Opere poetice de o valoare incontensabilă în care

îmi regăsesc propriile gânduri și sentimente

Opera poetică, este asemeni unui crez poetic, care exprimă
convingerile și concepția autorului despre creația literară și despre
cunoaștere în sens larg.Valoarea incontestabilă a unei opere poetice
semnifică un lucru ce dă nedejde și care ne ajută să ne regăsim însune pe
noi.De asemenea opera poetică mai este considerată drept un omagiu
pentru întreaga națiune, deoarece anume cu ajutorul operelor și a
lucrărilor poetice ne putem strânge gândurile într-un tot întreg și ne
putem încânta de sentimentele care ne străpung sufletele.
În opera ”Rondelul rozeor ce mor” de Alexandru Macedonski stările de
spirit ale eului liric sunt: fior, jale, duioșie, suspinare, tristețe față de
rozele spinoase dar nemaipomenit de frumoase. Pot raporta această
operă la aserțiunea lui Nichita Stănescu : „Poezia nu este numai artă: ea
este însăşi viaţa, însuşi sufletul vieţii. Fără poezie omul nu s-ar distinge de
neant”, întrucât legătura este foarte strânsă deoarece în poezia dată
avem descrieria unei părți a naturii și deci după câte știm însăși limba
este totul, și viața, și natura, și sufletul..
Prin substantivul „roze” este determinat totdeauna de o propoziţie
atributivă, ceea ce sugerează obsesia dispariţiei oricăror forme de viaţă:
„rozelor ce mor”.
La fel și în opera „Din Taine” de Tudor Arghezi starea de spirit a
eului liric este melancolia și dragostea față de limbă, „mai limpede, mai
aspră, mai posacă”starea adevăratului patriotism fiind elementul
principal în dezvoltarea societății și a culturii. Prin metafora “făptură de
cuvinte” autorul exprimă importanța limbii neamului românesc.
Pornind de la gândul lui Nichita stănescu: „Poezia nu este numai artă:
ea este însăşi viaţa, însuşi sufletul vieţii ”, pot spune că ideea de poezie
depăşeşte noțiunea de încadrare într-o definiție rigidă. A scrie poezie
este un exercițiu de descătuşare a imaginației şi prin urmare depăşeşte
normele. În primul rând, arta sub orice formă nu este altceva decât un alt
fel de a fi. Deci prin existența poeziei, se creează un nou univers de sine
stătător, iar încercările de a o încadra sau explica îi ştirbesc din
frumusețe. Chiar dacă se poate interpreta în mai multe feluri, scopul ei
inițial de a face cititorul să pătrundă într-o nouă lume este diminuat
când încercăm să îi dăm un sens trecut prin filtrul gândirii. În plus,
versurile vin să completeze existența omului într-un mod care deschide
noi posibilități de înțelegere a lumii în care acesta trăieşte.
În urma subiectului propus, părerea mea este că Nichita Stănescu prin
aserțiunea sa a vrut să demonstreze că limba este cu mult mai complexă
decât pare. Limba română nu conține doar cuvinte ci are în asortimentul
său întreg universal, știe cum să trezească spiritul sărbătorii în fiecare
vorbă rostită. Limba română cuprinde întreaga viața, iar fără de limbă se
pierde și cel mai bogat popor.