FOLCLORUL MUZICAL – SURSĂ DE INSPIRAŢIE

ÎN CREAŢIA COMPOZITORILOR ROMÂNI

Folclorul, acest nesecat izvor de inspiraţie pentru compozitori, a jucat un rol deosebit de
important în arta cultă. Avem marea şansă că în folclorul nostru se găsesc multe din elementele
care au revoluţionat din temelie discursul muzical de tip clasic – e destul să ne referim la sunete
nedeterminate precis, sferturi de ton, poliritmie, polimodalism, eterofonie şi aleatorism… încât
muzica românească, nu numai că nu dispare sau se stinge, dar se arată într-o lumină vie, chiar
strălucitoare.
În dorinţa de a se apropia de sufletul poporului şi de a crea o artă inteligibilă, în lumina
trăsăturilor naţionale şi populare ale limbajului unui cerc cât mai larg de auditori, numeroşi
compozitori au pornit de la izvoarele muzicii populare, meritul acestor compozitori fiind acela de
a-şi fi însuşit folclorul, ţinând seama de toate cuceririle tehnice ale artei componistice a timpului
lor, şi realizând într- o formă nouă, creaţii la un înalt nivel artistic. 
În moştenirea lăsată de compozitorii de muzică corală se întâlnesc cântece pe o singură
voce, coruri a capella şi coruri pe mai multe voci, cu acompaniament de pian şi mai puţin
numeroase, creaţii vocal – simfonice. 
Aria conţinutului muzical, a lucrărilor corale se întinde de la cântecele populare, la cele
lirice şi satirice, de la cântecele epice la cele pătrunse de vigoare şi dinamism. Acestora le sunt
adăugate lucrări religioase de o neasemuită autenticitate şi frumuseţe. 
Atitudinea creatoare faţă de folclor este evidentă în lucrările corale. În această privinţă se
pot întâlni cântece populare aranjate pentru cor în care rolul compozitorului s-a rezumat la
transcrierea melodiei folclorice; cântece în caracter popular ce presupun o atitudine creatoare din
partea compozitorului, manifestată de regulă prin dezvoltări tematice şi împrumutarea din
cântecul popular a unor formule melodice şi ritmice şi coruri de inspiraţie proprie, în care
specificul naţional este asimilat şi redat în toată bogăţia şi varietatea manifestărilor sale. 
Muzica corala românească reprezintă o parte preţioasă a patrimoniului cultural naţional.
Muzica corala romaneasca este pretioasa nu numai pentru că a valorificat de minune folclorul,
freamătul ondulaţiilor noastre sufleteşti, ci şi pentru faptul că aparţine marelui tezaur clasic şi
universal al muzicii.
Muzica are o uriașă calitate, aceea de a putea „absorbi” sensibilitățile specfice fiecărei
nații, iar compozitorii aleşi de noi spre a face cunoscută muzica corală românească constituie
puncte de reper în universul muzical naţional, atât creaţia cultă, cât şi prelucrările folclorice
constituind bijuterii muzicale de valoare ce trebuie promovate ca atare. 
Poate n-ar fi total lipsit de utilitate să se reamintească că muzica clasică românească îşi
are sursa de inspiraţie în vechea muzică populară românească. Şcolile componistice importante
au apărut în secolul al XIX-lea în Moldova, acolo unde îşi desfăşurau activitatea Gavriil
Musicescu, Ciprian Porumbescu, Eusebie Mandicevschi, şi în Transilvania şi Banat, acolo unde
creau Gheorghe Dima, Iacob Mureşianu şi Tiberiu Brediceanu.
 Adevărata muzică de inspiraţie folclorică precum şi tonalităţile modale ale muzicii
bizantine, eliberate de influenţele sonore şi ritmice proprii şcolilor componistice romantice din
Germania şi Franţa, pătrund, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea,
odată cu înfiinţarea Coralei „Carmen”, o societate muzicală preocupată de creaţiile cu adevărat
valoroase. În acest cadruîşi încep activitatea D. G. Kiriac şi George Cucu.
Astfel, în perioada la care facem trimitere, există un raport foarte bine definit între
idealurile componistice şi interesele manifestării unei şcoli cu adevărat româneşti de
compoziţie. şi aceastea n-ar fi complete dacă nu am face referire la crezul exprimat al lui
Tiberiu Brediceanu:. „Cunoaşterea, pătrunderea şi asimilarea desăvârşită a folclorului
naţional, a muzicii noastre poporale este crezul meu. Ce împrejurări dă muzicii timbrul,
coloritul, caracterul specific naţional? Motivul naţional – prin colectarea, fixarea pe note şi
armonizarea muzicii noastre populare”

Gavriil Musicescu (n. 20 martie1847, Ismail, sudul Basarabiei, acum în Ucraina – d. 21

decembrie 1903, Iaşi) a fost un compozitor, muzicolog şi dirijor român. Muzician de înaltă
pregătire, unul dintre primii muzicologi care au pătruns în esenţa comorilor folclorului românesc,
excelent pedagog muzician, Gavriil Musicescu a desfăşurat pe cele mai diverse planuri o adâncă
operă de creaţie, de promovare a valorilor artistice româneşti, de educaţie muzicală. El are
meritul de a fi fost primul care a descifrat caracteristicile modale ale cîntecului nostru naţional. 
Prin cântecele sale, Gavriil Musicescu a fost prezent în toate manifestările patriotice şi culturale
ale ţării. O remarcabilă autenticitate artistică o demonstrează Hora de la Plevna pe versuri de
Vasile Alecsandri ,Stejarul şi cornul pe versuri populare, Ca un glob de aur pe versuri de
Dimitrie Bolintineanu.
Creatia sa cuprinde muzică corală religioasă şi laică, dar și lucrări ocazionale, armonizări
de melodii populare, recenzii şi studii muzicale, articole în legătură cu valoarea folclorului ca
bază pentru dezvoltarea muzicii culte.

Ciprian Porumbescu - viaţa marelui compozitor a confirmat pe deplin vechea zicală,

potrivit căreia valoarea nu aşteaptă numărul anilor pentru că, în scurt timp, Porumbescu a creat
valori ce străbat timpul şi dăinuie peste timp.
Talent complex, Ciprian Porumbescu a scris nu numai lucrări muzicale, ci şi multe poezii,
articole de presă, a cules folclor, a redactat un manual didactic pentru şcolile populare.
Sunetele folclorului românesc i-au mângâiat pruncia, iar mai târziu, muzica specifică mediului
urban i-a fascinat tinereţea. Din această simbioză s-au născut horele de salon, cadrilurile pe
motive populare, valsurile, polcile şi mazurcile pe intonaţii folclorice. Opera muzicală a lui
Porumbescu are în jur de 300 de compoziţii. Printre cele mai populare lucrări ale sale sunt:
„Balada pentru vioară si orchestră” op. 29, opereta „Crai nou”, „Rapsodia română pentru
orchestră sau faimoasele sale cântece folclorice „Hora de la Stupca”, „Hora Braşovului” sau
„Hora Prahovei”.

George Enescu (n. 19 august 1881, la Liveni, județul Botoșani, România - d. 4

mai1955, Paris, Franța) este cel mai mare muzician român .

2
 Opera lui George Enescu, care - de la "folclorica" Sonata a III-pentru pian si vioara "in caracter
popular romanesc" pana la pan-europeanul Oedip - a parcurs toate zonele spectrului muzical la o
altitudine artistică incomparabilă.
Celebrele Rapsodii Române ale lui George Enescu nu mai au nevoie de niciun fel de
prezentare elogioasă privind desăvârșirea lor muzicală. Ele au fost compuse în perioada 1901-
1902 (la numai 21 ani!) la Paris, premiera a avut loc în data de 23 februarie 1903, într-un concert
dirijat de compozitor și Eduard Wachmann la Ateneul Român, și au fost publicate în 1904 la
editura muzicală pariziană Enoch .
Fondul melodic constituent al acestor două compoziții, despre care se știe foarte puțin, reprezintă
o serie de melodii populare urbane muntenești din secolul al XIX-lea, cântate cu multă măiestrie
și popularizate de marii lăutari contemporani cu compozitorul nostru (Cristache Ciolac, familia
de lăutari și muzicieni Dinicu), dar și melodii țărănești, din Moldova, pe care le găsim în a doua
rapsodie. Astfel, Rapsodia Română nr. 1, cu caracter sărbătoresc, dinamic, vesel, dansant, mult
mai cunoscută decât a doua, începe cu Am un leu și vreau să-l beau (sau Pasăre galbenă-n
cioc în Transilvania), despre care se spune, din câte am citit în mediul virtual, că ar fi fost culeasă
de compozitor de la lăutarul Niculae Chioru.
Cu mici excepții însă, vom vedea că avem de-a face și cu teme de factură cultă, nu numai
folclorică: un cântec patriotic, un marș militar, melodia unui dans popular stilizat etc.

Grigoraş Dinicu (n. 3 aprilie, 1889 la Bucureşti – d. 28 martie 1949 la Bucureşti) a fost

un violonist virtuoz şi compozitor român, care s-a impus printr-o manieră deosebită de
interpretare a vechilor piese muzicale din repertoriul lăutăresc, prin sobrietatea stilului său
individual şi prin tehnica instrumentală excepţională. Este cunoscut în toată lumea mai ales
pentru compoziţia sa din 1906, Hora staccato. A participat la Expoziția mondială de la Paris din
1937, unde a impresionat vizitatorii interpretând faimoasa "Ciocarlia" atrăgând atenția lumii
asupra comorilor folclorului românesc.
În unanimitate este desemnat să reprezinte România și la următoarea Expoziție mondială de la
New York, din 1939, fiind alături de Maria Tanase, "ambasadori ai muzicii populare românești".
Grigoraș Dinicu, virtuos violonist se bucură alături de tânăra interpretă de elogiile presei
americane. 
Compozițiile sale s-au bucurat de un foarte mare succes au contribuit la afirmarea
valorilor, bogației și frumuseții folclorului muzical românesc, destăinuind lumii întregi bucuriile,
tristețile, aleanurile și aspirațiile poporului nostru. A făcut remarcate întregii lumi semnificațiile
izvoarelor nostre folclorice ridicându-le pe culmile aprecierii și recunoașterii universale.

Sabin V. Drăgoi (n. 6 iunie 1894, Seliște, județul Arad - d. 31 decembrie 1968) a fost

un compozitor și folclorist român de excepţie.
Sabin Drăgoi s-a format ca muzicolog studiind în Iași, Cluj și Praga. S-a remarcat în primul rând
printr-o bogată activitate de folclorist, culegeri precum 303 colinde cu text și melodie, 360
melodii din Arad și Hunedoara poartă semnătura lui.
Unul dintre inițiatorii Școlii Muzicale Românești bazate pe folclorul țărănesc, este
creatorul a peste 100 de lucrări în toate genurile muzicale.

3
 Lucrări simfonice de inspiraţie folclorică:
 Petrecere populară
 Divertisment rustic
 Rapsodia bănățeană
 Dansuri simfonice: Ce aude Murășul?

Gheorghe Danga (1905-1959) şi-a dedicat întreaga activitate artistică muzicii corale

româneşti. În calitate de dirijor, a interpretat în nenumărate concerte cântece de masă, prelucrări
de folclor şi poeme corale. A creat un număr considerabil de compoziţii vocale, în deosebi pentru
formaţiile de amatori, concepute în cel mai autentic spirit popular, simple, cantabile şi larg
accesibile. Stilul său este armonic şi diatonic, mai apropiat de major-minorul occidental decât de
problemele discursului muzical modal, ritmica clară şi simetrică, cu accente metrice regulate.
Muzica corală a lui Gheorghe Danga nu a depăşit stadiul prelucrărilor de folclor, totuşi datorită
sincerităţii expresiei şi îngrijitei scriituri vocale, ea se cântă cu plăcere şi emoţionează. Câteva
titluri de lucrări corale: În poeniţă lângă plopi, Sârba-n căruţă, Di, di, di, murgule, di, Ca la
Breaza, Zamfira, Sârba pe loc, Ca pre Împăratul, Unule născut.

Paul Constantinescu (n. 30 iunie 1909, Ploieşti – d. 20 decembrie 1963, Bucureşti) a fost

un compozitor român, membru corespondent (1963) al Academiei Române. 
A întreprins culegeri de folclor, a susţinut prelegeri, conferinţe, emisiuni de radio şi
televiziune. Întreaga sa creaţie arată orientarea spre valorificarea valenţelor folclorului şi ale
melosului psaltic, bizantin. A compus practic în toate genurile muzicii clasice, de la operă la lied,
de la balet la simfonie, de la muzică de film la oratoriu.
Creația sa cuprinde muzică de teatru, muzică simfonică, muzică vocal-simfonică, muzică
de cameră, muzică pentru pian, muzică corală, muzică vocală (lieduri), muzică de film.
Un Trio de tinereţe (1928), două Oratorii bizantine, de Crăciun şi de Paşti,Concertul pentru
orchestră de coarde (1955) şi opera „O noapte furtunoasă”, sunt capodoperele muzicii sale. 

Achim Stoia (n. 1910 Mohu, judeţul Sibiu, d. 1973, Iaşi) a fost un compozitor român ,
care a străbătut ţara in lung şi-n lat, culegând folclor muzical: doine, balade, cântece vocale,
melodii de jocuri populare româneşti, maghiare, săseşti pe care le-a transcris, selectat, publicat şi
valorificat în concerte în ţară şi străinătate.: Compoziții: Lucrări simfonice: Învârtită (1937);
Coral variat (1947); Trei jocuri din Ardeal (1947), Suita În lumea copiilor (1950); Suita a Il-a
simfonică (1952); Suita a III-a simfonică (1956); Suita a IV-a „Sibiana” (1956); Rapsodia I
„Moldovenească” (1963); Suita a V-a „Mica suită“(1966); Suita a Vl-a „Ardelenească” (1967).

Constantin Arvinte, (n. 21 mai 1926, comuna Voinești, județul Iași) este unul dintre cei
mai cunoscuţi dirijori folclorişti şi compozitori ai timpurilor noastre, a avut o contribuţie
remarcabilă in domeniul muzicii folclorice româneşti, fiind distins cu nenumarate premii de
creaţie folclorică. 
Din creaţia sa muzicală se pot aminti peste 200 de lucrări pentru cor, cor şi orchestră, solişti
vocali, solişti instrumentişti, cu acompaniament de instrumente populare sau clasice. Lucrările

4
sale sunt interpretate de numeroase formaţii corale, orchestre şi mari ansambluri folclorice din
ţară şi străinatate.  Compoziţiile sale, din care amintim, au incântat publicul atât din ţară cât şi de
peste hotare:

 Joc din Oaș (1964), dans simfonic;

 Doină și joc în stil românesc (1971), pentru 12 viori;
 Cântări străbune (1978), preludiu simfonic;
 Corăghiasca din Hârlău (1985), dans simfonic;
 Coloana infinită (1985), piesă pentru orchestră simfonică;
 Suita sătmăreană (1986) pentru oboi și orchestră de coarde.
 Balada lui Pintea Viteazul (1961), piesă pentru solist, cor mixt și orchestră, versuri
populare;
Muzica românească are nevoie de o nouă direcţie şi de conturarea unei identităţi proprii.
Acest lucru presupune contribuţia unor generaţii capabile să realizeze acest ,,obiectiv” prin
propriul talent.
Inspiraţia pentru descoperirea identităţii şi direcţiei muzicii româneşti se poate naşte
oricând şi nu este o problemă atât de dificilă pe cât pare, deoarece noi avem un izvor nesecat de
inspiraţie – folclorul muzical românesc.