Sunteți pe pagina 1din 5

Proiectarea activităților matematice

la grupa mijlocie

Conținut Strategii de realizare (modalități, mijloace)


-Tematică orientativă-

a)Recapitularea, sub forme noi, a sarcinilor de al


grupa mică, pentru reactualizarea cunoștințelor
referitoare la formarea grupelor de obiecte după
o anumită însușire comună

- recunoașterea și denumirea obiectelor din


grupele formate și „descoperirea” de către copii ”Spune ce obiecte ai găsit!”
a însușirii comune după care au fost grupate, „Spune de ce sunt așezate în aceeași grupă?”
denumirea poziției spațiale relative pe care o
ocupă grupele de obiecte în clasă.

-alcătuirea de către copii a unor noi grupe, după


criteriul formă, culoare mărime, etc; sesozarea „Grupează obiectele de aceeași culoare!” (roșii,
obiectelor care nu aparțin grupei formate și de galbene, verzi, albastre, albe, negre)
ce? „Grupează obiectele de aceeași formă!
(indiferent de culoare și mărime)
„Separă obiectele mari de obiectele mici și spune
ce grupe ai format?”

-compararea unor grupe de obiecte și aprecierea „Spune de ce nu se potrivește în grupă această


globală a cantității jucărie!”
„Unde sunt mai multe și unde sunt mai puține?”
„Găsește-mi frații!”
„Alegeți o jucărie ( o formă geometrică) și spune
cum este!”

b)Constituirea de către copii a unor grupe de


obiecte după diferite criterii; compararea
acestora și aprecierea cantității global și prin
formare de perechi (corespondență)

-constituirea unor grupe (jucării, imagini) după


un anumit criteriu (formă, culoare, mărime) în ”Formează grupe de jucării galbene (roșii, verzi,
care obiectele sunt așezate în structuri spațiale albastre, albe, negre) (respectiv, de forme,
variate (dispersate, grupate, în cerc, în linie, etc.) mărimi diferite)
„Ce poți să spui despre grupa ta?”
-compararea a două sau mai multe grupe diferite,
pentru perceperea și sesizarea diferenței
raporturilor cantittative dintre acestea; aprecierea „Spune unde crezi că sunt mai multe (mai
cantității global („aici cred că sunt mai multe”, puține)?”
„mai puține”, etc) și prin formarea de perechi „Formează perechi între obiectele din două grupe
(punere în corespondență) diferite și spune unde sunt mai multe și de ce?”
(mai puține și de ce?) sau dacă sunt tot atâtea și
de ce?)”

-indicarea și exprimarea adecvată a rezultatului


comparației, a observațiilor copilului, prin
expresiile: „sunt tot atâtea...câte...sunt în grupa
de...” (în cazul în care fiecare obiect din primul „Cine știe mai bine?”
grup are pereche un obiect din grupul de Exerciții aplicative create de educatoare
referință în comparație)
„Sunt mai multe... decât...”
„Sunt mai puține ...decât...”

-constituirea unor grupe de obiecte de aceeași


formă, dar de două dimensiuni diferite, separarea
lor în mari-mici; lungi-scurte; groase-subțiri

„Formează grupe de obiecte mari-mici (lungi-


scrute, groase-subțiri)!”
„Cine are o grupă la fel ca a mea?”
„Spune ce s-a schimbat?”

c)Ordonarea obiectelor dintr-o grupăcare au Se recomandă elaborarea unor


aceeași formă, dar sunt de mai multe dimensiuni, -seturi de materiale cu cca 5-7 obiecte (imagini)
în șir crescător și descrescător; de aceeași formă (suprafețe sau volume), dar de
-după mărime: de la cel mai mic la cel mai mare mărimi variate cu diferență de cca 1-2cm între
(șir crescător) și invers (șir descrescător) ele (mere, mingi, baloane, cercuri, etc)
-după lungime: de la cel mai scurt la cel mai lung „Așează în șir mingile, de la cea mai mică la cea
(crescător) și invers (șir descrescător) mai mare (respectiv, de la cea mai mare la cea
-după grosime: de la cel mai subțire la cel mai mai mică.”
gros (crescător) și invers (șir descrescător)
-seturi de materiale de aceeași formă, dar de
lungimi diferite (5-7 obiecte) (creioane,
bețișoare, panglici, sforicele, linii, etc.)
„Ordonează panglicile de la cea mai scurtă la cea
mai lungă!”

-seturi de materiale ( 5-7 obiecte) de aceeași


formă și lungime(cca 10cm) dar de grosimi
(diametre) diferite (bețișoare, cilindri, țevi)
„Ordonează bețișoarele de la cel mai subțire la
cel mai gros!”
Se recomandă educatoarelor să vină în sprijinul
copiilor procedând la efectuarea ordonării
fiecărui grup de obiecte în două etape,pe două
niveluri spațiale, pe două linii trasate pe o foaie
sau pe măsuța copilului (cu distanța de cca 20
cm. între linii);
-în etapa a I, copilul așază pe linia de josobiectel
în ordine întâmplătoare (cum le scoate din
coșuleț, din plic);
-în etapa a II a, se cere copiilor să aleagă obiectul
cel mai mic, să-l așeze pe linia de sus, în partea
stângă; apoi, copiii observă, din nou, obiectele
rămase pe rândul de jos și aleg pe cel mai mic
dintre ele așezându-l în continuare, pe rândul de
sus; (se va proceda la fel până se selectează în
ordinea mărimiii toate obiectele de pe rândul de
jos și rezultă ordonarea pe rândul de sus)

Se recomandă, de asemenea, ca educatoarea să


efectueze la tablă (demonstrativ) ordonarea a
două seturi de materiale din care primul în șir
crescător și al doilea, în continuare, în șir
descrescător, facilitând astfel formarea la copii a
reprezentării intuitive, complete, asupra
raportului de ordine crescătoare, descrescătoare.

”Formați grupe de obiecte și le așezați în diferite


locuri în clasă; spuneți unde sunt? ” (după
criteriile alese de copii)
”Spune ce grupă de obiecte ai la dreapta (la
stânga ta)!”
”Unde este grupa de...?”

d)Familiarizarea copiilor cu numerele naturale


de la 1 la 5 (6) și cu numărarea conștientă a
obiectelor din fiecare grup (format după un
anumit criteriu)

-recapitulare numerelor și a număpratului de la 1 „Spune în care grupă sunt două (respectiv trei)
la 3 obiecte, prin apreciere și diferențiere globală jucării, unde este o jucărie?”
a cantității în grupe cu unul, cu două și cu trei „Formați grupe care să aibă câte 2 jucării de
obiecte; același fel (formă, culoare)
-raportarea corectă a numărului exprimat verbal „Formați grupe cu 3 obiecte de același fe l,
la cantitatea corespunzătoare de obiecte din arătați și spuneți ce ați format; numără obiectele
grupul respectiv (când copilul vede și numără 3 din fiecare grupă!”
obiecte în grupă, să spună corect că toate sunt „Te rog să îmi dai...(3 păpuși, 3 mingi), „Așază
trei) în ordine grupele de jucării, de la grupa cu cele
mai puține la grupoa cu cele mai multe jucării
(mai întâi un obiect, apoi grupa cu două obiecte
și apoi grupa cu trei obiecte), arată și spune în
care grupă sunt cele mai puține,și în care sunt
cele mai multe...?”

Se recomandă ca la învățarea numărului nou (4)


-învățarea numărului 4 în comparație cu o grupă să se procedeze astfel:
de 3 obiecte -se formează o grupă cu 3 obiecte (se numără
câte sunt),
-se formează alături, prin punere în
corespondență, alt grup cu tot atâtea obiecte 3,
-se determină diferența cu un obiect mai mult
decât în prima grupă,
-se numără obiectele, se precizează și se arată
prin gest de încercuire că toate sunt 4 – că grupa
cu 4 obiecte are cu un obiect mai mult decât
grupa cu 3 obiecte,
-se constituie mai multe grupe cu 4 obiecte
dispuse în perechi pentru a observa cu copiii
faptul că indiferent de forma obiectelor, de
așezare în structura grupei, de poziția spațială a
acestora, cantitatea obiectelor rămâne aceeași –
sunt tot câte 4 obiecte (numărul rămâne
constant),
-se integrează grupul de 4 obiecte în succesiunea
numerelor naturale, corespunzătoare șirului de
grupe concrete de la 1 la 4,
-aplicarea cunoștințelor copiilor în condiții noi
( să separe numărând și să aducă 4 jucării) (sau
câte îi cere educatoarea: 3 sau 2 sau 1 obiect)
„Te rog să-mi dai 4 păpuși (cuburi, mere, etc)”
„Numără câte obiecte sunt!” (de la 1 la 4)
„Ordonează grupele, de la grupa cu 1 obiect
până la grupa cu 4 obiecte!”

Se va proceda similar recomandărilor făcute


pentru învățarea numărului 4.
„Formează o grupă care să aibă cu o jucărie mai
mult decât în grupa de 4 obiecte! Spune câte sunt
în grupa nou formată!”
„Te rog să-mi dai 5 obiecte (de același fel),
-învățarea numărului 5 în raport comparativ cu o „Spune și arată unde sunt 5 obiecte și unde sunt
grupă de 4 obiecte 4 obiecte!”
„Ordonează grupele în șir, de la grupa cu cele
mai puține obiecte la grupa cu cele mai multe
obiecte (crescător), respectiv de la 1 la 5,
numără, spune și arată câte obiecte sunt în
fiecare grupă! (ex. un măr, două pere, trei prune,
patru gutui, cinci struguri), sune și arată în care
grupă sunt cele mai multe obiecte!”

e) Așezarea grupelor de obiecte în diferite locuri


din clasă; perceperea și denumirea corectă a
pozițiilor spațiale relative, ocupate de unul sau
mai multe obiecte (sus-jos, în față-în spate,
deasupra-dedesubt, la stânga-la dreapta)
-construirea de către copii a unor grupe de
obiecte (după o singură însușire comună) și „Unde este grupa de...?”
așezarea acestora în diferite locuri în clasă „Așază grupa de obiecte în diferite locuri în
-jocuri logico-matematice pentru perceperea și clasă; spune unde le-ai așezat?”
denumirea însușirilor de formă (disc, pătrat,
triunghi, dreptunghi), de culoare (albastru, roșu, „Ce jucărie nu cunoaștem încă (dreptunghiul)?”
galben), de mărime (mare-mic), de grosime ”Așază-mă la căsuța mea!”(fără culoare,
(gros-subțire) în seria de 36 piese componente mărime)
din trusa Logi I și Logi II; „Unde este locul meu?”
„Te rog să-mi dai! ”
„Biblioteca”
„Spune-mi unde pot locui?”
„V-ați găsit locurile?”
„Cine aranjează mai frumos?”
„Săculețul fermecat”
„Găsește locul potrivit!”

Bibliografie:

”Programa activităților instructiv- educative în grădinița de copii”, Ministerul Educației și


Învățământului, Editura Didactică și Pedagogică, 1987, pag. 91-96

S-ar putea să vă placă și