GESTIUNEA EFICIENTĂ A STOCURILOR

CONDIȚIE PENTRU ASIGURAREA PERFORMANȚELOR ÎNTREPRINDERII

Dumitra STANCU Prof. Univ. Dr. ec., U.T.C.B.

Ana-Maria NICA Drd. Ing. ec., Colaborator U.T.C.B.

Abstract: Conducerea și controlul stocurilor de resurse materiale este o activitate deosebit de

importantă datorită implicațiilor economico-financiare pe care le poate avea asupra performanțelor
unei întreprinderi.
Având ca principal rol asigurarea continuității activităților specifice întreprinderii, mărimea
stocurilor trebuie stabilită astfel încât să asigure o armonizare între procesul de aprovizionare și
procesul de producție.
Lucrarea prezintă elemente generale privind gestiunea stocurilor, tipurile de stocuri existente
și analizează perioadele de formare, principale modalități de optimizare a mărimii și implicațiile
deținerii acestora.

I. GENERALITĂȚI

Într-un mediu caracterizat de un nivel ridicat de competitivitate, gestiunea stocurilor apare ca

o necesitate pentru asigurarea continuității activităților care se desfășoară la nivelul întreprinderii, a
cărei performanță este direct infuențată de gestiunea optimală a stocurilor. Pornind de la anumite date
cunoscute, caracteristice procesului economic, cum ar fi: beneficiile unitare, coeficienţii tehnologici,
disponibilitatea de resurse, cheltuielile unitare, consumurile specifice etc., se pot formula probleme
care să ţină seama de scopul agenţilor economici atunci când porneşte procesul tehnologic.
Stocurile reprezintă cantitățile fizice de materiale, de produse sau de mărfuri necesare fiecărei
faze a ciclului de exploatare (aprovizionare, producție, desfacere), pentru a asigura desfășurarea
continuă și ritmică a activității de exploatare.
Stocurile se pot constitui sub mai multe forme:
- stocuri de produse finite – rezervă de produse care au parcurs toate etapele procesului tehnologic şi
care pot fi puse la dispoziția clienților în orice moment;
- stocuri de materii prime, materiale, semifrabricate – rezerve de materialele, materiile prime şi
semifabricatele care vor intra în procesul de fabricație pentru obținerea produsului finit;
- stocuri pentru consum curent – sunt formate din piese de schimb, articole de consum utilizate pentru
desfășurarea în bune condiții a procesului de producție.
Teoria stocurilor a apărut din necesitatea asigurării unei aprovizionări ritmice şi cu cheltuieli
minime, pe de o parte, a stocurilor de materii prime şi materiale şi a stocurilor pentru consum curent
în procesul de producţie, şi pe de altă parte, a stocurilor de produse finite şi bunuri de larg consum
în activitatea de desfacere a mărfurilor. Existenţa stocurilor asigură un proces de productie şi de
desfacere fluent, ceea ce contribuie în ultimă instanţă la cresterea increderii clientilor în întreprinderea
respectivă.
Importanța stocurilor nu justifică însă supradimensionarea acestora, stocurile constituind
imobilizări de capital antrenat în cumpărarea de materii prime, materiale sau produse finite stocate şi
încă nevândute.
Deținerea stocurilor necesită:
- imobilizarea capitalului investit;
- deținerea unor spații special amenajate și dotate;
- cheltuieli de aprovizionare-păstrare;
- taxe de asigurare;
- dobânzi pentru credite;
- cheltuieli determinate de efectele negative ale uzurii morale a resurselor materiale sau
produselor stocate.

II. METODA ABC DE GESTIUNE A STOCURILOR

În cadrul preocupărilor de determinare a mărimii optime a stocurilor, activitatea de planificare

economică şi financiară a trebuit să rezolve o altă relaţie contradictorie. Astfel, urmărind distribuţia
după valoare a stocurilor de active circulante din majoritatea întreprinderilor, s-a observat că circa
70% din numărul articolelor mărunte existente în stocuri reprezintă circa 10% din valoarea totală a
acestora, în timp ce aproximativ 10% din numărul articolelor importante deţin circa 70% din valoarea
totală a stocurilor. În această situaţie, nu se mai justifică, din punct de vedere financiar, urmărirea şi
controlul detaliat al stocurilor de valoare mică, dar care deţin o pondere mare ca număr de articole,
folosindu-se în acest scop metode globale.
O strategie eficientă de gestiune a stocurilor a fost fundamentată de „Metoda ABC“, care împarte
stocurile de active circulante în trei grupe (vezi figura nr. 1):
Procente din valoarea totală a stocurilor

70

60

50
A
40
30
20
B
Figura
10 nr. 1. Metoda ABC deC gestiune a stocurilor
(sursa: D.Stancu, Contabilitate
10 20 30şi finanțe
40 50 pentru
60 70 ingineri,
80 90 100Editura Economică, 2004)
Procente din nr. total de articole
  grupa A („puţine, dar valoroase“): articole de active circulante de valoare mare pe unitatea de
măsură, dar cu pondere mică în numărul total de articole;

 grupa B: articole de active circulante de valoare medie şi cu pondere medie în numărul total
de articole;

 grupa C („multe, dar mărunte“): articole de valoare mică pe unitatea de măsură, dar cu pondere
ridicată în numărul total de articole.
Metoda ABC permite:
- o urmărire detaliată a stocurilor din grupele A, B şi o determinare a mărimii matematice optime
a acestora, astfel ca necesarul de capitaluri pentru formarea şi păstrarea lor să fie minim. Pentru
aceste grupe se justifică folosirea metodelor analitice de fundamentare a nevoii de finanţare pe
tipuri de stocuri (curent, de siguranţă etc.), pe categorii de stocuri (de materiale, de produse în
curs, de produse finite) şi chiar pe elemente componente nominalizate (pe fiecare fel de materiale,
de produse în curs şi de produse finite).
- o urmărire globală a stocurilor din grupa C (materiale şi produse diverse), care se vor aproviziona
în loturi mari, pentru perioade mari de timp, pentru a reduce, în acest fel, cheltuielile de transport-
aprovizionare.

Chiar dacă, într-un mediu economic ideal, nu este recomandată deținerea de stocuri, în
realitate, în procesul de furnizare, aprovizionare și utilizare a resurselor materiale intervin factori de
influență care determină necesitatea formării stocurilor. Astfel, se construiesc, în funcție de situație,
următoarele tipuri de stocuri:
 stocuri de siguranță: determinate de posibilitatea apariției unor dereglări sau perturbații în
livrările de la furnizor sau în transport. Stocurile de siguranță se adaugă stocurilor curente şi
sunt determinate de nivelul şi evoluția cererii de consum, de ritmul livrărilor de la furnizori,
de timpul de transport și timpul de comandă. Figura urmatoare ilustează utilitatea stocului de
siguranță.

Figura 2 - Stocul de siguranță

 (sursa: G. Bășanu, M. Pricop, Managementul aprovizionării și desfacerii, Editura Economică, 2004)

unde: I reprezintă intervalul mediu între două livrări succesive de la furnizor (între două
reaprovizionări de la furnizor, între două reîntregiri ale stocului curent) şi Ss reprezintă
stocul de siguranță.

 stocuri curente: determinate de necesitatea constituirii unor stocuri sub forma rezervei
materiale, datorită caracterului de periodicitate a producției la furnizor sau a discontinuităților
determinate de transport.
În funcție de timpul la care sunt analizate, se pot identifica trei stadii majore ale stocurilor:
- stoc curent maxim: se înregistrează în momentul aprovizionării cu resurse materiale;
- stoc curent mediu: constituie nivelul maxim al stocului împărțit la doi;
- stoc curent minim: reprezintă stocul existent la data următoarei aprovizionări (teoretic acesta este
considerat zero).
 stocuri sezoniere: determinate de posibilitatea apariției unor întreruperi ale exploatării sau
transportului de resurse materiale care urmare a condițiilor climatice și economice dintr-o
anumită perioadă. Formarea stocurilor sezoniere se realizează în perioadele de presezon prin
acumulări eșalonate de resurse materiale, ce vor fi ulterior utilizate în funcție de nivelul
cererii.
 stocurile de pregătire sau condiționare: utilizate pentru produsele care, pentru trecerea lor în
consum, necesită realizarea unor acțiuni suplimentare. În acestă situație sunt incluse, de
exemplu, materiale ca varul care este depozitat ulterior producerii lui pentru stingerea
acestuia.
 stocul în curs de transport: reprezintă cantitatea de resurse materiale necesare întreprinderii
pentru obținerea produsului finit care se găsește în mijloacele de transport pe timpul deplasării
acestora de la furnizor la beneficiar.

În funcție de domeniul de activitate al societății și de factorii de influență care pot apărea este
necesară efectuarea unor analize şi calcule economice care să permită stabilirea unor strategii
eficiente pentru gestiunea stocurilor. Astfel, în funcție de valoarea raportului dintre cifra de afaceri și
nivelul activelor necesare pentru realizarea acesteia, se pot identifica trei strategii de gestiune a
stocurilor:
- o politică agresivă: presupune realizarea unei cifre de afaceri scontate cu stocuri minime.
În cazul utilizării acestui tip de politică de gestionare a stocurilor pot apărea riscuri legate
de lipsa de stoc, lipsa de lichidități şi insolvabilitatea întreprinderii;
- o politică defensivă: presupune realizarea unei cifre de afaceri scontate cu stocuri şi
 lichidități ridicate. În acest caz rentabilitatea va fi afectată de costurile suplimentare
determinate de formarea acestor stocuri de siguranță, care asigurară continuitatea
activității de exploatare;
- o politică echilibrată: pesupune realizarea unei cifre de afaceri scontată cu stocuri
echilibrate în condițiile armonizării rentabilității și riscurilor. Această ultimă strategie de
gestiune necesită un studiu aprofundat al mediului economic în care întreprinderea își
desfăsoară activitatea.

Active
circulante (2) politică defensivă

(3) politică intermediară

(1) politică agresivă

Cifra de afaceri

Figura nr. 3. Relaţia dintre activele circulante şi cifra de afaceri

(sursa: D.Stancu, Contabilitate şi finanțe pentru ingineri, Editura Economică, 2004)

În ceea ce priveşte finanţarea activelor circulante, într-o politică agresivă (1) accentul cade,
în principal, pe pasivele pe termen scurt (datorii de exploatare, credite bancare etc.) care au cele
mai mici costuri de procurare a lor, dar care determină şi o preocupare stresantă de a reînnoi
creditele pe termen scurt, la dobânzi mai mari sau chiar riscul unei lipse de capital. Politica
defensivă (2) are în vedere finanţarea activelor circulante, în principal, din surse permanente
(fondul de rulment) care au costuri de procurare mult mai mari, dar şi o acoperire suficientă
împotriva riscului de reînnoire a creditelor şi a creşterii ratei dobânzii. O politică neutră (3)
constă în sincronizarea dintre scadenţele activelor şi pasivelor pe termen scurt. Rentabilitatea şi
riscul, ce ar însoţi formarea activelor şi pasivelor circulante, au sensuri contrare şi se
neutralizează într-o oarecare măsură. Fondul de rulment ar reprezenta, cum s-a mai menţionat,
marja de siguranţă pentru finanţarea activelor circulante şi pentru autonomia financiară a
întreprinderii.

III. GESTIUNEA STOCURILOR

Dimensiunea stocurilor este influențată atât de domeniul de activitate al firmei, politica

acesteia privind gestiunea stocurilor cât și de nivelul de predictibilitate a pieței specifice. Raportându-
ne la ultimul factor, este esențială determinarea mărimii stocului în funcție de condițiile de certitudine
şi incertitudine care pot caracteriza mediul extern al întreprinderii.
 III.1. Gestiunea stocurilor în condiții de certitudine
În condițiile unui mediu caracterizat de un nivel ridicat de certitudine mărimea optimă a
stocurilor este determinată pe baza următoarei relații:

,
𝑑𝐶𝑇
rezultată din derivata întâi a costului total 𝑑𝑆
= 0.

unde: S este mărimea optimă a stocului;

N este necesarul anual din materialul, produsul sau marfa de aprovizionare;
ca este costul fix unitar pentru pregătirea unei noi aprovizionări;
pa este prețul unitar de aprovizionare;
cd este costul de depozitare pe unitatea de stoc.

În formarea costului total cu aprovizionarea intervin următoarele elemente:

 Cheltuieli de aprovizionare (Ca): determinate de declanșarea unui nou proces de
aprovizionare care cuprind cheltuielile aferente studiului de piață, deplasarea angajaților
pentru aprovizionare, cheltuieli pentru întocmirea documentației de aprovizionarea, controlul
mărfurilor înainte de recepționarea acestora, etc.
Cheltuielile de aprovizionare variază în funcție de necesarul anual de aprovizionare şi mărimea
optimă a stocului, creșterea acestora fiind determinată de o creștere a raportului dintre cele două
cantități.
 Cheltuieli de depozitare (Cd): determinate de transportul, manipularea, depozitarea și uzura
fizică a resurselor materiale aprovizionate.
Cheltuielile de depozitare sunt influențate de mărimea stocurilor, prețul unitar de aprovizionare şi
costul de depozitare pe unitatea de stoc. Prin prisma prețului unitar este esențială identificarea acelui
furnizor care oferă o valoare redusă a acestuia, situație care permite reducerea cheltuielilor totale și
implicit a prețurilor de vânzare.

𝑁
𝑁𝑟 = ;
𝑆

unde: T este numărul de zile calendaristice din perioada considerată (de exemplu T=360 zile);
i este intervalul dintre aprovizioări;
Nr este numărul de comenzi de aprovizionare.
 În aceste condiţii, mărimea optimă a stocurilor este cea care armonizează relaţia contradictorie
dintre cheltuielile de aprovizionare (Ca), care variază în funcţie de numărul de aprovizionări, şi cele de
depozitare (Cd), variabile în raport cu mărimea stocurilor. Se demonstrează uşor că această mărime
optimă a stocurilor este cea care minimizează cheltuielile totale (CT) cu formarea stocurilor şi
maximizează rentabilitatea activităţii de exploatare (figura nr. 4).

Chelt. CT
min. Cd

Ca

Nr. aprov.

Figura nr. 4. Evoluţia cheltuielilor cu formarea stocurilor, în raport cu numărul de aprovizionări

(sursa: D.Stancu, Contabilitate şi finanțe pentru ingineri, Editura Economică, 2004)

Exemplu numeric

La nivelul unei întreprinderi de construcții al cărei obiect de activitatea de producerea şi

distribuirea betonului se înregistrează următorele cheltuieli specifice procesului de aprovizionare cu
resursele materiale necesare:

Resurse Necesar anual de Preț unitar de Costul pregătirii Costul de

aprovizionare aprovizionare comenzii depozitare
(N) (pa) (ca) (cd)
-um- -lei/um- -lei- -lei/an/leu stoc-
Nisip (tone) 9.032 30 2.700 0,2
Pietriş 8-16 4.077 30 1.200 0,2
(tone) 16-22,5 5.516 30 1.400 0,2
Ciment (tone) 3.614 290 10.000 0,5
Tabelul 1- Resursele necesare realizării produsului finit
Resurse Mărimea optimă Număr comenzi Interval dintre Costul total
a stocului aprovizionări
(S) (Nr) (i) (CT)
-um- -aprovizionări- -zile- -lei-
Nisip (tone) 2.851 3,17 114 17.106
Pietriş 8-16 1.277 3,19 113 7.662
(tone) 16-22,5 1.604 3,44 105 9.624
Ciment (tone) 706 5,12 70 102.370
Tabelul 2- Calculul indicatorilor de gestiune optimă a stocurilor- mediu cert

Costul total de aprovizionare cu resurse este dat de suma costurilor totale pe fiecare categorie
de resursă în parte.
 CTgeneral = 17.106 lei + 7.662 lei + 9.624 lei + 102.370 lei = 136.762 lei

III.2. Gestiunea stocurilor în condiții de incertitudine

Pentru cazul în care intervalul dintre aprovizionări nu este unul constant, se impune alegerea
unor strategii eficiente de gestiune a stocurilor.
I. Politică prudentă de gestiune – determină constituirea unui stoc de siguranță suficient de
acoperitor pentru a reduce efectele decalajelor dintre două aprovizionări succesive.
Această politică poate fi utilizată de întreprinderi pentru care cheltuielile înregistrate din cauza
întreruperilor sunt foarte mari.
Astfel pentru întârzieri de până la 5 zile, stocul de siguranță pentru resursele materiale necesare se va
mări folosind formula următoare:

unde: T este numărul de zile calendaristice din perioada considerată (de exemplu T=360 zile);
Np este necesarul de aprovizionare pe perioada considerată în cazul unei politici prudente;
n este numărul zilelor de întârziere;

Exemplu numeric
Resurse Necesar anual de Mărimea Număr comenzi Interval dintre Costul
aprovizionare optimă a aprovizionări total
stocului
(Np) (S) (Nr) (i) (CT)
-um- -um- -aprovizionări- -zile- -lei-
Nisip (tone) 9.157 2.871 3,19 113 17.226
Pietrisi 8-16 4.134 1.286 3,21 112 7.716
(tone) 16-22,5 5.593 1.616 3,46 104 9.696
Ciment (tone) 3.664 711 5,15 70 103.095
Tabelul 3- Calculul indicatorilor de gestiune optimă a stocurilor – politică prudentă pentru n=5zile

CTgeneral = 17.266 lei + 7.716 lei + 9.696 lei + 103.095 lei = 137.773 lei

II. Politică agresivă de gestiune – constă în determinarea unui stoc de siguranță egal cu
media aritmetică a stocurilor de siguranță corenspunzătoare fiecărei etape de întârziere a
aprovizionării.

unde: Na este necesarul anual de aprovizionare în cazul unei politici agresivă. (zero trebuie șters din
formula. Formula devine N/T x n/2 + N)

Exemplu numeric
 Resurse Necesar anual Mărimea Număr comenzi Interval dintre Costul total
de optimă a aprovizionări
aprovizionare stocului
(Na) (S) (Nr) (i) (CT)
-um- -um- -aprovizionări- -zile- -lei-
Nisip (tone) 9.095 2.860,99 3 113,25 17.166
Pietrisi 8-16 4.105 1.281,45 3 112,37 7.689
(tone) 16- 5.554 1.609,97 3 104,35 9.660
22,5
Ciment (tone) 3.639 708,48 5 70,09 102.730
Tabelul 3- Calculul indicatorilor de gestiune optimă a stocurilor – politică agresivă pentru n=5zile

CTgeneral = 17.166 lei + 7.689 lei + 9.660 lei + 102.730 lei = 137.245 lei

III. Politică realistă de gestiune – constă în optimizarea costurilor ocazionate de fiecare din
politicile anterioare.
Pentru determinarea mărimii stocurilor în cazul abordării unei astfel de politici se parcurg următoarele
două etape:
 Determinarea costurilor înregistrate la fiecare nivel al stocurilor, în toate zilele posibile de
întârziere
 Determinarea matricii consecințelor la fiecare nivel al stocurilor.

Aprovizionarea în cantităţi mai mari decât cele economice care rezultă din aplicarea modelului
de optimizare - acţiune care poate fi avută în vedere la proiectarea strategiei în aprovizionarea şi
stocarea resurselor materiale - prezintă, după caz, avantaje şi dezavantaje:
Avantaje:
- cumpărarea la un preţ mai mic pe unitatea de material sau produs (deci, se poate beneficia de rabat
comercial, oferit de către furnizori pentru comandarea în cantităţi mari; nivelul rabatului se
stabileşte de furnizor);
- reducerea costului total cu comandarea sau lansarea comenzilor (a acţiunilor de reaprovizionare);
- diminuarea costului de transport al resurselor comandate.
Dezavantaje:
- creşterea stocului maxim de materiale depozitabile, ceea ce înseamnă spaţii de depozitare-păstrare
suplimentare;
- sporirea cheltuielilor cu stocarea, conservarea şi depozitarea, inclusiv a efectului imobilizării ca
atare a resurselor financiar-valutare (stocul mediu fiind mai mare);
- amplificarea efectului uzurii morale;
- sporirea procentului deprecierilor şi degradărilor calitative a resurselor materiale stocate;
 - diminuarea flexibilităţii şi mobilităţii în ajustarea stocurilor în situaţiile care impun acţiunea în
acest sens.

IV. CONCLUZII

Buna gestionare osturile generate de aprovizionarea cu resurse materiale necesare desfășurării

activității specifice întreprinderii poate contribui în mod hotărâtor la îmbunătățirea performanțelor
acesteia. Atfel, este esențială alegerea unei politici de gestionare a stocurilor potrivită nevoilor reale
ale întreprinderii.
Alegerea unei politici prudente de gestionare a stocurilor, în situații caracterizate de un nivel
ridicat de incertitudine, determină înregistrarea unor cheltuieli totale cu 0,7% mai mari comparativ
cu cheltuielile specifice unui mediu cert.
Analizând activitatea de gestiune a stocurilor în condiții de incertitudine se constată o
reducerea a cheltuielilor totale de 0,35% în ipoteza alegerii unei politici agresive de aprovizionare.
Ţinând seama de influențele procesului de stocare, este necesară găsirea de modele şi metode
de gestiune a stocurilor, care prin volum şi structură, să asigure desfăşurarea normală a activităţii
economice, în condiţiile unor stocări minim necesare şi a unor cheltuieli cât mai mici.

BIBLIOGRAFIE

1. Bășanu, G., Pricop M., Managementul aprovizionării și desfacerii, Editura Economică, 2004
2. Charreaux, G., Finance d’entreprise, Litec, Paris, 2000
3. Gagnon, J.M. et Khoury, N., Traité de gestion financière, Gaëtan Morin, Québec,
1981, pp. 397-405; 445-461 et pp. 427-443
4. Stancu, Dumitra, Contabilitate şi finanțe pentru ingineri, Editura Economică, 2004
5. Timo Ala-Risku, Mikko Kärkkäinen, Material Delivery Problems în Construction Projects: A
Possible Solution, International Journal of Production Economics, 2006