Pg.1 UMF "GR.T.

POPA" –Facultatea de Bioinginerie Medicala – Sectia SBBM, An V

Disciplina Testarea Farmacobiologica – CURS Nr.2

Curs nr.2

Anestezia la animalele de experienţă

2.0.1
Introducere
În cercetarea biomedicală, experimentele vor fi efectuate pe animalul conştient numai dacă nu este posibil ca studiul să fie
efectuat sub anestezie. Studiul sub anestezie va fi totdeauna de ales pentru a exclude stress-ul, disconfortul şi durerea la
animal, factori ce pot avea influenţă negativă asupra rezultatelor farmacologice şi reproductibilităţii datelor. De aceea, este de
preferat proiectarea unui experiment ce să determine un disconfort minim la animal. Aceasta este important nu numai din raţiuni
umanitare ci şi pentru o bună practică ştiinţifică. Multe experimente farmacologice sunt efectuate sub anestezie: experimente
terminale sub anestezie urmate de eutanasie, experimente sub anestezie urmate de recuperarea animalului odată cu terminarea
studiului şi experimente în care animalul este pregătit chirurgical sub anestezie iar continuarea experimentului se efectuează cu
animalul conştient, după recuperare. În general există două posibilităţi pentru imobilizarea animalelor agresive (pentru a preveni
evadarea): (i) restricţia fizică (de ex. imobilizarea în cuşti sau tuburi de imobilizare) şi (ii) restricţia "chimică", cu ajutorul
compuşilor anestezici. Ca o regulă, se recomandă utilizarea restricţiei fizice pe animal în studiile în care, la om nu se utilizează
anestezie în studiile comparabile. Restricţia fizică poate fi utilizată pentru intervenţiile scurte şi dureroase cum ar fi,
administrarea substanţelor sau recoltarea sîngelui din vene.
În general, restricţia fizică produce frică, distress şi anxietate la animalele de experienţă avînd ca rezultat simptome de stress ce
pot afecta rezultatele studiului. Pentru a minimiza durerea la animale, pentru a obţine rezultate corecte şi reproductibile şi pentru
a proteja faţă de agresiunea animalelor pe cel care le manipulează, este adesea necesară restricţia chimică. Oricum,
chimicalele utilizate pot afecta biochimia şi fiziologia animalelor.
Este posibilă anestezierea unor arii speciale ale animalului (anestezie locală) sau anestezia întregului animal (anestezie
generală).
Anestezia locală joacă un rol minor comparativ cu anestezia generală în lucrul experimental pe animale.
2.0.2
Anestezia locală
Anestezia locală reprezintă o înlăturare regională şi reversibilă a durerii cu ajutorul compuşilor chimici. Funcţiile circulatorii,
pulmonare şi renale nu sunt afectate iar animalul este conştient. Anestezia de suprafaţă trebuie diferenţiată de anestezia
produsă după o injectare locală. Cele mai utilizate substanţe pentru anestezia de suprafaţă sunt tetracaina şi proparacaina.
Procaina, butanilicaina, lidocaina, mepivacaina şi etidocaina sunt cele mai utilizate anestezice locale injectabile utilizate.
Anestezia locală este recomandată numai pentru animalele blînde şi calme (vite, oi). Pentru cele mai multe animale de
laborator, metoda de ales este anestezia generală.
2.0.3
Anestezia generală
PREGĂTIREA
Este foarte important de a controla starea generală a animalului înainte de anestezie. Acest control va include o examinare
clinică (inspecţie, ascultaţie, palpare), a animalului. Uneori poate fi utilă efectuarea cîtorva teste de laborator, de ex.,
hematocritul, hemoglobina, valoarea pH-ului sanguin şi parametrii acido/bazici.
Animalele care prezintă reflex de vomă vor fi supuse la post înainte de anestezie. Cele mai multe specii de animale sunt supuse
la post cel puţin 12 ore înainte de anestezie iar porcii şi vitele o perioadă de cel puţin 24 ore. Apa poate fi oferită, pe perioada
postului, la discreţie ("ad libitum").
PREMEDICAŢIA
Premedicaţia este recomandată înainte de anestezie pentru a uşura administrarea aneztezicului şi pentru a elimina efectele
secundare ale anestezicului utilizat cum ar fi tulburarea reflexelor autonome.
Hidratarea şi excesul de baze
Bazîndu-ne pe valorile hematorcritului, hemoglobinei şi eritrocitelor, hidratarea animalului trebuie realizată înainte de anestezie.
În acest scop poate fi utilă perfuzarea (infuzarea) de soluţii glucozate sau Ringer. Pentru a verifica succesul tratamentului sunt
necesare determinări repetate a parametrilor meţionaţi mai sus.
În caz de acidoză (pH sanguin < 7.36), este recomandat tratamentul animalelor cu NaHCO3. Dacă este posibilă măsurarea
excesului de baze, cantitatea de NaHCO3 poate fi determinată după formula:
Dosa de NaHCO3 (ml) = kg greutate corporală × excesul de base/0.6.
Atropina
Pentru a evita problemele cardiopulmonare şi pentru a scade secreţia de salivă, atropina trebuie administrată intramuscular
înainte de anestezia generală. Doza recomandată diferă considerabil şi este obişnuit între 0.05 şi 0.1 mg/kg greutate corporală.
Pisicile şi rozătoarele au o activitate mai mare a atropin-esterasei în ficat şi de aceea aceste specii necesită cantităţi mai mari de
atropină (mai mult de 0.25 mg/kg).
Sedarea şi înlăturarea durerii
Indicaţiile sedării sunt eliminarea durerii şi calmarea animalelor precum şi stabilizarea sistemului nervos vegetativ.
Sunt utilizaţi pentru sedare următorii compuşi:
- tranchilizante minore fără efecte vegetative: meprobamat, diazepam;
Pg.2 UMF "GR.T.POPA" –Facultatea de Bioinginerie Medicala – Sectia SBBM, An V
Disciplina Testarea Farmacobiologica – CURS Nr.2

- tranchilizante majore cu efecte secundare vegetative: propionil-promazina, acetilpromazina, azaperona,

dehidrobenzperidol, xilazina, detamidona.
Pentru eliminarea durerii (analgesie), sunt utilizaţi mai ales opioizii: metadona, meperidina, fentanyl.
La cele mai multe specii (cîine, iepure, cobai), se observă un efect sedativ după administrarea acestor compuşi. La alte specii
(porc, pisică) poate apare un efect excitator.
Tranchilizantele minore, tranchilizantele majore şi compuşii analgezici sunt utilizaţi adesea împreună cu anestezicele.
O compilare a unor astfel de combinaţii este redată în tabel.
Evoluţia anesteziei
Animalul trebuie supravegheat foarte atent pe durata anesteziei. Pot fi controlate diverse sisteme cu ajutorul echipamentelor de
ex., sistemul circulator (ritmul cardiac. pulsul, presiunea sanguină, ECG, perfuzia periferică, temperatura) sau sistemul pulmonar
(frecvenţa respiratorie).
O procedură foarte importantă pe durata anesteziei este determinarea profunzimii anesteziei. Se delimitează patru stadii ale
anesteziei:
I. Stadiul de analgezie (pînă la instalarea stării de inconştienţă):
creşte frecvenţa cardiacă şi respiratorie, pupile normal dilatate.
II. Stadiul de excitaţie (de la începutul instalării stării de inconştienţă pînă la apariţia respiraţiei regulate):
respiraţie neregulată, pupile dilatate, creşterea reflexelor motorii, nistagmus, opistotonus.
III. Stadiul de toleranţă (de la începutul instalării respiraţiei regulate pînă la terminarea respiraţiei spontane):
Acest stadiu este divizat în patru trepte:
A) respiraţie regulată, pupile mici, majoritatea reflexelor prezente
B) muşchi scheletici relaxaţi, pupile mici, reflex palpebral absent, reflex cornean prezent, respiraţie superficială, analgezie bună.
Acesta este stadiul optim pentru anestezia chirurgicală.
C) prezent numai reflexul cornean, respiraţie foarte superficială, pupile dilatate.
D) fără reflexe, respiraţie foarte superficială, pupile foarte dilatate.
IV. Stadiul de asfixie (după dispariţia respiraţiei diafragmatice spontane):
fără reflexe, fără respiraţie: pericolul morţii (se utilizează, dacă este necesar, imediat antidoturi pentru a preveni decesul).
Aceste stadii variate apar evident în cazul utilizării eterului etilic. Prin utilizarea unor combinaţii diferite de anestezice – mai ales
prin combinarea cu agenţi relaxanţi musculari – reacţiile animalelor diferă de schema expusă mai sus.
CĂILE ANESTEZIEI GENERALE
În general, există două căi utilizate pentru anestezia generală: (i) anestezia injectabilă şi (ii) anestezia prin inhalare.
Uneori este utilizată o combinare a ambelor căi. Decizia pentru o cale sau alta depinde de specia animală, scopurile studiului şi
necesitatea controlului pe durata anesteziei anesteziei.
Anestezia injectabilă
Compusul narcotic este dizolvat într-un lichid cînd se utilizează această cale de anestezie. Calea de administrare poate fi
intravenoasă, intramusculară, subcutanată sau intraperitoneală. Sunt menţionaţi mai jos cel mai frecvent utilizaţi compuşi:
Barbituraţi. Există trei grupe de barbituraţi:
- cu acţiune lungă, cu acţiune scurtă şi cu acţiune foarte scurtă.
Pentru animalele de laborator sunt utilizaţi, predominant, barbituraţii cu acţiune scurtă şi foarte scurtă (pentobarbiton sodic,
tiopental, hexobarbital).
Barbituraţii sunt metabolizaţi în ficat şi excretaţi în special prin bilă. Sunt foarte liposolubili.
Durata lor scurtă de acţiune se datorează redistribuirii în ţesutul adipos. Grăsimea reprezintă un compartiment mare pentru
aceşti compuşi, cu o excreţie relativ lentă. Aceasta poate conduce la prelungirea efectelor narcotice după dose repetate.
Dozarea barbituraţilor va fi ajustată în concordanţă cu reacţiile observate la animal deoarece există diferenţe individuale în
funcţie de vîrstă, greutate corporală, mărime, cantitatea de grăsime şi starea generală a animalului.
Cloralhidrat. Cloralhidrat este un compus relativ vechi. Se observă efecte secundare cardiovasculare după utilizarea lui ca
anestezic. Limitele de dozare sunt foarte strîmte; din aceste motive utilizarea lui la animalele de laborator este limitată.
Combinaţii de analgetice cu compuşi neuroleptici.
Această metodă este utilizată adesea la cîini şi rozătoare.
Sunt combinate analgetice puternice (morfina, metadona, meperidina, fentanil) cu neuroleptice cum ar fi fenotiazina,
acetilpromazina or butirofenona.
Ketamina. Ketamina este un compus narcotic cu un debut al acţiunii narcotice foarte rapid, chiar şi după administrarea
intramusculară.
Poate fi utilizată aproape la toate speciile. Unul dintre efectele secundare ale acestui compus este creşterea tonusului muşchilor
scheletici (care poate fi prevenită prin administrarea simultană a xilazinei sau diazepamului)
Agenţii hipnotici. Hipnoticele sunt compuşi care produc un somn foarte profund fără a produce analgezie (metomidat). De aceea
este recomandată combinarea cu compuşi neuroleptici (de ex. combinarea azaperonei cu metomidatul pentru porci). Ca singur
compus, metomidatul poate determina anestezie numai la păsări.
Xilazina. Xilazina este utilizată frecvent pentru anestezie în combinaţie cu alte substanţe (table 1). Singur este utilizat pentru a
produce anestezie numai la vite.
Uretan. Uretanul a fost utilizat iniţial ca agent hipnotic. Poate, în doză corespunzătoare, să producă anestezie de lungă durată la
şobolan (aproape 10 ore). Uretanul este toxic hepatic şi de aceea utilizarea sa este limitată la cîteva modele farmacologice în
care metabolismul hepatic este fără importanţă.
Pg.3 UMF "GR.T.POPA" –Facultatea de Bioinginerie Medicala – Sectia SBBM, An V
Disciplina Testarea Farmacobiologica – CURS Nr.2

Criteriile importante pentru anestezie sunt sedarea, inconştienţa, analgezia şi relaxarea. Acestea nu pot fi realizate cu un singur
compus. De aceea este necesară combinarea diferiţilor compuşi.
Cele mai comune combinaţii utilizate la diferite specii de animale sunt enumerate în tabelul 1, luînd în considerare durata
anesteziei: scurtă (pînă la 30 min), medie (pînă la 120 min) şi lungă (mai mult de 120 min).
Inhalarea
Acest tip de anestezie joacă un rol minor pentru animalele de laborator mici cum ar fi rozătoarele. Anestezia inhalatorie este
utilizată mai ales la animalele de laborator mari cum ar fi cîinii, pisicile, oile, maimuţele etc.
Avantajele acestui tip de anestezie sunt: controlul exact al profunzimii anesteziei şi tratarea rapidă a complicaţiilor.
Componentele unui sistem de anestezie inhalatorie includ:
 tub de oxigen (tuburi albastre)
 valve pentru reglarea presiunii (reducerea presiunii din tubul de oxigen)
 gazometru (monitorizează fluxul de gaz către animal)
 evaporator (asigură evaporarea compuşilor anestezici lichizi)
 "bypass" pentru oxigen (asigură supleerea cu oxigen a animalului în caz de necesitate)
 tuburi pentru sistem
Sunt utilizate diferite tehnici pentru animalele de laborator:
Tecnica insuflării
Administrarea compusului anestezic este realizată prin intermediul unei măşti. Expirarea se realizează în aerul încăperii.
Advantajele sunt: procedură simplă, fără valve şi absorbant de CO 2, un volum "mort" al sistemului foarte mic. Dezavantajele
sunt pierderea anestezicului, uscarea traheei animalelor, imposibilitatea controlului volumului respirator şi expirarea
anestezicului în încăpere (risc pentru experimentatori).
Sistem deschis. Gazele inspirate şi expirate sunt separate printr-o valvă. Aerul inspirat constă dintr-un amestec proaspăt de
gaze. Este recomandat pentru animalele mici.
Sistemele pe jumătate închise şi sistemele închise . În sistemele închise, tot aerul expirat trece printr-un absorbant de CO 2. CO2
este înlăturat chimic iar aerul este inspirat din nou cu o nouă cantitate de compus anestezic evaporat şi amestecat cu oxigen. În
sistemul pe jumătate închis, parte din aerul expirat ajunge în atmosferă. Avantajele sistemelort închise includ beneficiul
economic, scăderea pierderii de fluide şi de temperatură a corpului animalului şi lipsa riscurilor pentru experimentator.
Dezavantaje: necesitatea de a schimba absorbantul-CO 2 la fiecare 8–10 h pe durata anesteziei, producţia de căldură şi
creşterea rezistenţei la respiraţie.
Dacă este posibil, inhalarea se va face prin intubarea animalului; poate fi astfel minimalizat riscul aspiraţiei conţinutului stomacal
cu pericolul unei pneumonii de aspiraţie. Este foarte important de a utiliza un tub de lungime şi diametru corespunzător
animalului intubat. Pentru intubaţie, animalul trebuie să fie inconştient (vezi tablelul 1). Pentru a evita reflexele de tuse sau de
înghiţire se recomandă administrarea de succinilcolină (un relaxant muscular).
De asemenea poate fi administrată atropina pentru a scădea producţia de salivă. În general. toate metodele de anestezie
injectabilă menţionate (table 1), pot fi combinate cu o metodă inhalatorie. O astfel de “anestezie echilibrată” este recomandată
pentru operaţiile lungi şi foarte sofisticate (complexe).
Compuşi inhalatori
Amestecul inhalat trebuie să includă 21% oxigen. Uneori este mai bine să se administreze oxigen 33%. În ciuda pericolului de
explozie, eterul este unul dintre cal mai frecvent utilizaţi compuşi anestezici. La fel halotanul, metoxifluranul şi enfluranul sunt
compuşi larg folosiţi pentru anestezia inhalatorie. Prin utilizarea unui amestec de N 2O şi O2 cantitatea de compuşi evaporaţi
poate fi redusă drastic (tabel 2).
TERMINAREA ANAESTEZIEI
Anestezia inhalatorie poate fi oprită prin înlăturarea administrării compusului evaporat. Pentru a grăbi eliminarea compuşilor
anestezici se poate creşte concentraţia oxigenului în sistem pentru o perioadă de cîteva minute.
Eliminarea compuşilor injectaţi este dificil de influenţat. Este posibilă accelerarea metabolismului anestezicului prin utilizarea
agenţilor care stimulează metabolismul hepatic şi excreţia prin rinichi.
Este foarte importantă verificarea temperaturii corporaIe a animalului pe durata anesteziei. Este necesară utilizarea lămpilor de
încălzire sau învelitorilor în cazul în care temperatura corpului scade. După terminarea anesteziei animalele trec prin aceleaşi
faze ca cele enumerate mai sus, dar în ordine inversă (toleranţă, excitaţie, analgezie).
Pe durata anesteziei poate fi necesară stimularea respiraţiei sau circulaţiei. Agenţii stimulanţi pentru respiraţie sunt doxapram,
pentametilentetrazol, niketamid, metetarimid, lobelina sau micorenul.
Agenţii stimulatoripentru circulaţie sunt adrenalina, efortil, dopamina and efedrina. Administrarea pe mască a oxigenului pur este
recomandată de asemenea pe durata anesteziei injectabile. Antidoturile morfinei şi derivaţilor ei sunt antagoniştii morfinici cum
ar fi naloxonul.
Yohimbina este un antagonist al xilazinei. Antidotul pentru diazepam este flumazenil. Nu există antagonişti direcţi pentru
ketamină şi barbituraţi.
Pg.4 UMF "GR.T.POPA" –Facultatea de Bioinginerie Medicala – Sectia SBBM, An V
Disciplina Testarea Farmacobiologica – CURS Nr.2

Eutanasia animalelor de laborator

3.0.1
Introducere
Cercetarea biomedicală necesită animale. Aceasta este cel mai evident în experimentele pe animal in vivo. Oricum, pentru alte
scopuri ştiinţifice, de ex. studii in vitro, este necesar material biologic pentru a studia enzime, membrane, receptori, celule,
ţesuturi sau organe care sunt obţinute de la animalele decedate. De aceea, animalele trebuiesc sacrificate în laboratoare
biomedicale (i) la sfîrşitul unui experiment in vivo, (ii) pe durata experimentului unde sacrificarea animalelor nu este parte a
studiului dar trebuie efectuată atunci cînd durerea, agonia şi suferinţa excede nivelele acceptabile sau atunci cînd este evident
că animalul va rămîne cu durere sau disconfort după terminarea experimentului, (iii) pentru a obţine material biologic pentru
studiile in vitro.
Următoarele remarci sunt un sumar al: Recommendations for Euthanasia of Experimental Animals al Commission of the
European Communities (1993) şi Guidelines for Skillful and Human Euthanasia of Laboratory Animals (1993) din Elveţia.

3.0.2
Eutanasia
Eutanasia înseamnă o moarte uşoară şi trebuie privită ca un act al unei metode umane de a sacrifica un animal cu minimum de
suferinţă fizică şi mentală.
Metoda eutanasiei va fi proprie speciei şi vîrstei animalelor. Metoda va fi nedureroasă, va evita excitaţia şi va atinge rapid
inconştienţa şi moartea. În plus, metoda va fi realizabilă, reproductibilă şi ireversibilă.
Înaintea eutanasiei, este important de a recunoaşte unele simptome: teama, disconfortul şi anxietatea; aceste simptome sunt
specifice speciei. În funcţie de specie, aceste simptome pot include vocalizare de disconfort, tentative de evadare, agresiune,
tremurături, salivaţie, micţiuni, defecaţii. Vocalizarea de distress şi eliberarea unor mirosuri sau feromoni de către animalul
speriat poate cauza distress şi la animalele cazate în vecinătate. În acest context trebuie de subliniat că multe vocalizări ale
animalelor sunt în limite de frecvenţă ce nu sunt în limitele auzului uman. De aceea, animalele nu vor fi expuse, pe durata
eutanasiei, altor animale, în special celor din propria specie. Dacă este posibil, un animal nu va fi omorît în camera unde sunt
cazate alte animale şi în particular în cazul eutanasiei printr-o metodă sîngerîndă, de ex. decapitarea.
În mod obişnuit, eutanasia necesită cîteva controale fizice ale animalelor. Controlul adecvat minimizează durerea, distress-ul,
frica şi anxietatea la animal şi depinde de specie, mărime, stadiul de domesticitate şi metoda eutanasiei. Manipularea blîndă,
scărpinatul şi vorbitul către animal pe durata eutanasiei au adesea un efect calmant asupra multor animale. Utilizarea drogurilor
sedative şi imobilizante poate fi necesară în acele cazuri în care capturarea sau restricţia fizică poate cauza durere, leziuni sau
anxietate animalului.
Persoana care efectuează eutanasia este factorul cel mai important pe durata sacrificării unui animal în ceea ce priveşte
minimizarea durerii, fricii sau distressului. O metodă de eutanasie recomandată poate fi extrem de nocivă pentru animal dacă
este prost executată. Toate persoanele ce efectuază eutanasia trebuiesc a fi foarte bine instruite, trebuie să demonstreze
profesionalism şi trebuie să fie foarte sensibile la valoarea vieţii animalului.
După eutanasie este esenţial să fie confirmată moartea.
Semnele morţii sunt încetarea bătăilor cardiace şi respiraţiei şi absenţa reflexelor. Se poate garanta moartea prin exsanguinare
sau îndepărtarea inimii, distrugerea creierului, decapitare, eviscerare sau prezenţa rigidităţii cadaverice ("rigor mortis").
Metodele pentru eutanasia animalelor de laborator pot fi împărţite în metode fizice şi chimice.
3.0.2.1
Metode fizice recomandate pentru eutanasia animalelor de laborator
Metodele fizice sunt: şocurile (lovituri, şocuri electrice), dislocarea cervicală, decapitarea şi iradierea cu microunde.
Diferitele metode de aplicare a şocurilor precum şi decapitarea determină o pierdere rapidă a conştienţei ce trebuie urmată
imediat de o metodă care să forţeze şi să garanteze moartea animalului.
La animalele mici poate fi suficientă numai lovirea (de ex. la rozătoare), pentru a realiza inconştienţa; se realizează prin lovirea
capului. Şocul electric este metoda comună utilizată pentru animalele domestice, predominant pentru porci. Pentru această
metodă trebuiesc folosite numai echipamente specifice.
Şocul provocat cu o bară metalică este de asemenea o metodă comună şi eficientă de realizare a inconştienţei la animalele
mari. Pentru iepuri mari se poate folosi această metodă (cu echipamente adapate), în laboratoarele biomedicale. Aplicarea
corectă a loviturii cu bara metalică în scopul distrugerii imediate a creierului este foarte importantă. Dislocarea cervicală distruge
bulbul dar vasele mari ale creierului sunt adesea intacte. Toate aceste metode trebuie urmate imediat de un act prin care să se
forţeze şi să garanteze moartea (de ex. exsanguinarea, înlăturarea inimii sau distrugerea creierului).
Prin procesul de decapitare, capul este separat de gît ceea ce determină o întrerupere imediată a circulaţiei sîngelui la creier şi
o cădere a presiunii sanguine la nivelul creierului şi consecutiv, pierderea conştienţei. Acest lucru este valabil numai pentru
animalele cu sînge cald. La vertebratele cu sînge rece se recomandă lovirea animalului înainte de decapitare (datorită
rezistenţei lor mari la anoxie). Pentru decapitarea animalelor mici de laborator au fost imaginate ghilotine speciale.
Eutanasia prin iradiere cu microunde este utilizată de neurobiologi pentru fixarea metaboliţilor creierului fără distrugerea
anatomiei creierului. În acest scop se utilizează numai echipamente specifice (nici într-un caz generatoare de microunde
"domestice"). Este esenţial de a localiza şi dirija corect "trenul" de microunde în creierul animalului.
Pg.5 UMF "GR.T.POPA" –Facultatea de Bioinginerie Medicala – Sectia SBBM, An V
Disciplina Testarea Farmacobiologica – CURS Nr.2

3.0.2.2
Agenţi chimici recomandaţi pentru eutanasia animalelor de laborator
Multe substanţe chimice pot determina moartea datorită toxicităţii lor dar numai cîteva sunt recomandate pentru eutanasie. Cele
mai indicate substanţe chimice pentru eutanasie sunt unele anestezice în supradoză. În acest caz agentul anestezic determină
inconştienţă urmată de moarte.
Anestezicele volatile, cum ar fi halotanul, enfluranul, isofluranul si metoxifluranul trebuie administrate numai cu aparate speciale
(mască). Dioxidul de carbon în concentraţii mari (80-100%), determină inconştienţă în cîteva secunde.
Anestezicele injectabile, predominant barbituraţii (cum ar fi pentobarbiton sodic), sunt cei mai larg utilizaţi agenţi pentru
eutanasie pentru majoritatea animalelor. Administrarea unei doze de trei ori mai mare decît doza anestezică determină, în
general, inconştienţă şi moarte rapidă.
Injectarea intravenoasă este calea cea mai rapidă. Injectarea intraperitoneală poate fi de asemenea utilizată la rozătoarele mici
(dar la acestea moartea se instalează într-un timp mai îndelungat). Administrarea intracardiacă şi intrapulmonară este
recomandată numai la animalele inconştiente deoarece este dureroasă şi, în cazul injectării intracardiace, este dificil de a fi
realizată cu succes la prima tentativă.
Agentul T61 este un amestec de anestezic local, un hipnotic şi un compus curarizant. Se administrează numai intravenos.
Datorită componentei curarizante, nu este permis în unele ţări dar s-a demonstrat că inconştienţa şi blocada neuromusculară
apare simultan la cîini şi iepuri.
Oricum, se va realiza înainte de toate, sedarea dacă aceasta este posibilă.
3.0.2.3
Metode şi substanţe ce nu vor fi folosite pentru eutanasia animalelor de laborator.
Metodele fizice care nu vor fi folosite pentru eutanasie sunt exsanguinarea, răcirea rapidă, decompresia, hipertermia,
hipotermia, asfixia şi strangularea. Substanţele chimice care nu vor fi folosite sunt monoxidul de carbon, nitrogenul, oxidul nitric,
ciclopropanul, cloroformul, tricloretilena, cianura, sulfatul de magneziu, clorura de poatsiu, nicotina, stricnina, cloralhidratul şi
etanolul. Unele dintre chimicalele menţionate nu sunt recomandate pentru eutanasie pentru că sunt extrem de nocive şi
periculoase pentru experimentator.
Agenţii blocanţi neuromusculari, cum ar fi curara, succinilcolina sau suxametoniu, care nu cauzează inconştienţă rapidă înainte
de moarte, de asemenea nu vor fi utilizaţi. Ketamina este un foarte bun anestezic cu o latitudine terapeutică foarte mare pentru
marea majoritate a animalelor de aceea nu este recomandată pentru eutanasie.
Oricum, metodele inacceptabile pentru eutanasie, pot fi utilizate dacă animalul este anesteziat sau determinat inconştient sau
insensibil printr-o metodă acceptată. Aceasta este valabil de ex. pentru exanguinare, răcire rapidă. Exsanguinarea nu trebuie
făcută în văzul sau mirosul altor animale. Răcirea rapidă este importantă pentru a minimiza procesele enzimatice în scopul
efectuării de determinări în ţesuturi şi organe.
3.0.2.4
Metode recomandate pentru eutanasia unor specii de animale
Şoarece
 Decapitarea
 Dislocarea cervicală cu exsanguinare consecutivă
 Eutanasia în atmosferă de dioxid de carbon 80%
 Eutanasia în atmosferă de anestezic volatil recomandat
 Pentobarbital sodic în doză de 150 mg/kg i.p.
Şobolan
 Lovitura, dislocarea cervicală (amîndouă cu exsanguinare consecutivă), decapitarea, (realizată numai de persoane bine
instruite)
 Eutanasia în atmosferă de dioxid de carbon 80%
 Eutanasia în atmosferă de anestezic volatil recomandat
 Pentobarbital sodic în doză de 150 mg/kg i.p. sau 100 mg/kg i.v.
 Iradierea cu microunde
Hamster
 Decapitarea (realizată numai de persoane bine instruite)
 Eutanasia în atmosferă de dioxid de carbon 80%
 Eutanasia în atmosferă de anestezic volatil recomandat
 Pentobarbital sodic în doză de 300 mg/kg i.p.
Cobai
 Lovirea (cu exsanguinare consecutivă), decapitarea (realizată numai de persoane bine instruite)
 Eutanasia în atmosferă de dioxid de carbon 80%
 Eutanasia în atmosferă de anestezic volatil recomandat
 Pentobarbital sodic în doză de 150 mg/kg i.p.
Iepure
 Lovirea cu exanguinare consecutivă (realizată numai de persoane bine instruite)
 Pentobarbital sodic în doză de 120 mg/kg i.v.
Pg.6 UMF "GR.T.POPA" –Facultatea de Bioinginerie Medicala – Sectia SBBM, An V
Disciplina Testarea Farmacobiologica – CURS Nr.2

 T61 în doză de 0.3 ml/kg strict i.v. via un cateter

Pisică
 Pentobarbital sodic în doză de100 mg/kg i.v. sau 200 mg/kg i.p.
 T61 în doză de 0.3 ml/kg strict i.v. via un cateter; este recomandată anestezierea animalului înainte cu 20–30 mg/kg
ketamine i.m. sau 1–2 mg/kg xilazin plus 10 mg/kg ketamine i.m.
Cîine
Pentobarbital sodic în doză de 100 mg/kg i.v.
T61 în doză de 0.3 ml/kg strict i.v. via un cateter; este recomandată anestezierea animalului înainte cu 1–2 mg/kg xilazin plus 10
mg/kg ketamine i.m.
Vite, oi, capre, cai, porci
Pentobarbital sodic în doză de 100 mg/kg i.v.; pentru animalele mai mari se recomandă mai întîi sedarea cu xilazin.
Toate celelalte metode acceptabile care sunt folosite în sacrificări
Primate
Pentobarbital sodic în doză de 100 mg/kg i.v.; este recomadată anestezierea animalului înainte cu 1–2 mg/kg xilazina plus 10
mg/kg ketamina i.m.
T61 în doză de 0.3 ml/kg strict i.v., este recomadată anestezierea animalului înainte cu xilazina/ ketamina i.m.

Tabel 1a
Specie Premedicaţie Sedare Anestezie scurtă Anestezie medie Anestezie lungă
Şobolan Atropina Diazepam Alfentanil+Etomidat Xilazin + Ketamin Xilazin+Ketamine
(0.2 s.c.) (2.5 i.m.) (0.03+2 i.m.) sau (5+100 i.m.) sau (16+100 i.m.) sau
Inhalare Pentobarbiton Uretan
(Halotan sau Eter) (50 i.p.) (1500 i.m.)
Şoarece Atropina Diazepam Alfentanil+Etomidat Xilazin + Ketamin Xilazin + Ketamin
(0.1–0.25 s.c.) (5 i.p.) (0.03+2 i.m.) sau (5+100 i.m.) sau (16+100 i.m.)
Inhalare Pentobarbiton
(Halotan sau Eter) (50 i.p.)
Hamster Atropina Diazepam Inhalare Xilazin + Ketamin Xilazin + Ketamin
(0.1–0.2 s.c.) (5 i.p.) (Halotan sau Eter) (5+50 i.m.) sau (10+200 i.m.)
Pentobarbiton
(35 i.p.)
Cobai Atropina Diazepam Inhalare Xilazin + Ketamin Xilazin + Ketamin
(0.1–0.2 s.c.) (2.5–5 i.m.) (Halothan sau Eter) (2+80 i.m.) (4+100 i.m.) sau
Pentobarbiton+Chloralhidrat
(30 i.p.+300 i.v.)
Iepure Atropina Diazepam Inhalare Xilazin + Ketamin Xilazin + Ketamin
(0.1–0.2 s.c.) (1–5 i.m.) (Halotan sau Eter) (5+25–80 i.m.) (5+100 i.m.) sau
Pentobarbiton+Chloralhidrat
(30 i.p.+300 i.v.)
Pisica Atropina Diazepam Acetilpromazina Xilazin+Ketamin Tiopental
0.05–0.2 s.c.) (0.2–1 i.m.) (0.5–1 i.v./i.m.) sau (2+10 i.m.) sau (25–40 i.v.) sau
Propionilpromazina Ketamin Pentobarbiton
0.5–1 i.v.) sau (5 i.v.) sau (35 i.v./i.p.)
Xilazina (2 i.m.) Inhalare (Halotan)
Valorile sunt în mg/kg.
Tabel 1b
Specie Premed. Sedare Anestezie scurtă Anestezie medie Anestezie lungă
Cîine Atropina Xilazin (3 i.m.) sau Thiopental (17 i.v.) sau Xilazin+Metadon(2+1 im) sau Pentobarbiton
(0.05 s.c.) Acetilpromazin Metomidat + Fentanil Xilazin+Ketamin (30 i.v.) sau
(0.5 i.m.) sau (4+0.005 i.m.) sau (2+10 i.m.) sau Xilazin+Ketamin
Propionilpromazin Alfentanil + Etomidat combinat cu Diazepam(0.6 i.m) (2+15 i.m.) sau
(0.5 i.m.) sau (0.03+1 i.m.) sau sauPropionilpromazin Intubare (Halotan)
Droperidol Inhalare/ Intubare +Metadon(0.5+1 i.v) sau
(1 i.m.) sau (Halothane Acetilpromazin+Metadon
Diazepam (1 i.m.) +Metoxifluran) (0.5+0.5–1 i.v.)
Porc Azaperon (1–2 im) Tiopental Azaperon+Metomidat Pentobarbiton
sau Clorpromazin (10 i.v; soluţie 5 %) (0.05–5+2.5–5i.m.+i.v./i.p.) (10–25 i.v.)
(1–2 i.m.) sauTiletamin+Zolazepam+Xilazi
n(2+2+0.5–1 i.m.)
Oaie Xilazin Xilazin+Ketamin Pentobarbiton Ketamin după pre-trat.
(0.05–0.1 i.m.) sau (1–2+5–10 i.m.) sau (20–30 i.m.) cu Xilazin/ Ketamin 3–4
Diazepam (2 i.m.) Tiopental(7.5–10 i.v) h sau Intubare (Halotan)
Maimuţă (*) Atropina Diazepam(1.0 i.m) sau Inhalare/Intubare Xilazin+Ketamin Pentobarbiton
(0.05–0.1 Xilazin (1–2 i.m.) sau (Halotan) (2+10 i.m.) (20–30 i.v./i.p.) sau
s.c.) Ketamin Intubare (Halotan)
(10–30 i.m.)
Valorile sunt în mg/kg. (*) Anestezia maimuţelor depinde foarte mult de specia de maimuţe

Tabel 2. Compuşii inhalatori şi caracteristicile lor

Pg.7 UMF "GR.T.POPA" –Facultatea de Bioinginerie Medicala – Sectia SBBM, An V
Disciplina Testarea Farmacobiologica – CURS Nr.2

Compusul Conc. cu N2 O/O2 Conc. fără N2 O/O2 MAC

(%) (%)
Metoxifluran 0.4 – 1 3.5 0.23
Halotan 0.5 – 2 2.4 1.0
Enfluran 0.5 – 1.5 2 2.2
Eter 3.5 5 – 10 3.2
MAC: concentraţia alveolară minimă pentru un efect anestezic