Dreptul familiei – Rudenia (III)

În Codul civil, adopția este definită în art. 451 drept o operațiune juridică prin care se
creează legătura de filiație între adoptator și adoptat, precum și legături de rudenie între adoptat
și rudele adoptatorului. Deși în reglementările trecute se diferenția între adopția cu efecte
restrânse și adopția cu efecte depline, începând cu anul 19981, aceasta distincție nu a mai fost
reglementată de către legiuitorul român, astfel că toate adopțiile au natura juridică a unor adopții
cu efecte depline.
Adopția este supusă următoarelor principii, conform art. 452 C.civ., acestea urmând a fi
avute în vedere cumulativ :
- Interesul superior al copilului;
- Necesitatea de a asigura creșterea și educarea copilului într-un mediu familial;
- Continuitatea creșterii și educării copilului, ținându-se seama de originea sa etnică,
lingvistică, religioasă și culturală;
- Celeritatea în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura adopției.
Pe lângă adopția națională, există procedura adopției internaționale, ale căror condiții,
procedură și efecte asupra cetățeniei copilului se stabilesc prin lege specială.
Adopția se încuviințează de către instanța de tutelă dacă este în interesul superior al
copilului și sunt îndeplinite toate celelalte condiții prevăzute de lege, conform art. 454 C.civ.
Procedura adopției este reglementată prin lege specială, respectiv prin legea nr. 273/2004.
În ceea ce privește condițiile de fond ale adopției, Codul civil stabilește în art. 455 – 468
următoarele condiții :
- În principiu, copilul poate fi adoptat până la dobândirea capacității depline de exercițiu,
însă poate fi adoptată și persoana care a dobândit capacitate deplină de exercițiu, dacă a
fost crescută în timpul minorității de către cel care dorește să o adopte;
- Adopția fraților, indiferent de sex, de către persoane sau familii diferite se poate face
numai dacă acest lucru este în interesul lor superior. Cu alte cuvinte, adopția fraților sau
surorilor de către familii diferite nu este de plano interzisă, ci doar supusă analizei
interesului superior al copiilor în cauză;
- Adopția între frați, indiferent de sex este interzisă. Astfel, nicio persoană nu-și poate
adopta fratele sau sora, chiar dacă sunt îndeplinite celelalte condiții prevăzute de lege;
- Adopția a doi soți sau foști soți de către același adoptator sau familie adoptatoare,
precum și adopția între soți sau foști soți sunt interzise. În ceea ce privește prima teză,
nu este vorba despre persoane care au calitatea de soț, ci de două persoane căsătorite
una cu cealaltă;
- Persoanele care nu au capacitate deplină de exercițiu, precum și persoanele cu boli
psihice și handicap mintal nu pot adopta;
- În ceea ce privește vârsta adoptatorului și a adoptatului, Codul civil nu prevede limite
de vârstă, dar impune ca adoptatorul să fie cu cel puțin 18 ani mai în vârstă decât
adoptatul, urmărindu-se astfel crearea unei situații similare celei dintr-o familie
firească2. Pentru motive temeinice, instanța de tutelă poate încuviința adopția, dacă
diferența de vârstă este mai mică de 18 ani, dar nu mai puțin de 16 ani. Din economia
textelor cuprinse în art. 459-460 rezultă că adoptatorul trebuie să aibă minim 18 ani,
deoarece la această vârstă dobândește capacitatea deplină de exercițiu. Prin excepție,
dacă adoptatorul a dobândit capacitatea de exercițiu deplină înainte să împlinească
vârsta de 18 ani, acesta poate adopta, cu încuviințarea instanței de tutelă. În aceea ce-l

1
Adrian Pricopi, Dreptul familiei, Editura Lumina Lex, București, 2004, p. 212
2
Dan Lupașcu, Cristiana Mihaela Crăciunescu, Dreptul familiei, ediția a II-a, amendată și actualizată, Editura
Universul Juridic, București, 2012, p. 331
 privește pe adoptat, acesta trebuie să aibă vârsta sub 18 ani sau dacă a îndeplinit vârsta
de 18 ani, poate fi adoptat dacă a fost crescut în timpul minorității de către adoptator;
- Adoptatorul sau familia adoptatoare trebuie să îndeplinească garanțiile morale și
condițiile materiale necesare creșterii, educării și dezvoltării armonioase a copilului.
Acestea reprezintă chestiuni de fapt care vor fi atestate de către autoritățile competente,
potrivit legii speciale, de regulă prin anchetă socială;
- Două persoane nu pot adopta împreună, nici simultan și nici succesiv, cu excepția
situației în care sunt soț și soție. Este vorba despre interdicția de a adopta aceeași
persoană, de către două persoane distincte. În cazul în care cei doi adoptatori sunt soți,
ne aflăm în situația unei familii adoptatoare, caz în care interdicția menționată mai sus
nu are aplicabilitate;
- Dacă adoptatorul sau soții adoptatori au decedat, se poate încuviința o nouă adopție, iar
adopția anterioară se consideră desfăcută pe data rămânerii definitive a hotărârii
judecătorești de încuviințare a noii adopții. Deși textul nu prevede este clar că decesul
adoptatorului sau a soților adoptatori trebuie să se fi produs înainte ca adoptatul să fi
împlinit vârsta de 18 ani. În mod similar, se poate încuviința o nouă adopție, dacă
adopția anterioară a încetat din orice alt motiv. În ceea ce privește vârsta minimă a
adoptatului, aceasta nu poate fi mai mică de 60 de zile, având în vedere că potrivit art.
466, alin. (1) C.civ., consimțământul la adopție al părinților firești sau al tutorelui poate
fi dat numai după trecerea unui termen de 60 de zile de la data nașterii copilului, iar
acest consimțământ poate fi revocat în termen de 30 de zile de la data exprimării lui.
- Două persoane de același sex nu pot adopta împreună;
- Adopția este condiționată de consimțământul următoarelor persoane : a) părinții firești
sau tutorele copilului ai cărui părinți firești sunt decedați, necunoscuți, declarați morți
sau dispăruți ori puși sub interdicție, în condițiile legii. Conform art. 464 C.civ., dacă
unul dintre părinții firești este necunoscut, mort, declarat mort sau se află în
imposibilitatea de a-și manifesta voința, consimțământul celuilalt părinte este suficient.
Dacă ambii părinți nu-și pot manifesta voința, adopția se poate încheia fără
consimțământul lor. Părinții decăzuți din exercițiul drepturilor părintești sau cărora li s-
a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părintești, păstrează dreptul de a consimți la
adopția copilului, dar în acest caz este necesar și consimțământul celui care exercită
autoritatea părintească; b) adoptatul care a împlinit 10 ani; c) adoptatorul sau soții din
familia adoptatoare, când aceștia adoptă împreună; d) soțul celui care adoptă, cu
excepția situației în care este pus în imposibilitatea de a-și manifesta voința. Conform
art. 464, alin. (3) C.civ., persoana căsătorită care a adoptat un copil trebuie să consimtă
la adopția aceluiași copil de către soțul său, în acest caz nefiind necesar consimțământul
părinților firești;
- Consimțământul dat în considerarea promisiunii sau obținerii efective a unor foloase,
indiferent de natura acestora nu este valabil. Potrivit art. 465 C.civ., consimțământul
părinților firești sau al tutorelui trebuie să fie liber, necondiționat și prealabil informării
acestora în mod corespunzător asupra consecințelor adopției, mai cu seamă asupra
încetării legăturilor de rudenie ale copilului cu familia sa de origine. Conform art. 468
C.civ, condițiile în care consimțământul este exprimat de către persoanele chemate să
consimtă la adopție sunt reglementate prin lege specială. Dacă părinții sau tutorele nu
consimt la adopție, în mod excepțional, conform art. 467 C.civ., instanța de tutelă poate
trece peste refuzul acestora, dacă se dovedește, cu orice mijloc de probă că refuzul este
abuziv și instanța apreciază că adopția este în interesul superior al copilului, ținând
seama și de opinia acestuia, dată în condițiile legii, cu motivarea expresă a hotărârii în
această privință.
 În ceea ce privește efectele adopției, acestea privesc rudenia, raporturile dintre adoptator
și adoptat și numele adoptatului.
Prin adopție, conform art. 470 C.civ. se stabilesc filiația dintre adoptat și adoptator,
precum și legături de rudenie între adoptat și rudele adoptatorului. Având în vedere că filiația
se stabilește față de adoptator, încetează orice raporturi de rudenie între adoptat și descendenții
săi și părinții firești și rudele acestora. Astfel, adoptatul și descendenții acestuia devin rude cu
rudele adoptatorului și descendenți ai adoptatorului. Dacă adoptatorul este soțul părintelui firesc
sau adoptiv, legăturile de rudenie încetează numai în raport cu părintele firesc și rudele
părintelui firesc care nu este căsătorit cu adoptatorul.
În ceea ce privește raporturile dintre adoptator și adoptat, în temeiul art. 471 sunt
stabilite aceleași drepturi și îndatoriri care există între părinte și copilul său firesc. Astfel :
- Adoptatorul are față de copilul adoptat drepturile și îndatoririle părintelui față de copilul
său firesc. Dacă adoptatorul este soțul părintelui firesc al adoptatului, drepturile și
îndatoririle părintești se exercită de către adoptator și părintele firesc căsătorit cu acesta;
- Adoptatul are față de adoptator drepturile și îndatoririle pe care le are copilul față de
părinții săi firești.
În ceea ce privește numele adoptatului, acesta va dobândi numele de familie al
adoptatorului. Dacă adopția este făcută de către 2 soți sau de către soțul care adoptă copilul
celuilalt soț, iar soții au nume comun, adoptatul poartă numele comun. Dacă soții nu au nume
de familie comun, părinții sunt obligați să declare în fața instanței care încuviințează adopția
numele pe care urmează să-l poarte minorului. Dacă soții nu se înțeleg, hotărăște instanța, iar
dispozițiile art. 264 C.civ. privind ascultarea copilului rămân pe deplin aplicabile.
În ceea ce privește prenumele adoptatului, în principiu acesta rămâne același ca cel
purtat înainte de adopție. Cu toate acestea, pentru motive temeinice, instanța care încuviințează
adopția, poate admite cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare privind schimbarea
prenumelui copilului adoptat. Dacă adoptatul a împlinit vârsta de 10 ani, ascultarea acestuia de
către instanță este obligatorie.
În cazul în care adoptatul este căsătorit și poartă un nume comun cu al soțului său, poate
prelua numele adoptatorului, cu acordul celuilalt soț, dat în fața instanței care încuviințează
adopția. Odată rămasă definitivă hotărârea de încuviințare a adopției, serviciul public comunitar
local de evidență a persoanelor întocmește un nou act de naștere, în care adoptatorii sunt trecuți
ca părinți firești, iar vechiul act de naștere se păstrează, menționându-se pe marginea acestuia
întocmirea noului act.
Informațiile cu privire la adopție sunt confidențiale, iar modul în care adoptatul este
informat cu privire la adopție și la familia sa de origine, precum și regimul juridic general al
informațiilor privind adopția se stabilesc prin lege specială.
Adopția poate înceta prin următoarele moduri :
- Desfacere de drept, reglementată de art. 476 C.civ. Adopția este desfăcută de drept în
cazul în care adoptatorul sau soții adoptatori au decedat.
- Desfacere în cazul necesității luării unei măsuri de protecție prevăzută de lege față
de adoptat, dacă desfacerea este în interesul adoptatului, caz în care adopția se consideră
desfăcută de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care se dispune
măsura de protecție;
- Desfacere a adopției la cererea adoptatorului, având caracter facultativ3,
reglementată prin art. 477 C.civ., în următoarele situații: a) adoptatul a atentat la viața
adoptatorilor sau a ascendenților sau descendenților acestora; b) adoptatul s-a făcut
vinovat față de adoptatori de fapte penale pedepsite cu o pedeapsă privativă de libertate
de cel puțin 2 ani. Dacă adoptatorul a decedat ca urmare a faptelor adoptatului, adopția
3
Bujorel Florea, Vlad Teodor Flore, Dreptul familiei și actele de stare civilă, Editura Hamangiu, București, 2019,
p. 186
 poate fi desfăcută la cererea celor care ar fi venit la moștenire împreună cu adoptatul
sau în lipsa acestuia. Adopția la cererea adoptatorului poate fi făcută desfăcută după ce
adoptatul a dobândit capacitate deplină de exercițiu, chiar dacă faptele au fost săvârșite
anterior acestei date;
- Desfacere a adopției la cererea adoptatului, având de asemenea caracter facultativ4,
dacă adoptatorul s-a făcut vinovat față de adoptat de următoarele fapte: a) adoptatorul a
atentat la viața adoptatului sau a descendenților acestuia; b) adoptatorul s-a făcut vinovat
de față de adoptat de fapte penale pedepsite cu o pedeapsă privativă de libertate de cel
puțin 2 ani.
Adopția poate fi afectată de nulitate relativă sau de nulitate relativă.
În ceea ce privește nulitatea relativă a adopției, conform art. 479 C.civ., adopția poate fi
anulată la cererea oricăreia dintre persoanele chemate să consimtă la încheierea ei și al cărei
consimțământ a fost viciat prin eroare asupra identității adoptatului, dol sau violență. Acțiunea
în anulare este supusă unui termen de prescripție de 6 luni de la descoperirea erorii sau a dolului
ori de la data încetării violenței, dar nu mai târziu de 2 ani de la încheierea adopției.
Referitor la nulitatea absolută a adopției, Codul civil stabilește în art. 480 C.civ.
următoarele cauze de nulitate absolută a adopției :
- Adopția fictivă, respectiv adopția care a fost încheiată în alt scop decât cel al ocrotirii
interesului superior al copilului este lovită de nulitate absolută;
- Adopția încheiată cu încălcarea condițiilor de formă sau de fond este lovită de
nulitate absolută, cu excepția situațiilor în care nerespectarea condițiilor de fond este
sancționată de lege cu nulitatea relativă.
Atât în cazul nulității relative, cât și în cazul nulității absolute a adopției, instanța poate
respinge cererea privind nulitatea dacă menținerea adopției este în interesul celui adoptat.
Adoptatul este întotdeauna ascultat, dispozițiile art. 264 C.civ. privind ascultarea minorilor fiind
pe deplin aplicabile.
În cazul încetării adopției, aceasta produce următoarele efecte :
- Părinții firești ai copilului redobândesc drepturile și îndatoririle părintești, cu excepția
cazului când instanța hotărăște că este în interesul superior al copilului să instituie tutela
sau o altă măsură de protecție a copilului;
- Adoptatul redobândește numele de familie, respectiv prenumele avut înainte de
încuviințarea adopției, dacă acesta a fost schimbat în urma adopției. Instanța, pentru
motive temeinice, cu ascultarea adoptatului poate încuviința ca acesta să păstreze
numele dobândit prin adopție.

4
Idem