goethe-Jahrbuch 1/2011 121


Ana-Stanca Tabarasi-Hoffmann

acest lucru într-o formă ridicolă: „A făcut rost de nişte câini şi i-a deghizat în
lupi, de nişte pisici de Cipru pe care le-a deghizat în tigri, mieii i-a vopsit cu
galben şi maron ca pe leoparzi, iar şoarecii i-a mascat în hermeline. Ani-
malele fugeau în livada lui Werther şi-şi lepădau măştile de lemn care le fu-
seseră legate, frecându-se de copaci.”8 Vecinul îşi mai doreşte şi o cascadă
care să ilustreze genul sublim şi mută în acest scop albia unui fluviu, fiind în
culmea fericirii când vede şuvoaiele puternice curgând de pe munte; însă apa
ajunge în grădina lui Werther, smulge copacii din rădăcini şi distruge pavilio-
nul din grădină, pustiind straturile de varză. Această descriere e o trimitere la
un pasaj din Werther de Goethe, unde se spune că „fluviul geniului” izbuc-
neşte rareori din cauză că pe malurile sale tot felul de domni vor să facă în-
grădiri pentru a-şi proteja pavilioanele, straturile de lalele şi de varză.9 Aces-
tei perspective individualiste, Nicolai i-o opune pe aceea a societăţii, pentru
care geniul e egoist şi destructiv.
Lotte şi copiii sunt disperaţi, însă Werther, devenit înţelept datorită experi-
enţei conchide doar că „un geniu nu e un bun vecin”, şi dându-şi seama că
nu poate depune plângere împotriva celui sus-pus se hotărăşte să-i vândă
acestuia propriul pământ şi să se mute. Vecinul e în culmea bucuriei şi îi
plăteşte mult mai mult decât valorează pământul: „S-a făcut! strigă vecinul.
Văd că sunteţi un iubitor al lucrurilor măreţe. Uite cum sunt culcaţi copacii
cu rădăcinile în sus şi cum atârnă acoperişul căsuţei într-o parte, iar verzele
se rostogolesc pe deasupra. Ei, vecine, natura din grădină depăşeşte afurisita
de artă; un astfel de peisaj n-ar fi putut să inventeze nici o teorie, cum i se
zice acestui spanac.”10 Iar Werther îşi cumpără o nouă casă cu grădină şi
plantează noi flori şi legume, uitând de peisajul cu verze rostogolite...
Cartea lui Nicolai a fost ironizată atât de Goethe, într-o epigramă din Poezie
şi adevăr, cât şi de Jakob Michael Reinhold Lenz. Niciunul dintre aceştia nu
s-a referit la simbolul grădinii, însă romanticii care aveau propria lor ceartă
cu Nicolai şi-au amintit de admiraţia lui pentru verze, ironizându-l din plin.

8 Friedrich Nicolai: „Freuden des jungen Werthers. Leiden und Freuden Werthers des Mannes”, ed. cit.,
p. 54.
9 J. W. Goethe, Gedenkausgabe, ed. cit., vol. IV, p. 392 (26 mai).
10 Friedrich Nicolai: „Freuden des jungen Werthers. Leiden und Freuden Werthers des Mannes”, ed. cit.,
p. 56.

122 Rumänisches Goethe-Jahrbuch 1/2011


J. W. Goethe şi grădinile ca model de viaţă

În piesa neterminată Das Inkognito (Incognito), Joseph von Eichendorff des-


crie stafiile iluminismului de la Berlin pornite să atace grădinile ordonate îm-
preună cu armata Tinerei Germanii. Lozincile lor culminează cu afirmaţia lui
Nicolai: „Totul să fie o grădină mondială de legume” 11.
Efectul lui Werther asupra cititorilor a dus, după cum se ştie, şi la un număr
de sinucideri. Între ele, Christel von Laßberg, o domnişoară de la curtea din
Weimar care s-a aruncat în râul Ilm, având asupra ei romanul lui Goethe.
Impresionat, Goethe, care începuse amenajarea parcului de pe Ilm a dedicat
amintirii ei o poartă de stâncă, săpată de mâna lui, împreună cu grădinarul
curţii: aşa-numita „Ureche a acului” (Nadelöhr), despre care poveşteşte la
19 ianuarie 1778 domanei von Stein. Atmosfera respectivă a inspirat şi poe-
zia sa Pescarul (Der Fischer). Ulterior, parcului i-au fost adăugate clădiri
construite cu ocazia unor sărbători la curte (de exemplu de ziua de naştere a
ducesei Louise) sau altele menite să amintească de diverse călătorii: căsuţa
de lemn negeluit, o copie de mânăstire (Louisenkloster), „casa romană”, o
ruină, trei coloane, o grotă. Faimos e şi monumentul rotund al sorţii bune
(Agathe Tyche) şi „piatra şarpelui”, un altar pentru geniul locului. În parc se
făcea muzică, se dansa, se jucau cărţi şi aveau loc petreceri.
În aprilie 1776 Goethe s-a mutat în căsuţa grădinarului din parc, fiind preo-
cupat multă vreme de arta grădinăritului. Şi-a cultivat propria grădiniţă, însă
a şi desenat planul parcului Belvedere (unde se afla şi un schit „cu locuri
pentru bieţi bolnavi şi inimi îngrijorate”12) precum şi planul unei grădini
englezeşti (la 19 mai 1776). O sursă de inspiraţie era şi parcul din Wörlitz,
aparţinând ducelui Franz von Anhalt-Dessau, un iubitor al artei antice,
călător în Italia cu care Goethe avea şi idei politice comune13. Parcul din
Wörlitz, celebru în epocă, se întindea şi pe o suprafaţă uriaşă numită „impe-
riul grădinilor”, întrucât cuprindea mai multe grădini propriu-zise, dar şi sate
înfrumuseţate pentru a se potrivi în peisaj, lanuri şi holde la fel de bine inte-
grate în concepţia de ansamblu. Goethe l-a comparat într-o scrisoare către

11 Joseph von Eichendorff: Werke. München: Winkler 1980, Vol. IV, p. 351.
12 Scrisoare către Auguste von Stolberg, 18. mai 1776.
13 Cf. Katharina Mommsen: „Die Bedeutung von Wörlitz und des Fürsten Leopold III. Friedrich Franz
von Anhalt-Dessau für Goethes Friedenspolitik in Sachsen-Weimar“. În: Deutsche Akademie für Sprache
und Dichtung. Jahrbuch 2007, pp. 33-46.

Rumänisches Goethe-Jahrbuch 1/2011 123


Ana-Stanca Tabarasi-Hoffmann

Charlotte von Stein cu un vis şi cu un basm, asemuindu-l Câmpiilor Elizee.


În parcul de pe Ilm şi-a manifestat admiraţia pentru Wörlitz şi prin „piatra
Dessau” - un mare bolovan cu aspect arhaic, menit probabil şi să amintească
de cultul strămoşilor germanici, susţinut de principele Franz von Anhalt-
Dessau, ca formă de amintire a „virtuţilor strămoşeşti” şi distanţare de pla-
nurile politice ale regelui Prusiei14.
Ulterior, interesul lui Goethe pentru grădinărit a fost înlocuit de cel pentru
botanică şi geologie, el căutând, de exemplu, aşa cum povesteşte în Călăto-
ria în Italia, planta originară (întruchiparea grădinii lumii, Weltgarten) toc-
mai în parcul rococo al Villei Giulia de la Palermo, fără să-i pese de stilul
grădinii respective. Grădina casei sale din Frauenplan, Weimar, unde s-a mu-
tat în 1782, era ordonată geometric, fiind parţial folosită ca grădină de legu-
me; în 1791 i s-a adăugat o mică grădină botanică. Goethe a participat cu
sfaturi şi idei şi la întemeierea grădinii botanice din Jena, funcţionând ca in-
spector ducal al acestei instituţii.15
După 1790, aşa-numita „revoluţie a grădinilor” a fost deseori tematizată în
opera lui Goethe. În Hermann şi Dorothea (1776) un spiţer se plânge că nu
mai e la modă grădina sa cu elemente rococo (grote cu scoici şi corali, pitici
coloraţi etc.), epoca voind simplitate, gard alb, bănci de lemn şi nici urmă de
sculpturi sau aurării16. În poezia Parcul casei/ Hauspark (1797) o fată senti-
mentală se plânge de grădina părintească plină de copăcei tunşi geometric şi
ziduri de verdeaţă, admirând grădina modernă a vecinului, cu plopi im-
punători. Poezia, care face trimitere ironică la Serenatha im Walde zu singen/
Serenadă de cântat în pădure (1778) de Mathias Claudius, în care parcul
baroc era numit „o glumă de croitor” 17 culminează cu adresarea unei

14 Cf. Michael Niedermeier: „Germanen in Gärten. ,Altdeutsche Heldengräber’, ;gotische’ Denkmäler


und die patriotische Gedächtniskultur“. În: Jost Hermand / Michaels Niedermeier (ed.): Revolutio germa-
nica. Die Sehnsucht nach der ,alten’ Freiheit der Germanen 1750-1820, Frankfurt a.M.: Peter Lang 2002
pp. 22-24.
15 În privinţa rolului acestei grădini pentru teoriile sale botanice şi morfologice, v. Igor J. Polianski: Die
Kunst, die Natur vorzustellen. Die Ästhetisierung der Pflanzenkunde um 1800 und Goethes Gründung des
Botanischen Gartens zu Jena im Spannungsfeld kunsttheoretischer und botanischer Diskussionen der Zeit.
Jena / Köln: Walther König 2004.
16 J. W. Goethe, Gedenkausgabe, ed. cit., vol. III, pp. 187-188.
17 [Matthias Claudius ] : Asmus omnia secum portans, oder Sämmtliche Gedichte des Wandsbecker Bo-
then, 8. Teile, Hamburg: Beim Verfasser und Fr. Perthes1775-1778, vol. III p. 32.

124 Rumänisches Goethe-Jahrbuch 1/2011


J. W. Goethe şi grădinile ca model de viaţă

rugăminţi mamei de către fată: „Pentru Dumnezeu, măcar anul ăsta să nu


punem varză!” . Aici barocul e asociat atât cu decoraţiunile exagerate, cât şi
cu grădinile prozaice atât de preţuite de Nicolai.
Dimensiunea politică a grădinii e sugerată în cel de-al treilea act din Götz
von Berlichingen (prima versiune), în care Gottfried le doreşte nobililor pu-
ternici să aprecieze pământul cultivat şi semănat în locul grădinilor artificia-
le. Această idee a fost reluată de Goethe sub influenţa lui Shaftesbury şi în
Nach Falconet und über Falconet (După Falconet şi despre Falconet).
Până şi în Faust II, versurile 10163 şi urm., grădina barocă nobiliară are o di-
mensiune uşuratecă, potrivindu-se gustului lui Mefisto; replica lui Faust
fiind că e vorba de un gust demn de Sardanapal. În actul IV (Hochgebirg)
din Faust II, într-o discuţie despre felul în care s-au format munţii, Faust
susţine, dimpotrivă, stilul natural blând şi firesc în care natura formează pei-
sajele.
Dacă Mefisto admiră parcul baroc, Pluton cel antic e un adept al „revoluţiei
grădinilor”. În piesa autoironică Triumful sensibilităţii (Der Triumph der
Empfindsamkeit) grădinarul infernului Ascalaphus descrie transformarea in-
fernului într-un parc englezesc. Titanii şi Sisif sunt obligaţi să care stânci din
Aheron pentru a crea munţi şi văi. Cei mai frumoşi copaci din Câmpiile Eli-
zee sunt mutaţi în jurul coteţului lui Cerber, căruia i se conferă aspectul unei
capele. În schimb, Câmpiile Elizee cele înflorite sunt umplute de bolovani,
de dragul varietăţii: „Pădure proaspătă, câmpie, / Par mici, ştiute pe deplin;
/In paradisul nostru fie / Şi ghimpi şi spini”18.
Parcul pitoresc al Infernului pare a fi o colecţie conţiincioasă a tuturor ele-
mentelor folosite vreodată de artiştii peisageri:

Avem văi, înălţimi,


O hartă de tufărişuri apare,
Cascade, iazuri, drumuri şerpuitoare,
Pagode şi lunci, peşteri, prăpastie, stâncă,
Rezeda şi alte miresme şi încă

18 Goethe, Gedenkausgabe, ed.cit., vol.VI, p. 526.

Rumänisches Goethe-Jahrbuch 1/2011 125


Ana-Stanca Tabarasi-Hoffmann

Molizi Weymouth19, ruine, sălcii de Babilon20,


Pustnici în grote, păstori pe gazon,
Turnuri, moschei, cabinete-nverzinde,
Un pat de muşchi incomod cât cuprinde,
Arc de triumf, obelisc, labirint, boltăraie,
Case pentru păstori, pavilioane de baie,
Grote gotic-chineze, chioşcuri, pietre de stat la sfat,
Temple maure, monumente şi-alăturat
Morminte, deşi nu ne e încă de groapă:
Dar în ansamblu trebuie toate să-ncapă.

Un singur lucru a mai rămas,


Oricărui lord al mândriei însemn:
Un pod uriaş
De lemn
Şi cu plante căţărătoare-o arcadă:
Atenţia noastră asupra-i să cadă.
Că până la urmă n-are parcu-anvergură
Fără acestea, care-s pe orice gravură.
Iar în timpul nostru cel tolerant, în fine
Să privim tot mai atent se cuvine
Comunicarea, şi cu mult zel e
Fiecare sortit acesteia-acum;
Erebus şi Elysium
Devin vice-versa tolerante-ntre ele.21

19 De fapt, nu molizi (Fichten) cum sunt numiţi în text, ci pini (Kiefer) Weymouth, denumire pentru pi-
nus strobus, după scriitorul George Weymouth care a adus primul exemplar din America în Europa, şi la
modă în parcurile englezeşti.
20 Sălcii plângătoare, pe atunci o raritate, neffind de multă vreme importate în Europa. Erau numite astfel
datorită asocierii cu Psalmii 137, 1-2: „Pe malurile râurilor Babilonului şedeam jos şi plângeam, când ne
aduceam aminte de Sion. În sălciile din ţinutul acela ne atârnaserăm harfele.”
21 J.W. Goethe, Gedenkausgabe, ed.cit., vol. VI, pp. 525-526.

126 Rumänisches Goethe-Jahrbuch 1/2011


J. W. Goethe şi grădinile ca model de viaţă

Din păcate, podurile prezintă dificultăţi tehnice, pentru că fluviile Aheron şi


Pyriphlegethon scuipă flăcări, însă grădinarii nu pot concepe decât un pod
de lemn, nu de fier sau de piatră. Aici sunt ironizate valorile iluministe legate
de grădina peisageră: principiul varietăţii, cel al contrastelor şi al adunării
unor scene diferite într-un întreg, ca reconstituirea paradisului pierdut: prin-
cipiul toleranţei, subliniat şi la Wörlitz, podurile devenite importante abia
odată cu stilul englezesc (în stilul baroc trecerea peste canale fiind nespecta-
culoasă) şi considerate de teoreticienii grădinii un simbol al prieteniei şi de-
schiderii, datorat influenţei chineze. Nu în ultimul rând e ironizat principiul
creării de iluzii, menit să amintească de Paradis şi de idealul fericirii ome -
neşti:

Căci, nota bene, în orice parc


Trebuie totul ideal arătat,
Şi, salva venia22, orice rahat
Trebuie foarte frumos ambalat;
Astfel ascundem, ca să dăm un exemplu,
Cocina porcilor după un templu,
Şi tot o cocină – ce-am în gând, se-nţelege -
Devine Panteonul în lege.23

Tot în piesa Triumful sensibilităţii, care de altfel conţine aluzii la întâmplări


şi personaje de la curtea de la Weimar, apare şi prinţul sentimental Oronaro,
pasionat de plimbările prin pădure la lumina lunii, de conversaţiile cu privi-
ghetori şi dormitul lângă cascadă. Regina Mandandane se îndrăgosteşte de el,
iar soţul ei, înţeleptul rege Andrason, nu o poate vindeca decât dovedindu-i
că prinţul iubeşte de fapt doar imaginea ei sub forma unei păpuşi purtate în
cufăr împreună cu o „natură de călătorie”. Această natură de luat în călătorie
(izvoare murmurătoare, cântec de păsări, sticle cu lumina lunii, poieni, stân-
ci, tufe, o boltă de verdeaţă pentru iubită, însoţită de speranţa de a putea im-
porta şi nişte adieri răcoroase din Franţa) duce gândul la nişte decoruri tea-

22 În latină în original: „daţi-mi voie“; „pardon”.


23 J.W. Goethe, Gedenkausgabe, ed.cit., vol. VI, p. 526.

Rumänisches Goethe-Jahrbuch 1/2011 127


Ana-Stanca Tabarasi-Hoffmann

trale; comparaţia grădinii englezeşti cu teatrul fiind un topos al vremii. Ea e


probabil inspirată şi de aşa-numitele „imagini diafane” sau „pancarte trans-
parente”, peisaje pictate pe materiale străvezii şi luminate din spate, care un-
eori erau folosite şi în parcuri. Goethe însuşi a folosit acest tip de tablouri la
mare modă în cadrul unei serbări în grădină organizată în 1778 în cinstea du-
cesei Anna Amalia, prietenul său Georg Melchior Kraus inventând chiar
„pancartele transparente portative cu lumină de lună”, bune de luat în călăto-
rie.
„Directorul naturii”, Merkulo, responsabil pentru „natura de călătorie” nu e
de acord cu expresia „decor” şi pretinde să fie folosită expresia „natură arti-
ficială”: „Cuvântul natură, ţineţi seama, trebuie să fie mereu prezent”. Na-
tura de călătorie are meritul de a fi desfiinţat umezeala de rouă, furnicile şi
păianjenii care deranjau prinţul în natura reală, vădindu-se astfel un surogat
al naturii. Andrason constată acest lucru şi cercetând păpuşa care reprezenta
regina, făcând la rândul ei parte din natura de călătorie: în ea găseşte cărţi
amestecate cu paie tocate. E vorba de scrieri sentimentale a căror „ciorbă de
bază” constă din Noua Heloisă a lui Rousseau şi Suferinţele tânărului Wer-
ther. Andrason le compară cu nişte cărţi de vrăjitorie şi cu talismane provo-
catoare de halucinaţii: „Pe foc cu ele!” Iubirea sentimentală e aşadar des-
crisă autoironic ca o proiecţie a unor structuri literare, Goethe observând de
altfel ulterior şi în Poezie şi adevăr că datorită lui Werther fusese vindecat
de sentimentalism, însă îşi molipsise cititorii.
Un alt punct de vedere distanţat faţă de stilurile la modă apare în planul arti -
colului (neterminat) „Despre diletantism”, scris împreună cu Schiller pentru
revista Propyläen. Aici diletantismul e definit ca opusul adevăratei arte, în-
trucât arta îşi dă sieşi legi şi porunceşte epocii, în timp ce diletantismul ur-
mează tendinţele epocii. Discutând aspectele folositoare şi dăunătoare ale di-
letantismului în diverse domenii, Goethe şi Schiller discută şi grădinăritul,
asociat, la fel ca şi arhitectura, cu năzuinţa formatoare (Bildungstrieb). Însă
planul articolului nu se referă prea mult la stilul baroc, înrudit cu arhitectura,
în privinţa structurii sale matematice şi formale, ci în primul rând la parcul
peisager englezesc. Într-adevăr, la acea vreme majoritatea creatorilor de gră-
dini englezeşti nu erau profesionişti, ci nobili cu aplecare spre diletanstism.
Abia după 1800 au apărut primii profesionişti, între care Friedrich von Skell,

128 Rumänisches Goethe-Jahrbuch 1/2011


J. W. Goethe şi grădinile ca model de viaţă

Peter Joseph Lenné, ş.a. În schimb, crearea de grădini baroce presupunea di-
ficultăţi tehnice, calcule, măsurători care nu erau la îndemâna oricui.
Utilitatea diletantismului în grădinărit ţine de arătarea idealului în real şi a
masei amorfe care încearcă să prindă formă. Pe deasupra, face din realitate o
imagine, reprezentând astfel un prim pas în direcţia artei. Pentru întreg, e util
din cauză că un peisaj purificat şi frumos are un efect pozitiv asupra so -
cietăţii, fiind un spaţiu bun pentru socializare şi plimbări în grup. Pe de altă
parte însă e şi dăunător, tratând obiecte reale ca pe nişte obiecte ale fanteziei
şi fiind orientat spre infinit. Nu poate fi oprit în loc cu ajutorul unei idei,
fiind caracterizat de o perpetuă schimbare, mai ales că materialul se schimbă
mereu, tinzând să se opună aşadar ideii. În plus, abuzează de alte arte, tratân-
du-le ca pe un obiect de joacă şi promovează nimicurile sentimentale, micşo-
rând sublimul naturii.
Atât stilul baroc (francez) cât şi cel englezesc sunt cercetate şi în privinţa folo-
sului lor, fiind comparate cu vechile grădini utilitare. Aceeaşi perspectivă do-
mină şi romanul Afinităţile elective (1807-1809), unde peisajul (grădină ba-
rocă, parc englezesc, cimitir, capelă gotică restaurată, sat înfrumuseţat etc.)
oferă o cheie de interpretare a acţiunii. Încă din primele propoziţii ale romanu-
lui, Eduard e asociat cu vechea grădină formală şi utilitară, iar Charlotte, cu
noul parc englezesc. Relaţia lor cu Ottilie şi căpitanul e descrisă prin interme-
diul interesului acestora pentru cele două părţi ale grădinii, Ottilie fiind de alt-
fel născută în ziua în care Eduard plantase plopii şi platanii din grădina sa. Însă
în spaţiul grădinii diferenţele sociale reale dintre cei patru tind să fie şterse,
făcându-i să uite că Ottilie şi căpitanul sunt de fapt subalterni, şi să uite marile
schimbări petrecute în afara grădinii (revoluţia franceză şi războaiele napoleo-
niene). Schimbările istorice şi sociale sunt însă sugerate atât de observaţiile
călătorului englez care vizitează parcul şi povesteşte despre propriile sale do -
menii, unde nu locuiesc nici el, nici fiul său, fiind plecaţi în călătorii sau în In-
dia, lăsând domeniile doar în seama vizitatorilor în căutare de peisaje pitoreşti.
Englezul pare a fi adeptul stilului de grădinărit al lui Humphrey Repton, grădi-
nar celebru care folosea albume cu decupaje în folii suprapuse (red books)
pentru a ilustra schimbările propuse de el. Peisajele celor două grădini le pri-
veşte cu ajutorul unui proiecţii într-o cameră obscură.
Tema schimbărilor sociale şi a raportului lor cu grădina e tratată exemplar în

Rumänisches Goethe-Jahrbuch 1/2011 129


Ana-Stanca Tabarasi-Hoffmann

conversaţia dintre Ottilie şi bătrânul grădinar, precum şi în cea dintre Char-


lotte şi ajutor. Aici se vădeşte teoria morfologică a lui Goethe cu mişcarea al-
ternativă sistolă / diastolă24. Grădina geometrică e un produs al sistolei (re-
strângerii) iar cea peisageră, al diastolei (deschiderii), mişcări detectabile atât
la nivel istoric cât şi în acţiunea personajelor romanului. Discuţia prevede
astfel şi o viitoare mişcare opusă grădinii peisagere, aceasta fiind caracteri-
zată prin reîntoarcere la utilitate, nu în ultimul rând ca urmare a războaielor
care sporiseră necesitatea creşterii producţiei agricole. 25 La data scrierii ro-
manului se vădea deja o tendinţă a preluării unor elemente geometrice în
grădini, însă spre deosebire de majoritatea acestor cazuri, Goethe pune ac-
centul pe util.
Acest punct de vedere e ilustrat şi în Anii de călătorie ai lui Wilhelm Meister,
din care trebuiau să facă iniţial parte şi Afinităţile elective, şi unde grădina
ideală urmează modelul plantaţiilor americane. Posesorul lor e un filantrop
care împarte ţăranilor seminţe şi butaşi de plante lecuitoare şi soiuri bune de
pom, învăţându-i cum să se ocupe de agricultura modernă. Spre deosebire de
vechile grădini baroce sau de parcurile moderne englezeşti, grădina filan-
tropului cuprinde pomi fructiferi plantaţi în şiruri drepte, straturi de legume,
mari porţiuni cu ierburi de leac, pe un teren uşor în pantă, lesne de cuprins
cu privirea.26 Aşadar revenirea sistolei diferă de forma ei de mai înainte (cea
a grădinii baroce reprezentative). În cadrul acestei interpretări a alternanţei
stilurilor şi progresului putem înţelege şi de ce Goethe putea să glumească
în legătură cu toate stilurile de grădină, fără a dispreţui sau respinge definitiv
vreunul din ele.

Bibliografie:

1. Berlin-Brandenburgische Akademie der Wissenschaften / Akademie der Wissen -


schaften in Göttingen / Heidelberger Akademie der Wissenschaften (ed.): Goethe-
Wörterbuch, Stuttgart / Berlin / Köln: Kohlhammer 1988, vol. III.
2. [C LAUDIUS , M ATTHIAS ]: Asmus omnia secum portans, oder Sämmtliche Gedichte des

24 Cf. Michael Niedermeier, Das Ende der Idylle. Symbolik, Zeitbezug, „Gartenrevolution” in Goethes
Roman „Die Wahlverwandtschaften”. Berlin etc.: Peter Lang 1992.
25 Goethe,Gedenkausgabe, ed. cit, vol. IX, p. 198.
26 Ibidem, vol. VIII, p. 56.

130 Rumänisches Goethe-Jahrbuch 1/2011


J. W. Goethe şi grădinile ca model de viaţă

Wandsbecker Bothen, 8. Teile, Hamburg: Beim Verfasser und Fr. Perthes, 1775-
1778.
3. E GGER , IRMGARD : „,…vorsorgliche Anstalten’. Gartenkunst und Seelendietätik in
Goethes Wahlverwandtschaften”. În: Germanisch-romanische Montasschrift 47
(1997) . H. 1-2, pp. 151-157.
4. J OSEPH VON E ICHENDORFF: Werke. München: Winkler 1980, vol. IV.
5. G ERNDT, S IEGMAR : Idealisierte Natur. Die literarische Kontroverse um den Land-
schaftsgarten des 18. und frühen 19. Jahrhunderts in Deutschland , Stuttgart: J.B.
Metzler 1981.
6. G OETHE , J.W.: Gedenkausgabe der Werke, Briefe und Gespräche, ed. de Ernst Beut-
ler, 25 volume, Zürich / Stuttgart: Artemis 1949.
7. H ERMAND , J OST: „Rousseau, Goethe, Humboldt: ihr Einfluss auf die späteren Befür -
worter des Naturgartens”. În: Germanisch-romanische Monatsschrift 46.3 (1996),
pp. 270-283.
8. M OMMSEN , K ATHARINA : „Die Bedeutung von Wörlitz und des Fürsten Leopold III.
Friedrich Franz von Anhalt-Dessau für Goethes Friedenspolitik in Sachsen-Wei -
mar“. În: Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung. Jahrbuch 2007, pp. 33-46.
9. N ICOLAI , F RIEDRICH : „Freuden des jungen Werthers. Leiden und Freuden Werthers
des Mannes”. Berlin: Friedrich Nicolai 1775, facsimil, în: Klaus R. Scherpe
(1975): Werther und Wertherwirkung. Zum Syndrom bürgerlicher Gesellschaftsord-
nung im 18. Jahrhundert. Wiesbaden: Athenaion 1975
10. N IEDERMEIER , M ICHAEL: Das Ende der Idylle. Symbolik, Zeitbezug, „Gartenrevoluti-
on” in Goethes Roman „Die Wahlverwandtschaften”. Berlin etc.: Peter Lang 1992.
11. N IEDERMEIER , M ICHAEL : „Germanen in Gärten. ,Altdeutsche Heldengräber’, ;goti-
sche’ Denkmäler und die patriotische Gedächtniskultur“. În: Jost Hermand / Mi -
chaels Niedermeier (ed.): Revolutio germanica. Die Sehnsucht nach der ,alten’
Freiheit der Germanen 1750-1820, Frankfurt a.M.: Peter Lang 2002 pp. 22-24.
12. N IEDERMEIER , M ICHAEL : „Goethe und die „Revolution” in der Gartenkunst seiner
Zeit”. În: Harri Günther (ed.): Gärten der Goethezeit. Leipzig: Edition Leipzig
1993, pp. 9-28.
13. S CHNEIDER , H ELMUT J. (2004): „Dichter, Herrscher, Natur: die Entstehung des Ilm -
parks und das Pild des Parks in Goethes Dichtung”. În: Goethe Yearbook 12 (2004),
S. 93-109.
14. TABARASI, A NA-S TANCA: Der Landschaftsgarten als Lebensmodell. Zur Symbolik der
„Gartenrevolution“ in Europa. Würzburg: Königshausen & Neumann 2007.

Rumänisches Goethe-Jahrbuch 1/2011 131


Ana-Stanca Tabarasi-Hoffmann

J.W. Goethe and gardening as a model of life

Abstract

The present article deals with the role of gardening in Goethe’s works (especially
Die Leiden des jungen Werthers, Der Triumph der Empfindsamkeit and Die Wahl-
verwandtschaften). Goethe’s use of the garden symbol is put into its literary context
(the garden symbol in Matthias Claudius and Friedrich Nicolai) as well as into its
social and horticultural context (the evolution of the so-called jardin anglo-chinois
and of the German landscape gardens, most notably Wörlitz). The different garden
styles are interpreted as expressions of different life views and identities.

***
Schlüsselwörter/Keywords: gardening; identity; Goethe; Friedrich Nicolai; Werther;
Die Wahlverwandtschaften; Der Triumph der Empfindsamkeit.

132 Rumänisches Goethe-Jahrbuch 1/2011

S-ar putea să vă placă și