Sunteți pe pagina 1din 45

UNIVERSITATEA ROMANO AMERICANA

FACULTATEA DE DREPT

FEMEIA,
VICTIMĂ A VIOLENŢEI DOMESTICE

COORDONATOR: prof. Mihaela Prună


MASTERAND: Bercea Strugariu Georgiana Alexandra
CUPRINS

CAP.1 Introducere
1.1 Abordări cu privire la violenta domestica
1.2. Justificarea alegerii temei
1.3. Mituri despre violenta domestica
CAP.2. Masuri legislative care urmăresc combaterea violentei domestice
2.1. Masuri legislative pe plan internaţional
2.2. Abordări legislative ale violentei domestice in diferite tari europene
2.3. Norme internaţionale si prevederi constituţionale in România
2.3.1. Prevederi constituţionale
2.3.2. Norme internaţionale
2.3.3. Prevederile Codului Penal
2.3.5. Violul domestic
2.4. Legea specifica privind combaterea si prevenirea violentei domestice
2.4.1. Aplicabilitatea legii si rezistenta la schimbare
2.4.2. Legea romaneasca privind violenta domestica
CAP.3. Dezvoltarea serviciilor de suport a victimelor
3.1 Instituţii implicate in combaterea violentei domestice
3.2 Coaliţia Naţionala a ONG-urilor implicate in programe cu privire la violenta
domestica
3.3 Campanii de succes pentru combaterea si prevenirea violentei domestice
Concluzii
Bibliografie

Cap 1. Introducere

1.1 JUSTIFICAREA ALEGERII TEMEI

Violenta domestica impotriva femeilor a crescut foarte mult in ultimii ani,de fapt
d.p.d.v sociologic ea a ramas relativ aceeasi,schimbarea producandu-se la nivel de
visibilitate a cazurilor de violenta.
Violenta impotriva femeilor incalca dreptul fundamental la siguranta persoanei
este o expresie a dezichilibrului de putere dintre femei si barbati este un abuz de putere si
incredere care impiedica stabilirea de relatii egale si a respectului la care femeile sunt
indreptatite.
Violenţa domestică este o problemă foarte serioasă, chiar gravă, dacă avem în
vedere faptul că nimeni nu are dreptul să abuzeze fizic, sexual sau emoţional de ceilalţi,
în timp ce fiecare are dreptul să-şi trăiască viaţa la adăpost de violenţă, teamă sau abuz.
Violenţa domestica este un fenomen social deosebit de grav, suntem pe primul loc în
Europa în statistica nefastă a infraţionalităţii domestice, un fenomen cu profunde
conotaţii sociale, morale, psihologice, economice, şi care nu afectează doar cei doi
parteneri de viaţă ci mai ales copiii, expuşi riscului de a internaliza o serie de
comportamente negative şi de a perpetua violenţa ca mod de relaţionare.
Pe plan mondial Violenţa domestică deţine 25% din totalul infracţiunilor violente.
Doar 5% din atacurile violente asupra femeilor sunt raportate la Poliţie si mai puţin de
1% sunt pedepsite. Violenţa domestică e mult mai des întalnită decît violenţa pe stradă
sau la locul de muncă. Peste 90% dintre agresori sunt bărbaţi, 82% dintre abuzatori sunt
cunoscuţi ai victimei, iar 19% sunt chiar rude, 85% dintre violatori sunt bărbaţi, cunoscuţi
ai victimelor, 61% dintre violuri sunt comise în casa cuiva, de regulă a victimei.
1 din 7 femei sunt violate de către soţii lor, 78% din cazurile de viol sunt achitate, 70%
dintre femei au fost harţuite sexual într-un anumit moment al vieţii lor . Familia este locul
unde orice persoana ar trebui sa fie in siguranta,sa primeasca afectiune sa fie inteleasa de
catre membrii ei dar din pacate in multe familie se intampla contrariu,femeile sunt
batute ,terorizate supuse ,traiesc un adevarat cosmar.Violenta nu este niciodata
normala,acceptatasi nu ar trebui sa fie toleratasau justificata. Fiecare
individ,comunitate,guvern,organizatie nationale si internationale are propria
responsabilitate in a pune capat si a repara suferinta provocata. Nu putem sa ne prefacem
ca violentanu exista sau sa intoarcem capul in alta parte atunci cand vedem scene de
violenta.Femeile sunt cel mai adesea victime ale violentei domestice care din diverse
motive o accepta si o tolereaza considerand-o aproape normala.Violenta nu trebuie
tolerata trebuie denuntata.Femeile trebuie sa inteleaga ca iubirea nu inseamna coaste
rupte ,ochi vineti,cap umflat,ele trebuie sa inteleaga ca un om care te iubeste nu-ti
provoaca durere ,suferinta ,tristete.
Abuzurile, violenta sunt tratate ca probleme secundare, neluându-se in
consideraţie ca ele influenţează viitorul societăţii. Este necesar de înţeles importanta
abordării problemei violentei asupra femeii care urmează a fi integrata in contextul vieţii
sociale. Sunt o mulţime de consecinţe negative, ale violentei asupra femeii: izolare;
neîncredere, nelinişte; productivitate scăzuta; probleme de ordin psihic, emoţional,
consum abuziv de alcool, drogare. Se pot observa o serie de efecte negative si asupra
societăţii in general pentru ca de bunăstarea fiecărui individ in parte depinde bunăstarea
societăţii: mărirea criminalităţii, perpetuarea violentei din generaţie in generaţie, familii
destrămate, divorţuri numeroase.
Este necesar sa înţelegem care este rolul negativ al violentei ca fenomen social, sa
ne conştientizăm comportamentul si sa tindem spre schimbare, îmbunătăţire, sa nu
acceptam molestarea, sa nu ignoram atacurile verbale sau învinuirile, sa fim mai sensibili,
sa nu toleram si sa perpetuam violenta.
Motivul pentru care violenta domestica constituie tema acestei analize este si
creşterea frecventei acestor cazuri apărute in societatea romaneasca. Conform afirmaţiei
făcute de Gelles si Staus1 „ este mult mai probabil ca o persoana sa fie lovita sau ucisa in

1
propria familie, de un alt membru al familiei, decât oriunde altundeva, de oricine
altcineva”.
Femeile sunt expuse violentei in permanenta, indiferent ca e vorba de familie, de
locul de munca sau de o banala plimbare in parc. Violenta nu tine numai de statistici, este
un fapt real care se desfăşoară într-o societate ce este încă axata pe agresiunea bărbaţilor
asupra femeilor.

1.2. Mituri despre violenta domestica

Multe femei victime ale violentei domestice au reprezentari eronate despre


propria lor situatie si despre violenta ca fenomen social .Cercetatorii in problema sustin
ca situatia reala vizand violenta domestica este camuflata prin mituri.Dintre acestea cele
mai raspandite sunt.
,, Daca ma bate- ma iubeste;
Realitatea: Este o prejudecata impusa’’A existat un regim numit ,,demostroi’’ in care
barbatul este considerat proprietarul nu doar al casei,dar si a membrilor familiei .El
controla totul in casa.Femeia nu putea iesi din casa fara insotire sau fara voia lui.In
chise in casa femeile se ocupau de lucruri gospodaresti .
Gasim pe politele trecutului diferite instructiuni despre educarea membrilor familiei
si a servitorilor din casa.Se recomanda ,, sa-ti inveti sotia prin batai dar sa n-o lovesti pe
fata ,caci nu va putea iesi cu ea in lume,sa n-o bati cu pumnul,ci cu vergeaua, - e mai
dureros si invatatura se prinde mai bn.Apoi s-o mangai ,s-o compatimesti si sa-i arati cat
de tare o iubesti.
In asa mod,bataia si dragostea se recomandau aplicate laolalta in scopul consolidarii
controlului asupra femeii.Indirect acest mesaj cheama femeile la rabdare si supunere.
Mit:Violenta domestica e prezenta doar in familiile unde se fac abuzz de alcool.
Realitatea:Aloolismul ca boala nu este insotit permanent de un comportament
agresiv.Si nu toti barbatii care au un comportament agresiv consuma alcool.Sunt doua
probleme separate, care necesita a fi rezolvate individual, cu toate ca corectia nu este
exclusa.
Mit: Viiolenta domestica este specifica doar familiilor sarace si familiilor
dezavantajate.
Realitatea: Violenta domestica margheaza grupurile sociale cu venituri diferite
,persoanele cu studii si nivel intellectual diferit,rol-status social diferit.
Mit: Femeia, dara ar vrea oricand poate evita violenta din partea sotului.
Realitatea: Se spune ca femeia este in stare sa se apere pe sine insasi, cu toate ca nu
se tine cont de faptul ca nu toate femeile care sufera in urma violentei dispun de sistenta
sociala s-au sustinere.Multe nu au posibilitatea de a-si gasi locuinta deoarece sunt
dependente din punct de vedere economic de soti.
De asemenea ,este primit sa consideram ca femeia este purtatorul sa fauritorul climatului
emotional pozitiv al familiei si in asa situatie de izolare si vid femeii ii vine destul de
greu ,uneori chiar imposibil sa gaseasca putere si vointa sa rupa acest cerc al violentei.
Mit:Femeile provoaca violenta.
Realitatea:Teoria provocarii crimei este pe larg raspandita in practica organelor de
justitie si impiedica pe multe femei sa caute ajutor din partea politiei sau a procuraturii.
In cazurile de violenta domestica drept cauza pot servi orice:dejunul nepregatit la
timp,faptul ca copii inca nu sorm,lipsa unui nasture la camasa sotului.Exista femei
cecomporta conduite provovatoare ,insa in acest moment nun e permite sa justificam
actiunile violente ale agresorului.
Mit:Barbatii care supun membrii familiei violentei sunt psihopati.
Realitatea:O trasatura caracteristica a persoanei pshopate este ca ei nu-si pot controla
agresivitatea proprie ,adica ei pot sa-si orienteze agresivitatea asupra oricarui om.Insa
majoritatea agresorilor intrafamilii sunt oameni sanatosi care nu necesita interventie
psihiatrica.
Mit:Victima primeste placere de la violenta ,adica este mazohista.
Realitatea:De multe ori femeia prefera sa nu vorbesca despre aceste lucruri,dar nu
pentru ca le place ceea ce se intampla cu ele,dar pentru ca le este frica de ceea ce se poate
intampla mai departe.Niciodata femeile care s-au adesat cu asa probleme nu vorbeau de
placere,ci, dinpotriva doreau sa se debaraseze de violenta din familie.
Mit:Numai femeile ,,slabe’’ pot fi supuse violentei .
Realitatea:Societatea noastra cere femeiisa demonstreze ca este mai firava barbatului si
mai feminine.Fetitele sunt educate in asa mod ca ele sa fie placute ,gingase,timide,sa le fie pe
plac barbatilor.
Initialmente,femeilor li se cultiva aceste trasaturi ca mai apoi sa li se ceara sa fie mai
puternice .Pe de alta parte practica denota ca pentru a raporta problema la centrul de
criza,femeia trebuie sa aiba vointa si tarie de caracter ne mai vorbind de acele chinuri pe care
le indura in apararea drepturilor sale.Multe femei ,,puternice ‘’ sunt de asemenea victimizate.
Mit:Numarul de femei care sufera in urma violentei domestice este mic.
Realitatea:Nu putem spune cu precizie care este acel numar,deoarece violenta
domestica,ca si violul,este foarte rar raportata.
Mit:Sotiile victimizeaza,la randul lor sotii.
Realitatea:Barbatii sunt de asemenea ,victime ale violentei domestice ,e adevarat acest
lucru,dar statistica ne vorbeste ca fiecare sot maltratat ii revin zece sotii abuzate.exista
deosebiri si in ceea ce priveste gradul si gravitatea violentei,urmarile ei.Femeile primesc
traume mai serioase decat barbatii.
Mit:Sotii mereu duc o lupta intre ei ,situatie absolute normala.
Realitatea:In orice familie exista conflicte,deosebirea insa consta in faptul ca in
familiile unde este violenta intensitatea si cruzimea sunt ingrozitoare .
S-a constatat ca 85% din barbatii din penitenciare au crescut in familii unde violenta era
considerate normalitate.
Mit:Legea apara victimile violentei domestice .
Realitatea:Conform legislatiei in viguare,violenta domestica se pedepseste numai in
cazul in care genereaza urmari si trauma fizice si foarte grave,vizibile.
Mit:Penitenciarele pentru femei victime destrama familia.
Realitatea:Afirmatie c ear egala daca am spune ca spitalele sunt cauze ale accidentelor
auto.Aproximativ 75 %din femeile care au ispasit pedeapsa in penitenciare,au revenit la
familia lor completa,au continuat sa-si indeplineasca obligatiunile fata de mama, fata de copii
si n-au manifestat comportament deviat.
Miturile nominalizate genereaza toleranta violentei domestice ,denatureaza reprezentarea
ei sociala,subestimeaza personalitatea femeii.Se impun politici sociale c ear facilita oferta
serviciilor asistentiale pentru cuplurile in disolutie.

CAP.2. MASURI LEGISLATIVE CARE URMARESC COMBATEREA


VIOLENTEI DOMESTICE

"Nu considerăm necesară vreo dovadă pentru următoarele adevăruri: că bărbaţii şi


femeile sunt, au fost cu toţii creaţi la fel, că au fost înzestraţi de Creator cu anumite
drepturi inalienabile, că ei trebuie să trăiască în libertate să poată aspira spre fericire, că
guvernele trebuie să intervină întru garantarea acestor drepturi” (Declaraţie scrisă şi
adoptată de prima Women’s Rights Convention din SUA, din Seneca Falls, New York,
iulie 1848)2 .
În 1848, în localitatea Seneca Falls din statul New York, Elizabeth Cady Stanton
şi Lucretia Mott au organizat o conferinţă pe a cărei ordine de zi s-a aflat pentru prima
dată discriminarea femeilor. "Declaration of Sentiment" se sprijinea, la fel ca "Declaraţia
drepturilor femeii şi ale cetăţenei" a lui Olympe De Gouges(Franţa), pe “Declaraţia de
Independenţă” de la 1776. Această declaraţie era îndreptată împotriva dominaţiei
bărbaţilor din toate domeniile vieţii. Acest text se baza pe premisa că toţi, bărbaţii şi
femeile se nasc cu aceleaşi drepturi asupra vieţii, libertăţii şi fericirii şi că garantarea
acestor drepturi inalienabile ar trebui să constituie singurul scop legitim al statului. Toate
legile care obligau femeile să adopte o poziţie subordonată au fost declarate ilegitime.
In timp ce pe plan internaţional mişcarea feminista luase amploare, in anul 1817
apar în Moldova şi Muntenia legislaţii de ansamblu de Drept privat; cea din Muntenia
numita “Codul Caragea” a apărut sub domnia lui Ion Gh. Caragea. Conform acestui cod
bărbatul are mult mai multe drepturi decât femeia; el are dreptul sa utilizeze “bătaia
mic’şoara” pentru a-si “corecta” soţia (Soţul are voie sa-si lovească soţia cu o nuieluşa de
nuc atâta timp cat nuieluşa nu se rupe). Norocul femeilor de astăzi este ca societatea a

2
evoluat si odată cu ea si mentalitatea oamenilor, atât a bărbaţilor cat si a femeilor. Aceasta
evoluţia a avut loc dar, cu toate acestea mai exista familii in care se utilizează “bătaia”
pentru corectarea soţiei deşi bărbaţii nu mai au acoperire legala din acest punct de vedere.
Au trebuit sa treacă ataţia ani ca sa apară o lege specifica pentru apărarea drepturilor si
libertăţilor de care ar trebui sa dispună fiecare femeie.

2.1. Masuri legislative pe plan internaţional


Drepturile femeii sunt drepturi ale omului — drepturi care revin femeilor pentru
simplul fapt că sunt fiinţe umane. Tratamentul inegal al bărbaţilor şi femeilor are o
tradiţie foarte lungă. Civilizaţia modernă nu face nici ea excepţie - declaraţiile drepturilor
omului de la 1776 şi 1789 precum şi imaginea omului ca subiect matur politic, aşa cum
au apărut ele în perioada Iluminismului, excludeau în mod sistematic femeile din schemă.
Drepturile omului nu erau valabile decât pentru bărbaţi. Organizaţiile feministe au luptat
mult pentru a-şi dobândi drepturile politice şi civile.
Încă de la înfiinţarea ONU a fost recunoscut principiul egalităţii sexelor (în
preambul şi în articolul 1.3 al Cartei ONU: comunitatea statelor se obligă să trateze în
mod egal femeile şi bărbaţii). În “Declaraţia Universală a Drepturilor Omului” din anul
1948, nediscriminarea se baza, printre altele, şi pe relaţiile dintre sexe.
Realitatea era însă cu totul alta pentru femeile lumii, iar acest lucru nu a prea fost
luat în seamă de instituţiile pentru drepturile omului din cadrul ONU. Drepturile femeii
au fost elaborate de către comisii ONU speciale ("Comisia femeilor"), ale căror propuneri
au fost prea puţin transpuse în scris; Convenţiile ONU pre-existente nu au schimbat cu
nimic situaţia reală în care se găseau femeile. Încălcări ale drepturilor femeilor nu au fost
tratate în mod explicit. Neglijarea generală a problemelor care vizau femeile în cadrul
aparatului ONU a avut rezultate deloc neglijabile: Comisia femeilor a cerut în 1972
Adunării Generale a ONU ca anul 1975 să fie declarat Anul Internaţional al Femeii,
activităţile din domeniul drepturilor femeilor urmând a fi amplificate.
Anul internaţional al Femeii (1975), Deceniu Femeii (1976 - 1985) şi cele trei
conferinţe internaţionale ONU ale femeilor care au avut loc pe parcursul acestui deceniu
sub motto-ul "egalitate, dezvoltare şi pace" au constituit un moment de răscruce. Numărul
activităţilor desfăşurate în beneficiul femeilor a crescut în cadrul ONU.
În timpul mişcării de emancipare au apărut unele idei care reformau în mod fundamental
raporturile dintre sexe, atât în spaţiul public, cât şi în cel privat. Acele femei şi organizaţii
care s-au impus pentru drepturile femeii vor fi portretizate în cadrul acestui capitol.
Astăzi, organizaţiile de femei sunt active în toate ţările lumii; ele au parteneri în
comitetele naţionale şi internaţionale. În acest capitol vom vedea şi care este misiunea pe
care o au astăzi mişcările feministe la nivel internaţional.
În multe ţări ale lumii se pleacă de la ipoteza motivată cultural şi religios că
dorinţa femeilor de a fi tratate în mod egal cu bărbaţii nu-şi găseşte locul în contextul
drepturilor omului. Poziţionarea femeii ca "om de categoria a doua" este cea care
hrăneşte atitudinile discriminatorii şi violenţa. Chiar şi în statele în care egalitatea dintre
femei şi bărbaţi este garantată de Constituţie, transpunerea în practică a drepturilor femeii
nu este executată pe deplin.
Prevederile internaţionale cu privire la drepturile omului vizează astăzi cu
siguranţă şi persoanele de sex feminin. Principiul conform căruia nici o persoană nu
trebuie să aibă de suferit din pricina faptului că aparţine unui anumit sex a fost încă de la
începuturi parte esenţială a declaraţiilor ONU. Totuşi, discriminarea femeilor mai
continuă şi astăzi să fie o realitate peste tot în lume, femeilor fiindu-le limitate drepturi
esenţiale şi fundamentale precum dreptul la viaţă şi la integritate corporală. Feministele
critică conceptul drepturilor omului, susţinând că acesta ar viza doar societatea
occidentală şi mai ales problemele cu care se confruntă doar bărbaţii.
In iunie 1993, reprezentanţi ai naţiunilor si ONG-urilor din toata lumea s-au reunit
la Viena, Austria pentru Conferinţa Mondiala a Naţiunilor Unite pe tema Drepturilor
omului. Apărătorii drepturilor omului pe problema femeilor lucraseră timp de doi ani la
nivel naţional, regional si global pentru a face ca drepturile femeilor sa fie recunoscute ca
drepturi ale omului, si ca violenta împotriva lor sa intre in discuţie . Documentul rezultat
“Declaraţia si Programul de Acţiune de la Viena” a fost semnat de 171 de state si are un
caracter istoric prin evidenţierea faptului ca violenta împotriva femeilor este un fenomen
care continua sa existe peste tot in lume .
Documentul declara:
“drepturile femeii si ale fetei sunt o parte inalienabila, integrala si indivizibila a
drepturilor omului. Violenta bazata pe diferenţe de gen, toate formele de hărţuire si
exploatare sexuala , inclusiv acelea rezultate din prejudecăţi culturale si trafic
internaţional sunt incompatibile cu demnitatea si valoarea persoanei si trebuie sa fie
eliminate.”3
In decembrie 1993 Adunarea Generala a Naţiunilor Unite a adoptat “ Declaraţia
de Eliminare a Violentei Împotriva femeilor”
În 1994, Conferinţa internaţională a populaţiei şi dezvoltării, de la Cairo, a adus
în discuţie problema egalităţii între femei şi bărbaţi cu privire la viaţa sexuală şi la
reproducere. Programele de acţiune propuse s-au axat pe stoparea traficului de femei şi
copii, promovarea educaţiei femeilor ca măsură de a le proteja împotriva violenţei
domestice, stabilirea de programe pentru victimele violenţei domestice.
A patra Conferinţă asupra problemelor femeii de la Beijing (1995) a declarat
violenţa împotriva femeilor ca fiind unul din cele 12 obstacole împotriva respectării
drepturilor femeii. O atenţie deosebită a fost acordată serviciilor medicale primare pentru
femeile victime ale violenţei domestice.
În septembrie 1995 a avut loc cea de-a 4-a Conferinţă internaţională a femeilor, la care au
participat aprox. 47.000 de persoane. Aceasta a fost cea mai mare Conferinţă din istoria
ONU. Aici a fost adoptată "Declaraţia pentru eliminarea tuturor formelor de violenţă
asupra femeilor", drepturile femeii afirmându-se aici ca o componentă integrală a
drepturilor omului. În cele ce au urmat a început o nouă discuţie aprinsă, care s-a întins
pe tot cuprinsul lumii, pe tema definiţiilor diferite de la o cultură la alta a drepturilor
femeii. Faptul că catalogul de revendicări de 150 de pagini, "programul de acţiune", a fost
semnat de 189 de state, se datorează mai ales prezenţei a multor mii de membri ai
organizaţiilor neguvernamentale. Prin ratificarea Declaraţiei s-au impus următoarele
obligaţii:
promovarea egalităţii între sexe în domeniul politicii, economiei şi societăţii,
protejarea drepturilor femeii,
3
combaterea sărăciei femeilor, mai ales a acelora din ţările în curs de dezvoltare,
condamnarea tuturor formelor de violenţă asupra femeilor,
desfiinţarea diferenţelor dintre sexe în domeniul educaţional şi sanitar.4
In 1995 Naţiunile Unite au organizat cea de-a patra Conferinţa Mondiala privind
problemele femeilor, la Beijing, unde apărătorii drepturilor femeii au cerut din nou ca
guvernele sa ia masuri concrete pentru a îmbunătăţii statutul femeii.

2.2. Abordări legislative ale violentei domestice in diferite tari europene


Pe parcursul secolului XX, situaţia femeilor s-a ameliorat treptat. Acest lucru s-a
întâmplat prin modificarea constituţiilor naţionale şi prin elaborarea unor declaraţii şi
documente internaţionale. În multe ţări au fost desfiinţate limitările juridice, astfel încât
femeile au căpătat acces la educaţie, la sistemul sanitar şi au putut să participe şi ele la
viaţa politică. În ciuda acestor fapte s-a văzut că drepturile femeii nu sunt întotdeauna
garantate, indiferent de contextul cultural. Actele de încălcare a drepturilor femeii sunt
rezultate directe ale uzului de violenţă. Cel mai important drept al omului - dreptul la
viaţă şi la integritate corporală - este de foarte multe ori refuzat femeilor din întreaga
lume. În familie, în societate şi din partea statului, femeile fac obiectul violenţelor de tot
felul.
Particularitatea acestei forme de violenţă constă în faptul că aceasta nu vizează o
singură femeie, ci pe toate ca grupare socială completă. Violenţa la adresa femeilor
presupune tot ceea ce li se refuză femeilor din pricina simplului fapt că sunt femei, astfel
încât acestea nu îşi pot dezvolta pe deplin capacităţile şi sunt oprite din evoluţia lor
firească. Deseori, aceasta este o formă de discriminare a femeilor, prea puţin acceptate în
societate, astfel încât bărbaţii practic nici nu le bagă în seamă, deseori femeile
considerând că acest lucru este un rău necesar inerent calităţii lor de femei, o formă
motivată biologic în relaţia dintre bărbaţi şi femei.
Există violenţă structurală şi violenţă la adresa persoanei: violenţa la adresa
persoanei presupune un atentat direct la corpul femeii, ca de ex. violul, bătăile sau
crimele. Violenţa la adresa persoanei se află de cele mai multe ori în legătură directă cu
4
corpul, cu funcţia de reproducere şi sexualitatea femeii. Violenţa structurală se exprimă
prin considerarea femeilor ca fiinţe inferioare, prin desconsiderarea şi obiectualizarea
femeii şi se află în strânsă legătură cu pretenţiile de superioritate emise de bărbaţi în
multe domenii sociale.
Guvernele statelor nu reacţionează la aceste acte de violenţă sexuală cu aceeaşi
vigilenţă ca în cazul altor fapte penale. Violenţa domestica nu a fost considerată multă
vreme o încălcare a drepturilor omului, ci o problemă "internă" a statelor, statele la rândul
lor interpretând această problemă deseori ca o problemă "privată", de familie, între
victimă şi făptaş, intre soţie si soţ. Acest lucru izvorăşte din diferenţierea între sfera
"publică" şi cea "privată", care continuă să se menţină atât în societăţile tradiţionale
patriarhale cât şi în cele occidentale.
Având la baza masurile legislative luate pe plan internaţional fiecare tara si-a
întocmit propriul program de respectare a drepturilor femeii .Diferenţele intre prevederile
sistemelor legislative ale tarilor europene cu privire la violenta domestica pot fi analizate
pe mai multe criterii:
încadrarea juridică a violenţei conjugale, ca infracţiune specifica
necesitatea depunerii unei plângeri de către victima împotriva agresorului pentru
declanşarea procedurilor penale
protecţia oferita victimelor prin prevederile de drept civil
ajutorul, asistenta oferita victimelor
Anglia – violenta in cuplu nu constituie o infracţiune specifica, fiind supusa
normelor de drept civil . Violul in cadrul cuplului este definit ca infracţiune de la
începutul anilor ’90, nu este necesara plângerea victimei pentru începerea urmăririi
penale împotriva agresorului. Victimele violentei domestice beneficiază de ajutor
financiar numai daca agresorul a fost urmărit penal si daca victima nu mai locuieşte cu el.
Austria – violenta conjugala este încadrata la infracţiunile de lovire si vătămare
corporala, violul in cadrul cuplului face obiectul sancţiunilor penale începând cu anul
1989; procedura finala se pot declanşa , in caz de violenta domestica, la sesizarea oricărui
cetăţean care are dovezi ca un astfel de act a avut loc .Legislaţia austriaca permite
integrarea agresorului in programe de reeducare. Din 1996 legislaţia permite politiei sa
interzică agresorului accesul in domiciliul victimei in cazul in care acesta pune in pericol
viata , sănătatea sau libertatea victimei.
Portugalia – începând cu 1991 exista o lege de protecţie a victimelor violentei
domestice , care prevede si acordarea de ajutor material din partea statului iar din 1999
exista un plan naţional de acţiune împotriva violentei familiale , care include si
constituirea unei reţele de adăposturi pentru victime si a sistemelor de ajutorare a acestora
.Violenta conjugala este pedepsita prin codul penal. Declanşarea procedurii penale trebuie
precedată in mod obligatoriu de o plângere din partea victimei. Totuşi, din 1998 ,
procedura penala poate fi declanşata si fără existenta acestei plângeri, daca interesul
victimei o cere.
Spania – prevederile cu privire la violenta conjugală sunt cuprinse in Codul Penal
care prevede pedepse cu închisorea de la 6 luni la 3 ani, pentru cel care îşi supune
partenera /partenerul la acte de violenta fizica sau psihologica . In anul 1995 Tribunalul
Suprem recunoaşte violul in interiorul cuplului iar declanşare procedurii penale împotriva
agresorului nu necesita o plângere din partea victimei.
Suedia – începând cu 1998 a fost delimitate infracţiunea de “violare a integrităţii
femeii” , care este definite ca repetarea infracţiunilor împotriva vieţii, a libertăţii, sau a
infracţiunilor sexuale comise împotriva unei femei cu care agresorul a avut sau are o
relaţie intima . Violul in interiorul cuplului constituie o infracţiune începând cu anul
1995, iar procedura penala se poate declanşa la orice reclamaţie a unei persoane care
deţine dovezi ca s-a petrecut un act de violenta domestica , nefiind necesara o plângere
din partea victimei. Din 1995 in Suedia exista Centrul Naţional pentru femeile maltratate
sau violate. Aici, femeile pot primi ajutor medical de urgenta si pot beneficia de servicii
sociale, de protecţie din partea politiei si de consiliere juridica.
Germania – violenta conjugala nu face obiectul unor prevederi legislative
specifice. In funcţie de circumstanţe, actele de violenta conjugala sunt încadrate juridic ca
infracţiuni împotriva vieţii, a integrităţii corporale , sau împotriva vieţii private si a
intimităţii. Legea germana recunoaşte si sancţionează , începând din 1997 violul in cadrul
cuplului , iar procedura penala se poate declanşa automat indiferent de voinţa victimei.
Victimele violentei domestice au dreptul la o indemnizaţie speciala care sa le permită
acoperirea cheltuielilor medicale necesare.

2.3. Norme internaţionale si prevederile constituţionale in România

2.3.1.Prevederi constituţionale
Constituţia României garantează egalitatea cetăţenilor in fata legii si autoritarilor
publice fără privilegii sau discriminări ( Cetăţenii sunt egali in fata legii si a autorităţilor
publice, fără privilegii si fără discriminări; Nimeni nu este mai presus de lege;) 5, precum
si drepturile si libertăţile tuturor persoanelor. Art. 22 din cap. 2 privind drepturile si
libertăţile fundamentale garantează, prin alineatul 1, dreptul la viata, dreptul la integritate
fizica si psihica ale persoanei. Alin 2 al aceluiaşi capitol stipulează in mod expres ca nici
o persoana nu poate fi supusa torturii sau oricărui altfel de pedeapsa sau tratament
degradant ori inuman.6
Consacrarea prin Constituţie a acestor drepturi presupune in mod automat
respectarea libertăţilor si drepturilor femeii in calitatea sa de persoana si interzice
supunerea acesteia la orice act de violenta sau tratament degradant de natura sa atenteze
la siguranţa sa fizica sau psihica. In cazul violării unuia din aceste drepturi sau libertăţi
femeia poate si trebuie sa beneficieze de protecţia legii.

2.3.2. Norme internaţionale


Poziţionarea controversată a drepturilor femeii în cadrul listei drepturilor omului
se reflectă şi în felul în care au evoluat acordurile şi documentele internaţionale prin

5
6
intermediul cărora drepturile femeii au putut fi stabilite, iar actele de încălcare ale acestor
drepturi au putut fi condamnate de Organizaţia Naţiunilor  Unite (ONU) pe tot cuprinsul
lumii.
România este semnatara mai multor convenţii internaţionale care garantează
drepturile femeii. Conform art. 20 din Constituţia României, toate dispoziţiile
constituţionale sunt aplicate si interpretate in concordanta cu Declaraţia Universala a
Drepturilor Omului sau cu pactele si tratatele la care România este parte. România este
semnatara următoarelor convenţii internaţionale care interzic abuzul de orice gen al
femeilor si copiilor, interzicând implicit orice forma de abuz domestic:
Convenţia Internaţionala privind interzicerea traficului cu femei si copii, de la 30-09-
1921, ratificata de România in 1923
Convenţia Internaţionala pentru Suprimarea Traficului cu Femei Mature de la 11-10-
1933, ratificata in 1935 (legea nr.2/1935)
Convenţia Naţiunilor Unite pentru Suprimarea Traficului cu Persoane, ratificata
la 21-05-1950
Convenţia din 1979 a Naţiunilor Unite privind Eliminarea Tuturor Formelor de
discriminare Împotriva Legii, ratificata in 1981 (decretul nr. 342/1981)
Convenţia Internaţionala Privind Drepturile Copiilor, ratificata in 1990 (legea nr.
18/27.09.1990)
Declaraţia pentru un tratament egal şi pentru eliminarea tuturor formelor de
discriminare a femeilor (1945-1979) Încă de la înfiinţarea ONU a fost recunoscut
principiul egalităţii sexelor (în preambul şi în articolul 1.3 al Cartei ONU: comunitatea
statelor se obligă să trateze în mod egal femeile şi bărbaţii). În Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului din anul 1948, nediscriminarea se baza, printre altele, şi pe relaţiile
dintre sexe. Realitatea era însă cu totul alta pentru femeile lumii, iar acest lucru nu a prea
fost luat în seamă de instituţiile pentru drepturile omului din cadrul ONU. Drepturile
femeii au fost elaborate de către comisii ONU speciale ("Comisia femeilor"), ale căror
propuneri au fost prea puţin transpuse în scris; Convenţiile ONU pre-existente nu au
schimbat cu nimic situaţia reală în care se găseau femeile. Încălcări ale drepturilor
femeilor nu au fost tratate în mod explicit. Neglijarea generală a problemelor care vizau
femeile în cadrul aparatului ONU a avut rezultate deloc neglijabile: Comisia femeilor a
cerut în 1972 Adunării Generale a ONU ca anul 1975 să fie declarat Anul Internaţional al
Femeii, activităţile din domeniul drepturilor femeilor urmând a fi amplificate.
Aplicarea practică a drepturilor femeii (din 1975)
Anul internaţional al Femeii (1975), Deceniu Femeii (1976 - 1985) şi cele trei conferinţe
internaţionale ONU ale femeilor care au avut loc pe parcursul acestui deceniu sub motto-
ul "egalitate, dezvoltare şi pace" au constituit un moment de răscruce. Numărul
activităţilor desfăşurate în beneficiul femeilor a crescut în cadrul ONU.
Convenţie asupra eliminării tuturor formelor de discriminare a femeilor. Această
Convenţie, adoptată în decembrie 1979 de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor
Unite, a reprezentat un pas important în vederea recunoaşterii drepturilor femeii ca
drepturi ale omului. Convenţia conţinea unele prevederi mai vechi în ceea ce privea
protecţia şi nediscriminarea femeilor, dar a venit să extindă răspunderea statelor părţi în
ceea ce priveau încălcările comise de actori ne-statali. Acest lucru a fost un mare progres,
pentru că actele de discriminare şi de încălcare a drepturilor femeilor nu vin de prea
multe ori din partea statului, ele având loc în "sfera privată". Important a fost mai ales
programul concret de acţiune, care obliga statele semnatare ale Convenţiei să ia anumite
măsuri care urmau să garanteze egalitatea dintre femei şi bărbaţi nu numai prin prevederi
formale (de jure), ci şi prin unele practice (de facto).
Punctele slabe ale acestei Convenţii vizează posibilităţile de transpunere în
practică şi de control ale obligaţiilor contractuale. Faţă de această Convenţie s-au
exprimat o mulţime de rezerve, multe din cele 165 de state părţi neacceptând toate
obligaţiile. Statele se obligă de exemplu să trimită comitetului de experţi un raport anual
privind situaţia drepturilor femeii din ţara lor. Din cauza unor probleme structurale,
durata elaborării acestor rapoarte este deseori prea mare, în plus, multe state nici măcar
nu încearcă să-şi respecte obligaţia de a scrie un astfel de raport. Convenţia nu prevede
măsuri de verificare sau de sancţionare. Mai mult, Comisia Femeilor care a redactat
această Convenţie nu dispune de mijloacele financiare de care dispun celelalte comisii
ONU pentru drepturile omului şi nici nu are competenţa de a se folosi de informaţiile
puse la dispoziţie de organizaţiile neguvernamentale.
Conferinţa Mondială a Drepturilor Omului de la Viena (1993). Iniţial,
comunitatea statelor a considerat că drepturile femeilor - altfel decât drepturile omului,
"mai serioase", nu sunt ameninţate într-o aşa manieră încât fie nevoie de mecanisme de
verificare şi control. Având în vedere rădăcinile adânci pe care le avea viaţa femeilor în
tradiţiile culturale şi sociale, condiţiile de viaţă ale femeilor trebuiau schimbate pe termen
lung, pe baza luării unor măsuri sociale şi economice. Violenţa asupra femeilor nu a fost
condamnată în mod explicit în Convenţia cu privire la drepturile femeii.
Ca rezultat al campaniei întinse pe mai mulţi ani ("Drepturile femeii sunt drepturi ale
omului"), mişcarea pentru drepturile femeii a reuşit să aducă subiectul violenţa pe agenda
celei de-a doua Conferinţe internaţionale ONU pentru drepturile omului. Astfel,
declaraţia finală de la Viena condamnă pentru prima oară în istoria Naţiunilor Unite în
mod explicit violenţa asupra femeilor ca încălcare a drepturilor omului. Cu această ocazie
s-a afirmat că "drepturile femeilor sunt parte inalienabilă şi integrantă din drepturile
universale ale omului". La sfârşitul acestei Conferinţe, Organizaţia Naţiunilor Unite a
emis în decembrie 1993 o "Declaraţie pentru eliminarea tuturor formelor de violenţă
asupra femeilor". Conform Declaraţiei de la Viena şi Programului de Acţiune de la Viena,
drepturile femeii constituie o componentă inalienabilă şi indisolubilă a drepturilor
universale ale omului, care nu trebuie relativizate prin invocarea cutumelor culturale şi
tradiţionale.
Declaraţia ONU pentru eliminarea tuturor formelor de violenţă asupra femeilor
(1993) În decembrie 1993, Adunarea Generală a ONU a fixat afirmaţiile documentului
final de la Viena într-un act propriu, "Declaraţia pentru eliminarea tuturor formelor de
violenţă asupra femeilor", enumerând următoarele forme de violenţă asupra femeilor din
domeniul public şi privat care reprezintă încălcări ale drepturilor omului7:
-violenţă fizică, sexuală şi psihologică în familie, inclusiv abuzurile fizice şi abuzurile
sexuale asupra fetelor,
-violenţe legate de dotă,
-violuri în căsnicie,

7
-mutilarea organelor genitale femeieşti şi alte practici tradiţionale care lezează
integritatea corporală a femeilor,
-violenţa în afara căsătoriei şi violenţa în contextul exploatării,
-violenţă fizică, sexuală şi psihologică în afara comunităţii, inclusiv violuri, abuzuri
sexuale, hărţuire sexuală şi intimidare la locul de muncă, în instituţiile de învăţământ etc.,
-traficul de femei şi prostituţia forţată,
-acte de violenţă fizică, sexuală şi psihologică săvârşite de stat sau comise cu acordul
acestuia, violenţă sexuală şi psihologică, indiferent unde apare.
În martie 1994, Comisia pentru drepturile omului a inaugurat funcţia de raportor
special permanent  pe problema violenţei asupra femeii, al cărei mandat cuprinde întregul
conţinut al Declaraţiei pentru eliminarea tuturor formelor de violenţă asupra femeilor.
A patra Conferinţă internaţională ONU a femeilor: "Acţionăm în spiritul egalităţii,
al dezvoltării şi al păcii"
În septembrie 1995 a avut loc cea de-a 4-a Conferinţă internaţională a femeilor, la
care au participat aprox. 47.000 de persoane. Aceasta a fost cea mai mare Conferinţă din
istoria ONU. Aici a fost adoptată "Declaraţia pentru eliminarea tuturor formelor de
violenţă asupra femeilor", drepturile femeii afirmându-se aici ca o componentă integrală
a drepturilor omului. În cele ce au urmat a început o nouă discuţie aprinsă, care s-a întins
pe tot cuprinsul lumii, pe tema definiţiilor diferite de la o cultură la alta a drepturilor
femeii. Faptul că catalogul de revendicări de 150 de pagini, "programul de acţiune", a fost
semnat de 189 de state, se datorează mai ales prezenţei a multor mii de membri ai
organizaţiilor neguvernamentale. Prin ratificarea Declaraţiei8 s-au impus următoarele
obligaţii: - promovarea egalităţii între sexe în domeniul politicii, economiei şi societăţii,
-protejarea drepturilor femeii,
-combaterea sărăciei femeilor, mai ales a acelora din ţările în curs de dezvoltare,
-condamnarea tuturor formelor de violenţă asupra femeilor,
-desfiinţarea diferenţelor dintre sexe în domeniul educaţional şi sanitar
Prevederile constituţionale si reglementările internaţionale sunt menite sa
protejeze femeia in fata oricăror forme de abuz, inclusiv cel domestic . Totuşi, in afara de

8
aceste prevederi, pana nu demult legislaţia interna a României nu conţinea reglementari
care sa limiteze sau sa elimine abuzarea femeii si violarea drepturilor acesteia in cadrul
vieţii private. Toate formele de violenta domestica intrau sub incidenţa Codului Penal,
nefăcându-se o distincţie intre alte tipuri de agresiune si aceasta. In anul 2000 a fost
adoptata Legea nr.197/2000 care modifica si completa unele dispoziţii ale Codului Penal
si Codului de Procedura Penala. In 2003 a fost promulgata Legea 217/25.05.2003 privind
Prevenirea si Combaterea Violentelor Familiale.

2.3.3. Prevederile Codului Penal


Pana in anul 2000 toate prevederile împotriva violentei domestice erau incluse in
codul penal fiind reglementate de legea nr. 61/1991, privind sancţionarea faptelor de
încălcare a unor norme de convieţuire sociala, a ordinii si liniştii publice. In Codul Penal
roman nu exista nici o prevedere legala cu privire la violenta in familie sau violenta
asupra femeii. Astfel, nu exista nici o definiţie legala a violentei domestice.
Femeile victime ale violentei domestice erau intr-o poziţie foarte dificila si adesea
renunţau la acţiunea legala, mai ales ca percepţia comuna e ca femeia fie a provocat
violenta in familie - in care caz o si merita! - fie este o "soţie rea" - in care caz trebuie sa
fie disciplinata. Astfel, violenta domestica este perceputa ca o rutina, care le opreşte pe
femei sa mai vorbească despre violenta din familiile lor, daca tot e ceva atât de comun.
In Codul Penal nu exista nici o specificare pentru cazurile de violenta in cadrul
familiei, ele fiind incluse in rândul cazurilor de violenta in general. Conform articolului
180 din Codul Penal “(1)Lovirea sau alte forme de violenta care cauzează suferinţa fizica
se pedepsesc cu  închisoarea de la o luna la trei luni sau cu amenda. (2)Lovirea sau actele
de violenta care cauzează o vătămare care necesita pentru      vindecare îngrijiri medicale
de cel mult 20 de zile se pedepsesc cu închisoarea de la trei luni la doi ani sau cu amenda.
(3)Acţiunea penala se pune in mişcare la plângerea prealabila a persoanei vătămate.
(4)Împăcarea parţilor înlătura răspunderea penala.”9.

9
Pentru a depune plângerea sau pentru a începe acţiunea in instanţa, victima
trebuie sa obţină un certificat medico-legal, care e considerat principala dovada a
comportamentului violent. Dar exista si cazuri in care certificatul medico-legal nu
dovedeşte gravitatea abuzului. Aceasta procedura legala are multe lacune si nu este creata
pentru a proteja victima, ceea ce explica de ce femeile ezita in a căuta o soluţie legala.
Mai mult, pentru infracţiunile menţionate in art. 180 si 181, cel mai folosit mijloc de
pedeapsa este amenda, ceea ce are doua consecinţe: agresorul nu-si va schimba
comportamentul in urma pedepsei; iar pedeapsa trebuie plătita, in cele din urma, din
bugetul familiei. De aceea victimele prefera sa-si retragă plângerea. In
general, violenta domestica este considerata "o problema de familie", aşadar politia are
mari ezitări înainte de a interveni. Când poliţiştii intervin intr-un astfel de caz, de obicei
sfătuiesc cuplul respectiv si mai ales pe agresor sa se liniştească, eventual dându-i
agresorului o amenda. Politia nu arestează de regula agresorul in astfel de cazuri. Acesta
nu este îndepărtat din domiciliul conjugal, cea care pleacă de obicei nemaisuportând
situaţia este, de regula, femeia. Agresorul nu poate fi îndepărtat din domiciliu decât daca
femeia cere, printr-o ordonanţa prezidenţiala acest lucru (ceea ce presupune acţiunea in
instanţa, dosare pline de certificate medico-legale, plângeri la politie, termene, amânări).
Până în anul 2000, toate prevederile împotriva violenţei domestice erau incluse în
Codul Penal. Pedepsele pentru violenţa domestică erau reglementate reglementate de
legea nr.61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire
socială, a ordinii şi liniştii publice, modificată prin Legea nr.2/2000 şi republicată în 18
august 2000. In afara acestei legi, care reglementau în mod expres violenţa în cupluri,
codul Penal nu conţinea nici o distincţie între sfera privată şi sfera publică. Astfel,
violenţa domestică era reglementată de aceleaşi prevederi legale ca şi orice alt tip de
agresiune, Codului Penal:
Infracţiuni împotriva familiei ( titlul VIII, Capitolul 1 , articolele 303-307, Capitolul
IV);
Infracţiuni contra persoanei ( titlul II, Capitolul I, articolele 180-184)
Infracţiuni privitoare la viaţa sexuală (titlul II, capitolul III, art.197-204)
Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială (titlul IX)10
Prin legea 197/2000 au fost aduse modificări şi completări importante ale unor dispoziţii
din Codul Penal. Codul penal a reglementat clar pentru prima dată violenţa domestică.
Prin această reglementare este recunoscut în premieră pericolul social crescut al acestui
tip de violenţă. Au fost interzise măsurile şi tratamentele de orice fel care pun in
primejdie dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a copiilor în familie, viaţa, sănătatea
sau integritatea corporală a oricărui membru al familiei.
Astfel, conform noilor reglementări, articolul 75, alineatul 1, litera b, are
următorul cuprins: “Săvârşirea infracţiunii prin acte de cruzime, prin violenţe asupra
membrilor familiei ori prin metode sau mijloace care prezintă pericol public”11
Pentru a evita interpretările ulterioare ale legii, noţiunea de membru de familie: a
fost clar definită în textul legii. Conform articolului 149 1, introdus după articolul 149,
”prin membru de familie se înţelege soţul sau ruda apropiată, dacă aceasta din urmă
locuieşte şi gospodăreşte împreună cu făptuitorul.”12

2.3.4.Violul domestic
Nu numai bătaia, ci şi violul între soţi este incriminat penal. Teoreticienii şi
practicienii dreptului considerau că atâta vreme cât doi parteneri sunt legaţi prin actul de
căsătorie, relaţiile lor sexuale sunt întotdeauna necesare indiferent de dispoziţia sau starea
unuia dintre soţi.
Pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie a fost incriminat, prin Legea
197 din 2000, violul comis în familie, dar ca un element circumstanţial al variantei
agravante a acestei infracţiuni. Viaţa practică demonstrează că această faptă ajunge în faţa
autorităţilor judiciare destul de rar, dar şi mai rar poate fi probată datorită persistenţei
mentale a aşa-zisei obligaţii de supunere a femeii faţă de bărbat.
Incriminarea violului în familie ca o variantă agravată a infracţiunii fără a face
nici o distincţie după cum victima este soţ sau rudă apropiată care locuieşte sau
10
11
12
gospodăreşte cu făptuitorul, este o exagerare a legiuitorului. Este greu de conceput că
trebuie pedepsit mai grav soţul care violează soţia cu care a convieţuit şi a avut o viaţă
sexuală normală o perioadă de 15-20 de ani, faţă de cazul în care fapta este săvârşită
împotriva altei persoane
Conform noilor reglementări, “actul sexual de orice natură, cu un membru al
familiei, prin constrângerea acestuia sau profitând de imposibilitatea lui de a se apăra ori
de a-şi exprima voinţa”, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani 13. Până la
introducerea modificărilor de către Legea 197/2000, articolul 197 alineatul 2 din Codul
penal prevede o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 15 ani doar pentru următoarele cazuri:
fapta a fost sãvârşitã de douã sau mai multe persoane împreunã;
victima se aflã în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau în tratamentul făptuitorului;
s-a cauzat victimei o vătămare gravã a integritãţii corporale sau a sãnãtãţii14

Legea 197 din 2000 a introdus după litera b) litera b1), prin care se prevede explicit
pedeapsa cu închisoarea de la 5 la 15 ani în cazul în care victima violului este membru
al familiei.
Noua lege a introdus modificări care reglementează corupţia sexuală comisă în cadrul
familiei. Dup aliniatul 202, care prevedea pedeapsă cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani
pentru “actele cu caracter obscen săvârşite asupra unui minor sau în prezenta unui minor”
a fost completat prin introducerea alineatului 2 , care stipulează că atunci când actele
prevăzute în aliniatul anterior se săvârşesc în cadrul familiei, pedeapsa se va majora de
la unu la 3 ani. "15

2.4. Legea specifica privind combaterea si prevenirea violentei in familie

2.4.1. Aplicabilitatea legii şi rezistenţa la schimbare

13

14

15
Introducerea acestor modificărilor reglementate de Legea nr. 197/2000 a generat
un val de optimism atât în rândul opiniei publice româneşti, cât şi a oficialităţilor. Această
abordare sistemică şi caracterul decis, ferm, al reglementărilor reflectă o nouă mentalitate
asupra rolului comunităţii şi răspunderii societăţii faţă de ceea ce se petrece aberant în
familie, prea multă vreme considerată o zonă privată sau, cel mult, supusă normelor şi
influenţelor strict morale. O asemenea schimbare de mentalitate va influenţa şi
comportamentul - în prezent blazat - al autorităţilor administrative şi poliţieneşti. În
consecinţă, se va schimba şi mentalitatea celor predispuşi la încălcarea legii, fiindu-le
limpede acum că autoritatea părintească sau maritală nu le conferă prerogative primitive,
de putere absoluta asupra celor cu care convieţuiesc.
Din păcate, cel puţin pe termen scurt, modificările introduse de Legea 197/ 2000
au rămas aproape necunoscute. Acest act normativ nu este aplicat nici măcar de autorităţi;
care nu se auto-sesizează, victimele nu îşi cunosc cele mai elementare drepturi ajungând
să-şi părăsească locuinţa şi bunurile, în vreme ce tocmai soţul agresor are obligaţia de a
pleca. Este puţin plauzibil că victimele, chiar dacă au cadrul legal asigurat, îşi vor
exercita drepturile. Aceasta se datorează în mare parte patern-urile culturale existente,
mentalităţilor, dar şi situaţiei economice (cea mai mare a cazurilor de violenţă domestică
are loc în familii defavorizate social, cu venituri reduse). Ignoranţa în materie de legi,
slaba încredere în autorităţi şi în puterea legii, combinate cu factorii de mai sus au făcut
ca elaborarea unui cadru legislativ adecvat să fie insuficientă pentru combaterea
violenţei domestice, instituţiile informale dovedindu-se a fi mai puternice decât cele
formale.
Realitatea domestica a arătat ca introducerea unor reglementari cu privire la actele
violente in cadrul familiei nu este suficienta pentru ameliorarea si apoi stoparea
fenomenului. Oficialităţile au înţeles nevoia apariţiei unei legi specifice prin care orice
forma de comportament abuziv in cadrul familiei, asupra oricărui membru al familiei sa
fie pedepsit.
In anii ’90 o serie de state au adoptat si ele in premiera legi specifice privind
violenta domestica. In unele state s-a recurs la conectarea proceselor penale cu procesele
civice (ex Cipru, Mexic, Nicaragua, unele state din SUA). Altele au creat noi tipuri de
infracţiuni penale sau au schimbat statutul agresiunilor in familie (ex Belgia, Spania,
Franţa, Suedia). La fel ca in cazul romanesc s-au adoptat legi care specificau ca
agresiunile intre parteneri constituie un factor agravant in enunţarea sentinţei. Acestea
reprezintă încercări de a modifica atitudinea dominanta in cadrul societăţii, care percepe
violenta domestica ca fiind mai puţin grava decât agresiunea publica sau, cel mult, egala.
Totuşi, tratarea violentei domestice ca o infracţiune oarecare, chiar daca pedepsita mai
aspru, nu reprezintă cea mai buna metoda de a soluţiona problema, întrucât violenta
domestica nu reprezintă un fapt izolat. Faptul ca actele de violenta se produc intre
parteneri care au relaţii intime si sunt legaţi unul de celalalt prin legaturi multiple si
complexe, face agresiunile in familie sa conţină o diferenţă importanta, care nu reprezintă
un motiv legal suficient de grav pentru a apela la politie. Legea suedeza recunoaşte
aceasta realitate, introducând un nou tip de infracţiune, “violarea integrităţii femeii”.
Tocmai din aceste motive este necesara existenta unei legi care sa definească violenta
domestica sub multiplele ei aspecte, atât fizice, cat si psihologice. De aceea, pentru a
completa prevederile codului penal, au fost lansate doua proiecte de legi privind violenta
domestica16, a căror menire era sa cumuleze intr-o singura lege toate reglementările
legate de prevenirea si combaterea acestui tip de violenta.

2.4.2. Legea romaneasca privind violenta domestica


Scopul legii este acela de a ocroti victimele violenţei în familie, fără a face
discriminare între acestea, având ca reper Recomandarea nr. 5/2002 a Comitetului de
Miniştri al Consiliului Europei, care "Recomandă statelor membre să adopte o legislaţie
de combatere a violenţei ce apare în familie sau în mediul domestic, incluzând printre
altele agresiunea fizică şi mentală, abuzul emoţional şi psihologic între soţi, parteneri
stabili sau ocazionali şi coabitanţi"17.
Legea nr. 217/2003 aduce cu sine o serie de noutăţi de ordin instituţional şi
educaţional, şi anume:
recunoaşterea şi a altor forme de violenţă în afara celei fizice, şi anume: psihologică,
sexuală, economică;
16
17
înfiinţarea unui aparat instituţional, Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei, cu
centre judeţene care să elaboreze o strategie de prevenire şi combatere a violenţei în
familie;
recunoaşterea asistenţilor familiali, ca o nouă categorie de profesionişti, specializaţi pe
asistenţa victimelor violenţei în familie;
introducerea medierii în scopul rezolvării conflictelor şi evitării recurgerii la instanţele
de judecată;
protejarea victimelor de repetarea violenţei, prin îndepărtarea agresorului, până la
rezolvarea crizei.
înfiinţarea de adăposturi publice sau private pentru ocrotirea victimelor.
In urma negocierilor la nivelul membrilor Camerei Deputaţilor si Senatului, a
rezultat un singur proiect de lege. Legea 217/25 mai 2003 pentru prevenirea si
combaterea violentei domestice defineşte prin Art. 2, aliniatul1 violenta domestica ca
fiind “orice acţiune fizica sau verbala săvârşită cu intenţie de către un membru de familie,
împotriva altui membru al aceleeaşi familii, care provoacă o suferinţa fizica, psihica,
sexuala sau un prejudiciu material”. Prin aceasta lege se pune punct dezbaterilor si
interpretărilor asupra depistării cazurilor de violenta domestica. Aceasta lege a fost
gândita ca un răspuns instituţional la problematica violentei in familie. Scopul legii este
acela de a ocroti victimele violentei in familie, fără a face discriminare intre acestea,
având ca reper recomandarea nr.5/2002 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei,
care recomanda statelor membre sa adopte o legislaţie de combatere a violentei din
familie sau din mediul domestic, incluzând, printre altele, agresiunea fizica si mentala,
abuzul emoţional si psihologic, violul, abuzul sexual intre soţi, parteneri stabili sau
ocazionali si coabitanti. Moţiunea precizează clar ca nu doar existenta unei legi este
importanta ci si aplicarea ei: “prin neaplicarea si încălcarea termenilor legii, Guvernul
încurajează violenta in familie”.
“Violenta este in mare măsura o problema de mentalitate, in rezolvarea căreia
trebuie sa fie implicate nu numai instituţiile statului, ci si societatea civila”, s-a precizat in
cadrul Conferinţei Naţionale de lansare a Raportului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii
asupra Violenţei si Sănătăţii. Aceasta trebuie sa conştientizeze ca, deoarece cunoaşte cel
mai bine problemele, atunci când exista o situaţie care ne implica pe toţi, trebuie sa
acţioneze si nu sa aştepte ca o instituţie sa aibă iniţiative legislative. S-au făcut câţiva paşi
mărunţi in acest sens, dar rolul societăţii civile in promovarea legislativa trebuie sa
crească”. Reamintim ca Legea nr. 217/2003 privind prevenirea si combaterea violentei in
familie, reprezintă primul act legislativ major iniţiat ca urmare a implicării societăţii
civile. Aceasta lege permite crearea atât la nivel naţional, cat si la nivel local, a
instituţiilor menite sa se implice activ in soluţionarea acestei probleme. In cadrul
amintitului program, Ministerul Sănătăţii a dezvoltat la nivel naţional, cu sprijin
internaţional din partea UNFPA si USAID, centre pilot care au permis unui număr mare
de femei agresate sa solicite si sa beneficieze de sprijin
Potrivit Legii 217/25 mai 2003, violenta în familie reprezintă „orice acţiune fizica
sau verbala săvârşită cu intenţie de către un membru de familie, împotriva altui membru
al aceleaşi familii, care provoacă o suferinţa fizica, psihica, sexuala sau un prejudiciu
material”18.
De prevederile legii beneficiază si persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare
acelora dintre soţi (concubinii) sau dintre părinţi si copil, dovedite pe baza anchetei
sociale. Potrivit Inspectoratului General al Politiei Române, orice persoana care considera
ca este victima a violentei sau se simte ameninţata trebuie sa ştie ca violenta în familie
este o infracţiune prevăzuta si sancţionata de Codul Penal.
În acelaşi timp, violul comis în familie este pedepsit. Daca violenta fizica s-a
produs, victima trebuie sa meargă la Serviciul Medico-legal în cel mult 48 de ore de la
comiterea agresiunii, pentru constatarea acesteia si eliberarea unui certificat medico-
legal.. În plus, trebuie anunţata cea mai apropiata secţie de Politie, în cel mult doua luni
de la producerea agresiunii. Pentru ca Politia sa poată apăra de repetarea violentelor, este
bine sa fie făcută o plângere care sa fie înregistrata la secţie.
Daca numărul de zile de îngrijiri medicale este sub 60 de zile, chiar daca Politia
începe urmărirea penala, victima se poate împacă în orice moment cu agresorul, iar
împăcarea înlătura răspunderea penala a autorului. Specialiştii spun însă ca, de regula,
după împăcare violenta va deveni si mai mare. Pentru ca împăcarea sa însemne si oprirea

18
violentelor, începând cu data de 25 august, vor fi instruiţi si îşi vor desfăşura activitatea
specialişti în medierea conflictelor.
Textul legii prevede în mod special implicarea comunităţii locale, în speţă prin
organele reprezentative (primarii, consilii locale) în sprijinirea acţiunilor de combatere şi
prevenţie a violenţei în familie (articolul 7, capitolul I), precum si specializarea în cadrul
poliţiei a unei persoane care sa constituie un liant între comunitate şi organismele care
combat fenomenul.
Daca pericolul de agresare persista, Politia poate îndruma victimele violentei în
familie spre adăpostul cel mai apropiat. In fiecare judeţ vor fi înfiinţate astfel de
adăposturi. Acolo, victimele agresiunii si copiii acestora, vor beneficia de cazare pe o
perioada determinata, masa, asistenta psihologica, juridica, medicala, si chiar de asistare
în instanţa. În cursul urmăririi penale sau a judecaţii, instanţa de judecata, la cererea
victimei sau din oficiu, ori de câte ori exista probe sau indicii temeinice ca un membru de
familie a săvârşit un act de violenta cauzator de suferinţe fizice sau psihice asupra unui
alt membru poate dispune, în mod provizoriu, măsura interzicerii agresorului de a reveni
în locuinţa familiei.
Poliţiştii au dreptul si obligaţia sa intervină în orice caz de violenta în familie
sesizat, chiar daca uşa locuinţei în care se aud ţipetele nu este deschisa.
Prin prezenta lege se instituie un organism la nivel naţional denumit “Agenţia
naţională pentru protecţia familiei”, care are atribuţii în elaborarea, implementarea şi
aplicarea unei strategii naţionale în domeniul violenţei în familie. Ea trebuie să finanţeze
sau să cofinanţeze programele specifice în domeniul protecţiei victimelor violenţei în
familie, precum şi în domeniul apărării şi consolidării familiei. Agenţia instruieşte
asistenţi familiali în domeniu, realizează o bază de date eficientă pentru gestionarea
eficientă a situaţiilor de criză. (Articolul 9, Capitolul II).
Agenţia are un organism corespondent local cu atribuţii asemănătoare (având în
vedere problematica cauzelor violenţei în familie care poate fi diferită la nivel teritorial
(Articolul 8, aliniatul 4, Capitolul II). Se specializează persoane numite asistenţi familiali
(asistenţi sociali) care vor presta o activitate calificată în asistenţa acordată victimelor
violenţei în familie. ( articolele 12, 13, 14,Capitolul III).
Se înfiinţează mai multe "Centre pentru adăpostirea victimelor violenţei în
familie" - adăposturi care sunt unităţi de asistenţă socială care asigură protecţie, găzduire,
îngrijire şi consiliere victimelor violenţei în familie (Articolele 23, 24, 25, Capitolul VI).
Se înfiinţează consilii de familie (asociaţii fără personalitate juridică, formată din
membrii familiei), care au ca scop medierea şi prevenirea situaţiilor conflictule între
membrii familiei (Articolele 20, 21, capitolul V).
In ceea ce priveşte masurile de protejare a victimelor violentei domestice legea
prevede, ca măsura provizorie, îndepărtarea agresorului din locuinţa - instrument de
coerciţie împotriva agresorului la îndemâna poliţiei şi parchetului , pentru scoaterea
acestuia din locuinţa comună cu cea a victimelor (Articolul 26, 27, Capitolul VII).
Se completează dispoziţii procedurale în procesele specifice cu victime ale
violenţei în familie prin: prezenţa asistentului social şi a psihologului la audieri alături de
victimă, nepublicarea şedinţelor de judecată, celeritatea procesului penal în situaţii de
genul acesta (articolul 29, Capitolul VIII).

CAP.3 DEZVOLTAREA SERVICIILOR DE SUPORT A VICTIMELOR

3.1 Instituţii implicate in combaterea violentei domestice


Violenta domestica este un fenomen extrem de frecvent, un adevărat flagel care
nu ocoleşte nici o tara, nici un mediu social ori profesional. Morbul violentei împotriva
femeilor in societatea noastră a luat proporţii îngrijorătoare si amploarea violentei
familiale constituie una din cele mai grave probleme sociale cu care se confrunta
societatile contemporane, inclusiv, România.
Când o femeie, victima a violentei domestice părăseşte relaţia abuziva, de multe
ori ea este izolata, speriata, nu are unde sa se duca, iar in majoritatea cazurilor nu este
singura ci o însoţesc copii ei, care la rândul lor sunt afectaţi de situaţia de violenta de
acasă. Atunci când femeile, victime ale violentei domestice doresc sa pună capăt relaţiei
violente, de cele mai multe ori se confrunta cu neputinţa acelora la care apeleză, a
politiei, a instituţiilor de asistenta sociala, a apropiaţilor si a familiei. Pe lângă dificultăţile
financiare care îngreunează încercările femeilor de a scăpa dintr-o astfel de relaţie, ele se
confrunta cu o serie de alte obstacole, cum ar fi: teama de agresor, lipsa unui spaţiu sigur,
lipsa de suport in mediul apropiat, lipsa unui loc de munca si a mijloacelor financiare
pentru găsirea unei locuinţe, pentru plata grădiniţei, creşei. Lipsa resurselor financiare, a
suportului celor din jur si lipsa unui loc sigur pot determina victima sa rămână în acea
relaţie abuziva.
Etapele cele mai importante pentru prevenirea si combaterea violentei in familie
au fost marcate de: modificările aduse Codului Penal(Legea 197/2000) prin introducerea
de masuri si pedepse agravante pentru persoanele care savarsesc acte de violenta
cauzatoare de suferinţe fizice si psihice, asupra membrilor familiei; de adoptarea Legii
nr.217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie, care stabileşte cadrul
dezvoltării politicilor naţionale de prevenire si combaterea a acestui fenomen; de
infiintarea tot in 2003 a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei ca organ de
specialitate aflat in subordine Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei(prin
Hotărârea de Guvern nr.1624/2003)19
Principalele atribuţii ale Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei sunt:
elaborarea si implementarea strategiei naţionale in domeniul îngrijirii si protecţiei
victimelor violentei in familie, infiintarea de adăposturi si linii telefonice de urgenta
pentru victimele violentei in familie, efectuarea de studii si cercetări in domeniu,
infiintarea de centre de recuperare pentru agresori si coordonarea de programe speciale
dedicate acestora.
Femeile din România care suporta violenta in familie pot beneficia de servicii, dar
nu dispun de informaţii referitor la aceste servicii. ONG-urile din România, bucurându-se
de susţinerea financiara si tehnica a organizaţiilor internaţionale si a agenţiilor străine, au
început sa ia atitudine in cazurile de violenta in familie. Organizaţiile neguvernamentale
cu preocupări privind problemele femeilor demarează programe social-utile, cu scopul de
a redresa statutul femeii, de a sensibiliza opinia publica asupra problemelor cu care
femeile se confrunta. Astăzi, putem deja vorbi despre o comunitate de organizaţii
neguvernamentale capabile sa-si asume anumite responsabilitati, sa contribuie la

19
implementarea conceptului şanselor egale pentru barbati si femei, la promovarea femeii
in societate. Organizaţiile neguvernamentale pentru sprijinirea femeilor au început sa
iniţieze unele proiecte comune, au sporit gradul de transparenta in activitatea lor,
încercând sa stabilească relaţii bine definite.
In România, se observa o prezenta activa a organizaţiilor, in deosebi a
celor neguvernamentale in sfera serviciilor adresate victimelor violentei domestice. Din
păcate, multe din aceste organizaţii sunt insuficient cunoscute, iar potenţialilor beneficiari
nu le este întotdeauna uşor sa afle existenta lor. Un lucru pozitiv îl constituie buna
colaborare cu Politia, care adeseori recomanda victimelor serviciile specializate oferite de
aceste organizaţii.
Exista si instituţii ale statului care oferă servicii in domeniul violentei domestice.
Numărul acestor instituţii este relativ redus, dar rolul lor este foarte important si
diversificarea serviciilor este absolut necesara pentru o abordare cat mai cuprinzătoare a
fenomenului violentei domestice.
În prezent, prin implicarea UNFPA, în ţară funcţionează Centre de Monitorizare,
Control şi Combatere a Violenţei Domestice.
În aceste centre victimele primesc îngrijire medicală, consiliere psihologică şi
asistenţă juridică. Obiectivele Centrului de Monitorizare, Control si Combatere a
Violentei Domestice constau in:
- organizarea unor cursuri de pregătire a cadrelor medicale din asistenţa medicală
primară şi de urgenţă pentru ca acestea să poată depista cazurile de violenţă în familie, să
acorde asistenţă medicală adecvată şi să trimită cazurile spre centrele de combatere a
violenţei în familie din judeţ. În cadrul acestor cursuri un accent deosebit se pune pe
dezvoltarea abilităţilor de comunicare cu persoanele agresate.
- facilitarea contactului între diferitele instituţii ale statului şi autorităţile locale
care intervin în probleme de violenţă în familie (poliţie, instituţii de asistenţă socială şi de
protecţie a copilului) pentru organizarea unei echipe multi-disciplinare în vederea unei
abordări integrate a fiecărui caz.
- desfăşurarea unor acţiuni de prevenire a fenomenului de violenţă în familie prin
sensibilizarea membrilor comunităţii asupra consecinţelor grave medicale şi sociale ale
acestui fenomen.
Introducerea in legislaţia romaneasca a normelor referitoare la transparenta in
procesul decizional si accesul la informaţia publica a permis organizaţiilor
neguvernamentale sa aibă un impact mai mare asupra politicilor si programelor
guvernamentale.
In 2004 Agenţia Naţionala pentru Protecţia Familiei a realizat o harta naţionala a
instituţiilor active in domeniul prevenirii si combaterii violentei in familie la nivel
naţional20 : 60 de unitati/ instituţii care lucrează in domeniul protecţiei victimelor
violentei (9 instituţii cu finanţare din bugetele publice, 17 instituţii cu finanţarea
parteneriala public-privat, 34 de organizaţii neguvernamentale. La nivel naţional exista
un număr de 25 de adăposturi cu o capacitate totala de 217 locuri( 4 adăposturi publice,
13 adăposturi in parteneriat public-privat si 8 adăposturi finanţate din fonduri private).
Problema majora comuna cu care se confrunta femei victime ale violentei
domestice este lipsa unei locuinţe care sa le ofere lor si copiilor siguranţa si protecţia de
care au nevoie atunci când decid sa paraseasca situaţia de violenta. Nepregatirea
instituţiilor de a face fata problematicii violentei domestice, lipsa unui complex de
servicii( centru de criza, centru de consiliere, adăpost), poate sa constrângă femeile sa se
întoarcă la partener, si implicit la mediul violent de care încearcă sa se desprindă.

3.2 Coaliţia Naţionala a ONG-urilor implicate in programe cu privire la violenta


domestica
In anul 2003, organizaţiile neguvernamentale cu expertiza in programe legate de
violenta împotriva femeilor s-au coalizat si au format Coaliţia Naţionala a ONG-urilor
Implicate in Programe legate de Violenta Împotriva Femeilor, alcătuita in prezent din 33
de organizaţii21. Misiunea Coaliţiei este prevenirea si combaterea violentei impotriva
femeilor din România, in spiritul respectării drepturilor femeilor ca drepturi ale omului.

20

21
Coaliţia a fost activ implicata in procesul de legiferare a domeniului violentei in familie,
propunând proiecte de lege, amendând iniţiativele guvernamentale si parlamentare in
domeniu.
A fost necesara formarea unei Coaliţii a ONG-urilor deoarece existau o serie de
probleme si bariere cu care se confruntau aceste organizaţii in activitatea lor curenta:
- insuficienta resurselor financiare, umane si de capacitate organizationala pentru
dezvoltarea cantitativa si calitativa a serviciilor oferite comunitatii;
- circulaţia deficitara a informaţiei in organizaţii;
- lipsa unei imagini transparente, consistente si coerente care sa reflecte activitatea
si contribuţia acestor ONG-uri in domeniul violentei domestice;
- inexistenta unui set minimal de standarde pentru serviciile oferite in
domeniu( centre de consiliere, adăposturi, campanii in comunitate);
- inexistenta unor instrumente de lucru acceptate de specialiştii din domeniu:
manuale, îndrumare, ghiduri, vocabulare;
- lipsa unei baze de date resursa pentru aceste ONG-uri( ex: coordonatele
organizaţiilor, legislaţia romaneasca si internaţionala in domeniu, statistici, articole,
cercetări, publicaţii, oportunitati de finanţare);
- limitarea geografica si temporara a impactului comunitar a unor activitati de
informare, intervenţie, educare, consiliere.22
Organizaţiile membre ale Coaliţiei:
1.. Centrul Parteneriat pentru Egalitate dezvolta si implementează proiecte si
programe ce vizează conştientizarea societăţii romaneşti cu privire la condiţia actuala a
femeilor si rolul pe care aceste pot si trebuie sa îl aibă in dezvoltarea sociala a României.
Centrul Parteneriat pentru Egalitate promovează următoarele drepturi 23: nediscriminarea
femeii, dreptul la educaţie, dreptul la o viata lipsita de violenta, oportunităţi egale pentru
femei si bărbaţi, drepturi sexuale si de sănătate a reproducerii, participarea activa a
femeilor la viata publica.

22
23
-Cercetarea Naţionala privind Violenta in Familie si la Locul de Munca(2003) a avut
drept scop realizarea unui instrument reprezentativ la nivel naţional, care oferă o imagine
obiectiva si ştiinţifică despre amploarea fenomenului de violenta in familie in România.
-Toleranta Zero pentru Violenta in Familie este un proiect elaborat cu scopul formarii
profesorilor si a consilierilor şcolari pe problematica violentei domestice, a fost elaborat
un ghid de prevenire a violentei in familie ce a fost implementat in licee.
1.Fundaţia Comunitara Constanta oferă consiliere juridica, asistenta juridica,
consiliere psihologica, ajutor material, programe de sensibilizare si educare, precum si
cursuri de familiarizare.
2.Centrul de Resurse Juridice, Bucureşti oferă consiliere juridica, cursuri de pregătire
pentru profesionişti in domeniu.
3.Fundaţia Sensiblu, Bucureşti asigura un adăpost victimelor violentei domestice si
oferă consiliere juridica si psiho-sociala, suport financiar, asistenta medicala.
4.Centrul P.As.S, Braşov oferă consiliere juridica, consiliere psihologica, linie telefonica
de urgenta, grup de suport, psihoterapie individuala si de grup.
5.Fundaţia Betania monitorizează cazurile, oferă reprezentare juridica in instanţa,
psihoterapie de cuplu, psihoterapie individuala
6.Societatea pentru Copii si Parinti- SCOP Timişoara asigura un adăpost de opt locuri
victimelor violentei domestice si oferă: consiliere juridica si psihologica, ajutor financiar,
cursuri de instruire.
7.Arapamesu Sibiu organizează acţiuni de prevenire comunitara.
8.Asociaţia Femina 2000 Roman oferă servicii de: orientare, formare profesionala,
consiliere psihologica, consiliere juridica, asigura un adăpost de urgenta, atât pentru
femeile victime ale violentei domestice, cat si pentru copiii acestora.
9.Fundaţia Filbac Bacău oferă: consiliere psihologica, consiliere juridica, consiliere
sociala, ajutor material, grup de suport.
10.Pro Familia Bistriţa oferă: consiliere psihologica, consiliere juridica, consiliere
sociala, asistenta medicala, integrare socio-profesionala, planificare familiala, cursuri de
familiarizare.
11.Societatea Doamnelor Bucovinene este inititoarea forumului de strategii locale
pentru prevenirea si combaterea violentei in familie, oferă Consiliere sociala, psihologica
si juridica victimelor violentei domestica.
12.Centrul de Mediere si Securitate Comunitara propune si dezvolta modele de
securitate comunitara, sisteme si protocoale de colaborare multi-institutionala si servicii
la cele mai înalte standarde, in vederea protejării victimelor abuzurilor de orice tip si a
persoanelor vulnerabile, prin abordare integrata, multidisciplinara si acordând respect
fiecărei persoane.
13.Asociaţia Activ Botoşani asigura un adăpost victimelor violentei intrafamiliale si
oferă consiliere sociala, consiliere psihologica si juridica.
14.Catharsis Iaşi oferă informaţii, consiliere psihiatrica, psihoterapie individuala/de
grup, integrare socio-profesionala, consiliere sociala, consiliere psihologica, consiliere
juridica, programe de sensibilizare si educaţie.
15.Fundaţia Şanse Egale pentru Femei Iaşi oferă: consiliere, mediere, orientare
profesionala, training, campanii de informare si constientizare, cercetări si studii,
organizează seminarii, conferinţe si alte evenimente.
16.Asociaţia Femeilor Împotriva Violentei- Artemis Baia-mare oferă: training,
psihoterapie individuala, integrare socio-profesionala, linie telefonica de urgenta,
consiliere psihologica, consiliere juridica.
17.Asociaţia Femeilor Împotriva Violentei- Artemis- Cluj asigura un grup de suport,
oferă integrare socio-profesionala, ajutor material, linie telefonica de urgenta, asistenta
medicala, mediere, consiliere sociala, consiliere psihologica, consiliere juridica, training.
18.Fundaţia Familia si Ocrotirea Copilului Bucureşti oferă masuri pentru prevenirea
abuzului si a violentei intrafamiliale, serviciile puse la dispoziţia beneficiarilor constau
in: informare in privinţa fenomenului de abuz si a mijloacelor de prevenire a acestuia,
asistare in căutarea unui loc de munca, consultanta si asistenta juridica, înscrierea la
cursuri de calificare/recalificare profesionala.
19.Caritas Satu Mare asigura un adăpost si oferă: consiliere si orientare profesionala,
sprijin in găsirea unui loc de munca si a unei locuinţe, consiliere juridica, consiliere
psihologica, psihoterapie individuala si de grup
20.Fundaţia Conexiuni Deva oferă training, programe de sensibilizare si educare, ajutor
material, consiliere psihologica, consiliere juridica, consiliere sociala.
21.Asociaţia Transcena Bucureşti oferă training pentru formarea personalului, educaţie
nonformala.
23.Centrul Buftea oferă programe de sensibilizare si educaţie, reprezentare
juridica in instanţa, adăpost, asistenta medicala, consiliere psihologica, consiliere
juridica.
24.Grado(Grupul Roman pentru Apărarea Omului)- Bucureşti oferă asistenta
post natala si resocializare in penitenciare, asistenta victimelor violentei domestice,
campanii de informare si sensibilizare, editează manuale in domeniu.
25.Polimed Apaca asigura un adăpost temporar pentru situaţii speciale si oferă consiliere
juridica, psihologica si asistenta medicala.
26.Uniunea Naţionala a Femeilor din România oferă consiliere juridica, suport
financiar pentru reintegrarea victimelor violentei domestice.
27.Institutul Est European de Sănătate a Reproducerii, Mureş oferă planificare
familiala, consiliere psihologica, consiliere juridica.
28.Asociaţia pentru Promovarea Femeii din România(Timişoara) oferă consiliere si
suport social, psihoterapie individuala si de grup, programe in penitenciar.
29.RuralMed Zeletin Bacău oferă programe de sensibilizare si educaţie, consiliere
sociala.
30.Asociaţia Jurnalistelor din Romania - Ariana asigura training si oferă campanii de
informare si sensibilizare.
31.Fundaţia Veritas Sighişoara oferă: psihoterapie individuala/de grup, consiliere
sociala, consiliere psihologica, consiliere juridica.
32.Asociaţia Pas Alternativ Braşov oferă psihoterapie individuala/de grup, linie
telefonica de urgenta, consiliere psihologica, consiliere juridica.
33.Fundaţia Concept Bucureşti oferă asistenta victimelor violentei in familie, educaţie
prin teatru, programe de sensibilizare si educaţie.

5.3 Campanii de succes pentru combaterea si prevenirea violentei domestice


Campaniile de informare si sensibilizare a opiniei publice sunt considerate ca
având un rol din ce in ce mai important in prevenirea violentei domestice. Spre deosebire
de alte mijloace de prevenire, campaniile actioneaza direct asupra factorilor care
cauzează apariţia fenomenului.
In ultimii ani, publicul romanesc a devenit mult mi sensibil la problema violentei
domestice. Una din cauzele acestei sensibilizări rezida in campaniile publicitare si de
informare adresate cauzelor si manifestărilor violentei domestice. Campaniile au urmărit
provocarea rezistentei si declanşarea unei dezbateri publice asupra stării societatii, iar
scopul lor pe termen lung ramane schimbarea mentalitatilor si atitudinilor.
O strategie de lupta pentru combaterea violentei domestice a fost reprezentata de
campaniile de informare. Aceste campanii sunt finanţate de către stat, dar datorita
costului lor ridicat, fondurile de stat sunt suplimentate cu fonduri private sau donaţii.
Aceste campanii menite sa sensibilizeze opinia publica sunt derulate pe o perioada de
timp limitata datorita costului ridicat si dificultatilor legate de organizare si
implementare.
„Campania Internaţionala a celor 16 Zile de Activitate împotriva Violentei
asupra Femeii”24 a fost iniţiata de Women’s Global Leadership Institute in 1991. Pentru
deschiderea acestui eveniment a fost aleasa data de 25 noiembrie, Ziua Internaţionala de
Lupta împotriva Violentei asupra Femeii, iar pentru încheiere data de 10 decembrie, Ziua
Internaţionala a Drepturilor Omului, pentru a realiza o legătura simbolica intre violenta
împotriva femeii si drepturile omului, pentru a arata ca asemenea acte de violenta
reprezintă o grava încălcare a drepturilor omului.
Campania celor 16 Zile constituie o strategie individuala si de grup pentru
eliminarea tuturor formelor de violenta asupra femeii prin25:

24
25
- Constientizarea asupra fenomenului de violenta asupra femeii- o grava încălcare
a drepturilor omului, la nivel local, naţional, regional si internaţional;
- Intensificarea efortului de eliminare a fenomenului violentei asupra femeii;
- Stabilirea unor legaturi concrete intre eforturile la nivel local si internaţional
pentru a elimina violenta împotriva femeii;
- Realizarea unui forum in care organizatorii pot crea si impartasii strategii
eficiente;
- Promovarea solidaritatii intre femeile din întreaga lume împotriva violentei
asupra femeii;
- Crearea unor masuri care sa determine guvernele sa implementeze promisiunile
pentru eliminarea violentei împotriva femeii.
In România, timp de 16 zile Asociaţia pentru Promovarea Femeii din România a
iniţiat o campanie de activism împotriva violentei asupra femeii 26. La acţiune a participat
si A.P.F.R. Timişoara, alături de 33 de organizaţii neguvernamentale din tara. In ultima zi
a campaniei, in Timisoara a fost sustinuta o conferinta avand ca tema consecintele actelor
de violenta indreptate impotriva femeii. Organizatorii au dorit astfel sa constientizeze
opinia publica in privinta implicatiilor fenomenului violentei in familie si, totodata, in
privinta necesitatii eficientizarii legislatiei in domeniu. Apogeul campaniei l-a reprezentat
expozitia "Martor Tacut", peste 40 de siluete simbolice ale unor femei maltratate de iubiti
ori de soti fiind prezentate in Piata Operei, din Timisoara. Colorate pe de o parte in rosu -
pentru a reprezenta sangele victimelor care pastreaza tacerea, iar pe de alta parte in negru
- pentru a reprezenta femeile care si-au pierdut viata in urma abuzurilor, machetele
aliniate in centrul orasului i-au impresionat pe trecatori. Pe fiecare macheta era desenata
harta Romaniei in care era amintita, pe scurt, povestea unei femei, abuzate sau ucise.
Citatele au fost extrase din rechizitoriile proceselor de vatamare corporala, de lovire sau
omor care au avut ca victime femei. "Femeile ar trebui sa fie mai hotarate atunci cand
lupta pentru drepturile lor. O femeie care suporta in mod repetat abuzurile unui barbat
este o victima si se complace in acest rol. Dependenta financiara sau emotionala nu este
un motiv pentru care tinerele sau chiar persoanele mai in varsta sa suporte violenta. Din

26
pacate, realitatea este alta, iar femeile, mai ales cele de la tara, joaca uneori rol de sclave
sau de marfa ieftina", spunea Adriana Marsan, o trecatoare impresionata de ideea
campaniei Voluntari, care purtau tricouri iscriptionate cu "Opriti violenta impotriva
femeilor", au impartit pliante, indemnand la semnalarea abuzurilor. Seria celor 16 zile de
campanie s-a incheiat cu o seara de veghe, marcata prin aprinderea de lumanari, in Piata
Victoriei. Desfasurata sub sloganul "Sa oprim violenta impotriva femeii", campania a
avut ca principal obiectiv adaptarea legislatiei existente in domeniul violentei in familie
la nevoile reale ale persoanelor afectate, astfel incat sa existe o protectie eficienta a
acestora. Membrii A.P.F.R. si ai O.N.G.-urilor implicate in campanie militeaza pentru
introducerea in legislatie a ordinului de restrictie impotriva partenerului violent, pentru
finantarea serviciilor de suport pentru victime si infiintarea de adaposturi pentru victimele
violentei in familie
Programul Casa Blu,27 primul program al Fundaţiei Sensiblu, a fost iniţiat in mai
2002 cu scopul de a susţine femeile si copiii, victime ale violentei domestice, in
reconstruirea unei vieţi armonioase si a reintegrării sociale.
In luna martie 200428, Fundaţia Sensiblu, in parteneriat cu Asociaţia Pas
Alternativ din Braşov, a desfasurat Campania Panglici Albe împotriva violentei
domestice, in localitatile Bucureşti, Braşov si Slobozia. Scopul campaniei Panglici Albe
a fost acela de a sensibiliza opinia publica prin implicarea a 8000 de barbati in lupta
impotriva violentei domestice, ale cărei victime sunt cu precadere femeile si copiii. Prin
aceasta campanie s-a urmărit încurajarea barbatilor de a face un prim pas in a-si
manifesta opoziţia fata de violenta asupra femeilor, prin purtarea panglicii albe, simbol
oferit, împreuna cu mai multe informaţii referitoare la acest fenomen extrem de grav.
In Bucureşti29, campania s-a desfasurat in perioada 01.03- 31.03.2004, angajaţii,
voluntarii si beneficiarele Fundaţiei Sensiblu impartind aproximativ 4000 de fundite si
pliante in zone cu trafic intens, din toate sectoarele Bucurestiului, fiind vizate persoanele
de toate vârstele. Barbatii erau opriţi pe strada, li se prezentau pe scurt scopul si
obiectivele campaniei si li se cerea acordul pentru a le prinde fundite in piept ca semn de
27
28
29
protest împotriva violentei domestice. Pentru mai multe informaţii despre campanie si
despre fenomenul violentei domestice li se oferea pliantul. Reacţiile au fost dintre cele
mai variate: de la entuziasm si interes fata de aceasta iniţiativa, pana la reacţii care
demascau toleranta crescută fata de violenta in familie. Deşi au fost foarte putini, au fost
barbati care au declarat ca femeia trebuie bătuta „încet ca mămăliga” sau ca este normal
ca femeia sa fie lovita. A existat si un moment de sinceritate din partea unui bărbat care a
declarat ca ar fi ipocrit sa poarte acest simbol atâta vreme cat isi agresează partenera.
In Slobozia, campania Panglici Albe s-a desfasurat in perioada 26-29
martie. In rândul barbatilor din Slobozia a fost distribuit un număr de 1000 de fundite si
pliante. Un număr foarte mare de persoane din Slobozia a afirmat ca un rol deosebit de
important in prevenirea si combaterea violentei domestice ar trebui sa îl aibă mass-media,
pe care o critica in acelaşi timp deoarece promovează violenta sub toate formele.

CONCLUZII

Fenomenul de violenţa în familie nu a apărut după revoluţia din 1989; violenta


domestica exista cu mult timp în urmă doar că nu se putea discuta despre ea. Perioada de
dupa revolutia din decembrie 1989 a fost caracterizata, printre altele, prin inlaturarea unor
subiecte tabu ale societatii romanesti si incurajarea dezbaterii publice a acestora. Dupa
inlaturarea regimului comunist, viata de familie a devenit subiect de presa. Teoretic,
astazi cand exista o legislatie specifica, se poate vorbi despre violenta domestica, se poate
cere ajutor si suport pentru combaterea oricarei forme de violenta domestica. Frica si
mentalitatea determina femeile sa se complaca in pozitia de victime, sa nu faca plangeri
atunci cand violenta este indreptata asupra lor sau a copiilor.
Marea majoritatea a femeilor care apeleaza la serviciile oferide de Fundatia
Familia si Ocrotirea Copilului sunt in situatii de risc crescut, integritatea lor fizica si chiar
viata lor fiind în primejdie şi acest pericol este şi mai mare când ele încearcă să
părăsească agresorul. Femeia care doreşte să pună capăt relaţiei violente se confruntă de
cele mai multe ori cu neputinţa acelora la care apelează: atât al politiei şi al instituţiilor de
asistenţă socială, cât şi al apropiaţilor, al familiei. Teama faţă de agresor, lipsa unui spaţiu
sigur, lipsa de suport sunt factori care îngreunează încercările ei de scăpare. De cele mai
multe ori ele se confrunta cu dificultăţi financiare, sunt izolate de prieteni, societate, nu
au un loc de muncă, le lipsesc mijloacele financiare pentru angajarea unui avocat, pentru
găsirea unei locuinţe temporare, pentru a putea plăti creşa, grădiniţa. Pe lângă acestea mai
există şi piedici interioare: ruşine, teama de singurătate, de stigmatizare. Ca un efect al
abuzurilor femeia se simte lipsită de valoare şi neputincioasă.
Pentru a putea ieşi din această situaţie de a-şi salva viaţa, femeile şi copiii lor sunt
nevoiţi să-şi părăsească căminul. Ele au nevoie de un loc protejat. Adăpostul oferă
siguranţa fizică de care au nevoie, suport, linişte şi confidenţialitate. Aici au posibilitatea
poate pentru prima dată în viaţă să trăiască fără teamă şi ruşine. Întâlnindu-se cu alte
femei cu experienţe similare sentimentul de izolare şi stigmatizare, deconectarea de
societate şi comunitate poate fi reziliată. Soluţia pe care Fundaţia FOC prin punerea la
dispoziţia victimelor a acestor locuinţe protejate este una pe termen scurt (maxim trei –
patru luni). În Bucureşti există un singur adăpost în care victimele pot sta pe o perioadă
nedeterminată, până în momentul în care ele îşi găsesc un loc de muncă şi o locuinţă.
Faptul că ele pot sta în locuinţele protejate doar o scurtă perioadă de timp, neavând o altă
opţiune, le „încurajează”, într-un fel, să se întoarcă în locuinţa conjugală, acolo unde erau
supuse abuzurilor de orice fel. În momentul în care ele se întorc, împreună cu copiii să
locuiască cu soţul abuzator speră într-o nouă viaţă, într-un soţ care să nu le mai abuzeze
numai că la scurt timp după reîntoarcere etapele ciclului violenţei îşi reîncep cursul,
abuzul reapărând.
De cele mai multe ori violenţa domestică este asociată cu consumul de alcool,
acesta fiind şi un pretext pe care abuzatorul îl dă pentru a-şi scuza actele violente. În
patru din cele cinci cazuri prezentate abuzul a început odată cu consumul de alcool.
Multe din femeile abuzate de către partenerul de viaţa se consideră vinovate,
văzând actele de violenţă ale agresorului ca pe o pedeapsă bine-meritată, sau ca ele însele
au provocat violenţa. Programele de combatere a violenţei domestice ar trebui să includă
proiecte de educare a opiniei publice (victime sau nu ale violenţei domestice) în sensul de
acceptare a fenomenului ca pe o problemă socială gravă, ca pe o problemă ale cărei cauze
sunt multiple şi izvorâte din mentalităţi şi modele tradiţionaliste, din probleme economice
alimentate de consumul de alcool sau alte substanţe halogene.

BIBLIOGRAFIE

1. Abraham, Pavel, Crăciun, Adriana, “Legislaţie în asistenţa socială”, Vol.I


(reglementări internaţionale), Vol.II (reglementări interne), Ed. Naţional, Bucureşti, 2000
2. Adler, Alfred, “Cunoaşterea omului”, ed. IRI, Bucureşti, 1996
3. Brădeanu, A., Dragomir, O., “Femei, cuvinte şi imagini”, Ed. Polirom, Iaşi,
2002
4. Ciupercă, Cristian, ”Cuplul modern - între emancipare şi disoluţie”, Ed.
Tipoalex, Alexandria, 2000
5. Chelcea, Septimiu, “Metodologia cercetării sociologice - metode cantitative şi
calitative”, Ed. Economică, Bucureşti, 2004
6. Doherty, D, „Family violence on the farm and in rural communities”,
Fredericton, Centre Muriel McQueen Fergusson pour la recherche sur la violence
familiale, 1995
7. Eliade, Mircea, “Yoga, nemurire şi libertate”, Bucureşti, ed. Humanitas, 1993
8. Eremi M., Mihăilescu, I., Popa, N., “Sociologia juridică”, Ed. Universitară,
Bucureşti, 1997
9. Ferreol, Gilles şi Neculau, Adrian (coord), “Violenţa - aspecte psihosociale”,
Ed. Polirom, Iaşi, 2003
10. Foucault, Michel, “Istoria sexualităţii”, Ed. De Vest, Timişoara, 1995
11. Jaggar, Alison M, Iris Marion Young, “A Companion to Feminist Philosophy”.
Ed. Malden: Blackwell, 1998
12. Larouss, „Dicţionar de psihiatrie şi psihologie clinică”, 1998
13. Mitrofan, Iolanda, Mitrofan, Nicolae, “Elemente de psihologie a cuplului”,
Casa de editură şi presă “Şansa” SRL, Bucureşti, 1996
14. Mitrofan, Nicolae, “Incursiune în psihologia şi psihosexologia familiei”, Ed,
Şansa, Bucureşti, 1998
15. Mitrofan, Iolanda, “Familia de la A la… Z”, Ed. Universitară, Bucureşti, 1996
16. Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, Cristian, “Psihologia şi terapia cuplului”, Edit.
Press Mihaela SRL , Bucureşti, 1998
17. Mucchielli, Alex, (coord), “Dicţionar al metodelor calitative în ştiinţele umane
şi sociale”, Ed. Polirom, Iaşi, 2002
18. Muntean, A., Popescu, M., Popa, S., “Victimele violenţei domestice: copiii şi
femeile” Ed. Eurostampa, Timişoara, 2000
19. Pop, Luana Miruna (coord), „Dicţionar de politici sociale”, Ed.Expert,
Bucureşti, 2002
20. Rădulescu, Sorin, “Sociologia violenţei (intra)familiale – victime şi agresori
în familie”, ed. LuminaLex, Bucureşti, 2001
21. Şchiopu, Ursula (coord), “Dicţionar de psihologie”, ed. Babel, Bucureşti,
1997
22. Stupu, Bianca, “Violenţa în familie: coşmarul ca mod de viaţă”, Ed. Coreus
Grup, Constanţa, 2004
23. Zamfir, Catălin, Vlăsceanu, Lazăr, “Dicţionar de sociologie”, ed. Babel,
Bucureşti, 1998
24. Zamfir Elena, (coord)., “Strategii antisărăcie şi dezvoltare comunitară”, cap
10 Pavel Abraham, “Starea şi dinamica infracţiunilor de înalta violenţă în România”, ed
Expert, Bucureşti, 2000
25. Centrul Parteneriat pentru Egalitate: Cercetarea Naţională privind Violenţa în
Familie şi la Locul de Muncă - România, 2003
26. Conferinţă Internaţională ONU a femeilor: "Acţionăm în spiritul egalităţii, al
dezvoltării şi al păcii" 1995
27. Studiul privind Violenţa Domestică pe baza analizei Centrului Pilot de
Asistenţă şi Protecţie a Victimelor Violenţei Domestice – M.M.P.S., Direcţia Generală de
coordonare a Strategiilor privind Drepturile Femeii 1998
28. Codul penal al României Publicat în Buletinul Oficial nr. 79-79 bis din 21
iunie1968
Republicat în Buletinul Oficial nr. 55-56 din 23 aprilie 1973*
Republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997
29. Legea nr.197 din 13 noiembrie 2000 pentru modificarea şi completarea unor
dispoziţii din Codul Penal.
Textul actual publicat în M. Of. Nr. 568 - 15 noiembrie 2000.
30. Legea nr.217/25 mai 2003 pentru prevenirea si combaterea violentei
domestice
31.http://www.crisana.ro/stiri/arhiva.php/ziua/16/luna/4/anul/2005/tipstire/
Flagrant
32. http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.frame
33. http://www.politiaromana.ro/violenta_in_familie.htm
34. http://www.gender.ro
35. http://www.gallup.ro/romana/poll_ro/releases_ro/pr030527_ro/pr030527_ro
36.http://www.dadalos.org/rom/Menschenrechte/grundkurs_3/frauenrechte/woher/
dokumente/dokument_3.htm/ Art.1. „Declaratia sentimentelor”, Seneca falls, SUA, 1848
37.http://www.dadalos.org/rom/Menschenrechte/grundkurs_3/frauenrechte/was/u
n-politik.htm “Declaratia si Programul de Actiune de la Viena”
38. http://domino.kappa.ro/guvern/constitutia.
39. http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=1164
40. http://www.dsclex.ro/coduri/codpenal3.htm
41. http://www.dsclex.ro/coduri/codpenal3.htm Legea nr.140/1996
42. http://www.dsclex.ro/coduri/codpenal3.htm Legea nr. 197/2000
43. http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text
Proiect de lege pentru prevenirea si combaterea violentei in familie (nr.154/2002)
Propunere legislative privind violenta in familie (nr.671/2001)
44. http://www.cdep.ro/pls/steno/dezbateri parlamentare
45. http://www.cdep.ro/pls/proiecte.
46. www.sef.ro