Dreptul familiei – Căsătoria (III)

Drepturile și îndatoririle personale ale soților

Ca urmare a încheierii căsătoriei, soții dobândesc drepturi și îndatoriri personale, dar și drepturi
și obligații patrimoniale.
În sfera drepturilor și îndatoririlor personale ale soților intră următoarele drepturi și obligații :
- Dreptul de a hotărî de comun acord în tot ceea ce privește căsătoria, drept consacrat prin art. 308 C.civ.;
- Dreptul la independență în corespondență, relații sociale și alegerea profesiei.
- Îndatorirea de respect reciproc, fidelitate și sprijin moral, stipulate de art. 309, alin. (1) C.civ.;
- Îndatorirea de a locui împreună, cu mențiunea că pentru motive temeinice soții pot hotărî să locuiască
separat, conform art. 309, alin. (2) C.civ.;
- Îndatorirea de a purta numele declarat la încheierea căsătoriei, în temeiul dispozițiilor art. 311 C.civ.

Drepturile și obligațiile patrimoniale ale soților

Drepturile și obligațiile patrimoniale ale soților includ reglementările civile privind regimul
matrimonial ales de aceștia sau dobândit în urma încheierii căsătoriei.
Conform dispozițiilor art. 312 C.civ., viitorii soți pot alege ca regim matrimonial unul dintre cele
trei regimuri reglementate de Codul civil : comunitatea legală, separația de bunuri sau comunitatea
convențională.
Regimul matrimonial produce următoarele efecte:
- Între soți produce efecte numai din ziua încheierii căsătoriei. Menționăm că soții precizează în conținutul
declarației de căsătorie regimul matrimonial ales. În literatura de specialitate s-a arătat că în cazul în
care viitorii soți încheie mai multe convenții matrimoniale, va avea efect acea convenție matrimonială
care este prezentată ofițerului de stare civilă la încheierea căsătoriei1;
- Față de terți, regimul matrimonial devine opozabil de la data la care au fost îndeplinite formalitățile de
publicitate prevăzute de lege, cu excepția situației în care au cunoscut existența și conținutul regimului
matrimonial pe altă cale.
- În cazul în care formalitățile de publicitate nu au fost îndeplinite, pentru terții de bună-credință
soții vor fi considerați ca fiind căsătoriți sub regimul matrimonial al comunității legale.
În exercitarea drepturilor patrimoniale, fiecare dintre soți poate fi mandatat pentru a exercita
aceste drepturi, pe cale convențională sau pe cale judiciară, cu precizarea că actele încheiate de către soț
în nume propriu sau în calitate de mandatar pot fi limitate de prevederile legii.
Mandatul acordat soțului poate fi :
- Mandat convențional, care este acordat de un soț celuilalt soț, pentru a-l reprezenta în vederea exercitării
drepturilor pe care le are potrivit regimului matrimonial, în temeiul art. 314 C.civ., sens în care sunt
aplicabile prevederile privind contractul de mandat prevăzute în Codul civil;
- Mandat judiciar, dispus de instanța de tutelă, care poate încuviința unuia dintre soți să-l reprezinte pe
celălalt soț aflat în imposibilitate de a-și manifesta voința pentru exercitarea drepturilor pe care le are
potrivit regimului matrimonial.
Soții se bucură de asemenea de independență patrimonială, noțiune care include următoarele drepturi,
conform art. 317 C.civ. :
- Dreptul de a încheia orice acte juridice cu celălalt soț sau cu terțe persoane
- Dreptul de a constitui singur, fără consimțământul celuilalt soț, depozite bancare, precum și orice alte
operațiuni în legătură cu acestea;

1
Gabriela Cristina Frențiu, “Cartea a II-a. Despre Familie”, în Noul Cod Civil,. Comentarii, doctrină și
jurisprudență. Vol. I, art. 1-952, Editura Hamangiu, București, 2012, p. 421
- Dreptul de a dispune de fondurile depuse, în raport cu instituția de credit la care au fost constituite
depozitele, chiar și după desfacerea sau încetarea căsătoriei, cu excepția situației în care prin hotărâre
judecătorească executorie s-a dispus altfel.
Pe lângă drepturile izvorâte din independența patrimonială, soții au dreptul la informare, consacrat
de art. 318 C.civ., conform căruia fiecare soț poate cere celuilalt să îl informeze cu privire la bunurile,
veniturile și datoriile sale, iar în caz de refuz nejustificat, poate solicita aceste informații cu sprijinul
instanței de tutelă.
În categoria drepturilor de care se bucură soții este inclus și dreptul de a cere notarea în cartea
funciară, în condițiile legii, a unui imobil ca locuință a familiei, chiar dacă soțul care solicită înscrierea
nu este proprietarul imobilului. Conform dispozițiilor art.312 C.civ., locuința familiei este locuința
comună a soților sau în lipsa unei locuințe comune, locuința soțului la care se află copiii.
Soții beneficiază de asemenea de drepturi asupra locuinței închiriate, astfel că potrivit art. 323
C.civ., fiecare soț are un drept locativ propriu, chiar dacă numai unul dintre ei este titularul contractului
ori contractul este încheiat înainte de căsătorie. În cazul decesului unuia dintre soți, soțul supraviețuitor
poate opta să exercite dreptul său locativ, dacă nu renunță expres la acest drept, în termenul de 30 de
zile, prevăzut de art. 1834 C.civ.
În cazul în care bunul este proprietatea comună a celor doi soți, este posibilă atribuirea beneficiului
locuinței conjugale, în aceleași condiții, până la definitivarea partajului.
Soții au dreptul de a-și exercita liber o profesie, în temeiul art. 327 C.civ. și să dispună în
condițiile legii, de veniturile încasate, cu respectarea obligațiilor ce îi revin privind cheltuielile
căsătoriei.
De asemenea, dacă un soț a participat efectiv la activitatea profesională a celuilalt soț, poate
obține o compensație, în măsura îmbogățirii soțului care a beneficiat de aportul celuilalt soț, dacă
participarea acestuia din urmă a depășit limitele obligației de sprijin material și ale obligației de a
contribui la cheltuielile căsătoriei.
În ceea ce privește obligațiile patrimoniale ale soților, aceștia sunt obligați, în temeiul art. 325
C.civ. să își acorde sprijin material reciproc și să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la
cheltuielile căsătoriei, cu excepția situației în care prin convenție matrimonială s-a prevăzut altfel.
Pe lângă contribuția financiară, munca oricăruia dintre soți în gospodărie și pentru creșterea
copiilor reprezintă o contribuție la cheltuielile căsătoriei.
Pe lângă drepturile care pot fi exercitate de către soți, Codul civil prevede și anumite limitări.
Astfel, în cazul actelor de dispoziție care pun în pericol grav interesele familiei, conform art. 316 C.civ.,
încheiate de către unul dintre soți, celălalt soț poate cere instanței de tutelă ca pentru o durată determinată
să dispună ca dreptul de dispoziție cu privire la anumite bunuri să poată fi exercitat numai cu
consimțământul expres al acestui din urmă soț. Durata măsurii nu poate depăși 2 ani, iar hotărârea de
încuviințare a măsurii se comunică în vederea efectuării formalităților de publicitate imobiliară sau
mobiliară, după caz.
De asemenea, în cazul locuinței de familie, niciunul dintre soți, chiar dacă este proprietarul
exclusiv al locuinței, nu poate să dispună de drepturile asupra acesteia și nici să încheie acte prin care
este afectată folosința acesteia fără consimțământul scris al celuilalt soț. În cazul în care nu sunt respectate
aceste prevederi, soțul care nu și-a dat consimțământul poate cere anularea actului în termen de un an de
la data la care a luat cunoștință despre acesta, dar nu mai târziu de un an de la data încetării regimului
matrimonial, conform art. 322, alin. (4) C.civ. În situația în care unul dintre soți refuză să-și de acordul
cu privire la actele menționate la art. 322, alin. (1) și (2), celălalt soț poate cere instanței de tutelă să
autorizeze încheierea actului.
După cum s-a menționat mai sus, soții pot opta între mai multe regimuri matrimoniale. În cazul
în care nu optează pentru un regim anume, ei vor fi supuși regimului comunității legale. Dacă doresc să
aleagă un alt regim matrimonial, respectiv regimul comunității convenționale sau regimul separației de
bunuri aceștia vor încheia o convenție matrimonială. În literatura de specialitate s-a arătat că regimul
separației de bunuri presupune un proces de lichidare mai simplu decât celelalte regimuri2.

2
Anca Doriana Muntean, Considerații privind criteriile de alegere a diverselor regimuri matrimoniale, Analele
Universității de vest din Timișoara – Seria Drept, nr. 2/2015, p. 253
 Convenția matrimonială este un contract bilateral, sinalagmatic și solemn. Fiind un contract
încheiat între soți sau viitorii soți și presupunând obligații reciproce ale acestora are caracter bilateral
sinalagmatic. Este totodată un contract solemn, având în vedere că potrivit art. 330 C.civ., convenția
matrimonială se încheie prin înscris autentificat de notarul public cu consimțământul părților, exprimat
personal sau prin mandatar cu procură autentică, specială și având conținut predeterminat.
Convenția matrimonială trebuie să îndeplinească acele condiții generale de fond prevăzute
pentru orice act juridic civil. În ceea ce privește capacitatea, deși în principiu soții trebuie să aibă
capacitate deplină de exercițiu, conform art. 337 C.civ., această convenție poate fi încheiată și de un
minor, în următoarele condiții :
- Minorul să fi împlinit vârsta matrimonială;
- Încheierea sau modificarea convenției să se facă doar cu încuviințarea ocrotitorului legal și cu
autorizarea instanței de tutelă.
În lipsa încuviințării sau autorizării prevăzute mai sus, convenția este lovită de nulitate absolută,
care poate fi invocată în termen de maxim un an de la încheierea căsătoriei, acesta fiind un termen de
prescripție.
Prin convenția matrimonială nu se poate deroga de la dispozițiile de ordine publică, precum cele
privind regimul matrimonial, egalitatea dintre soți, autoritatea părintească sau devoluțiunea succesorală
legală.
Opozabilitatea convenției matrimoniale este deosebit de importantă, având în vedere că fără
îndeplinirea formalităților de publicitate, prevederile acestei convenții nu sunt opozabile terților, față de
care regimul juridic al soților va fi unul de comunitate legală de bunuri. Pentru a fi opozabilă, conform
art. 334, alin. (1) C.civ., convenția matrimonială se înscrie în Registrul național notarial al regimurilor
matrimoniale conform legii.
În ceea ce privește inopozabilitatea convenției matrimoniale, potrivit art. 335 C.civ., aceasta
poate fi opusă terților cu privire la actele încheiate de aceștia cu unul dintre soți, doar dacă au fost
îndeplinite formalitățile de publicitate sau dacă terții au cunoscut existența și conținutul convenției
matrimoniale pe altă cale. Totodată, convenția matrimonială nu poate fi opusă terților cu privire la actele
încheiate cu oricare dintre soți înainte de încheierea căsătoriei.
Convenția matrimonială poate cuprinde dispoziții privind stabilirea regimului comunității
convenționale sau regimul separației de bunuri.
În cazul comunității convenționale, convenția matrimoniale se poate referi, potrivit art. 367 C.civ. la
următoarele aspecte:
a) includerea în comunitate, în tot ori în parte, a bunurilor dobândite sau a datoriilor proprii
născute înainte ori după încheierea căsătoriei, cu excepția bunurilor prevăzute la art. 340 lit. b) și c);
b) restrângerea comunității la bunurile sau datoriile anume determinate în convenția
matrimonială, indiferent dacă sunt dobândite ori, după caz, născute înainte sau în timpul căsătoriei, cu
excepția obligațiilor prevăzute la art. 351 lit. c);
c) obligativitatea acordului ambilor soți pentru încheierea anumitor acte de administrare; în
acest caz, dacă unul dintre soți se află în imposibilitate de a-și exprima voința sau se opune în mod
abuziv, celălalt soț poate să încheie singur actul, însă numai cu încuviințarea prealabilă a instanței de
tutelă;
d) includerea clauzei de preciput; executarea clauzei de preciput se face în natură sau, dacă acest
lucru nu este posibil, prin echivalent, din valoarea activului net al comunității;
e) modalități privind lichidarea comunității convenționale.
În cazul regimului separației de bunuri, prin convenție matrimonială, conform art. 360 C.civ.,
părțile pot stipula clauze privind lichidarea acestui regim în funcție de masa de bunuri achiziționate de
fiecare dintre soți în timpul căsătoriei, în baza căreia se va calcula creanța de participare. Așa cum s-a
menționat mai sus, regimul comunității legale devine incident în cazul în care soții nu ales un alt regim
matrimonial prin convenție matrimonială.
În cadrul regimului comunității legale, soții au bunuri comune și bunuri proprii.
Bunurile comune sunt cele dobândite în timpul regimul comunității legale, fiind bunuri comune
în devălmășie.
Categoriile de bunuri proprii sunt enunțate în art. 340 C.civ., care indică faptul că sunt bunuri
proprii ale fiecărui soț :
 a) bunurile dobândite prin moștenire legală, legat sau donație, cu excepția cazului în care
dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune;
b) bunurile de uz personal;
c) bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soți, dacă nu sunt elemente ale unui fond
de comerț care face parte din comunitatea de bunuri;
d) drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creațiilor sale și asupra semnelor
distinctive pe care le-a înregistrat;
e) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele științifice sau literare,
schițele și proiectele artistice, proiectele de invenții și alte asemenea bunuri;
f) indemnizația de asigurare și despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau moral adus
unuia dintre soți;
g) bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum și bunul dobândit
în schimbul acestora;
h) fructele bunurilor proprii.
În cazul bunurilor proprii, fiecare soț poate folosi, administra și dispune liber de bunurile sale
proprii în condițiile legii.
În funcție de categoriile de acte pe care soții le pot încheia cu privire la bunul comun, pot fi
evidențiate următoarele situații :
- Actele de folosință pot fi încheiate de către oricare dintre soți, dar aceștia nu pot schimba destinația bunului
comun fără acordul celuilalt soț;
- Actele de conservare și actele de administrare cu privire la bunurile comune, precum și actele de
dobândire a bunurilor comune pot fi încheiate de oricare dintre soți singur, fără acordul celuilalt soț;
- Prin încheierea acestor acte nu se pot încălca drepturile soților privind locuința familiei, așa cum sunt
reglementate în art. 322 C.civ., iar în cazul în care interesele unuia dintre soți au fost prejudiciate prin
actele încheiate de celălalt soț fără participarea primului, soțul prejudiciat poate cere daune-interese de la
celălalt soț, fără a vătăma drepturile dobândite de terții de bună-credință;
- Actele de înstrăinare sau de grevare cu drepturi reale având ca obiect bunurile comune nu pot fi încheiate
decât cu acordul ambilor soți;
- Pe cale de excepție, oricare dintre soți poate dispune singur, cu titlu oneros, de bunurile mobile comune
a căror înstrăinare nu este supusă formalităților de publicitate, dar soțul prejudiciat de încheierea unui
asemenea act poate solicita daune-interese de la soțul celălalt; de asemenea, interdicția de înstrăinare nu
se aplică darurilor obișnuite.
Sancțiunea aplicabilă actului încheiat fără consimțământul expres al celuilalt soț, atunci când un
asemenea consimțământ este cerut conform legii este nulitatea relativă.
Datoriile comune ale soților cuprind, conform art. 351 C.civ. :
a) obligațiile născute în legătură cu conservarea, administrarea sau dobândirea bunurilor
comune;
b) obligațiile pe care le-au contractat împreună;
c) obligațiile asumate de oricare dintre soți pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale
căsătoriei;
d) repararea prejudiciului cauzat prin însușirea, de către unul dintre soți, a bunurilor aparținând
unui terț, în măsura în care, prin aceasta, au sporit bunurile comune ale soților.
Bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai soților, dar dacă după urmărirea
bunurilor proprii ale soțului debitor, creanța nu a fost îndestulată, creditorul personal poate cere partajul
bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanței sale.
Veniturile din muncă ale unui soț și cele asimilate acestora nu pot fi urmărite pentru datoriile
comune asumate de către celălalt soț, cu excepția celor privind cheltuielile obișnuite ale căsătoriei.
Regimul comunității convenționale se aplică în cazul în care prin convenția matrimonială se
derogă în condițiile și limitele prevăzute de Codul civil, de la dispozițiile privind regimul comunității
legale.
Regimul comunității convenționale are caracter de excepție, derogatoriu față de regimul
comunității legale, astfel încât acesta se completează, conform dispozițiilor art. 368 C.civ. cu prevederile
legale referitoare la regimul comunității legale.
 În cazul regimului separației de bunuri, fiecare dintre soți este proprietar exclusiv în privința
bunurilor dobândite înainte de încheierea căsătoriei, precum și a celor pe care le dobândește în nume
propriu după această dată. Masa bunurilor proprii mobile se stabilește prin inventar întocmit de notarul
public, conform art. 361 C.civ., a cărui conținut și procedură a fost analizat la secțiunea privind convenția
matrimonială. Bunurile dobândite împreună de soți aparțin acestora în cote părți, în proprietate comună,
conform art. 362 C.civ. Coproprietatea se dovedește, conform art. 361 C.civ., prin inventarul efectuat
de notarul public, prin posesie sau prin act juridic.
La încetarea regimului separației de bunuri, fiecare dintre soți are un drept de retenție asupra
bunurilor celuilalt până la acoperirea integrală a datoriilor pe care le au unul față de celălalt, potrivit
dispozițiilor art. 365 C.civ.
Regimul matrimonial poate înceta prin constatarea nulității, prin anulare, prin desfacerea sau
prin încetarea căsătoriei și de asemenea poate fi modificat în condițiile legii.
În cazul comunității legale de bunuri, lichidarea regimului comunității se realizează la încetarea
comunității, potrivit art. 355 C.civ., prin hotărârea judecătorească sau prin act autentic notarial, iar până la
finalizarea lichidării, comunitatea subzistă atât în privința bunurilor, cât și în privința obligațiilor.
În cazul în care comunitatea încetează prin decesul unuia dintre soți, lichidarea se face între
soțul supraviețuitor și moștenitorii soțului decedat, iar obligațiile soțului decedat se divid între
moștenitori proporțional cu cotele ce le revin din moștenire.
Lichidarea comunității se realizează prin partaj, astfel că fiecare dintre soți preia bunurile sale
proprii, iar prin partaj se împart bunurile comune, existente la momentul împărțelii3 și se regularizează
datoriile, conform art. 357 C.civ.
Lichidarea regimului comunității convenționale se realizează în concordanță cu prevederile
convenției matrimoniale sau în lipsă, în același fel ca și comunitatea legală, în temeiul art. 368 C.civ., care
stabilește că dacă prin convenție matrimonială nu se prevede altfel, regimul juridic al comunității
convenționale se completează cu dispozițiile legale privind regimul comunității legale.
Modificarea regimului matrimonial este posibilă sub auspiciile Codului civil, ori de câte ori
doresc soții, cu îndeplinirea următoarelor condiții, conform art. 369 C.civ. :
- Să fi trecut cel puțin un an de la încheierea căsătoriei;
- Înlocuirea regimului matrimonial trebuie făcută cu respectarea condițiilor prevăzute de lege pentru
încheierea convențiilor matrimoniale;
- Să fie respectate formalitățile privind regimul matrimonial prevăzute de art. 291 C.civ.;
- Să fie îndeplinite formalitățile de publicitate, conform art. 334 și 335 C.civ.;
- Să se realizeze inventarul bunurilor mobile, reglementat de art. 361 C.civ.
Modificarea regimului matrimonial se poate realiza și pe cale judiciară, iar instanța poate
pronunța separația judiciară de bunuri. Pentru a putea pronunța o asemenea hotărâre este necesară
îndeplinirea următoarelor condiții cumulative :
- Regimul matrimonial al soților să fie cel al comunității legale sau al comunității convenționale;
- Să existe o cerere din partea unuia dintre soți;
- Celălalt soț să încheie acte care pun în pericol interesele patrimoniale ale familiei.
În acest caz, instanța va dispune lichidarea regimului patrimonial și totodată va dispune
aplicarea prevederilor art. 291 C.civ. (respectarea formalităților privind regimul matrimonial); 334-335
C.civ. (respectarea formalităților de publicitate privind regimul matrimonial); art. 361 C.civ.
(respectarea dispozițiilor privind întocmirea inventarului).
Separația judiciară produce efecte între soți și efecte față de terți.
Între soți, separația judiciară are ca efect încetarea regimului matrimonial anterior, acesta fiind
înlocuit cu regimul separației de bunuri, care produce efecte de la data formulării cererii.
În ceea ce privește efectele față de terți, creditorii soților nu pot cerere separația de bunuri, dar
pot interveni în cauză, iar în cazul în care se consideră prejudiciați prin schimbarea regimului matrimonial
pot formula acțiune revocatorie în termen de un an, conform art. 369, alin. (3) C.civ. sau pot invoca oricând,
pe cale de excepție, inopozabilitatea modificării regimului matrimonial, conform art. 369, alin. (4) C.civ.

3
Gabriela Cristina Frențiu, “Cartea a II-a. Despre Familie”, în Noul Cod Civil,. Comentarii, doctrină și
jurisprudență. Vol. I, art. 1-952, Editura Hamangiu, București, 2012, p. 491