Sunteți pe pagina 1din 8

Facultarea de Administrație Publică

Anul III(ID)

STUDENT BOGDAN DANIEL MAZILU

TITLU REFERAT
Comparație între administrația publică locală din Franța cu sistemul
administrativ public local din Polonia

PROFESOR COORDONATOR VACARELU MARIUS

2
CUPRINS

1.1. Introducere
1.1. Organizarea administraţiei publice locale în Franța
1.2. Organizarea administraţiei publice locale în Polonia

3
ABREVIERI

alin. - alineatul
art. - articolul
DATAR - Delégation á l’Amenagement du Territoire et á l’Action
Regionale
DIACT - Delégation Interministérielle á l’Áménagement et á la
Compétitivité des Territoires
nr. - numărul
p. - pagina
op.cit. - opere citate
urm. - următoarele
vol. - volumul

4
1.1. Introducre
La nivelul Uniunii Europene se evidențiază patru modele ale sistemelor
administrative, aceste modele fiind : modelul anglo-saxon, modelul continental european
germanic, modelul continental european francez (numit şi modelul napoleonic) şi modelul
scandinav.
1.2. Sistemul administrativ napoleonian
Modelul napolenian pune în relief un stat unitar, având la bazã o administraţie
centralizatã, ierarhicã şi responsabilã, iar funcţionarii publici sunt bine instruiţi şi organizaţi
în corpuri profesioniste.
Modelul administrativ european francez constituie baza domeniului administrativ în
state precum Franţa, Belgia sau Luxemburg. Pentru a pune mai bine în luminã caracteristicile
modelului administrativ european francez, în continuare mã voi referi la sistemul
administrativ din Franţa.
Ȋn ceea ce priveşte sistemul administrativ francez, acesta este unul unitar, însã începând cu
anii ’70 se poate vorbi despre ideea de descentralizare şi de deconcentrare a sistemului
administrativ, cele douã concepţii aplicându-se prin regulamentele regionale şi municipale
din anii 1983, 1972 şi 1992.
Administraţia publicã localã
Unitãţile administrativ-teritoriale franceze joacã un rol destul de important în politica
naţionalã, astfel este prezentã Delégation á l’Amenagement du Territoire et á l’Action
Regionale (DATAR), ce la începutul activitãţii sale era doar un serviciu din subordinea
Primului-Ministru, apoi exercitându-şi atribuţiile în subordinea Ministrului funcţiei publice.
Ulterior, DATAR a devenit DIACT (Delégation Interministérielle á l’Áménagement et á la
Compétitivité des Territoires), activitãţile desfãşurate de acest organ vizeazã coeziunea
teritorialã, spaţiul urban şi cel rural, implementarea corectã a politicilor naţionale şi celor
comunitare. Ȋn prezent, DIACT se aflã în coordonarea Ministrului de Interne şi al Amenajãrii
teritoriale1.
Administraţia publicã teritorialã a Franţei este alcãtuitã din autoritãţile publice
teritoriale în a cãror sferã intrã regiunile, comunele, departamentele şi arondismentele.
Autoritãţle administraţiei publice teritoriale formeazã un model de administraţie
uniform, care nu ţine cont doar de delimitãrile geografice, electorale sau economice. Ȋn cele
din urmã, datoritã descentralizãrii, administraţia publicã localã a Franţei este clasatã pe trei
niveluri, şî anume: regiuni, departamente şi comune.
Regiunea are ca bazã legalã Legea 72-619 din iulie 1972, lege ce îi conferã regiunii
statutul de colectivitate teritorialã. Liderii regiunilor sunt consilierii regionali, aleşi pentru un
mandat de şase ani. Competenţele consilierilor regionali vizeazã administrarea bugetului,
administrarea personalului şi preocuparea asupra politicii regionale punând accent pe
dezvoltarea economicã şi socialã a teritoriului în care îşi desfãşoarã activitatea. Scopul
regiunilor este acela de a menţine legãturile între celelalte niveluri, respectiv, între stat şi
departamente şi între stat şi comune.
Departamentul este structura administrativã care activeazã in domeniul social, scopul
sãu fiind acela de a soluţiona probleme de interes comunal sau intercomunal. Totodata,
departamentul are ca atribuţie principalã administrarea politicii guvernamentale. Ȋn fruntea

1
Alexandru, Ioan, “Drept Administrativ …op. cit., p. 80
5
departamentelor se aflã un Consiliu general, desemnat pe un mandat de şase ani prin sufragiu
direct şi universal.
Comuna reprezintã cel de al treilea nivel al administraţiei locale franceze, fiind
reglementatã de articolul 34 şi de articolul 72 din Legea Fundamentalã a Franţei. Ȋn aceste
douã articole se precizeazã faptul cã acest organ este capabil sã se administreze în mod liber,
prin intermediul consilierilor din cadrul acestor comune. Comunele deţin competenţã
generalã asupra activitãţilor sãvârşite2. Conducerea comunelor se realizeazã de cãtre douã
autoritãţi şi anume: de cãtre consiliul municipal şi de cãtre primar. Comunele pot fi de douã
tipuri, şi anume comune rurale sau comune urbane3.
Cooperarea intercomunalã reprezintã acţiunea de a evita disiparea comunelor prin
fuziunea aceestora4. Legea asupra administraţiei teritoriale prevede cinci forme de stimulare a
intercomunalitãţii, şi anume: sindicatul, districtul, comunitatea urbanã, comunitatea de
comune şi comunitatea oraşelor5.
Sindicatul intercomunal oferã posibilitatea comunelor învecinate sã distribuie
costurile serviciilor. Districtul are rolul de a garanta comunelor unele servicii şi totodatã
districtul are avantajul de a avea propria fiscalitate. Comunitatea urbanã are drept scop
regruparea comunelor în aglomeraţii care depãşesc 50.000 de locuitori, deţinând competenţe
în domeniul amenajãrii, echipãrii sau a dezvoltãrii economice. Ultimele douã comunitãţi, cea
a comunelor şi cea a oraşelor trebuie sã-şi desfãşoare competenţele doar în materie de
dezvoltare economicã şi amenajare a spaţiului.

Personalul administrativ
Reglementãrile valabile în cazul funcţionarilor publici francezi sunt stipulate în codul
special adoptat pentru aceastã categorie de personal. Activitãtile funcţionarilor publici sunt
orientate spre a satisface necesitãţile contribuabililor, spre a facilita accesul cetãţenului la
serviciile publice.
Relaţia de colaborare şi de consultare, importanţa pe care o reprezintã aparatul
administrativ în cadrul activitãţii administraţei publice franceze, pot fi observate prin
existenţa personalului administrativ ca participant efectiv în procesul de elaborarea a
reformelor administrative.
Baza legalã a spaţiului administrativ francez este constituitã din regulile generale ce
privesc domeniul funcţiei publice6, dar şi din alte acte legale care specificã poziţia juridicã a
funcţionarilor în stat, funcţia publicã teritorialã şi funcţia publicã spitaliceascã7.
Domeniul public francez este format din patru legi ale serviciului public, ansamblul
format de acestea reprezentând statutul general de reglementare al funcţiei publice cu privire
la drepturile şi obligaţiile funcţionarilor publici aplicabile tuturor funcţionarilor publici
(Legea 83-634), prevederile statutare valabile doar în domeniul funcţiilor de stat (Legea 84-
16), dispoziţiile aplicabile reprezentanţilor colectivitãţilor teritoriale (Legea 84-53) ori cu

2
Ibidem,pp. 238-239
3
Alexandru, Ioan, “Drept administrativ european”, Ediţia a II-a revãzutã şi adãugitã, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2010, pp. 89-91
4
Ibidem, p. 92
5
Legea administraţiei publice teritoriale adoptatã la 3 februarie 1992
6
Legea nr. 83-634din 13 iunie 1983
7
Legea nr. 84-16 din 11 ianuarie 1984, Legea nr. 84-53 din 26 ianuarie 1964 şi Legea nr. 86-33 din 9 ianuarie
1986
6
privire la dispoziţiile valabile pentru reprezentanţii funcţiilor publice medico-sociale (Legea
86-33). Aceste patru legi formeazã Statutul General al funcţionarilor publici francezi.
Conţinutul statutului este dat de stipularea drepturilor, libertãţilor şi îndatoririlor
funcţionarilor publici din Franţa, sfera funcţionarilor publici francezi fiind clasificatã în trei
categorii ale domeniului public (funcţia publicã de stat, funcţia publicã spitaliceascã şi
funcţia publicã teritorialã).
Acest act are aplicabilitate pentru toţi funcţionarii publici francezi, şi conţine
drepturile şi obligaţiile acestora. Toate reglementãrile ce au ca obiect funcţia publicã sunt
incluse în acest Statut. Stipulãrile din acest act conţin detalii în ceea ce priveşte clasificarea
funcţiilor publice, planul de carierã al funcţionarilor publici, promovarea sau evaluarea
acestora.
Formarea profesionalã a funcţionarilor publici francezi este reglementatã din punct de
vedere legal8, realizâdu-se distincţia între formarea profesionalã internã şi pregãtirea pentru
examene în vederea avansãrii într-o categorie superioarã, schimbãrii profesiei sau carierei.
Un alt act juridic care reglementeazã funcţia publicã în Franţa este Constituţia
Franţei9, în al cãrei text gãsim reglementãri prin care se stabileşte faptul cã garanţiile
fundamentale ale funcţionarilor civili sau militari se acordã prin legi speciale10.
Putem afirma faptul cã funcţiile publice din teritoriul Franţei sunt reglementate de
douã tipuri de legi:
1) Textele legislative adoptate în anii 1983-1984, amintite anterior, care pun bazele
reglementãrilor asupra legislaţiei care determinã garanţiile, obligaţiile şi principiile
fundamentale aplicabile funcţiei publice franceze;
2) Textele legislative care reglementeazã regulile speciale aplicabile funcţiei publice
franceze. Acestea fac referire la ocuparea locurilor de muncã din aria funcţiei publice,
mobilitatea sau descentralizarea personalului administrativ francez11.

1.3. Organizarea administraţiei publice locale în Polonia


Republica Polonă este denumirea oficială a starului polonez situat în partea centrală a
Europei. Polonia a avut o istorie complexă, care a influenţat semnificativ nivelul şi ritmul său
de dezvoltare în timp.
Prima atestare istorică a statului polonez datează din anul 966, când avea un teritoriu
asemănător cu cel de astăzi. în anul 1025, Polonia a devenit regat şi în 1569 a semnat un
acord de integrare cu Marele Ducat Lituanian din care a rezultat Republica celor Două
Naţiuni recunoscută până în 1795, când aceasta a fost desfiinţată.
Polonia şi-a recăpătat independenţa în 1918, după Primul Război Mondial, dar a
pierdut-o după cel de al Doilea Război Mondial, când a fost ocupată de Germania Nazistă şi
de Uniunea Sovietică. Sub influenţa Uniunii Sovietice a rămas până în 1989, când s-a
proclamat din nou republică şi a continuat să se dezvolte ca stat membru al Uniunii Europene
din mai 2004.12
În anul 1999 a început reforma administrativ-teritorială în Polonia, care a avut ca
principal rezultat un sistem administrativ dispus pe trei nivele:
8
Decretul legislativ adoptat la 14 iunie 1985
9
Constituţia Franţei adoptatã în 1958
10
Art. 34, alin. (3), Constituţia Franţei
11
Ordonanța nr.58-1100 din 17.11.1958, modificatã prin Legea nr.2003-700 din 01.08.2003,
12
Androniceanu Armenia (2015), Sisteme administrative din state ale Uniunii Europene, Editura Universitară,
București, p. 223
7
 nivelul naţional reprezentat de autorităţile administrative naţionale pe cele trei ramuri:
legislativă, executivă, jurisdicţională;
 nivelul regional reprezentat de voievodate;
 nivelul local reprezentat de districte şi comune.
Prin aplicarea legii powiat-urilor din 5 iunie 1998, ordonanţa Consiliului de Miniştri
din 7 august 1998 a recunoscut în afara powiat-urilor, 65 de oraşe autonome care păstrează
statutul de comune, însă beneficiază şi de competenţe de powiat-uri.
Conform legii powiat-urilor din 1998, oraşele care au mai mult 100.000 de locuitori
acced automat în autonomie, doar dacă obţin aprobarea Consiliului de Miniştri. Această
aprobare poate fi obţinută în două situaţii:
 la cererea consiliului municipal al oraşului care nu poate avea statut de oraş autonom;
 sau dacă obţinerea statutului de oraş autonom limitează accesul la serviciile publice
supracomunale.
De la 1 ianuarie 1999, în Polonia s-au delimitat 16 noi regiuni care corespundeau
metodologiei comunitare, fiind regiuni de nivel european NUTS II - Nomenclatorul
Unităţilor Teritoriale pentru Statistică. După un an şi jumătate, Guvernul de la Varşovia a
emis o ordonanţă de urgenţă pentru stabilirea unui clasament NUTS provizoriu: 2.489 de
comune (gminas), 373 arondismente, districte (powiaty), 44 grupări de arondismente
(powiaty), 16 provincii (voievodate).
În prezent, Polonia are o administraţie locală organizată pe 3 nivele, compusă din 16
regiuni (voievodate), oraşe autonome, 2.478 comune, 379 districte (powiats).
Fiecare eşalon are competenţe proprii şi competenţe delegate care sunt atribuite prin
lege. Populaţia principalelor capitale regionale variază între 119 000 locuitori (Zielona Gora),
peste 571 000 locuitori (Poznan) şi peste 600 000 locuitori (Varşovia).
Regiunile (voievodatele) sunt cele mai mari entităţi administrative din Polonia.
Structura lor cuprinde un corp administrativ (sejmik wojwodzki) şi un corp executiv (zarzad
wojwodzki), condus de un mareşal. Voievodatele au suprafaţa cuprinsă între 9.412 km2 şi
35.589 km2 şi o populaţie cuprinsă între 1.000.061 şi 5.130.000 locuitori.13
Oraşele autonome cu statut special şi rang de powiats, stabilite prin Ordonanţa din 7
august 1998, având statut de comune, dar beneficiind de competenţe de powiats (ele au o
populaţie de 100 000 locuitori); Oraşul Varşovia are 11 comune grupate într-un sindicat de
comune, sindicat condus de un consiliu powiat, diferit de consiliul oraşului Varşovia.
Districtele (powiaty) sunt entităţi administrația care au în jur de 100.000 de locuitori.
Un număr de 65 de oraşe poloneze cumulează funcţii ale comunelor şi ale districtelor.
Comunele (gminaj sunt conduse de o adunare deliberativă şi un birou executiv,
condus de un primar, numit wojt în comunele rurale, burmistrz în comunele urbane şi
prezydend miasta, în oraşele de peste 100 000 locuitori.

13
Androniceanu Armenia (2015), op. cit., p. 229
8
BIBLIOGRAFIE

I. Tratate. Cursuri. Monografii


a. Alexandru,Ioan Administraţia publică, Editura Lumina Lex, Bucureşti 2006
b. Alexandru,Ioan Administraţia publică, Teorii, realităţi, perspective, ediţia a IV-a,
revăzută şi adăugită, Editura Lumina Lex, Bucureşti 2007
c. Alexandru,Ioan Drept administrativ european, Editura Universul Juridic, Bucureşti
2008
d. Androniceanu, Armenia Sisteme administrative în statele Uniunii Europene,. Studii
comparate, Editura Universitară, Bucureşti 2007
e. Bossaert, D., Demmke, Ch., K.,Polet, R., “Funcţia publicã în Europa celor 15”,
traducere Ed. Economicã, Bucureşti, 2002
f. Cherrington, D.J., The Management of Human Resources, Boston, Allyn and Bacon
Publishing, 1991
g. Iorgovan, Antonie Tratat de drept administrativ, Vol. 1, Ed. All-Beck, Bucureşti,
2001;
h. Laubadère, Andréde ,1995, Traité de droit administratif, tome, 10é édition Paris
i. Matei, Lucica Managment public, Ediţia a doua, Editura Economică, Bucureşti 2006
j. Tofan, Mihaela, Dreptul european al funcţiei publice, Centrul de Studii Europene,
Iaşi
II. Articole din reviste de specialitate
a. Matei, Lucica, „Arhitectura administraţiei publice:Conexiuni şi
complementaritate Japonia – România