Paraplegie

Tablou clinic:

- paralizia membrelor inferiare,

- tulburari de sensibilitate,

- tulburări sficteriene.

Oiective:

Obiectivele kinetoterapiei in paraplegie:

- Reeducarea vezicii si a intestinului.

- Reeducarea motorie.

- Reeducarea sensibilitatii.

Stadiul 1.

- combaterea escarelo prin întoarcea pacientului de pe o parte pe alta la un anumit

interval din 2 în 2 ore.

- combaterea tromboenboliilor prin pozitionarea pacientului in sezut rezemat între

perne și drenaj bronsic la un anumit interval din 2 în 2 ore.

- mișcări pasive si ample ale tuturor segmentelor.

Stadiul 2.

- exercitiile respiratorii;

- creșterea fortei musculare la membrele superioare,

- tonifierea si ameliorarea mobilitatii controlate a trunchiului inferior,

- se învata pacientul cum sa se întoarca singur de pe o parte pe alta,

- se învata pacientul cum sa se ridice ajutînduse de mâinii în sezut,

- se învata pacientul cum sa se dea la mrginea patului ajutînduse de mâinii.

Stadiul 3.

- cresterea fortei musculare;

- mentinerea pozitiei erecte a trunchiului pe bazin din „sezand alungit”;

- deplasarea bazinului si a membrelor inferioare din pozitia „sezand alungit”;

- adaptarea paciectului la fotoliul rulant;

- adaptarea paciectului la trecerea din fotoliul rulant pe wc.

Stadiul 4.

- readaptarea paraplegicului la ortostarism,

- reloarea mersului întîi protezat și dupa aceia normal.Exista trei tipuri

fundamentale de mers al paraplegicului între bare sau cu carjele:

► Prin pasi alternanti;

► Prin pasi tarsiti;

► Prin pendulare(balans).

Reeducarea vezicii si a intestinului:

Asistarea tulburarilor sfincteriene este un obiectiv de prima importanta, neglijarea

lui aducand complicatii serioase, putand pune in pericol chiar viata pacientului.
Afectarea mictiunii in diverse grade este aproape regula la paraplegici. In perioada
socului spinal sondajul este obligatoriu. Daca leziunea completa a interesat zona
sacrata medulara, atat detrusorul cat si sfincterele sunt flasce. In aceste cazuri
evacuarea urinei se obtine prin posturare (in sezand), cu presiune pe abdomenul
inferior, prin contractii ale peretelui abdominal.

Reeducarea motorie;

-evitarea escarelor datorate presiunilor prelungite pe aceleasi zone (fese, sacru,

spate, calcai). Se vor schimba alternativ pozitiile corpului, se evita cutele
cearceafului, se va masa si talca pielea.
-evitarea retracturilor cu instalarea pozitiilor vicioase.

-debutata ca o paralizie flasca, treptat paralizia devine spastica (interesarea

neuronului motor central), flexorii si adductorii fiind primii afectati de
spasticitate.Posturarea va fi deci: coapsele, gambele in extensie, piciorul la 90
grade fata de gamba, coapsele in usoara abductie cu perna intre ele.

Mobilizarile pasive:

- în toate articulatiile si pe toata amplitudinea de miscare, se executa pe segmentele

paralizate pentru mentinerea unei bune circulatii sangvine, pentru prevenirea
anchilozelor articulare, a retracturilor musculo-tendinoase, pentru revenirea
pozitiilor vicioase. Miscarile pasive se executa lent, amplu, cu blandete, progresiv,
articulatie dupa articulatie, incepand cu cele distale.

- fiecare membru se lucreaza timp de 15 minute - 1 ora, de doua ori pe zi in

primele sase saptamani, apoi odata pe zi.

Mobilizarile active:

- pentru cresterea fortei musculare la membrele superioare si trunchi, se incep,

desigur, dupa iesirea din stadiul I al socului spinal si sunt absolut necesare pentru a
compensa jumatatea inferioara paralizata.

- se executa exercitii active ample, ale membrelor superioare libere, cu baston, cu

minge medicinala, etc.

- tonifierea musculaturii se realizeaza pin exercitii izometrice si cu rezistenta,

utilizand gantere, extensoare, elastice, etc.

- o atentie deosebita se acorda marelui dorsal, muschiul care face legatura intre
membrul inferior si bazin, adductor si extensor al bratului, care intra in actiune la
sprijinul in carje sau bare paralele, ridicator al semibazinului homolateral,
antreneaza si membrul inferior respectiv, permitand mersul in 4 timpi.

- antrenarea lui se face din decubit lateral, pacientul inercand sa ridice bazinul
contra opunerii realizate de kinetoterapeut.

Gimnastica respiratorie:
- în inspiratie, rezistenta este opusa de kinetoterapeut, prin aplicarea mainilor pe
fata anterioara sau laterala a toracelui. Mainile se opun maririi volumului cutiei
toracice.

- în expiratie, kinetoterapeutul schimba pozitia mainilor in asa fel incat, pe de o

parte, sa opuna rezistenta rebordurilor costale, iar pe de alta parte, cu primele trei
degete ale mainii stangi sa opuna rezistenta muschiului diafragm, sub apendicele
xifoid.

- respiratia cu rezistenta se foloseste pentru diminuarea activa a oboselii intre

exercitii. Dupa Steyskal Lubor, respiratia este un factor de facilitate.

- în respiratia profunda se produce o relaxare a spasticitatii. Acestui moment

kinetoterapeutic trebuie sa-i acorde atentie.

Autoposturarile in pat:

- respectiv antrenarea pacientului de a-si schimba singur, fara ajutor, pozitia in pat.
Bolnavul isi va mobiliza initial membrele inferioare cu mainile pe directia in care
urmeaza sa-si rasuceasca apoi corpul.

- se va trece din decubit dorsal in lateral, apoi in ventral.

- dupa primele 2-3 saptamani de paralizie flasca, treptat se instaleaza spasticitatea.

Spasticitatea este salutara, deoarece fixand postura membrelor inferioare in
extensie, permite stablitatea genunchilor in ortostatism, ajuta expulsia urinara,
mentine densitatea osoasaprin forta musculara aplicata pe os.

- exercitiul de ridicare a sezutului se face din pozitia "sezand alungit", mainile

sprijinindu-se pe palme lateral de marele trohanter, sau kinetoterapeutul ajuta
impingand in sus cele doua fese: se executa izometria, solicitand pacientului sa-si
mentina aceasta pozitie ridicata, cateva secunde.

- o varianta a exercitiului: mainile se sprijina pe doua carti, ceea ce obliga la o forta

de ridicare mai mare si ofera posibilitati de manevrare a trunchiului inferior mai
mari.

- din pozitia de ridicare a bazinului in sprijin pe maini, se executa miscari de

lateralitate, rotatie, antero-posterioare.
- Se exerseaza acelasi exercitiu din pozitia "sezand scurtat" cu picioarele atarnate la
marginea patului.

Pentru transfer :

- o mana se sprijina pe pat, cealalta pe bara scaunului cu rotile si se execut

ridicarea bazinului si translarea corpului in scaun se exersează:

1. Mentinerea pozitiei corecte a trunchiului pe bazin din sezand alungit cere un

anumit antrenament.

Se exerseaza stabilitatea trunchiului, mentinand sprijinul mainilor in spatele

corpului, pe lateral.

Pozitionarea posterioara a bratelor mareste baza de sustinere, fiind mai usor de

mentinut.

Mainile in lateral scad baza de sustinere, fiind pozitia cea mai dificila.

Pentru a o usura, se apleaca mult capul si in acest fel centrul de greutate cade in
interiorul bazei de sustinere.

Din "sezand alungit" se executa balansuri antero-posterioare ale trunchiului, rotatii,

lateralitati la care kinetoterapeutul opune rezistenta.

De asemenea, din aceasta pozitie sunt indicate si exercitiile cu mingea medicinala

si bastonul.

2. Deplasarea bazinului si membrelor inferioare din pozitia "sezand alungit" este o

etapa importanta.

Se urmareste deplasara greutatii corpului prin exercitii dinamico-statice.

Se lasa corpul in sprijin pe o mana, se ridica bazinul opus, se roteste trunchiul si se

incearca o tarare inainte sau inapoi a hemibazinului ridicat si a membrului inferior
corespondent.

Se face apoi balans cu spijin pe cealalta mana.

Ca tehnica de facilitare se recomanda "stabilizarea ritmica".

Mai tarziu se incearca deplasarea inainte - inapoi prin impingerea bazinului si

membrelor inferioare cu sprijin pe maini.

Astfel pacientul invata sa-si miste membrele inferioare prin miscarile bazinului.

3. Adaptarea pacientului la scaunul cu rotile este o etapa intermediara, dar pentru

multi paraplegici poate fi una finala, deplasarea cu scaunul rulant ramanand
definitiva.

Dupa ce pacientul a invatat sa treaca din pat in carucior si invers, antrenamentul se

complica prin invatarea trecerii din carucior pe un scaun obisnuit, pe scaunul WC-
ului, sau chiar pe podea, etc.

Concomitent se urmareste dobandirea unei independente cat mai mari a pacientului

prin antrenarea unor abilitati cerute de viata obisnuita, de executarea unor activitati
utile.

4. Imbunatatirea controlului balansului trunchiului se realizeaza din "patrupedie" -

pozitie care necesita o stabilizare a bazinului pe solduri.

Se ridica alternativ cate un membru superior, transferand propria greutate pe

cealalta jumatate a corpului, apoi se va ridica membrul superior opus.

Kinetoterapeutul sustine bazinul ajutand balansul, iar apoi contrand usor acest
balans. Se trece apoi la exercitiul de "tarare": pacientul se lasa pe o parte, flectand
cotul, in timp ce membrul superior opus paseste inainte, tragand hemicorpul si
hemibazinul respectiv si antrenand astfel membrul inferior.

"Patrupedia" si "tararea" bine antrenate, pot deveni un mijloc de locomotie pentru

paraplegic.

Reeducarea mersului se adreseaza unei miscari complexe care antreneaza lanturile

cinematice ale intregului organism. In cazul an care paraplegiile raman definitive,
nu se pune problema mersului obisnuit, ci a dezvoltarii unor mecanisme de
compensare si a crearii unor noi stereotipuri dinamice. Miscarile efectuate in
vederea reeducarii echilibrului, in aceste conditii devin deosebit de importante.

Etapele principale ale reeducarii mersului sunt urmatoarele: ridicarea in pozitia

ortostatica, mersul intre bare paralele, mersul cu carje axilare, cu carje canadiene,
mersul cu baston, mersul fara sprijin si mersul pe teren accidentat. Deosebit de
important in reeducarea mersului, este nu numai momentul in care se permite
incarcarea membrului inferior ci si marirea progresiva a incarcaturii.

In programul de recuperare a paraplegicilor, un rol important il are pregatirea

deficientelor, in vederea prevenirii eventualelor caderi accidentale.

Exercitiile de cadere si ridicare se vor efectua trecandu-se prin etapele urmatoare:

exercitii pe saltea, fara carje, cu carje, cu si fara ajutorul
kinetoterapeutului.Deficientul va fi invatat cum sa cada, eliberand carjele in lateral
si cum s se ridice folosind carjele. Se executa apoi un exercitiu pe sol (fara saltea),
cu si fara ajutorul kinetoterapeutului, exercitii pe teren variat (scari, denivelari,
diverse obstacole).

Recuperarea functionala a bolnavilor paraplegici este axata pe programul de

kinetoterapie prezentat anterior. Odata depasite primele doua stadii de evolutie a
paraplegicilor recuperabili, pe langa aspectele medicale, la fel de importante sunt si
cele de resocializare, care sa permita in final incununarea programului de
recuperare si a efortului depus pe o durata de mai multi ani, prin redarea unor
independente cat mai mari acestor bolnavi.

Exercitii:

1. Gimnastică respiratorie

Din decubit dorsal

Brațele pe lângă corp, kinetoterapeutul la capul pacientului cu palmele pe regiunea

subclaviculară, în timpul expirului seexecută cu podul palmei presiuni orientate de
sus în jos şi oblic înainte.

Brațele pe lângă corp: pacientul execută un inspir profund odată cu bombarea

abdomenului, apoi un expir profund cu presiunea mâinilor pe abdomen.

Cu o minge medicinală (1-5 kg) ținută în mâini; pacientul face o inspiraie profundă
cu bombarea abdomenului o dată cu ducerea mingii în sus, apoi o expirație
prelungit cu aşezareamingii pe abdomen

2. Metode pentru facilitarea rostogolirii

Flexia capului şi a gâtului cu rotație ajută la trecerea din decubitdorsal în decubit

ventral.

Extensia capului şi a gâtului cu rotație ajută trecerea dindecubit ventral în decubit

dorsal.

Încrucişarea bilaterală a membrelor superioare produce omişcare pendulară

atunci când trece din decubit dorsal îndecubit ventral.

Încrucişarea gleznelor facilitează rostogolirea

1. Cu sprijin pe coate; pacientul îşi transferă greutatea de pe uncot pe celălalt

2. Cu sprijin pe coate; pacientul îşi ridică fesele de pe pat şi menține câteva

secunde, relaxează, apoi reia exercițiul.

3. Genunchii flectați (susinuți de către kinetoterapeut), brațele pe lângăcorp,

mâinile pe pat; pacientul alunecă cu trunchiul(flexie laterală) pe pat, ducând
mâinile spre călcâie.

4. Cu sprijin pe coate; pacientul se târăşte pe coate spre înainte-înapoi iar

kinetoterapeutul opune rezistenă la nivelul picioarelor.

5. Cu genunchii extinşi; pacientul execută flexia trunchiuluiîncercând să ajungăcu

degetele mâinilor la degetele picioarelor.

6. Cu gambele atârnate la marginea patului; pacientul execută balansări

anteroposterioare ale trunchiului, kinetoterapeutul opune rezistenă.

7. Pe un scaun cu fața la spalier; pacientul execută ridicări şi aşezări pe scaun cu

ajutorul mâinilor care prind o şipcă.

8. Cu spatele sprijinit de spătarul scaunului, antebrațele lipite detorace, cu două

gantere în mâini; pacientul execută flexii-extensii ale coatelor.

Din poziția „pe genunchi” (pentru paraplegici)

9..Cu fața la spalier, cu şezuta pe călcâie; iar cu mâinile prinde o şipcă; execută
ridicare în poziția pe genunchi urcând cumâinile pe spalier.

10. Kinetoterapeutul stă pe călcâie în fața pacientului, acesta cumâinile pe umerii

kinetoterapeutului care ghidează manual pelvisul pacientului.
Din ortostatism

11. Cu fața la spalier, sprijin de o şipcă; pacientul execută genoflexiuni.

12. Între bare paralele; pacientul cu sprijin pe mâini ridică alternativ câte o mână
de pe bară.

13. Între bare paralele; pacientul execută mişcări de flexii laterale,de torsiuni ale
trunchiului (sprijinul se face din ce în ce mai slab).

14.Variante de mers între bare paralele, cu cârje etc.