Biserica din Chiajna

Descrierea arhitecturală a clădirii

Biserica fostei Mânăstiri Giulești, cunoscută și sub numele Doamna Chiajna – dat după numele fiicei
lui Petru Rareș și nepoatei lui Ștefan cel Mare – a fost ridicată între anii 1780 și 1790, la începutul
domniei lui Nicolae Mavrogheni și sfârșitul domniei lui Alexandru Ipsilanti.

Biserica Chiajna se remarcă prin mărimea sa, fiind cea mai mare biserică din București în secolul al
XVIII-lea. Clădirea, amplasată în actualul cartier Giulești-Sârbi, inițial Giulești-Țigănia, avea o
suprafață de 653 mp, pe când Biserica Patriarhiei avea 567 mp și Biserica Mânăstirii Văcărești 575
mp.

Biserica Mânăstirii Chiajna are o lungime de 43m, o lățime la pronaos de 17m și o înălțime la cornișă
de 12m. Planul este unul treflat, specific perioadei domniei lui Matei Basarab. Zidurile exterioare
sunt din cărămidă și au grosimi de aproximativ 1,50 m și erau consolidați cu centuri de stejar, al
căror scop era de a proteja clădirea în caz de cutremur.

Fațadele Bisericii sunt împărțite în două registre, lucru specific arhitecturii autohtone în secolul al
XVIII – lea, iar detaliile sunt de factură neoclasică. Astfel, soclul este din piatră, registrul inferior
prezintă panouri din piatră alternate cu pilaștri ionici, brâul median este puternic pronunțat și este
din cărămidă semicirculară, iar registrul superior prezenta firide. Totodată, în partea superioară a
zidurilor, există o serie de goluri care au ca scop ventilația spațiului. Ferestrele și ușile aveau
ancadramente din piatră și erau înguste, o caracteristică specifică perioadei.

Pridvorul, acum dispărut, era deschis pe toate laturile și comunica cu pronaosul prin 3 uși. Pronaosul,
extins la 9,7 m, ar fi fost acoperit cu două turle. Cele 4 arce descarcă pe zidul de vest și pe timpanul
dintre pronaos și naos. Naosul are dimensiuni neobișnuit de mari și prezintă două abside puțin
dezvoltate către exterior. Turla naosului, cu formă circulară în plan, pe un pat tot circular și care se
sprijină pe cele patru arce ale naosului, se prăbușise parțial în timpul bombardărilor otomane asupra
bisericii. Aceasta a fost avariată și în 1940, iar după cutremurul din 1977, turla s-a prăbușit complet.

Interiorul, precum exteriorul, este realizat în stilul neoclasic, însă simplificat. Există o cornișă
generală, care marchează trecerea de la planul peretelui la cel al acoperirii. Pereții ar fi fost tencuiți
cu mortar de 0,5 m – 0,75 m grosime, însă nu s-au găsit urme de pictură interioară. Pardoseala se
presupune că ar fi fost din dalaj de piatră.

Principalele etape istorice ale configurației arhitecturale

Biserica Mânăstirii Chiajna a fost ridicată în secolul al XVIII – lea, între anii 1780 și 1790. În această
perioadă, s-ar fi construit întreaga biserică, ea regăsindu-se în harta colonelului Specht din 1791.
Biserica a funcționat foarte puțin timp, aceasta fiind bombardată și avariată puternic în 1821, în
timpul războiului ruso – otoman.

De la această avariere, biserica nu a mai funcționat și aceasta a fost abandonată. În timpul unei
campanii de săpături din perioada 1946 – 1948, episcopul Antim Nica a propus restaurarea clădirii,
însă conducerea comunistă a refuzat. Ulterior, în perioada 1970 – 1971, Muzeul de Istorie a
Municipiului București a organizat două campanii de săpături, dar nici acestea nu s-au finalizat cu
vreo restaurare.
Datorită campaniilor de săpături, s-au descoperit două etape de construcție al ansamblului
Mânăstirii Chiajna. Biserica ar fi fost construită înainte, aceasta având fundații cu grosimi de 2,20m și
adâncimi tot de 2,20 m, iar chiliile ar fi fost construite ulterior, grosimea zidurilor lor fiind mai mică.

Astfel, Biserica Chiajna nu a suferit modificări ale configurației sale, ea neschimbându-se față de
momentul construirii sale și rămânând într-o continuă degradare.