EVOLUŢIE URBANĂ (continuare)

ORAŞUL VIITORULUI

Direcţia preconizată a urbanizării este cea de expansiune a megalopolis-urilor pînă la

configurarea unui oraş mondial: ecumenopolis (C. Doxiadis, oikoumene= suprafaţa locuită,
acoperitoare a planetei).
Doxiadis: la sfârşitul sec. XXI 98% din populaţia lumii va locui în aşezări urbane.

Prefigurări ale ecumenopolis-ului: europolis (GB, Belgia, Olanda, Germania: Liverpool,

Manchester, Birmingham, Londra, Bruxelles, Amsterdam, Rotterdam, Utrecht, Ruhr,
Frankfurt, Stuttgart= deocamdată arie urbanizată discontinuă) şi aglomerarea urbană de
pe Coasta de Est a SUA

Arnold Toynbee consideră că ecumenopolis se va configura prin expansiunea

zonelor industriale şi rezidenţiale, pe fondul reducerii înălţimii medii a clădirilor (suburbii cu
case joase şi grădini) şi al reducerii densităţii polulaţiei (zona urbană creşte mai repede
decât populaţia urbană).

C. Doxiadis semnala în acest sens necesitatea apariţiei unei reţele de transporturi

şi comunicaţii multicentrală care să lege principalele oraşe ale lumii.

Obs: A. oraşe mondiale nu sunt cele mai mari ci cele mai importante, adică centre
ale activităţii politice, economice, culturale, ştiinţifice; în oraşele postindustriale populaţia
activă se află preponderent în sectoarele terţiar (servicii) şi cuaternar (manipularea
informaţiilor), acest fapt permiţând deconcentrarea aşezărilor (muncă la domiciliu, legături
interactive între componentele sistemului urban)

B. ideea unui oraş mondial are ca premisă: experienţa ţărilor capitaliste

dezvoltate; aceasta nu poate fi extrapolată universal; alte încercări de determinare a
dimensiunii optime a oraşelor viitorulu iau fixat dimensiunile acestora la oraşe mici, cu
150.000-250.000 locuitori.

John Van Til: Living with energy shortfall : a future for American towns and cities (1982)

patru modele ale urbanizării viitoare pentru SUA:

1. proiectare în continuarea tendinţelor existente: expansiune a suburbiilor,

descreştere a concentrării urbane, specializare economică; acest model e realizabil în
condiţii de confort energetic: dependenţă de mijloacele de transport;
2. dispersie urbană generală: reîntoarcere la economia şi stilul de viaţă rurale; modelul
presupune un surplus de energie pentru a răspunde exigenţelor de natură economică;
3. oraşul superconcentrat: mare densitate a populaţiei într-o megastructură urbană;
modelul asigură eficienţa energetică a oraşului construit, dar necesită costuri mari pentru
construire
4. constelaţie a oraşelor diversificate şi integrate: integrare subregională (asemeni
vechilor oraşe comerciale; oamenii trăiesc în apropierea locurilor lor de muncă); modelul
reprezintă cea mai bună variantă dpdv energetic.